light_strike
May 17 2006, 02:19
Din seria cine si de ce ascunde Adevarul, va expun atentiei:
CÂT DE „RETROGRAD” ESTE MIHAI EMINESCU?
Radu Mihai Crisan in dialog cu Irina Airinei*
Motto: Va veni ziua în care si pietrele vor vorbi adevarul, în care cartea faptelor petrecute va sta deschisa si se va citi atât de lamurit, încât toata doctrina paralogismelor nu va fi în stare sa-i întunece întelesul. (Mihai Eminescu, "Românul" continua si acum…,Timpul, 2 noiembrie 1877, în Opere vol. X, Editie critica întemeiata de Perpessicius, Editura Academiei, Bucuresti, 1989, pag. 3)
Textul care urmeaza reproduce integral precizarile pe care le-am facut asupra lucrarii “Testamentul politic al lui Mihai Eminescu” – Editura Cartea Universitara, Bucuresti, 2005 – în calitate de autor al ei, cu prilejul interviului pe care doamna dr. Irina Airinei, redactor la Radio România Cultural, mi l-a luat în ziua de 9 august 2005.
REZUMATUL ÎNTREBARILOR
I. De unde si pâna unde îl scoateti dumneavoastra pe Eminescu autor de testament politic?
II. Cine si de ce considerati ca ar avea interes sa blocheze accesul publicului la scrierile, fie ele chiar politice, ale lui Mihai Eminescu? Va numarati, cumva, printre adeptii teoriei omniprezentei conspiratii mondiale împotriva poporului român?
III. De când este Mihai Eminescu Dumnezeu?
IV. Dumneavoastra, ca cetatean român, cu ce drept va permiteti sa va situati mai presus de lege, si sa definiti natiunea pe baza criteriului etnic, adica rasial? Si doi: ce va face sa fiti atât de sigur ca Eminescu ar fi "marele luminator de constiinta hotarât de Dumnezeu pentru români"?
V. În privinta rasismului, ce parere aveti despre Eminescu ? Care este pozitia dumneavoastra fata de acuzatiile de xenofobie si antisemitism care i se aduc?
VI. Sunteti antisemit?
VII. Lamuriti-ma doua lucruri:
-primo: De ce marele geniu al scrisului, Eminescu, daca a vrut într-adevar sa lase posteritatii un testament, nu si l-a redactat singur, de-a ajuns acum necesar sa i-l întocmiti dumneavoastra?;
-secundo: Care este, pâna la urma, “testamentul” politic eminescian?
***
Irina Airinei: Stimati ascultatori, desigur, nu e o bucurie, dar nici un secret pentru nimeni, ca timpul pe care ni-l putem permite a-l petrece hoinarind prin librarii este din ce în ce mai putin. Asa se face ca, atunci când reusim sa ne vedem ajunsi printre rafturile cu carti, primele, si poate singurele, care ne stârnesc curiozitatea sunt cele cu titluri incitante si coperte viu colorate. O astfel de prezenta editoriala este si "Testamentul politic al lui Mihai Eminescu", lucrare aparuta în aceasta primavara la editura bucuresteana Cartea Universitara.
Îmi place sa sper ca dumneavoastra, traind ca si mine într-o tara în care înca din primele clase de scoala ni s-a vorbit mereu despre Eminescu doar ca despre un mare poet, nu ma veti judeca prea aspru daca va marturisesc socul sufletesc pe care mi l-a provocat vederea acestei carti: Adica cum? Eminescu sa se fi ocupat si de politica? Si înca nu oricum, ci chiar pe tarâmul elaborarilor doctrinare? Poate fi cu putinta asa ceva? Si, dac-o fi, atunci de ce nici unul din dascalii mei nu mi-a pomenit niciodata nimic despre asta?
