Poezii preferate , Versuri preferate , rime preferate

Nicolae Labiș
--------------------------------------------------------------------------------
Am uitat

Am uitat să fiu deștept
Pentru-o zi ori pentru-o viață
Cât înmărmurit aștept,
Albe, brațele-ți de gheață.

Nu mai cuget, cred, mereu:
Strâns în mine ca-ntr-un templu,
Însă demn în miezul meu,
Cu zgârcenie contemplu.

Din "Twenty love poems"- de Pablo Neruda

"XV

I like for you to be still:it is a though you were absent,
and you hear me from far away and my voice does not touch you.
It seems as though your eyes had flown away
and it seems that a kiss had sealed your mouth.

As all things are filled with my soul
you emerge from the things, filled with my soul.
You are like my soul, a butterfly of dream,
and you are like the word Melancholy.

I like for you to be still, and you seem far away.
It sounds as though you were lamenting, a butterfly cooing like a dove
And you hear me from far away, and my voice does not  reach you:
Let me come to be still in your silence.

And let me talk to you with your silence
that is bright as a lamp, simple as a ring.
You are like the night, with its stillness and constellations.
Your silence is that of a star,as remote and candid.

I like for you to be still: it is a though you were absent,
distant and full of sorrow as though you had died.
One word then, one smile, is enough.
And I am happy, happy that isn't not true"

Minunata poezie, nu-i asa? Imi plac mult versurile scrise de  Pablo Neruda...

Omule, fi nobil!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Fiodor Mihailovici Dostoievski


Sfios gol, sălbatec, se ascunde
Un troglodit în peșterile munților.
Nomad, el rătăcea prin lanuri
Și le devasta.


Vâna cu lancea și săgețile sale
Îngrozitor, el străbătea pădurile...
Vai de aceia, pe care valurile’i aruncau
Pe aceste coclauri prăpăstioase.


Din Înălțimi Olimpiene
Scoboară o mamă,- Ceres, care căuta
pe Proserpina ce i-a fost răpită:
Lumea zace înaintea ei în toat’ a sa grozăvie
Nici ascunzătoare, nici ospeție.


Zeița nu știe nici unde să se ducă.
Aci cultul zeilor
E necunoscut: nici un templu.


Roadele țarinelor, struguri gustoși
Nu’mpodobesc nici un ospăț;
Mai fumegă numai rămășițele hoiturilor
Pe oltarele însăngerate
Și pretutindeni unde ochiul trist.


Al Ceresei privește
În umilirea sa adâncă,
Omul se oferă pretutindeni privirilor zeiței.


Pentru ca din umilirea’i, prin puterea sufletului său,
Omul să poată a se ridica.
Trebuie că străvechea mamă, Pământul,
Să facă un veșnic tratat de alianța

 roua, on 13th August 2009, 00:37, said:

Emeric Imre este interpretul melodiei. Versurile ii apartin lui Paunescu si poezia completa este asta:

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De cand ma simt tot mai bogat, de tine,
Si-mi stau pe tample soarele si luna,
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine

M-as jelui in fel de fel de jalbe
In care nici n-as spune cum te cheama,
Patrate negre si patrate albe
Imi covarsesc gradina si mi-e teama

Si uite, n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negrii cauta o cale

Prin gari descreierate - accidente,
Marfare triste, vin in miezul verii,
Iar eu sunt pln de gesturi imprudente,
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii

Jur-imprejur privelisti aberante,
Copii fragili ducand parintii-n spate,
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate

Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii,
In podul palmei, daca iau nisipul,
Simt un inel jucandu-se de-a mirii

Te-aud in batalii din vreme-n vreme,
Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regina

Fiorul rece prin spinare-mi trece
Cand mi-amintesc cu gene-nlacrimate
Ca tu, de la etajul treisprezece,
Voiai sa te arunci sa scapi de toate

