De la ideograme la litere

 Peștera_Cioarei,_sat_Boroșteni-Peștișani-img2228.jpg   32.04K   10 downloads

Grota de la Boroşteni: 45.000 +/-1.300

În Spaţiul Carpatic, cel mai vechi simbol cromatic s-a folosit şi înainte de mileniul cincizeci, şi în permanenţă după această dată. Socotim vârstele tuturor literelor doar însumând anii de când aceste semne au început să fie folosite ca ideograme, ca mijloc de comunicare, ca imagini ale primelor concepte religioase, Solare. Analizele precizează data când a fost folosit semnul, nu când a fost creat, când a fost conceput.
Pe la anii 30.000, semnul rotund ca bobul de linte aducea povestea omului dintâi şi se aşeza în practicile credinţelor religioase. Segmentul de curbă deschisă a fost încrustat pe o bucată de grafit, în anii 15.000 era folosit de oamenii stră-străvechi ai aşezării Strachina-Dorohoi, ai gravetianului oriental. A rămas primul semn al Coloanei în urcuş serpentiform, ca semn al privirilor spre înălţimi, simbolul Coloanei legând Cerul-Tată de Pământul-Muma. Apoi, semnul a fost folosit la Costeştii Prutului, la Ariuşd, Turdaş, Criş, Parţa, Hotărani, Malu-Roşu, Valea Lupului, Sălacea, Gura Dobrogei etc., pretutindeni în Spaţiul Carpatic şi în toate  vremurile trecute. Universul cu lumea lui văzută a fost creat în sistemul mişcării circulare, iar omul intuia secretul Creatorului atunci când a trasat segmentul de volută, consoana de astăzi: C.

I - Acolo, la Dubova-Mehedinţi, în aceeaşi etapă de gândire, băştinaşul, a legat semnul I de alte imagini, pe calea urcuşului pieptiş. A creat stâlpul susţinător al lumii ce urma, a creat Coloana Cerului, Columna.

V - În al unsprezecelea mileniu din Evul Timpuriu, OMUL, năstruşnica fiinţă gânditoare a încrustat în os un semn ce arăta a vârf de săgeată, format fiind din segmentul de dreaptă ca mijloc de exprimare. A încrustat semnul V într-un text rânduit în chip de mesaj aşezat pe coloană romboidală. A repetat scânteia gândirii apreciind imaginea la superlativul absolut şi astfel a îmbogăţit o anume topică a frazei.

A - A aşezat semnul şi cu vârful spre înălţimi, apoi i-a pus fuştel de scară dându-i chip altfel gândit: A. Prin repetare, unghiurile cu laturi paralele au subliniat valoarea semnului exprimat, iar grupurile opuse ale unghiurilor cu laturi paralele au sporit valoarea simbolului din centrul de interes al compoziţiei.

X - A încrustat semnului intersecţiei, semnul crucii răsturnate, tot atunci, în anii 10.650 E.T., scriind cu imagini grafice venite din vremuri şi mai vechi. A mijlocit înlănţuirea romburilor, a fost ideogramă, Crucea Sf. Andrei, repetată în practici rituale şi literă.

M - Să tot fi fost anii 6.000, era veche, atunci când Marea Preoteasă de la Porţile-de-Fier şi-a ales imaginea M drept semn numit astăzi monogramă. Această imagine era aşezată cu sfinţenie pe vasele de rugăciune, era subliniată în scrierile bine cunoscute şi ales cinstite în marile sărbători Solare.

S - Pe vechea vatră omenească de la Cârcea-Dolj, în urmă cu 8 mii de ani, un meşter olar a legat opus, două segmente de curbă, în suiş-coborâş. Le-a încrustat în bolul trecut prin foc şi apoi le-a încărcat cu var şi praf de oase pentru sporirea tâlcului ales. Izvodul s-a răspândit în timp cu viteza cu care venise şi a ajuns vas de rugăciune la Vădastra, la Gumelniţa, la Hamangia, la Cucuteni, la Petreşti, Tisa şi Porţile de Fier, a îmbogăţit lista teraglifelor cu felurite semne, sfinte în acele vremuri. Au rămas volute circulare, opuse, volute unghiulare, S în lanţ fugător, legat, încleştat, alcătuitor de coloane etc.

D - Acest semn a fost aşezat pe o tăbliţă de lut ars, la Tărtăria, Alba şi la Cetăţuia-Argeş, în anii 5.000 E.T., în anii de vârf cultural ai civilizaţiilor carpatice suprapuse. Atunci, arcul fără săgeată a fost adus dintre mai vechi semne, din începuturi fără de început şi rânduit să păstreze mesaje sacre, Solare.

E - Pe mai vechiul arhetip de la Dubova, pe semnul X, meşterul de la Tărtăria a aşezat semnul E, altfel gândit, pe temeiul altei idei. Era o a doua monogramă a Zeiţei-Pasăre, era o parte a conceptului privind viaţa subterană reflectată în simbolurile:

H - Semnele diferit poziţionate au transmis felurite mesaje. Semnul H, reflectând o parte a vieţii terestre, pe tăbliţă a adus imaginea „lumii albe”, imaginea coloanei orizontale, prag cu laturi între două lumi.

