Senzatii si perceptii corespunzatoare unor anumiti stimuli

Ideea de baza e sa incercam a intelege prin ce senzatii si perceptii decodam stimulii mai putin abordati ca fiind stimuli.
A:
1 - Gravitatia este un stimul? Dar acceleratia?
2 - Prin ce senzatii si perceptii califcam gravitatia si acceleratia drept stimuli?
3 - Se regasesc aceste senzatii si perceptii, singurele prin care noi luam la cunostinta obiectiv despre existenta si manifestarile gravitatiei si acceleratiei, in definiri sau formule ce implica gravitatia si acceleratia?

B:
1 - Viteza este un stimul?
2 - Prin ce senzatii si perceptii califcam viteza drept stimul?
3 - Se regasesc aceste senzatii si perceptii, singurele prin care noi luam la cunostinta obiectiv despre existenta si manifestarile vitezei, in definiri sau formule ce implica viteza?

Edited by altnume, 04 April 2015 - 13:52.

Analizatorul vestibular+analizatorii kinestezici?

Edited by gumball3000, 04 April 2015 - 13:58.

Gravitatia, acceleratia, viteza, da, sunt stimuli puternici...mai ales cand esti deasupra ei.

Toate lucrurile si niciun lucru sunt stimului. Nu stimulul conteaza, ci receptorul. Cand visez ca cad actioneaza vreo gravitatie asupra mea ? Totul e in minte. Cine stie ce o fi realitatea de cauzeaza in constiinta senzatii care oricum exista si in vise fara niciun stimul.

Viteza nu e un stimul. Cand au aparut caile ferate, savantii englezi credeau ca omul nu poate supravietui unei calatorii in tren cu viteza de peste 30 km/h (ma rog, nu mai tin minte exact valoarea, dar ideea ramane). Si acum, dupa aproape 200 de ani, mergem cu peste 300 km/h in trenuri rapide, sa nu mai zic de avioane Totul e ca viteza sa fie constanta (sau sa varieze putin, adica acceleratia sa fie suficient de mica).

Acceleratia in schimb e un stimul, pentru ca determina exercitarea unei forte asupra corpului. Iar gravitatia e tot acceleratie. Si chiar daca suntem obisnuiti cu ea, totusi ii simtim lipsa, dovada ca e nevoie de antrenamente lungi si de o conditie fizica foarte buna pentru a deveni astronaut sau turist spatial.

Adica raul de masina?

gumball3000, on 04 aprilie 2015 - 13:57, said:

In principiu da.
"Datorita atractiei gravitationale si a variatiei acceleratiei miscarilor rectilinii ale corpului, otolitele ating cilii celulelor senzoriale."

"Pentru o bună desfășurare a activitatilor organismului uman este necesară o permanentă informare a SNC (sistem nervos central) asupra poziției corpului, a diferitelor segmente ale corpului și a gradului de contracție a mușchilor, informațiile fiind furnizate de receptorii aparatului vestibular, receptori vizuali și cutanați dar și de receptorii specifici care se afla în aparatul locomotor (proprioceptori)."
Astfel in sarcinile ce presupun mentinerea pe o perioada mai lunga a unei pozitii statice verticale, orizontale, inclinate sau asezat se impun semnalele de tip proprioceptiv in schimb in situatiile in care apare necesitatea efectuarii unor miscari fine, coordonate se impun semnalele de ordin kinestezic."

Desigur cineva care a studiat functionarea organismului uman poate oferi informatii mai precise.
Ramane totusi o mare dilema; daca gravitatia si orice fel de accelaratie ajung la analizatorul general uman, reprezentat indeosebi de SNC, ca semnale receptate si sunt decodate in senzatii, perceptii, rezulta ca omul era potrivit sa studiaze fenomenul senzatie gravitationala si senzatie de acceleratie!

