Mato Davo Geto, Studiu asupra plăcilor dacice de plumb.

cstrife, on 05 ianuarie 2015 - 19:56, said:

În ziua de astăzi, ca și atunci cănd au apărut la Vasile Pârvan plăcile, informațiile nu se mai transmit pe cale orală!
Dacă aceste informații ar fi fost reale ele nu ar fi dispărut odată cu pensionarea angajaților mai vârstnici! Ar trebui să existe un raport, un studiu de atunci care să spună de ce credeau ei că sunt falsuri.
Se pare că raportul nu există.
Este de asemenea știut că aceste plăci nu au fost inventariate.
Au fost ascunse și discreditate fără a fi studiate. Si atunci existau colecționari avizi după artefacte dacice. Muzeele din Berlin și Viena expun o grămadă de piese dacice. Cum or fi ajuns acolo?

cstrife, on 05 ianuarie 2015 - 20:03, said:

Mulțumesc pentru încurajări.
Este vorba despre placa 21, pe care apare o schemă cu cetatea Sarmigetuzo și cu drumurile ce pornesc din cetate către alte cetăți sau provincii. Pe placă apar 5 porți de acces. La vremea când au fost descoperite plăcile (începutul secolului) se excavaseră doar 3 porți. Din câte știu, celelalte două au fost excavate de Daicoviciu în anii '70.

Edited by Razvan_Anghel, 05 January 2015 - 20:15.

