Da Mariachi,n-ai zis nimic de Mariachi si de palariile lor...
Superbe pozele, era rece apa?
QUOTE (grecul68 @ May 5 2009, 21:38) 
Da Mariachi,n-ai zis nimic de Mariachi si de palariile lor...
Superbe pozele, era rece apa?
Superbe pozele, era rece apa?
Mariachi nu sunt tipici pentru peninsula Yucatan, sunt importati de prin statul Jalisco. Ii gasesti prin orasele turistice, inclusiv in Playa del Carmen, seara, pe pietonal. In Playa am vazut o singura echipa de Mariachi, 7 baieti ca bradul. Te intreaba daca vrei sa-ti cante ceva romantic sau vesel. Daca vrei, te costa: am vazut un mexican platind 200 pesos pt. o melodie (vreo 12 EURO). I-au cantat doua, asa ca a dat 400 pesos.
In zona se canta mai mult Trova Yucateca, in general sunt doi-trei greierasi, in haine de strada, nu asa dichisiti ca Mariachi.
Apa era foarte calda.
QUOTE (cgrosu @ May 5 2009, 12:01)
@pitzifelnic - nice story
Multumesc!
QUOTE (iopitic @ May 5 2009, 17:43)
cine se duce in mexic acum cu gripa asta porcina?! calatoriti in alta parte mai sanatos ca nu se stie cu ce va pricopsiti!
Gripa trece, Mexicul ramane. De fapt, inteleg c-a pornit din SUA gripa asta. Crezi ca nu mai merge nimeni in SUA din cauza asta? Eu ma indoiesc...
Ziua 4 - Coba-Ek' Balam - Valladolid
Trezirea la o ora rezonabila, pentru ca nu avem asa multe "pe cap" astazi.Mergem de la hotel pe jos pana la intrarea in situl Coba, 5 minute. Stim din ghid ca e foarte intins, asa ca dupa intrare facem ochii roata dupa baietii care inchiriaza biciclete. Sunt la datorie! Vreo 7 tipi care stau pe langa vreo 50-60 de biciclete rablagite rau. Investim cate 32 de pesos (2 EURO) de caciula si punem mana pe doua biciclete. La mine scartaie si pedala, si saua, dar poate ca in 3-4 ore n-o sa se dezmembreze. Il intreb pe tip unde lasam bicicletele cat vizitam; ma gandesc si eu, ca romanul patit sa nu mi-o fure careva. Imi explica: sunt "parcari" la fiecare obiectiv. Aha, atunci e OK. Pentru aia mai slabi de inger sunt si taxiuri, adica niste baieti care te urca pe bicicleta si pedaleaza in locul tau. Nu, multumim,noi facem miscare, chiar daca sunt aproape 40 de grade afara!
Pornim prin jungla in tromba, ca la turul Frantei. Eu cred ca sperii toate animalele cu scartaitul meu. Facem stanga la prima intersectie, mai mergem ceva si ar cam trebui sa apara primele constructii. Eu tot casc gura pe sus si pana la urma ma impiedic de un bustean pus de-a curmezisul drumului. E clar: aici trebuie sa ne oprim. Bine ca nu mi-am rupt gatul. Ne uitam prin pomi si vedem o scandura prinsa-n cuie de un pom: "estacionamento". Care va sa zica, aici e parcarea. Sprijinim bicicletele de cate un pom si incepem sa vizitam. Impresia este extraordinara. Orasul, infiintat pe la anul 600 d.C. avea in perioada de glorie aproximativ 90 km patrati (!) si vreo 6.000 de constructii din piatra, drumuri de acces (dintre care unul de vreo 100 km, in linie dreapta, pana aproape de Chichen Itza). Pana si drumul pe care am venit spre Coba cu masina este construit pe un fost drum mayas. Dupa Tulum, piramida Nohoch Mul, inalta de 42 m, ne da pe spate, fiind si cea mai inalta din Yucatan. Ne urcam si noi pana sus. Nu prea inteleg de ce au pus franghia pe mijlocul scarilor, pentru ca oricum nu prea te poti ajuta grozav de ea. Mai bine urci in patru labe (e foarte abrupt si treptele sunt foarte inalte). Privelistea de sus merita insa cu prisosinta. Tantarii si alte lighioane stiu si ele drumul, pentru ca te pisca si in varful piramidei la fel de temeinic ca si pe jos, prin jungla.
Pe la pranz predam bicicletele si iesim. E iar mult prea cald ca sa poti manca ceva. Facem ochii roata si gasim un batranel care face "salata de fructe" si suc de portocale. Omul cojeste si taie cate 4-5 feluri de fructe de diferite culori si le aranjeaza artistic in niste pahare inalte de plastic. Are si un sac mare de portocale pentru stors. Are si doua scaune de plstic care te tin daca nu te lasi prea tare pe ele. esentialul este ca sunt la umbra! Luam doua salate si doua sucuri. Ne intreaba daca vrem cu lamaie si cu ardei iute. Lamaie OK, ardei iute e cam prea exotic pentru gustul nostru. Totul foarte bun, dar cam acru (cred ca astors cate doua lime in fiecare pahar!).
Inapoi la masina si in 40 minute ajungem la Valladolid. Am iesit deja din statul Quintana ROO: Valladolid este in statul Yucatan. Orasul nu e mare, in cateva minute ajungem la Zocalo (piata centrala), facem prima la dreapta, inca vreun km si am ajuns la hotel. Hotelul ne place mult, ca si cele dinainte, pacat ca nu e mai aproape de centru (www.ecotelquintaregia.com.mx) Ne cazam, lasam bagajele, intrebam pe unde se iese spre Ek' Balam, ne bucuram ca e drept inainte, si la drum. Lucreaza si astia la sosele, ca la noi, asa ca trecem prin niste devieri complicate, dar pana la urma ne inscriem pe orbita. Inca vreo ora, facem dreapta dupa Temozon si ajungem si la Ek' Balam. Ii dam 10 pesos unui pitic care se jura c-o sa stea cu ochii pe masina! Nu-l credem, dar e amuzant piticotul. Frate-su pare cam gelos. Orasul e construit ceva mai tarziu decat Coba, prin clasicul tarziu, undeva intre 700-900, e si mult mai mic. "Detine" insa o piramida de 30 m inaltime si o friza foarte interesanta si bine conservata. E interesant ca orasul avea si un zid de aparare construit de jur imprejur. Ne place si aici ce vedem.
Inapoi la masina. "Gardianul" sta in alta parte cu burta la soare, si-a parasit postul. Frate-su sta insa lipit de portiera, in soare, spera sa faca si el un gheseft. Bem doua cola la umbra, pe clasicele scaune de plastic in care nu trebuie sa te lasi prea tare. Ala mic se tot uita si el din cand in cand peste masina, sa vada daca venim. Ii dam si lui o Cola rece pentru servicii. Cred ca ar fi preferat banii, dupa mutra pe care o face...
Inapoi la masina si o pornim iar spre Valldolid. Pe drum oprim la o tanti care vinde CD-uri intr-o ghereta la sosea. La cum arata si la cat costa, probabil ca sunt piratate, dar oricum nu gasesti altceva (sa nu incurajam piratarea
). Radioul nu mai prinde nici un post de cand am parasit riviera maya si fara muzica nu prea-ti vine sa pornesti la drum. O intrebam ce muzica i-ar place ei si ne arata doua CD-uri. Zice ca-s cu cumbia. Alea sa fie. S-a dovedit ca-s chiar OK, probabil un fel de manele mexicane. 
La Valladolid ne asteapta iar paznicul de la parcarea hotelului cu IQ-ul foarte mic. De cate ori intram si iesim ne intreaba care e numarul camerei. I-am spus de trei ori numai azi, nu are nici multi clienti, dar el intreaba cu sfintenie: "numero de habitacion?".
Lasam masina, dus rapid si plecam pe jos spre centru, 15-20 minute. Cascam gura pe toate strazile din jur, vizitam catedrala San Gervasio, mergem vreo 40 de minute pana la manastirea San Bernardino de Siena si ni se pare un orasel destul de cochet. Casele sunt in majoritatea lor construite in stil colonial, renovate si zugravite in culori vesele. Ne mira ce golase sunt bisericile lor in interior. Ce vezi afara (ziduri goale), asta este si inauntru. Intelegem ca asa construiau spaniolii pentru indigeni: biserici mari si impunatoare pe dinafara, ca sa insufle respect. In rest nu-si mai bateau capul.
In ghid zice ca se mananca bine in buricul targului la doua restaurante. Dam cu banul si pica magareata pe restaurantul "El Marques de Montejo". Suntem chiar langa el, ceea ce e si mai bine, pentru ca ne mana foamea din urma. Inauntru, pare destul de fitos: chelnerii au pana si plase pe cap, sunt imbracati in niste costumase negre ciudate, ceva intre frac si trening. Noi in izmene scurte de turist si cu adidasi... Se vede insa ca nu cer tinuta obligatorie din partea clientilor, asa ca ne alegem cu o masa. Luam gratar de vita Tampiqueno, multe sucuri (R.) multa bere Meontejo, in ton cu numele restaurantului (eu) si totul e OK. Ne mai uitam un pic la localnicii care s-au strans prin centru, imbracati la patru ace (e sambata seara), ne uitam ce se vinde pe la gherete si inapoi la hotel. Declaram iar cu sfintenie "numero de habitacion" la Einstein si s-a dus si ziua asta. Maine mergem la Chichen Itza si apoi la Merida, la Golful Mexic, unde vom si dormi.
Pe drumul asta spre interiorul peninsulei am dat deja cu nasul binisor de celebrele "topes" mexicane (temporizatoare de trafic). Sunt de toate neamurile si de toate marimile, probabil ca functie de fantezia creatorului. Sunt asezate la intrarile si iesirile din localitati, imprastiate prin localitati, pot fi vopsite in culori dragalase sau camuflate in culoarea asfaltului, in cascada sau singurele. Multe au indicatoare care te avertizeaza ca urmeaza un tope, multe altele insa nu au asa ceva. In general insa, trebuie sa fii cu ochii in patru si sa te uiti voios dupa ele. Daca iti distrage ceva atentia si iei un tope adevarat cu peste 40 km/h, cred ca ramai fara minim doua roti+suspensiile aferente si trebuie sa faci o vizita serioasa la service, ceea ce nu prea-si doreste nimeni in concediu. Noroc ca atunci cand casc eu gura la ceva pe geam, mai striga R.: tope! Una peste alta, am reusit sa nu luam nici unul in plin, pe tot circuitul. Singurele chestii vazute de mine in Romania, comparabile cu ce-am vazut in Mexic, sunt doua temporizatoare din Targu Secuiesc, facute la trecerile de pietoni. O fi fost primarul de-acolo in schimb de experienta prin Mexic, ca altfel nu-mi explic de unde i-a venit ideea!
Pe bucata dintre Palenque si cascadele Agua Azul, in Chiapas, pe vreo 60 km, a fost insa cel mai rau: fiecare intreprinzator care se gandea sa vanda doua banane si se aseza pe marginea drumului pentru treaba asta, isi confectiona un tope care sa fie numai al lui. Erau din pamant batatorit, de-a curmezisul soselei, mai mici sau mai mari dupa cat timp a avut omul sa-l faca. Dupa ce incasam cateva chestii din astea in plin, ne invatam minte: cand vad un individ la marginea drumului, pun frana din timp, fiindca sunt 99% sanse sa fie si un tope. Ei profita din plin de munca lor: cand incetinesti zdravan ca sa treci peste tope-ul lui, ei sar de la umbra la geamul masinii si-ti arata marfa!
Cred ca si acum, dupa o saptamana de la intoarcere, ma mai uit inconstient dupa topes prin oras cand conduc!
Pozele, de la stanga la dreapta:
Coba, piramida Nohoch MUl
Coba, vedere de sus
Franghia!
Ek Balam
Friza din Ek Balam
Ek Balam, vedere de sus
Trezirea la o ora rezonabila, pentru ca nu avem asa multe "pe cap" astazi.Mergem de la hotel pe jos pana la intrarea in situl Coba, 5 minute. Stim din ghid ca e foarte intins, asa ca dupa intrare facem ochii roata dupa baietii care inchiriaza biciclete. Sunt la datorie! Vreo 7 tipi care stau pe langa vreo 50-60 de biciclete rablagite rau. Investim cate 32 de pesos (2 EURO) de caciula si punem mana pe doua biciclete. La mine scartaie si pedala, si saua, dar poate ca in 3-4 ore n-o sa se dezmembreze. Il intreb pe tip unde lasam bicicletele cat vizitam; ma gandesc si eu, ca romanul patit sa nu mi-o fure careva. Imi explica: sunt "parcari" la fiecare obiectiv. Aha, atunci e OK. Pentru aia mai slabi de inger sunt si taxiuri, adica niste baieti care te urca pe bicicleta si pedaleaza in locul tau. Nu, multumim,noi facem miscare, chiar daca sunt aproape 40 de grade afara!
Pornim prin jungla in tromba, ca la turul Frantei. Eu cred ca sperii toate animalele cu scartaitul meu. Facem stanga la prima intersectie, mai mergem ceva si ar cam trebui sa apara primele constructii. Eu tot casc gura pe sus si pana la urma ma impiedic de un bustean pus de-a curmezisul drumului. E clar: aici trebuie sa ne oprim. Bine ca nu mi-am rupt gatul. Ne uitam prin pomi si vedem o scandura prinsa-n cuie de un pom: "estacionamento". Care va sa zica, aici e parcarea. Sprijinim bicicletele de cate un pom si incepem sa vizitam. Impresia este extraordinara. Orasul, infiintat pe la anul 600 d.C. avea in perioada de glorie aproximativ 90 km patrati (!) si vreo 6.000 de constructii din piatra, drumuri de acces (dintre care unul de vreo 100 km, in linie dreapta, pana aproape de Chichen Itza). Pana si drumul pe care am venit spre Coba cu masina este construit pe un fost drum mayas. Dupa Tulum, piramida Nohoch Mul, inalta de 42 m, ne da pe spate, fiind si cea mai inalta din Yucatan. Ne urcam si noi pana sus. Nu prea inteleg de ce au pus franghia pe mijlocul scarilor, pentru ca oricum nu prea te poti ajuta grozav de ea. Mai bine urci in patru labe (e foarte abrupt si treptele sunt foarte inalte). Privelistea de sus merita insa cu prisosinta. Tantarii si alte lighioane stiu si ele drumul, pentru ca te pisca si in varful piramidei la fel de temeinic ca si pe jos, prin jungla.
Pe la pranz predam bicicletele si iesim. E iar mult prea cald ca sa poti manca ceva. Facem ochii roata si gasim un batranel care face "salata de fructe" si suc de portocale. Omul cojeste si taie cate 4-5 feluri de fructe de diferite culori si le aranjeaza artistic in niste pahare inalte de plastic. Are si un sac mare de portocale pentru stors. Are si doua scaune de plstic care te tin daca nu te lasi prea tare pe ele. esentialul este ca sunt la umbra! Luam doua salate si doua sucuri. Ne intreaba daca vrem cu lamaie si cu ardei iute. Lamaie OK, ardei iute e cam prea exotic pentru gustul nostru. Totul foarte bun, dar cam acru (cred ca astors cate doua lime in fiecare pahar!).
Inapoi la masina si in 40 minute ajungem la Valladolid. Am iesit deja din statul Quintana ROO: Valladolid este in statul Yucatan. Orasul nu e mare, in cateva minute ajungem la Zocalo (piata centrala), facem prima la dreapta, inca vreun km si am ajuns la hotel. Hotelul ne place mult, ca si cele dinainte, pacat ca nu e mai aproape de centru (www.ecotelquintaregia.com.mx) Ne cazam, lasam bagajele, intrebam pe unde se iese spre Ek' Balam, ne bucuram ca e drept inainte, si la drum. Lucreaza si astia la sosele, ca la noi, asa ca trecem prin niste devieri complicate, dar pana la urma ne inscriem pe orbita. Inca vreo ora, facem dreapta dupa Temozon si ajungem si la Ek' Balam. Ii dam 10 pesos unui pitic care se jura c-o sa stea cu ochii pe masina! Nu-l credem, dar e amuzant piticotul. Frate-su pare cam gelos. Orasul e construit ceva mai tarziu decat Coba, prin clasicul tarziu, undeva intre 700-900, e si mult mai mic. "Detine" insa o piramida de 30 m inaltime si o friza foarte interesanta si bine conservata. E interesant ca orasul avea si un zid de aparare construit de jur imprejur. Ne place si aici ce vedem.
Inapoi la masina. "Gardianul" sta in alta parte cu burta la soare, si-a parasit postul. Frate-su sta insa lipit de portiera, in soare, spera sa faca si el un gheseft. Bem doua cola la umbra, pe clasicele scaune de plastic in care nu trebuie sa te lasi prea tare. Ala mic se tot uita si el din cand in cand peste masina, sa vada daca venim. Ii dam si lui o Cola rece pentru servicii. Cred ca ar fi preferat banii, dupa mutra pe care o face...
Inapoi la masina si o pornim iar spre Valldolid. Pe drum oprim la o tanti care vinde CD-uri intr-o ghereta la sosea. La cum arata si la cat costa, probabil ca sunt piratate, dar oricum nu gasesti altceva (sa nu incurajam piratarea
). Radioul nu mai prinde nici un post de cand am parasit riviera maya si fara muzica nu prea-ti vine sa pornesti la drum. O intrebam ce muzica i-ar place ei si ne arata doua CD-uri. Zice ca-s cu cumbia. Alea sa fie. S-a dovedit ca-s chiar OK, probabil un fel de manele mexicane. La Valladolid ne asteapta iar paznicul de la parcarea hotelului cu IQ-ul foarte mic. De cate ori intram si iesim ne intreaba care e numarul camerei. I-am spus de trei ori numai azi, nu are nici multi clienti, dar el intreaba cu sfintenie: "numero de habitacion?".
