Masina parcata accident

ramiusan

Acum doua zile am avut surpriza sa imi gasesc masina parcata facuta praf. Mentionez ca masina era parcata intr-un scuar la o intersectie si era prima dintr-un rand de 5 masini. Impactul a fost perpendicular pe masina mea si a rezultat avarierea tuturor masinilor parcate paralel cu a mea( celelalte 4). Accidentul s-a produs in jurul orei 2 noaptea.
Conform unui martor soferul s-a dat jos de la volan, s-a uitat la masini, s-a urcat la volan si a plecat. Nu s-a prezentat in termenul de 24 de ore la politie si nu a fost gasit inca. Pe sectorul respectiv de drum semnele indica o viteza maxima de 30 km/h. Inainte de locul accidentului,din directia de mers a soferului, cam la 10 metri sunt dispuse doua benzi denivelatoare de limitare a vitezei, chiar in dreptul lor fiind un liceu, La 20 de metri un indicator de 'trecere pietoni'. Nici o urma de frana. Desi nu s-a facut proces verbal, sau nu stiu eu, estimez viteza vehiculului la cel putin 60-70 km/h.
Nu ma consider vinovat de producerea accidentului, pe de alta parte ma gandesc ca masina mea poate fi considerata parcata neregulamentar(desi politistii care au ajuns acolo nu mi-au mentionat nimic in acest sens). Mentionez ca masina parcata permitea lejer trecerea pe oricare din cele doua sensuri care incadrau scuarul.
Ce se poate intampla in cazul asta? Cat de vinovat pot fi considerat daca se considera ca am parcat neregulamentar?
aalinn
QUOTE (ramiusan @ 30th May 2009, 13:09) *

in cel mai rau caz iti iei 3 pct si 2 milioane amenda ca ai parcat neregulamentar
nu esti tu vinovat de accident atata timp cat masina era parcata fie ea si pe mijlocul strazii
totusi probabil ca o sa o repari pe banii tai sau casca pentru ca putin probabil sa il prinda pe vinovat
 
Leo2006
Il vor gasi pana la urma,nu poate sa ascunda prea mult timp masina avariata. La ora aceia e usor de depistat pe camerele de supraveghere din intersectii.Daca nu ti-au dat inca amenda de parcare neregulamentara atunci nici nu o vei mai primi. Probabil s-au gandit ca la un asemenea necaz nu mai e cazul sa te mai incarce si cu o amenda.
ramiusan
QUOTE (Leo2006 @ 30th May 2009, 16:06) *
Il vor gasi pana la urma,nu poate sa ascunda prea mult timp masina avariata. La ora aceia e usor de depistat pe camerele de supraveghere din intersectii.Daca nu ti-au dat inca amenda de parcare neregulamentara atunci nici nu o vei mai primi. Probabil s-au gandit ca la un asemenea necaz nu mai e cazul sa te mai incarce si cu o amenda.

Numarul masinii care a provocat carambolul a cazut pe jos, deci se stie cine e, rcaul , tot, doar ca pana acum nu a fost de gasit nici el nici masina...
aalinn
oricum ai da tot naspa e
in cel mai bun caz iti da rca (exista si cazul naspa cand nu are) si sa vezi alergat,spagi in service,....
edddie_m
El o sa se aleaga cu o amenda si tu o sa iti faci masina singur pe casco sau pe banii tai daca nu ai.Din moment ce masina ta era parcata neregulamentar nu tre sa iti dea rca-au sau sa iti repare masina(in caz ca il dai in judecata).
Tu ori scapi doar cu paguba sau cu amenda sau permis luat(scuarul nu era delimitata de niste linii continui pe care nu ai voi sa le incalci?).
inside_spy
@inițiator
Tu unde erai atunci când s-a produs accidentul? Intrasei undeva să-ți iei țigări sau dormeai în casă cu mașina parcată aiurea?

