Pagini: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, 241, 242, 243, 244, 245, 246, 247, 248, 249, 250, 251, 252, 253, 254, 255, 256, 257, 258, 259, 260, 261, 262, 263, 264, 265, 266, 267, 268, 269, 270, 271, 272, 273, 274, 275, 276, 277, 278, 279, 280, 281, 282, 283, 284, 285, 286, 287, 288, 289, 290, 291, 292, 293, 294, 295, 296, 297, 298, 299, 300, 301, 302, 303, 304, 305, 306, 307, 308, 309, 310, 311, 312, 313, 314, 315, 316, 317, 318, 319, 320, 321, 322, 323, 324, 325, 326, 327, 328, 329, 330, 331, 332, 333, 334, 335, 336, 337, 338, 339, 340, 341, 342, 343, 344, 345, 346, 347, 348, 349, 350, 351, 352, 353, 354, 355, 356, 357, 358, 359, 360, 361, 362, 363, 364, 365, 366, 367, 368, 369, 370, 371, 372, 373, 374, 375, 376, 377, 378, 379, 380, 381, 382, 383, 384, 385, 386, 387, 388, 389, 390, 391, 392, 393, 394, 395, 396, 397, 398, 399, 400, 401, 402, 403, 404, 405, 406, 407, 408, 409, 410, 411, 412, 413, 414, 415, 416, 417, 418, 419, 420, 421, 422, 423, 424, 425, 426, 427, 428, 429, 430, 431, 432, 433, 434, 435, 436, 437, 438, 439, 440, 441, 442, 443, 444, 445, 446, 447, 448, 449, 450, 451, 452, 453, 454, 455, 456, 457, 458, 459, 460, 461, 462, 463, 464, 465, 466, 467, 468, 469, 470, 471, 472, 473, 474, 475, 476, 477, 478, 479, 480, 481, 482, 483, 484, 485, 486, 487, 488, 489, 490, 491, 492, 493, 494, 495, 496, 497, 498, 499, 500, 501, 502, 503, 504, 505, 506, 507, 508, 509, 510, 511, 512, 513, 514, 515, 516, 517, 518, 519, 520, 521, 522, 523, 524, 525, 526, 527, 528, 529, 530, 531, 532, 533, 534, 535, 536, 537, 538, 539, 540, 541, 542, 543, 544, 545, 546, 547, 548, 549, 550, 551, 552, 553, 554, 555, 556, 557, 558, 559, 560, 561, 562, 563, 564, 565, 566, 567, 568, 569, 570, 571, 572, 573, 574, 575, 576, 577, 578, 579, 580, 581, 582, 583, 584, 585, 586, 587, 588, 589, 590, 591, 592, 593, 594, 595, 596, 597, 598, 599, 600, 601, 602, 603, 604, 605, 606, 607, 608, 609, 610, 611, 612, 613, 614, 615, 616, 617, 618, 619, 620, 621, 622, 623, 624, 625, 626, 627, 628, 629, 630, 631, 632, 633, 634, 635, 636, 637, 638, 639, 640, 641, 642, 643, 644, 645, 646, 647, 648, 649, 650, 651, 652, 653, 654, 655, 656, 657, 658, 659, 660, 661, 662, 663, 664, 665, 666, 667, 668, 669, 670, 671, 672, 673, 674, 675, 676, 677, 678, 679, 680, 681, 682, 683, 684, 685, 686, 687, 688, 689, 690, 691, 692, 693, 694, 695, 696, 697, 698, 699, 700, 701, 702, 703, 704, 705, 706, 707, 708, 709, 710, 711, 712, 713, 714, 715, 716, 717, 718, 719, 720, 721, 722, 723, 724, 725, 726, 727, 728, 729, 730, 731, 732, 733, 734, 735, 736, 737, 738, 739, 740, 741, 742, 743, 744, 745, 746, 747, 748, 749, 750, 751, 752, 753, 754, 755, 756, 757, 758, 759, 760, 761, 762, 763, 764, 765, 766, 767, 768, 769, 770, 771, 772, 773, 774, 775, 776, 777, 778, 779, 780, 781, 782, 783, 784, 785, 786, 787, 788, 789, 790, 791, 792, 793, 794, 795, 796, 797, 798, 799, 800, 801, 802, 803, 804, 805, 806, 807, 808, 809, 810, 811, 812, 813, 814, 815, 816, 817, 818, 819, 820, 821, 822, 823, 824, 825, 826, 827, 828, 829, 830, 831, 832, 833, 834, 835, 836, 837, 838, 839, 840, 841, 842, 