Lasam masina, dus rapid si plecam pe jos spre centru, 15-20 minute. Cascam gura pe toate strazile din jur, vizitam catedrala San Gervasio, mergem vreo 40 de minute pana la manastirea San Bernardino de Siena si ni se pare un orasel destul de cochet. Casele sunt in majoritatea lor construite in stil colonial, renovate si zugravite in culori vesele. Ne mira ce golase sunt bisericile lor in interior. Ce vezi afara (ziduri goale), asta este si inauntru. Intelegem ca asa construiau spaniolii pentru indigeni: biserici mari si impunatoare pe dinafara, ca sa insufle respect. In rest nu-si mai bateau capul.
In ghid zice ca se mananca bine in buricul targului la doua restaurante. Dam cu banul si pica magareata pe restaurantul "El Marques de Montejo". Suntem chiar langa el, ceea ce e si mai bine, pentru ca ne mana foamea din urma. Inauntru, pare destul de fitos: chelnerii au pana si plase pe cap, sunt imbracati in niste costumase negre ciudate, ceva intre frac si trening. Noi in izmene scurte de turist si cu adidasi... Se vede insa ca nu cer tinuta obligatorie din partea clientilor, asa ca ne alegem cu o masa. Luam gratar de vita Tampiqueno, multe sucuri (R.) multa bere Meontejo, in ton cu numele restaurantului (eu) si totul e OK. Ne mai uitam un pic la localnicii care s-au strans prin centru, imbracati la patru ace (e sambata seara), ne uitam ce se vinde pe la gherete si inapoi la hotel. Declaram iar cu sfintenie "numero de habitacion" la Einstein si s-a dus si ziua asta. Maine mergem la Chichen Itza si apoi la Merida, la Golful Mexic, unde vom si dormi.
Pe drumul asta spre interiorul peninsulei am dat deja cu nasul binisor de celebrele "topes" mexicane (temporizatoare de trafic). Sunt de toate neamurile si de toate marimile, probabil ca functie de fantezia creatorului. Sunt asezate la intrarile si iesirile din localitati, imprastiate prin localitati, pot fi vopsite in culori dragalase sau camuflate in culoarea asfaltului, in cascada sau singurele. Multe au indicatoare care te avertizeaza ca urmeaza un tope, multe altele insa nu au asa ceva. In general insa, trebuie sa fii cu ochii in patru si sa te uiti voios dupa ele. Daca iti distrage ceva atentia si iei un tope adevarat cu peste 40 km/h, cred ca ramai fara minim doua roti+suspensiile aferente si trebuie sa faci o vizita serioasa la service, ceea ce nu prea-si doreste nimeni in concediu. Noroc ca atunci cand casc eu gura la ceva pe geam, mai striga R.: tope! Una peste alta, am reusit sa nu luam nici unul in plin, pe tot circuitul. Singurele chestii vazute de mine in Romania, comparabile cu ce-am vazut in Mexic, sunt doua temporizatoare din Targu Secuiesc, facute la trecerile de pietoni. O fi fost primarul de-acolo in schimb de experienta prin Mexic, ca altfel nu-mi explic de unde i-a venit ideea!
Pe bucata dintre Palenque si cascadele Agua Azul, in Chiapas, pe vreo 60 km, a fost insa cel mai rau: fiecare intreprinzator care se gandea sa vanda doua banane si se aseza pe marginea drumului pentru treaba asta, isi confectiona un tope care sa fie numai al lui. Erau din pamant batatorit, de-a curmezisul soselei, mai mici sau mai mari dupa cat timp a avut omul sa-l faca. Dupa ce incasam cateva chestii din astea in plin, ne invatam minte: cand vad un individ la marginea drumului, pun frana din timp, fiindca sunt 99% sanse sa fie si un tope. Ei profita din plin de munca lor: cand incetinesti zdravan ca sa treci peste tope-ul lui, ei sar de la umbra la geamul masinii si-ti arata marfa!
Cred ca si acum, dupa o saptamana de la intoarcere, ma mai uit inconstient dupa topes prin oras cand conduc!
Pozele, de la stanga la dreapta:
Coba, piramida Nohoch MUl
Coba, vedere de sus
Franghia!
Ek Balam
Friza din Ek Balam
Ek Balam, vedere de sus
Poate cineva sa-mi spuna cam cat ar costa un zbor din orice oras din europa spre mexic ? Bineinteles, sa fie cat mai ieftin Ma intereseaza ca zborul sa fie cam peste 1 an ...
Ma intereseaza ca zborul sa fie cam peste 1 an ...
Incepand de la 4-500 euro dus-intors.
QUOTE (neamtu'17 @ May 10 2009, 16:33)
Poate cineva sa-mi spuna cam cat ar costa un zbor din orice oras din europa spre mexic ? Bineinteles, sa fie cat mai ieftin Ma intereseaza ca zborul sa fie cam peste 1 an ...
Ma intereseaza ca zborul sa fie cam peste 1 an ...Noi am zburat Bucuresti - Londra Heathrow, cu escala la Frankfurt, cu Lufthansa, 158 EURO/persoana.
De la Londra la Cancun am zburat cu Continental, cu escala la Houston, USA, pret: 490 EURO/persoana.
Bine-nteles ca-ti trebuie viza de SUA pentru itinerariul asta. Deci daca n-o ai, asta mai implica niste costuri/ceva timp.
Am dormit o noapte langa Heathrow, pret: 46 EURO/camera dubla, deci 23 EURO/persoana, la Ibis.
Chiar cu 1 an inainte nu cred ca poti sa faci rezervarea la zbor, cred ca maximul este de 11 luni.
Noi am rezervat cu 4 luni inainte, pe site-ul Lufthansa si pe travelocity pt. zboruri si pe ibis pt. hotelul din Londra. N-am avut probleme decat cu rezervarea de ibis, in rest totul a mers OK.
Eu cand caut zboruri ieftine ma cam concentrez pe cateva aeroporturi mari: Frankfurt, München, Londra, Paris, Madrid, Amsterdam. Mai gasesti ceva oferte fly and drive pe la unii, in sensul ca platesti charterul, masina si prima noapte de cazare, iar in rest iti faci programul tau. Dar astea sunt mai mult pt. Namibia, Africa de Sud, nu am gasit pe Mexic.
Cauta si la Virgin Atlantic, cu plecare din Londra, s-ar putea sa gasesti ceva preturi bune!
QUOTE (neamtu'17 @ May 10 2009, 15:33)
Poate cineva sa-mi spuna cam cat ar costa un zbor din orice oras din europa spre mexic ? Bineinteles, sa fie cat mai ieftin Ma intereseaza ca zborul sa fie cam peste 1 an ...
Ma intereseaza ca zborul sa fie cam peste 1 an ...Uita-te si la companiile de turism sau la cele care opereaza pentru agentiile de turism: thomascookairlines.com, thomsonfly.com, martin air, ...
De exemplu un coleg si-a luat bilete cam prin Noiembrie2008 pentru Martie2009 de pe thomascookairlines.com cu 400EUR dus intors Brussels-Cancun(zbor direct operat de XL Airways). Avantajul fata de companiile de linie e ca zborul e direct. Insa e destul de greu sa prinzi o asemenea oferta: tre sa urmaresti site-urile aproape saptamanal si sa astepti, colegul asta era abonat la newsletter si mi-a spus ca biletele s-au dat f repede(2-3 sapt).
Oricum ptr 1 saptamana in extrasezon avion + cazare resort gasesti pe la 800EUR/pers. Eu zic ca e mai avantajos asa daca nu vrei sa strabati toata tara.
Multumesc mult de raspunsurile rapide! Sa speram ca o sa gasesc ceva cat de cat ok. Iar ci viza de state se poate rezolva 
QUOTE (neamtu'17 @ May 11 2009, 22:09)
................................ Iar ci viza de state se poate rezolva
Cum?
Plec intr-un cadru organizat pentru un anumit eveniment ce se va desfasura in Mexic iar viza va fi obtinuta usor, mai ales ca nu lucrez in sectorul privat.
QUOTE (neamtu'17 @ May 12 2009, 00:53)
Plec intr-un cadru organizat pentru un anumit eveniment ce se va desfasura in Mexic iar viza va fi obtinuta usor, mai ales ca nu lucrez in sectorul privat.
Suna foarte misterios!
Ziua 5: Valladolid - Chichen Itza - Merida
Trezirea devreme, discutii la micul dejun (nu se fumeaza, nu e cafea de doamne-ajuta) si fuguta pe autostrada spre Chichen Itza. Ne dam obolul la intrarea pe autostrada (51 pesos, adica vreo 3 EURO) si dupa aia ne dam aproape singuri pana la Chichen Itza. Gasim fara sa ne ratacim, ceea ce ne face sa fim madri de noi. Ne-au ajutat putin si semnele din km in km, dar oricum, factorul uman...
Intrarea este mare, e deja ceva vanzoleala, desi nu s-a deschis de mult. Probabil ca este unul din cele mai "turistice" obiective din Yucatan. Inteleg ca intra vreo 4.000 turisti pe zi. E ceva... Se simte si la biletul de intrare: 111 pesos, adica 7 EURO. Din banii astia 60 de pesos sunt pentru spectacolul de sunet si lumini pe care oricum n-o sa-l vedem fiindca este seara, dar trebuie sa platim oricum.
Chichen Itza se pare ca a fost fondat de legendarul trib al Itzae pe la 435 - 455 d.H. (chiar si numele inseamna "fantana Itzae"). Pe la anul 700 a fost parasit, pentru a fi reocupat dupa vreo 250 de ani de catre acelasi neam care il si infiintase. Datele par sa fie destul de contradictorii.
Dupa ce intram, dam cu nasul direct in celebra piramida Kukulcan (El Castillo), care are laturile de cate 55 m la baza si o inaltime de 24 m plus un templu de 6 m in varf. Ne place, dar parca este totusi prea perfecta: cred ca au renovat zdravan la ea. Avem cam aceeasi senzatie de artificial ca la Knossos, mai ales dupa ce am vazut cum arata piramida din Coba. Lumea bate din palme ca la spectacol: se zice ca ecoul este exact sunetul scos de pasarea Quetzalcoatl. Asa o fi, daca zic ei...
Pe piramida nu mai e voie sa te urci, asa ca pornim mai departe: El Caracol, El Osario, doua terenuri de "fotbal", Templo de los Guerreros, statuile cu Chac Mool. Avem noroc ca nu este inca inghesuiala si se poate vizita totul pe indelete. Bastinasii sunt deja mai multi decat turistii: fiecare are un stativ sau o patura intinsa pe jos si incearca sa vanda ceva: masti de lemn, tricouri, camasute, bratari de argint, medalioane, tot ce-ti trece prin cap. Inteleg ca azi, fiind duminica, localnicii au intrare libera, asa ca profita de ocazie. Ne discutam si noi pentru o bratara de argint. Indienii astia nu prea stiu sa negocieze: ei cam au idee cu cat vor sa dea obiectul si nu prea mai vor sa lase. Cred ca s-au si obisnuit cu americanii astia multi care strica piata. Mai incolo un mayas mai in varsta ne intreaba de unde suntem. Ii zic de Romania. Habar n-are. Intreaba si el cum se zice "buna ziua" pe romaneste. Ii spun. Asculta cu atentie si dupa aia declara ca este foarte greu. Ne spune cum se zice in maya "drum bun". Pai "buna ziua" e parfum pe langa ce ne-a spus el acum. Ii zic chestia asta. Rade cu pofta. Dupa aia vrea sa stie cum se zice "pantof" pe romaneste. Iar se vaita ca e greu. E clar, n-are talent la limbi straine. Asa ca nu cumparam de la el. Mai luam o masca de la vecinul si o luam spre iesire. Intre timp s-a bulucit o groaza de lume, noroc ca sunt spatii destul de largi, ca altfel ne-am calca pe degete deja. Ne bucuram ca am ajuns devreme si am putut vizita cat de cat in liniste.
Pornim spre Merida, cel mai mare oras din peninsula: aproape un milion de locuitori. Dupa vreo 120 km ajungem si intram in oras. Din pacate, fiind duminica, nu putem trece prin centru, care este deschis doar pietonilor. Dupa fiecare stalp, tufa sau intersectie sta cate un politai care da din maini: nu-i voie pe-aici. Ne deviaza spre dreapta. Dupa vreo trei ture pe cai ocolitoare prin jurul pietei, reusim in sfarsit sa ne inscriem pe orbita si ajungem sa vedem hotelul in zare. Doamne-ajuta!
Hotelul n-are absolut nimic deosebit: un Holiday Inn ca oricare altul. La intrare sare unul in frac pe mine si zice ca se ocupa el de masina: aveau valet-parking. Ii spun sa stea linistit si sa-mi arate numai intrarea in parcare. Ne cazam si incercam sa schimbam niste bani la receptie fiindca am ramas cam pe uscat. Femeia cred ca n-a mai schimbat EURO in viata ei: cauta prin hartii, se uita prin calculator si dupa aia vine cu un curs bomba: 17,2 Pesos la 1 EURO. Din pacate nu poate sa-mi schimbe decat 100 EURO, ca n-are bani in casa. Pacat...
Ne cazam si mergem direct la piscina, pentru ca ne-au fiert creierii la Chichen Itza. Facem rost de prosoape de la un batranel simpatic si il trimitem dupa sandvisuri, bauturi, tot ce se poate. Pana facem trei ture, apare si el la sezlong cu o tava imensa. Asa mai merge...
Seara investim 30 Pesos si luam un taxi pana in centru. Acolo s-a strans cam jumatate din Merida, plus ceva turisti, nu putini. S-au pus tarabe in piata, se vand de toate, de la mancare, pana la artizanat. Luam de toate, de la ananas cu ardei iute, pana la gogosi cu nuca de cocos, toate foarte bune. Cascam gura prin catedrala San Ildefonso (turle de 40 m!) batem tot centru cu piciorul. Vrem sa intram in Palatul Guvernatorului. La intrare, un handralau cu casca de razboi si mitraliera. Vad ca se uita la doritori: la unii le face semn sa intre, pe altii ii trimite la plimbare. Ne gandim sa renuntam, dar ne vede si da din maini: intrati! OK! E o expozitie de picturi si gravuri de mari dimensiuni despre istoria Yucatanului, foarte instructiv. Dupa atata arta, ne trazneste o foame sora cu moartea. Ochim de sus o terasa, pe o strada laturalnica chiar langa palat. Coboram si ne bagam la singura masa libera. Facem ochii roata: e o chestie mai turistica, nu vedem nici un mexican. De obicei asta e un semn rau. Dar pana bem o bere, se destinde si atmosfera. Langa noi e o gasca de francezi care se distreaza din ce in ce mai bine. Un chelios dintre ei tot comanda tequila. Chelnerii au un teanc mare de sombrero si umbla printre mese. Cum nu esti atent, te trezesti cu o chestie din aia pe cap. Mai au si niste pusti pentru cei care vor sa-si faca poze, muzica e saltareata, mancarea buna. Francezii ne roaga sa le facem poze. Se bucura cand le zicem ca suntem din Romania. In sfarsit cineva care a auzit si de noi!
Pe la 11 platim, luam un taxi si inapoi la hotel.
Maine mergem la Uxmal, dar inainte de asta ne-am propus sa vizitam laguna cu flamingo de la Celestun si ferma de sisal de la Yaxcopoil.
Deja am ajuns sa intram in aceste cateva zile in vorba cu destul de multi mexicani. Ni se confirma ceea ce citisem deja despre ei. Sunt foarte politicosi, amabili, spun intotdeauna "te rog" si "multumesc". Uneori, cand ma chinui sa le explic ce doresc in spaniola, de prea multa concentrare uit sa mai zic "va rog" la sfarsit si-mi pare rau cand imi dau seama de asta, fiindca ei nu uita niciodata. Sunt in general foarte curat imbracati, indiferent cat de saraci ar fi. Aveam sa vedem si indiencele de prin Chiapas, cu rochitele lor albe din panza, brodate cu flori multicolore pe umeri si la tiv, dar si pe localnicii din Merida sau din Chetumal, iesind la sfarsit de saptamana sa se plimbe frumos imbracati prin centru. Nu ne-am simtit niciodata amenintati sau jigniti de vreun mexican in cele doua saptamani. Nici chiar de catre galiganii fiorosi de la Politia Militara, care ne opreau la punctele de control. Nici macar nu vorbeau direct cu R. ca sa-i spuna sa coboare din masina: ma rugau pe mine sa-i transmit chestia asta.
Dupa cum ziceam, nu prea stiu sa negocieze. Daca cer un pret umflat, cam au tendinta sa tina de el cu oarecare incapatanare. Ne-am dat insa seama ca daca le dai un argument logic pentru pretul mult mai scazut pe care li-l oferi, tind sa accepte oferta. Tin minte un indian care vindea camasute huipil la iesirea de la Palenque. Voia 300 pesos pe una. R. mi-a zis sa-i transmit ca din punctul ei de vedere valoreaza doar 100. N-a fost de acord dar a intrebat de ce. R. i-a aratat ca se cam vedeau urat atele pe spate si ca din cauza asta era lucrata mai neglijent. S-a uitat si el si a declarat ca se pot taia atele dar dupa aia a fost de acord cu pretul oferit.
Nici chiar in statiuni nu te haituieste nimeni sa intri in magazinul lui, ca in tarile arabe. Te invita politicos si daca nu intri, iti spun ca poate treci altadata si te lasa in pace. Una peste alta, oamenii ni s-au parut foarte OK. Nu sunt in schimb foarte veseli: rad daca glumesti cu ei, dar in general au o mutra destulde serioasa. Probabil ca au si destule probleme pe cap, pentru ca nici Mexicul nu-i chiar raiul pe pamant pentru cei saraci...
