Studii de mitologie

Iconografia timpurie a Săgetătorului – Krșânu (AKC)

[ http://4.bp.blogspot.com/_7aWtHgOWPO8/S1ZOABt3KPI/AAAAAAAAAoQ/zdBcFT8wKW0/s320/Image1.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Săgetătorul cu dragon

Oricărui scop îi pot servi astronomului, formele actuale ale semnelor Zodiacului sunt mai degrabă de natură mitologică decât astronomică (abia dacă orice semn grec, chinez sau modern al Zodiacului este recognoscibil manifestat de către actualele aranjamente ale stelelor; ele nu pot să fi fost derivate din, ci au fost impuse asupra cerului înstelat vizibil). În continuare se va discuta despre fundamentul mai vechi al semnului Săgetătorului, din care tipul care a supraviețuit este cel al centaur-arcașului al cărui loc este între Scorpion și Capricorn și sub Aquila și Serpentarius - în mod colectiv un ansamblu important.

[ http://4.bp.blogspot.com/_7aWtHgOWPO8/S1Y5I3zkbwI/AAAAAAAAAoI/BTi1RtKfz3k/s320/1.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Întrebările fundamentale care trebuie puse vor fi: „În ce trage arcașul?” și „Ce apără el?”. Intim legată de acestea este problema iconografiei islamice în care coada centaur-arcașului nu este cea a unui cal, ci a unui șarpe sau dragon. Această problemă a fost deja discutată cu îndemânare de către Dr. Willy Hartner, care remarcă că „Această combinație… în mod evident își are originea nu într-o concepție astrologică doctrinară, ci într-una pur mitică, sau mai degrabă una metafizică”; în ceea ce privește coada dragonului el spune că „întrebarea rămâne complet nerezolvată în ceea ce privește motivul pentru care acest dragon a fost combinat cu constelația Săgetătorului… unele trăsături aparținând scorpionului par de asemenea să fi trecut la Săgetător; și, încă, nu trebuie să uităm faptul că însuși scorpionul a fost întotdeauna intim legat de șarpe, simbol al lumii inferioare, antisolare, regiunea dragonului”. El [Hartner] este, în totalitate, pe calea corectă când spune că „soluția problemei trebuie căutată în mitologia orientală antică – într-adevăr, există cu siguranță o legătură cu „omul scorpion” (din epopeea lui Ghilgameș) uitându-se către intrarea lumii inferioare.”
Cu excepția faptului că am preferat să spunem lumea „cealaltă” mai degrabă decât lumea „inferioară”*, aceasta este o concluzie care trebuie doar consolidată și extinsă printr-o examinare mai detaliată a „mitologiei orientale antice” a ambelor: celei asiatice vestice și indiene. Asta vom face fără a pretinde a adăuga ceva abordării foarte la obiect a Dr. Hartner legat de aspectul pur astronomic al Nodurilor din care nodurile din coada șarpelui sunt o indicație.
Așa cum Jerphanion remarcă, „Ceea ce arheologia caută la un monument, este expresia unei gândiri” (La voix des monuments, 1930, p. 16., în starea curentă a științei noastre ar putea fi mai bine spus „trebuie să caute” decât „caută”!); și cu toate că la prima vedere implică o lungă digresiune, va fi indispensabil să dăm un fundament pentru istoria iconografiei Săgetătorului prin schițarea mitului Căutării Vieții, sau al Răpirii Somei din care putem învăța unde și ce este ceea ce apără arcașul, și împotriva cui, și de ce se face că Arcașul este așa de des înzestrat nu doar cu săgeți ci și cu un băț.