N - O bară înclinată între două coloane a arătat puterea legată a perechii, a Coloanei îndreptată spre înălţime sau spre opusul dual al acesteia, spre adâncuri. Ideograma a exprimat grafic o idee complexă, litera reprezintă grafic un sunet alcătuitor de cuvânt, iar cuvântul zideşte conceptul ideii. Fonograma a rămas un semn anume, o literă a unui cuvânt în contextul unei idei. Vechile texte ale tuturor locuinţelor rupestre din Carpaţi aduc dovada potrivit căreia întâi a fost ideea, raţionamentul - forma logică fundamentală - şirul judecăţilor de valoare.

Z - Ideograma, semnul Z, poziţional a fost aşezat diferit, în lanţ, cu alte semne, de fiecare dată exprimând altceva. N a luminat imaginea înălţimilor, iar acelaşi semn, răsturnat, Z, a aşezat imaginea în declin, spre lumea subterană.

F - Jocul adaosului la segmentului de dreaptă a dat valoare semnelor scrierii. E, lipsit de bara inferioară, a schimbat sensul numirii şi astfel s-a născut alt semn inconfundabil: F. Din poziţii diferite, acesta întors în dreaptă căutare, a ajuns o nelipsită consoană. Trecerea de la ideogramă, la literă s-a finalizat înainte de anul zero, prin renunţarea, treptat, la conţinutul ideatic primar.

L - În taina omului cu pământul şi cu focul s-a născut şi litera L, în aceeaşi epocă a pietrei, cu aceleaşi înţelesuri ideografice. Aşezată pe un singur segment de dreaptă, Coloana a ascuns altă poveste în imagini. Era firesc, fiindcă în intervalul dintre anii 6000-5000 E.T., marea explozie demografică din Spaţiul Carpatic a stimulat preocupările creative, iar în aceste  condiţii s-a inventat şi ceramica purtătoare de mesaje cultice, bogat ornată cu semne sacre, prealfabetice.

T - Semnul T a fost alcătuit ca susţinător al bolţii Cerului, a subliniat îngemănarea dintre Spaţiu şi Timp, dintre viaţa terestră şi cea subterană. A rămas un semn între altele aşezat pe veşminte, pe lemn, piatră, metal etc. A fost mereu aşezat repetat, intercalat, redat în sistem bandat, a purtat mesaje la Hăbăseşti, Brânzeni şi Cosăuţi, la Ciumeşti şi Căscioarele, de la Mitoc la Parţa, la Petreşti şi Alboteşti, de la Orhei la Odorhei şi Oşorhei, pretutindeni în întreg Spaţiul Carpatic. Ca toate celelalte semne, T a rămas în nepieirea exprimării grafice.

B - Pentru că tot ce este viu s-a clădit pe temeiul segmentului de curbă, Coloana s-a sprijinit pe două volute ca să dea sens ideogramei. Volutele pereche la Coloană întăreau expresia firească în scrierea prealfabetică a carpaticilor sedentari. Semnul B a fost lăudat în ritual, a fost ţesut şi cusut, a fost cioplit, a fost modelat, a fost redat în metal şi foc.

P - Doar o volută a fost retrasă şi semnul P în alt fel a fost adus în grai şi scriere. O fi însemnând pâine, putere, ploaie şi potop, pârjol pe pământ. Poate a început cuvânt de rugă în zi de păs, ori preaslăvire. Oricum, a fost ideogramă, nu s-a schimbat în perioada de tranziţie a ultimului secol precreştin, a rămas acelaşi semn al unei fonograme, al unei consoane.

R - Când, în lipsa segmentului de curbă, s-a aşezat segment de dreaptă, pronunţia mătăsoasă a volutei a luat forma bolovănoasă în rostire. R a fost un fel anume în aria de răspândire a exprimării, a fost mereu, în întreg spaţiul Cultului Solar şi în toate timpurile acestor credinţe religioase.

U - Rostirea şi scrierea pronunţiei nu s-a întrerupt în timpul vieţuirii neamului care le-a purtat. Oricare ar fi fost rostul şi sensul mersului citirii semnelor, graiul a fost viu, mereu în pas cu evoluţia proceselor vitale şi socio-culturale înşirate pe verticala civilizaţiilor carpatice. În ultimele veacuri, U a apărut rostit din V, G din C, J din I, iar Coloana a fost şi a rămas arătată cu vârf de săgeată şi numită K, în vreme ce G încărca frumoasa ceramică sacră a culturii Petreşti. Apoi au apărut semne noi, diacritice, care au sporit valoarea celor vechi.

Ideogramele au fost create spontan, la date diferite, în epoca pietrei, arhetipalele fiind bine cunoscute în Spaţiul Carpatic înainte de anii zece mii, E.T. Toate literele alfabetului nostru, iniţial au fost ideograme, semne sacre, în doctrinele Cultului Solar. Ideogramele carpatice au însumat miezul rugăciunilor adresate Atotputernicului şi au îngheţat în practicile cultice, pe acelaşi suport al firului ţesut pentru veşminte, al lutului şi al aluaturilor sacre, au rămas în piatră şi metal, în cântecul şi mişcările adoratorii. Din ideograme s-a închegat alfabetul pentru uşurarea dialogului cu Cerul şi apoi cu semenii. Ca o dovadă a perenităţii sedentarilor carpatici, nu a fost nici o întrerupere a exprimării cromografice, nici o scădere a frecvenţei semnelor sacre. Triburile umblătoare sedentarizate ulterior nu au lăsat nici o urmă în repertoriul simbolistic al carpaticilor sedentari. În orice grai am rosti, litera (ideogramă) va rămâne în sfinţenia ei milenară. De când se ştiu, sedentarii carpatici s-au exprimat şi în scris.