Dar tu-ntelegi, de fapt ca nu se cade
Sa-ti pui in cumpana intreaga viata,
Ca nu-s in joc abstractele rocade
Ci sangele ce fierbe sau ingheata

Neputincioasa, trista si frigida
Asa ai fost si apareai senina,
Dar cel care-a stiut sa te deschida
Nu-i fericit, ci imbatat de vina

De te lucram sarguincios cu dalta,
De te faceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astazi esti, o alta,
Pe care la caldura am trezit-o

Lasand ambitiile de o parte
Ne aruncam in marea nemiloasa
Si-mpreunati, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem din sudoare, sfanta casa

Pe urma vin ceilalti sa ne-o distruga
Si ochii tai ma cauta intruna
Si eu inalt nefericita ruga
Purtand pe tample soarele si luna

Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie

poezie a unui ... tanar poet pe care l-am cunoscut acum 2 saptamani si pe care, peste cateva zile, voi avea placerea sa il ascult intr-un foarte restrans   cenaclu literar:

"din camera asta moartea se vede la câțiva centimetri distanță
își lasă urmele pe lenjerii, pe chiuvetă ca o pisică
ce scuipă ghemotoace de blană

moartea joacă table în fața blocului și băieții
cred că e doar o tipă marfă
țigările înfipte într-un dovleac zemos se scutură
de codul de bare și ard mocnit
în căciula lui nea ilie de la termocentrală
zarurile oh, z a r u r i l e cu capetele lor de bovină
se izbesc în parbrizul ambulanței trezind fauna din canale

blocul – o cușcă pentru hamsteri unde bătrânul
și nepoțelul preșcolar aruncă alune
anii stau atârnați la gâtul bătrânului
câteodată anii se ascund
într-o anacondă și alunecă printre morminte

moartea joacă table în fața blocului lângă ea puștii curioși…

bătrânul se zbate într-o ecuație
cu zâmbetul larg și haina peticită în dreptul coatelor

în camera asta soarele intră timid și-mi luminează
o parte a călcâiului
aici gesturile stau pe întuneric
cafeaua bolborosește în latina vulgară și călcâiul meu
ca o lună plină se leagănă stângaaaaaa - dreaptaaaaaa"

Sonet 31

Ai inimile toate-ntr-al tău suflet,
pe care eu pierdute le-am crezut,
domnesc în el iubiri cu dulce sunet
și prietenii ce îi știam în lut.
O, cîte sfinte lacrime supuse
iubirea prea-curcernică mi-a smuls,
dau vamă pentru-atîtea vieți răpuse
ce înlăuntrul tău poate au curs!
Ești cripta-n care dragostea mea zace,
trofee străluctie-n ea văzum;
mi-a smuls din multele-i iubiri și-n pace,
ce-a fost al altora i-al tău acum.
În tine-i văd pe toți ce i-am iubit
și tu, prin ei, întreg m-ai dobîndit...

William Shakespeare

Fragment - Luceafarul - Mihai Eminescu

" Cobori în jos, luceafar blând,
Alunecând pe-o raza,
Patrunde-n codru si în gând,
Norocu-mi lumineaza!


El tremura ca alte dati
În codri si pe dealuri,
Calauzind singuratati
De miscatoare valuri:


Dar nu mai cade ca-n trecut
În mari din tot înaltul:
� Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?


Traind în cercul vostru strâmt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea ma simt
Nemuritor si rece. "


(1833, aprilie)


Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - Lucian Blaga

"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
și-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micșorează, ci tremurătoare
mărește și mai tare taina nopții,
așa înbogățesc și eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
și tot ce-i neînțeles
se schimbă-n neînțelesuri și mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte."

