Pagini: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51
Nici voi n-ati fost de mine, nici eu de voi n-am fost.
Nici voi n-ati fost de mine, nici eu de voi n-am fost,
Sa versi sudori de singe in asta hruba-i fara rost,
A fost atit de hîd pe cit e de frumos acuma,
Pornit, fugind in zari cu vorba de la muma,
De-ti vine greu sa crezi cum este spus:
Misele, vai, ce bine, mi te-ai dus!
Si-acum, de-ar sta gindindu-se la pace,
Ca rege-ai fost si mintea-ti e dibace,
Un gind de razbunare in el de-a stinga-i zace.
Muma Cacus nu gindeste, cine-ai fost si ce l-a pus
Pieri! sa-ti rosteasca in vorbele cite le-a spus.
Ascunsa-i hotarirea-asta, arice,
De mintile ce n-au stiut sa cate,
Sa-ti desluseasca vorba cu folos,
De Cacus nu pricepe, te face dusmanos.
E greu sa-astepti, sa cauti dezlegarea,
Mult mai usor si drept este sa fii cîinos.
Sa versi sudori de singe in asta hruba-i fara rost,
A fost atit de hîd pe cit e de frumos acuma,
Pornit, fugind in zari cu vorba de la muma,
De-ti vine greu sa crezi cum este spus:
Misele, vai, ce bine, mi te-ai dus!
Si-acum, de-ar sta gindindu-se la pace,
Ca rege-ai fost si mintea-ti e dibace,
Un gind de razbunare in el de-a stinga-i zace.
Muma Cacus nu gindeste, cine-ai fost si ce l-a pus
Pieri! sa-ti rosteasca in vorbele cite le-a spus.
Ascunsa-i hotarirea-asta, arice,
De mintile ce n-au stiut sa cate,
Sa-ti desluseasca vorba cu folos,
De Cacus nu pricepe, te face dusmanos.
E greu sa-astepti, sa cauti dezlegarea,
Mult mai usor si drept este sa fii cîinos.
Imi pare rau, eu nu scriu poezii....
Uite, hai sa fim o data pentru totdeauna sinceri. Hai sa distrugem rusinea din noi pentru ca ceea ce se-ntampla cu tine, se-ntampla si cu mine, ceea ce simti tu, simt si eu, de aceea ce te temi tu, ma tem si eu. Ne ucidem unul pe celalalt fara sa vrem sa stim. Vezi tu, vina este a amandorura. Pentru ca nici unul nu are curaj sa fie el, sa fie sincer. Si de ce? Pentru ca ai fost odata candva ranit de o femeie, iar ranindu-te te-ai simtit umilit, nu? Si ca pe mine m-ai
iubit ca pe ea, sau ca pe alta, n-are importanta cu neputinta de a fi tu insuti. Iti era teama. Te-am lasat sa vezi in mine ceea ce voiai sa vezi. Esti un copil cu masca de matur omule de celofan! Te joci de-a viata pentru ca nu esti in stare sa o privesti asa cum e ea, ti-e frica sa nu te faci de ras, ti-e rusine sa le arati oamenilor cine esti. Te temi sa nu te faca lumea sa suferi. Esti profund si sensibil dar este profunzimea si sensibilitatea unui copil nu a unui barbat. Incerci sa distrugi cu teoria ceea ce nu poti cu practica, te ascunzi printre sisteme si calcule sufletesti si ranesti fara sa-ti dai seama, privesti oamenii ca si cand ar fi doar niste papusi ieftine... uiti ca au suflet. Si toate acestea, recunoaste... ca sa te ascunzi pe tine. Oare ce e mai important in lumea asta? Sa fi cum iti place tie sau cum ii place lumii? Oamenii care nu te pot intelege cum esti, nu te vor intelege nici cum ai putea fi pentru ca ei nu se chinuie sa inteleaga. Nici macar pe ei nu au curiozitatea sa se inteleaga! Iau totul de-a gata! Acestia sunt oameni comozi, muritorii de rand. Pentru ei joci tu teatru. Pe ceilalti nu-i intereseaza comedia ta! E ieftina! Vrei sa pari dur si reusesti. Vrei sa fi dur dar nu esti. Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg asta, recunosc. Poate pentru ca nici eu inainte nu stiam ce sa spun despre mine. Dar acum... acum e valabil acelasi lucru. Singura diferenta dintre noi este ca unul vrea sa fie ceea ce este, macar incearca, in timp ce celalalt chiar daca isi doreste acelasi lucru se ascunde, fuge, refuzand orice risc.
