QUOTE(baimalesi @ May 27 2006, 00:54)

Inseamna ca televiziunile mint si ar trebui desfintate.
Da, televiziunea ADESEA MINT, dar nu trebuie desfiintate, ci OBLIGATE prin LEGE sa spuna NUMAI adevarul si acele informatii dovedite si confirmate. Altfel, rolul mass mediei este exact cel pe care il are acum: MANIPULARE, nu informare. In scopul cui ? Al celor carora le apartin aceste trusturi de presa (mass media).
Ia de citeste articolul asta despre: Dinozaurii media
Poate in felul asta intelegeti cum si de ce se petrece aceasta vinatoare si intoxicare cu minciuni a mass mediei fata de subiectul MISA si Gregorian Bivolaru.
Si cind ai timp, citeste si mai jos:
Din seria dezvaluirilor jurnalistului Florin Cuc:
QUOTE
Privind înapoi cu scârba, spre „Gazeta”
Florin Cuc
Cel mai mare regret pe care-l am este ca am ajuns sa scriu acest articol. Si sa fiu nevoit sa distrug un mit la constructia caruia am pus si eu, din greu, umarul; este vorba despre aura de „saptamânal anticoruptie” al revistei „Gazeta de Oradea”. Am lucrat, ca reporter si redactor de investigatii pentru patronii acestei publicatii, asa-zise de investigatie, mai bine de 5 ani. Am scris în „Ziua de Ardeal” si, ulterior, în „Gazeta de Oradea”, sute de anchete jurnalistice. În medie, 3-4 pe saptamâna. Daca credeti ca e usor, va invit sa încercati. Pentru un salariu pentru care alti ziaristi scriu editoriale incendiare precum apa sfintita, eu m-am luat de gât cu magistrati, politisti, politicieni, banditi, mafioti, oameni de afaceri, borfasi, papagali, idioti. Urmarea? Numai pentru cele publicate în „Ziua de Ardeal” a trebuit sa ma apar în 65 de procese de calomnie, plus alte cîteva zeci în „Gazeta de Oradea”. În fiecare proces mi s-au cerut si mi se cer, cu titlu de daune morale, miliarde de lei. Nu e tocmai usor sa traiesti cu gândul ca, daca vei pierde urmatorul proces, vei pierde tot ce ai, poate si casa! Dar ma linisteam ca gândul ca sefii sunt solidari cu mine. Mereu îmi spuneau: „Bravo, da-i înainte! Nu-ti fa probleme, în caz de ceva, te sprijinim noi!” Nu-mi vine sa cred ce naiv am putut sa fiu, pâna ce mi-am dat seama ca, de fapt, se foloseau de mine ca de un câine de vânatoare, de haituit, pentru a-si rezolva interesele murdare si obscure! A fost suficient sa pierd un proces, în care o judecatoare corupta m-a obligat sa platesc unor oameni de afaceri o suma de bani. Nu foarte mare, dar pentru mine suficienta pentru a-mi destabiliza situatia financiara. Desi sentinta spunea ca plata se face „în solidar” cu firma editoare a ziarului, sefii s-au facut ca ploua si m-au lasat, vorba ceea, cu curu-n balta. Am înteles atunci cât ma puteam baza pe sprijinul lor si am realizat cu groaza ca daca suma pe care o aveam de platit ar fi fost mai mare, mi-as fi pierdut locuinta si as fi ajuns cu familia în strada, iar „anticoruptilor” de la „Gazeta” nici ca le-ar fi pasat. În cei cinci ani lucrati pentru ei, patronii au refuzat sistematic sa ma angajeze cu „carte de munca”. Sa nu plateasca la stat un milion în plus pe luna. Dupa cinci ani de lucru în stres la aceiasi patroni, în care mi s-a ordonat adesea „Pargaleste-l pe ala”, „Afla ce poti despre asta”, „Nu scrie despre aia”, fara nici o protectie sociala sau juridica, m-am simtit tradat si am decis ca e timpul sa îi las balta. Fara ranchiuna, fara resentimente. Dar mi-au rezervat si o ultima surpriza; fiindca am îndraznit sa „abandonez corabia”, care se scufunda încet, dar sigur, au refuzat sa-mi plateasca salariul pe ultima luna lucrata, sub un pretext de-a dreptul meschin. Dupa ce, în 2003, am fost obligat sa lucrez tot anul, fara concediu de odihna. Bineînteles, nici banii aferenti concediului neefectuat nu i-am primit pâna azi. Altii, au primit macar concedii. Când am plecat, nu voiam decât sa fiu lasat în pace, sa pot uita cu ce statui ale nesimtirii si tupeului am avut de-a face. Dar nu s-a putut. Asa ca va promit, stimati cititori, dezvaluiri punctuale despre oamenii si „metodele de lucru” care stau în spatele asa-zisului trust de presa „Gazeta”, inclusiv „sursele” lor din diferite institutii si servicii speciale, precum si numele oamenilor de afaceri, sefi de institutii si politicieni care au îndurat campanii de presa denigratoare, ca urmare a faptului ca au refuzat sa „ajute” un ziar scris de 2-3 oameni, dar controlat de unul singur, cu sume exorbitante, prin „rezolvarea” unor asa zise „contracte de publicitate”. O voi face chiar cu riscul unor noi procese. Oricum, eu nu mai am nimic de pierdut. În schimb, ei si-au pierdut pentru totdeauna ceva ce nu se poate (ras)cumpara: onoarea. Domnilor care conduceti „Gazeta”, nu va doresc decât sa ajungeti sa simtiti si voi ce am simtit eu când, în ziua în care trebuia sa primesc ultimul salariu pentru ultima luna lucrata la voi, am ajuns acasa, iar copiii m-au întrebat: „Tati, ne-ai cumparat tort de înghetata? Ne-ai promis ca ne cumperi când iei salariul!”