Pozele:
1. Jaguar mitic la Chichen Itza
2. Teren de joc cu mingea
3. Indianca in port traditional
4. Zeul Chac Mool
5. Piramida Kukulcan
6. coloane
7. Casa Maya
8. El Karacol ("observatorul")
9. Holiday Inn Merida
10. Catei la drum
Trezirea devreme, discutii la micul dejun (nu se fumeaza, nu e cafea de doamne-ajuta) si fuguta pe autostrada spre Chichen Itza. Ne dam obolul la intrarea pe autostrada (51 pesos, adica vreo 3 EURO) si dupa aia ne dam aproape singuri pana la Chichen Itza. Gasim fara sa ne ratacim, ceea ce ne face sa fim madri de noi. Ne-au ajutat putin si semnele din km in km, dar oricum, factorul uman...
Intrarea este mare, e deja ceva vanzoleala, desi nu s-a deschis de mult. Probabil ca este unul din cele mai "turistice" obiective din Yucatan. Inteleg ca intra vreo 4.000 turisti pe zi. E ceva... Se simte si la biletul de intrare: 111 pesos, adica 7 EURO. Din banii astia 60 de pesos sunt pentru spectacolul de sunet si lumini pe care oricum n-o sa-l vedem fiindca este seara, dar trebuie sa platim oricum.
Chichen Itza se pare ca a fost fondat de legendarul trib al Itzae pe la 435 - 455 d.H. (chiar si numele inseamna "fantana Itzae"). Pe la anul 700 a fost parasit, pentru a fi reocupat dupa vreo 250 de ani de catre acelasi neam care il si infiintase. Datele par sa fie destul de contradictorii.
Dupa ce intram, dam cu nasul direct in celebra piramida Kukulcan (El Castillo), care are laturile de cate 55 m la baza si o inaltime de 24 m plus un templu de 6 m in varf. Ne place, dar parca este totusi prea perfecta: cred ca au renovat zdravan la ea. Avem cam aceeasi senzatie de artificial ca la Knossos, mai ales dupa ce am vazut cum arata piramida din Coba. Lumea bate din palme ca la spectacol: se zice ca ecoul este exact sunetul scos de pasarea Quetzalcoatl. Asa o fi, daca zic ei...
Pe piramida nu mai e voie sa te urci, asa ca pornim mai departe: El Caracol, El Osario, doua terenuri de "fotbal", Templo de los Guerreros, statuile cu Chac Mool. Avem noroc ca nu este inca inghesuiala si se poate vizita totul pe indelete. Bastinasii sunt deja mai multi decat turistii: fiecare are un stativ sau o patura intinsa pe jos si incearca sa vanda ceva: masti de lemn, tricouri, camasute, bratari de argint, medalioane, tot ce-ti trece prin cap. Inteleg ca azi, fiind duminica, localnicii au intrare libera, asa ca profita de ocazie. Ne discutam si noi pentru o bratara de argint. Indienii astia nu prea stiu sa negocieze: ei cam au idee cu cat vor sa dea obiectul si nu prea mai vor sa lase. Cred ca s-au si obisnuit cu americanii astia multi care strica piata. Mai incolo un mayas mai in varsta ne intreaba de unde suntem. Ii zic de Romania. Habar n-are. Intreaba si el cum se zice "buna ziua" pe romaneste. Ii spun. Asculta cu atentie si dupa aia declara ca este foarte greu. Ne spune cum se zice in maya "drum bun". Pai "buna ziua" e parfum pe langa ce ne-a spus el acum. Ii zic chestia asta. Rade cu pofta. Dupa aia vrea sa stie cum se zice "pantof" pe romaneste. Iar se vaita ca e greu. E clar, n-are talent la limbi straine. Asa ca nu cumparam de la el. Mai luam o masca de la vecinul si o luam spre iesire. Intre timp s-a bulucit o groaza de lume, noroc ca sunt spatii destul de largi, ca altfel ne-am calca pe degete deja. Ne bucuram ca am ajuns devreme si am putut vizita cat de cat in liniste.
Pornim spre Merida, cel mai mare oras din peninsula: aproape un milion de locuitori. Dupa vreo 120 km ajungem si intram in oras. Din pacate, fiind duminica, nu putem trece prin centru, care este deschis doar pietonilor. Dupa fiecare stalp, tufa sau intersectie sta cate un politai care da din maini: nu-i voie pe-aici. Ne deviaza spre dreapta. Dupa vreo trei ture pe cai ocolitoare prin jurul pietei, reusim in sfarsit sa ne inscriem pe orbita si ajungem sa vedem hotelul in zare. Doamne-ajuta!
Hotelul n-are absolut nimic deosebit: un Holiday Inn ca oricare altul. La intrare sare unul in frac pe mine si zice ca se ocupa el de masina: aveau valet-parking. Ii spun sa stea linistit si sa-mi arate numai intrarea in parcare. Ne cazam si incercam sa schimbam niste bani la receptie fiindca am ramas cam pe uscat. Femeia cred ca n-a mai schimbat EURO in viata ei: cauta prin hartii, se uita prin calculator si dupa aia vine cu un curs bomba: 17,2 Pesos la 1 EURO. Din pacate nu poate sa-mi schimbe decat 100 EURO, ca n-are bani in casa. Pacat...
Ne cazam si mergem direct la piscina, pentru ca ne-au fiert creierii la Chichen Itza. Facem rost de prosoape de la un batranel simpatic si il trimitem dupa sandvisuri, bauturi, tot ce se poate. Pana facem trei ture, apare si el la sezlong cu o tava imensa. Asa mai merge...
Seara investim 30 Pesos si luam un taxi pana in centru. Acolo s-a strans cam jumatate din Merida, plus ceva turisti, nu putini. S-au pus tarabe in piata, se vand de toate, de la mancare, pana la artizanat. Luam de toate, de la ananas cu ardei iute, pana la gogosi cu nuca de cocos, toate foarte bune. Cascam gura prin catedrala San Ildefonso (turle de 40 m!) batem tot centru cu piciorul. Vrem sa intram in Palatul Guvernatorului. La intrare, un handralau cu casca de razboi si mitraliera. Vad ca se uita la doritori: la unii le face semn sa intre, pe altii ii trimite la plimbare. Ne gandim sa renuntam, dar ne vede si da din maini: intrati! OK! E o expozitie de picturi si gravuri de mari dimensiuni despre istoria Yucatanului, foarte instructiv. Dupa atata arta, ne trazneste o foame sora cu moartea. Ochim de sus o terasa, pe o strada laturalnica chiar langa palat. Coboram si ne bagam la singura masa libera. Facem ochii roata: e o chestie mai turistica, nu vedem nici un mexican. De obicei asta e un semn rau. Dar pana bem o bere, se destinde si atmosfera. Langa noi e o gasca de francezi care se distreaza din ce in ce mai bine. Un chelios dintre ei tot comanda tequila. Chelnerii au un teanc mare de sombrero si umbla printre mese. Cum nu esti atent, te trezesti cu o chestie din aia pe cap. Mai au si niste pusti pentru cei care vor sa-si faca poze, muzica e saltareata, mancarea buna. Francezii ne roaga sa le facem poze. Se bucura cand le zicem ca suntem din Romania. In sfarsit cineva care a auzit si de noi!
Pe la 11 platim, luam un taxi si inapoi la hotel.
Maine mergem la Uxmal, dar inainte de asta ne-am propus sa vizitam laguna cu flamingo de la Celestun si ferma de sisal de la Yaxcopoil.
Deja am ajuns sa intram in aceste cateva zile in vorba cu destul de multi mexicani. Ni se confirma ceea ce citisem deja despre ei. Sunt foarte politicosi, amabili, spun intotdeauna "te rog" si "multumesc". Uneori, cand ma chinui sa le explic ce doresc in spaniola, de prea multa concentrare uit sa mai zic "va rog" la sfarsit si-mi pare rau cand imi dau seama de asta, fiindca ei nu uita niciodata. Sunt in general foarte curat imbracati, indiferent cat de saraci ar fi. Aveam sa vedem si indiencele de prin Chiapas, cu rochitele lor albe din panza, brodate cu flori multicolore pe umeri si la tiv, dar si pe localnicii din Merida sau din Chetumal, iesind la sfarsit de saptamana sa se plimbe frumos imbracati prin centru. Nu ne-am simtit niciodata amenintati sau jigniti de vreun mexican in cele doua saptamani. Nici chiar de catre galiganii fiorosi de la Politia Militara, care ne opreau la punctele de control. Nici macar nu vorbeau direct cu R. ca sa-i spuna sa coboare din masina: ma rugau pe mine sa-i transmit chestia asta.
Dupa cum ziceam, nu prea stiu sa negocieze. Daca cer un pret umflat, cam au tendinta sa tina de el cu oarecare incapatanare. Ne-am dat insa seama ca daca le dai un argument logic pentru pretul mult mai scazut pe care li-l oferi, tind sa accepte oferta. Tin minte un indian care vindea camasute huipil la iesirea de la Palenque. Voia 300 pesos pe una. R. mi-a zis sa-i transmit ca din punctul ei de vedere valoreaza doar 100. N-a fost de acord dar a intrebat de ce. R. i-a aratat ca se cam vedeau urat atele pe spate si ca din cauza asta era lucrata mai neglijent. S-a uitat si el si a declarat ca se pot taia atele dar dupa aia a fost de acord cu pretul oferit.
Nici chiar in statiuni nu te haituieste nimeni sa intri in magazinul lui, ca in tarile arabe. Te invita politicos si daca nu intri, iti spun ca poate treci altadata si te lasa in pace. Una peste alta, oamenii ni s-au parut foarte OK. Nu sunt in schimb foarte veseli: rad daca glumesti cu ei, dar in general au o mutra destulde serioasa. Probabil ca au si destule probleme pe cap, pentru ca nici Mexicul nu-i chiar raiul pe pamant pentru cei saraci...
Pozele:
1. Jaguar mitic la Chichen Itza
2. Teren de joc cu mingea
3. Indianca in port traditional
4. Zeul Chac Mool
5. Piramida Kukulcan
6. coloane
7. Casa Maya
8. El Karacol ("observatorul")
9. Holiday Inn Merida
10. Catei la drum
Ziua 6: Merida-Celestun-Hacienda Yaxcopoil-Uxmal
Azi n-avem nicio piramida in program asa ca putem s-o luam mai catinel. Ne-am hotarat sa mergem la Celestun, sa cascam gura la flamingo si eventual sa facem si o baie la Golful Mexic. Celestun e un sat mic pescaresc, asezat intre ocean si o laguna. In doua ore am ajuns, nimerim intrarea usor. Langa noi mai parcheaza o pereche de turisti cu un jeep. In rest nu prea e dever pe-aici. Mai bine asa. Apartinatorii se duc la baie asa ca ma nimeresc cu tipa din jeep cand vine mexicanul sa ne explce ce se poate executa aici. Trebuie inchiriata o barca cu mexican cu tot. E limpede, daca impartim una toti patru, iese toata lumea mai ieftin. Trag cu ochiul la tipa, piui "share?" in engleza. Vine si sotul, vorbesc germana intre ei. Ii spun ca stim si noi, pana la urma se da pe brazda si zice OK. Ii cheama Walter si Barbara si sunt din Mannheim. Ni se aloca barca si un luntras care raspunde la numele de Pablo. Pare simpatic.
Pana ajungen la flamingi mai activam pe langa nemti, ca doar n-o sa tacem tot drumul. Incet, incet s-or mai dezgheta si astia, ca doar n-o sa stea asa seriosi tot timpul!
Pablo se chinuie cu motorul: apa din laguna e mica si elicea se tot prinde in fundul apei. Nu-i bai: are o scandura de lemn si o tot indeasa intre barca si motor ca sa mai ridice elicea un pic. Intre timp isi mai injura patronul printre dinti. Luam un cot si vedem prima echipa de flamingo. Multe poze, se filmeaza in draci. E frumos si in jur: o padure deasa de mangrove pe maluri, laguna, flamingo, egrete, tot ce trebuie. Ne mai duce la vreo doua colonii si ne explica: aia de i-ati vazut mai intai erau gradinita, astia sunt adulti. OK. Ocolim Insula Pasarilor (nu intelegem de ce-i zice asa, ca tot locul geme de pasari, nu numai insula aia!) si ne baga intre mangrove. Ne duce la un ochi de apa in jungla. E un izvor care izvoraste chiar de acolo, cu apa dulce si fenomenal de limpede. E un podet pe care poti sa te dai jos si sa te plimbi. Cine vrea, poate sa faca si baie. Il intreb pe Pablo de crocodili. Face cu ochiul: zice ca in locul asta n-a mai vazut unul de saptamana trecuta, Si era maricel? Zice ca da, vreo 3-4 m. OK, parca ne-a trecut pofta de baie. Le traduc si la nemti si parca nu mai au chef nici astia. pablo se mira, zice ca apa-i foarte buna. Il credem pe cuvant. Plecam mai departe. Pablo zice ca-i nascut rescut la Celestun. Cand era mic manca flamingo si cane si oua de testoasa. Ne arata cu palmele ce mic e un flamingo cand il jumulesti: zice ca-ti trebuie vreo trei la kil."Si acum nu mai consumi?" Da din maini a paguba: 30 de ani de inchisoare daca te prind, asa ca nu renteaza. OK, dar parca tot il banuiesc ca se mai dedulceste din cand in cand, ca doar n-o fi ajuns la 100 de kile numai cu file de peste, nu?
Ne baga iar intre pomir, dar opreste motorul si intra incetisor cu ochii in patru. Cica aici e alt ochi de apa in padure unde nu mai vin barcile cu turisti. Ii zice ochiul tinerilor casatoriti. Pablo rade si zice ca saptamana trecuta a surprins o pereche de insuratei nudisti pe langa apa. Da din maini si ne arata cum au fugit aia cand l-au vazut. Acum inteleg de ce a oprit motorul asta mic.
Una peste alta ne-a plimbat vreo 2 1/2, deci cu cel putin o ora in plus. E cam stresat ca o sa-l certe patronul asa ca pornim repejor inapoi. Pe drum incepe si ploaia. Ajungem si-i dam obolul lui Pablo. Asta rade fericit, a uitat deja de problemele cu patronul.
Nemtii se mai dau pe langa noi, asa ca stam sa mai bem un suc impreuna. Facem schimb de numere de mobil si spunem ca poate sunam cand ajungem in Playa del Carmen. Nu cred ca o sa-i sunam totusi, gasim noi altceva de facut.
Desi ploua, mergem inca doi km si ajungem la plaja. E foarte frumoasa, pacat de vreme... Nu-i nimic, ne bagam la bodega de pe mal si mancam un peste proaspat, daca flamingo nu mai e pe meniu.
Pestele e chiar super, privelistea frumoasa, marea e la 5 metri, stai cu picioarele in nisip, totul e OK.
Pornim inapoi spre Merida, ocolim pe centura si o luam spre Uxmal. Pe drum ne oprim la Hacienda Yaxcopoil. In zona sunt foarte multe haciende, dar cam toate darapanate. Bogatia Yucatanului in secolul 19 era sisalul. E un soi de agava, inrudita cu cea din care se face tequila. Asta are insa o fibra foarte puternica din care se faceau franghiile cele mai bune din lume. S-au imbogatit extraordinar marii hacienderos din comertul cu sisal la vremea respectiva. Nu le mai ajungea nici forta de munca locala, asa ca au mai adus negri din Cuba. Indienii din Yucatan fusesera oricum legati de glie de catre spanioli, ij asa numitele "encomiendas": mosii carora le apartineau si oamenii, cam ca si sclavii. Sistemul asta a tinut pana dupa 1914, dupa revolutia din Mexic a lui (printre altii) Emiliano Zapato. Dupa aceea s-a facut reforma agrara, s-au creat un fel de cooperative, "ejidos", care mai exista si azi. Ca si pe vremea sisalului, si azi insa e multa saracie.
Ferma ne-a dezamagit. In afara de cladirea principala tot restul e complet decazut. Mai au o masina de prelucrat sisalul din Germania si una din SUA, un furnal si niste gradini. Ne cam pare rau de banii de bilet. Il agat pe unul care se fataia prin curte in niste cizme de cauciuc si-l rog sa-mi arate si mie o planta de sisal. Ne duce pe camp si ne arata. OK, macar am invatat si noi ceva. In rest, ne cam pare rau de banii dati pe bilet. Il intreb pe om cinei proprietar acum. Zice ca-i urmasul lui haciendero, don Pedro care locuieste insa in Merida. Ii spun ca don Pedro asta ar putea sa mai investeasca ceva din banii de bilete in ferma asta a lui, ca sa nu mai fie asa prapadita. Rade si-mi da dreptate. Mei vedem un nene in curte care potcoveste un cal si cam asta a fost. Cam dezamagitor. Pornim spre Uxmal, mai avem vreo 40 km.
Stam tot la Villas Arqueologicas, dar cea din Uxmal. Si hotelul asta e construit langa situl arheologic maya de la Uxmal, asa ca maine putem iar sa mergem pe jos. Vestea buna este ca dormim doua nopti in acelasi hotel (!), asa ca maine nu mai impachetam/despachetam. Asta ne bucura de fapt cel masi mult. Hotelul e si asta foarte dragut, are tot ce-i trebuie ca sa te simti bine (tot www.villasarqueologicas.com.mx). Testam si aici bucataria (tacos, guacamole) plus beri/sucuri si la culcare.
Maine vom face ruta Puuc, adica vom vedea siturile Uxmal, Kabah si Labna si vreo cateva orase contemporane de pe traseu, ca sa mai fie si variatie.