Vezi tu, omule de celofan, descoperindu-te pe tine, m-am descoperit si pe mine si am inteles in sfarsit valoarea sinceritatii. Si nu sinceritate fata de ceilalti, ci in primul rand fata de tine. Suntem inca niste copii prosti si ne este rusine de asta. Ce prostie! Rusinea, orgoliile, capriciile, sunt omenesti intr-adevar dar sunt armele celor slabi care nu au curajul sa riste cand stiu pentru ce risca. Vezi tu, avem aceleasi pacate. Nu vrem sa patimim pentru ca nu stim daca patimind castigam ceva. Si cand te gandesti ca altfel nu poti sa urci si ca altfel nu poti sa intelegi ca paharul amar este pentru toti si pentru tine, si pentru mine si pentru ei... Dar sa nu uiti ca fiecaruia pe masura lui. De aceea iti spun, si imi spun, si spun tuturor ca suntem datori cu rabdare. Alt
drum nu exista pentru a castiga cu adevarat, si iti mai spun un lucru pe care l-am auzit ieri. Stii care-i diferenta dintre o tarfa si o fata cuminte? Pe fata o doare si nu vei stii asta niciodata pentru ca nu-ti va spune, pe cand tarfa este obisnuita.
Iti intind mana, prieteneste, ca intre oameni de celofan si te intreb: vrei sa ne impacam?
Uite, hai sa fim o data pentru totdeauna sinceri. Hai sa distrugem rusinea din noi pentru ca ceea ce se-ntampla cu tine, se-ntampla si cu mine, ceea ce simti tu, simt si eu, de aceea ce te temi tu, ma tem si eu. Ne ucidem unul pe celalalt fara sa vrem sa stim. Vezi tu, vina este a amandorura. Pentru ca nici unul nu are curaj sa fie el, sa fie sincer. Si de ce? Pentru ca ai fost odata candva ranit de o femeie, iar ranindu-te te-ai simtit umilit, nu? Si ca pe mine m-ai
iubit ca pe ea, sau ca pe alta, n-are importanta cu neputinta de a fi tu insuti. Iti era teama. Te-am lasat sa vezi in mine ceea ce voiai sa vezi. Esti un copil cu masca de matur omule de celofan! Te joci de-a viata pentru ca nu esti in stare sa o privesti asa cum e ea, ti-e frica sa nu te faci de ras, ti-e rusine sa le arati oamenilor cine esti. Te temi sa nu te faca lumea sa suferi. Esti profund si sensibil dar este profunzimea si sensibilitatea unui copil nu a unui barbat. Incerci sa distrugi cu teoria ceea ce nu poti cu practica, te ascunzi printre sisteme si calcule sufletesti si ranesti fara sa-ti dai seama, privesti oamenii ca si cand ar fi doar niste papusi ieftine... uiti ca au suflet. Si toate acestea, recunoaste... ca sa te ascunzi pe tine. Oare ce e mai important in lumea asta? Sa fi cum iti place tie sau cum ii place lumii? Oamenii care nu te pot intelege cum esti, nu te vor intelege nici cum ai putea fi pentru ca ei nu se chinuie sa inteleaga. Nici macar pe ei nu au curiozitatea sa se inteleaga! Iau totul de-a gata! Acestia sunt oameni comozi, muritorii de rand. Pentru ei joci tu teatru. Pe ceilalti nu-i intereseaza comedia ta! E ieftina! Vrei sa pari dur si reusesti. Vrei sa fi dur dar nu esti. Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg asta, recunosc. Poate pentru ca nici eu inainte nu stiam ce sa spun despre mine. Dar acum... acum e valabil acelasi lucru. Singura diferenta dintre noi este ca unul vrea sa fie ceea ce este, macar incearca, in timp ce celalalt chiar daca isi doreste acelasi lucru se ascunde, fuge, refuzand orice risc.
Vezi tu, omule de celofan, descoperindu-te pe tine, m-am descoperit si pe mine si am inteles in sfarsit valoarea sinceritatii. Si nu sinceritate fata de ceilalti, ci in primul rand fata de tine. Suntem inca niste copii prosti si ne este rusine de asta. Ce prostie! Rusinea, orgoliile, capriciile, sunt omenesti intr-adevar dar sunt armele celor slabi care nu au curajul sa riste cand stiu pentru ce risca. Vezi tu, avem aceleasi pacate. Nu vrem sa patimim pentru ca nu stim daca patimind castigam ceva. Si cand te gandesti ca altfel nu poti sa urci si ca altfel nu poti sa intelegi ca paharul amar este pentru toti si pentru tine, si pentru mine si pentru ei... Dar sa nu uiti ca fiecaruia pe masura lui. De aceea iti spun, si imi spun, si spun tuturor ca suntem datori cu rabdare. Alt
drum nu exista pentru a castiga cu adevarat, si iti mai spun un lucru pe care l-am auzit ieri. Stii care-i diferenta dintre o tarfa si o fata cuminte? Pe fata o doare si nu vei stii asta niciodata pentru ca nu-ti va spune, pe cand tarfa este obisnuita.