Asa sa va ajute Dumnezeu!
QUOTE
+ foto Adrian Avarvarei + foto Virgil Ardeleanu + facsimil caseta redactionala Gazeta de Oradea
Catre
Gazeta securistilor
Scrisoare deschisa lui Liviu Man, directorul general al Trustului „Gazeta” si a gastii de securisti din jurul lui
Afla ca sunt bine, sanatos, lucru pe care ti-l doresc si tie si mai afla ca nu ma impresioneaza metodele securistice prin care ai ales sa îmi transmiti tot felul de „mesaje” prin paginile Gazetei de santaj, botezata de tine „de Oradea”. Daca tot te-ai înconjurat de securisti, eu zic ca e bine sa afle lumea cine îti sunt slugile si sa te cunoasca lumea asa cum esti, nu cum vrei sa pari. Sa stie si cititorii cine sunt „baietii cu ochi albastri” care s-au oplosit pe lânga tine.
Militianul Avarvarei, ochii si urechile „Gazetei”
Sa începem ,asadar, prin a spune cine este Adrian Avarvarei, caruia i-ai gasit si o functie care da bine în ochii fraierilor, „director protectie interna” al trustului „Gazeta”. Iata ce scriau ziarele despre colonelul Avarvarei:
ZIUA 2 febr. 1999: „ Ministerul de Interne este întesat de fosti politruci din UTC si PCR” VII. Serviciul de Ordine Publica. Specialist I:lt.-col. Adrian Avarvarei : „Între anii 1987 si 1989, a lucrat ca ofiter de Contrainformatii la Militia Cluj, fiind promovat dupa Revolutie de catre generalul Stoian Rusu, fost comandant al Militiei Cluj si comandant al UM 0215 Bucuresti, ca sef la UM 0215 Cluj. Dupa „epurarile” din ianuarie 1993, Stoian Rusu este numit sef al Directiei de Ordine Publica al IGP, iar Avarvarei este promovat tot la Serviciul de Ordine Publica Cluj”.
Adevarul de Cluj – 14 iunie 2000: „Patru subofiteri, angajati ai Inspectoratului Judetean de Politie Cluj sunt cercetati de procurorii Parchetului Militar Teritorial Cluj pentru savârsirea infractiunii de încalcare de consemn în perioada alegerilor. Conducerea IPJ Cluj a tinut ascunse faptele lucratorilor sai mai bine de o saptamâna, cercetãrile, în acest sens, fiind declansate de procurorii militari în urma sesizarilor facute de presa.
Plutonierul Oros Ioan, plt. maj. Roman Alexandru, ambii lucratori ai Biroului Circulatie Gherla, plt. Vanjurec Petru si plt. Bobeicã Gheorghita au fost repartizati în perioada alegerilor care au trecut, la Sectia de votare Catina, cu scopul asigurarii pazei. Duminica, abia se facuse dimineata, când Oros si Bobeicã au parasit Sectia de votare si au mers la un bar, unde împreunã cu lt. col. Adrian Avarvarei au consumat bauturi alcoolice. De la bar, în jurul orei 15.00 flamânzi fiind, s-au dus la o stînã sã serveascã masa, lucru pe care l-au finalizat abia în jurul orei 21.00. La întoarcerea de la stâna, cu foamea si cu setea stinsã, s-au întâlnit cu Vanjurec si Roman, acesta din urmã propunându-le sa mearga la locuinta sa din Feldioara. Aici totul a fost bine, pîna la un moment, când între Oros si Roman a izbucnit o stare conflictuala. Oros a adus gazdei mai multe injurii, ba chiar a încercat sã-l ameninte cu arma. Din fericire, în cele din urma el a fost imobilizat, fiindu-i luat pistolul si telefonul celular.
Pentru faptul ca au parasit sectiile de votare, cei patru vor fi judecati pentru comiterea infractiunii de încalcare de consemn la care legea prevede o pedeapsã cu închisoarea de la 3 luni pîna la un an”. Avarvarei a fost „parasutat” din Politie pe usa din dos
Poate ar fi interesant, musiu Man, sa ne povestesti în ce context s-a publicat în fostul tau ziar de santaj, „Ziua de Ardeal”, un text menit sa îi învrajbeasca pe fostii adjuncti ai SRI Bihor, coloneii Tuduce si Apetroaie, despre care Avararei se lauda ca îi are la degetul mic.
Stripteuzele lui Otel
Sa continuam apoi cu militianul corupt Ioan Otel, pe care l-ai facut „director de investigatii” la trustul tau. Iata doar câteva din dezvaluirile presei despre Otel.