Ipoteza falsurilor. Suspecții. Argumente și contraargumente[modificare | modificare sursă]
Nu se cunoaște exact perioada în care a fost lansată pentru prima dată ipoteza falsurilor. Alexandru Vulpe, actualul director al Institutului de Arheologie din București, consideră drept origine a acestei idei perioada lui Vasile Pârvan, care „le văzuse și el și credea că sunt falsuri. Generația după Pârvan, la fel, le-a considerat niște falsuri din secolul al XIX-lea. Noi le putem data după anumite criterii", declara academicianul în 2004, într-un interviu.[5] Și el crede că plăcile au ajuns la Mânăstirea Sinaia, dar că au fost făcute în altă parte: eu le-am preluat de la generația dinaintea mea drept "falsurile lui Hașdeu".
Suspecții. Hasdeu și Densușianu[modificare | modificare sursă]
Un prim suspect de fals în cazul plăcilor de la Sinaia este Hasdeu. Despre el, P.P.Panaitescu[8] afirmă că ar fi creat două falsuri celebre: unul este „Diploma bârlădeană”, care ar fi fost elaborată în 1134, și prin care se conferea unor negustori din Messembria dreptul de a face comerț în Moldova fără să plătească taxe, doar la Bârlad și Tecuci, iar cel de-al doilea fals ar fi „Hrisovul lui Iurg Koriatovici”, indicat ca fiind din anul 1374. Prin cel din urmă act, Iurg Koriatovici dădea unui slujitor al său, Iacsa Litavor, satul Zăbrăuți. În ciuda opiniei lui Panaitescu, Lingvistul Cicerone Poghirc, care a scris o carte despre Hasdeu[9], contestă cu vehemență că acesta ar fi făcut falsuri. De aceeași părere sunt mai mulți cercetători, pentru faptul că Hasdeu a publicat zeci de documente, mult mai valoroase decât cele două, și nu avea nevoie să inventeze niște documente atât de banale. Dumitru Manolache, în acest sens, întreabă retoric ce ar fi vrut Hasdeu să demonstreze cu aceste documente, conchizând că pare absurd. Având aceste „antecedente”, și pentru că vorbise despre un alfabet getic în disputa cu Grigore Tocilescu, Hasdeu figurează primul pe lista suspecților de fals, în cazul tăblițelor de plumb. Cât despre presupusa perioadă în care Hasdeu ar fi „plăsmuit” falsurile de plumb, Aurora Pețan ține să precizeze că aceasta nu poate fi alta decât cea imediat următoare morții fiicei lui, Iulia Hasdeu (perioadă în care Hasdeu s-a dedicat, în mare parte, ședințelor de spiritism din castelul de la Câmpina, în încercarea sa de a contacta spiritul Iuliei), deoarece, înainte de 1888 (anul morții Iuliei), Hasdeu a muncit la „Etymologicum Magnum Romaniae”, și este greu de crezut că în paralel ar fi avut timp și energie să plăsmuiască sutele de plăci. Cât privește conținutul plăcuțelor și legătura acestora cu ideile hașdeene, lingvista Aurora Pețan, una dintre puținii care au încercat să descifreze inscripțiile misterioase, afirmă:
„„Nimic din activitatea și concepțiile lui [Hasdeu] nu se regăsește în plăci”. Acad. Al. Vulpe a susținut o vreme că autorul ar fi fost B.P. Hasdeu, care ar fi vrut să-i demonstreze lui Gr. Tocilescu existența scrierii la daci. Însă Hasdeu credea în existența unui alfabet „propriu” dacilor, continuat de secuii din Transilvania, dar care nu are nici o legătură cu scrierile de pe plăci. Dar lucrul cel mai grav îl constituie absența din acest corpus a oricărei idei hașdeene cu privire la limba dacilor. Pentru Hasdeu limba dacilor era indo-europeană, de tip satem, înrudită, astfel, îndeaproape cu limbile baltice. El nu și-a imaginat niciodată că limba dacă este o limbă neindo-europeană și a comparat adesea rămășițele substratului cu sanscrita, vechea persă, limbile baltice, slave. Nici în privința vocabularului nu avem repere care să ne trimită la Hasdeu: dintre numeroasele cuvinte atribuite de el dacilor, doar două sau trei pot fi regăsite în aceste înscripții, și nici acelea cu certitudine. Mai mult, Hasdeu era un aprig apărător al latinității noastre. El a înființat ziarul „Traian” și revista „Columna lui Traian” și vorbea mereu de Dacia lui Traian, nu de cea a lui Burebista sau a lui Decebal. Pentru Hasdeu, dacismul înseamnă întoarcere la izvoare, cultivarea și conservarea individualității și nicidecum renegarea latinității (din contră, când regele Carol I a urcat pe tron, Hasdeu susținea că este amenințată latinitatea neamului) sau exacerbarea substratului.[10]”
Un altul pe lista de suspecți este istoricul Nicolae Densușianu, care, după 30 de ani de cercetări, a scris cartea Dacia preistorică. Aurora Pețan consideră că „aspectul neindo-european al limbii din tăblițe se potrivește cu ideile sale despre o limbă pelasgică, însă el nu poseda cunoștințe de lingvistică atât de avansate încât să poată crea o astfel de limbă. În plus, era foarte sărac, chiar „Dacia preistorică” a fost publicată abia după moartea sa, prin grija ministrului educației de atunci, C.I. Istrati.”[11]
Argumentele și Contraargumentele[modificare | modificare sursă]