Intrigata, am pus mâna pe telefon si, dupa ce-am luat de la Informatii numarul, am sunat la Cartea Universitara, rugându-i sa-mi înlesneasca un dialog cu autorul, domnul doctor în economie Radu Mihai Crisan, prezent astazi, alaturi de mine, în studio.
Domnule Crisan, ati auzit tot ceea ce am spus si, cu siguranta, intuiti rugamintea mea… Aveti cuvântul.
Radu Mihai Crisan: Mai întâi, va multumesc pentru invitatie si va marturisesc ca emotia îmi gâtuie glasul.
În foarte putine cuvinte spus, consider ca lucrarea Testamentul politic al lui Mihai Eminescu:
- este mesajul militant eminescian, alcatuit din însesi cuvintele lui Mihai Eminescu, asa cum le-a încredintat el eternitatii, prin scrisul sau jurnalistic;
- constituie, deopotriva, atât o analiza lucida a vietii politice din România, cât si o marturisire de credinta facuta de Mihai Eminescu neamului sau;
- dezvaluie, fara menajamente, bolile politice si economice care macina organismul tarii si formuleaza directii de actiune realiste, menite sa-l însanatoseasca.
Rugându-va sa judecati dumneavoastra, permiteti-mi sa citez, la întâmplare, o singura fraza:
“E clar ca un stat care cheltuieste pentru pretinse necesitati politice mai mult decât poate suporta productia poporului va ajunge, pas cu pas, la saracie, pospaita cu vorbe, dar din ce în ce mai simtitoare prin trebuintele miilor de indivizi pe care un sistem fals i-a ridicat, prefacându-i în exploatatori ai averii publice”, precum si ca, “saracia e un izvor de rele fizice si morale, care, la rândul lor, sunt cauze ale decadentei economice”.
I.A.: Domnule Crisan, va marturisesc ca, personal, despre Eminescu stiam ca a scris poezii si nuvele. Chiar de pe bancile scolii mi s-a întiparit permanent expresia POETUL Mihai Eminescu. Atunci, de unde si pâna unde îl scoateti dumneavoastra autor de testament politic?
R.M.C.: Stimata doamna Airinei, gasesc nedumerirea dumneavoastra ca deplin justificata. La rândul meu, pâna cu câtiva ani în urma, nutream, victima a unei propagande pe cât de abile, pe atât de interesate în falsificarea adevarului, aceeasi convingere. Si ca noi, atâtia si atâtia alti semeni.
Spre norocul meu însa, începând din 1998, pe masura ce înaintam în cercetarea de doctorat, desluseam, încet încet, un cu totul alt Eminescu. Asa se face ca dupa contactul avut cu publicistica eminesciana, sunt ferm convins (si argumentat convins) ca personalitatea creatoare a lui Mihai Eminescu înseamna, cu nimic mai prejos decât poetul: un economist profund si un sociolog de finete, în simbioza deplina cu un geniu profetic si cu un român autentic.
Si cum fireste, sociologicul si economicul, în interdependenta lor, determina politicul, iar acesta, la rândul sau, le modeleaza pe amundoua, este de la sine înteles ca orice investigatie a unei realitati nationale e, prin însasi natura obiectului sau, obligata sa le integreze organic pe toate trei. Asa a ajuns Eminescu gânditor politic. Si-n treacat fie spus, tot asa a ajuns si economistul caruia îi vorbiti acum sa se "vaccineze", daca acceptati expresia neacademica, în sociologie si în politica.
I.A.: Ati folosit o expresie care ma intriga: "propaganda abila si interesata în ascunderea adevarului despre Eminescu". Cine si de ce considerati ca ar avea interes sa blocheze accesul publicului la scrierile, fie ele chiar politice, ale lui Mihai Eminescu? Va numarati, cumva, printre adeptii teoriei omniprezentei conspiratii mondiale împotriva poporului român?
