Omul știe multă carte, dar vorba aia, "la ce-i folosește?". Fraza cheie este următoarea: "in deplasarea lor masivă în sudul Dunării, slavii nu au fost însoțiți de populația romanică băștinașă care a rămas pe loc, nefiind vorba de o expediție de jaf ci, de căutarea unor locuri în care migratorii să se așeze". Parcă îl văd pe unul strigând: "măă, nu mergeți la furat în sudul Dunării, că-i faceți de rușine pe urmașii noștri din 2005!!!". Slavii căutau locuri să se așeze când este un truism al arheologiei perioadei că ei au luat luncile și locurile cel mai bune din nordul Dunării...
Am și eu o întrebare: dacă susțin că românii nu provin din piatră șlefuită rezultă că sunt iredentist maghiar?
Poate te ajuta articolul asta: http://www.bvau.ro/docs/doc_ro.htm
Tot așa cum satul a fost mereu în urma orașului, hamalul în urma intelectualului, tot așa și muntele a fost mereu în urma dealului și a câmpiei. Excepțiile țin de dezvoltarea unor ramuri economice independente de condițiile agricole, cum este cazul Japoniei și Elveției. În vremurile vechi Ardealul, chiar prin părțile lui mai muntoase, era atelierul ținuturilor extracarpatice, cu o precizare: meșteșugarii nu erau „nucleul etniei române”, ci erau sași.
Viziunea idilică despre sat și munte au avut-o fiii de popi, dascăli sau boiernași, inclusiv Lucian Blaga cu a sa vorbă că „veșnicia s-a născut la sat”, Când țărani precum Zaharia Stancu sau Marin Preda, au început a știi carte s-a terminat și cu „sămănătorismul”. De fapt era suficient să fii realist precum creatorul țăranului tembel numit Ion al Glanetașului. Ar trebui să se termine cu țărănismul și sămănătorismul și în știința istoriei.
Deci imaginea mea despre Dacia Veche de la anul 600 este una similară cu a unui precursor avar al lui Lică Sămădău ce mâna turmele de porci prin lunca Mureșului: „există niște enclave de nenorociți în munți, vai de mama lor, ei cerșesc, zicând că vând mere și ciubere, din poartă în poartă, și munții lor aur poartă...”