* - Lumile „inferioară” și „superioară”, Zeus și Hades sunt foarte des în sursele grecești diferite aspecte ale „lumii celeilalte” a morților; și în mod asemănător asta e valabil în mitologia celtică, și chiar în eshatologia creștină. Pentru sursele grecești vezi, Heraclit fr. 127, „Unul și același sunt Hadesul și Dionysos”; Platon, Legile 727 D, „Hades… tărâmul Zeilor”; Republica 363 C,D; Phaedo 68 B, „Hades, doar acolo adevărata înțelepciune e de găsit”; Timaeus 44 C; Apologia 29 B, 41 A, 80 D; Euripide, Nauck, fr. 912 „Domnitorul tuturor… prin orice apelație ar fi chemat, sau Zeus sau Hades”: J. Harrison, Prolegomena… p. 17; „Zeus-Hades”: G.H. Macurdy, Troia și Paoenia, 1925, ch. VII „Helios-Hades”; de asemenea Justin, Cohort, c. 15, „Un Zeus, un Hades, un Helios, un Dionysos, Yea, în toate cele trei lucruri Un Dumnezeu, de ce să-I despart numele în două?”. W.A. Nitze, în PMLA.XXIV, 1909, vorbește pe drept cuvânt despre mitul „Hades-Paradis” al babilonienilor. Arallu, „tărâmul de unde nu există întoarcere” (o expresie des folosită în ceea ce privește Brahmaloka indiană și lumea cealaltă a irlandezilor) este „Tărâmul Întunecimii” către care „s-au dus sufletele tuturor oamenilor” și acolo unde cei buni au răposat în pace și cei răi în sclavie (Langdon, Semitic Mythology, pp.161, 162). Acolo domnește Ningiszida sau Nergal. Acest tărâm al Întunecimii în care atât de multe tradiții localizează Fântâna Vieții devine Întunecimea Divină a misticilor creștini și subiect al Contemplatio in Caligine. În mitologia celtică Joyous Garde și Dolorous Garde sunt una ca loc, dar diferă conform cu punctul nostru de vedere; despre acest aspect dual al Lumii Celeilalte, vezi Josef Baudis în Folklore XXVII, 1916, pp 39,40, „unul al unei țări binecuvântate și frumoase și altul al unei regiuni periculoase”. Nu ar putea exista dovadă mai bună a identității reale a empireenei Lumi Celeilalte cu lumea morților „din care nu mai există întoarcere” (cu excepția eroului viu care se înscrie în Căutarea Vieții) decât ne spune conviviumul defuncților cu Ghandaharvas și Yama (Zeul Morții) din Rgveda IX.113 și Atharva Veda IV.34.4. La fel spune și Eckhart: „Împărăția lui Dumnezeu nu este decât pentru cei morți de-a binelea.”
În dialogul lui Boehme despre Rai și Iad este subliniat faptul că focul este unul singur, dar este experimentat ca iubire sau mânie conform naturii celui care experimentează. Distincția dintre Rai și Iad ca locuri este pur ezoterică, și totuși inevitabil la acest nivel nu poate avea nici un loc la nivelul metafizic de referință la care simbolurile noastre se referă și în care distincția nu este cea a locurilor ci cea a stărilor de ființă.

[ http://2.bp.blogspot.com/_7aWtHgOWPO8/S1ZOVJm1bXI/AAAAAAAAAoY/uhbW1mxedHQ/s320/Image2.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Răpirea Somei

