Landscape, ce parere ai de urmatorul material MISA, scanat din Buletinul Informativ Yoga?

Haha, deci 3 inseamna al treilea ordin??
Daca te joci cu simbolurile ascii, si extrapolezi cum vor muschii tai, poti ajunge oriunde. Pe coroana papei scrie "Vicarius fili dei", daca asociezi simbolurile ascii aferente obtii 666, numar asociat si lui Hitler si lui Nero, probabil si multora dintre noi
Oricum se pare ca traducerea biblica este gresita, si numarul de care trebuie sa ne temem nu este 666 ci 616
666 este numărul la auzirea căruia multora dintre credincioși și mai ales dintre supersițioși li se face "părul măciucă", căci potrivit Bibiliei, acesta este numărul Diavolului. Acum însă, credincioșii trebuie să își schimbe părerea și să tremure la auzirea numărului 616 . De vină pentru această schimbare este o eroare în traducerea Bibliei, făcută în urmă cu 1800 de ani. Încă din secolul II, teologii au susținut sus și tare că în spatele numărului 666 se ascunde Antichristul în persoană. Pentru că așa spune Biblia, mai precis "Cartea Apocalipsei" a Sfântului Ion. Numărul Satanei ar putea avea în curând o nouă formă. Cercetătorii au analizat textul original în limba greacă din acest pasaj din Biblie și au ajuns la noi concluzii: nu 666 este numărul demonic, ci 616 . Mai marii de la Vatican încearcă acum să verifice noua ipoteză. "Dacă este adevărat, va trebui să efectuăm modificarea în următoarele ediții ale Bibliei", a spus un teolog de la Vatican.
PS: Eu folosesc linux
