QUOTE(Diogene @ Jun 11 2006, 19:07)

Creștinismul a fost piatra de temelie a poporului român. Credința creștină a fost un prim factor de coeziune și principalul în ultima parte a mileniului întâi. Cine era creștin și latinofon în Peninsula Balcanică a secolului al IV-lea acela era străromân. Este de presupus că un anumit spirit de pustnicie creștină a fost cauza principală pentru care românii nu au avut evidente manifestări politico-militare mult timp după refugierea în nordul Dunării, ca o „turmă a lui Dumnezeu” (în cântecul lui Ion Bocșa pare să fie vorba de o frântură din acea turmă, o frântură care a urcat pe Mureș, trăind cu dramatism momentul despărțirii). Manifestările religioase le absorbeau toate energiile.
Deci Mihai Aldea are multă dreptate. Dar asta nu înseamnă că românii de azi sunt tot atât de mari creștini. Religia creștină a avut un mare rol și în formarea poporului francez, care este unul din cele mai atee popoare ale Europei. Măcar că nu este atât de ipocrit ca poporul român.
Nu am observat în articolul respectiv nici o discuție privind cât de mari creștini sunt sau nu românii de astăzi. Poate îmi indici tu locul...
QUOTE
Mihai Aldea nu are dreptate când aservește ciorovăielilor religioase contemporane acele vremuri, le subjugă partizanatului ortodoxist. În secolul IV nu existau catolici și ortodocși. Măcar dacă s-ar fi ocupat de curentele religioase și de ereziile din secolul al IV-lea, inclusiv de adepții lui Arius.
Aceasta este o problemă cel puțin discutabilă. Din punct de vedere ortodox, Ortodoxia începe în anul 33 d.H. Mai mult, termenii de "ortodox" și "ortodoxie" se foloseau în epocă, pentru a deosebi credința creștină adevărată de erezii. Desigur, arienii spuneau că ei sunt ortodocșii adevărați, iar ortodocșii că arienii sunt eretici. Dar, dincolo de această discuție, terminologia este - istoric și teologic - îndreptățită. (De fapt și papa Grigorie cel mare se străduia la un moment dat să explice cât de ortodox este...)
QUOTE
În niște scheme prestabilite, geografice, de astă dată, încearcă să înghesuie creștinismul românesc primar Alexandru Madgearu („Rolul creștinismului în formarea poporului român”, 2001)...
Cred că articolul citat răspunde și afirmațiilor și întrebărilor lui Al. Madg. sau legate de afirmațiile acestuia.
QUOTE
Nu îl pune pe gânduri faptul că „întâmplarea face ca majoritatea [vestigiilor arheologice creștine din secolele VII-VIII] să provină din Moldova”. Nu era nici o întâmplare, acele descoperiri arheologice, inclusiv din estul Ardealului, țin de marginile roiului creștin român din acea vreme din nordul Moldovei și sudul Galiției. Acolo erau creștinii, iar cei care își ardeau morții, în Muntenia și în alte părți erau necreștini, erau slavi.
Este o afirmație cel puțin hazardată. Vestigii creștine din secolele VII-VIII se găsesc și în Ardeal sau Banat, Oltenia șamd într-o cantitate suficient de mare pentru a da imaginea unei pături de populație (P.P. Panaitescu) creștină întinsă în toată această regiune.
(și, așa, ca exercițiu de logică, Dacă în sudul Dunării erau români, iar în nordul Moldovei și sudul Galiției erau români, ca ce chestie nu ar fi fost și între cele două regiuni? Chiar și dacă am fi fost în lipsa urmelor arheologice (dar nu suntem!) tot ar fi putut exista alte motive decât lipsa populației (de pildă condițiile extrem de vitrege de viețuire - sclavii romani au lăsat ei înșiși un număr extrem de redus de mărturii arheologice în raport cu numărul lor, nu pentru că nu existau, nu gândeau șamd, ci pentru că regimul lor de existență nu permitea aceasta decât pentru excepțiile ce confirmau regula). Deci, chiar și așa, idea unui hiatus de populație românească în Transilvania sau alte regiuni se arată doar ca o dorință obsesivă ce întunecă obiectivitatea științifică).