Edited by 3sat, 29 September 2016 - 23:08.

Quote

Sedentarii Carpatici au cam fost analfabeti pana la  ~ 1800

 1.jpg   167.23K   5 downloads

Semne ale unui substrat cultic comun

 2.jpg   147.25K   6 downloads

 3.jpg   82.83K   4 downloads

Toate simbolurile ridicate din rădăcina motivațională a mișcării, a energiei vitale, perpetue, în cazul acesta se grupează în imaginea definitorie a cerului ca ax al spiralei astrelor:

 7.JPG   41.56K   1 downloads

Cerul, ca ax al spiralei astrelor

Sunt 17 variante principale de semn înscrise în cerc, fiecare dintre ele având semnificații de sine stătătoare, axiomatice. Aceste „Augenmotive” (Schmidt) respectă concepțiile duale privitor la aspectele exesitenței, convingerile privind mișcarea circulară perpetuă, subliniază simbolul vieții terestre:

 4.JPG   1.45K   0 downloads

și pe cel al vieții veșnice:

 5.JPG   1.7K   0 downloads

După imaginile grafice redate tricrom în mil. V-IV, î.d.C., cercul purtător de două simboluri pe axul volutelor spiralice întrunește trei semnificații majore, plus altele determinate de poziția semnului și de accentele coloristice. Semnele, prin încărcătura lor, prin poziția ocupată în compoziție, prin fixarea în bandă, prin repetare, prin alternare, prin subliniere etc., oferă mijloace de exprimare inconfundabile, ce alcătuiesc mesajul.

 6.JPG   65.27K   0 downloads

Pentru a scoate în evidență încărcătura spirituală a semnelor, enorma valoare ideatică a simbolurilor carpatice, sunt suficiente sublinierile câtorva derivate. Astfel, prin prelungirea laturilor unghiul, își schimbă semnificația de cinci ori, folosind numai prelungirea în volute unghiulare:

 77.JPG   8.04K   0 downloads

La acestea se adaugă și prelungirea în volute suitoare, și sistemul pozițional, și toate celelalte moduri de exprimare enumerate mai sus.
Trecând peste particularitățile pătratului și ale triunghiului, figuri ale căror prelungiri cu alte tălmăciri, dar și acestea fiind situate în contextul simbolistic al marelui cult solar, observațiile analitice asupra cercului sunt definitorii. Fiecare semn din interiorul cercului poate deschide perspectiva nebănuit de largă a concepțiilor cultice străvechi. De pildă, crucea dublă, cu brațe egale, de la Drăgușeni (vezi figura de mai sus) reprezintă un șir de noțiuni când este „citită” în poziție verticală și altfel este interpretată când este observată în poziție oblică. Poziția nu poate fi pusă la îndoială deoarece sistemul bandat nu permite alternative.

Cât privește bogăția de conținut a semnului format prin prelungirea laturilor rombului, categoriile variantelor scot în evidență unicate ce se adaugă extraordinarei civilizații carpatice. Numai puternicele convingeri spirituale au determinat populația autohtonă să mențină active și astăzi, pe fir neîntrerupt, semne primare stabile prin complexitate, active din mileniile V-VII, î.d..C. Se poate dovedi că a existat și există un proces continuu de îmbogățire a compozițiilor simbolistice, dar nici o dovadă nu atestă excluderea simbolurilor din gama largă a mijloacelor străvechi de exprimare. În epoca bronzului, fragmentului de coloană redat pe falangă i s-au adăugat volute cu un unghi, iar în interiorul rombului s-a fixat simbolul vieții terestre:

 8.JPG   1.95K   0 downloads

La Dunăreni, în mijlocul mileniului II î.d..C., rombul a fost sugerat, abstractizat, conturul fiind redat concret numai prin terminalele spiralice. Frecvent aici, în interiorul rombului s-a fixat simbolul axului thanatic, cel al vieții veșnice:

 9.JPG   2.3K   0 downloads

Efectul laturilor prelungite a fost și este asigurat de jocul celor trei tipuri de terminale: de segmentele de dreaptă scoase în afara rombului, de terminalele în curbilinie suitoare și de terminalele în volute unghiulare. Pentru argumentarea rostului laturii la romb s-au adăugat, ulterior, 1-3 terminale pe fiecare latură, drept accent al expresiei și particularitate zonală și areal. Laturile prelungite au îmbogățit alfabetul primar , au sporit conținutul mijloacelor de exprimare, iar prin intensitatea folosirii semneleor specifice au subliniat epicentrul civilizației carpatice.