În India, Soma este deopotrivă o „persoană” și copacul, planta, hrana sau Apa Vieții zeilor, mai ales a lui Indra, în favoarea căruia este păzită de dragoni și o „poartă activă”. În Grecia, sursa vieții este Dionysos, fiul lui Semele care „deși un zeu, este revărsat ca o libație zeilor, astfel încât prin intermediul Său oamenii pot obține lucruri bune,” (Euripide, Bacchae, 284) sau este reprezentată de Merele de Aur, sau de Lâna de Aur care este păzită de un dragon și furată de un erou. La evrei, aceasta este Copacul Vieții, sau la scandinavi, „Licoarea” lui Suftung, sângele unui sacrificiu, pe care Odin o obține. (G. Vigfusson și R. York Powell, Corpus Poeticum Boreale, I, pp. 20-3 și 463-6., pentru acești autori „son” sau „soma” este rădăcina din Suftung (Suptungr=Sum-t-ung); remarca că „Licoarea Sfântă a fost adusă din Hades de dincolo de mărginimile pământului locuit.” În folklore-ul Graalului și cel celtic, sursa vieții este un Vas al Abundenței sau alt talisman obținut de către Eroul Căutării care trece un pod sau vad și învinge un apărător al unei „uși active”. În creștinism, Soma este reprezentată de către „apa vie” din Ioan IV.10-14 și de către „pâinea” din VI.50-51 - „Dulceața care este ascunsă tuturor a venit cu adevărat în acest vas ceresc”. (Eckhart, Pfeiffer, p. 215)
Palatul regelui Soma este în Lumea Cealaltă, „al treilea cer de aici”, sau „cel mai înalt cer”, un arcanum din care echivalentul mitologiei sumeriene este „camera secretă” a lui Ea-Anu. Nici un locuitor de pe pământ nu ia parte la adevăratul elixir, ci doar la substitute „făcute să fie Soma” prin rituri de transubstanțiere (RV.X.85.3.4;AB.VII.31; SB.III.4.3.13;XII.7.3.11). Soma, păzită de și asimilată de cel care o ține întemnițată, Vrtra-Varuna, este „în piatră” **, adică după sau în zidul de piatră sau muntele care trebuie străpuns sau deschis de către oricine ajunge la el, sau cu alte cuvinte, în „castelul” sau dincolo de „aspectul de zid” al Cerului care separă această lume de hyperuranianul Empireu în care se poate intra doar pe calea Porții Solare păzite. Adică „zidul Paradisului în care Dumnezeu, locuiește, zidit din coincidența contrariilor, și nimeni nu ar putea intra dacă nu a învins Cel Mai Înalt Spirit al Rațiunii care păzește intrarea” (Nicolaus Cusanus, De vis. Dei, ch.9), „divinitatea aspră” a cărui nume este „Adevăr” și care păzește poarta împotriva tuturor acelora care sunt necalificați să „treacă prin mijlocul Soarelui” (Jaiminâya Up. Brahmana I.5.1) - „Eu sunt ușa: Prin Mine dacă vreun om va intra, va fi salvat” (Ioan X.9).

** - în care este închisă sau întemnițată, RV.X.68.8 și din care este stoarsă, RV,I.93.6, asemeni „mierii din stâncă,” Deut. XXXII.13.31. Soma a fost pusă sau ascunsă în stâncă de către Varuna, (RV.V.85.2 varuno… adadhât somam adrau); căruia îi aparține și de către care e asimilată înainte de purificarea sa (RV.IX.77.5; TS.I.2.10.2 varuno’si dhrtavrato, vârunam asi, VI.1.11 varuno iva; TB.I.7.8.3 somarâjâ varunah;SB.III.3.4.25,29,30 vârunya), sau sacrificial descântată, așa cum e pentru Mitra după asta. Este similar faptul că Agni este Varuna la naștere, și devine Mitra atunci când este stârnit (RV.V.3.1;AB.III.4). Aceștia doi, Agni și Soma, sunt principiile „uscat și umed” ale vieții. A spune că ei sunt în sau în puterea lui Varuna înseamnă a spune că ei sunt în sau în puterea lui Vrtra, așa cum sunt în mod explicit în TS.II.4.12. Deci „pentru Agni și Soma” Indra lovește pe Vrtra, TS.VI.1.11.6.). În reliefurile Soma-harana (Răpirea Somei) de la Bâdâmi, Varuna și makara său stau lângă Soma ca paznici. Împrejmuirea de către Varuna a Somei are o paralelă în Snorra Edda prin închiderea Licorii Sfinte în Lockhill (Knitberg), către care nu există nici un acces ci doar prin zidul său solid de piatră.