Pozele:
1. Pescar in laguna la Celestun
2. Flamingo
3. iar flamingo
4. ochi de apa intre mangrove
5. Plaja Celestun
6. Meniul zilei: peste plus cutia obligatorie de tortillas
7. Taxi!
8. Ferma Yaxcopoil
9. Hotelul
Azi n-avem nicio piramida in program asa ca putem s-o luam mai catinel. Ne-am hotarat sa mergem la Celestun, sa cascam gura la flamingo si eventual sa facem si o baie la Golful Mexic. Celestun e un sat mic pescaresc, asezat intre ocean si o laguna. In doua ore am ajuns, nimerim intrarea usor. Langa noi mai parcheaza o pereche de turisti cu un jeep. In rest nu prea e dever pe-aici. Mai bine asa. Apartinatorii se duc la baie asa ca ma nimeresc cu tipa din jeep cand vine mexicanul sa ne explce ce se poate executa aici. Trebuie inchiriata o barca cu mexican cu tot. E limpede, daca impartim una toti patru, iese toata lumea mai ieftin. Trag cu ochiul la tipa, piui "share?" in engleza. Vine si sotul, vorbesc germana intre ei. Ii spun ca stim si noi, pana la urma se da pe brazda si zice OK. Ii cheama Walter si Barbara si sunt din Mannheim. Ni se aloca barca si un luntras care raspunde la numele de Pablo. Pare simpatic.
Pana ajungen la flamingi mai activam pe langa nemti, ca doar n-o sa tacem tot drumul. Incet, incet s-or mai dezgheta si astia, ca doar n-o sa stea asa seriosi tot timpul!
Pablo se chinuie cu motorul: apa din laguna e mica si elicea se tot prinde in fundul apei. Nu-i bai: are o scandura de lemn si o tot indeasa intre barca si motor ca sa mai ridice elicea un pic. Intre timp isi mai injura patronul printre dinti. Luam un cot si vedem prima echipa de flamingo. Multe poze, se filmeaza in draci. E frumos si in jur: o padure deasa de mangrove pe maluri, laguna, flamingo, egrete, tot ce trebuie. Ne mai duce la vreo doua colonii si ne explica: aia de i-ati vazut mai intai erau gradinita, astia sunt adulti. OK. Ocolim Insula Pasarilor (nu intelegem de ce-i zice asa, ca tot locul geme de pasari, nu numai insula aia!) si ne baga intre mangrove. Ne duce la un ochi de apa in jungla. E un izvor care izvoraste chiar de acolo, cu apa dulce si fenomenal de limpede. E un podet pe care poti sa te dai jos si sa te plimbi. Cine vrea, poate sa faca si baie. Il intreb pe Pablo de crocodili. Face cu ochiul: zice ca in locul asta n-a mai vazut unul de saptamana trecuta, Si era maricel? Zice ca da, vreo 3-4 m. OK, parca ne-a trecut pofta de baie. Le traduc si la nemti si parca nu mai au chef nici astia. pablo se mira, zice ca apa-i foarte buna. Il credem pe cuvant. Plecam mai departe. Pablo zice ca-i nascut rescut la Celestun. Cand era mic manca flamingo si cane si oua de testoasa. Ne arata cu palmele ce mic e un flamingo cand il jumulesti: zice ca-ti trebuie vreo trei la kil."Si acum nu mai consumi?" Da din maini a paguba: 30 de ani de inchisoare daca te prind, asa ca nu renteaza. OK, dar parca tot il banuiesc ca se mai dedulceste din cand in cand, ca doar n-o fi ajuns la 100 de kile numai cu file de peste, nu?
Ne baga iar intre pomir, dar opreste motorul si intra incetisor cu ochii in patru. Cica aici e alt ochi de apa in padure unde nu mai vin barcile cu turisti. Ii zice ochiul tinerilor casatoriti. Pablo rade si zice ca saptamana trecuta a surprins o pereche de insuratei nudisti pe langa apa. Da din maini si ne arata cum au fugit aia cand l-au vazut. Acum inteleg de ce a oprit motorul asta mic.
Una peste alta ne-a plimbat vreo 2 1/2, deci cu cel putin o ora in plus. E cam stresat ca o sa-l certe patronul asa ca pornim repejor inapoi. Pe drum incepe si ploaia. Ajungem si-i dam obolul lui Pablo. Asta rade fericit, a uitat deja de problemele cu patronul.
Nemtii se mai dau pe langa noi, asa ca stam sa mai bem un suc impreuna. Facem schimb de numere de mobil si spunem ca poate sunam cand ajungem in Playa del Carmen. Nu cred ca o sa-i sunam totusi, gasim noi altceva de facut.
Desi ploua, mergem inca doi km si ajungem la plaja. E foarte frumoasa, pacat de vreme... Nu-i nimic, ne bagam la bodega de pe mal si mancam un peste proaspat, daca flamingo nu mai e pe meniu.
Pestele e chiar super, privelistea frumoasa, marea e la 5 metri, stai cu picioarele in nisip, totul e OK.
Pornim inapoi spre Merida, ocolim pe centura si o luam spre Uxmal. Pe drum ne oprim la Hacienda Yaxcopoil. In zona sunt foarte multe haciende, dar cam toate darapanate. Bogatia Yucatanului in secolul 19 era sisalul. E un soi de agava, inrudita cu cea din care se face tequila. Asta are insa o fibra foarte puternica din care se faceau franghiile cele mai bune din lume. S-au imbogatit extraordinar marii hacienderos din comertul cu sisal la vremea respectiva. Nu le mai ajungea nici forta de munca locala, asa ca au mai adus negri din Cuba. Indienii din Yucatan fusesera oricum legati de glie de catre spanioli, ij asa numitele "encomiendas": mosii carora le apartineau si oamenii, cam ca si sclavii. Sistemul asta a tinut pana dupa 1914, dupa revolutia din Mexic a lui (printre altii) Emiliano Zapato. Dupa aceea s-a facut reforma agrara, s-au creat un fel de cooperative, "ejidos", care mai exista si azi. Ca si pe vremea sisalului, si azi insa e multa saracie.
Ferma ne-a dezamagit. In afara de cladirea principala tot restul e complet decazut. Mai au o masina de prelucrat sisalul din Germania si una din SUA, un furnal si niste gradini. Ne cam pare rau de banii de bilet. Il agat pe unul care se fataia prin curte in niste cizme de cauciuc si-l rog sa-mi arate si mie o planta de sisal. Ne duce pe camp si ne arata. OK, macar am invatat si noi ceva. In rest, ne cam pare rau de banii dati pe bilet. Il intreb pe om cinei proprietar acum. Zice ca-i urmasul lui haciendero, don Pedro care locuieste insa in Merida. Ii spun ca don Pedro asta ar putea sa mai investeasca ceva din banii de bilete in ferma asta a lui, ca sa nu mai fie asa prapadita. Rade si-mi da dreptate. Mei vedem un nene in curte care potcoveste un cal si cam asta a fost. Cam dezamagitor. Pornim spre Uxmal, mai avem vreo 40 km.
Stam tot la Villas Arqueologicas, dar cea din Uxmal. Si hotelul asta e construit langa situl arheologic maya de la Uxmal, asa ca maine putem iar sa mergem pe jos. Vestea buna este ca dormim doua nopti in acelasi hotel (!), asa ca maine nu mai impachetam/despachetam. Asta ne bucura de fapt cel masi mult. Hotelul e si asta foarte dragut, are tot ce-i trebuie ca sa te simti bine (tot www.villasarqueologicas.com.mx). Testam si aici bucataria (tacos, guacamole) plus beri/sucuri si la culcare.
Maine vom face ruta Puuc, adica vom vedea siturile Uxmal, Kabah si Labna si vreo cateva orase contemporane de pe traseu, ca sa mai fie si variatie.
Pozele:
1. Pescar in laguna la Celestun
2. Flamingo
3. iar flamingo
4. ochi de apa intre mangrove
5. Plaja Celestun
6. Meniul zilei: peste plus cutia obligatorie de tortillas
7. Taxi!
8. Ferma Yaxcopoil
9. Hotelul
Ziua 7- Ruta Puuc
"Puuc" inseamna deal in limba maya. In zona Uxmal e intr-adevar un pic mai deluros, asa ca de-acolo vine si numele. Orasele maya construite in zona au caracteristici similare, in sensul ca sunt extraordinar de bogat ornamentate, cu diverse frize, masti, ornamente geometrice, etc. Ruta Puuc este practic o bucla pe care o poti face in jurul orasului Uxmal, traseu pe care se pot vizita mai multe situri cu trasaturi similare.
Uxmal este si el in patrimoniul UNESCO din 1996 si este cel mai mare oras maya din zona.
Mergem pe jos pana la intrare. Pretul e la fel ca la Chichen Itza: 111 pesos. Profita mexicanii din plin de patrimoniul UNESCO. Astia sunt insa si mai tari decat cei de la Chichen Itza: scrie ca spectacolul de sunet si lumini inclus in bilet (60 pesos) este suspendat pana spun ca ei ca nu mai e suspendat. Banii ii salta insa voios in continuare.
Vedem Piramida Vrajitorului ("doar" 35 m inaltime), Patrulaterul Calugaritelor (cladiri construite in patrulater unde spaniolii credeau ca mayasii cazau fecioare sau preotese ca sa fie sacrificate ulterior), omniprezentul joc cu mingea, cimitirul (nu e de fapt un cimitir, dar sunt niste platforme joase, ornate cu oase si capete de mort sculptate) in partea de nord. In sud mai este Marea Piramida, El Palomar (se pare ca de-aici s-au inspirat ulterior cei care construiau bisericile prin Yucatan) si extraordinarul Palat al Guvernatorului. Are o fatada lunga de 100 m si este impodobit pe o latime de 3 metri cu absolut tot ce-si puteau imagina mayasii: serpi, oameni, figuri geometrice, masti ale zeului Chac Mool. Este foarte frumos. Nu mai este nici pe departe inghesuiala de la Chichen Itza, nu mai trebuie sa cotuiesti pe nimeni ca sa faci o poza...
De la Uxmal plecam spre Kabah. Orasul avea 22 km patrati, dar nu a fost dezgropat si reconditionat decat foarte putin din el. Impresionant este Codz Poop, cu o fatada de 46 m pe care sunt reprezentate 260 de masti ale lui Chac Mool, cu nasul lui ca o trompa de elefant rulata. Toate mastile sunt compuse din pietre sculptate de mai ici dimensiuni: era nevoie de cca 30 de pietre ca sa faca o masca (e ca un puzzle). Este si un mare arc mayas, cu o bolta de 6 m, construit la inceputul drumului care lega Kabah de Uxmal.
De aici plecam mai departe la Sayil, sa vedem marele palat. Avea 94 camere, construit pe mai multe etaje. E oricum mai sobru decat Uxmal si Kabah, nu mai este chiar asa de frumos ornamentat. Orasul pare sa fi fost de asemenea imens, dar nu a fost decat partial pus in valoare.
Am terminat cu piramidele pe ziua de azi. Mai mergem 10 km si ajungem la Oxkutzcab, un orasel mic de pe traseu. Ne place centrul. E o piata relativ mare, umbrita de niste copaci imensi unde poti sa stai pe o banca la umbra. Investim in niste sucuri si ne uitam cum ies elevii de la scoala. Mai incolo dam peste o ghereta unde niste fete vand CD-uri. Ne-am plictisit deja de cele doua pe care le avem, asa ca mai luam trei. Vanzatoarei ii place cumbia, asa ca ne dam dupa ea. Ne arata care ii plac ei si ni le pune la un player conectat la niste boxe imense, ca sa auzim pe ce dam banii. Da muzica la maxim de bubuie toate piata, dar nu se deranjeaza nimeni din cauza asta. Mai incolo e piata orasului: foarte mare, cu de toate. Au carne, legume, haine, pantofi, fructe, electronice. Au vreo 4 soiuri de mango la vanzare. Il vedem pe cel verde-rosu mare care se gaseste si la noi. Vrem sa luam 1 kg. Tipa ne intreaba pentru ce-l luam. Ii zicem ca pentru mancat. Da din cap: nu prea e bun pentru asta. E mai acru, ei nu-l folosesc decat la gatit. Daca vrem sa-l mancam ca atare, sa-l incercam pe cel mic si galben care este mai dulce si mai moale. OK, asa sa fie: 10 pesos 1 kg. de mango. Ieftin.
De la Oxcutzcab plecam mai departe la Ticul. E un pic mai mare si ar fi celebru pentru pantofarii care activeaza aici. R. si-a pus mari sperante in ei: poate gaseste niste pantofi frumosi. Piata din Ticul nu e foarte grozava: fara vegetatie, asfaltata, cu nelipsita biserica in mijloc. Dam un ocol pe toate stradutele. Pana la urma am vazut si pantofarii cei celebri. De fapt sunt niste mici magazine asezate unul langa altul la care poti sa-ti configurezi viitoarea pereche de pantofi. Unul vinde numai talpi de plastic, celalalt vinde musama (materialul pentru viitorul pantof), al treilea vinde catarame si capse pentru barete. Ceva mai incolo asteapta mesterul care ti le coase pe toate in preafrumosul pantof. Ne-am lamurit: n-avem ce face cu pantofii lor celebri, musama si plastic mai gasesti si acasa. Dupa trei situri si doua orasele ne-a pocnit caldura serios de tot. Gasim un hotel mic in piata, care are restaurant la etajul 1. Urcam si dam peste un nene si sotia lui, pe la 60 de ani. Unul serveste la masa, cealalta gateste. Cerem in primul rand de baut si dupa aia ne alegem ceva de mancare. cerem 1/2 portie, pentru ca e oricum prea cald. Ala micu e cam nemultumit, se vede pe el. Aveam sa constatam ca ne-a adus de fapt portii intregi, dar ne-a taxat la 1/2. S-o fi gandit ca n-avem destui bani... Oricum a costat totul, cu bacsis cu tot vreo 5 EURO.
Ne intoarcem la hotelul din Uxmal pe seara. A fost o zi plina... Briceagul elvetian isi face datoria cu kilogramul de mango. Avea dreptate tipa: are un gust extraordinar!
Pozele:
1.Uxmal-Piramida Vrajitorului
2. Patrulaterul calugaritelor
3. El Palacio
4. El Palomar
5. "Cimitirul"
6. Kabah
7. Tot Kabah
8. Kabah-arcul
9. Sayil
10. Arcul din Sayil
11. Sayil-Palacio
"Puuc" inseamna deal in limba maya. In zona Uxmal e intr-adevar un pic mai deluros, asa ca de-acolo vine si numele. Orasele maya construite in zona au caracteristici similare, in sensul ca sunt extraordinar de bogat ornamentate, cu diverse frize, masti, ornamente geometrice, etc. Ruta Puuc este practic o bucla pe care o poti face in jurul orasului Uxmal, traseu pe care se pot vizita mai multe situri cu trasaturi similare.
Uxmal este si el in patrimoniul UNESCO din 1996 si este cel mai mare oras maya din zona.
Mergem pe jos pana la intrare. Pretul e la fel ca la Chichen Itza: 111 pesos. Profita mexicanii din plin de patrimoniul UNESCO. Astia sunt insa si mai tari decat cei de la Chichen Itza: scrie ca spectacolul de sunet si lumini inclus in bilet (60 pesos) este suspendat pana spun ca ei ca nu mai e suspendat. Banii ii salta insa voios in continuare.
Vedem Piramida Vrajitorului ("doar" 35 m inaltime), Patrulaterul Calugaritelor (cladiri construite in patrulater unde spaniolii credeau ca mayasii cazau fecioare sau preotese ca sa fie sacrificate ulterior), omniprezentul joc cu mingea, cimitirul (nu e de fapt un cimitir, dar sunt niste platforme joase, ornate cu oase si capete de mort sculptate) in partea de nord. In sud mai este Marea Piramida, El Palomar (se pare ca de-aici s-au inspirat ulterior cei care construiau bisericile prin Yucatan) si extraordinarul Palat al Guvernatorului. Are o fatada lunga de 100 m si este impodobit pe o latime de 3 metri cu absolut tot ce-si puteau imagina mayasii: serpi, oameni, figuri geometrice, masti ale zeului Chac Mool. Este foarte frumos. Nu mai este nici pe departe inghesuiala de la Chichen Itza, nu mai trebuie sa cotuiesti pe nimeni ca sa faci o poza...
De la Uxmal plecam spre Kabah. Orasul avea 22 km patrati, dar nu a fost dezgropat si reconditionat decat foarte putin din el. Impresionant este Codz Poop, cu o fatada de 46 m pe care sunt reprezentate 260 de masti ale lui Chac Mool, cu nasul lui ca o trompa de elefant rulata. Toate mastile sunt compuse din pietre sculptate de mai ici dimensiuni: era nevoie de cca 30 de pietre ca sa faca o masca (e ca un puzzle). Este si un mare arc mayas, cu o bolta de 6 m, construit la inceputul drumului care lega Kabah de Uxmal.
De aici plecam mai departe la Sayil, sa vedem marele palat. Avea 94 camere, construit pe mai multe etaje. E oricum mai sobru decat Uxmal si Kabah, nu mai este chiar asa de frumos ornamentat. Orasul pare sa fi fost de asemenea imens, dar nu a fost decat partial pus in valoare.
Am terminat cu piramidele pe ziua de azi. Mai mergem 10 km si ajungem la Oxkutzcab, un orasel mic de pe traseu. Ne place centrul. E o piata relativ mare, umbrita de niste copaci imensi unde poti sa stai pe o banca la umbra. Investim in niste sucuri si ne uitam cum ies elevii de la scoala. Mai incolo dam peste o ghereta unde niste fete vand CD-uri. Ne-am plictisit deja de cele doua pe care le avem, asa ca mai luam trei. Vanzatoarei ii place cumbia, asa ca ne dam dupa ea. Ne arata care ii plac ei si ni le pune la un player conectat la niste boxe imense, ca sa auzim pe ce dam banii. Da muzica la maxim de bubuie toate piata, dar nu se deranjeaza nimeni din cauza asta. Mai incolo e piata orasului: foarte mare, cu de toate. Au carne, legume, haine, pantofi, fructe, electronice. Au vreo 4 soiuri de mango la vanzare. Il vedem pe cel verde-rosu mare care se gaseste si la noi. Vrem sa luam 1 kg. Tipa ne intreaba pentru ce-l luam. Ii zicem ca pentru mancat. Da din cap: nu prea e bun pentru asta. E mai acru, ei nu-l folosesc decat la gatit. Daca vrem sa-l mancam ca atare, sa-l incercam pe cel mic si galben care este mai dulce si mai moale. OK, asa sa fie: 10 pesos 1 kg. de mango. Ieftin.