Iti intind mana, prieteneste, ca intre oameni de celofan si te intreb: vrei sa ne impacam?
frumoasa declaratie de dragoste, dar putin dramatica. 
asteptam pe maestrul critic literar sa-si spuna cuvintul..
asteptam pe maestrul critic literar sa-si spuna cuvintul..
acest fragment are un dublu avantaj, rezuma problema celofanului ca ambalaj (1) si impacheteaza utopic relatia dintre protagonisti(2).
(1) ambalat in celofan unul din parteneri este adus la nivelul celuilalt. de ce?
(2) admitem ca din fragment razbate o curiozitate puerila, ingenua, asa cum in momentul unui scandal e pueril sa-l intrebi pe cel din fata ta: auzi, noi de la ce ne certam?
stiind sa puna limita pacatelor, autorul se apuca sa iscodeasca sinceritatea relatiei lor, interpreteaza instinctiv, cauta adevarul in aproape toate amanuntele crezind ca s-ar putea schimba ceva. gasim repede si raspunsul:
Vezi tu, omule de celofan, descoperindu-te pe tine, m-am descoperit si pe mine si am inteles in sfarsit valoarea sinceritatii. Si nu sinceritate fata de ceilalti, ci in primul rand fata de tine. Suntem inca niste copii prosti si ne este rusine de asta. Ce prostie! Rusinea, orgoliile, capriciile, sunt omenesti...
dar, ca aceasta teza sa fie verificata deplin, un lucru lipseste din "demonstratia" oamenilor de celofan: caracterul nefast al pasiunii pentru celalalt.
celofanicii, se vede, nu inteleg, ca orice ar face, esentialul - caracterul nefast al pasiunii pentru celalalt - ramine intact.
celofanicii accepta relatia, primejdia si otrava jocului, la capatul caruia nu mai exista... pasiune. iertarea, impacarea, nu reaprinde focul marii pasiuni pentru ca pasiunea converteste, are o forta magica prin care reuseste sa orbeasca ratiunea.
intre celofanici sau in dragoste, converitirile subite sint normale, iertarea-i permisa, dar (re)apropierea nu mai opereaza cu o forta de miracol, ca la inceput.
daca comentatorul a exagerat - si a exagerat - va rog sa credeti in fondul vostru sufletesc.
(1) ambalat in celofan unul din parteneri este adus la nivelul celuilalt. de ce?
(2) admitem ca din fragment razbate o curiozitate puerila, ingenua, asa cum in momentul unui scandal e pueril sa-l intrebi pe cel din fata ta: auzi, noi de la ce ne certam?
stiind sa puna limita pacatelor, autorul se apuca sa iscodeasca sinceritatea relatiei lor, interpreteaza instinctiv, cauta adevarul in aproape toate amanuntele crezind ca s-ar putea schimba ceva. gasim repede si raspunsul:
Vezi tu, omule de celofan, descoperindu-te pe tine, m-am descoperit si pe mine si am inteles in sfarsit valoarea sinceritatii. Si nu sinceritate fata de ceilalti, ci in primul rand fata de tine. Suntem inca niste copii prosti si ne este rusine de asta. Ce prostie! Rusinea, orgoliile, capriciile, sunt omenesti...
dar, ca aceasta teza sa fie verificata deplin, un lucru lipseste din "demonstratia" oamenilor de celofan: caracterul nefast al pasiunii pentru celalalt.
celofanicii, se vede, nu inteleg, ca orice ar face, esentialul - caracterul nefast al pasiunii pentru celalalt - ramine intact.
celofanicii accepta relatia, primejdia si otrava jocului, la capatul caruia nu mai exista... pasiune. iertarea, impacarea, nu reaprinde focul marii pasiuni pentru ca pasiunea converteste, are o forta magica prin care reuseste sa orbeasca ratiunea.
intre celofanici sau in dragoste, converitirile subite sint normale, iertarea-i permisa, dar (re)apropierea nu mai opereaza cu o forta de miracol, ca la inceput.
daca comentatorul a exagerat - si a exagerat - va rog sa credeti in fondul vostru sufletesc.
vremea lor, a pasagerilor clandestini, de-abia incepe.
vor iesi, asadar, din adincurile forumului, o multime nestiuta de balerini, pentru a-si savura micile momente de glorie.
vor iesi, asadar, din adincurile forumului, o multime nestiuta de balerini, pentru a-si savura micile momente de glorie.
M-am nascut intr-o zi uitata de timp, dintr-un fior nebun ce-a biruit doua suflete amarate, nascute din prea multa iubire. Privesc in urma si vad o viata de lacrima si delir. Privesc inainte si-mi vad sufletul rastignit pe crucea eternei nelinisti. Neputinta de a mai avea incredere in zambete, in sperante , in oameni m-a declarat un chirias provizoriu al spaimei. Traiesc intr-o vesnica panica pe care iubirea inceaca s-o biruie. Prin venele mele nu mai curge sange ci o mare suferinta din virginitatea careia se nasc in mine infinite euri, indepartate oglinzi in care ma privesc si nu pot sa m-ating.Iubesc pea mult, fara sa tin cont daca lumea e teatru, daca mai exista adevar, daca eu sau tu vom inceta vreodata sa ne mai ascunem umbrele... Daca as stii cata realitate este in toate acestea si cate minciuna n-as mai putea sa iubesc.