Rombul, atât de bine cunoscut în cele peste 12 milenii ale existenței lui la noi în plastica tradițională, a fost suprapus în descreștere și colorat diferit, pentru ca, astfel prezentat, să comunice ideea ridicării semnificației la superlativul absolut. Romburile în romb au fost așezate în centrul de interes al compozițiilor textile; nu a lipsit din sculptură, din metaloplastice ș.a., au purtat în coloana lor policromă semnul de început al fertilității, al bogăției. Procedeul sublinierii prin repetare, prin suprapunere, a încolțit, se pare, tot în etapa primară a procesului ideației, de data aceasta în stațiunea neolitică Hotărani, cultura Vădastra, prin anii 4800, la Iclod – cultura Tisa, la Herculane, la Sf. Gheorghe. A fost un mod nou de exprimare, pe lângă cel practicat prin hașură, prin paralele oblice suprapuse încrucișat, așa cum se proceda în anii 6000 î.d..C., la Carcea și în stațiunea Leț.
Tot în mileniul V î.d.C., la Crușovu s-a introdus în romb, de la caz la caz una dintre cele două tipuri de spirală, combinându-se astfel și conceptele în vederea sublinierii ideii potrivit căreia energia inepuizabilă stă la baza procesului perpetuării ciclice. Acest semn format din două simboluri importante s-a menținut în ornamentul cojoacelor, al țesăturilor al pânzei de aba, acolo unde găitanul și firul colorat au permis alcătuirea dublului semn.
Rombul cu un grup interior format din trei segmente paralele la o latură, a fost folosit în exprimarea platică, la Glina-Ilfov, în anii 4800 î.d.C., la Trușești-Țuguiata, în nordul Moldovei, prin anii 4400 ai aceleiași perioade vechi, și de atunci nu a încetat să existe în ornamentul lemnului, al textilelor și al podoabelor din metal. Era bine știut atunci că aceste combinații scot în evidență elementele de bază ale dualismului precreștin și firul vieții veșnice alcătuit din segmente ale axului thanatic. După semnele folosite, știau că organismele vii pier ciclic, în timp ce izvorul vieții nu are sfârșit.
Rombul cu laturile prelungite trebuie să fi fost cel mai bogat în semnificații, de vreme ce a dominat ornamentul textil existent în Spațiul Carpatic. Astfel de imagine a transmis peste 30 de mesaje, de concepte, dacă ținem seama de semnele diferite din interior, de numărul de segmente plasate între prelungiri de cele două tipuri folosite ale terminațiilor spiralice, de variantele cromatice.

 10.JPG   3.2K   0 downloads

Spirala, în grafica secolului nostru, a rămas și ea golită de semnificații cultice, dar, ca toate simbolurile neolitice, a făcut epocă nouă datorită formei estetice univoce. A fost redată mai greu, pentru că tehnica trasării curbiliniei crescătoare a ridicat probleme privind execuția imaginii. Materialele pe care le-a împodobit au fost comune tuturor semnelor și erau investite cu puteri sacre numai în prezența simbolurilor. Spiralei cu volute ungiulare, nu țesăturile i-au impus particularitatea, pentru că ea a fost incizată întâi în lutul crud al unei zeițe-templu, la Vădastra, în mileniul V, î.d.C. Voluta, ca idee, a descins din imaginea grafitului de la Strachina-Dorohoi (mileniul XV), iar bolul de la Carcea i-a întărit chipul cu pastă albă, în mileniul VI î.d.C.
Voluta în unghiuri a adus noi semnificații cultice, în peroada de vârf a misticismului neolitic. Atunci au fost create volute duble, volute triple, volute multiple, încleștate, înlănțuite, incizate, pictate, acoperind în compoziții deosebite întreg spațiul credințelor carpatice. În neolitic, cultura Cucuteni a excelat prin dezvoltarea în meandre a volutelor suitoare, iar celelalte vetre carpatice au îmbinat aceste semne cu cele generate din volutele unghiulare. Sub aspect evolutiv, au creat intens vetrele: Traian-Dealul Viilor-Cucuteni cu semn apărute în anii 4500 î.d.C., Baraolt (cultura Cucuteni), în aceeași perioadă, ca și Ruseștii Noi, Basarabia, Tei-Glina, Sântimbru jud. Alba ș.m.a. Au excelat prin răspândirea volutelor unghiulare așezările culturii Vădastra, cele mai importante fiiind Rast și Hotărani, apoi stațiunile Spanțov, Valea Călmățuiului, Hărșova, Târgșor ș.a., toate înainte de sfârșitul mileniului IV.

 11.JPG   3.92K   0 downloads

Un izvod cu semnificații adânci a rămas acea legătură formată din două volute opuse așezate, „S”, fie ele aceste volute suitoare sau unghiulare. Semnul a fost ades „aruncat” în compoziții pentru a întregi mesajul acestora.
Din epoca bronzului începând, nu a fost întrerupt șirul fugător:

 12.JPG   3.13K   0 downloads

și lanțul

 13.JPG   5.94K   0 downloads

acest semn, prin felul de așezare, sporind considerabil valoarea imaginii. Prin acest semn se legau practicile specifice începuturilor de la Hamangia, de la Calu-Cucuteni A-B, de la Ariușd, toate înfloritoare în mileniile IV-III î.d.C.

În combinație cu cercul, fie el trasat real, sau imaginat prin puncte de reper, pentru precizarea – probabil – a ideii care susținea că energia stă la baza mișcării perpetue, s-a creat semnul

 14.JPG   1.49K   0 downloads

specific mișcării circulare. Din grafica străveche reiese că acesta, atunci, în pragul dintre ere, ființa în grafica de la Pădureni, județul Neamț, era bine cunoscut în dava de la Sprâncenata și în Dinogeția secolelor IV-X d.C. În grafica textilă realtiv recentă nu s-a ținut seama de importanța sensului mișcării: spre stânga (tinerețe, ascensiune, răsăritul soarelui), sau spre dreapta (apus, declin) așa cum se citea în compozițiile străvechi (vezi covoarele moldovenești și basarabene).