Abc2000ro, on 04 aprilie 2015 - 19:16, said:

Ca analizator general al semnalelor receptate, conform naturii realitatii fiecare are acces si la vointa liber consimtita; e optiunea individului de a considera sau nu semnalele, fenomenele de realitate receptate, ca datorate unor stimuli ce provin dintr-o realitate materiala intern-externa (insasi intern-externul fiind semnale decodate de individ asa cum ii dicteaza nivelul sau evolutiv).
Interebarea ar fi; e posibil a integra senzatiile-perceptiile ce ofera concluzia unui semnal gravitational (acceleratia in general), ..., in definitiile si formulele referitoare la gravitatie, acceleratie etc?
Daca nu se face asta insemna ca nu e cuprins fenomenul in integralitatea sa, ci numai in optiunea "omul consumator intrinsec de acceleratie", ceea ce insasi stiinta contrazice afirmand omul ca fiind traitor de gravitatie si acceleratie in general.
Intrucat nimeni nu constata gravitatia sau acceleratia ci trairile (decodarile) de semnale, de fenomene din care se concluzioneaza aceste semnale si stimuli (gravitatia, acceleratia), rezulta necesitatea unei abordari in consecinta a gravitatiei si acceleratiei.

pufonel, on 04 aprilie 2015 - 22:55, said:

Ok, daca viteza nu e stimul, atunci care sunt stimulii prin care viteza e receptata si considerata (decodata) ca fiind viteza?
Prin ce senzatii-perceptii concluzionam ceva ca fiind stimulii ce evidentiaza viteza drept realitate?

Daca acceleratia e un stimul, cum constata individul asta la el insusi, autoobservarea fiind singurul criteriu infailibil permis de natura realitatii (facem un exercitiu de imaginatie si consideram ca ii e la indemna tehnologia atoobservarii pana la cele mai elementare componenete fizice)?

...!?
Rog pe cei in tema cu problematica abordata sa ma corecteze!
Daca acceleratia e senzatia-perceptia unui stimul numit tot acceleratie, iar viteza nu e stimul (deci nu exista nici o senzatie-perceptie viteza), prima tema pare a fi stabilirea stimulului din care rezulta intelesul viteza.
Clasic: V=d/t
Din punct de vedere clasic, d=distanta definita asa cum a fost definita.
_________________________________________________
Intru simplificare vom considera numai doua senzatii-perceptii (vizuale) pe care individul (constatatorul de fenomene de realitate), le recepteaza in "planul deplasarii senzorial-perceptive", senzatia obiectiva a reperului A (vizualizarea reper A) si senzatia obiectiva a reperului B (vizualizare reper B ).
Necesarul pentru ca un constatator de realitate sa constate cele doua repere aflate in "planul deplasarii senzorial-perceptive" este t (durata, timpul).

Rezulta V = totalitatea senzatiilor-perceptiilor in "planul deplasarii senzorial-perceptive" a constatatorului de fenomene de realitate, in unitatea de timp.
V=ds/t, in care ds= distanta senzoriala (senzorial-perceptiva).
Asadar in cazul vitezei, stimulul rezulta (e concluzionat) din reperele senzorial-perceptive obiective constatate de individ in planul deplasarii senzorial-perceptive proprii.

Acuma se pune problema identificarii unitatii etalon temporale in care are loc o deplasare senzorial perceptiva intr-un plan luat ca referential.
Pentru asta vom considera mai multe (de fapt numai 3, tot asa intru simplificare) repere obiective, adica 3 senzatii-perceptii (vizuale) pe care individul (constatatorul de fenomene de realitate), le recepteaza in "planul deplasarii senzorial-perceptive", senzatia obiectiva a reperului A (vizualizarea reper A) senzatia obiectiva a reperului B (vizualizare reper B ) si cea a reperului C, ...
Daca distanta senzoriala maxim (maxima sa dotare) accesibila constatatorului de realitate (conform limitelor impuse de natura realitatii) intru a repera, intru a constata 3 senzatii consecutive (deci in planul deplasarii senzoriale) e mai mica decat distanta senzoriala dintre reperul senzorual (senzatia) A si reperul senzorial (senzatia) C (dar suficienta pentru a constata 2 senzatii), el nu va fi posibil a constata 3 senzatii ci 2 (intrucat nu incap in dotarea sa de a vizualiza).
Din punct de vedere teoretic insa intre senzatia A si C, diviziunea senzitiva B va avea loc indiferent cat de mica (in plan senzorial) e distanta dintre A si C, iar intre A si B, precum si intre B si C, e posibil a introduce teoretic (prin intelesuri) infinituri de repere senzitiv obiective si tot asa la infinit, infinituri in infinituri.
In concluzie, care e unitatea etalon temporala maxima?
Cea rezultata din dotarea senzitiv-perceptiva a constataorului de realitate sau cea care poate rezulta din intelesuri gandite in cuvinte sau intelesuri ce nu sunt gandite in cuvinte inventate de catre om (intelesuri "simtite" din traire de fenomen)?