Prea multa poezie si vis zac in mine, prea multe priviri senine dar seci. Poate nu trebuia sa ma nasc acum. Si asa nu m-a intrebat nimeni daca am sau nu chef sa ma nasc. Poate ca trebuia sa mai astept sa-si piarda omul toate orgoliile si ratacirile amare si toate iubirile in norme si legi. Poate ca oamenii nu sunt inca pregatiti sa se prabuseasca in firescul lacrimilor fara sa se scalde in ele. Ciudat. Nu stiu cine esti si totusi iti vorbesc de mine. Tu ma asculti. Pari interesat. Esti pimul om care nu m-a intrebat nimic si care m-a lasat sa spun ce-am vrut. Poate pentru c-avem aceeasi soarta. Ne-am pierdut buletinul dar ne-am gasit identitatea. Da-mi mana. Indraznesc sa te invit pe scena. Priveste publicul.
Cand coboram de aici, suntem la fel ca ei. Incearca in minutul acesta cat esti aici, strapuns de reflectoare, sa scrii destinele celor pe care-i pivesti cu tacerea si apoi sa te-ntrebi daca nu cumva printre ei esti si tu. Cand ma asculti, ma faci sa uit de chinurile imperiale ale amintirilor mele. Dar n-ai apucat sa-mi dai un motiv sa traiesc, tacerea ta n-a facut din lemnul scenei liniste si nici n-a sters neincrederea sadita in mine de pasagerii de destine. Spectacolul unei iubiri... ai sansa sa il regizezi in cateva minute. Hai, nu pierde ocazia. Fiecare clipa tudeste spre izolarea noastra, lupta-te si opreste intreg universul, aici, pe cena asta mica. As vrea sa deschid pumnul in graba, sa-ti arat palmele goale si umede de asteptare, dar cand, si unde, si cum... cortina se ridica, nu mai e timp pentru aplauze. Unde nu e dragoste, vom pune dragoste si vom gasi dragoste.
Si vom fi in sfarsit doi artisti.
Prea multa poezie si vis zac in mine, prea multe priviri senine dar seci. Poate nu trebuia sa ma nasc acum. Si asa nu m-a intrebat nimeni daca am sau nu chef sa ma nasc. Poate ca trebuia sa mai astept sa-si piarda omul toate orgoliile si ratacirile amare si toate iubirile in norme si legi. Poate ca oamenii nu sunt inca pregatiti sa se prabuseasca in firescul lacrimilor fara sa se scalde in ele. Ciudat. Nu stiu cine esti si totusi iti vorbesc de mine. Tu ma asculti. Pari interesat. Esti pimul om care nu m-a intrebat nimic si care m-a lasat sa spun ce-am vrut. Poate pentru c-avem aceeasi soarta. Ne-am pierdut buletinul dar ne-am gasit identitatea. Da-mi mana. Indraznesc sa te invit pe scena. Priveste publicul.
Cand coboram de aici, suntem la fel ca ei. Incearca in minutul acesta cat esti aici, strapuns de reflectoare, sa scrii destinele celor pe care-i pivesti cu tacerea si apoi sa te-ntrebi daca nu cumva printre ei esti si tu. Cand ma asculti, ma faci sa uit de chinurile imperiale ale amintirilor mele. Dar n-ai apucat sa-mi dai un motiv sa traiesc, tacerea ta n-a facut din lemnul scenei liniste si nici n-a sters neincrederea sadita in mine de pasagerii de destine. Spectacolul unei iubiri... ai sansa sa il regizezi in cateva minute. Hai, nu pierde ocazia. Fiecare clipa tudeste spre izolarea noastra, lupta-te si opreste intreg universul, aici, pe cena asta mica. As vrea sa deschid pumnul in graba, sa-ti arat palmele goale si umede de asteptare, dar cand, si unde, si cum... cortina se ridica, nu mai e timp pentru aplauze. Unde nu e dragoste, vom pune dragoste si vom gasi dragoste.
Si vom fi in sfarsit doi artisti.
Dintr-un inceput ne-am urat printe, cu ura dementa a oamenilor nebuni si ne cautam din priviri prin saloanele de bal, incercand sa ne ucidem ochii caprui. Dintr-un inceput am ajuns sa fim amanti, doua animale turbate care se-mpungeau. Dintr-un inceput am stiut ca inceputul este un sfarsit, ca ce nu are destinul cercului nu poate supravietui. Iar noi... linii plate in cautarea unui punct. Acum, trezeste-te printe! Noi nu ne-am iubit! Noi ne-am urat din toata inima. Acum, nu mai pot. Nu mai pot sa urasc. Asa cum unii nu mai pot sa iubeasca. Eu am nevoie de iubire asa cum unii au nevoie de ura. N-am sa te opresc pe strazi, n-am sa trec prin fata castelului. Dar am sa ingenunchez in temple si-am sa ma rog sa plangi, sa plangi macar o data pentru ca atunci, vei intelege ca ai nevoie de dragoste, ca fara dragoste esti un cadavru.