„Clujeanul”, 5 noiembrie 2004: „Patronul clubului de noapte Moonlight, Fulop Csaba, si sotia sa, Viorica, au fost arestati preventiv ieri de Tribunalul Cluj, pentru o perioada de 30 de zile. Cei doi sunt acuzati de trafic de persoane si asociere în vederea savârsirii de infractiuni asociate crimei organizate, dupa ce, în cursul anului 2004, au primit mai multe tinere din Bucuresti si din tara în clubul pe care îl patronau si le-au obligat sa se prostitueze…Alaturi de sotii Fulop, ieri au fost retinuti si adusi la audieri Alin Gabriel Qassam, patronul SC Impres 98 SRL, o firma de impresariat artistic din Bucuresti, si doi dintre asociatii sai. Surse judiciare afirma ca sotii Fulop, administratorii SC Teritorial SRL Cluj - firma care detine clubul de noapte Moonlight - aveau relatii de colaborare cu patronul firmei din Bucuresti. Prin firma bucuresteanului Qassam erau racolate tinere din tara, pentru a lucra în strainatate (Austria, Cipru, Japonia etc), ca dansatoare în localuri de noapte si dame de companie. Ajunse acolo, tinerele erau obligate sa se prostitueze. Potrivit acelorasi surse, daca nu acceptau sa se prostitueze, tinerele erau obligate sa returneze sume cuprinse între 3.000 si 5.000 de euro, "pentru neonorarea contractului". Pentru recuperarea banilor, tinerele erau trimise în România si obligate sa se prostitueze în cluburi de noapte din diverse orase, cu care patronul bucurestean avea "relatii de colaborare". …Desi aceste lucruri erau cunoscute de mai mult timp, structurile specializate în combaterea crimei organizate din Cluj, nici cele din cadrul Politiei, nici cele ale Parchetului, nu au miscat un deget. Ba mai mult, neintervenind pentru stoparea fenomenului, aceste structuri le-au asigurat patronilor de la Moonlight liniste si încredere. Acesta ar fi, poate, si motivul pentru care întreaga actiune a fost coordonata de procurori veniti de la Bucuresti”.
„Clujeanul”, 11 noiembrie 2004: „…Unul dintre cele mai des întâlnite nume este cel al sefului Serviciului de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, comisarul sef Ioan Otel. "Pâna acum, sunt trei tinere care declara ca domnul Otel a fost frecvent în acest local. Era vorba de protocoale, încheiate cu petreceri, care, spuneau fetele, durau chiar pâna a doua zi dimineata", afirma Dora Molnar. Acceasi sursa a confirmat faptul ca seful SCCOA Cluj a fost, în vara acestui an, la clubul Moonlight, împreuna cu ofiteri din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române si al Corpului de Control al ministrului Administratiei si Internelor. Relatiile apropiate ale comisarului sef Ioan Otel cu patronii clubului Moonlight, cât si prezenta sa în nenumarate rânduri în local au determinat ca serviciile specializate sa ceara interceptarea convorbirilor sale telefonice. De altfel, numarul de telefon al sefului SCCOA se afla pe schema întocmita de Centrul Zonal de Combatere a Crimei si Antidrog, în care sunt identificate toate apelurile telefonice între membrii retelei din care faceau parte, printre altii, sotii Viorica si Csaba "Fane" Fulop, Alin Gabriel Qassam si Petre Capraru, ultimii doi patronii unor firme de impresariat din Bucuresti, prin intermediul carora se traficau tinerele. Anchetatorii au confirmat faptul ca telefonul comisarului sef Otel a fost pus sub urmarire, însa au refuzat sa divulge continutul discutiilor, afirmând totusi ca acesta "a purtat discutii telefonice cu sotii Fulop si cu copiii acestora, chestii de rudenie".
Apropierea dintre seful SCCOA Cluj, Ioan Otel, si sotii Fulop are la baza, spun unele surse, un anumit grad de rudenie. Viorica Fulop se lauda peste tot ca politistul îi este unchi. Chiar fetele de la Moonlight au declarat ca, de fiecare data când seful SCCOA venea la club, patroana lor i se adresa cu apelativul "unchiule".
Adevarul, 19 noiembrie 2004: „ La o zi dupa ce l-a destituit din functie pe comisarul-sef Ioan Otel, seful Serviciului de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, pâna la clarificarea relatiilor sale cu patronii localului "Moonlight", arestati pentru trafic de carne vie, comandantul IPJ Cluj, chestorul Teodor Pop-Puscas, a dezvaluit presei ca "exista date potrivit carora si alti politisti ar fi frecventat localul"”.