Între dovezile de neautenticitate invocate de către acad. Al. Vulpe este și argumentul referitor la cetatea „Cumidava”: în plăcile de plumb apare cuvântul „Comieodabo”, desemnând, după considerațiile doamnei Pețan, cetatea pe care o cunoaștem de la Ptolemeu sub numele de „Comidava”, iar dintr-o inscripție latinească sub forma „Cumidava”. Dl. Vulpe susține că falsificatorul nu avea de unde să cunoască forma reală, „Cumidava”, deoarece aceasta a fost descoperită mult mai târziu, în inscripția amintită, și prin urmare a folosit o formă apropiată cu cea de la Ptolemeu, autor accesibil în secolul al XIX-lea. Astfel, pentru dl. academician, forma „Cumidava”, scrisă de un roman într-o inscripție latinească, este forma autentică dacică, cea care ar fi trebuit să figureze în tăblițe, dacă acestea ar fi fost autentice. Despre respectiva considerație a dl. Al. Vulpe, Aurora Pețan întrebă retoric „de ce ar fi trebuit ca dacii să scrie acest nume exact cum îl auzeau și îl reproduceau în scris romanii” și subliniând că denumirea „Cumidava” apare într-o inscripție „latinească”, scrisă de un „roman”, în secolul al III-lea d.Hr.: „de ce suntem obligați să admitem că forma latinească era identică cu cea dacică, iar cea grecească, de la Ptolemeu, este coruptă”? Doctorul în lingvistică romanică, Aurora Pețan, explică fenomenul, recurgând la analogia cu celelalte nume străine transpuse de către romani și greci, transpunere „în care a intervenit întotdeauna percepția impusă de structura fonetică a celor două limbi, de „urechea” grecului și a romanului.”. Astfel, aceasta observă că „în numele grecești și romane din tăblițe, vocala 'i' cu cantitate scurtă era percepută adesea ca 'e', iar 'u' scurt ca 'o' (numele lui 'Lucullus' este redat 'Locolo', cuvântul grecesc 'basileus' este transpus 'baseleo' etc.). Deci, conchide doamna Pețan, este întru totul coerent ca romanii să fi redat prin 'u' ceea ce în limba dacilor era un 'o' închis, așa cum a transcris Ptolemeu.”
S-a mai invocat drept argument, de către lingvistul Sorin Olteanu și alții, prezența în scrierile din aceste tăblițe a două semne care există și în alfabetul chirilic (semnele pentru sunetele palatale /č/ și /ğ/), litere care ar constitui un anacronism sau, conform domnului Olteanu, elemente de românism modern[6], deoarece alfabetul chirilic a fost creat mult mai târziu. Doctorul în filologie, Aurora Pețan, susține că originea celor două semne în alfabetul chirilic este „necunoscută", așadar, câtă vreme nu știm de unde au luat slavii aceste semne, acuzația de anacronism nu poate fi susținută. Aceasta mai amintește că alfabetul chrilic a fost creat la sudul Dunării în secolul IX d.Cr., deci într-o zonă care, cu câteva secole înainte fusese locuită de geți. Semnul pentru sunetul palatal ci, existent și în alfabetul chirilic, are la slavi valoarea numerică 90.[12] Aurora Pețan observă că același semn, cu aceeași valoare numerică 90, dar fără valoare fonetică, se regăsește în alfabetul gotic, creat în Dacia de către episcopul Wulfila în sec. IV d.Cr. Știind că limba goților nu poseda sunetul ci, doamna Pețan consideră normal ca semnul cu pricina, împrumutat din alt alfabet odată cu celalate litere, să nu fi avut nici o valoare fonetică, și în acest alfabet originea semnului fiind obscură.[13] Dacă semnul a putut să existe la goți, înainte de slavi, Aurora Pețan întreabă de ce nu putea să fi existat și la geți, mai ales că ambele alfabete -cel gotic și cel chirilic- au fost create în zona getică?[14] În privința semnului pentru gi, acesta există astăzi doar în alfabetul sârb, iar cei mai mulți slaviști sunt de acord că este luat din alfabetul chirilic folosit în textele românești[15] (la sârbi semnul este atestat pentru prima oară cu valoarea fonetică gi în sec. XVII, pe când în textele românești apare cu un secol mai devreme). Aurora Pețan subliniază că, desigur, există și specialiști care afirmă că românii l-au luat de la sârbi, însă, în acest caz, semnul rămâne cu origine necunoscută în alfabetul sârb, iar problema rămâne deschisă. La toate acestea, dl. Olteanu răspunde că originea literelor în discuție nu este deloc „necunoscută". Așa cum se poate găsi în orice istorie a alfabetelor slave, litera chirilică Ч este împrumutată din alfabetul ebraic, din litera צ tsade non-final, o dată cu Ш din ש šin, în sec. IX. Litera Џ, spune dl. Olteanu, pare a fi cu mult mai nouă, creată pe tărâm românesc, o adaptare a chirilicului Ц pentru a transcrie sunetul /ğ/ și împrumutată ulterior de alfabetul sârbesc. Cât despre litera gotică adusă în discuție nu este deloc înrudită genetic cu prima, ci este o stilizare uncială, ca toate literele alfabetului lui Wulfila, a semnului grecesc 'koppa', folosit și în alfabetul grec, și în cele derivate din el pentru notarea numărului 90 (în greacă numerele se scriau din vechime cu litere, două dintre acestea, koppa și stigma fiind utilizate numai în acest scop).
Alt argument utilizat de filologul clasic Sorin Olteanu, tot de natură lingvistică, este acela că literele Ι, Υ și Η din tăblițe se citeau ca în neogreacă, în așa-numita „pronunție reuchliniană", nu ca în greaca veche, cum ar fi fost natural să fie dacă plăcuțele erau antice[7]. Aurora Pețan recunoaște că Y (ypsilon) avea cu siguranță valoarea 'i', la fel ca în neogreacă, deoarece apare în variație liberă cu I (iota), dar, susține d-sa, acest lucru nu este un anacronism, căci încă din sec. IV a.Chr. aceste două semne se confundau în inscripțiile din Athena, iar confuzia a devenit frecventă în epoca romană, deci nu este specifică doar epocii recente. Dl. Olteanu contestă însă această argumentare, afirmând că deși unele ezitări între [υ] și [ι] apar și înainte de Hristos, generalizarea pronunției /i/ pentru [υ] s-a produs după sec. V-VI p.Chr., iar confuzia completă între υ = η = ι (toate pronunțate /i/), așa cum se întâmplă pe tăblițe, este de abia de dată bizantină. În plus, spune d-sa, pe tăblițe nu este vorba de ezitări accidentale între utilizarea lui [υ], [η] și [ι] pentru /i/; aceste litere sunt folosite cu bună știință în mod absolut aleator pentru a reda vocala /i/, lucru care, observă dl. Olteanu, nu se întâmplă în nici un singur alfabet antic sau modern. Nicăieri literele care se pronunță la fel nu se află în „variație liberă". Acolo unde ele există, folosirea lor este normată de reguli ortografice sau de tradiție.