843, 844, 845, 846, 847, 848, 849, 850, 851, 852, 853, 854, 855, 856, 857, 858, 859, 860, 861, 862, 863, 864, 865, 866, 867, 868, 869, 870, 871, 872, 873, 874, 875, 876, 877, 878, 879, 880, 881, 882, 883, 884, 885, 886, 887, 888, 889, 890, 891, 892, 893, 894, 895, 896, 897, 898, 899, 900, 901, 902, 903, 904, 905, 906, 907, 908, 909, 910, 911, 912, 913, 914, 915, 916, 917, 918, 919, 920, 921, 922, 923, 924, 925, 926, 927, 928, 929, 930, 931, 932, 933, 934, 935, 936, 937, 938, 939, 940, 941, 942, 943, 944, 945, 946, 947, 948, 949, 950, 951, 952, 953, 954, 955, 956, 957, 958, 959, 960, 961, 962, 963, 964, 965, 966, 967, 968, 969, 970, 971, 972, 973, 974, 975, 976, 977, 978, 979, 980, 981, 982, 983, 984, 985, 986, 987, 988, 989, 990, 991, 992, 993, 994, 995, 996, 997, 998, 999, 1000, 1001, 1002, 1003, 1004, 1005, 1006, 1007, 1008, 1009, 1010, 1011, 1012, 1013, 1014, 1015, 1016, 1017, 1018, 1019, 1020, 1021, 1022, 1023, 1024, 1025, 1026, 1027, 1028, 1029, 1030, 1031, 1032, 1033, 1034, 1035, 1036, 1037, 1038, 1039, 1040, 1041, 1042, 1043, 1044, 1045, 1046, 1047, 1048, 1049, 1050, 1051, 1052, 1053, 1054, 1055, 1056, 1057, 1058, 1059, 1060, 1061, 1062, 1063, 1064, 1065, 1066, 1067, 1068, 1069, 1070, 1071, 1072, 1073, 1074, 1075, 1076, 1077, 1078, 1079, 1080, 1081, 1082, 1083, 1084, 1085, 1086, 1087, 1088, 1089, 1090, 1091, 1092, 1093, 1094, 1095, 1096, 1097, 1098, 1099, 1100, 1101, 1102, 1103, 1104, 1105, 1106, 1107, 1108, 1109, 1110, 1111, 1112, 1113, 1114, 1115, 1116, 1117, 1118, 1119, 1120, 1121, 1122, 1123, 1124, 1125, 1126, 1127, 1128, 1129, 1130, 1131, 1132, 1133, 1134, 1135, 1136, 1137, 1138, 1139, 1140, 1141, 1142, 1143, 1144, 1145, 1146, 1147, 1148, 1149, 1150, 1151, 1152, 1153, 1154, 1155, 1156, 1157, 1158, 1159, 1160, 1161, 1162, 1163, 1164, 1165, 1166, 1167, 1168, 1169, 1170, 1171, 1172, 1173, 1174, 1175, 1176, 1177, 1178, 1179, 1180, 1181, 1182, 1183, 1184, 1185, 1186, 1187, 1188, 1189, 1190, 1191, 1192, 1193, 1194, 1195, 1196, 1197
Intradevar nu merita, iti racesti gura de pomana.
Nu te intelege nimeni si nici nu vrea sa te inteleaga.
Iti mai aduci aminte ce scrie in Cuvantul Sfant a Lui Dumnezeu?
Matei 15
14 Lăsați-i: sunt niște călăuze oarbe; și când un orb călăuzește pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă."
Adaug si eu:
"Sa nu aruncati margaritare in gura porcilor"
"Sa nu aruncati margaritare in gura porcilor"
BIBLIA HAZLIE (6)
de Leo Taxil
(continuare)
CAPITOLUL AL SASELEA
PREADREPTUL NOE SI URMASII LUI BLAGOSLOVITI DE DUMNEZEU
Istoria potopului este completata cu doua episoade interesante: betia lui Noe si "turnul Babel". "Si a început Noe sa munceasca pamântul si a sadit vie. Si a baut vin si s-a îmbatat si s-a dezvelit în cortul sau. Si a vazut Ham, tatal lui Canaan, goliciunea parintelui sau si s-a dus sa le spuna celor doi frati ai sai, care erau afara. Atunci au luat Sem si Iafet o mantie si, punând-o amândoi pe umerii lor, au mers de-a-ndaratelea si au acoperit goliciunea parintelui lor, iar fetele lor erau întoarse, asa incât n-au vazut goliciunea parintelui lor" (Geneza, IX, 20-23).