Arabul, cafeaua si colonelul
Evenimentul Zilei, 2 septembrie 2004:
„La sfârsitul saptamânii trecute, dupa mai bine de zece ani de la savârsirea infractiunilor de contrabanda si înselaciune, Anwar al Tawil, supranumit si "Regele Cafelei", a fost închis la Spitalul Penitenciar din Dej. Anwar a fost condamnat în cursul anului 1999, de catre Judecatoria Cluj-Napoca la sase ani de închisoare pentru ca a adus în Romania cinci transporturi de cafea fara sa plateasca taxele vamale si TVA. Nu a putut fi închis pâna în prezent, deoarece este bolnav de insuficienta renala cronica. Valoarea marfii era, în 1994, de aproape un miliard de lei…Povestea este interesanta datorita personajelor care au aparut în ea. În cursul anului 1994, vamesii Gheorghe Coroian si Horea Pop, martori într-un dosar de luare de mita, depisteaza în trafic un TIR din Ungaria care transporta cafea boabe. Povestea soferului, un anume Pipo Imre, este cusuta cu ata alba si face parte din domeniul stiintifico-fantastic. Pipo sustinea ca în doar 12 ore a parcurs traseul: Vama Bors - Bucuresti - Cluj. Pâna la urma, Pipo a recunoscut ca a dus cafeaua la Cluj, la firma lui Anwar. Din partea politiei, a fost desemnat sa participe la ancheta locotenentul major Toma Rus. Potrivit referatului de terminare a urmaririi penale, semnat de colonelul Sabin Ielcianu, ofiterii Ioan Otel si Gheorghe Bunea, îi ordona locotenentului major Toma Rus sa nu-i ia declaratia soferului Pipo, principalul martor, care de altfel a disparut în Ungaria. În 1997, dosarul este redeschis de procurorul Daniel Morar, în prezent procurorul general al PNA, care de altfel l-a trimis în judecata pe Anwar”.
Clujeanul, 30 ianuarie 2005: „ Seful Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog (SCCOA) din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Cluj, comisarul sef Ioan Otel, a demisionat joi, 27 ianuarie, din functie si s-a pus la dispozitia conducerii IPJ. El fusese suspendat în noiembrie 2004, dupa ce numele sau aparuse în ancheta desfasurata în cazul clubului de noapte "Moonlight", fiind repus în functie la începutul acestui an… Ziarul Clujeanului, saptamânalul "Clujeanul" si "Evenimentul zilei" (editia de Transilvania) au dezvaluit relatiile foarte apropiate dintre comisarul sef Ioan Otel si patronii clubului "Moonlight". Potrivit anchetatorilor, numele lui Otel este unul dintre cele mai des întâlnite în acest dosar, câteva prostituate declarând ca el a fost frecvent în localul de noapte. Ba mai mult, unele au sustinut ca au întretinut raporturi sexuale cu fostul sef al SCCOA Cluj”.
Nepotul „Vulpii”
Putini au remarcat, dar si mai putini au înteles, prezenta în caseta redactionala a mai multor tiparituri ce, chipurule, îti apartin, „domnule” Man, a unui anume Florin Ardelean, cica, fotoreporter. Nu stim ce servicii o fi prestând acesta pentru tine la Cluj, dar la Gazeta de Oradea n-a pus piciorul în redactie. Important cine este unchiul acestui tinerel. Din câte stim noi, bihorenii, baiatul e nepotul „Vulpii”. Cine e „Vulpea”? Pai. Stie toata lumea: chestorul Virgil Ardeleanu, seful serviciului secret al Politiei, fosta UM 0215, rebotezata UM 0962 si „revopsita” ca Directia Generala de Informatii si Protectie Interna a Ministerului de Interne.
Iata cîteva crâmpeie, zicem noi, relevante, despre ce scrie presa despre Virgil Ardelean.
Ziua, 1 august 2005: „Unul dintre cele mai controversate personaje din mediile de putere actuale, chestorul general Virgil Ardelean, seful Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna a M.A.I, a fabricat, din postura functiei sale, multe dosare. Oamenilor de afaceri, infractorilor de joasa speta, politicienilor, altor "colegi" din alte servicii secrete. Munca sa nu a fost în zadar: cu aceste dosare, "valuta forte", cel poreclit "Vulpea", a reusit sa traga mereu sfori, în functie de interesele sale de moment, dar mai ales a reusit sa îsi salveze pielea.!… Oportunitatea a aparut în momentul prabusirii escrocheriei Caritas, joc piramidal desfasurat de-a lungul perioadei 1991-1994 si care a pagubit peste 250 de mii de români. Era de notorietate ca Ioan Stoica avea un culoar special de "intrajutorare" pentru ofiterii din Politie, SRI sau Armata, prin care acestia, mai ales ofiterii de rang înalt, îsi recuperau mai repede banii decât perioada estimata initial de organizatori. În special pe linia Politiei, Virgil Ardelean a facut multe "comisioane", ajutând nume mari de generali sa prospere. Dar în momentul în care a simtit ca mismasurile se apropie de final, el a fost primul care a dispus un control la birourile Caritas. Stoica nu stie nici astazi (sau nu vrea sa spuna) unde au disparut dischetele "speciale" cu evidentele platilor facute protipendadei acelor vremuri. „Vulpea” însa stie foarte bine unde stau ascunse acele informatii. Caci acele dischete i-au adus ulterior fulminanta, pentru unii surprinzatoarea, ascensiune de la Bucuresti. Si de-a lungul anilor, aceleasi dischete i-au folosit câteodata pentru a ramâne în cercurile de putere. Vechii politicieni care se înfruptasera din banutii Caritas si care mai aveau înca serioase influente nu puteau sa îl dea jos din functie pe Ardelean… În celebrul dosar Sintofarm, "Vulpea" nu a facut altceva decât sa-l acopere pe Toma Zaharia, cunoscut ca "Generalul Heroina", porecla care i se trage tocmai de la aceasta afacere. Virgil Ardelean stia toate dedesubturile acestui caz, cunostea implicarea sotiei lui Zaharia si modul în care acesta din urma a musamalizat ancheta. Cu toate ca în dosar au fost implicati politisti si ca acestia mânjeau Ministerul de Interne, Ardelean nu a miscat un deget. Nu a facut nimic, desi avea obligatia, din functia pe care o avea, sa puna la dispozitie informatiile pe care le detinea în acest caz. Le-a tinut pentru el, folosindu-le ca moneda de schimb pentru a-si pastra postul. În raportul lui Ovidiu Grecea se arata: "Gen. Virgil Ardeleanu îl are la mâna pe secretarul de stat Toma Zaharia privind afacerea SINTOFARM, afacere despre care stie si gen. Berechet, secretar de stat în Ministerul de Interne”..