http://ro.wikipedia....le_de_la_Sinaia

Haunted, on 05 ianuarie 2015 - 20:02, said:

Un link catre buletinul de analiza te rog. Nu catre buletinul de abureala.

tflorin40, on 05 ianuarie 2015 - 20:32, said:

Mergi la cartea lui Dan Romalo și citește-l (A Pețan ți-a dat și nr. de pagină). Și îl poți contacta pe Dan Romalo sau pe dr. Peter Northover de la Oxford pentru relații suplimentare sau confirmare, dacă nu ți-e de ajuns.

PS - Tu chiar nu ți-ai dat seama de ce tocmai ți-am spus după ce-ai citit linkul pe care ți l-am dat? Sau doar te-ai prefăcut că nu? (apropo, asta nu e o întrebare retorică; mi se pare psihologic interesant).

Edited by Haunted, 05 January 2015 - 20:43.

NU

tflorin40, on 05 ianuarie 2015 - 20:42, said:

Cum spuneam - foarte interesant.

În cartea lui Dan Romalo, ”Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb”, la pg. 291-292, găsești detalii despre proveniența fragmentelor analizate, concluziile analizei, etc, atât în română cât și în engleză (am auzit că această carte se poate obține și de pe net prin tehnologia p2p).

Edited by Haunted, 05 January 2015 - 20:46.

M-ar interesa cum arata din spate tablitele.

tflorin40, on 05 ianuarie 2015 - 20:48, said:

Și pe mine.
Din nefericire, pentru multe tăblițe, nu se găsesc nici măcar poze cu fața tăblițelor de o rezoluție mulțumitoare - studiul Mato Davo Geto tinde să le prezinte pe cele mai bune.

Edited by Haunted, 05 January 2015 - 21:04.

Haunted, on 05 ianuarie 2015 - 19:20, said:

Poate ne spui și nouă care sînt acele "informații istorice, arheologice și lingvistice care nu existau în sec. XIX, fiind descoperite de-abia în sec. XX". Eu știu doar de chestia cu drumuri/porți legate de Sarmizegetusa, care chipurile ar apărea desenate pe o plăcuță, fiind descoperite doar ulterior. Ia în calcul că poate fi și o pură întîmplare, determinată de gustul artistic al desenatorului. Iar cum cu o floare nu se face primăvara, nici cu un desen nimerit nu se face adevărul istoric. Pe de altă parte, Romalo spune că există și detalii grafice pe plăcuțe care nu au fost descoperite arheologic, deci iată un argument în favoarea unui desen făcut conform unei intuiții artistice, din care unele detalii s-au adeverit, iar altele nu.

Dacă aceste multe și diverse informații inedite de care vorbești tu ar exista cu adevărat, atunci evident că autenticitatea plăcuțelor n-ar mai fi pusă  la îndoială. Dar nu e cazul, tocmai pentru că textele de pe plăcuțe n-au fost descifrate. Există cel puțin 4 variante propuse de interpretare, dar nici una nu concordă cu celelalte.