În legătură cu acest Janua Coeli, pereții zidului sunt din contrarii, și prin el nimeni nu poate trece decât Eroul care poate săgeta printre „Stâncile care se izbesc” ale fiecărei alternative dialectice – inter genas saevantuim dentium… draconum”.***

*** - Apuleius VI.15. Cf. Formulei mâ mâ santâptam, „Nu mă înteți” (VS, V.33 etc) adresată de către sacrificator santinelelor ușii (dikșa și tapas, SB.III.6.2.9) a sadas când intră în acest ritual echivalent cu al Lumii Celeilalte.

Asocierile Somei sunt în mod particular cele cu Varuna, Yama (Zeul Morții), Tvaștr (Fierarul Titan) și Gandharvas. Preoții se spune că „sorb laptele bogat al Așvinilor, prin inspiratele lor contemplații, acolo în fortăreața lui Gandharva” (RV. I.22.4); sacrificatorul ”bea Soma într-un symposium cu zeii” sadhamâdam devaim somam pibatu, TS. II.5.55); și aceste participări sunt o prefigurare sau anticipare a vieții binecuvântate a celui decedat care „șade lângă Yama, și pleacă către zei și bea cu Gandharvas iubitori de Soma” (AV. IV.34.3), cu Yama și zeii (RV. X.135.1). În tărâmul nemuririi lui Yama Vaisvavata, acolo unde Soma curge, orice dorință este îndeplinită în tărâmul minune al porții Cerului (RV.IX.113.8 f).****

**** - „Poarta Cerului”: Avarodhanam divah (Sâyana, bhutânâm pranveșanam) este Poarta Solară (Janua Coeli) din Mund. Up. I.2.II și MU. VI.30 etc, și poarta Lumii despre care vorbește CU.VIII6.5 ca fiind o cale de intrare pentru gnostic, și o barieră pentru agnostic” (lokadvâram, vidușâm prapadanam, nirodho’ vidușâm) [;cf] Parmenide în Adv. Dog. La această apărare face referire „penetralia celestă” (diva ârodhanâni, RV.IV.7.8, cu care Pasărea de Foc (Șoimul sau Vulturul) este obișnuită (ib. vidutarah; IV.8.4 vidvân).
Convivium-ul din RV.IX.113.8 și TS.5.5.4 (sadhamâdam), (cf. XI.4’ II.3 și VI.5.5.2) corespunde concepției grecești de sumposion tou osion din Lumea Cealaltă, cf. Platon, Republica 363 C,D și Phaedrus 247 B; și din G. Weicker, Der Seelenogel, 1902, fig.9, vasul pictat cu cei 5 băutori care se sprijină de Arborele Vieții.

Regele Soma este apărat de Gandharva (TV.IX.83.4), care stă și-și îndreaptă armele către Vultur în timp ce se apropie de locul lui Yama pentru a obține elixirul (RV.X.123.6.7). O versiune tipică a mitului Răpirii Somei începe astfel: „Soma era în Cer, și zeii erau aici (jos)******. Ei doriră, „Dacă acea Soma ar veni la noi; atunci am sacrifica-o (ca ofrandă a noastră)…” Gâyatrî (măsură, devenind Șoim, sau Vultur) fură (âharat) Soma din Cer. Ea era ascunsă după două frunze de aur care erau colțuroase ca lama și închise împreună foarte strâns… În plus, păzitorii Somei (soma-rakșâh)***** o păzeau” (SB.III.6.2).

***** - Raksa (răd. Rakș, a proteja, a păzi; gr. areo, lat. arceo) corespunde grecescului alka („respirația de foc, 3 corpuri” Chimaera, păzitorul lui Euripide, Ion 202-4), cf. Clement, Stromata V.7.2 alkes (sphina). Rakșa, rakșas, râkșasa dobândesc sens peiorativ de „demon” doar din faptul că având capacitatea de gardieni ai Somei rakșa este potrivnic Sacrificiului; asta e în mod special clar în SB.III.9.3.15, și 18-22 în legătură cu recuperarea „supurației (rasa) sacrificiului”, de ex. Soma, din apă.