Chestorul Ardeleanu, „antena” Gazetei
„Ziua”, 10 septembrie: „ Ministerul Justitiei a declansat o ampla campanie de monitorizare si supraveghere atenta a ziaristilor incomozi care au ca domeniu de activitate Justitia. Surse confidentiale ale ziarului ZIUA (dar extrem de credibile), din cadrul Ministerului Justitiei, ne-au informat ca principalii vizati sunt ziaristii si sefii de gazete incomozi, care, prin articolele publicate, au deranjat actuala conducere a Ministerului Justitiei. De asemenea, aceleasi surse sustin ca întreaga operatiune este orchestrata de Flavius Craznic. Actualul consilier al ministrului Justitiei, care de altfel are o vasta experienta în acest domeniu, înca din perioada în care acesta era procuror. De asemenea, surse din cadrul Serviciului Român de Informatii (SRI) ne-au confirmat operatiunea pusa la cale de conducerea Ministerului Justitiei. De campania de monitorizare si supraveghere a ziaristilor incomozi se ocupa Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie (SIPA), actuala Directie Generala de Protectie si Anticoruptie (DGPA), din cadrul Ministerului Justitiei. Numai ca de aceasta operatiune se pare ca nu este strain nici chestorul Virgil Ardelean, seful Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor… Astfel, ziaristii incomozi, a caror opinie deranjeaza, se afla sub o atenta supraveghere, fiindu-le monitorizate atât întâlnirile cât si convorbirile pe care acestia le au cu diversi procurori, judecatori sau alti angajati ai Ministerului Justitiei sau Ministerului Public.”
Credem ca e evident, Man, ce fel de servicii îti face „unchiul” Ardelean&comp.
Obrazul „Gazetei” = 12 milioane lei vechi
Te-ai laudat ca esti prieten la catarama cu Ioan Rus. Si cu chestorul Vasile Ciocan de la politia de frontiera, ziceau slugile tale ca ai relatii bune. Din câte îmi amintesc, chestorul Nelu Pop, actualul sef al Politiei de Frontiera, a fost la cheful aniversar al Gazetei de santaj. Acum încerci, din câte mi s-a spus, sa te pui bine cu Vasile Blaga. Prin Cluj te-ai laudat ca ai oricând usa deschisa la Emil Boc. În fine, crezi, probabil, ca esti un tip influent, respectabil, cu greutate. Nu stiu cât de apropiat esti cu Boc, Rus si alti oameni seriosi, însa cred ca prietenii tai sau, ma rog, cei care te cunosc, se vor strica de râs si nu le va veni sa creada cât de „intelligent” si de avar ai fost, preferând sa-ti apara în public adevarata fata a ta si a securistilor de care te-ai înconjurat, pentru ridicola suma de 12 milioane de lei pe care ai refuzat, cu un orgoliu absolut ridicol, sa mi-i platesti pentru ultima luna lucrata de subsemnatul la gazeta de santaj patronata de tine (cei 10 milioane pe care mi-i datorezi pentru concediul neacordat în 2003 ti i-as fi facut cadou pentru un weekend sau un sejur stii tu cu cine).
Nu te-am întrebat niciodata de unde ai avut bani sa pui pe picioare zece ziare si nici ce grade ascunzi sub costumele Armani sau Kalvin Klein cu care te afisezi la chiolhanurile pe care le organizezi sau la care esti invitat. Îti spun însa verde-n fata: nu ma intereseaza cu cine te tragi de sireturi si cât de important crezi tu ca esti, dar nu ma voi lasa calcat în picioare de tine si de gasca ta de securisti! Si, ca sa dormiti linistiti, va anunt ca veti mai avea prilejul sa cititi despre voi însiva înca destula vreme de-acum încolo!
Un lucru cred însa ca e limpede: n-a luat taica-tau atâta spaga cât a fost judecator si nici din pensia lu’ biata maica-ta nu puteai aduna atâtia bani ca sa scoti zece ziare! Ar fi greu sa ne dai un raspuns convingator referitor la sursa banilor pe care s-a ridicat Trustul „Gazeta”. N-ai avut nici macar o placintarie sau un birt amarât ca sa poti spune ca de acolo au venit miliardele pe care le faci praf acum, caci majoritatea publicatiilor patronate de tine merg în pierdere. Iar povestea cu mostenirea de la matusa din America nu mai tine nici macar pentru functionarii corupti.