Haunted, on 05 ianuarie 2015 - 19:20, said:

Ți se pare. Resursele de care vorbești nu sînt nici pe departe atît de importante. Sigur că plăcuțele sînt create îngrijit și au o anumită frumusețe, dar nu se compară cu adevăratele opere de artă antice sau moderne. Iar textele nu sînt dialoguri filozofice, dezbateri științifice sau capodopere literare, ci relatări simple cu temă istorică. Un grup restrîns de călugări (nu neapărat numai de la noi, poate și greci sau bulgari) cu oarecare înclinații lingvistice, istorice, artistice și eventual tehnice putea foarte bine face aceste plăcuțe. Pentru secolul 19 plăcuțele nu sînt capodopere nici de artă, nici de tehnică. Și dacă n-au fost călugări e posibil să fi fost falsificatori profesioniști, care să fi recrutat oamenii necesari pentru a-și duce demersul la bun sfîrșit, în așa fel încît să fie cît de cît credibil și să poată scoate bani din sute de plăcuțe. Au făcut poate atît de multe ca să poată satisface toate piața europeană a muzeelor de istorie, care în acea vreme începeau să se bată pentru antichități.

Haunted, on 05 ianuarie 2015 - 19:20, said:

Argumentele respective nu sînt deloc zdrobitoare, atîta timp cît limba de pe plăcuțe este una ciudată, eteroclită, un fel de talmeș-balmeș lingvistic, căruia nimeni nu i-a găsit cifrul, în cazul că ar avea unul. E greu de crezut că limba de pe plăcuțe era limba Dacilor, ea pare mai degrabă o limbă inventată destul de incoerentă. Pe de altă parte, ce rost ar fi avut să fie scrise niște întîmplări istorice într-o limbă inventată, accesibilă doar inițiaților? În definitiv era vorba de chestii cunoscute, nu secrete. Să presupunem că limba Dacă nu se scria, pentru că scrierea ei se zice că era interzisă de preoți. Dar atunci de ce Dacii nu și-ar fi scris mai degrabă istoria în Greacă sau Latină, două limbi pe care în mod sigur le cunoșteau intelectualii Daci de la curtea regală? Culmea e că probabil și-au scris-o, însă Romanii au distrus în mod sigur arhivele Dace, așa cum au făcut și cu templele lor, pentru a nu mai rămîne nici o urmă a civilizației acestui popor pe care au vrut cu tot dinadinsul să-l desființeze.

Haunted, on 05 ianuarie 2015 - 19:20, said:

Problema e că nu se poate dovedi nicicum că plăcuțele sînt copii după originale antice. Despre plăcuțele din aur nu există mărturii credibile. Tezaurul de la Pietroasa a fost descoperit în 1837 și despre el s-a scris o carte plină de rapoarte ale Poliției și de interogatorii ale celor implicați în manipularea lui. Despre plăcuțele de aur de la Sinaia ni se spune că Lascăr Catargiu a decis cu de la sine putere să i-l ofere lui Carol I, după ce plăcuțele fuseseră văzute de muncitorii care le-au găsit și despre ele aflaseră autoritățile locale și Jandarmeria. Este imposibil să se fi putut păstra tăcerea absolută și să nu răzbată nimic în ziarele vremii, din moment ce atîta lume chipurile aflase de plăcuțele respective.

Există o reticență absolut normală în lumea științifică față de niște obiecte a căror descoperire este învăluită într-un mister înțesat cu povești greu de crezut (topirea originalelor de aur, nu de către niște oameni simpli, ci de conducătorul țării, cu acceptul unor politicieni și istorici).

Crugasic, on 05 ianuarie 2015 - 21:04, said:

Argumentele și Contraargumentele
Între dovezile de neautenticitate invocate de către acad. Al. Vulpe este și argumentul referitor la cetatea „Cumidava”: în plăcile de plumb apare cuvântul „Comieodabo”, desemnând, după considerațiile doamnei Pețan, cetatea pe care o cunoaștem de la Ptolemeu sub numele de „Comidava”, iar dintr-o inscripție latinească sub forma „Cumidava”. Dl. Vulpe susține că falsificatorul nu avea de unde să cunoască forma reală, „Cumidava”, deoarece aceasta a fost descoperită mult mai târziu, în inscripția amintită, și prin urmare a folosit o formă apropiată cu cea de la Ptolemeu, autor accesibil în secolul al XIX-lea. Astfel, pentru dl. academician, forma „Cumidava”, scrisă de un roman într-o inscripție latinească, este forma autentică dacică, cea care ar fi trebuit să figureze în tăblițe, dacă acestea ar fi fost autentice. Despre respectiva considerație a dl. Al. Vulpe, Aurora Pețan întrebă retoric „de ce ar fi trebuit ca dacii să scrie acest nume exact cum îl auzeau și îl reproduceau în scris romanii” și subliniând că denumirea „Cumidava” apare într-o inscripție „latinească”, scrisă de un „roman”, în secolul al III-lea d.Hr.: „de ce suntem obligați să admitem că forma latinească era identică cu cea dacică, iar cea grecească, de la Ptolemeu, este coruptă”? Doctorul în lingvistică romanică, Aurora Pețan, explică fenomenul, recurgând la analogia cu celelalte nume străine transpuse de către romani și greci, transpunere „în care a intervenit întotdeauna percepția impusă de structura fonetică a celor două limbi, de „urechea” grecului și a romanului.”. Astfel, aceasta observă că „în numele grecești și romane din tăblițe, vocala 'i' cu cantitate scurtă era percepută adesea ca 'e', iar 'u' scurt ca 'o' (numele lui 'Lucullus' este redat 'Locolo', cuvântul grecesc 'basileus' este transpus 'baseleo' etc.). Deci, conchide doamna Pețan, este întru totul coerent ca romanii să fi redat prin 'u' ceea ce în limba dacilor era un 'o' închis, așa cum a transcris Ptolemeu.”

tflorin40, on 05 ianuarie 2015 - 20:48, said:

Am auzit ca arata normal.

Ortografia cu "o" in loc de "us" roman nu e dovada de fals. E dovada ca cei care o invoca ca dovada a falsului sunt niste nulitati sinistre. De ex Traianus era ortografiat greceste exact TRAIANO.
 tmp_31535-1059254255_c20733f5d5153071222.jpg   156.07K   14 downloads

Edited by leogoto, 05 January 2015 - 21:44.

Crugasic, on 05 ianuarie 2015 - 21:04, said:

Iar tu ar trebui sa iei in calcul faptul ca Dan Romalo a vrut sa spuna "că există şi detalii grafice pe plăcuţe care nu au fost descoperite arheologic inca"

Oricum salut grupul fetelor care beau apa plata cu lamaie, au iesit toate la interval mai ceva ca gandacii cand aprinzi brusc noaptea lumina. Si la fel de dezorientate ca si ei.

Edited by leogoto, 05 January 2015 - 21:50.

Crugasic, on 05 ianuarie 2015 - 21:04, said:

Nu s-ar fi chinuit sa editeze peste 500 de placute diferite. Ar fi facut 30-40 si le-ar fi multiplicat. Pe vremea aceea nu exista internet. Colectionarul X de la Londra ar fi aflat abia dupa 10 ani ca mai exista o "capodopera" similara la colectionarul Y din New York.
Mai incearca.

Crugasic, on 05 ianuarie 2015 - 21:04, said:

Extraordinara intuitie. Cred ca suntem deja pe aceeasi lungime de unda. Hai sa ne imaginam ca au mai existat cazuri in care x si cu  y au inventat o limba pe structura limbilor din zona, ca asta aveau la indemana, ca sa scrie vointa zeilor, zeului, dupa caz. Si acum inlocuieste-l pe x cu Chirila si pe y cu Metodie si vezi daca-ti da cu zecimale sau nu.

leogoto, on 05 ianuarie 2015 - 19:14, said:

Mda, foarte buna imaginea, putem vedea cu totii cum arata plumb corodat timp de 2.000 de ani.

Paula luciu metalic, ca pe placile din pivnita.

Balamache, on 05 ianuarie 2015 - 20:20, said:

Acest argument al lui Olteanu este zdrobitor. Nu e singurul.

Balamache, on 05 ianuarie 2015 - 21:39, said:

După cum se vede, nu e vorba de informații extraordinare, care să ofere o dovadă de necontestat a autenticității plăcilor. Sînt doar cîteva amănunte nesemnificative, care pot fi interpretate într-un fel sau altul. O dovadă adevărată a provenienței Dacice antice ar fi descoperirea unor plăci de aur asemănătoare cu astea de plumb undeva pe teritoriul locuit de Daco-Geți în vechime, în cursul unor săpături arheologice realizate în mod profesionist. Pînă atunci se poate specula la nesfîrșit fără argumente credibile că plăcile de plumb sînt autentice și sînt scrise în limba Dacă. Se vede că unii se îmbată cu apă rece, iar alții se intoxică cu plăci de plumb...