****** - Descinderea Somei este de dragul „tuturor zeilor”, strămoșilor și oamenilor, tuturor sacrificatorilor (SB.III.9.3.6, TS.VI.4.3.1.). „Toți zeii” se poate spune cu referire particulară la puterile sensibile ale sufletului (prânah) „în care cineva sacrifică metafizic” (TS.VI.14.5) în ceea ce se numește „Ofranda-arsă Interioară”. Superioritatea intelectuală a Gandharvas față de zei a căror preocupare naturală este plăcerea, este deseori accentuată; ei știu și repetă Vedele și sunt experți în Sacrificiu, în același timp fiind posesorii originali și gardienii Somei (RV.X.177.1,2; AV. 1.1.2; BU.III.3.1; SB.III.2.4,5;XI.2,3,7;TS.VI.1.6.6;etc) Atunci când Pururavas, către care Asparas Ghandharvi s-a coborât, este admis la palatul lor (ca în mitologia celtică, Eroii sunt admiși, sau reușesc să intre în castelele Lumii Celeilalte) cea mai mare favoare pe care o pot cere este deveni unul dintre aceștia; dar doar prin sacrificarea de care este în cele din urmă capabil. Pururavas (care este reprezentat în ritual prin bățul-de-foc (pramanthana) poate fi comparat cu Prometeu, cu precizarea că îi este dat focul sacru și nu-l fură. Există, cu toate acestea, dovadă în plus pentru echivalarea Pramanthana=Prometeu în faptul că producerea focului prin frecare se numște upavarohana, lit. însemnând „facere de transmitere”. Gandaharvas din textul nostru corespund lui Igigi din mitul Etana, și zeilor lui Annunaki; primul, sau „Zeii cerului și pământului, urau omenirea”, în timp ce ultimul sau „Zeii lumii inferioare, aveau în vedere lucruri bune la ea” (S. Langdon, Legend of Etana,,,, pp1-10).

Iconografic, Soma poate fi reprezentată fie printr-o plantă sau arbore, fie prin caliciul plin și îmbelșugat (skr. kalașa= gr. Kulix) din care crește o plantă; sau poate fi gândit drept un izvor inepuizabil. Fântâna Vieții sau Planta Vieții poate fi reprezentată ca izvorâre din fălcile deschise ale unui makara. Soma ca un fluid extras, la început amestecat cu sânge *******, este deopotrivă supurația unui dragon și seva unui arbore; cu alte cuvinte, sângele-viață al unui copac al Dragonului.********

******* - Mixtura sângelui și Somei în venele lui Vrtra (SB.XII.7.3.4) este similar indicată în cazul Gorgonei, din Euripide, Ion 1003-15, unde bătrâna doică are două picături din sângele Gorgonei, una de venin ucigaș, cealaltă „pentru vindecarea bolii și îngrijirea vieții”. Deci „băutura separată” vedică (vipânam, VS,XIX.72, Comm. Vivktam lohitât somapânam); cf. M. Fowler, „Rolul lui Sura din mitul lui Namuci,” JAOS.62-36-40, și C.R. Lanmann, „Hamsas băutori de Lapte ai poeziei sanskrite,” JAOS.19 (2), 150-8. Vrtra, Namuci, etc sunt desemnări ale unuia și același principiu ofidian, primul posesor al surselor vieții.

******** - „copacul Dragonului” și „sângele dragonului” sunt desemnări tradiționale ale diferiților arbori dătători de balsam, și vin. Aceste concepții stau la baza conotațiilor simbolice ale chihlimbarului, rășinilor, cleiurilor, uleiurilor vegetale și tămâiei ca păstrătoare împotriva coruperii. Grecescul ambrosia, arabul ‘anbar și sanskritul amrta au semnificație înrudită și probabil etimologie înrudită.