Sacali de presa
Mai am niste nelamuriri: cum dracu’ voiai sa se dezvolte gazeta de santaj, caruia tu îi spui „de Oradea”, când la Marketing-Publicitate ai angajat o singura persoana (nu comentez deocamdata pentru ce ai angajat-o de fapt, punându-i la dispozitie unica masina care trebuia sa fie a redactiei), care da prin târgul nostru doar când vii si tu, o data-de doua oro pe luna sau pentru a împarti salariile amarâte ale celor câtiva fraieri care mai accepta sa fie folositi de voi?! De fapt, la ce poti sa te astepti de la cineva care îsi pune fostul sofer, un amarât de subofiter pensionat, fara studii, pe post de „director executiv”?! E lucru stiut ca în „trustul Gazeta” nu se misca un deget fara stirea si aprobarea sau, dupa caz, ordinul tau. În aceste conditii, cum pot sa te numesc altfel decât hot, în conditiile în care ai luat pâinea de la gura celor 4 copii ai mei, dând dispozitii multifunctionalei Anca, cica, directoare de Marketing-Publicitate, sa nu-mi plateasca salariul pentru ultima luna lucrata pentru tine?! Mare trebuie sa fie nesimtirea cuiva pentru a lua asemenea decizii! Parerea mea!
Ti-e rusine, probabil, sa recunosti, ca în 2001, ti-ai trimis sacalii sa negocieze „pacea” cu Adrian Tarau, cu care, ulterior, fiindca nu a acceptat sa fie santajat de voi, ai umplut fituicile tale. Daca el ar fi acceptat pretul santajului, nu ar mai fi aparut un cuvânt despre el în fituicile tale. Ba, dimpotriva, l-ati fi ridicat în slavi, cum obisnuiti sa îi lingeti în dos pe cei care, pentru a-si proteja imaginea, prefera sa-si cumpere o tacere care tine doar atât cât va alimenteaza pusculitele.
Si sa mai tii minte, Liviu Man, un lucru: orice ati scrie voi despre mine, eu pot sa stau cu capul sus în fata legii si a oamenilor, fiindca, spre deosebire de voi, n-am santajat pe nimeni si nu am cochetat cu Codul Penal! Nu înteleg cum de îndraznesti sa-i faci pe altii imorali, când ranchiuna, perversitatea gândirii (si nu numai), setea de intrigi si de putere, perfidia, secretomania, avaritia si minciuna sunt trasaturile care razbat de sub costumele tale cu etichete pretioase.
La oglinda
Uita-te mai atent în oglinda si, daca nu-ti vine sa vomiti, du-te sa te vada un psihiatru! Ne spuneai, de câte ori te îmbatai, ca de la o anumita vârsta, inteligenta trebuie sa se metamorfozeze în prosperitate. Suntem cam de aceeasi vârsta, tu, pare-mi-se, chiar mai tânar. Dar decât sa obtin banii asa cum faci tu si gasca ta de securisti, prefer viata de acum. Nu e prea usoara, dar macar pot privi oamenii în ochi. Ceea ce tu n-o sa poti face decât afisând un zâmbet fals si o masca usor de descompus. Sa stii ca sejururile pe plajele din Tunisia, Maroc si pe unde-i mai fi fost, te-au facut, poate, mai frumos, dar în nici un caz mai destept! Fiindca ti-ai pierdut ceea ce se numeste, îndeobste, bunul simt. Ti-e, cu siguranta, greu sa recunosti ca eu si un alt fost coleg, care scrie sub pseudonime de la primul numar, ti-am ridicat gazeta de santaj, careia tu îi spui „de Oradea”, ca noua ne apartine meritul de a o fi facut cunoscuta în Bihor. Drept recunostinta, nu mi-ai dat nici macar banii de concediu. Nu ti-ar fi la îndemâna nici sa se afle ca eu am avut o contributie substantiala si la obtinerea spatiului ultracentral în care îsi are acum redactia gazeta de santaj. Pâna si varul de pe pereti, perdelele, faianta si gresia, chiuveta si chiar W.C.-ul au fost aduse de mine si montate gratis, de oamenii adusi tot de mine. Te-am scutit de cheltuieli de vreo suta de milioane. Nu mi-ai spus nici macar „mersi, monser”. Recunostinta e o calitate care, cel putin tie, îti lipseste. Dar sa trecem la altceva. Trustul „Gazeta” are zece ziare. Dar câti angajati cu contract de munca? Zece, cinciprezece, douazeci? Caci casetele redactionale sunt pline de „fantome“, adica de nume ale unor oameni care nu exista. Desigur, nu-ti cade bine la stomac sa iei lectii de moralitate si jurnalism de la un fost angajat, dar, vezi tu, viata nu ne ofera întotdeauna numai ce ne place. Sper, totusi, ca ai învatat ceva din cele de mai sus. Stii, oamenii inteligenti învata din greseli.
Eu sunt de parere ca sa te gândesti în modul cel mai serios sa îti iei catrafusele din Oradea si sa ne ajuti sa uitam ca tu si slugile tale libidinoase ati calcat pe-aici! Fiindca avem si noi banditii, securistii si santajistii nostri, destui! Nu e nevoie sa vina niste smecheri din Cluj, din Bistrita sau de aiurea sa ne învete cum se da gaura la macaroana! Iar daca, totusi, nu te poti abtine sa nu ne spurci aerul cu prezenta ta, ar fi recomandabil ca, daca ne întâlnim, faciesul tau sa inspire cel putin respect. Liviu, daca te-ar cunoaste lumea asa cum te cunsosc eu, te-ar ocoli când te-ar vedea pe strada!
QUOTE
gazeta de santaj 9700
foto: cuc, mail santaj
Comentariu
Gazeta de santaj, ciocu’ mic!