Balamache, on 05 ianuarie 2015 - 21:44, said:

Și ce vrei să spui cu asta? Că acum ar trebui să punem bază nu numai pe niște plăci de plumb care ni se prezintă drept copii ale unor plăci de aur a căror existență nu poate fi demonstrată, ci și pe niște detalii grafice despre care Romalo spune că în mod sigur vor fi descoperite? De cînd este imaginația lui Romalo un argument științific în favoarea autenticității plăcilor? Englezii au o denumire pentru situația asta, și anume "wishful thinking", adică a crede că dorințele tale vor deveni neapărat realitate.

Balamache, on 05 ianuarie 2015 - 21:57, said:

Gîndești complet greșit. Cu cît un obiect se găsește în mai multe exemplare, cu atît valoarea lui e mai scăzută. Asta știe orice colecționar. Pe de altă parte, a multiplica un obiect de artă antic ridică mari semne de întrebare cu privire la autenticitatea lui. Și chiar dacă nu exista internet în secolul 19, știrile despre falsuri nu aveau nevoie de 10 ani pentru a ajunge la urechile colecționarilor. Faptul că s-au produs sute de plăci de plumb unicat arată tocmai faptul că producătorii își cunoșteau clienții și știau că nu pot fi prostiți așa ușor.

Balamache, on 05 ianuarie 2015 - 21:57, said:

Problema e că Chiril și Metodiu nu au alcătuit o limbă bizară, ci una coerentă, bazată pe limba slavă folosită în locul de unde erau ei originari, Salonic. În plus de asta au alcătuit și un alfabet potrivit pentru fonetica limbii respective. Practic ei au făcut mai mult o operă de standardizare, de creare a unei limbi literare pornind de la o limbă vorbită, nu de creare a unei limbi noi prin combinarea altor limbi. Este exact inversul talmeș-balmeșului prezent în plăcuțele de plumb, unde se întîlnesc cuvinte din mai multe limbi diferite, inclusiv cuvinte nemaiîntîlnite în nici o limbă cunoscută, este folosit un alfabet pestriț (litere grecești, latine, pseudo-chirilice, pseudo-glagolitice) și unde este greu de stabilit o sintaxă care să ne permită descifrarea plăcilor. Tocmai această dezordine și incoerență lingvistică este un argument contra autenticității plăcilor de plumb și în același timp principala barieră în calea descifrării lor.

Boshaft_Sylvester, on 05 ianuarie 2015 - 23:09, said:

Plăcile nu au luciu metalic. Dacă ai văzut luciu metalic pe vreo placă te rog să ne spui pe care.

Crugasic, on 05 ianuarie 2015 - 23:14, said:

Nu trebuie să demonstreze cineva autenticitatea plăcilor. Ar trebui prezentate argumentele, dovezile care arată că ar fi falsuri. Dar cum aceste dovezi nu există, este imposibil să vină cineva cu așa ceva.
Ipoteza mirobolantă este cea a falsurilor, ea trebuie demonstrată.

Crugasic, on 05 ianuarie 2015 - 23:14, said:

Care sapaturi? Care arheologi? Care profesionisti? Ultimile santuri facute de arheologi (atentie, nu studenti) au fost facute acum 8 ani. Motivul? Nu e bani. Mai tre sa vina cate o furtuna sa dezradacineze cate un arbore ca sa apara sub radacina sa cate un artefact de genul acelei stante colosale din bronz gasita mai acu vreun an. Si basca sa fie si noroc sa nu se afle prin preajma vreun grup de "arheologi" d-aia cu detectoare girati de minister de la Bucale, ca mai gasim p..la artefacte.

Crugasic, on 05 ianuarie 2015 - 23:14, said:

Si de unde stii tu ca limba din placute este bizara? Pari a fi din ce in ce mai sigur ca felul in care a fost facuta izolarea cuvintelor de catre Razvan Anghel este corect. Nu cumva eram la nivelul incertitudinilor? Cum de te-ai schimbat asa brusc?