De mare importanță a fost și a rămas simbolul marelui cult solar, chiar dacă a fost secătuit de semnificațiile celor trei „S”

 15.JPG   1.53K   0 downloads

Acest semn sacru a fost creat în neolitic, ca și cultul amintit, s-a ridicat la apogeu de-a lungul epocii bronzului și, după ceramica din câmpul de urne (Gogosu-Balta Verde), era cel mai important simbol în mileniul II î.d.C. În jurul lui se găseau efectele spiralice, într-o varietate considerabilă, tocmai pentru a-i sublinia măreția. În epoca bronzului a apărut cununa de zimți la simbol, aura de puncte (raze), care crea altă variantă a rozetei, dar semnul alcătuit din „S” a fost în toate timpurile cel mai răspândit. A fost redat în lemn (vezi porțile locuințelor), a fost redat în piatră (vezi stâlpii funerari), a fost înscrustat în metalul brățărilor, în coaja „pomilor” funerari, a ocupat spațiul specific broderiei articolelor vestimentare din piele.

 16.jpg   16.84K   0 downloads

Simbol solar (Gaura Chindiei, 10.000-8.000 î.d.C.)

Cercul s-a asociat cu spirala, atât prin conținutul său ideatic, (acesta simbolizând caracterul perpetuu al mișcării), cât și prin tehnica alcătuirii lui cu ajutorul curbiliniei. Rombul a constituit cadrul, caseta spiralei, atunci când s-a cerut această combinație de semne, dar cercul s-a contopit ideatic, s-a completat reciproc cu spirala. El a fost aura spiralei și a semnelor „X” „<” a fost format din mici triunghiuri în stațiunea Govora-Sat, din puncte, (mileniul II î.d.C.), a constituit limitele angrenajului cu palete în rotire, în stațiunea Vânătorii Mici, Ilfov (anii 5250 î.d.C.), a ajutat la precizarea sensului rotirii în jurul axului propriu.

 17.JPG   5.77K   0 downloads

Ca și spirala, mediul material în care a fost exprimat cercul era determinat de particularitățile inciziei în curbilinie: ceramica – după inventarea roții olarului – pasta în care se putea inciza ușor, pielea tăbăcită, abaua, metalul prin turnare și torsionare, osul. Atât cercul, cât și semicercurile componente ale izvoadelor, au constituit puncte de interes pentru cei care le așezau în compoziții complexe. Cercul și spirala au rămas în schița coregrafică a horelor, în decorul brățărilor, în modelajul aluaturilor cultice, în conceptul grafic al olarilor și al cioplitorilor în lemn.

Unghiul, în aparență, s-a înrudit cu rombul. Rombul a fost simbolul fertilității, al fertilității solului, iar unghiul simboliza viața îndestulată. Ideatic, ele au ost apropiate, ca și prin construcție, prin desen. În grafica culturii romanello-aziliene au fost alăturate în același mesaj. Se pare că în gândirea primară au fost două părți principale ale aceleiași propoziții mistice. În mileniul X î.d.C., a fost alăturat rombului, în mileniul VI era folosit drept podoabă a accesoriilor de cult , în mileniul V figura în pictogramele tăblițelor de la Tartaria și pe vestmintele „Madonei” de la Rast. În mileniul IV ființa pretutindeni în Spațiul Carpatic: la Târgșor-Ploiești, la Cavadinești-Galați, la Poiana în Pisc-Sibiu, la Dealul Fântânilor-Iași, la Soroca, la Deva, la Ostrovu Corbului, la Ohaba-Ponor, pretutindeni. De fapt, nu a existat vatră preistorică unde rombul să nu fi fost printre simbolurile carpatice. El era liantul tuturor semnelor sacre, în toate mediile de exprimare. Cu ajutorul lui s-au scris multe pagini ale vechilor religii. A fsot și a rămas martor al perioadelor istorice antice și mediavale, a rămas după acestea mijloc de înfrumusețare a tuturor obiectelor, alături de celelalte izvoade, împreună cu care ne-a venit prin tradiție.
Iată câteva variante care marchează marile praguri cultice, de la precredințe, la creștinism, semne frecvente în grafica secolului nostru:

 18.JPG   5.25K   0 downloads

Foarte răspândit a fost semnul

 19.JPG   1.61K   0 downloads

creat în mileniul IV și difuzat în toate vetrele neolitice. A fost redat în grafica tuturor materialelor folosite în scopuri rituale.
Și-a găsit locul în grafica textilă, din Dobrogea și Basarabia, la Făgăraș, în Țara Moților, a Pădurenilor și a Loviștei, în Banat unde a fost creat, la Toplița, pe bundițe, pe scoarțe și covoare. Din unghiuri a fost construit simbolul zeiței-pasăre, acel „M” atât de adorat în ceramica începuturilor. Faptul că acest semn predomina incizia sacră a vetrelor Olteniei, în anii 1500 î.d.C., nu surprinde, dar existența lui în „barburul” cămășii ciobanilor, precum și spațiul enorm pe care îl acoperă, atrage atenția. Crucea din patru asemenea semne a fost redată pe insigne la Gornea anilor 300 d.C., și, de aici începând, nu a lipsit din grafica vestmintelor. Semnul „M” a fost, fie în cruce, fie oblic, deosebit de activ în toate zonele țării, mai cu seamă în textilele destinate interioarelor. O analiză privind grafica sacră comparată ar evidenția frecvența deosebită a acestui semn în Spațiul Carpatic, spațiul lui originar.