R.M.C.: Doamna Airinei, mai întâi, îngaduiti-mi sa fac o precizare legata de expresia pe care mi-o atribuiti: Am spus, propaganda "interesata în falsificarea", iar nicidecum doar în simpla ascundere a adevarului. Ceea ce este si mai grav! Explic. Si îmbin totodata explicatia cu raspunsul la cele doua întrebari propriu-zise:
Îmi place sa cred ca nu sufar nici de mania persecutiei, si ca nici nu vad pretutindeni doar complotisti si comploturi. Iar cuvintele dumneavoastra îmi dau sentimentul ca sunteti o persoana echilibrata, care gândeste cu propriu-i cap si are mult bun simt.
Deschizând o lucrare de strategie a razboiului, fie contemporana noua, fie chiar scrisa în antichitate (cum ar fi bunaoara cea a lui Sun Tzu), vedem statuata ca esentiala pentru dobândirea victoriei, identificarea si anihilarea centrului de greutate, mai ales moral-psihologic, al adversarului.
Ei bine, mai ales când e vorba de neamuri, acest centru este alcatuit, cu precadere, din valorile-simbol ale culturii nationale, alaturi de familie, de traditii si de credinta religioasa.
Prin urmare, împotriva acestor elemente, agresorul duce, permanent, o lupta pe cât de perfida, pe-atât de necrutatoare. Iar agresiunea, se întelege de la sine, nu trebuie sa fie neaparat nici declarata si nici armata : ba chiar e mai eficienta cu cât victimele ei o constientizeaza mai putin… Deh…altfel le-ar putea încolti în minte dorinta sa se apere… altfel agresorul ar putea suferi pierderi grele…
Si-asa stând lucrurile, când atât de frecvent, emisiuni televizate, productii radiofonice, filme, articole de ziar, sau chiar persoane publice, se întrec în a împrosca cu noroi tot ceea ce este specific românesc, de ce n-am fi îndreptatiti, noi românii, sa ne-ntrebam daca nu cumva agresiunea împotriva neamului nostru este în plina desfasurare?
Si, mai departe, daca Eminescu, asa cum o serie de cercetatori onesti au demonstrat, reprezinta axa spiritului românesc, cum sa interpretam întemnitarea timp de zeci de ani a scrisului sau doctrinar, inclusiv a unei considerabile parti din opera poetica, la fondul de carte interzis de catre o guvernare dovedit-deznationalizatoare? Sau cum sa întelegem multimea de blasfemii puse în circulatie pe seama lui, neadevaruri care au otravit constiintele atâtor generatii la rând?
Sa ne mai miram oare ca, majoritatea semenilor nostri, lipsiti de lumina marturisitoare a scrierilor economice, politice si sociale eminesciene, îsi pierd busola autoapararii intereselor vitale, devenind prazi usoare si profitabile pentru oricine se pricepe sa le speculeze deruta? Ori ca, si mai rau, dând neconditionata crezare calomniilor, ajung nu numai sa se priveze de orice premisa macar de a-si recapata puterea combativa, dar încep sa urasca si sa desconsidere chiar izvorul de la care le-ar putea veni regenerarea?
I. A.: Domnule Crisan, în opinia dumneavoastra, despre Eminescu s-au rostit "blasfemii". Acesta este, dupa câte stiu, un termen care tine de religie. Pot primi o astfel de etichetare doar invectivele grave aduse Divinitatii. De când este Mihai Eminescu Dumnezeu?
R.M.C.: Doamna Irina Airinei, admir sufletul dumneavoastra pios, care recunoaste si apara primatul incontestabil al Dumnezeirii. Acestui suflet, ca si sufletelor tuturor semenilor care ne aud, voiesc sa le precizez, din capul locului ca, prin ceea ce-am spus si sustin cu toata taria, nu intentionez sa contest câtusi de putin maretia si atotputernicia lui Dumnezeu. De crima spirituala a desconsiderarii Domnului, dusa pâna la negarea existentei Lui, s-a facut, prea destul, vinovata Renasterea. Iar crima respectiva a fost asa de limpede demascata si de un Eminescu, si de-un Petre Tutea sau un Nae Ionescu, încât n-are nici un rost sa insist asupra ei.