N-am sa te chem sa imi privesti mormantul, n-am sa te rog sa te gandesti la mine, dar am sa fiu in tine un spin adanc. La fel ca tarana cand este mocirla. Nu doar pamant.
Hai, printe! Adu-ti aminte! Nu mai eram in stare sa ne pierdem, sa visam, sa ne nastem in lumi personale si tainice si mistice in felul lor. Unde eram printe? Unde ne ascundeam haiducii din noi si de ce urmele cailor nu ne mai purtau noroc? Ne inghitea istoria si muream in clipe si clipele in noi.
Trezeste-te! Noi nu mai suntem dusmani! Suntem trecatori in circa celebrelor castele de nisip, scobite cu dalta in sufletul nostru. Suntem aceeasi. Dar rasturnati. Un lucru sa lasi neschimbat: inainte de a darama castelele, iesi la fereastra si flutura garoafa cea alba in fata tinerelor doamne, in semnul celei pentru care pentru o lacrima te-a parasit, in semn ca mai devreme sau mai tarziu iti vei da seama ca ai si tu nevoie sa plangi.
N-am sa te chem sa imi privesti mormantul, n-am sa te rog sa te gandesti la mine, dar am sa fiu in tine un spin adanc. La fel ca tarana cand este mocirla. Nu doar pamant.
Hai, printe! Adu-ti aminte! Nu mai eram in stare sa ne pierdem, sa visam, sa ne nastem in lumi personale si tainice si mistice in felul lor. Unde eram printe? Unde ne ascundeam haiducii din noi si de ce urmele cailor nu ne mai purtau noroc? Ne inghitea istoria si muream in clipe si clipele in noi.
Trezeste-te! Noi nu mai suntem dusmani! Suntem trecatori in circa celebrelor castele de nisip, scobite cu dalta in sufletul nostru. Suntem aceeasi. Dar rasturnati. Un lucru sa lasi neschimbat: inainte de a darama castelele, iesi la fereastra si flutura garoafa cea alba in fata tinerelor doamne, in semnul celei pentru care pentru o lacrima te-a parasit, in semn ca mai devreme sau mai tarziu iti vei da seama ca ai si tu nevoie sa plangi.
fiindca tot s-a ajuns la proza ar trebui deschis un subiect pentru asta.
Umbra lui Acyfutyx. La Softpedia.
Cine are nevoie de mine, mă caută. Cine nu mai are nevoie de mine, mă caută când are nevoie de mine și-mi spune că de fapt mă stimează. Mă cac pe stima lor.
Vă mulțumesc tuturor celor ce m-ați privit și n-ați văzut nimic, precum și celor ce-au văzut doar ce-au gândit. Invit toți dracii și toți sfinții să facă mai departe pe cuminții. Unii oameni evoluează prin suferință, alții doar suferă pentru a se reproduce. Dumnezeu are stilul lui inconfundabil prin care pune toate lucrurile la punct, indiferent ce părere au lucrurile despre punct. Adevărata măreție este aceea care se simte bine știind că va rămâne nepătrunsă, dar accesibilă tuturor. Cel mai mare obstacol în calea deșteptăciunii este înțelepciunea. Eu l-am trecut. Cu mine, nu cu bine. Când toată specia din care și tu odinioară făceai parte a dispărut, ce rost mai are să te agăți, ca individ, cu disperare, de viață.
eu, akuma sint intr-un concediu nascut (d)intr-o zi uitata de timp, dintr-un fior nebun (...) nascut(e) din prea multa iubire pentru munca depusa ofranda nimanui.
Privesc in urma si vad o viata de (...) delir in care - pe durata concediului meu si numai al meu - am ales sa fiu un spectator uimit si contemplativ.
Privesc inainte si-mi vad sufletul plin de incredere in zambete, in sperante, in oameni si ma declar un chirias provizoriu al spaimei.
Si vom fi in sfarsit doi artisti. (... ) privesti cu tacerea si apoi sa te-ntrebi daca nu cumva esti si tu printre ei.
inana, si pe mine m-a inrait viata dar nu in asa hal, fiindca nu ma intereseaza nici lipsa organului cintator la scriitorii ce-si arata rînzos jurnalul in public si, cu atit mai putin, remanierile de constiinta explictate cu tignal de alarma la colt de masa forumistica.
regret aceste rinduri, sa fii linistita, dar nu am sa te caut foarte curind, ori mai repede, te transformi prea repede dintr-o pasare cintatoare si incintatoare intr-o gaina precupeata, desigur, metaforic vorbind.