E foarte important de știut asta... Dacă dormeai fără grijă știind mașina între sensurile de mers (cum sunt sigură că făceai!), înseamnă că poți merge liniștit să îți faci mașina pe cheltuiala ta/CASCO!
 
edddie_m
Fii sigura ca dormea linistit stiind ca masina lui ajuta la o mai "buna" vizibilitate in intersectie. laugh.gif
Eu estimez viteza vehicului la 20km/h din moment ce nici eu nici tu nu avem radar...
Care e faza cu urmele de franare?Poate masina are nu are abs poate e mai usoara poate e mai incarcata poate e la deal poate e la vale urmele de cauciuc de pe asfalt nu pot spune ce viteza avea sau nu avea o masina.
aalinn
unde mama masii ati luat permisul fratilor adica eddie si inside
ramiusan nu are nici o treaba atata timp cat masina era parcata chiar neregulamentar
cum sa fie el de vina ??? el primeste maxim o amenda de parcare nu e vinovat de accident
edddie_m

QUOTE (aalinn @ 30th May 2009, 19:24) *
unde mama masii ati luat permisul fratilor adica eddie si inside
ramiusan nu are nici o treaba atata timp cat masina era parcata chiar neregulamentar
cum sa fie el de vina ??? el primeste maxim o amenda de parcare nu e vinovat de accident

Da am zis eu ca ca e el vinovat?Doamne fereste. laugh.gif O sa iti zica chiar el peste cateva zile ca tre sa isi faca masina singur poate atunci te convingi si tu.
Daca incalci linia continua ramai fara permis - asta daca se referea la scuar de ala desenat cu linii continui si nu urcat masina peste trandafiri. laugh.gif
cosmin_miu
deja cred ca initiatorul e bulversat rau.

Daca soferul vinovat(sau asigurarea) demonstreaza (cel mai probabil in instanta), ca masinile parcate in scuar au fost defapt cauzele generatoare ale accidentului....se poate obtine o culpa comuna sau chiar vina celor care au parcat masinile acolo.

Pana atunci cel care a accidentat masinile parcate neregulamentar va fi vinovat de producerea accidentului si va trebui sa acorde asigurarea rca pentru despagubirea pagubelor biggrin.gif
aalinn
QUOTE (cosmin_miu @ 30th May 2009, 19:34) *
deja cred ca initiatorul e bulversat rau.

Daca soferul vinovat(sau asigurarea) demonstreaza (cel mai probabil in instanta), ca masinile parcate in scuar au fost defapt cauzele generatoare ale accidentului....se poate obtine o culpa comuna sau chiar vina celor care au parcat masinile acolo.

cum adica o masina parcata ilegal este de fapt cauza generatoare de accident ?
acum vreo 5 ani am intrat intr-o duba parcata ilegal in panta .pur si simplu am crezut ca am loc si culmea nu am avut.
am inceput eu sa dau vina pe el dar degeaba , eu am fost vinovatul si am dat rca-ul mai departe.
nu cred ca se va da culpa comuna dar asteptam cateva zile sa aflam
eddie de ce zici ca isi face masina singur ? poate doar daca nu are ala rca valabil sau nu il gaseste politia
cosmin_miu
QUOTE (aalinn @ 30th May 2009, 20:14) *
cum adica o masina parcata ilegal este de fapt cauza generatoare de accident ?
acum vreo 5 ani am intrat intr-o duba parcata ilegal in panta .pur si simplu am crezut ca am loc si culmea nu am avut.am inceput eu sa dau vina pe el dar degeaba , eu am fost vinovatul si am dat rca-ul mai departe.

nu cred ca se va da culpa comuna dar asteptam cateva zile sa aflam

cauza generatoare de accident - adica autoturismul nu era vizibil (era imposibil omeneste sa vezi masina aia parcata ) ,chiar cu respectarea tuturor regulilor de circulatie si de prevenire nu ai fi putut evita accidentul....sau ceva de genul ....si asta numai in instanta cu masuratori , evaluatori-investigatori  privati etc. Am dat exemplu un caz rar intalnit pentru a evidentia ca  exista posibilitatea de a iesi vinovat si cel care a parcat neregulamentar.....

nu cred ca o sa dea nicio culpa comuna politistul , cel care a provocat accidentul e vinovat . In cel mai rau caz amenda ptr cei parcati in scuar...
QUOTE
Pana atunci cel care a accidentat masinile parcate neregulamentar va fi vinovat de producerea accidentului si va trebui sa acorde asigurarea rca pentru despagubirea pagubelor

QUOTE
eddie de ce zici ca isi face masina singur ? poate doar daca nu are ala rca valabil sau nu il gaseste politia

chiar daca nu are asigurare valabila exista FPVS - Fondul de Protectie a Victimelor Strazii 

Fondul de Protectie a Victimelor Strazii
In situatia in care, in urma unui accident auto, autorul acestuia paraseste locul accidentului si ramane neidentificat, sau in cazul in care faptasul nu poseda asigurare RCA valabila, Fondul de Protectie a Victimelor Strazii (F.P.V.S.) despagubeste victimele acestor accidente care se pot solda cu avarierea ori distrugerea de bunuri sau cu vatamari corporale si/sau decese.