Vreau sa subliniez însa altceva, anume ca fiecarui neam, caci Dumnezeu le iubeste pe fiecare deopotriva, Divinitatea îi daruieste un mare luminator de constiinta, întrupat din carnea si din sângele natiunii în slujba careia îi este harazit sa-si devoteze viata. Plamada lui înmanuncheaza, în chip organic, cele mai de seama calitati si însusiri ale etniei pe care o reprezinta. Asta îl face apt sa se identifice cu sufletul neamului sau si sa-si poata îndeplini misiunea divina.
Iar întrucât, pentru natiunea româna, marele luminator de constiinta hotarât de Dumnezeu, avem toate temeiurile sa fim încredintati ca este Eminescu, înseamna ca aceia care se straduiesc sa-i întineze imaginea, aduc, prin actiunea lor, ofensa lui Dumnezeu, adica blasfemeaza.
Si-atunci, ca sa exemplific, este sau nu este blasfem actiunea de-a cauta sa discreditezi un astfel de om, prezentându-l cu obstinatie lumii drept "nebun", si facând, ca sa-ti iasa pasenta, în mod deliberat, abstractie de faptul (verificabil de altfel) ca, în miile de pagini ale operei sale de-o viata nu exista nici o contradictie logica?; totul: publicistica, poezie, manuscrise, constituind un ansamblu organic si armonios, de o coerenta fara fisura…
I.A.: Dupa cum cunoasteti, în România, discriminarea etnica este interzisa prin lege. Atunci, dumneavoastra, ca cetatean român, cu ce drept va permiteti sa va situati mai presus de lege, si sa definiti natiunea pe baza criteriului etnic, adica rasial? Si doi: ce va face sa fiti atât de sigur ca Eminescu ar fi "marele luminator de constiinta hotarât de Dumnezeu pentru români"?
R.M.C.: Stimata doamna, onorati radioascultatori, într-adevar în România discriminarea etnica este interzisa prin lege. Dar, tot în România, ca de altfel peste tot în lume, realitatea ereditatii este confirmata de stiinta geneticii.
Si-atunci, când, pe de o parte, însasi sociologia din mileniul internet-ului atesta faptul ca “apartenenta etnica configureaza identitatea persoanei”; ba mai mult chiar, ca “orienteaza procesul cunoasterii psihologice prin implicarea notiunilor de etnotip si conduita etnica”, iar pe de alta, în esenta, rasa din biologie este sinonimul etniei din sociologie si al natiunii din politica, acuzatia ce-mi aduceti începe sa se clatine serios.
Si ca sa va convingeti ca este complet lipsita de fundament, va rog, servindu-va de discernamântul pe care v-am marturisit ca vi-l admir, sa-mi spuneti în ce masura a recunoaste pur si simplu existenta ca atare a unei realitati obiective (etnia româna), este totuna cu a solicita sa fie discriminata pozitiv, adica favorizata, în raport cu alte realitati, la fel de obiective ca si ea (etniile conlocuitoare).
Iar pentru ca m-ati provocat prevalându-va de legile tarii, care, cum just spuneti, sunt obligatorii pentru toti cetatenii ei, va rog sa cumpaniti un pic declaratiile facute în presa centrala chiar la începutul acestei veri, de catre un reprezentant al unei etnii conlocuitoare, potrivit caruia, membrii ei se considera îndreptatiti la discriminare pozitiva fata de elementul românesc, invocând o "privare de multe drepturi si o robie, suferite amundoua din partea majoritarilor români", dar fara sa explice, totodata, de ce bunaoara, daca erau într-adevar atât de odios tratati aici, nici vitregitii nu faceau vreun demers sa paraseasca tara, nici conationalii lor de peste hotare nu conteneau sa imigreze în ea.
