becali
30th November 2005, 14:35
A patra platformă digitală din România va fi lansată până la sfârșitul acestui an, au declarat reprezentanții DTH Television Grup SA, în cadrul audierilor în fața CNA, la 29 noiembrie, pentru obținerea licențelor audiovizuale pentru șase programe noi de televiziune în sistem Pay-Tv, cu emisie prin satelit: Magic 1, Magic 2, Magic 3, Magic 4, respectiv Magic Kids și Magic Karaoke.
Programele vor fi distribuite alături de alte programe proprii și programe românești de nișă sau generaliste pe a patra platformă digitală, aceasta urmând să intre în probe la jumătatea lunii decembrie, iar oferta comercială va fi făcută publică pînă la sfîrșitul acestui an.
Magic 1-4 sunt programe de filme, Magic Kids are un format pentru copii, iar Magic Karaoke are un format dedicat tinerilor.
Compania va investi 3 milioane de euro în primii trei ani pentru lansarea și operarea programelor, a comunicat reprezentantul companiei în fața CNA, Constantin Druică.
Acționariatul DTH Television Grup SA este format, potrivit dosarului de licență, din: Velicescu Adrian – 1,5%, Constantin Druică – 1,5%, Reuven Behar (cetățean israelian) – 40%, Rosenefarb Eyal Yosef (cetățean israelian) – 1,5% și fondul de investiții Elran (D.D.) Investments Ltd. – 45%.
Reprezentanții DTH Television nu au comunicat satelitul pe care se va realiza pachetul digital, dar specialiștii din industrie cred că acesta va fi satelitul israelian Amos.
MrMxyzptlk
9th December 2005, 13:31
Oricum sa stiti: QTV NU este egal cu Magic. Magic va fii o platforma separata, se pare ceva gen Premiere ... daca este asa cum s-a scris la MediaExpres atunci voi fii unul dintre primii abonati ... In sfarsit un pachet cu canale proprii de filme ...
rz
17th December 2005, 14:29
Pe 2 din aceste frecvente se vor face teste in seara asta (sau saptamana asta)?
11.678H
11.634H
sau
10.842H
10.806H
Incepe ''sezonul'' scanarilor...
Cothy
21st December 2005, 17:47
Au inceput testele pe Amos, 10924 H, 27500 3/4 !!!!
rz
21st December 2005, 18:50
Da... SE CONFIRMA 18 CANALE IN TESTE !!!
Semnal excelent si se lucreaza de zor... apar si dispar tot felul de programe
Acum, sunt Free To Air:
Pro TV Int
Canal Teleshop
OTV
Favorit
Realitatea
rz
21st December 2005, 20:09
In exclusivitate
primele capturi cu asii din maneca lui QTV
MrMxyzptlk
21st December 2005, 20:13
se face confuzie la greu intre QTV si Magic: din surse sigure cele 2 nu sunt unul si aceeasi ci sunt 2 platforme diferite ...
LR
21st December 2005, 20:18
Vad ceva PPV-uri si canale premium... Cei care a-ti tot zis ca GiGi nu are asa ceva poate ca este cazul sa va faceti subscriptie si acolo
dar sa nu spuneti ca sunt scumpe PPV-urile si canalele premium
rz
21st December 2005, 20:20
@yo8llx si @Jano sunt deocamdata singurii useri care ar putea confirma/infirma ce spui tu, @ MrMxyzptlk
Sa asteptam un semn de la ei... sigur vor intra pe forum in urmatoarele zile (pe @jano deja l-am vazut acum cateva minute)
kingblana
21st December 2005, 20:34
Premiere mondiala , PPV la calitate de caseta video
18 canale pe 27500 .....
fabian23
21st December 2005, 20:35
@LR
pe unde-i exclusivitatea?
FAbian23
LR
21st December 2005, 20:41
QUOTE(fabian23 @ Dec 21 2005, 20:35)

@LR
pe unde-i exclusivitatea?
FAbian23
€xclusivitate la ce ?
MrMxyzptlk
21st December 2005, 20:45
ProTV Int:
Average Video: 2133 kbps
Audio 32 kbps
Rezolutie: 480*576 25 fps
OTV:
Avergae video: 2132 kbps
Audio: 64 kbps
Rezolutie: 480*576 25 fps
Favorit:
Avergae video: 2132 kbps
Audio: 64 kbps
Rezolutie: 480*576 25 fps
Realitatea:
Average Video: 2133 kbps
Audio 32 kbps
Rezolutie: 480*576 25 fps
s.a.m.d.
bitrate constant la 2133 kbps si 64 sau 32 kbps audio??????
rezolutie 480*576????????
18 canale la un SR 27500 si FEC 3/4????????
Sper ca testele ne isneala, insa invatand din trecut la toate platformele DTH care au aparut pana in prezent s-a dovedit ca testele arata valori reale ...
fabian23
21st December 2005, 20:46
You know what I'm talking about!
FAbian23
LR
21st December 2005, 21:17
fabian23
21st December 2005, 23:09
QUOTE(LR @ Dec 21 2005, 19:17)