De la Oxcutzcab plecam mai departe la Ticul. E un pic mai mare si ar fi celebru pentru pantofarii care activeaza aici. R. si-a pus mari sperante in ei: poate gaseste niste pantofi frumosi. Piata din Ticul nu e foarte grozava: fara vegetatie, asfaltata, cu nelipsita biserica in mijloc. Dam un ocol pe toate stradutele. Pana la urma am vazut si pantofarii cei celebri. De fapt sunt niste mici magazine asezate unul langa altul la care poti sa-ti configurezi viitoarea pereche de pantofi. Unul vinde numai talpi de plastic, celalalt vinde musama (materialul pentru viitorul pantof), al treilea vinde catarame si capse pentru barete. Ceva mai incolo asteapta mesterul care ti le coase pe toate in preafrumosul pantof. Ne-am lamurit: n-avem ce face cu pantofii lor celebri, musama si plastic mai gasesti si acasa. Dupa trei situri si doua orasele ne-a pocnit caldura serios de tot. Gasim un hotel mic in piata, care are restaurant la etajul 1. Urcam si dam peste un nene si sotia lui, pe la 60 de ani. Unul serveste la masa, cealalta gateste. Cerem in primul rand de baut si dupa aia ne alegem ceva de mancare. cerem 1/2 portie, pentru ca e oricum prea cald. Ala micu e cam nemultumit, se vede pe el. Aveam sa constatam ca ne-a adus de fapt portii intregi, dar ne-a taxat la 1/2. S-o fi gandit ca n-avem destui bani... Oricum a costat totul, cu bacsis cu tot vreo 5 EURO.
Ne intoarcem la hotelul din Uxmal pe seara. A fost o zi plina... Briceagul elvetian isi face datoria cu kilogramul de mango. Avea dreptate tipa: are un gust extraordinar!
Pozele:
1.Uxmal-Piramida Vrajitorului
2. Patrulaterul calugaritelor
3. El Palacio
4. El Palomar
5. "Cimitirul"
6. Kabah
7. Tot Kabah
8. Kabah-arcul
9. Sayil
10. Arcul din Sayil
11. Sayil-Palacio
QUOTE (Pitzifelnic @ May 15 2009, 08:51)
Ziua 7- Ruta Puuc
"Puuc" inseamna deal in limba maya. In zona Uxmal e intr-adevar un pic mai deluros, asa ca de-acolo vine si numele. Orasele maya construite in zona au caracteristici similare, in sensul ca sunt extraordinar de bogat ornamentate, cu diverse frize, masti, ornamente geometrice, etc. Ruta Puuc este practic o bucla pe care o poti face in jurul orasului Uxmal, traseu pe care se pot vizita mai multe situri cu trasaturi similare.
Uxmal este si el in patrimoniul UNESCO din 1996 si este cel mai mare oras maya din zona.
Mergem pe jos pana la intrare. Pretul e la fel ca la Chichen Itza: 111 pesos. Profita mexicanii din plin de patrimoniul UNESCO. Astia sunt insa si mai tari decat cei de la Chichen Itza: scrie ca spectacolul de sunet si lumini inclus in bilet (60 pesos) este suspendat pana spun ca ei ca nu mai e suspendat. Banii ii salta insa voios in continuare.
Vedem Piramida Vrajitorului ("doar" 35 m inaltime), Patrulaterul Calugaritelor (cladiri construite in patrulater unde spaniolii credeau ca mayasii cazau fecioare sau preotese ca sa fie sacrificate ulterior), omniprezentul joc cu mingea, cimitirul (nu e de fapt un cimitir, dar sunt niste platforme joase, ornate cu oase si capete de mort sculptate) in partea de nord. In sud mai este Marea Piramida, El Palomar (se pare ca de-aici s-au inspirat ulterior cei care construiau bisericile prin Yucatan) si extraordinarul Palat al Guvernatorului. Are o fatada lunga de 100 m si este impodobit pe o latime de 3 metri cu absolut tot ce-si puteau imagina mayasii: serpi, oameni, figuri geometrice, masti ale zeului Chac Mool. Este foarte frumos. Nu mai este nici pe departe inghesuiala de la Chichen Itza, nu mai trebuie sa cotuiesti pe nimeni ca sa faci o poza...
De la Uxmal plecam spre Kabah. Orasul avea 22 km patrati, dar nu a fost dezgropat si reconditionat decat foarte putin din el. Impresionant este Codz Poop, cu o fatada de 46 m pe care sunt reprezentate 260 de masti ale lui Chac Mool, cu nasul lui ca o trompa de elefant rulata. Toate mastile sunt compuse din pietre sculptate de mai ici dimensiuni: era nevoie de cca 30 de pietre ca sa faca o masca (e ca un puzzle). Este si un mare arc mayas, cu o bolta de 6 m, construit la inceputul drumului care lega Kabah de Uxmal.
De aici plecam mai departe la Sayil, sa vedem marele palat. Avea 94 camere, construit pe mai multe etaje. E oricum mai sobru decat Uxmal si Kabah, nu mai este chiar asa de frumos ornamentat. Orasul pare sa fi fost de asemenea imens, dar nu a fost decat partial pus in valoare.
Am terminat cu piramidele pe ziua de azi. Mai mergem 10 km si ajungem la Oxkutzcab, un orasel mic de pe traseu. Ne place centrul. E o piata relativ mare, umbrita de niste copaci imensi unde poti sa stai pe o banca la umbra. Investim in niste sucuri si ne uitam cum ies elevii de la scoala. Mai incolo dam peste o ghereta unde niste fete vand CD-uri. Ne-am plictisit deja de cele doua pe care le avem, asa ca mai luam trei. Vanzatoarei ii place cumbia, asa ca ne dam dupa ea. Ne arata care ii plac ei si ni le pune la un player conectat la niste boxe imense, ca sa auzim pe ce dam banii. Da muzica la maxim de bubuie toate piata, dar nu se deranjeaza nimeni din cauza asta. Mai incolo e piata orasului: foarte mare, cu de toate. Au carne, legume, haine, pantofi, fructe, electronice. Au vreo 4 soiuri de mango la vanzare. Il vedem pe cel verde-rosu mare care se gaseste si la noi. Vrem sa luam 1 kg. Tipa ne intreaba pentru ce-l luam. Ii zicem ca pentru mancat. Da din cap: nu prea e bun pentru asta. E mai acru, ei nu-l folosesc decat la gatit. Daca vrem sa-l mancam ca atare, sa-l incercam pe cel mic si galben care este mai dulce si mai moale. OK, asa sa fie: 10 pesos 1 kg. de mango. Ieftin.
De la Oxcutzcab plecam mai departe la Ticul. E un pic mai mare si ar fi celebru pentru pantofarii care activeaza aici. R. si-a pus mari sperante in ei: poate gaseste niste pantofi frumosi. Piata din Ticul nu e foarte grozava: fara vegetatie, asfaltata, cu nelipsita biserica in mijloc. Dam un ocol pe toate stradutele. Pana la urma am vazut si pantofarii cei celebri. De fapt sunt niste mici magazine asezate unul langa altul la care poti sa-ti configurezi viitoarea pereche de pantofi. Unul vinde numai talpi de plastic, celalalt vinde musama (materialul pentru viitorul pantof), al treilea vinde catarame si capse pentru barete. Ceva mai incolo asteapta mesterul care ti le coase pe toate in preafrumosul pantof. Ne-am lamurit: n-avem ce face cu pantofii lor celebri, musama si plastic mai gasesti si acasa. Dupa trei situri si doua orasele ne-a pocnit caldura serios de tot. Gasim un hotel mic in piata, care are restaurant la etajul 1. Urcam si dam peste un nene si sotia lui, pe la 60 de ani. Unul serveste la masa, cealalta gateste. Cerem in primul rand de baut si dupa aia ne alegem ceva de mancare. cerem 1/2 portie, pentru ca e oricum prea cald. Ala micu e cam nemultumit, se vede pe el. Aveam sa constatam ca ne-a adus de fapt portii intregi, dar ne-a taxat la 1/2. S-o fi gandit ca n-avem destui bani... Oricum a costat totul, cu bacsis cu tot vreo 5 EURO.
Ne intoarcem la hotelul din Uxmal pe seara. A fost o zi plina... Briceagul elvetian isi face datoria cu kilogramul de mango. Avea dreptate tipa: are un gust extraordinar!
Pozele:
1.Uxmal-Piramida Vrajitorului
2. Patrulaterul calugaritelor
3. El Palacio
4. El Palomar
5. "Cimitirul"
6. Kabah
7. Tot Kabah
8. Kabah-arcul
9. Sayil
10. Arcul din Sayil
11. Sayil-Palacio
"Puuc" inseamna deal in limba maya. In zona Uxmal e intr-adevar un pic mai deluros, asa ca de-acolo vine si numele. Orasele maya construite in zona au caracteristici similare, in sensul ca sunt extraordinar de bogat ornamentate, cu diverse frize, masti, ornamente geometrice, etc. Ruta Puuc este practic o bucla pe care o poti face in jurul orasului Uxmal, traseu pe care se pot vizita mai multe situri cu trasaturi similare.
Uxmal este si el in patrimoniul UNESCO din 1996 si este cel mai mare oras maya din zona.
Mergem pe jos pana la intrare. Pretul e la fel ca la Chichen Itza: 111 pesos. Profita mexicanii din plin de patrimoniul UNESCO. Astia sunt insa si mai tari decat cei de la Chichen Itza: scrie ca spectacolul de sunet si lumini inclus in bilet (60 pesos) este suspendat pana spun ca ei ca nu mai e suspendat. Banii ii salta insa voios in continuare.
Vedem Piramida Vrajitorului ("doar" 35 m inaltime), Patrulaterul Calugaritelor (cladiri construite in patrulater unde spaniolii credeau ca mayasii cazau fecioare sau preotese ca sa fie sacrificate ulterior), omniprezentul joc cu mingea, cimitirul (nu e de fapt un cimitir, dar sunt niste platforme joase, ornate cu oase si capete de mort sculptate) in partea de nord. In sud mai este Marea Piramida, El Palomar (se pare ca de-aici s-au inspirat ulterior cei care construiau bisericile prin Yucatan) si extraordinarul Palat al Guvernatorului. Are o fatada lunga de 100 m si este impodobit pe o latime de 3 metri cu absolut tot ce-si puteau imagina mayasii: serpi, oameni, figuri geometrice, masti ale zeului Chac Mool. Este foarte frumos. Nu mai este nici pe departe inghesuiala de la Chichen Itza, nu mai trebuie sa cotuiesti pe nimeni ca sa faci o poza...
De la Uxmal plecam spre Kabah. Orasul avea 22 km patrati, dar nu a fost dezgropat si reconditionat decat foarte putin din el. Impresionant este Codz Poop, cu o fatada de 46 m pe care sunt reprezentate 260 de masti ale lui Chac Mool, cu nasul lui ca o trompa de elefant rulata. Toate mastile sunt compuse din pietre sculptate de mai ici dimensiuni: era nevoie de cca 30 de pietre ca sa faca o masca (e ca un puzzle). Este si un mare arc mayas, cu o bolta de 6 m, construit la inceputul drumului care lega Kabah de Uxmal.
De aici plecam mai departe la Sayil, sa vedem marele palat. Avea 94 camere, construit pe mai multe etaje. E oricum mai sobru decat Uxmal si Kabah, nu mai este chiar asa de frumos ornamentat. Orasul pare sa fi fost de asemenea imens, dar nu a fost decat partial pus in valoare.
Am terminat cu piramidele pe ziua de azi. Mai mergem 10 km si ajungem la Oxkutzcab, un orasel mic de pe traseu. Ne place centrul. E o piata relativ mare, umbrita de niste copaci imensi unde poti sa stai pe o banca la umbra. Investim in niste sucuri si ne uitam cum ies elevii de la scoala. Mai incolo dam peste o ghereta unde niste fete vand CD-uri. Ne-am plictisit deja de cele doua pe care le avem, asa ca mai luam trei. Vanzatoarei ii place cumbia, asa ca ne dam dupa ea. Ne arata care ii plac ei si ni le pune la un player conectat la niste boxe imense, ca sa auzim pe ce dam banii. Da muzica la maxim de bubuie toate piata, dar nu se deranjeaza nimeni din cauza asta. Mai incolo e piata orasului: foarte mare, cu de toate. Au carne, legume, haine, pantofi, fructe, electronice. Au vreo 4 soiuri de mango la vanzare. Il vedem pe cel verde-rosu mare care se gaseste si la noi. Vrem sa luam 1 kg. Tipa ne intreaba pentru ce-l luam. Ii zicem ca pentru mancat. Da din cap: nu prea e bun pentru asta. E mai acru, ei nu-l folosesc decat la gatit. Daca vrem sa-l mancam ca atare, sa-l incercam pe cel mic si galben care este mai dulce si mai moale. OK, asa sa fie: 10 pesos 1 kg. de mango. Ieftin.
De la Oxcutzcab plecam mai departe la Ticul. E un pic mai mare si ar fi celebru pentru pantofarii care activeaza aici. R. si-a pus mari sperante in ei: poate gaseste niste pantofi frumosi. Piata din Ticul nu e foarte grozava: fara vegetatie, asfaltata, cu nelipsita biserica in mijloc. Dam un ocol pe toate stradutele. Pana la urma am vazut si pantofarii cei celebri. De fapt sunt niste mici magazine asezate unul langa altul la care poti sa-ti configurezi viitoarea pereche de pantofi. Unul vinde numai talpi de plastic, celalalt vinde musama (materialul pentru viitorul pantof), al treilea vinde catarame si capse pentru barete. Ceva mai incolo asteapta mesterul care ti le coase pe toate in preafrumosul pantof. Ne-am lamurit: n-avem ce face cu pantofii lor celebri, musama si plastic mai gasesti si acasa. Dupa trei situri si doua orasele ne-a pocnit caldura serios de tot. Gasim un hotel mic in piata, care are restaurant la etajul 1. Urcam si dam peste un nene si sotia lui, pe la 60 de ani. Unul serveste la masa, cealalta gateste. Cerem in primul rand de baut si dupa aia ne alegem ceva de mancare. cerem 1/2 portie, pentru ca e oricum prea cald. Ala micu e cam nemultumit, se vede pe el. Aveam sa constatam ca ne-a adus de fapt portii intregi, dar ne-a taxat la 1/2. S-o fi gandit ca n-avem destui bani... Oricum a costat totul, cu bacsis cu tot vreo 5 EURO.
Ne intoarcem la hotelul din Uxmal pe seara. A fost o zi plina... Briceagul elvetian isi face datoria cu kilogramul de mango. Avea dreptate tipa: are un gust extraordinar!
Pozele:
1.Uxmal-Piramida Vrajitorului
2. Patrulaterul calugaritelor
3. El Palacio
4. El Palomar
5. "Cimitirul"
6. Kabah
7. Tot Kabah
8. Kabah-arcul
9. Sayil
10. Arcul din Sayil
11. Sayil-Palacio
Pitzifelnic imi permit sa iti dau un sfat: trebuie neaparat sa iti faci un blog unde sa aduni la un loc toate impresiile astea.
Din Mexic si din calatoriile din trecut.Merita toate adunate intr-un singur loc pe net, nu doar disparate in posturi pe forum.
Eu continui sa citesc ce scrii.
QUOTE (varucristea @ May 15 2009, 11:10)
Pitzifelnic imi permit sa iti dau un sfat: trebuie neaparat sa iti faci un blog unde sa aduni la un loc toate impresiile astea. Din Mexic si din calatoriile din trecut.
Merita toate adunate intr-un singur loc pe net, nu doar disparate in posturi pe forum.
Eu continui sa citesc ce scrii.
Din Mexic si din calatoriile din trecut.Merita toate adunate intr-un singur loc pe net, nu doar disparate in posturi pe forum.
Eu continui sa citesc ce scrii.
Multumesc vere, o sa ma gandesc la asta.
Ziua 8 – Uxmal – Edzna – Campeche
Din Uxmal mai mergem putin si trecem deja “granita” spre al treilea stat si ultimul din peninsula Yucatan, Campeche. Cu vreo 50 km inainte de Campeche facem stanga din San Anonio de Cayal spre Edzna, singurul sit pe care-l vizitam astazi. Nu este deloc inghesuiala, apre sa nu fie pe principalul traseu turistic, desi e foarte interesant. Desi apartine stilului “chenes” cu multe masti dins stuc descoperite pe fatadele templelor, are si elemente din stilul Puuc, vazut ieri. Orasul a fost locuit neintrerupt de prin anul 600 pana prin 1400 si a adapostit pana la 70.000 oameni pe o suprafata de pana la 25 km2. Aici insa nu dispuneau de “cenotes” acele bazine naturale de apa, asa ca au sapat canale si cisterne de apa in care sa se adune apa de ploaie in timpul sezonului ploios. Cel mai lung astfel de canal descoperit are 12 km, este lat de 20 m si danc de 6 m. Impresionant!
Cea mai inalta constructie este piramida cu 5 etaje, parte a marii acropole. Vedem si cateva din mastile de stuc care se pot vizita si apoi continuam spre Campeche. Orasul a fost infiintat in 1540 de Francisco de Montejo, dupa ce spaniolii s-au luptat si au fost invinsi de cateva ori de triburile maya din regiune. Ca sa se apare de pirati (era cel mai important port din peninsula) spaniolii au construit in 1686 un zid de aparare lung de 2.500 m in jurul orasului, din care s-au pastrat doar cateva bastioane.