Edited by altnume, 06 April 2015 - 10:07.

altnume, on 05 aprilie 2015 - 03:18, said:

Dar gandeste-te ca motivul pentru ca simtim gravitatia/acceleratia e ca avem receptori pentru asa ceva. Nu stiu exact unde se gasesc, dar probabil sunt cei din ureche. Scoate-ti urechile si vezi daca mai simti vreo gravitatie.

altnume, on 06 aprilie 2015 - 09:46, said:

E interesant ca fix la lucrurile astea m-am gandit si eu astazi. Dovada ca exista telepatia. O sa incerc maine sa inteleg mai bine ce vrei sa zici, ca ai un stil greoi de exprimare, dar cred ca zici ceva important acolo si poate avansam impreuna.

Daca un constatator de realitate e supus unei interventii prin care se inlatura complexul fenomen aparat vestibular si nu numai, acesta in mod normal nu mai constata acele senzatii si perceptii corespunzatoare semnalului si stimulului denumit gravitatie.

Edited by altnume, 07 April 2015 - 02:21.

altnume, on 06 aprilie 2015 - 09:46, said:

Tare! Chiar ma gandeam acum la felul in care a aparut relativitatea. Newton vorbea de un spatiu absolut si prin urmare viteze absolute raportate la acel spatiu. Problema e ca in realitate nu era niciun loc in care sa observi asa ceva! Deci presupunerea lui Newton era o simpla credinta nesustinuta de nimic. Si ma gandeam cum poti extrage principii de genul si despre constiinta. Iar ceea ce zici tu e genial. Daca o constiinta nu poate observa 3 senzatii, ci numai 2 (conform limitelor impuse de natura realitatii), atunci ce rost are sa vorbim despre viteza ca si cum are cuprinde toate cele 3 repere ? Ramane sa gandesc in directia asta.

Rost are (rostul intelesurilor fie ele si teoretice, vreau sa spun), problema e sa nu se uite de unde s-a plecat (ce e fenomen-inteles si ce e fenomen de alta natura decat intelesurile) si sa se ajunga in fara de rost!
Orice conventie are rostul ei atata vreme cat nu se pierde din vedere esenta: "Este o conventie!"

Edited by altnume, 07 April 2015 - 02:33.

Clasic: gravitația este fenomenul fizic natural prin care corpurile fizice se atrag reciproc, cu o forță a cărei intensitate depinde de masele acestora și de distanța dintre ele.
Urmand tema, se pune intrebarea:
Gravitatia este un stimul?
Da.
De unde rezulta asta?
Din senzatii-perceptii vestibulare, chinestezice, proprioceptive, cutanate, vizuale si chiar auditive, organice, ...
Are individul, constatorul de realitate un receptor gravitational specializat in a recepta gravitatia?
Nu.
Atunci cum a concluzionat existenta ei?
Datorita senzatiilor-perceptii pe care le constata, constatorul de realitate a dedus si asimilat intelesuri ce aplicate in practica si-au dovedit valabilitatea (pe durate mai lungi sau mai scurte de timp si intr-un anumit spectru al realitatii).
Celebrul mar ce cade pe p(P)amant, este o senzatie-perceptie a constatorului de realitate; el constata intrinsec senzatia, nu marul, pamantul, caderea (pe acestea le deduce); stimulul exista in privinta a orice, problema e depistarea stimulului real, deosebirea sa de intelesurile referitor la stimul(i).
Cum constata constatorul un mar ce cade pe pamant (gravitatia in fond)?
Vizual (senzatie-perceptie) si eventual auditiv (daca aude sunetul impactului, senzatia-perceptia auditiva).
Daca marul cade pe capul individului, el considera a constata si tactil, dureros efectul gravitatiei
Daca el insusi cade, constata vestibular, chinestezic, proprioceptiv, organic, dureros, cutanat, vizual, auditiv, ... efectul gravitatiei.
Niciodata insa el nu constata intrinsec gravitatia (ori atractia ei), ci efectul unui (unor) stimul(i) ce a primit denumirea de gravitatie, stimuli dedusi din senzatii-perceptii.