Daca te referi la filme inca nu stii ce filme vor difuza ...
btw... Oricum cei care a-ti cerut PPV aveti acum ocazia sa cumparati filme la greu daca va tin buzunarele dar sa nu veniti sa spuneti ... " vai da e foarte scump "

.
S-a vorbit ca nu va fi un serviciu ieftin. Pe de alta parte, orice film ar da, el va fi "old" pentru majoritatea. Insa evenimentu' nu inseamna numai movie.
QUOTE
Oricum pe 95% din cei ce au DTH ii doare exact in f*nd de PPV si canale premium

.
Sa-i vedem cand nu vor mai vedea F1, UCL, si probabil alte evenimente.
FAbian23
LR
21st December 2005, 23:56
QUOTE
Sa-i vedem cand nu vor mai vedea F1, UCL, si probabil alte evenimente.
Tu stii ce audienta are in RO CL si F1 ? Destul de mica in comparatie cu audienta unor show-uri gen Teo, Ceau darwin sau DD Direct
. Deci pe abonatii DTH ii cam doare-n fund de asa ceva. Si inca ceva... eu nu cred ca cineva va avea drepturile F1 inaintea TVR sau CL inaintea PRO TV sau TVR mult tip de acum incolo asa ca cel care abereaza pe RDI despre aceste lucruri nu stie ce vorbeste.
fabian23
22nd December 2005, 02:14
QUOTE
Tu stii ce audienta are in RO CL si F1 ?
Hit me!
Eu am avansat un simplu scenariu. Fantezist sau nu, timpul va decide.
Insa, viitorul este al televiziunilor de nisa.
QUOTE
...sa ca cel care abereaza pe RDI despre aceste lucruri nu stie ce vorbeste.
Ce treaba are capra, cu varza?
QUOTE
Deci pe abonatii DTH ii cam doare-n fund de asa ceva. Si inca ceva...
"Abonatii" Detehas-lor noastre sunt cei din diaspora. Ei nu si-au tras subscriptie ca sa urmareasca shit-urile de emisiuni ale tembeliziunilor noastre sau de dragul filmelor de pe hebeo, ci in special sa aiba access la meciurile echipei nationale, pentru cele din divizia A, F1, UCL unde TVRI i-au hranit atatea ani numai cu frustrare. Daca TVR-ul era moca pah sat impreuna cu A1 si Proteve-ul se mai abona cineva? Fiecare pe unde e, are access la programe de calitate. Trust me!
FAbian23
LR
22nd December 2005, 08:36
QUOTE
Eu am avansat un simplu scenariu. Fantezist sau nu, timpul va decide.
O sa vezi ca eu am dreptate ca stiu ce spun... Oricum, prin absurd, daca cineva va lua asa cum spui aceste drepturi va ramane cu ele ca nu va plati nimeni nimic sa vada CL si F1 din cauza ca nu prea au audienta. Cat despre Telesport este un post norocos as zice din cauza ca le platesc altii drepturile... Daca si TVR1 + National TV nu vor mai transmite meciuri din Divizia A atunci cred ca va tebuii sa puna min. 100RON/luna abonamentul ca sa supravietuiasca. O sa platesti sau cati crezi ca or sa plateasca ?
QUOTE
Ce treaba are capra, cu varza?
Pai acolo am auzit ca s-ar fi trezit cineva sa lanseze aceasta idee.
QUOTE
"Abonatii" Detehas-lor noastre sunt cei din diaspora.
Ei vezi ai nimerit-o... sunt abonati cu IQ minor pe care ii intereseaza exact ce ii intereseaza si pe cei de la tara adica Teo Show, DD Direct, Ceau Darwin, Iarat-ma si Din Dragoste. Pe aia nu ii intereseaza Divizia A, CL si F1. Si sa nu crezi da o duc a draq de bine pe acolo incat sa iti dea mai mult de 15$/luna pe full package. Se pare ca pana acuma doar GiGi TV si-a cam dat seama si de acest aspect si a cam inasat potul cel mare ca numar de abonati. O sa vezi ca Magic o sa ramana cu PPV-urile si Premium-urile sale ca nu o sa fie prea multi interesati de asa ceva. Poate pe noi ne-ar fi interesat acum vre-o 5-7 ani dar acum cand gasesti divix-uri de calitate buna la cateva ore de la premiera mondiala a unui film sau il poti inchiria pe DVD la 5RON in max 6 luni de la premiera nu cred ca mai are rost sa ne pierdem timpul si banii cu aceste canale de filme premium sau PPV.
amadeus79
22nd December 2005, 09:40
PPV pt Romania? ... sunt cam sceptic ... poate doar la DigiTV cand vor avea 200.000 abonati, poate se vor gasi citiva sa plateasca pt asa ceva ...
musso
22nd December 2005, 23:32
A aparut si al doilea TP la 10889 tot 27500 si 3/4 H
SEMNAL CHIAR MAI BUN DECAT PE PRIMUL:100%!!!
Euronews doar in engleza si Magic Clasiic deocamdata. Restul bare cat cuprinde
Imaginea destul de slaba, dar parca ceva mai buna decat pe primul TP