@ sister world, e zi de tirguiala? vreti sa-mi faceti lobotomie
va jur, ca un tigan tinindu-se de nasture, nu merita.
Privesc in urma si vad o viata de (...) delir in care - pe durata concediului meu si numai al meu - am ales sa fiu un spectator uimit si contemplativ.
Privesc inainte si-mi vad sufletul plin de incredere in zambete, in sperante, in oameni si ma declar un chirias provizoriu al spaimei.
Si vom fi in sfarsit doi artisti. (... ) privesti cu tacerea si apoi sa te-ntrebi daca nu cumva esti si tu printre ei.
inana, si pe mine m-a inrait viata dar nu in asa hal, fiindca nu ma intereseaza nici lipsa organului cintator la scriitorii ce-si arata rînzos jurnalul in public si, cu atit mai putin, remanierile de constiinta explictate cu tignal de alarma la colt de masa forumistica.
regret aceste rinduri, sa fii linistita, dar nu am sa te caut foarte curind, ori mai repede, te transformi prea repede dintr-o pasare cintatoare si incintatoare intr-o gaina precupeata, desigur, metaforic vorbind.
@ sister world, e zi de tirguiala? vreti sa-mi faceti lobotomie
va jur, ca un tigan tinindu-se de nasture, nu merita.
Nu pot sa iubesc. Mi-e teama de iubire.Mi-e frica de iubire. Dar cine ma crede? Si cine ma aude? Cei ce iubesc sau au iubit rad de mine. Cei ce n-au iubit inca, nu ma inteleg.
Cand vroiam sa iubesc nu aveam pe cine, iar acum cand am, nu mai pot sa iubesc. Am obosit si nu stiu daca teama nu se naste si din faptul ca incepand sa iubesc ii voi continua oboseala, ca acum, din teama sa nu mai obosesc, iubirea nu mai are puterea sa existe.
As vrea sa-mi starpeasca cineva cu talpa piciorului frica si sa ma ia de mana si sa-mi ucida oboseala cu sadism si cu nebunie, cu patima si cu iubire. Iar acel cineva nu poate fi decat cel pe care l-as iubi.
Mi-e frica de puterea iluziei. Si ma gandesc ca iubirea ar putea fi iluzie, iar iluzia un mod de a ma insela. S-atunci cum sa nu-mi fie frica sa iubesc?
As risca, zau. Ca si pana acum. Numai ca pana acum n-am iubit. Am avut impresia ca iubesc. M-am prefacut.
Oare tot timpul sfarsitul unei asa zise iubiri iti da senzatia ca oricat de puternica si adevarata a fost, poate exista alta mai puternica si mai adevarata. Astfel incat de superlativul iubirii nu poti fi sigur niciodata. Dar oare acest adevar nu are si el o valoare? Si oare aceasta valoare nu are si ea o limita? Si oare aceasta limita nu este granita dintre iluzie si realitate? Daca nu, iubirea n-ar fi decat o amagire pe care ne-o face cadou viata.
Daca da, atunci ce-mi pierd timpul intreband si ma tem in loc sa iubesc clipa, ca si cand ar fi o viata intreaga? Tot ceea ce era nu mai este. Tot ceea ce va fi nu este inca. Deci nu mai ramane decat sa iubesc acum, cu frica sau fara, cu pasiune sau cu patima, cu naivitate sau cu responsabilitate, cu fruntea sus, mereu pregatit pentru inaltari sau prabusiri, cu inima calita pentru a fi ingenunchiata de adevarat iubire sau zbuciumata de o patima fulgeratoare.
Iubirea nu se asteapta. Iubirea vine, singura. iubirea vine din mers, atunci cand nu te astepti si cand nici nu-ti dai seama.
Cred ca as putea sa te iubesc poate mult mai mult decat am iubit si poate infinit mai putin decat voi iubi. Cred ca trebuie doar sa incerc.
Cand vroiam sa iubesc nu aveam pe cine, iar acum cand am, nu mai pot sa iubesc. Am obosit si nu stiu daca teama nu se naste si din faptul ca incepand sa iubesc ii voi continua oboseala, ca acum, din teama sa nu mai obosesc, iubirea nu mai are puterea sa existe.
As vrea sa-mi starpeasca cineva cu talpa piciorului frica si sa ma ia de mana si sa-mi ucida oboseala cu sadism si cu nebunie, cu patima si cu iubire. Iar acel cineva nu poate fi decat cel pe care l-as iubi.
Mi-e frica de puterea iluziei. Si ma gandesc ca iubirea ar putea fi iluzie, iar iluzia un mod de a ma insela. S-atunci cum sa nu-mi fie frica sa iubesc?
As risca, zau. Ca si pana acum. Numai ca pana acum n-am iubit. Am avut impresia ca iubesc. M-am prefacut.