Si, daca tot veni vorba de reparatii si de favoruri, de ce, de pilda, ar fi oare etnicii români, sau chiar si alti cetateni ai tarii, neîndreptatiti sa ceara statului român privilegiul de a fi discriminati pozitiv, drept compensatie pentru valul de dispret pe care-l revarsa strainatatea asupra lor, urmare atitudinii nedemne manifestate curent peste granite de multi dintre membrii etniei revoltate? Etnie ce, culmea, în pofida notorietatii prejudiciului pe care atitudinea în cauza îl provoaca României, beneficiaza, dupa cum chiar ea recunoaste public, atât legal cât si efectiv, de privilegiul respectivei discriminari… Hm… O fi legalul întotdeauna si legitim?
Si, de ce daca revoltatii sunt atât de mult patrunsi de spiritul dreptatii, continua dezinvolt sa masoare cu masura dubla, prezentându-se în strainatate ca cetateni, dar solicitând în tara tratament de etnici?
Iar ceea ce iarasi gasesc a fi de o gravitate extrema este sinonimia pe care legislatia tarii o face între cetatenie si nationalitate, concepte care, de fapt, exprima realitati diferite:
- cetatenia: starea juridica a unui om de a fi supus al unui stat national;
- nationalitatea: apartenenta prin nastere a unei persoane fizice la o anumita etnie.
Acesta este înca un motiv pentru care am rostit apasat cuvântul "cetateni". Caci, atâta vreme cât, de pilda, pe fiecare pasaport, indiferent de etnia titularului sau, va sta scris NATIONALITATEA: CETATEAN ROMÂN, orice infractiune de drept comun comisa peste granita de catre persoane care fac parte din orice altceva numai din natia româna nu, va fi pusa de strainatate în seama neamului românesc, care nu a savârsit-o… Mai mult, va fi exploatata dusmanos împotriva lui chiar înlauntrul tarii, prin actiunea dizolvanta a atâtor si-atâtor organe de presa care, în relatarea evenimentelor, ignora cu desavârsire esentiala diferenta de care-am vorbit.
Referitor la cea de a doua dumneavoastra întrebare: daca expresia folosita de mine marele luminator de constiinta hotarât de Dumnezeu pentru natiunea româna, considerati ca este inadecvata pentru Eminescu, va rog sa-mi sugerati dumneavoastra cum s-ar cuveni sa calific un om care, în doar doua vorbe spus:
- este parintele ideologiei nationale moderne în evolutia noastra;
- care dintre toate geniile neamului românesc ramâne si azi singurul care a investigat toate domeniile de activitate fundamentale natiunii si a avansat solutii pentru propasirea lor;
- si care si-a întemeiat întregul sistem de gândire (strabatut de la un capat la altul, ca de un fir rosu, de primatul adevarului si al iubirii de neam) pe valorificarea organica a raporturilor dintre national si universal, continutul sau potentând experienta si traditia româneasca, prin ceea ce le este compatibil si le-ar putea fi folositor, din marele izvor de întelepciune: omenirea.
I.A.: Spuneti-mi va rog, dumneavoastra sustineti ca nu sunteti rasist. Dar despre Eminescu ce parere aveti în aceasta privinta? “Gurile rele” vorbesc mereu de xenofobia si de antisemitismul lui…
R.M.C.: Doamna Airinei, mai întâi, ca sa fim siguri ca vorbim aceeasi limba, simt nevoia unor precizari terminologice. Atât termenul "xenofobie", cât si cel de "antisemitism" sunt actualmente folositi impropriu.
Întelesul lor autentic este:
- xenofobia: frica fata de straini - întelesi ca persoane (inclusiv colective: neamuri) -, iar nicidecum de ura împotriva lor. Obârsie: xeno – strain si phobos – frica;
- antisemitismul: aversiune fata de semiti – întelesi tot ca persoane. Cuvântul "semiti" desemneaza toate cele mai bine de 20 de neamuri descendente ale patriarhului biblic Sem, care neamuri includ, ironia sortii, si pe arabi, dar si pe evrei.