Coloana, în accepția străbunilor, a făcut legătura cu Cosmosul. Semnele acestuia au fost și semnele pământului, dacă majoritatea simbolurilor au fost imagini ale corpurilor cerești și ale gândirii mistice. Obiectiv, coloana a fost alcătuită din drepte verticale, din șir de unghiuri, din romburi, din spirale, din stâlpii purtători ai semnelor dintâi, precum și din perechile înlănțuite ale jocurilor rituale. Coloana și segmentul ei proiectat prin îngemănarea romburilor, cu puntea dintre acestea („X”), evidențiate în paleoliticul superior, au făcut epoca în neolitic și în perioadele care au urmat.
Ca și celelalte simboluri, a ființat fără întrerupere în toate mediile graficii sacre, în care a ocupat un loc prioritar. Atât în coloană verticală, de tipul celor de la Cuina Turcului, cât și în poziție orizontală (vezi Cârcea), pentru sublinierea altor semnificații a fost pusă în imagini vizuale sub forma șirului de romburi sau de unghiuri opuse (în zigzag), ca la Porțile de Fier. A fost adesea proiectată prin împletirea a două coloane ondulatorii. În toate variantele, coloana a rezistat de-a lungul secolelor, și-a menținut locul în sculptură, în aluaturi, în textile. Ca toate simbolurile, și coloana a fost încrustată în materiale dure, a fost modelată în pastă și a fost împrimată în culoarea firului cusut, toate trei tehnicile având ritualuri proprii. După numărul de imagini existente într-o gospodărie, textilele sunt cele mai bogate în semnele sacre. Numai coloana pare să fie reprodusă în proporții egale în lemn și în grafica vestimentară. A rămas acolo unde stâlpii arătau locul de odihnă, unde „râurii” nu au putut lipsi din compoziție, unde „vârstele” erau cerute de model.

 20.JPG   12.24K   0 downloads

Coloană verticală (os de cal) de la Cuina Turcului, mileniul X

Cu o semnificație aparte au rămas coloanele create în epoca bronzului, ca

 21.JPG   10.94K   0 downloads

fiecare din acestea având rost inconfundabil atât în conținut, cât și în forma de redare, în compoziție. Fragmentul de coloană identic celui de pe renumita falangă de ecvideu a fost cusut și la Vaslui-Basarabia, și la Tilișca-Sibiu, și în Țara Hațegului sau în Maramureș, acesta fiind de fapt coloana într-un alt mod de exprimare:

 22.JPG   2.34K   0 downloads

Drumul semnelor
Din încrustațiile și pictura fragmentelor ceramice reiese că frecvența simbolurilor descrește pe măsură ce sporește distanța spre exteriorul vetrei carpatice, conturând astfel perimetrul unui cerc activ. Elementele zoomorfe folosite ca simbol în mișcarea circulară au apărut ulterior semnelor abstracte, deci începuturilor intenției de a stabili sensul mișcării circulare opus deplasării acelor de ceasornic își au locul la Vânătorii Mici (cultura Gumelnița), la Hăbăsești, Ghindaru, Drăgușeni, Pârâul lui Istrati (cultura Cucuteni). Asemenea simboluri, numeroase în Carpați și cu frecevență în descreștere spre exterior, s-au pictat, în mileniul II î.d.C., în așezările de la izvoarele râului Huang-ho, semnul

 24.JPG   914bytes   0 downloads

în cruce era folosit pe Volga ca și în ținutul Sikkim, crucea cu aură a îmbogățit piatra ce acoperea mormântul lui Midas, triplele spirale fugătoare au format chenarul sigiliului cilindric hurrit, ș.a.; toate au constituit și păstrează fragmente ale vechilor rădăcini. Credințele primare, originare, nu au cuprins numai spațiul vast al culturii de stepă, (spre est-nord-est), ci și teritoriile din sud, sud-estice. S-au croit drumuri în cele patru puncte cardinale înrădăcinând vechile semne în benzi, dovezile dăinuind peste milenii.

Semnul „M” și

 26.JPG   1.81K   0 downloads

rombul cu laturi prelungite

 27.JPG   1.38K   0 downloads

cele două variante de „S”

 28.JPG   1.19K   0 downloads

și crucea cu aura în aripioare luminează drumurile ce pleacă din același cerc al semnului solar, al semnului cultic din Carpați. Pe lângă acestea, multe semne preistorice, precum perechi de volute opuse, spirala unghiulară, arcade cu prelungiri unghiulare

 29.JPG   1.28K   0 downloads

crucea scarată, fragmentul coloanei de la Dubova, dinții de lup cu prelungiri spiralice tip Monteoru ș.a., constituie filonul simbolistic originar, cultic venit și la sud de Dunăre. Aceste semne carpatice s-au fixat, ca și cele existente la est de Nistru, exprimate policrom și în incizie, bandat, în materiale dure și în textile, cu același conținut cultic. În repertoriu se evidențiază și „floarea de sfândoc”

 30.JPG   1.64K   0 downloads

atât de răspândit în culturile carpatice, palete spiralate, pătratul cu laturi prelungite, înscris în romburi circumscrise, sau prelungiri în perechi de volute opuse

 31.JPG   1.72K   0 downloads

clepsidra tăiată orizontal

 32.JPG   1.25K   0 downloads

„S”-ul cu terminații pline. Toate acestea au fost și sunt predominante în grafica populațiilor de la nord de Carpați.