Natura originală a Somei este ofidiană. Ea este „fratele șerpilor” (RV.I.191.6), și procesiunea sa este o emergență din vechea piele de șarpe (RV.IX.86.44), sau resurecția corpului morții (VS.XIX.72). Pătimirea sa sacrificială este astfel „nu chiar moartea sa, ci moartea răului său” (SB.9.4.17,18) și o eliberare sau descântec prin care este adusă în regatul său ca un oaspete și făcută un prieten” (SB.III.3.2.6, III.3.10; TS.VI.I.II, etc).
Cu alte cuvinte, așa cum ni se spune în mod repetat, Soma era Vrtra (Ahi, Namuci, Pâpman, Mrtyu) prin faptul că ea este sacrificată, dar este ca și Mitra (Prieten) în cele din urmă (SB.III.9.4.2 etc). Asemeni Domnului Lumii ea este obligată să se miște înainte către stațiile sale, devenind un Șoim și evitând Gandharva Vișvâvasu (TS.I.2.9), astfel asumând o formă identică cu cea a Păsării de Foc, Șoimul sau Vulturul, care o poartă - „Ție Șoimule, purtătorul Somei!” (TS.I.2.10.1). Acea purtare este „Răpirea Somei (soma-harana), și Șoimul este „hoțul-Somei” (soma-hârin) care întrece sau eludează „gardianul-Somei” (soma-rakșa). Dar din punctul de vedere al sacrificatorului Soma nu este atât furată cât salvată de la magicieni, hoți și avari de către care a fost întemnițată; și Soma însăși este un erou care se întoarce împotriva „fraților”* ei și este glorificată ca ucigașul Dragonului (RV.IX.88.4, tec).
În mod similar în mitologia sumeriană, „Planta Nașterii” și pâinea și pa vieții veșnice cresc în cel de-al treilea sau cel mai înalt cer, sălașul lui Anu, văzut ca o grădină ascunsă sau cameră secretă.

* - În mitologia vedică, Zeii (Devas) și Titanii (Asuras) sunt copiii lui Prajâpati; dar Zeii sunt frații mai tineri ai Titanilor, și „fraternitatea” lor este sinonimă cu „dușmănia,” de ex. a oamenilor cu „șerpii” (SB,IV.4.53) sau cu Namuci, Pâpman în particular (SB.XII.7.3.4).

Asemeni arborelui lui Kișkanu care înflorește „într-un sălaș nepângărit asemeni unui crâng de pădure: Umbra sa se răspândește în depărtare, și nimeni nu poate intra înăuntru”; în adâncurile sale sunt Shamash și Tammuz, în timp ce un elixir sau apa vie este reprezentat prin „vasul care se revarsă” din mâinile lui Anu sau Ea **, care corespunde indianului Varuna. Regele Soma, sacrificiul, nu este, de fapt, nimeni altul decât sumerianul Dumuzi (Tammuz) care, prin epitetul său ușumgal nu este doar un spirit al vegetației, plantă sau arbore, ci un „mare șarpe” (S. Langdon, Tammuz and Ishtar, 1914, pp.114 f); și în același timp grecescul Dionysos, adevărata viță a cărui sânge este vinul și care poate fi numită un om, un bou, un leu, sau un șarpe cu multe capete (Euripide, Bacchae 284 și 1017-20; J. Harrison, Prolegomena to Greek Religion, 2nd ed.,1908, pp.410-53).