Hotelul nostru e pe malul marii si primim o camera absolut imensa. Are si un perete despartitor mobil, ca s-o imparti in doua daca ai chef si are vedere si la ocean, dar si la piscina, prin doua geamuri separate. Hotelul se numeste “Hotel del Mar” (www.delmarhotel.com.mx). Prin fata trece un bulevard foarte mare, exact pe malul marii.
Noi nu facem insa prea multi purici in camera, pentru ca ne-a intrat in cap sa facem o baie in ocean astazi. Intrebam la receptie daca Playa Bonita de la sud de oras e OK. Alta n-am gasit pe harta. Nu e OK, unanim. E clar: nu se poate face o baie ca lumea decat la Playa Payucan, la vreo 35 km sud de Campeche. Daca trebuie, cu placere…
Pornim pe langa ocean si trecem mai intai pe langa Playa Bonita. Intr-adevar: nu are decat platforme betonate, pe care s-a imprastiat un pic de nisip. Localnicii par sa faca insa baie cu placere. Sunt si o groaza de restaurante, unul langa altul, muzica, totul foarte colorat. Ne dam jos din masina si cascam si noi gura prin zona. Da, e foarte frumos, dar noi vrem nisip adevarat. Mai facem si restul drumului repejor, dar nu gasim plaja. Pana la urma intrebam un baiat care vinde creveti la o terasa. Zice ca am trecut cu vreo 2 km de iesirea spre Payucan. Inapoi, acum o si gasim usor, trecem pe langa o baza militara a marinei si am ajuns. Plaja e de nisip, cu ceva pietre si complet pustie. Avem o groaza de umbrelute si casute numai pentru noi. Suntem practic singuri pe o distanta de sute de metri! Dezavantaj: nu exista nici o ghereta de unde sa-ti iei apa.
Spre seara pornim inapoi spre Campeche, lasam masina si vizitam orasul. Vedem catedrala, o luam pe cateva dintre stradutele foarte frumos colorate, ne urcam pe unul dintre forturi sa facem poze. Ne place, e un orasel frumos. Pentru cina ne bagam la Casa Vieja, un restaurant frumos asezat chiar in piata, la etajul 1 al unei cladiri istorice, ca sa vedem centrul si de sus. Dupa ceea ata la culcare, pentru ca maine vrem sa plecam la 6 spre Palenque. Mic dejunul e de la 6, asa ca trebuie sa rezolvam un lunch box. Problema nu este asa simpla. Ma duc mai intai la receptie, dar Miguel nu poate sa ma ajute. Ma trimite direct la seful restaurantului. Agat un chelner, ii zic ca vreau audienta la “el jefe”, se uita la mine si hotaraste ca sunt demn de o audienta, asa ca pleaca sa-l aduca pe om. Jefe e unu mic si rotofei, pare foarte competent. Ii expun problema, da din cap foarte serios, priveste ganditor in gol. Dupa aia se hotaraste brusc: e OK, se poate rezolva. Super! Trebuie sa-i dau insa tichetul de mic dejun. Nu-i la mine, asa ca ma duc sa-l iau din camera. Cand ma intorc, Jefe e deja in alta audienta, cu o problema probabil la fel de complexa ca si a mea. Stau deoparte, sa nu-l deranjez. Cand termina, ii dau tichetul, il verifica si pe fata si pe dos si declara in sfarsit ca e totul in regula: vom primi lunch box asa cum ne-am dorit. Pana o caut pe R. la fumoar, il vad deja pe Jefe la receptie discutand problema cu Miguel. Arata cu degetul: uite, el vrea lunch box! Dam din maini si zambim frumos. Ei discuta in continuare tacticos, inteleg ca incearca sa se hotarasca ce-o sa capatam noi maine in cutiile alea. Sunt simpatici.
Pozele:
1. Edzna, Marea Acropola
2. Edificiul cu 5 etaje
3. Masca de stuc
4. Vederea din hotel
5. Plaja Payucan
6. Zocalo (piata) din Campeche
7. Catedrala
8. Strada
Din Uxmal mai mergem putin si trecem deja “granita” spre al treilea stat si ultimul din peninsula Yucatan, Campeche. Cu vreo 50 km inainte de Campeche facem stanga din San Anonio de Cayal spre Edzna, singurul sit pe care-l vizitam astazi. Nu este deloc inghesuiala, apre sa nu fie pe principalul traseu turistic, desi e foarte interesant. Desi apartine stilului “chenes” cu multe masti dins stuc descoperite pe fatadele templelor, are si elemente din stilul Puuc, vazut ieri. Orasul a fost locuit neintrerupt de prin anul 600 pana prin 1400 si a adapostit pana la 70.000 oameni pe o suprafata de pana la 25 km2. Aici insa nu dispuneau de “cenotes” acele bazine naturale de apa, asa ca au sapat canale si cisterne de apa in care sa se adune apa de ploaie in timpul sezonului ploios. Cel mai lung astfel de canal descoperit are 12 km, este lat de 20 m si danc de 6 m. Impresionant!
Cea mai inalta constructie este piramida cu 5 etaje, parte a marii acropole. Vedem si cateva din mastile de stuc care se pot vizita si apoi continuam spre Campeche. Orasul a fost infiintat in 1540 de Francisco de Montejo, dupa ce spaniolii s-au luptat si au fost invinsi de cateva ori de triburile maya din regiune. Ca sa se apare de pirati (era cel mai important port din peninsula) spaniolii au construit in 1686 un zid de aparare lung de 2.500 m in jurul orasului, din care s-au pastrat doar cateva bastioane.
Hotelul nostru e pe malul marii si primim o camera absolut imensa. Are si un perete despartitor mobil, ca s-o imparti in doua daca ai chef si are vedere si la ocean, dar si la piscina, prin doua geamuri separate. Hotelul se numeste “Hotel del Mar” (www.delmarhotel.com.mx). Prin fata trece un bulevard foarte mare, exact pe malul marii.
Noi nu facem insa prea multi purici in camera, pentru ca ne-a intrat in cap sa facem o baie in ocean astazi. Intrebam la receptie daca Playa Bonita de la sud de oras e OK. Alta n-am gasit pe harta. Nu e OK, unanim. E clar: nu se poate face o baie ca lumea decat la Playa Payucan, la vreo 35 km sud de Campeche. Daca trebuie, cu placere…
Pornim pe langa ocean si trecem mai intai pe langa Playa Bonita. Intr-adevar: nu are decat platforme betonate, pe care s-a imprastiat un pic de nisip. Localnicii par sa faca insa baie cu placere. Sunt si o groaza de restaurante, unul langa altul, muzica, totul foarte colorat. Ne dam jos din masina si cascam si noi gura prin zona. Da, e foarte frumos, dar noi vrem nisip adevarat. Mai facem si restul drumului repejor, dar nu gasim plaja. Pana la urma intrebam un baiat care vinde creveti la o terasa. Zice ca am trecut cu vreo 2 km de iesirea spre Payucan. Inapoi, acum o si gasim usor, trecem pe langa o baza militara a marinei si am ajuns. Plaja e de nisip, cu ceva pietre si complet pustie. Avem o groaza de umbrelute si casute numai pentru noi. Suntem practic singuri pe o distanta de sute de metri! Dezavantaj: nu exista nici o ghereta de unde sa-ti iei apa.
Spre seara pornim inapoi spre Campeche, lasam masina si vizitam orasul. Vedem catedrala, o luam pe cateva dintre stradutele foarte frumos colorate, ne urcam pe unul dintre forturi sa facem poze. Ne place, e un orasel frumos. Pentru cina ne bagam la Casa Vieja, un restaurant frumos asezat chiar in piata, la etajul 1 al unei cladiri istorice, ca sa vedem centrul si de sus. Dupa ceea ata la culcare, pentru ca maine vrem sa plecam la 6 spre Palenque. Mic dejunul e de la 6, asa ca trebuie sa rezolvam un lunch box. Problema nu este asa simpla. Ma duc mai intai la receptie, dar Miguel nu poate sa ma ajute. Ma trimite direct la seful restaurantului. Agat un chelner, ii zic ca vreau audienta la “el jefe”, se uita la mine si hotaraste ca sunt demn de o audienta, asa ca pleaca sa-l aduca pe om. Jefe e unu mic si rotofei, pare foarte competent. Ii expun problema, da din cap foarte serios, priveste ganditor in gol. Dupa aia se hotaraste brusc: e OK, se poate rezolva. Super! Trebuie sa-i dau insa tichetul de mic dejun. Nu-i la mine, asa ca ma duc sa-l iau din camera. Cand ma intorc, Jefe e deja in alta audienta, cu o problema probabil la fel de complexa ca si a mea. Stau deoparte, sa nu-l deranjez. Cand termina, ii dau tichetul, il verifica si pe fata si pe dos si declara in sfarsit ca e totul in regula: vom primi lunch box asa cum ne-am dorit. Pana o caut pe R. la fumoar, il vad deja pe Jefe la receptie discutand problema cu Miguel. Arata cu degetul: uite, el vrea lunch box! Dam din maini si zambim frumos. Ei discuta in continuare tacticos, inteleg ca incearca sa se hotarasca ce-o sa capatam noi maine in cutiile alea. Sunt simpatici.
Pozele:
1. Edzna, Marea Acropola
2. Edificiul cu 5 etaje
3. Masca de stuc
4. Vederea din hotel
5. Plaja Payucan
6. Zocalo (piata) din Campeche
7. Catedrala
8. Strada
Ziua 9 - Campeche - Palenque
La ora 6 fix suntem gramada la receptie, predam telecomanda TV, butucul de la seif, telecomanda AC si primim in schimb lunch-boxurile noastre. Trebuie sa fem 360 km in vreo 4 ore: mission impossible. Am mers tot timpul cu 120-140 km/h si n-a fost usor deloc. Pana la Escarcega drumul e foarte OK, inclusiv bucati de autostrada dupa Campeche, dar apoi situatia se inrautateste. In localitatea numita cu multa fantezie "18 martie" facem iar stanga si de aici tinem drept spre Palenque. La un moment dat iesim din statul Campeche si intram in statul Tabasco. Sarbatorim chestia asta prin control militar extensiv, apoi control politienesc, apoi fito-sanitar si chiar veterinar. Aveam sa constatam ca pe drumul asta e mama tuturor controalelor mexicane. Dupa vreo 15 km iesim din Tabasco si intram in statul Chiapas: sarbatorim din nou extensiv, plus taxa de pod peste raul Usumacinta. Podul e mic, taxa mare: 4 EURO, zici ca treci Dunarea la bulgari! Pana la Palenque mai sunt cateva controale, la care scapam insa numai cu zambit frumos. Peisajul s-a schimbat dramatic: nu mai este seceta aceea din Yucatan, au aparut fermele de vite si cai, pasuni foarte mari, spatii deschise. Si casele indienilor s-au schimbat: sunt la fel de mici, dar facute din scanduri, nu din trunchiuri subtiri de copac.
In 4 ore am ajuns la hotel ceea ce este chiar un tur de forta. Cred c-am depasit 100 de camioane si ale lor sunt duble fata de ale noastre, au doua remorci!
Tipa la receptie ne da un welcome drink si ne comunica dupa aia suav ca nu-i gata camera. Nu-i nimic, vorbim cu hamalul, ii dam dolarul si ii lasam valiza ca s-o duca el in camera cand o fi gata.
Repede inapoi la masina si pornim spre situl de la Palenque. Nu mai sunt decat vreo 10 km. Ocolim statuia imensa cu indianca de-i da sa suga la copil (interesant!) si am ajuns. Extraordinar: imi doream de mic sa vad Palenque. Impreuna cu Baalbek mi se pareau cele mai misterioase locuri de pe pamant dupa ce am citi ce-a scris von Däniken despre placa de pe mormantul regelui Pakal, asemanata cu o racheta spatiala. Stiu acum ca nu avea dreptate, dar fantezia este fantezie...
Locul e foarte frumos, este altfel de jungla decat in Yucatan, incepe sa arate a jungla tropicala. In jurul monumentelor au un gazon fenomenal, totul este extraordinar de verde.
Vedem Templo de las Inscripciones unde l-au gasit pe regele Pakal si Palacio, adevarat palat al regilor din Palenque, cu o structura foarte complexa, camere mari, stucaturi. Pakal a urcat pe tron la 12 ani, in 615 si adomnit pana in 683, fiind cel mai important rege al acestui stat.
La iesire bem cate doua nuci de cocos ca sa ne mai revenim si intrebam o baba cu toti dintii din fata inramati in aur, cu cat da o apa. Zice ca-i 25 pesos. Ii spun ca are preturi ca la hotelurile de 5 stele. Are umor, rade de se bate cu mainile pe burta, dar nu ne face reducere. Zice ca n-are frigider si gheata in care tine sticlele la rece costa mult. Ne dam batuti.
Dupa vreo 2 km ne oprim la muzeu. Este extraordinar si n-ar trebui ratat de nimeni dintre cei care merg la Palenque. Exponatele sunt superbe, pornind de la unelte, masti, bijuterii si pana la (da!) placa de pe mormantul lui Pakal expusa la loc de cinste intr-o camera separata. Este extraordinar de mare si de groasa, cioplita in piatra si nu poti decat sa te uiti cu gura cascata la ce puteau produce mayasii acum mai mult de 1.400 de ani! Intram in vorba cu o indianca. Vinde cateva lucrusoare pe o patura intinsa pe jos. Zice ca locuieste in jungla, arata directia cu mana. Vorbeste foarte frumos spaniola, canta fiecare cuvant, parca ar spune o poezie. Luam un medalion si niste bratari de la ea, fara sa ne targuim de data asta, pentru ca oricum nu cere mult si e simpatica.
Ne intoarcem si la indianca bine dotata cu pruncul in brate o luam in jos spre San Cristobal. Vrem sa vedem cascadele de la Agua Azul. Le-am vazut pe internet si par foarte frumoase, timp mai avem, asa ca: de ce nu? Problema e ca mai sunt 60 de km pana acolo si e cel mai rau drum de pana acum. Dupa cum spuneam si in alt loc, fiecare indian care planuieste sa vanda ceva la marginea drumului, si-a facut un tope numai pentru sufletul lui. Nu sunt semnalizate decat daca sta indianul langa el. In rest habar n-ai ce te-asteapta. Dam de vreo 2 ori cu capul de tavan si dupa aia ne invatam lectia: mergem cu ochii in 4 dupa damburile lor. Cand ne mai relaxam fiindca am invatat smecheria cu topes-urile, intram intr-un sat la a carui intrare troneaza o pancarta mare din scanduri, scrisa cu pensula. R. se uita si intra in fibrilatie: zice c-am intrat in teritoriul zapatist in rebeliune fata de guvern si ca aici poporul porunceste si guvernul asculta! Cool, dar ne mai consultam odata serios daca sa continuam. E zi, drumul e circulat, asa ca-i dam bataie. Militarii sunt din ce in ce mai fiorosi, patruleaza cu Hummerele lor blindate, nu e vesel deloc. Dupa vreo 1,5 ore ajungem la intersectia unde facem dreapta spre Agua Azul. Control militar si dupa vreo 500 m pe drumul asta le vedem si tabara in care campeaza militarii. Sunt cateva corturi prapadite, un foc de tabara, izmene si ciorapi spalate in rau si puse la uscat. N-o duc prea grozav baietii astia. Ajungem in sfarsit pe la 15,30 la cascade, platim biletul si intram. Locul viermuieste de turisti si de tarabe, dar in rest este extraordinar de frumos. Sunt o groaza de cascade din varful muntelui pana jos, apa se imprastie intr-un evantai superb, culoarea este de un azuriu perfect. Jos se formeaza un mare bazin in care poti sa faci baie in timp ce te uiti la cascada. Urcam pe poteca pana sus, apoi ne intoarcem si: la baie!!! Cred ca e unul din cele mai frumoase locuri pe care le-am vazut in Mexic. In apa nu este asa multa lume ca pe mal, e liniste...
Pe la 17,30 iesim, mai tragem o raita pe la vanzatori. Punem mana pe vreo doua tricouri la pret de dumping, un huipil mexican (camasuta) negociat la sange de R. si pornim inapoi spre hotel. Ne bucuram cand iesim din zona zapatista, scapam si ieftin de controale, asa ca la lasarea intunericului suntem inapoi. Valiza ne asteapta si-i multumim in gand hamalului pentru asta. Traditionala vizita la restaurant, imputinam stocul de sucuri si bere al barului si apoi la culcare pentru ca oricum nu mai putem tine ochii deschisi. Hotelul e foarte frumos, plin de iguane si pauni care se plimba liber prin curte (www.ciudadreal.com.mx). Rar vezi intr-o viata atatea lucruri interesante intr-o singura zi! Allah e mare!
Pozele:
1. Palenque: El Palacio cu Observatorul
2. Templu
3. Vedere de sus
4. Drum in Chiapas
5. Agua Azul
6. idem
7. idem
8 Intrarea in teritoriul zapatist!
La ora 6 fix suntem gramada la receptie, predam telecomanda TV, butucul de la seif, telecomanda AC si primim in schimb lunch-boxurile noastre. Trebuie sa fem 360 km in vreo 4 ore: mission impossible. Am mers tot timpul cu 120-140 km/h si n-a fost usor deloc. Pana la Escarcega drumul e foarte OK, inclusiv bucati de autostrada dupa Campeche, dar apoi situatia se inrautateste. In localitatea numita cu multa fantezie "18 martie" facem iar stanga si de aici tinem drept spre Palenque. La un moment dat iesim din statul Campeche si intram in statul Tabasco. Sarbatorim chestia asta prin control militar extensiv, apoi control politienesc, apoi fito-sanitar si chiar veterinar. Aveam sa constatam ca pe drumul asta e mama tuturor controalelor mexicane. Dupa vreo 15 km iesim din Tabasco si intram in statul Chiapas: sarbatorim din nou extensiv, plus taxa de pod peste raul Usumacinta. Podul e mic, taxa mare: 4 EURO, zici ca treci Dunarea la bulgari! Pana la Palenque mai sunt cateva controale, la care scapam insa numai cu zambit frumos. Peisajul s-a schimbat dramatic: nu mai este seceta aceea din Yucatan, au aparut fermele de vite si cai, pasuni foarte mari, spatii deschise. Si casele indienilor s-au schimbat: sunt la fel de mici, dar facute din scanduri, nu din trunchiuri subtiri de copac.