„Trustul „Gazeta”, constituit ca atare în decembrie 2004, este cel mai mare grup de presa locala din România, numarând zece publicatii: Gazeta de Cluj, Ziarul de Mures, Gazeta de Oradea, Gazeta de Maramures, Ziarul de Sibiu, Gazeta de Bacau, Gazeta de Bistrita, Gazeta de Neamt – saptamânale – si cotidianele TBuna Ziua, Ardealt, regional, si TZi de zit, al judetului Mures. Trustul a fost înfiintat de trei jurnalisti cu experienta de peste zece ani în presa: Liviu Man, presedintele Trustului, Aurelian Grama, director general, si Dan Pârcaab, director dezvoltare, iar împreuna, publicatiile noastre au peste 200.000 de cititori. Ziarele care alcatuiesc grupul nostru de presa sunt printre putinele din România care au luptat pentru a-si pastra independenta editoriala. Si care au reusit! De altfel, respectul pentru cititori, pentru dreptul lor a informare, în mod corect, obiectiv, competent sunt principiile care ne ghideaza” – este textul reclama care însoteste fiecare din publicatiile amintite.
Tin sa precizez ca am lucrat pentru conducerea asa zisului trust mai bine de 5 ani si pot sa spun cu mâna pe inima ca lucrurile stau cu totul altfel decât încearca sa îmbrobodeasca opinia publica cei care stau în spatele acestei afaceri. Nu este numai opinia mea, este si convingerea altor ziaristi de calitate care au parasit publicatiile trustului când au constatat ca, de fapt, erau folositi în modul cel mai abject pentru a santaja sau discredita personalitati din judetele în care era difuzata respectiva „gazeta”. În primul rând, „gogoasa” cu 200.000 de cititori, trebuie desfiintata. Poate, atâtia cititori au avut, de la înfiintare, toate „gazetele”, incluzând si cititorii de pe Internet. Nu în fiecare saptamâna, cum lasa ei sa se înteleaga! Spun acest lucru stiind foarte bine ca arareori, tirajul „Gazetei” depasea 2000 de exemplare. Din care, datorita unei distributii proaste si unui management defectuos, multe se întorceau ca „retururi”, nevândute. Cu toate acestea, „Gazeta” este auditata de BRAT cu un tiraj de peste 5000 de exemplare. Pe care le-a tiparit o singura data, special pentru a obtine auditarea. Si am toate motivele sa cred ca si în cazul celorlalte publicatii ale „trustului”, situatia e asemanatoare.
Am scris în „Ziua de Ardeal” si, ulterior, în „Gazeta de Oradea”, sute de anchete jurnalistice. În medie, 3-4 pe saptamâna. La angajare, am fost obligat sa semnez un asa zis contract de confidentialitate, care stipula, printre altele, ca ma oblig sa platesc neconditionat suma de 10.000 de dolari daca voi furniza orice fel de informatii pe care le detin despre „Gazeta” unor persoane din afara redactiei. Era, de fapt, o forma de santaj ordinar, dar am fost mai destept cu cinci minute ca ei. Am cerut sa studiez acasa contractul pâna a doua zi, când l-am adus gata semnat. Dar nu de mine. Asa ca, din punct de vedere juridic, fituica, semnata sub amenintarea concedierii e nula. Dupa cum am mai aratat într-un numar anterior, numai pentru articolele publicate în „Ziua de Ardeal” am fost târât în 65 de procese de calomnie, plus alte câteva zeci în „Gazeta de Oradea”. În fiecare proces mi s-au cerut si mi se cer, cu titlu de daune morale, miliarde de lei. Tot timpul am fost asigurat sa fiu linistit, ca în cazul unor probleme, conducerea va fi alaturi de mine, ma va sprijini, inclusiv financiar, daca va fi nevoie. Însa a fost suficient sa pierd un proces pentru a întelege ca totul era o minciuna ordinara si ca din partea sefilor de la „Gazeta”, mi-as fi putut pierde locuinta si sa ajung cu familia în strada, fiindca nu s-au oferit sa ma ajute cu nimic pentru a plati daunele stabilite de instanta, desi era pentru ei un mizilic, dar mie îmi creeaza mari probleme financiare. În aceste conditii, dupa cinci ani de lucru în stres fara nici o protectie sociala sau juridica, atunci când am ajuns la concluzia ca am fost folosit destul de niste oameni meschini, patronii de la „Gazeta” au refuzat sa-mi plateasca salariul pe ultima luna lucrata, sub un pretext de-a dreptul meschin. Dupa ce am plecat de la „Gazeta”, fiindca am îndraznit sa public adevarul despre mizeria cu iz de santaj ce se ascunde în spatele imaginii de „anticorupti” ai maharilor de la „Gazeta”, „baietii”, dintre care unii au legaturi strânse cu fosta Securitate, dar si cu unele din „serviciile” actuale, încearca acum sa ma santajeze. Marti, 29 august, am primit un e-mail care arata înca odata, daca mai era cazul, „metodele de lucru” si de „convingere” a santajistilor de la „Gazeta”.