** - S. Langdon, Semitic Mythology, pp. 94-96; H. Frankfort, Seal Cylinders, p. 124; R.C. Thompson, Gods and Evil Spirits of Babyloia, I.2000 ff. (Tab. K.ii.183-95); e.d. Van Buren, The Flowing Vase and the God with Streams, 1933.
Fons Vitae este o fântână a Vieții și a Cunoașterii sau Adevărului (Cf. Philo, Fug.97.197-9.1). Marele rezultat atins de înfrângerea de către Indra a lui Vrtra-Namuci (căruia îi sunt aplicabile cuvintele lui Ezechiel XXXIX.3, „marele dragon, care a spus, „Râul meu este proprietatea mea””) este „eliberarea apelor” sau deschiderea stăvilarelor (khâni) celor „șapte râuri” (RV.II.15.3; IV.28.1; TS.II.3.14-4; etc) de ex. șapte șuvoaie de conștiință care trec prin porțile simțurilor pentru a ajunge către obiectele lor (AV.X.2.6; KU.IV.1). „Simțurile și percepțiile noastre, așa cum sunt ele, sunt (doar) o singură picătură din aceste râuri” (Rumi, Mathnawi I.2719). Semnificația acestei eliberări a apelor vii din sursa lor nemișcată dar inepuizabilă nu este nicăieri altundeva mai bine indicată decât în povestea „Aventurile lui Cormac în Tărâmul Făgăduinței” în care Manannan explică faptul că „fântâna care este văzută, cu cinci șuvoaie revărsând din ea, este Fântâna Cunoașterii, și șuvoaiele sunt cele cinci simțuri prin care cunoașterea este obținută. Nimeni nu va avea cunoaștere (adevărată) dacă nu va bea din ambele: Fântâna însăși și din șuvoaie” (T.P. Cross și C.H. Slover, Ancient Irish Tales, 1936, p.507).
Șuvoaiele sunt de Soma (RV.I.32.12). Locul „inepuizabilei fântâni a Pajiștii”, exploatată de către Naruți (puterile percepției), este „acolo unde servitorii lui Dumnezeu se înveselesc” (madanti), identificat de către Sâyana cu Brahmaloka (RV.I.64,6;I.154-51), așa cum trebuie să fie de-altfel cu sălașul lui Varuna „de unde răsar râurile” (RV.VIII.41,2). În toate aceste contexte Eroul Căutării este Indra, și prin îndeplinirea căutării sale, Tărâmul Pustiu este reînnoit.

Mitul Răpirii Somei este pe scurt formulat în RV.IV.27.3.4; „Când Șoimul (syena = avestanul saeno) țipă și părăsi Cerul, el luă Soma, și când Krșânu, arcașul (ofidian) fără picioare slăbi coarda și zbură spre el… atunci, luând viteză pe parcurs, o pană înnaripată a Păsării căzu.” Krșânu este literal arcitenens, „Sagittarius”; și faptul că în TV.X.64.8 el este asociat cu constelația Tișya, săgeata, sugerează o asociere astrologică***.

*** - În astrologie Ninurta era identificat sub diferite nume cu complexul de stele din Sirius, numit „săgeata”, steaua-Arc compusă din eta, delta, tau din Canis Major, și kappa, lamdba din Pupis și Orion, unde babilonieinii probabil vedeau un gigantic vânător desenând o săgeată pe arcul său (S. Langdon, Semitic Mythology, p.135). Ninurta este o zeitate ofidiană sau draconiană a fertilității, oponentul lui Zu (Imgig, Aquila) și asociată cu sau de identificat cu Ningiszida (Siru, Hydra, una dintre supraveghetoarele porților lui Anu, Ningirsu, Ab-u și Dumuzi (Frankfort, „Gods and Myths on Sargonid Seals,” Iraq I, 1934, pp. 10,11,16,27; E.D. Van Buren, „The God Ningiszida,”, Iraq I)
În astrologia chineză Sagittarius are trei părți sau aspecte dintre care unul asociat cu unicornul (hsieh, 4423, sau chai hsieh, 245-4423, sau citit ca chi = reptilă) este geniul treburilor militare. Chai hsieh distinge corectul de greșit și împunge pe cei răi; mănâncă foc și este furios. În pictura din Boston II.4001 Sagittarius apare cu alte semne zodiacale înconjurând pe „Buddha Crestei Aprinse” (Prajvâloșnîșa) care trebuie văzut ca Soarele (cf. RV.X.149).

(va urma)

Edited by 3sat, 27 September 2016 - 15:10.

Da.