Spun "ironia sortii" având în vedere adversitatea istorica reciproca dintre evrei si arabi, notorie de veacuri pe plan mondial. Si-atunci, ma cutremura urmatorul gând: sa fie oare evreii cei mai crunti antisemiti?!
De aceea, pentru a putea sa ma fac înteles în societate, folosesc cei doi termeni în întelesul lor consacrat, desi este denaturat, dar, totodata, îmi iau îngaduinta sa sugerez ca forme, chiar daca nu desavârsite, oricum mai proprii:
- pentru adversitatea contra strainilor ca persoane: "antixenie";
- iar pentru cea împotriva evreilor ca persoane: "antiiudaism".
Mai mult decât atât, nu vad deloc necesitatea utilizarii unui termen distinct pentru aversiunea îndreptata contra evreilor, atâta vreme cât ei se afla în raport de parte-întreg cu categoria strainilor, pentru resentimentele împotriva careia exista deja statuat un cuvânt.
Totodata, accentuez în mod deosebit, asupra distinctiei esentiale existente între a urâ persoana în sine, ca fiinta, si a raspunde îndreptatit, chiar cu indignare, acelor atitudini ale ei care îti cauzeaza prejudicii. Marturie ca agresorii de rea credinta cunosc perfect respectiva distinctie sta înversunarea cu care arunca asupra victimelor lor eticheta de reactionari. Acest termen este si el utilizat astazi cu sens falsificat, lumea ajungând sa-i considere, din oficiu, pe cei carora le este aplicat, ca pe niste ticalosi. Autenticul sau înteles este însa cu totul altul: reactiunea certifica o stare perfect normala, întemeiata pe însesi legile fizicii.
Amintiti-va elementarul principiu al actiunii si reactiunii. Sesizati de îndata ca reactiune înseamna reactie, adica raspuns al unei entitati la influenta exercitata asupra sa de catre o alta entitate. Dealtfel, biologii, si nu numai ei, pot certifica oricând ca reactivitatea este una dintre caracteristicile fundamentale ale oricarui organism viu si sanatos. Diminuarea ei este semn de boala, iar disparitia ei atesta moartea… Fireste însa, orice agresor prefera ca atacul sa-i fie usurat de inertia victimei…
În ceea ce-l priveste pe Eminescu, consider, precum am argumentat în lucrarea mama a celei despre care discutam acum (intitulata: Spre Eminescu. Raspuns românesc la amenintarile prezentului si la provocarile viitorului), ca ambele acuzatii ce i se aduc (adica atât cea de xenofobie, cât si cea de antisemitism) sunt lipsite de legitimitate si ca provin, atunci când cei care le formuleaza sunt de buna credinta, dintr-o parere lacunara si/sau deformata asupra scrierilor eminesciene.
Asa cum cercetatori de variate specialitati releva cu prisosinta în analizele lor, numele lui Mihai Eminescu a fost foarte mult legat de teoria paturii parazitare instalate la cârma tarii, interpretata injust ca atitudine xenofoba.
De fapt, folosind un stil polemic, violent si plastic (caruia, fiind, mai întâi de toate, creator liric, i-a accentuat, în mod firesc, nota emotionala pâna la patetism), poetul nu iesea din pozitiile sale economice. Adversitatea sa declarata si totala fata de acesti spoliatori, în majoritate straini, n-a avut niciodata un suport etnic, ci economic si social.
Nu prejudecati xenofobe si nici vreun nationalism retrograd l-au facut sa-i acuze de parazitism si cosmopolitism, ci considerente de ordin economic, social si national-patriotic; el ridicându-se, ori de câte ori i s-a ivit ocazia, împotriva comportamentului parazitilor si speculantilor de orice etnie. În materie de elemente straine, în rationamentele sale accentul cadea pe contributia pe care acestea o aduceau sau nu la progresul tarii, iar nicidecum pe apartenenta lor la o etnie sau alta.