In 4 ore am ajuns la hotel ceea ce este chiar un tur de forta. Cred c-am depasit 100 de camioane si ale lor sunt duble fata de ale noastre, au doua remorci!
Tipa la receptie ne da un welcome drink si ne comunica dupa aia suav ca nu-i gata camera. Nu-i nimic, vorbim cu hamalul, ii dam dolarul si ii lasam valiza ca s-o duca el in camera cand o fi gata.
Repede inapoi la masina si pornim spre situl de la Palenque. Nu mai sunt decat vreo 10 km. Ocolim statuia imensa cu indianca de-i da sa suga la copil (interesant!) si am ajuns. Extraordinar: imi doream de mic sa vad Palenque. Impreuna cu Baalbek mi se pareau cele mai misterioase locuri de pe pamant dupa ce am citi ce-a scris von Däniken despre placa de pe mormantul regelui Pakal, asemanata cu o racheta spatiala. Stiu acum ca nu avea dreptate, dar fantezia este fantezie...
Locul e foarte frumos, este altfel de jungla decat in Yucatan, incepe sa arate a jungla tropicala. In jurul monumentelor au un gazon fenomenal, totul este extraordinar de verde.
Vedem Templo de las Inscripciones unde l-au gasit pe regele Pakal si Palacio, adevarat palat al regilor din Palenque, cu o structura foarte complexa, camere mari, stucaturi. Pakal a urcat pe tron la 12 ani, in 615 si adomnit pana in 683, fiind cel mai important rege al acestui stat.
La iesire bem cate doua nuci de cocos ca sa ne mai revenim si intrebam o baba cu toti dintii din fata inramati in aur, cu cat da o apa. Zice ca-i 25 pesos. Ii spun ca are preturi ca la hotelurile de 5 stele. Are umor, rade de se bate cu mainile pe burta, dar nu ne face reducere. Zice ca n-are frigider si gheata in care tine sticlele la rece costa mult. Ne dam batuti.
Dupa vreo 2 km ne oprim la muzeu. Este extraordinar si n-ar trebui ratat de nimeni dintre cei care merg la Palenque. Exponatele sunt superbe, pornind de la unelte, masti, bijuterii si pana la (da!) placa de pe mormantul lui Pakal expusa la loc de cinste intr-o camera separata. Este extraordinar de mare si de groasa, cioplita in piatra si nu poti decat sa te uiti cu gura cascata la ce puteau produce mayasii acum mai mult de 1.400 de ani! Intram in vorba cu o indianca. Vinde cateva lucrusoare pe o patura intinsa pe jos. Zice ca locuieste in jungla, arata directia cu mana. Vorbeste foarte frumos spaniola, canta fiecare cuvant, parca ar spune o poezie. Luam un medalion si niste bratari de la ea, fara sa ne targuim de data asta, pentru ca oricum nu cere mult si e simpatica.
Ne intoarcem si la indianca bine dotata cu pruncul in brate o luam in jos spre San Cristobal. Vrem sa vedem cascadele de la Agua Azul. Le-am vazut pe internet si par foarte frumoase, timp mai avem, asa ca: de ce nu? Problema e ca mai sunt 60 de km pana acolo si e cel mai rau drum de pana acum. Dupa cum spuneam si in alt loc, fiecare indian care planuieste sa vanda ceva la marginea drumului, si-a facut un tope numai pentru sufletul lui. Nu sunt semnalizate decat daca sta indianul langa el. In rest habar n-ai ce te-asteapta. Dam de vreo 2 ori cu capul de tavan si dupa aia ne invatam lectia: mergem cu ochii in 4 dupa damburile lor. Cand ne mai relaxam fiindca am invatat smecheria cu topes-urile, intram intr-un sat la a carui intrare troneaza o pancarta mare din scanduri, scrisa cu pensula. R. se uita si intra in fibrilatie: zice c-am intrat in teritoriul zapatist in rebeliune fata de guvern si ca aici poporul porunceste si guvernul asculta! Cool, dar ne mai consultam odata serios daca sa continuam. E zi, drumul e circulat, asa ca-i dam bataie. Militarii sunt din ce in ce mai fiorosi, patruleaza cu Hummerele lor blindate, nu e vesel deloc. Dupa vreo 1,5 ore ajungem la intersectia unde facem dreapta spre Agua Azul. Control militar si dupa vreo 500 m pe drumul asta le vedem si tabara in care campeaza militarii. Sunt cateva corturi prapadite, un foc de tabara, izmene si ciorapi spalate in rau si puse la uscat. N-o duc prea grozav baietii astia. Ajungem in sfarsit pe la 15,30 la cascade, platim biletul si intram. Locul viermuieste de turisti si de tarabe, dar in rest este extraordinar de frumos. Sunt o groaza de cascade din varful muntelui pana jos, apa se imprastie intr-un evantai superb, culoarea este de un azuriu perfect. Jos se formeaza un mare bazin in care poti sa faci baie in timp ce te uiti la cascada. Urcam pe poteca pana sus, apoi ne intoarcem si: la baie!!! Cred ca e unul din cele mai frumoase locuri pe care le-am vazut in Mexic. In apa nu este asa multa lume ca pe mal, e liniste...
Pe la 17,30 iesim, mai tragem o raita pe la vanzatori. Punem mana pe vreo doua tricouri la pret de dumping, un huipil mexican (camasuta) negociat la sange de R. si pornim inapoi spre hotel. Ne bucuram cand iesim din zona zapatista, scapam si ieftin de controale, asa ca la lasarea intunericului suntem inapoi. Valiza ne asteapta si-i multumim in gand hamalului pentru asta. Traditionala vizita la restaurant, imputinam stocul de sucuri si bere al barului si apoi la culcare pentru ca oricum nu mai putem tine ochii deschisi. Hotelul e foarte frumos, plin de iguane si pauni care se plimba liber prin curte (www.ciudadreal.com.mx). Rar vezi intr-o viata atatea lucruri interesante intr-o singura zi! Allah e mare!
Pozele:
1. Palenque: El Palacio cu Observatorul
2. Templu
3. Vedere de sus
4. Drum in Chiapas
5. Agua Azul
6. idem
7. idem
8 Intrarea in teritoriul zapatist!
imi place ce povestesti tu,pozele sunt 
QUOTE (moschino @ May 22 2009, 00:00)
imi place ce povestesti tu,pozele sunt
Multumesc moschino. Tu te-ai hotarat pana la urma unde vrei sa pleci?
Ziua 10 Palenque - Balamku - Calakmul - Chicanna
Plecam iar cu noaptea in cap, trecem prin milionul de controale obligatorii pana la Escarcega si aici facem dreapta in directia Chetumal. Prima oprire: Balamku. Aici este o friza celebra, reprezentand pe cei 4 regi ai orasului, facuta din stuc. Are aproape 2 m inaltime si peste 16 m lungime si este destul de bine conservata. Intrebam la intrarea in sit daca e deschisa. Tipul ne zice ca nue, dar se rezolva. Pana ajungem la locul faptei pe poteca, deja ne asteapta un tinerel care a luat-o inainte cu bicicleta. Urca cu noi, ne descuie camera cu friza, asteapta rabduriu pana facem poze. Ii dam si lui 10 pesos la iesire si o taie imediat pe bicicleta lui rablagita (suntem singurii vizitatori). De aici plecam mai departe spre Calakmul. Cu vreo 50 km inainte de Chicanna facem dreapta spre Calakmul. Era sa ratam intrarea, fiindca nu este marcata decat cu o panza care flutura in vant pe undeva pe un stalp. Chiar cum iesim de pe sosea, ne asteapta o tipa la o bariera: 40 de pesos de caciula si tot 40 pentru masina, intrarea in rezervatia biosferei Calakmul. OK. Platim si mergem mai departe. Pana la Calakmul mai sunt 65 km pe acest drum secundar, taiat prin jungla. Nu este nicio localitate prin zona, doar salbaticie. Dupa vreo 15 km se ingusteaza si drumul la o singura banda, asa ca nu mai poti merge decat cu maxim 30km/h pana la sit. Ajunsi acolo mai platim cate 41 pesos pentru intrare, dar a meritat fiecare banut. Impreuna cu Tikal a fost la vremea sa cel mai puternic oras al amaya. Sunt vreo 6.000 de structuri ascunse prin padure si a fost declarat ca facand parte din patrimoniul UNESCO din 2002. Detine si cele mai inalte piramide din Yucatan (doua!) de 53, repectiv 50 m. Il rog pe indianul de la intrare sa ne arate un copac de cauciuc. E unul chiar langa ghiseul lui, mai poarte urmele de taieturi prin care i-au colectat seva (Calakmul a fost descoperit de un chiclero, cautator de cauciuc). Locul este extraordinar: la vreo 600-700 m de la intrare vedem deja o familie de maimute: doi adulti si un pui, leganandu-se prin pomii de deasupra noastra. Vedem si prima structura printre doua tufe. Bag capul sa ma indes printre ele si aud un fosnit deasupra iar R. incepe sa urle: "Iesi de-acolo!!!!!!!!!" Ma trag si imi arata un sarpe verde, de vreun 1 1/2 m exact deasupra in tufa. Nu-l vazusem! Ma priveste interesat si sasaie la mine. R. are fobie de serpi, asa ca restul drumului a masurat din priviri fiecare cm inainte de a pune piciorul in pamant.
Ne urcam pe ambele piramide, privelistea de sus e extraordinara: e doar jungla peste tot, pana dincolo de granita cu Guatemala. Te simti ca un fel de Pizzarro sau Cortes descoperind Americile.
Spre seara, iesim, mai vedem si alte maimute pe drum. Exact la 17,30 iesim pe poarta sitului. Il interceptez pe indianul care pornise deja prin jungla spre casa, la picior (oare unde o sta?!) si-l intreb de sarpe. Rade: cu aia verzi nu-i problema. Da cu piciorul prin pamantul de pe jos: daca avea culoarea pamantului astuia, atunci as fi fost in mare pericol. OK, e bine de stiut!
La iesire nu mai e decat o singura masina, un FIAT. Pornesc inaintea noastra dupa ce-si mananca banana, noi in spatele lor. Drumul e plin de curcani salbatici, foarte frumos colorati, care par sa pazeasca fiecare o portiune din drum! Daca treci prea aproape de ei, se umfla si pornesc la atac impotriva masinii! Fug si cate 100-200 m dupa ea. Curajosi!
Inca o curba si era cat pe ce sa ma infig in Fiat-ul oprit in drum. Vad si de ce-a oprit: Jumatate dintr-un pom s-a prabusit exact de-a curmezisul soselei. Tipul din Fiat a coborat si se chinuie sa traga pomul in sant. Ma dau si eu jos sa-l ajut: daca nu reusim, aici dormim, cu curcanii...
Il tragem cat putem sa eliberam macar partial soseaua. Tipul incepe sa strige la consoarta din masina sa treaca ea cu masina pana tinem de pom. Trece Fiat-ul, apoi R. cu masina noastra. Imi dau seama ca aam inteles ce-a spus: vorbea ungureste. Il intreb daca e ungur, tipul mai sa lesine. Il cheama Antal, e din Szentendre si face o tura prin Mexic cu prietena lui Klara. Ma intreaba daca suntem si noi unguri. Ii zic ca suntem ardeleni din Romania. Nu-i nimic: tipul nu stie o boaba de engleza, n-a avut cu cine vorbi de-o saptamana de cand a ajuns in Mexic, asa ca e fericit sa converseze. Plecam impreuna, dar dupa un timp ii depasim. Dupa ce ne-am cazat la Chicanna, aveam sa constatam ca si ei erau cazati exact sub noi, asa ca mergem impreuna la cina. Ungurii sunt bestiali: el stie numai ungureste, ea rupe cateva cuvinte in engleza.N-au nicio harta, nici un ghid turistiv. Au primit doar o foaie A4 de la agentia din Ungaria, care le zice in ce oras vor innopta in fiecare noapte si numele hotelului, fara adresa, nimic. Ii traduc lui R. ce zice Antal, nu-i vine sa creada. Se duce in camera, aduce tot materialul nostru, le arata ce pot vizita maine. Klara e un fel de artista de un blond sters, foarte timida. Antal in schimb arata ca Adi copilu minune, fara coloratia specifica insa. Are niste ochisori mici care-i joaca permanent in cap, e cat un dop (mai mult lat decat lung) si cred ca el a finantat toata miscarea, pare o fiinta foarte practica spre deosebire de Klara lui.
Hotelul e foarte frumos, cu casute de maxim un etaj, situat tot pe un drum taiat prin jungla, chiar peste drum de intrarea in situl de la Chicanna si la 1 km de Becan. Se numeste Chicanna Ecovillage (www.chicannaecovillageresort.com). Singurul dezavantaj e ca in baie miroase infiorator: cred ca recicleaza apa sau ceva de genul asta. Nu-i prea placut! Din pacate, tot aici vom innopta si maine. Asta e...
Poze:
1. Balamku- friza, partial
2. Balamku
3. Calakmul
4. Calakmul - vedere de sus
5. Calakmul-piramida
6. Calakmul-stela
7. Curcan salbatic la atac
8. Hotelul
9. Hotelul
Plecam iar cu noaptea in cap, trecem prin milionul de controale obligatorii pana la Escarcega si aici facem dreapta in directia Chetumal. Prima oprire: Balamku. Aici este o friza celebra, reprezentand pe cei 4 regi ai orasului, facuta din stuc. Are aproape 2 m inaltime si peste 16 m lungime si este destul de bine conservata. Intrebam la intrarea in sit daca e deschisa. Tipul ne zice ca nue, dar se rezolva. Pana ajungem la locul faptei pe poteca, deja ne asteapta un tinerel care a luat-o inainte cu bicicleta. Urca cu noi, ne descuie camera cu friza, asteapta rabduriu pana facem poze. Ii dam si lui 10 pesos la iesire si o taie imediat pe bicicleta lui rablagita (suntem singurii vizitatori). De aici plecam mai departe spre Calakmul. Cu vreo 50 km inainte de Chicanna facem dreapta spre Calakmul. Era sa ratam intrarea, fiindca nu este marcata decat cu o panza care flutura in vant pe undeva pe un stalp. Chiar cum iesim de pe sosea, ne asteapta o tipa la o bariera: 40 de pesos de caciula si tot 40 pentru masina, intrarea in rezervatia biosferei Calakmul. OK. Platim si mergem mai departe. Pana la Calakmul mai sunt 65 km pe acest drum secundar, taiat prin jungla. Nu este nicio localitate prin zona, doar salbaticie. Dupa vreo 15 km se ingusteaza si drumul la o singura banda, asa ca nu mai poti merge decat cu maxim 30km/h pana la sit. Ajunsi acolo mai platim cate 41 pesos pentru intrare, dar a meritat fiecare banut. Impreuna cu Tikal a fost la vremea sa cel mai puternic oras al amaya. Sunt vreo 6.000 de structuri ascunse prin padure si a fost declarat ca facand parte din patrimoniul UNESCO din 2002. Detine si cele mai inalte piramide din Yucatan (doua!) de 53, repectiv 50 m. Il rog pe indianul de la intrare sa ne arate un copac de cauciuc. E unul chiar langa ghiseul lui, mai poarte urmele de taieturi prin care i-au colectat seva (Calakmul a fost descoperit de un chiclero, cautator de cauciuc). Locul este extraordinar: la vreo 600-700 m de la intrare vedem deja o familie de maimute: doi adulti si un pui, leganandu-se prin pomii de deasupra noastra. Vedem si prima structura printre doua tufe. Bag capul sa ma indes printre ele si aud un fosnit deasupra iar R. incepe sa urle: "Iesi de-acolo!!!!!!!!!" Ma trag si imi arata un sarpe verde, de vreun 1 1/2 m exact deasupra in tufa. Nu-l vazusem! Ma priveste interesat si sasaie la mine. R. are fobie de serpi, asa ca restul drumului a masurat din priviri fiecare cm inainte de a pune piciorul in pamant.
Ne urcam pe ambele piramide, privelistea de sus e extraordinara: e doar jungla peste tot, pana dincolo de granita cu Guatemala. Te simti ca un fel de Pizzarro sau Cortes descoperind Americile.
Spre seara, iesim, mai vedem si alte maimute pe drum. Exact la 17,30 iesim pe poarta sitului. Il interceptez pe indianul care pornise deja prin jungla spre casa, la picior (oare unde o sta?!) si-l intreb de sarpe. Rade: cu aia verzi nu-i problema. Da cu piciorul prin pamantul de pe jos: daca avea culoarea pamantului astuia, atunci as fi fost in mare pericol. OK, e bine de stiut!
La iesire nu mai e decat o singura masina, un FIAT. Pornesc inaintea noastra dupa ce-si mananca banana, noi in spatele lor. Drumul e plin de curcani salbatici, foarte frumos colorati, care par sa pazeasca fiecare o portiune din drum! Daca treci prea aproape de ei, se umfla si pornesc la atac impotriva masinii! Fug si cate 100-200 m dupa ea. Curajosi!
Inca o curba si era cat pe ce sa ma infig in Fiat-ul oprit in drum. Vad si de ce-a oprit: Jumatate dintr-un pom s-a prabusit exact de-a curmezisul soselei. Tipul din Fiat a coborat si se chinuie sa traga pomul in sant. Ma dau si eu jos sa-l ajut: daca nu reusim, aici dormim, cu curcanii...