În sud-vestul vetrei semnelor originare, simbolurile, derivatele și substitutele acestora s-au răspândit tot prin difuziune, pe măsura acceptării credințelor primare. De pe Valea Timocului, în aria mare a Balcanilor, până la malul Mării Adriatice, aceleași semne cu frecvență în descreștere au îmbogățit creațiile arhaice cu urme ale convingerilor cultice întemeiate pe sistemul dual, cu simboluri descinse din zona Porțile-de-Fierm cu același semn sacru al mișcării circulare.
Simbolurile s-au răspândit și peste Câmpia Tisei, ajungând până în Silezia, dovezi rare găsindu-se, pe lângă grai, în grafica textilelor de interior (vezi „măsărițele”din Micherechi).
Pentru că, în epoca metalelor, carpaticii puneau accent pe cultivarea plantelor și creșterea vitelor, o bună parte din această populație se ocupa cu ciobănia, într-o vreme în care multe neamuri abia încercau să se constituie în triburi de pradă. Spațiul de pășune le-a fost nelimitat pentru că un du-te-vino încheia ciclul anual, iar metoda recoltării și depozitării furajelor nu fusese atunci descoperită. Așa se explică fenomenul că populațiile carpatice stabilite în zone îndepărtate au practicat necontenit ciobănia. Această profesie este o dovadă a vechimii acestor nuclee etnice în zone atât de îndepărtate. Ameliorarea și creșterea plantelor și a vitelor a constituit primul mare pas al civilizațiilor ce au urmat, iar coloniile îndepărtate ale carpaticilor și-au încremenit valorile în izolare, în credințele lor, în grai, în port și cântec, în datini și obiceiuri, constrânși fiind de mediul social, adesea ostil lor.
Așa se face că, supuși tradiției, Gușu Gheorghe cu 15.000 de oi și Costea Ciobanul cu 10.000 de oi, în anii 1900 d.C., pășteau turmele pe Muntele Olimp, stabiliți fiind în satele așezate de veacuri între Marea Marmara și Lacul Apolonia. Cimpoaiele și fluierele lor erau împodobite cu romburi, unghiuri, volute suitoare și cercuri, în frize așa cum nu se găsesc la alte seminții.

 33.JPG   99.95K   0 downloads

Spre orizontul fierbinte ce leagă orașele Asalem, Abyaneh, Prsepolis, Bam, spre Indii sau prin Marivan spre Țara dintre Fluvii, colibe circulare cu calota sferică și cirezile lor de capre împestrițează rar nesfârșitul pustiu. Triburile de nomazi pendulează între munte și șes, permanent în căutarea hranei pentru animale, își reașează colibele, sezonier, fiecare familie declarându-se temporar stăpână pe o bună parte a deșertului. În colibele austere, omul și-a sporit confortul cu un plus pe care natura nu i l-a oferit acolo. Cei mai înstăriți dintre oamenii pustiului își acoperă vatra din interiorul colibei cu covoare viu colorate, iar peretarele se prelungesc peste lăzile de merinde, astfel acestea servind ades drept pat. Pe vatra focului, așezată sub cerul uscat la câțiva pași de colibă, se fixează tabla pe care se coace lipia, iar în preajmă stau răvășite câteva cești și nelipsitul ceainic, o căldare pentru încălzit apa, un recipient pentru îmbăiat copiii. Toate acestea alcătuiesc inventarul sumar asemănător cu cel al conacelor de plai, de la noi.
Nimeni nu știe de unde au venit și unde merg nomazii, căci ei sunt precum valurile sau palele de vânt, precum anotimpurile cu fluxul vegetației. Dar ceva tainic, misterios, îi leagă în spațiu și timp, pentru că elementele lor grafice tradiționale folosite în textile se găsesc în fondul preantic european. Trebuie să fi fost un Babilon înaintea Babilonului, o veche departajare a popoarelor pe fondul unei credințe unice, dacă izvoadele din țesăturile nomazilor sunt identice cu cele create de alte neamuri, la mari distanțe și în civilizații mai vechi decât legendele. Nu se știe când s-a inventat trepiedul pentru susținerea căldării deasupra flăcărilor; același trepied care susține ițele și spata pe firele întinse între țăruși adânc înfipți în solul deșertului. Când și unde s-o fi creat codul neveditului? Aceleași semne țesute în benzi policrome, cu predominanța ocru-roșu par să stea temei nesfășitelor civilizații.