„Te-ai dus la alt ziar si ti-ai permis deja sa fii obraznic! Articolul cu fotbalul (e vorba despre un articol publicat din numarul anterior în „Informatia de Vest”, despre afacerile necurate din fotbalul oradean - n.n.) e scris de tine, e sigur. Pe viitor încearca sa te abtii, ca sa nu citeasca sotia ta sau lumea din Oradea e-mail-urile tale, ca sa nu mai zicem si de dovezi clare ale adulterului tau jegos. Caci le avem pe toate, discutii penibile cu (scuzati, n.n.) pizdele tale. Ziarul lui Tarau nu va dura la nesfârsit!” – se spune în mesajul „prietenesc” al celor de la „Gazeta”.
Articolul 194 din Codul Penal prevede: „Constrângerea unei persoane prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Când constrângerea consta în amenintarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani”.
Daca asta nu e santaj, atunci eu nu mai înteleg nimic! Iar dovada faptului ca „baietii” nu-mi pot ierta faptul ca le-am scos masca o constituie „marturisirea” facuta de proaspatul reporter pe „politica” al „Gazetei”, Daniel Meze, care, dupa o recenta conferinta de presa, i-a spus unei colege de redactie: „Lui Florin i se pregateste ceva. O sa vada el!… Nu stie în ce s-a bagat… Mai multe nu pot sa-ti spun!”.
De fapt, santajul era o practica folosita în mod curent la „Gazeta”. Daca domnii de la Parchet sunt într-adevar interesati, n-au decât sa-i audieze pe oamenii de afaceri Gavrila Ghilea, Adrian Tarau, Radu Pentie, Alexandru Mudura, Alexandru Kiss, politicieni ca Mihai Bar, Aurel Tarau, Florian Serac, Cornel Popa, etc., sau sefi de institutii ca, de exemplu, Calin Vesa, Ioan Lascau. Ar fi interesant de vazut ce întelegeri avea (sau mai are) „Gazeta” cu fostul director al Peco Bihor, Ionel Ungur, cu fostul rector al Universitatii Oradea (si la ora actuala, Universitatea plateste 1000 de dolari pe luna „Gazetei”, pentru a pastra tacerea), cu Mircea Nistreanu de la „Repcon” si cu altii, care platesc sau au platit sume consistente pentru a nu aparea în paginile „Gazetei”. Un caz atipic este cel al patronului firmei „Selina” care, dupa ce am publicat, absolut neconditionat, dezvaluiri despre afacerile sale pe baza unor dovezi incontestabile si ne-am judecat în mai multe procese de calomnie, a „cazut la pace” cu conducerea „Gazetei”. Nu stiu suma sau conditiile „împacarii”, dar în luna martie a.c. mi s-a pus în vedere sa nu mai scriu nimic despre afacerile lui Beniamin Rus.
Admirabil este si modul în care i-a „pictat” pe basbuzucii de la „Gazeta”, într-un editorial, fostul redactor sef, Miron Beteg, un ziarist de clasa si un om care a preferat sa plece decât sa se lase folosit în jocurile murdare ale „anticoruptilor”.
„Fara a monumentaliza firul de praf, marturisesc ca mi-e greu sa scap de senzatia ca presa locala „libera” a aparut, si continua sa apara, printr-o imensa impostura. Ca e mai mult un experiment pavlovian al minciunii decât un exercitiu cu macar minime legaturi cu realitatea. Un simplu ornament al santajului delicat, ori o pânza transparenta care filtreaza lumina socialului dar lasa sa treaca tântarii care se hranesc cu conturi, nu cu sânge.
Am apucat sa lucrez si eu cu astfel de oameni. Mi-am asumat impostura, pentru ca, pâna la capat, tot impostura a ramas, oricât as fi încercat eu o sa o stilizez. Am facut cristiane ca sa ramân cinstit, dar acuma ma pufneste râsul: va imaginati impostori cinstiti? Eu nu. De fapt, pentru multe gazete de provincie (as zice, pentru majoritatea) ar trebui inventat un alt termen, nomenclatorul de meserii s-ar cere îmbunatatit cu o noua profesiune, care sa nu aminteasca prin nimic de aceea de ziarist. E greu, si umilitor, sa primesti „ordine de lupta” de la indivizi pentru care cea mai dificila lectura în viata a fost o lista de meniu într-un restaurant marocan, sa judeci acuratetea unui text încercând sa gândesti ca un directoras care se întreaba mereu ce iese financiar din asta, ori sa te strecori printre suspiciunile aberante ale unor securisti (n-am cum sa folosesc termenul fosti, pentru ca meseria asta tine de codul genetic si nu de institutii), securisti care au ajuns sa conduca de fapt presa locala, pentru ca toti ceilalti sunt prea preocupati cu alegerea vinului. Stiind sa creeze false probleme, copiii de suflet ai securitatii le dau celorlalti senzatia ca îsi cânta propria partitura la pian, fara sa priceapa ca au ajuns sa apese clapele unei pianine mecanice, pianina ce cânta singura chiar si atunci când luminile s-au stins în restaurant” – spune Miron Beteg. Bravo, Miroane, le-ai zis-o!
Nu stiu ce vor face alti colegi, dar eu sunt decis sa lupt pâna la capat pentru banii munciti în redactia de pe Madach Imre si sa nu cedez santajelor „Gazetei”. Si ca sa le dovedesc ca nu ma joc cu ei, îi anunt ca am depus deja si o plângere penala pentru santaj. Baieti, ne vedem la Parchet!
Florin Cuc