am citit cu mare interes farima de opera pe care autorul, cu zgircenie, o pune aici pentru desfatarea cititorilor. asteptam cu interes si altele.
remarcam o versificare la persoana întîi, care, mai ales in buna traditie a poeziei romanesti, e socotita introspectiva si este apoi, cu adevarat psihologica. aceasta este in definitiv un element esential al poeticii realiste a universului uman si natural in care viata imprumuta chipul destinului, iar fiintele sint incredintate fiintelor de un autor omniscient intrupat intr-o divinitate centrala a unui sistem teocentric.
poetul insusi stabileste vinovatii si imparte pedepse, citeste in cartea destinelor, in sensul in care centrul vietii umane nu coincide niciodata cu centrul destinului uman.
eroul si iubita lui sint predestinati. semnele predestinarii se afla pretutindeni in jurul eroului, el nu e liber, e manipulat. poetului îi sint interzise hazardul, exceptia, nimic nu este intimplator, totul devine necesar, dar cu o insusire de singularitate patologica ce-i umple inima cu o mindrie de stapin fara a fi neaparat catastrofala.
in concluzie, profund cunoscator al dinamismului sufletesc, dar si lucid in tehnica creatiei, poetul nu se lanseaza in simple indeciziuni retorice, el obtine o intelegere a autenticitatii ca traire pura.
autenticitatea presupune neaparat substantialitate, o substantialitate pe care sintem convinsi ca autorul n-o va face uitata in urmatoarele scrieri. punct.
n.b. prin cele scrise mai sus imi cer, cu o voce scazuta si grava, scuze ca am rascolit ireverentios prin sertarul ariciului-negru.
Scuze, sunt nesimțit, știu, iertare.
[/edit]