Asadar, munca împreuna cu valorile ei economice si morale constituie criteriul suprem prin prisma caruia si-a elaborate judecatile.
Pornind de la necesitatea muncii, Mihai Eminescu ajunge chiar sa formuleze o teorie sociala a compensatiei, stabilind drept obligatie imperiosa, pentru toti membrii societatii (atât indivizi cât si clase sociale), desfasurarea, în schimbul posibilitatilor de trai pe care li le asigura societatea, a unei activitati utile ei.
De aceea, verbul lui de foc îi critica pe toti cei care nu depuneau o munca socialmente-nationala productiva, care traiau din specula (în special cu bauturi spirtoase), care urmareau sa obtina stralucire si averi facând alpinism social pe umerii claselor pozitive. Si tot de-aceea, caracterul etic-justitiar al raporturilor sociale este constanta inexorabila a întregii gândiri eminesciene.
I.A.: Domnule Crisan, stiti la fel de bine ca si mine ca moda este asemeni unui magnet urias caruia, cu cât cauti mai mult sa i te împotrivesti, cu atât te atrage mai tare. Stiti, poate, de asemenea, adagiul practic ca cea mai sigura cale de a scapa de o tentatie este satisfacerea ei. Ei bine, fiindca este si la moda si pentru ca ma si tenteaza, nu-mi pot opri întrebarea: Sunteti antisemit?
R.M.C.: Doamna Airinei, personal vad în moda ceva omenesc, si în tentatie, cu precadere, o vioiciune a spiritului feminin. Iar dumneavoastra cumulati ambele calitati, sunteti si om si femeie… N-am ce face… Va raspund:
Dupa parerea mea, nu sunt nici antisemit si nici filosemit. Sunt constient ca Mântuitorul Iisus s-a întrupat ca om în sânul poporului evreu, consider practice învatamintele Vechiului Testament, admir profunzimea cugetarii rabinice si nu-i consider pe evrei ca sursa a tuturor relelor lumii. Totodata, consider ca adevarata lor misiune în lume este sa ofere celorlalte etnii, ca model benefic pentru propasirea fiecareia dintre ele, taria coeziunii iudaice.
Aminteam putin mai devreme ca soarta mi-a pus sub ochi o serie de materiale documentare. De aceea, în spiritul fidelitatii fata de obiectivitatea stiintifica, nu pot sa fac abstractie nici de faptul ca în consistentul dictionar de personalitati evreiesti, scris numai de autori evrei, tradus în româneste de un colectiv condus de o evreica si publicat în urma cu patru ani la Editura Hasefer – oficial evreiasca, Karl Marx este prezentat ca, "descendent (atât dupa mama cât si dupa tata) al unei lungi genealogii de rabini", iar o seama dintre conducatorii la vârf ai loviturii de stat bolsevice si, totodata, ai regimului comunist sovietic, sunt si ei prezenti.
De asemenea, în acelasi spirit de onestitate stiintifica, promovat de altfel, cu multa elocinta în toate luarile de pozitie oficiale evreiesti, vazute, citite sau audiate de mine pâna azi, nu pot nesocoti nici elemente precum:
- prezenta în acelasi dictionar de personalitati iudaice, a unei ample rubrici biografice dedicate bancherilor Rotschild;
- sau includerea în prestigioasa lucrare Ilustri francmasoni (aparuta în 1999 la Editura Nemira), atât a lui Hitler cât si a lui Mussolini, în contextul în care analiza comparativa a celor doua culegeri biografice, reliefeaza prezenta, deloc rara, în lume, la nivelul conducerii francmasonice superioare, a unor proeminente personalitati evreiesti.