Iată câteva elemente comparative:

 35.JPG   35.08K   0 downloads

Templul este Universul în miniatură, fiindcă bolta lui este ridicată după asemănarea arcului astrelor, iar între ziduri se ridică nemărginirea imaginată de credincioși. Desenele de pe cupole înmănunchează, în mozaic și teracotă, aurul soarelui fierbinte cu albastrul cerului și cu umbra nopților înstelate. Din smalțul mozaicului ies în evidență văpaia zorilor și chipul semnelor țesute în firele colorate ale nomazilor. Aceeași tricromie carpatică (exclusiv albastrul), aceleași romburi înscrise în romb, înlănțuite ca pe bolul de la Circea, din mileniul VI î.d.C., același zigzag ca la Dubova (anii 10.650 î,d.C.), aceleași cruci cu brațe egale, ca la Ditrău sau Tangăru, toate în armonie perfectă, împodobesc în exterior uriașele cupole. Acestea stau pe stâlpii zvelți ale căror capiteluri își lărgesc umerii susținători în chipul spiralelor opuse, suferând astfel imaginea statuetelor pereche de la Crușovu (cultura Vădastra), sau Dealul Fântânilor (cultura Cucuteni), semne conturate în anii mileniului V î.d.C.
Este surprinzător să vezi în grafica templelor și a țesăturilor populațiilor sud-asiatice, același semn predominant, aceleași variante așezate în benzi. Și în aceste zone predomină grafica neoliticului carpatic „S”-ul în multiple variante, în lanț, în șir fugător, ori aruncat în frize. Precum o copie perfectă, este redat rombul cu laturi scarate, prelungite spiralic, iar în țesături, acest izvod are la bază același cod complex al neveditului, aceeași formulă care, probabil, s-a repetat de-a lungul civilizațiilor precum o mantră. Și în această zonă geografică există legătura veche dintre templu, țesut sacru, ceramica rituală și permanentele adorații cu ofrande. Și aici predomină senele cu prelungiri spiralice sau cu prelungiri cruciforme, toate acestea fiind încadrate în rețele romboidale de factură specific-cultică. Pe frontispiciul templelor și în textile, în centrul de interes al graficii acestora, a fost și a rămas prezent arborele vieții – și aici redat cu ramurile în trei etaje, sugerând astfel aceleași vechi doctrine, treptele celor trei axe ale vieții terestre.
Apreciind tipologia accesoriilor cultice, a obiectelor din ceramică, frecvența simbolurilor în compozițiile grafice, se ajunge la convingerea că apogeul credințelor primare a fost înregistrat înainte de primele deplasări tribale, de deplasările în masă, agresive. Primele credințe au fost manifestări spirituale proprii populației stabile, iar dogmele acesteia s-au extins radial cuprinzând mulțimea sedentarilor pricepuți în agricultură și zootehnie incipientă, legați fiind de locuință și de spațiul sacru al acesteia. Tot după frecvența simbolurilor se apreciază că triburile asiatice intangibile, pe vadul deplasărilor lor spre Europa, au anihilat credințele, au distrus templele, accesoriile și însemnele specifice. Numai așa se poate explica frecvența redusă a simbolurilor și chiar lipsa totală a acestora în spațiul în care s-au stabilit populații fără convingeri cultice timpurii, sau în vadul secătuit prin incursiunile repetate, pustiitoare.
Opus forțelor nefaste, preceptele cultice s-au răspândit și accentuat în zonele căilor cu trafic intens, călăuză fiind litoralul, firul râurilor și munții. Frecvența sporită a semnelor cultice în grafica textilelor artizanale întărește, subliniază importanța drumurilor preantice al căror trafic intens ocolea Pustiul Tacla-Macan și pătrundea prin trecătorile U-min-guan și Ian-guan. Pare surprinzător faptul că, ocolind Pontul Euxin de la Porțile de Piatră spre Munții Nan-Shan, se găsesc multe dovezi, fosile ale credințelor Vechii Europe. Semnele specifice neoliticului carpatic au fost redate și pe vase rituale miceniene, pe ceramica din Phaistos, în anii 1800 î.d.C., fapt ce marchează un alt drum al semnelor, spre sud. Cu aceeași migală s-au folosit aceleași procedee și în marile vetre asiatice, ca în culturile străvechi la Vădastra, Gumelnița, Petrești și Cucuteni.

 37.JPG   2.74K   0 downloads

Vasele miceniene au fost ornate cu aceleași spirale zimțate, cu volute multiple, în „S”, cu lanț fugător din „S”-uri încleștate, semn creat la Cârcea și generalizat în marea cultură Cucuteni. Este surprinzător că și în arealul Asiei Centrale, și în cel sud-dunărean se modelau vase funerare folosindu-se tehnici identice cu cele carpatice. Deosebirea constă în faptul că, în Carpați, practica era mai veche cu trei milenii față de perioada Yang Shao, când se înrădăcinau practicile europene. În China anilor 2000 î.d.C., se modelau vase funerare de tipul bolului de la Cârcea (mileniul VI î.d.C.). Pretutindeni în Asia și în Europa, bolul cultic se înscria în triunghi echilateral, iar inciziile în forme spiralice cu volute mari erau încărcate cu pastă albă. Până și semnificația pastei albe era preluată în China perioadei Yang-Shao: aceleași tehnici de modelare, aceleași procedee grafice, același ceremonial, același ritual impus de aceleași norme cutumiare. Singura deosebire: însemnele specifice perioadei Yang-Shao erau o prelungire cu trei milenii în timp și o prelungire în spațiu a practicilor carpatice. După elementele simbolistice existente în grafica ceramicii preantice și după fondul fosil al graficii textile artizanale actuale, arealul credințelor primare cuprindea sud-estul Europei și jumătatea sudică a Asiei, peste Orientul Apropiat și cel Mijlociu. Marile civilizații s-au ridicat pe temeiul credințelor incipiente, cu mult înaintea organizațiilor statale și a mișcărilor de populații.