aalinn
am citit despre acest fond dar nu cred ca exista cineva care a luat bani de la el
cosmin_miu
conform site-ului 1asig rezulta ca `in intervalul 2005-2008 au fost despagubite de catre Fond 150 de persoane, valoarea platilor atingand circa 210 mii EUR, de unde rezulta o dauna medie platita de 1.400 EUR.`

Nici eu nu am auzit de cazuri concrete/reale, poate si din cauza ca sunt putini implicati in astfel de accidente si poate ca multi nu stiu de acest fond.... Chiar acum cateva zile vorbeam cu prietenii la o terasa si habar nu aveau . Prietenii chiar erau mai implicati in domeniul auto (administratori sc-uri magazine auto , tractari auto , transport persoane etc ).Oamenii credeau ca sunt tralalala si ca povestesc basme.... laugh.gif
ramiusan
QUOTE (edddie_m @ 30th May 2009, 19:20) *
Fii sigura ca dormea linistit stiind ca masina lui ajuta la o mai "buna" vizibilitate in intersectie. laugh.gif
Eu estimez viteza vehicului la 20km/h din moment ce nici eu nici tu nu avem radar...
Care e faza cu urmele de franare?Poate masina are nu are abs poate e mai usoara poate e mai incarcata poate e la deal poate e la vale urmele de cauciuc de pe asfalt nu pot spune ce viteza avea sau nu avea o masina.

Viteza am estimat-o dupa 'urma' lasata in masina mea, nu dupa 'radar' sau urme de cauciuc.
Intr-un fel arata urma de impact la 20 km/h si altfel la 60 km/h.
Chiar daca era parcata pe scuar,masina era vizibila de la 40-50 de m si nu bloca accesul pe sensul de mers.

Costy_clipcea
QUOTE (ramiusan @ 30th May 2009, 13:09) *
Acum doua zile am avut surpriza sa imi gasesc masina parcata facuta praf. Mentionez ca masina era parcata intr-un scuar la o intersectie si era prima dintr-un rand de 5 masini. Impactul a fost perpendicular pe masina mea si a rezultat avarierea tuturor masinilor parcate paralel cu a mea( celelalte 4). Accidentul s-a produs in jurul orei 2 noaptea.
Conform unui martor soferul s-a dat jos de la volan, s-a uitat la masini, s-a urcat la volan si a plecat. Nu s-a prezentat in termenul de 24 de ore la politie si nu a fost gasit inca. Pe sectorul respectiv de drum semnele indica o viteza maxima de 30 km/h. Inainte de locul accidentului,din directia de mers a soferului, cam la 10 metri sunt dispuse doua benzi denivelatoare de limitare a vitezei, chiar in dreptul lor fiind un liceu, La 20 de metri un indicator de 'trecere pietoni'. Nici o urma de frana. Desi nu s-a facut proces verbal, sau nu stiu eu, estimez viteza vehiculului la cel putin 60-70 km/h.
Nu ma consider vinovat de producerea accidentului, pe de alta parte ma gandesc ca masina mea poate fi considerata parcata neregulamentar(desi politistii care au ajuns acolo nu mi-au mentionat nimic in acest sens). Mentionez ca masina parcata permitea lejer trecerea pe oricare din cele doua sensuri care incadrau scuarul.
Ce se poate intampla in cazul asta? Cat de vinovat pot fi considerat daca se considera ca am parcat neregulamentar?

Eu invat in acel liceu, nu cred ca as putea sa dorm linistit daca as avea masina parcata acolo. Locul este foarte stramt, da masina ta permitea trecerea, doar a unei singure masini. Marca masini s-a aflat inca de la accident, propietara Opelului Signum are aceste date, masina este pe firma si este neagra.
Din punctul meu de vedere cred ca viteza a fost mai mare pentru ca in afara de Dacia alba restul masinilor erau destul de sifonate.

Sper ca sa nu fii tu propietarul Kieei Cee`d, daca esti sper sa fi avut casco pentru ca din ce am vazut eu masina este dauna totala.
spare-me
unde s-a consumat 'ceremonia' ?
Reclama
Am vazut aici ca au CASCO cu 5% mai ieftin. Pentru Renault e oferta in principal! Pare OK... uitati-va si voi!
Aceasta este o versiune simplificată a paginii originale. Pentru a vizita versiunea originala click aici.