Prin urmare, la aflarea unor astfel de stiri, este oare nejustificat din parte-mi, nu sa contest, ci sa manifest doar o circumspectie metodica, descartiana daca vreti, asupra veridicitatii felului în care, manualele contemporane de istorie si majoritatea mass-mediei oficiale, comenteaza, de exemplu, realitati de rascruce ale istoriei universale, cum sunt al doilea razboi mondial, capitalismul si comunismul?
I.A.: Domnule Radu Crisan, pasionati amundoi de dialog, nici n-am bagat de seama cum înainteaza timpul. Mai dispunem doar de câteva minute. Asadar, multumindu-va pentru participarea la emisiune, va rog, lamuriti-ma doua lucruri:
- primo: De ce marele geniu al scrisului, Eminescu, daca a vrut într-adevar sa lase posteritatii un testament, nu si l-a redactat singur, de-a ajuns acum necesar sa i-l întocmiti dumneavoastra?;
- secundo: Care este, pâna la urma, “testamentul” politic eminescian?
R.M.C.: Dupa cum recunoasteti dumneavoastra foarte just, Mihai Eminescu ramâne, fara îndoiala, un mare geniu scriitoricesc. Cu siguranta, orice mesaj ideatic ar fi dorit sa adreseze semenilor sai, el însusi era cel mai în masura sa-l formuleze.
Eminescologi ale caror cercetari consacrate vietii si operei sale, le consider vrednice de toata atentia, ne dezvaluie faptul ca strategia de creatie pe termen lung a lui Eminescu era ca, mai întâi (adica în anii tensionati ai muncii de redactor) sa-si elaboreze întregul arsenal de idei, urmând ca, pe urma, în partea a doua a vietii (pe care si-o dorea pe cât posibil mai tihnita, sa-si asambleze ideile, închegând astfel cel putin câte un tratat stiintific în fiecare domeniu pe care l-a aprofundat.
Destinul însa, l-a împiedicat sa-si poata împlini a doua parte a visului; în schimb, ne-a facut noua favoarea sa fim beneficiarii finalizarii, pot spune depline, a celei dintâi.
Initial m-am straduit sa înfatisez icoana unitara a gândirii sale economice si, cu vremea, avansând în lucru, am început sa devin tot mai constient de interdisciplinaritatea si organicitatea întregii opere. Identificând în arhitectonica acesteia, economicul ca baza de rationare si politicul ca loc geometric, am simtit ca ar fi imoral din parte-mi sa nu împartasesc semenilor aceasta quintesenta, sub forma de material unitar. Asa s-a nascut, ca asamblare logica de idei citate, cartea despre care vorbim acum.
În privinta raspunsului la cea de-a doua întrebare, pentru a ma încadra în putinele clipe ramase, cu permisiunea dumneavoastra, voi citi micul text eminescian de pe prima coperta a cartii:
“Nu voim sa traim într-un stat poliglot, unde asa numita patrie este deasupra nationalitatii. Singura ratiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este nationalitatea lui româneasca. Daca e vorba ca acest stat sa înceteze de-a mai fi românesc, atunci o spunem drept ca ne este cumplit de indiferenta soarta pamântului lui. Voim si speram nu o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în tara noastra, ci o miscare de îndreptare a vietii noastre publice, o miscare al carei punct de vedere sa fie ideea de stat si de nationalitate”.
————- ——– ————–
Am curajul sa merg chiar si pe mina lui aiurelion, ca si "combatant" din partea taberei pro. 
Puteti continua JAFUL national GENERALIZAT pt. ca oamenii inteligenti din Romania nu sint in stare sa vada si sa auda ce spun cei citiva treziti si constienti de matrapazlicurile voastre KGB-iste, ci musca cu nesat din "circul" facut de voi in jurul MISA si Grig. 
Oamenii astia care au scris alea nu au nici un pic de cunostinte de medicina... fabulatii 110%