Oare tot timpul sfarsitul unei asa zise iubiri iti da senzatia ca oricat de puternica si adevarata a fost, poate exista alta mai puternica si mai adevarata. Astfel incat de superlativul iubirii nu poti fi sigur niciodata. Dar oare acest adevar nu are si el o valoare? Si oare aceasta valoare nu are si ea o limita? Si oare aceasta limita nu este granita dintre iluzie si realitate? Daca nu, iubirea n-ar fi decat o amagire pe care ne-o face cadou viata.
Daca da, atunci ce-mi pierd timpul intreband si ma tem in loc sa iubesc clipa, ca si cand ar fi o viata intreaga? Tot ceea ce era nu mai este. Tot ceea ce va fi nu este inca. Deci nu mai ramane decat sa iubesc acum, cu frica sau fara, cu pasiune sau cu patima, cu naivitate sau cu responsabilitate, cu fruntea sus, mereu pregatit pentru inaltari sau prabusiri, cu inima calita pentru a fi ingenunchiata de adevarat iubire sau zbuciumata de o patima fulgeratoare.
Iubirea nu se asteapta. Iubirea vine, singura. iubirea vine din mers, atunci cand nu te astepti si cand nici nu-ti dai seama.
Cred ca as putea sa te iubesc poate mult mai mult decat am iubit si poate infinit mai putin decat voi iubi. Cred ca trebuie doar sa incerc.
oho, stai linistit, inana se recupereaza rapid... cu viteza de TGV.
si-a desertat un pic sufletelul, probabil, peste citeva zile, o sa zimbeasca larg citind rindurile asternute aici.
a inteles pe deplin si stie cum functioneaza relatia asta perversa: autor - critica - public.
nu-i suparata pe nimeni. ea ne-a inteles. acum vrea si ea sa fie inteleasa. GATA.
si-a desertat un pic sufletelul, probabil, peste citeva zile, o sa zimbeasca larg citind rindurile asternute aici.
a inteles pe deplin si stie cum functioneaza relatia asta perversa: autor - critica - public.
nu-i suparata pe nimeni. ea ne-a inteles. acum vrea si ea sa fie inteleasa. GATA.
Ma tem ca, daca ma vei iubi
Mi-ar exploda tamplele de atata fericire
Tampla dreapta mi s-ar prelinge pe sani si coapse
Si s-ar scurge intr-o crapatura din podea
Tampla stanga s-ar desprinde din mine, delirand,
Ar pluti in nestire pana cand s-ar izbi de-o stea
Totusi, te rog mult, iubeste-ma.
Mi-ar exploda tamplele de atata fericire
Tampla dreapta mi s-ar prelinge pe sani si coapse
Si s-ar scurge intr-o crapatura din podea
Tampla stanga s-ar desprinde din mine, delirand,
Ar pluti in nestire pana cand s-ar izbi de-o stea
Totusi, te rog mult, iubeste-ma.
QUOTE(inana @ Jul 25 2005, 22:32)
Ma tem ca, daca ma vei iubi
Mi-ar exploda tamplele de atata fericire
Tampla dreapta mi s-ar prelinge pe sani si coapse
Si s-ar scurge intr-o crapatura din podea
Tampla stanga s-ar desprinde din mine, delirand,
Ar pluti in nestire pana cand s-ar izbi de-o stea
Totusi, te rog mult, iubeste-ma.
Mi-ar exploda tamplele de atata fericire
Tampla dreapta mi s-ar prelinge pe sani si coapse
Si s-ar scurge intr-o crapatura din podea
Tampla stanga s-ar desprinde din mine, delirand,
Ar pluti in nestire pana cand s-ar izbi de-o stea
Totusi, te rog mult, iubeste-ma.
De te-ar iubi
Doar la a-le tale rugi fierbinți
V-ați îneca în vîrtejul păcălelii
și v-ați iubi de dragul amintirilor
Veți iubi și fad și fără vlagă
Acuma serios, iubirea are două sensuri nu doar unul . și iubirea din milă e mai dureroasă decat lipsa iubirii. Pe de altă parte dacă până acum nu ai arătat că îl iubești , atunci keep going .
Later edit pseudo- moderatorul dacă își făcea treaba îmi dădea un pm în care îmi spunea ce se întâmplă , nu să mă lase să mă holbez nauc la monitor . Dacă nu era Akuma să mă lamurească, eu ce puteam să înteleg ? Ănțeleg dorința lui de a te proteja , dar nu înteleg egoismul și comoditatea dumnealui.
Sentimentele dintre noi doi se cunosc, nu e vorba de asta.... Dar nu e nici timpul si nici locul pentru discutia asta.
Imi pare rau doar pentru ca s-a ajuns aici... cum s-a ajuns... Desi.. cred.. ma bucur ca sunt sub aripa lui Akuma
Imi pare rau doar pentru ca s-a ajuns aici... cum s-a ajuns... Desi.. cred.. ma bucur ca sunt sub aripa lui Akuma
Pe un colț de masă
Stă a noastră jenă
Ea ne minte , voi stați cuminte
Voi fugiți de umbre , acoperind lumina
Vă apărați tăcerea , asmuțind hiena
Să vă vindece de spaime, de păreri
Ce contează , ce vă pasă
Doar a voastră iluzie să fie curată
Dar la fund v'atârnă jena
Cui îi pasă ? Hai ne lasă !