Il tragem cat putem sa eliberam macar partial soseaua. Tipul incepe sa strige la consoarta din masina sa treaca ea cu masina pana tinem de pom. Trece Fiat-ul, apoi R. cu masina noastra. Imi dau seama ca aam inteles ce-a spus: vorbea ungureste. Il intreb daca e ungur, tipul mai sa lesine. Il cheama Antal, e din Szentendre si face o tura prin Mexic cu prietena lui Klara. Ma intreaba daca suntem si noi unguri. Ii zic ca suntem ardeleni din Romania. Nu-i nimic: tipul nu stie o boaba de engleza, n-a avut cu cine vorbi de-o saptamana de cand a ajuns in Mexic, asa ca e fericit sa converseze. Plecam impreuna, dar dupa un timp ii depasim. Dupa ce ne-am cazat la Chicanna, aveam sa constatam ca si ei erau cazati exact sub noi, asa ca mergem impreuna la cina. Ungurii sunt bestiali: el stie numai ungureste, ea rupe cateva cuvinte in engleza.N-au nicio harta, nici un ghid turistiv. Au primit doar o foaie A4 de la agentia din Ungaria, care le zice in ce oras vor innopta in fiecare noapte si numele hotelului, fara adresa, nimic. Ii traduc lui R. ce zice Antal, nu-i vine sa creada. Se duce in camera, aduce tot materialul nostru, le arata ce pot vizita maine. Klara e un fel de artista de un blond sters, foarte timida. Antal in schimb arata ca Adi copilu minune, fara coloratia specifica insa. Are niste ochisori mici care-i joaca permanent in cap, e cat un dop (mai mult lat decat lung) si cred ca el a finantat toata miscarea, pare o fiinta foarte practica spre deosebire de Klara lui.
Hotelul e foarte frumos, cu casute de maxim un etaj, situat tot pe un drum taiat prin jungla, chiar peste drum de intrarea in situl de la Chicanna si la 1 km de Becan. Se numeste Chicanna Ecovillage (www.chicannaecovillageresort.com). Singurul dezavantaj e ca in baie miroase infiorator: cred ca recicleaza apa sau ceva de genul asta. Nu-i prea placut! Din pacate, tot aici vom innopta si maine. Asta e...
Poze:
1. Balamku- friza, partial
2. Balamku
3. Calakmul
4. Calakmul - vedere de sus
5. Calakmul-piramida
6. Calakmul-stela
7. Curcan salbatic la atac
8. Hotelul
9. Hotelul
Ziua 11 - Chicanna - Ruta Rio Bec - Chicanna
Azi trebuia sa vizitam practic doar siturile de la Chicanna, Becan si Xpujil, iar maine Kohunlich, Dzibanche si Kinichna, in drum spre Chetumal. Facem consiliu de razboi si ne hotaram sa vizitam azi toate siturile care ni se par interesante, ca sa vem maine mai mult timp in zona Chetumal. Fiind la ocean, putem sa facem plaja, asa ca merita efortul!
Chicanna e chiar peste frum de hotel, asa ca va fi primul. Aici cea mai cunoscuta este o cladire din piata principala, care are niste decoratiuni foarte frumoase, reprezentare a zeului Itzamna.
Becan este de asemenea foarte aproape. Este unul din putinele orase fortareata ale mayasilor. Avea un zid de jur imprejur, inconjurat la randul sau de un sant de aparare lat de 4 m.Cladirile sunt si ele construite ca niste cetati. Mai are un gang boltit din piatra, lung de vreo 60 m si o piramida relativ mica de 30 m inaltime.
Xpujil nu ni se pare foarte interesant, asa ca renuntam la el si pornim in directia Chetumal, spre Kohunlich. Aici este o piramida a mastilor, la care s-au mai pastrat pe fiecare palier masti foarte frumoase, cu urme de culoare rosie pe ele, probabil reprezentari ale zeului soarelui, Kinich Ahau. Mai exista si o acropole frumoasa. Lcoul este insa deosebit de celelalte situri datorita faptului ca este spuzit de niste palmieri extraordinar de frumosi, care inlocuiesc jungla omniprezenta pana acum.
Pornim inapoi spre Chicanna si intram imediat spre dreapta, directia Dzibanche/Kinichna. Drumul este plin de gropi, dar mexicanii s-au apucat deja de asfaltat, probabil ca intr-o luna va fi refacut, dupa cum lucreaza deja la el. Pentru cele doua situri, foarte apropiate, se plateste un singur bilet. Intram mai intai la Dzibanche. Aici plaza principala este inconjurata de 4 piramide (!) pe care inca se mai poate urca. Si acest oras este pierdut in jungla. La siturile mai mici, mexicanii insista sa te inscrii intr-un caiet, in care se mentioneaza numarul de persoane din grup si tara de provenienta. Vedem ca in ultima saptamana nu au mai fost decat cinci persoane aici (1 venezuelean, 2 mexicani si doi unguri, adica Antal plus Klara desigur). Se lucreaza inca de zor la dezgroparea altor monumente, atmosfera este foarte relaxata si pasnica. La Kinichna este doar o singura piramida dezgropata, n-o vizitam decat pentru ca este aproape si am platit oricum biletul
Seara intoarcere la acelasi hotel din Chicanna.
Pozele:
1. Chicanna
2. Becan
3. Tot Becan
4. Kohunlich, mastile
5. Kohunlich, palmieri
6. Dzibanche
7. idem
Azi trebuia sa vizitam practic doar siturile de la Chicanna, Becan si Xpujil, iar maine Kohunlich, Dzibanche si Kinichna, in drum spre Chetumal. Facem consiliu de razboi si ne hotaram sa vizitam azi toate siturile care ni se par interesante, ca sa vem maine mai mult timp in zona Chetumal. Fiind la ocean, putem sa facem plaja, asa ca merita efortul!
Chicanna e chiar peste frum de hotel, asa ca va fi primul. Aici cea mai cunoscuta este o cladire din piata principala, care are niste decoratiuni foarte frumoase, reprezentare a zeului Itzamna.
Becan este de asemenea foarte aproape. Este unul din putinele orase fortareata ale mayasilor. Avea un zid de jur imprejur, inconjurat la randul sau de un sant de aparare lat de 4 m.Cladirile sunt si ele construite ca niste cetati. Mai are un gang boltit din piatra, lung de vreo 60 m si o piramida relativ mica de 30 m inaltime.
Xpujil nu ni se pare foarte interesant, asa ca renuntam la el si pornim in directia Chetumal, spre Kohunlich. Aici este o piramida a mastilor, la care s-au mai pastrat pe fiecare palier masti foarte frumoase, cu urme de culoare rosie pe ele, probabil reprezentari ale zeului soarelui, Kinich Ahau. Mai exista si o acropole frumoasa. Lcoul este insa deosebit de celelalte situri datorita faptului ca este spuzit de niste palmieri extraordinar de frumosi, care inlocuiesc jungla omniprezenta pana acum.
Pornim inapoi spre Chicanna si intram imediat spre dreapta, directia Dzibanche/Kinichna. Drumul este plin de gropi, dar mexicanii s-au apucat deja de asfaltat, probabil ca intr-o luna va fi refacut, dupa cum lucreaza deja la el. Pentru cele doua situri, foarte apropiate, se plateste un singur bilet. Intram mai intai la Dzibanche. Aici plaza principala este inconjurata de 4 piramide (!) pe care inca se mai poate urca. Si acest oras este pierdut in jungla. La siturile mai mici, mexicanii insista sa te inscrii intr-un caiet, in care se mentioneaza numarul de persoane din grup si tara de provenienta. Vedem ca in ultima saptamana nu au mai fost decat cinci persoane aici (1 venezuelean, 2 mexicani si doi unguri, adica Antal plus Klara desigur). Se lucreaza inca de zor la dezgroparea altor monumente, atmosfera este foarte relaxata si pasnica. La Kinichna este doar o singura piramida dezgropata, n-o vizitam decat pentru ca este aproape si am platit oricum biletul
Seara intoarcere la acelasi hotel din Chicanna.
Pozele:
1. Chicanna
2. Becan
3. Tot Becan
4. Kohunlich, mastile
5. Kohunlich, palmieri
6. Dzibanche
7. idem
Ziua 12 – Chicanna – Chetumal
Azi nu mai vizitam nicio piramida. Pornim dimineata spre Chetumal. Orasul e situat spre Marea Caraibelor, in Golful Chetumal, chiar la granita cu Belize.
Hotelul il gasim usor, e chiar in centru, un Holiday Inn. Dupa ce ne cazam, mai scoatem niste pesos de la bancomat si il intrebam pe baiatul de la receptie cum iesim din oras spre Bacalar. Ne explica, ne alegem si cu o harta trasa la xerox a orasului, asa ca o pornim repede incolo. Dupa vreo 50 minute vedem si semnul cu iesirea spre Bacalar. Mai facem 500 m si am ajuns la Cenote Azul. Este un Cenote foarte mare, cat un lac de marime mica. Chiar pe mal s-a construit un restaurant mai fitos, unde poti sa lasi masina, sa bei si sa mananci cate ceva si sa faci si baie daca ai chef. Au pus cateva sezlonguri prin iarba, chiar in fata terasei restaurantului. N-am mai facut o baie demult, asa ca ne dezechipam rapid si ne bagam in apa. E foarte calda si extraordinar de limpede. Mexicanii au o grija feroce de apa din cenotes: n-ai voie sa intri nici macar daca esti dat cu crema de soare normala (trebuie sa fie una biodegradabila!), n-ai voie cu animale, etc. Dupa vreo ora de baie si stat la soare, bem ceva pe terasa si pornim mai departe spre Bacalar. Imdediat drumul incepe sa serpuiasca pe marginea Lagunei Bacalar, pana la localitatea cu acelasi nume. Peisajul este extraordinar, exact ca in cliseele pe care le cunoastem despre Caraibe. E o apa perfect azurie, care-si schimba culoarea functie de cum bate soarele spre ea, inconjurata de o padure si palmieri.
In satul Bacalar oprim chiar in centru, langa fort si tragem masina in curtea unui restaurant. Cred ca gradina are cel putin doua hectare, este plina de mese mai aproape sau mai departe de apa, mai la umbra sau mai la soare, cum vrea fiecare. Mai incolo restaurantul are si un ponton de lemn pentru barcile cu motor, acoperit in mijloc cu o umbrela mare, unde se poate face baie. Sarim si noi in apa si este extraordinar. Fiind laguna, apa este cam de 1 m adancime, foarte calda si linistita. Stam aici cateva ore si apoi pornim inapoi spre Chetumal.
Cum ajungem fugim repede la muzeul culturii maya, aflat peste drum de hotel. Se inchide peste 1,5 ore si stim ca sunt multe de vazut. Muzeul este excelent. E nou, construit in stil modern, dar transmite o groaza de informatii despre civilizatia maya. E plin de exponate, reproduceri, picturi infatisand viata de zi cu zi a indienilor in acele timpuri. Inauntru este o sala imensa, structurata pe trei paliere, care prezinta universul maya, in credinta lor: subsolul, adica lumea de jos, cea spre care se indreptau cei care mureau, reprezentat asa cum isi inchipuiau mayasii ca arata; parterul, adica lumea in care traim noi; etajul, adica cerul, reprezentat de carapacea unei broaste testoase de care sunt fixate stelele si deasupra careia sta pasarea Quetzal. De jos pana sus este reprezentat un arbore imens, chiar in mijlocul salii, cu radacinile infipte in subsol si pe a carui coroana este carapacea reprezentand cerul: arborele vietii la mayasi. Ne place foarte mult si il recomandam cu caldura oricui trece prin zona.
La hotel verificam restaurantul, dar nu prea ne place, asa ca mergem sa mancam la restaurantul de peste drum, care tine de hotelul Los Cocos. E foarte OK, de mari fite mexicane, se poate manca si afara pe terasa, ca sa vezi cine mai umbla pe strada. Zis si facut!
Dupa masa vedem ca este agitatie la teatrul de vara asa ca intram si noi. Aflam ca este spectacol gratuit, organizat de primarie si ca asa se procedeaza in fiecare week-end. E plin de mexicani la patru ace care aplauda constiincios, chiar daca majoritatea artistilor care se produc nu sunt chiar foarte grozavi. Ne pare rau ca n-am prins spectacolul anuntat pentru saptamana viitoare: cumbia. Azi e mai mult muzica folk si corala. Oricum, cadem de acord in drum spre hotel ca n-a fost rau pana la urma. E frumos ca fac chestia asta, la noi nu vezi asemenea spectacole decat cand e rost de alegeri. Pe strada s-a spuzit de mutre dubioase aparute dupa lasarea intunericului si de politie bine-nteles. Ne bucuram ca n-avem decat 100 m pana la intrarea in hotel.
Pozele:
1. Cenote Azul cu Laguna Bacalar in spate
2. Laguna Bacalar
3. idem
4. idem
5. Hotelul
6. Golful Chetumal cu mangrove si palmieri
Azi nu mai vizitam nicio piramida. Pornim dimineata spre Chetumal. Orasul e situat spre Marea Caraibelor, in Golful Chetumal, chiar la granita cu Belize.
Hotelul il gasim usor, e chiar in centru, un Holiday Inn. Dupa ce ne cazam, mai scoatem niste pesos de la bancomat si il intrebam pe baiatul de la receptie cum iesim din oras spre Bacalar. Ne explica, ne alegem si cu o harta trasa la xerox a orasului, asa ca o pornim repede incolo. Dupa vreo 50 minute vedem si semnul cu iesirea spre Bacalar. Mai facem 500 m si am ajuns la Cenote Azul. Este un Cenote foarte mare, cat un lac de marime mica. Chiar pe mal s-a construit un restaurant mai fitos, unde poti sa lasi masina, sa bei si sa mananci cate ceva si sa faci si baie daca ai chef. Au pus cateva sezlonguri prin iarba, chiar in fata terasei restaurantului. N-am mai facut o baie demult, asa ca ne dezechipam rapid si ne bagam in apa. E foarte calda si extraordinar de limpede. Mexicanii au o grija feroce de apa din cenotes: n-ai voie sa intri nici macar daca esti dat cu crema de soare normala (trebuie sa fie una biodegradabila!), n-ai voie cu animale, etc. Dupa vreo ora de baie si stat la soare, bem ceva pe terasa si pornim mai departe spre Bacalar. Imdediat drumul incepe sa serpuiasca pe marginea Lagunei Bacalar, pana la localitatea cu acelasi nume. Peisajul este extraordinar, exact ca in cliseele pe care le cunoastem despre Caraibe. E o apa perfect azurie, care-si schimba culoarea functie de cum bate soarele spre ea, inconjurata de o padure si palmieri.
In satul Bacalar oprim chiar in centru, langa fort si tragem masina in curtea unui restaurant. Cred ca gradina are cel putin doua hectare, este plina de mese mai aproape sau mai departe de apa, mai la umbra sau mai la soare, cum vrea fiecare. Mai incolo restaurantul are si un ponton de lemn pentru barcile cu motor, acoperit in mijloc cu o umbrela mare, unde se poate face baie. Sarim si noi in apa si este extraordinar. Fiind laguna, apa este cam de 1 m adancime, foarte calda si linistita. Stam aici cateva ore si apoi pornim inapoi spre Chetumal.
Cum ajungem fugim repede la muzeul culturii maya, aflat peste drum de hotel. Se inchide peste 1,5 ore si stim ca sunt multe de vazut. Muzeul este excelent. E nou, construit in stil modern, dar transmite o groaza de informatii despre civilizatia maya. E plin de exponate, reproduceri, picturi infatisand viata de zi cu zi a indienilor in acele timpuri. Inauntru este o sala imensa, structurata pe trei paliere, care prezinta universul maya, in credinta lor: subsolul, adica lumea de jos, cea spre care se indreptau cei care mureau, reprezentat asa cum isi inchipuiau mayasii ca arata; parterul, adica lumea in care traim noi; etajul, adica cerul, reprezentat de carapacea unei broaste testoase de care sunt fixate stelele si deasupra careia sta pasarea Quetzal. De jos pana sus este reprezentat un arbore imens, chiar in mijlocul salii, cu radacinile infipte in subsol si pe a carui coroana este carapacea reprezentand cerul: arborele vietii la mayasi. Ne place foarte mult si il recomandam cu caldura oricui trece prin zona.
La hotel verificam restaurantul, dar nu prea ne place, asa ca mergem sa mancam la restaurantul de peste drum, care tine de hotelul Los Cocos. E foarte OK, de mari fite mexicane, se poate manca si afara pe terasa, ca sa vezi cine mai umbla pe strada. Zis si facut!
Dupa masa vedem ca este agitatie la teatrul de vara asa ca intram si noi. Aflam ca este spectacol gratuit, organizat de primarie si ca asa se procedeaza in fiecare week-end. E plin de mexicani la patru ace care aplauda constiincios, chiar daca majoritatea artistilor care se produc nu sunt chiar foarte grozavi. Ne pare rau ca n-am prins spectacolul anuntat pentru saptamana viitoare: cumbia. Azi e mai mult muzica folk si corala. Oricum, cadem de acord in drum spre hotel ca n-a fost rau pana la urma. E frumos ca fac chestia asta, la noi nu vezi asemenea spectacole decat cand e rost de alegeri. Pe strada s-a spuzit de mutre dubioase aparute dupa lasarea intunericului si de politie bine-nteles. Ne bucuram ca n-avem decat 100 m pana la intrarea in hotel.
Pozele:
1. Cenote Azul cu Laguna Bacalar in spate
2. Laguna Bacalar
3. idem
4. idem
5. Hotelul
6. Golful Chetumal cu mangrove si palmieri
amr 6 zile si decolam si noi spre state, iar de pe 13 iunie ajungem si in cancun
multi zic ca suntem nebuni ...
multi zic ca suntem nebuni ...
In curand... autoevolution.ro
Teste, stiri, ghiduri, jurnale, forum si multe altele!
Teste, stiri, ghiduri, jurnale, forum si multe altele!
Aceasta este o versiune simplificată a paginii originale. Pentru a vizita versiunea originala click aici.