Se pot tine emotiile perfect sub control?

Cum este posibil ca niste parinti carora le-a murit un copil, sa vorbeasca despre el fara absolut nici o emotie in glas??? Maica-sa isi aduce aminte de cum il tinea in brate sau de plimbarile cu el samd si o povesteste fara ca macar sa ii tremure vocea? Ba chiar in timpul interviului mai scapa si cate un zambet. Stiu ca oamenii se exprima diferit, insa atat de multa stapanire de sine sa aiba tatal si mai ales mama, incat sa vorbeasca despre copil ca si cum ar fi pierdut un animal de companie?  Intreb deoarece oamenii de genul asta mi se par falsi, aparand la tv doar pentru poveste, dar ei nu sufera cu adevarat. Stiu sigur ca sunt parinti care doar tin la copil, nu il iubesc asa cum ar fi normal.

Ce-s alea emotii?

Unii oameni nu-si pot face publice emotiile.

Pe de alta parte poate ii facea placere sa si-l aminteasca, in imensitatea durerii cauzate de pierderea lui gasise o clipa de bucuire.

p.s. si pierderea unui caine te poate darma.

Edited by arg, 07 December 2016 - 16:21.

A zis "la tv".. Probabil se refera la actorii de la emisiunile de tip reality show..

AlexaLesby, on 07 decembrie 2016 - 16:25, said:

Se intampla si in realitate.

lulutza, on 07 decembrie 2016 - 16:16, said:

Am fost la o inmormantare de curand. In camera cu mortul era relativ liniste. Il vede sora mortului pe popa ca se apropie si dintr-o data spune spre rude: tu, cand vine parintele sa plangeti!

Acum eu te intreb: care din aceste personaje sunt mai false?

Nu toti se exteriorizeaza. Unii care nu arata poate sufera mai mult. Nu poti sa tragi asemenea concluzii.

Edited by MembruAnonim, 07 December 2016 - 16:35.

lulutza, on 07 decembrie 2016 - 16:16, said:

despre ce caz vorbesti, mai concret ?

sunt persoane care sunt in faza de negare sau nu accepta realitatea. inabusa si infunda amintirile rele, urate, intr-un sertar ascuns al mintii si pastreaza vii amintirile frumoase.
si eu am refuzat mult timp sa cred ca bunicul matern a murit, mi-am imaginat ani in sir ca e plecat intr-o calatorie peste mari si tari. asta desi am fost la priveghi, inmormantare, pomana. aveam 16 ani cand s-a intamplat asta, eram constienta asadar ce inseamna moartea cuiva. dar mintea si sufletul meu pur si simplu nu au acceptat realitatea, refugiindu-se intr-un subterfugiu. probabil e si un mecanism de autoaparare al creierului, altfel te duci cu capul dintr-un astfel de soc al pierderii cuiva drag.

altii fac terapie la psiholog, pentru a depasi momentul tragediei, invata sa ierte si sa se ierte, sa accepte pierderea, sa-si aminteasca cu drag de cel plecat.

de aceea te intrebam despre ce caz vorbesti.

Edited by corinadaniela, 07 December 2016 - 16:54.

Si eu care credeam ca vrea sa treaca testul poligraf...

MembruAnonim, on 07 decembrie 2016 - 16:38, said:

Pai termenul de bocitoare de ce s-a inventat?

Vorbesc despre parintii lui Ionut Anghel...care au inceput din nou sa umble pe la emisiuni si care si atunci cand s-a intamplat ce s-a intamplat, erau la fel de inexpresivi ca si acum, dupa 3 ani de la moartea copilului. Atunci am zis ca erau in stare de soc si nu constientizau..dar vazandu-i si acum cu aceeasi atitudine..de aia am pus intrebarea de la inceput.

Unii nu pot plange, pur si simplu, pe moment. Poate pot plange in singuratate doar. Mai exista si pastile tip calmant, care te cam schimba. Unii chiar iau asa ceva, pentru a trece mai usor peste nefericitul moment.