Edited by altnume, 07 April 2015 - 03:23.

altnume, on 06 aprilie 2015 - 09:46, said:

Cred ca din niciuna. Pentru ca cea senzitiv-perceptiva poate fi depasita filmand cu o camera cu mai multe frameuri pe secunda decat ochiul uman, iar cea venita din intelesuri gandite il poate genera si pe Mos Craciun, dar asta nu inseamna ca Mos Craciun exista. Dar e intr-adevar o problema interesanta, si cred ca solutionarea ei ar extinde teoria relativitatii sa cuprinda si constiinta. Pentru ca la urma urmei timpul or cat ar fi el folosit cu succes in fizica, totusi e ceva care are legatura cu constiinta mai mult decat cu orice altceva. Si unind cele 2 timpuri (cel din fizica si cel din constiinta), poate aduce in sfarsit constiinta in sfera fizicii.

Abc2000ro, on 07 aprilie 2015 - 18:33, said:

Deci viteza inseamna de fapt "numarul de repere (fenomene) senzatii-perceptii" ce au loc intr-o anumita unitate de timp, adica individul (constatorul) poate constata 2 repere intr-o unitate de timp sau 3, 4, 1000, ...ori cate reuseste el a vizualiza natural sau prin intermediul tehnologiei (desigur conventional considerate in acelasi plan senzorial-perceptiv, echidistante si intr-un proces de deplasare constant); insa, intrucat golul dintre 2 senzatii-perceptii ale referentialului ales (A-B sau A-B-C), trebuia umput cu ceva conventional (in realitatea cotidiana el e plin de alte senzatii perceptii, decat reperele senzitiv-perceptive A, B si C, insa nu poti in deplasarea cu masina de exemplu sa masori viteza in "numarul de repere senzitiv perceptive-fire de iarba"/ora, intrucat intre firele de iarba e un gol; si nici intre granulele minerale si organice intrucat si intre ele sunt goluri si tot asa; in plus e o inposibilitate a naturii constatorului de realitate si chiar a tehnologiei) si atunci s-a recurs la 2 conventii:
- unitatea etalon de distanta cu toti multipli si submultiplii ei (desi nu s-a descoperit nici o unitate de distanta etalon minima, maxima si de fapt nici un fel de unitate etalon de distanta, spatiala in fond, existenta in natura realitatii perceputa de individ); nici unui stimul (toti stimuli rezultand din senzatii-perceptii transpuse in intelesuri) nu i se pot contura limitele, dimensiunile si deci distantele, intrucat ele conduc in infinit, iar infinitul nu se stie ce e).
- unitatea etalon temporala cu toti multiplii si submultiplii ei (desi nu s-a descoperit nici o unitate temporala etalon minima, maxima si de fapt nici un fel de unitate etalon temporala existenta in natura realitatii perceputa de individ); nici unui stimul din care se deduce temporalitatea (toti stimuli rezultand din senzatii-perceptii transpuse in intelesuri) nu i se pot contura limitele, dimensiunile, intrucat ele conduc in infinit, iar infinitul nu se stie ce e).

Acceleratia introdusa in cadrul aceluiasi referential initial (A, B, C, conform conditiilor enuntate) inseamna renuntare la constanta deplasarii senzorial perceptive a constataorului de realitate, in favoarea variatiei acelei deplasarii senzorial-perceptive (deci uneori poate constata mai multe senzatii, perceptii si alte ori mai putine desi dupa masuratori conventionale, unitatea temporala a fost aceeasi).

Daca nici un reper oricat de obiectiv sau subiectiv (fenomen de realitate) nu ar fi sesizat, perceput, daca constatorul de realitate, adica cel ce are potentialul de a constata ceva, orice, nu ar constata nimic, nici un fenomen fizic sau psihic, ..., timpul (dimensiunea temporala) nu ar exista? Nici cea dimensional-spatiala? In consecinta viteza si aceleratia de orice fel ar fi nule?
Intre reperele(fenomenele) sesizate din care se deduc stimulii de orice fel, incap teoretic oricat de multe repere (numai natura senzitiva si limitele tehnologice nu dau acces), dar intre repere mereu e golul (fie si golul dintre senzatiile-perceptiile a doi fotoni consecutivi, ...)
O upgrada-re a constatorului cu tehnologia necesara dincolo chiar si de ultimele inventii tehnologice actuale, care ar permite sesizarea golului dintre oricare doi stimuli (dedusi de fapt din senzatiile posibile si constatarile psihice de orice fel; nu doar vizuale asa cum a fost intital ales referentialul), pune constatatorul in situatia de a nu avea nici un reper spatial-temporal-psihist in afara de el insusi ca si posibiltate constatatoare?