Stă a noastră jenă
Ea ne minte , voi stați cuminte
Voi fugiți de umbre , acoperind lumina
Vă apărați tăcerea , asmuțind hiena
Să vă vindece de spaime, de păreri
Ce contează , ce vă pasă
Doar a voastră iluzie să fie curată
Dar la fund v'atârnă jena
Cui îi pasă ? Hai ne lasă !
mai, tzatza, lasa oamneii sa traiasca
pentru ca noua chiar nu ne pasa
cindva,pasatu-v-am voua durerea
ramas-am, simtit-am, mai amara ca fierea.
pentru ca noua chiar nu ne pasa
cindva,pasatu-v-am voua durerea
ramas-am, simtit-am, mai amara ca fierea.
zizel, cel frumusel, oftind
idealul cautindu-si,
intr-o lume de abis,
singur nu va fi pe veci.
edit: nimic personal, doar o dedicatie.
oda ariciului care a murit de " tifos paranoid"
ariciule, murisi de tifos?
sau de alcoolu-ti dependent
desteptaciunea-ti psihopata
te-a aruncat intr-un neant.
idealul cautindu-si,
intr-o lume de abis,
singur nu va fi pe veci.
edit: nimic personal, doar o dedicatie.
oda ariciului care a murit de " tifos paranoid"
ariciule, murisi de tifos?
sau de alcoolu-ti dependent
desteptaciunea-ti psihopata
te-a aruncat intr-un neant.
Măi frumoasă zâna lânii
Lasă-mă ca să te las
Mie și vrerea și durerea
Lasă-ți rog'ute în oglinzi durerea
Nu-ți mai proiecta în alții
Ale tale temeri, ale tale spaime
Ăață e un titlu c-am etern
Eu mi's prea efemer
Unde pui că's c-am mascul
Lasă-mă ca să te las
Mie și vrerea și durerea
Lasă-ți rog'ute în oglinzi durerea
Nu-ți mai proiecta în alții
Ale tale temeri, ale tale spaime
Ăață e un titlu c-am etern
Eu mi's prea efemer
Unde pui că's c-am mascul
QUOTE(toyomi @ Aug 1 2005, 08:11)
ariciule, murisi de tifos?
sau de alcoolu-ti dependent
desteptaciunea-ti psihopata
te-a aruncat intr-un neant.
sau de alcoolu-ti dependent
desteptaciunea-ti psihopata
te-a aruncat intr-un neant.
Din umărul meu stâng, ce-i dislocat
De inima ce a făcut hernie
Tot așteptând săruturi dintr-un răsărit pătat
De umbre ce se târă pe pereții din hârtie,
Am să mă-mbăt în continuare cu psihoze
și am să umblu prin coșmaruri vechi de când pământul
Până când, șchiopătând de nerostitele artroze,
Mi se va amputa și ultimul organ ce mi-a rămas întreg, cuvântul.
Mă uit la mine și nu mai văd nimic.
Mă uit la tine și mă văd pe mine.
Mă uit la tine și mă văd pe mine.
Mă uit la nimic și te văd
Mă uit în gol și nu te mai văd
Mă uit aiurea și uit ce văd
Mă uit pe mine însumi și nu mai e nimic de uitat
Mă uit în gol și nu te mai văd
Mă uit aiurea și uit ce văd
Mă uit pe mine însumi și nu mai e nimic de uitat
Toata viata, tot ce mi-am dorit
S-a transformat intr-un imens nimic.
Am avut de spus atat de mult,
Incat chiar nimeni n-a-nteles de la-nceput.
Acum e bine, nu mai e nimic de spus,
Ma duc de la nestinsul rasarit catre apus.
S-a transformat intr-un imens nimic.
Am avut de spus atat de mult,
Incat chiar nimeni n-a-nteles de la-nceput.
Acum e bine, nu mai e nimic de spus,
Ma duc de la nestinsul rasarit catre apus.
QUOTE(TzÀçÀ @ Aug 14 2005, 02:55)
Mă uit la nimic și te văd
Mă uit în gol și nu te mai văd
Mă uit aiurea și uit ce văd
Mă uit pe mine însumi și nu mai e nimic de uitat
Mă uit în gol și nu te mai văd
Mă uit aiurea și uit ce văd
Mă uit pe mine însumi și nu mai e nimic de uitat
Nu te mai uita nicaieri
Si vei vedea ce nu a fost nici azi
Si nu va fi nici ieri.
Pagini: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51
Aceasta este o versiune simplificată a paginii originale. Pentru a vizita versiunea originala click aici.