Edited by arab, 07 December 2016 - 17:25.

lulutza, on 07 decembrie 2016 - 17:17, said:

E vorba de o forma de autoprotectie - dupa socul si suferinta initiale, psihicul intra intr-o forma de negare de tipul "nu mi s-a intamplat mie". La orice deces se intampla, dupa o perioada, si e normal sa fie asa, viata merge mai departe. Bocetul patetic, care excede suferinta normala e inutil - nu ajuti cu nimic sufletul mortului ca iti smulgi parul din cap... mai multi iti plangi tie de mila ca ai ramas pe lume, fara cel decedat.

Intotdeauna inmormantarile la romani mi s-au parut sinistre, dar nu prin tragedia mortii in sine, ci prin tragedia celor ramasi in viata care isi smulg hainele de pe ei sau aplauda la mort - un gest absolut idiot, sinistru.

Edited by rosix, 07 December 2016 - 17:28.

Emotiile sunt flexibile, depinde totul de felul in care cazul de fata este interpretat. O situatie analoga ar fi atunci cand un individ simte o tristete extrem de mare, pe care nu doreste sa o lase de vazut lumii, asa ca alege sa afiseze un zambet fabricat. Sau invers, pe individul respectiv il incearca un puseu de fericire, dar din cauza circumstantelor in care se afla, nu ar fi potrivit sa se exteriorizeze... Asa ca isi ajusteaza comportamentul social in functie de normele grupului in care se afla la momentul dat.

Acum, depinde cum definesti tu conceptul de "control". A-ti controla emotiile nu inseamna neaparat a le ascunde sub pres, ci poate fi vorba si de a le echilibra in functie de situatia in care apar, de personalitatea ta etc.
Si mai depinde si de tiparul tau emotional (vezi "Emotional Freedom", de Judith Orloff)

lulutza, on 07 decembrie 2016 - 16:16, said:

Nu cred ca isi stapaneau pefect emotiile. Cred ca tu nu ai capacitatea de a percepe emotiile, daca nu sunt exprimate dramatic sau primitiv.

Eu am intrebat pentru ca am zis ca poate sunt exagerata ca mi se par a fi prefacuti. Nu vorbeam de bocete si circaraie, ci tocmai de acele gesturi mici, de mimica ori inflexiuni ale glasului, caci alea mi se par cele reale. Eu spre exemplu nu imi pot controla bine vocea daca e vorba de un subiect delicat..in fine. Poate oamenii nu arata, dar in continuare mi se pare ciudat sa pierzi un copil si sa fii in stare sa mergi la toate televiziunile aranjat si bibilit si sa postezi pe facebook la doar cateva zile de la intamplare...poate sunt prea subiectiva si ma gandesc la cum reactionez eu sau oamenii pe care ii cunosc, in situatii nefericite. Cat despre bocitoare: lasati ca si in alte tari exista oameni care sunt angajati sa se prezinte la inmormantari, doar ca sa nu para ca mortu' nu a avut prieteni

Ok, m-am lamurit ce spun si altii, multam

În română îi zice "a fi împăcat cu situația". Plânsul, zbieretele, urletele de durere sunt niște faze trecătoare, dacă treci printr-o experiență traumatizantă și o povestești de zeci de ori o să o poți face liniștit, calm și cu zâmbetul pe buze, mai ales dacă au trecut ani de zile de la momentul respectiv. Asta nu înseamnă că nu a existat sau nu există în continuare o suferință. Sau ură și dorința de răzbunare.

Te-ar satisface mai mult daca i-ai vedea tavalindu-se pe jos sau facand crize de inima ? Te-ar amuza mai tare pe tine ?
Si daca s-ar da de ceasul mortii l-ar mai putea aduce inapoi? Atunci ce doresti de fapt? Te-ai simti mai bine vazandu-i pe altii cum sufera sau ce?

tfmercedez, on 07 decembrie 2016 - 16:59, said:

Se gasesc de inchiriat?

Da