Dupa mine, pentru a putea scrie poezie (sau pentru a o intelege) iti trebuie o anumita conformatie "interioara", un suflet labirintic si intortocheat, prin ale carui cotloane stau ascunse trairile, visele, deziluziile si sperantele tale.
Este o cale pe care cei mai multi preferam sa mergem singuri, eliberand din timp in timp, printr-un puseu de razvratire impotriva propriei singuratati, cate o bucatica din sufletul nostru, pentru a face cunoscuta tuturor celor ce sunt dispusi sa asculte, povestea romantata a intregii noastre vieti.
Nu poti fi in acelasi timp si creator si sociabil. Starea de visare necesara pentru a scrie poezie este incompatibila cu tumultul unei vieti active din punct de vedere social. Sau, poate m-am nascut eu intr-o zodie mai naspa