(1919)

Indulgență de iarnă

Ferește-mă Doamne de cei ce-mi vor binele
de băieții simpatici
dispuși oricînd la o turnătorie voioasă
de preotul cu magnetofonul sub sutană
de plapuma sub care nu poți intra fără să dai bună seara
de dictatorii încurcați în strunele harfei
de cei supărați pe propriile lor popoare
acum cînd se-apropie iarna
și n-avem nici ziduri înalte
nici gîște pe Capitoliu
doar mari provizii de îngăduință și spaimă

Mircea Dinescu

Poate va intereseaza sa descoperiti poezii noi sau sa redescoperiti poeziile dragi din alta perspectiva: sa le vedeti recitate de altcineva. Majoritatea celor care recita sunt (in momentul de fata) studenti in anul 1 la Actorie (UNATC, Hyperion sau Spiru Haret).
Gasiti lista cu toate interpretarile aici http://reinvented.ro/category/arta/

Heraclit
de Gellu Naum


Pe rădăcini vechi, dormeam un somn noduros. Pe crengi, frații mei își zvântau pletele lungi. Vântul încetase. Apoi, deodată, a început o părăsire uriașă.

1

O pasăre de lemn a trecut de pe copac pe tabla caselor
copacul aștepta o pasăre de tablă
pentru mine toate erau perfect conjugate
dar eram pasărea de lemn și de tablă care ședea pe un scaun și se uita pe fereastră

(Îmbrățișează-mă, soarele meu ud. Toiagul ochilor s-a rătăcit. Cel ce doarme le împrumută pomilor varul inocenței noastre. În sobă, cuvintele trosnesc ușor.)

2

Visam peisaje acustice
dealuri sonore piramide cu muzică piane abia înfrunzite
visam ritmul diurn al pământului
ghitare energice baterii
și toate și apeși pe-o clapă cu efect sigur și ochiul dansează
atingi o coardă bine cunoscută și piciorul râde și se bucură

(Trecând prin seve, o, sora mea necruțătoare. Cu flori nemișcate. Până când munții mei s-au urnit. Afară, soarele îmi ocrotea comorile de bălegar.)

3

Stăteam la spatele meu și visam să mă bucur ca piciorul meu
căutam cuvinte hexagonale
la limita de sârmă a liniștei
căutam culori lungi îmi era foame de culori lungi
visam mănuși și ghete de sunete violete
și casele sunau și norii foșneau
și eu oxigenam în gând nenumărate turme de oi și le fardam
pentru marea transhumanță de primăvară
apoi după munca aceasta istovitoare
treceam în fața mea și-mi ștergeam sudoarea de pe frunte

4

Noaptea cocoșii aveau creste de țipăt
răsuflarea lumii îmi aburea geamul
și eu îl ștergeam cu un prosop curat
du-te careva de vezi câinele ăsta
apoi o femeie foarte frumoasă îmi dădea lapte
poate avea foarte multe lămpi nu mai știu
vorbeam încet să nu-i sfâșii cămașa
ea îmi dădea lapte și pâine și pornea desculță pe drum
spre est spre vest spre surd spre mort

5

Apoi fluviul frenetic
și prietenii mei înotând adormiți

(Noi ne iubeam ca pomii, la umbra unor sprâncene stufoase.
Ca trecătorii, în fum. Lămpile noastre erau pline de fructe. Mă
culegeam din tine. Te odihneai pe banca tăcerilor mele.)

6

Seara când reintram în cubul meu
vroiam să mă bucur
și lucrurile fumegau în contururi incerte
cerbul vecinului tropăia în bucătărie
dar cei doi bătrâni cu un ou la ureche
ascultau tăcerea intactă a gălbenușului
și clipeau ritmic după tic-tacul ceasornicului

7

(Departe, vedeam cum îți arde țipătul. Din loc în loc, unde
nisipul contura obrazul unei umezeli ucise, rămâneai vizibilă.
Podar al acestor treceri, noaptea lega capetele drumului.)

Apoi imensa ecloziune
și printre atâtea lucruri deosebit de grave
pe urechile mele de piatră se așezau fluturi