Revenind,
Este timpul un stimul?
Constatorul de realitate, individul constata repere, fenomene de realitate senzitiv-perceptiv-psihice; datorita posibilitatii de a constata 2 sau mai multe fenomene apare automat necesitatea teoretica a unei dimensiuni ce permite multitudinea si schimbarea (miscarea, transformarea, ...).
Binenteles ca nu se constata un receptor temporal in dotarea constatorului si nici nu constata (consuma) intrinsec un stimul temporal, ci acestea sunt deduse din senzatii, perceptii.
Exista timp?
Desi nu poate fi constatat intrinsec, timpul rezulta teoretic ca o necesitate.
Poate realitatea constatorului de realitate (care de fapt il include dar care e si dependenta de el) sa se manifeste in lipsa a ceva ce nu poate fi constatat dar se impune teoretic, prin intelesuri de orice fel (gandite sau simtite)?
Tot teoretic, da.
Cum?
Atribuind golului dintre reperele (fenomenele) de realitate ce le cuprinde, statutul pe care stiinta il acorda actualmente singularitatii primordiale.
Altfel spus, golul e stimulul, sursa ultima, iar reperele de realitate, fiecare in parte la randul sau o singularitate la fel ca si golul (problematica e mai complexa, rolul fenomenului amintire, ami ales a celor ce apar ca "imediat consumate"  in cadrul singularitatilor, fiind crucial).

Edited by altnume, 08 April 2015 - 04:59.

altnume, on 08 aprilie 2015 - 04:45, said:

Pentu a fi mai usor de asimilat informatia, vom incepe cu ceva mai simplu si usor de constatat de catre orice posibil constatator (consumator) de realitate, anume realitatea obiectiva a senzatiilor perceptiilor de echilibru in cadrul senzatiilor, perceptiilor obiective ale realitatii cotidiene inconjuratoare.
Si pentru siguranta intelegerii vom apela la un videoclip ce ilustreaza tipul de realitate la care fac referire:  [ https://www.youtube-nocookie.com/embed/wcHHr1SVic8?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
Conform intelesurilor obiective despre realitatea obiectiva, subiectul, constatatorul nu ar avea nici un motiv sa se dezechilibreze intrucat el nu e in contact cu nici un element in miscare.
Cine il dezechilibreaza?
Senzatia-perceptia.
Care?
Vizuala.
Ce insemna asta?
Lasand deoparte deficienta intelesurilor ce au fost asimilate si considerate obiective pana la aceste constatari aflate in contradictie cu obiectivitatea respectiva, trecem direct la un nivel superior de abordare; apare o evidenta ce nu poate fi ignorata: constatatorul de realitate, in lipsa reperelor (considerate) obiective la momentul evolutiv respectiv, nu poate sa aprecieze locatia sa spatiala pana acolo incat, in lipsa totala de repere spatiale (in fond repere senzitiv-perceptive), ii devine imposibila constatarea edificatoare in privinta aflarii sale sau nu intr-o corporalitate proprie sau de alta natura spatiala (in fond intr-o complexitate senzorial perceptiva).
Daca se face o extensie de la spatialitate fizica (de fapt senzitiv perceptiva din care se deduc stimulii spatiali), in sfera psihica (spatialitatii psihice), apare aceeasi obiectivitate evolutiva ce poate fi demontata printr-o alta realitate obiectiva mai evoluata in care, reperele psihice ce nu sunt considerate senzatii si perceptii de fizicitate, sunt supuse si ele spatialitatii psihice si temporalitatii, ambele fiind considerate repere obiective la acel nivel evolutiv (reperul temporal si spatial find unul obiectiv in cadrul unui evolutiv deficitar indiferent de nivelul atins).

Edited by altnume, 08 April 2015 - 07:34.