Asadar, Sem si Iafet s-au purtat respectuos, asa cum se cuvine sa se poarte niste fii de treaba care si-au vazut tatal beat. Ham, dimpotriva, s-a purtat ca un mitocan. Si, bineînteles, blestemul nu s-a lasat mult asteptat; dar sa vedeti asupra cui a cazut. "Si s-a trezit Noe din betia lui si a aflat ceea ce îi facuse lui feciorul sau cel mai tânar. Si atunci Noe a zis: «Blestemat sa fie Canaan ! Sa fie robul robilor fratilor sai !» Si a adaugat: «Binecuvântat sa fie domnul, Dumnezeul lui Sem, si Canaan sa fie robul lui ! Dumnezeu sa dea întindere lui Iafet si sa locuiasca în corturile lui Sem, iar Canaan sa fie robul lui !»" (Geneza, IX, 24-27).
Asa a fost blestemat tânarul Canaan, cu toate ca el nu-si batuse de loc joc de bunicul sau. E de presupus ca Noe înca nu se trezise complet din betia lui când a rostit blestemul. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a confirmat. Teologii sustin ca Noe a dat Asia lui Sem, Europa lui Iafet, iar Africa lui Ham. Canaan si Ham au dat nastere negrilor si negroizilor. Tocmai de aceea, zice-se, urmasii lor au trebuit sa devina robi ai europenilor. Se pune întrebarea: în ce fel cei trei fii ai lui Noe, nascuti din acelasi tata si din aceeasi mama, au putut sa devina întemeietorii a trei rase diferite ? Totusi, trebuie sa ne ploconim în fata lui Dumnezeu si în fata "sfintei scripturi" si sa socotim ca din Sem se trag asiaticii cu pielea galbena, din Iafet europenii cu pielea alba, iar din Ham si Canaan africanii cu pielea neagra. Dar atunci din cine se trag pieile rosii din America ? Sau, "sfântul spirit" a uitat sa divulge aceasta autorului cartii "Geneza" sau trebuie sa admitem ca aztecii si mohicanii din America n-au avut tata.
Sa trecem acum la vestitul basm cu turnul Babel. "Si tot pamântul avea un singur grai si aceleasi cuvinte. Si s-a întîmplat ca, pornind oamenii din rasarit, au gasit un ses în tinutul Sinear si s-au salasluit în el. Si si-au zis ei între ei: «Veniti încoace! Sa facem caramizi si sa le ardem în foc!» Si s-au slujit de caramizi în loc de piatra si de catran în loc de muruiala. Si au zis: «Haidem sa ne cladim o cetate si un turn al carui vârf sa ajunga pâna la cer...» Atunci s-a pogorît domnul ca sa vaza cetatea si turnul pe care îl zideau fiii oamenilor. Si a zis domnul: «Iata, ei sunt un singur popor si o singura limba au cu totii. Si acesta e numai începutul lucrarilor, dar nimic nu le va ramânea nefacut din toate câte îsi vor pune în minte sa faca. Haidem sa ne pogorîm si sa amestecam pe loc graiul lor, astfel ca sa nu se mai înteleaga în limba unii cu altii!» Si i-a împrastiat Dumnezeu pe ei de acolo pe toata fata pamântului si ei au contenit cu ziditul cetatii. De aceea i s-a pus numele Babel, de vreme ce acolo amestecat-a Dumnezeu graiul a tot pamântul si de acolo i-a risipit Dumnezeu pe fata pamântului întreg" (Geneza, XI, 1-9). Unii teologi afirmau cu tarie si plini de sine ca, în momentul când fusese distrus de Dumnezeu, "turnul Babel" atinsese o înaltime de un kilometru si jumatate, adica ar fi fost de zece ori mai înalt decât cea mai mare piramida din Egipt, piramida lui Keops (147 m). Cu toate acestea, piramidele s-au pastrat, pe când din grandioasa constructie care poarta denumirea de "turnul Babel" nu a ramas nici urma. Pentru o înaltime de 1500 m ar fi fost necesar si un fundament neobisnuit de mare. Se pune întrebarea: cum a putut sa dispara o cladire atât de uriasa ? Autorul cartii "Geneza" a uitat sa dea o explicatie în aceasta privinta.
Si înca ceva: pe atunci, potrivit Bibliei însasi, nu puteau sa existe un numar suficient de oameni care sa înalte o constructie atât de importanta si nici care sa cunoasca mestesugurile necesare acestei lucrari. Aceasta istorisire trebuie privita drept una dintre cele mai mari "minuni" religioase ! O minune tot atât de uluitoare o constituie aparitia pe neasteptate a unui mare numar de limbi si dialecte. "Comentatorii - spunea Voltaire - au cercetat ce limbi s-au nascut în urma acestei dispersari a popoarelor, dar n-au dat niciodata atentie limbilor vechi, vorbite de oamenii de pe teritoriul ce se întinde din India pâna în Japonia. Ar fi foarte interesant sa numaram câte dialecte se vorbesc în prezent pe suprafata globului. In ce priveste America, cunoastem peste 300 de dialecte, iar pe continentul nostru peste 3.000. Fiecare provincie chineza are limba sa proprie. Locuitorii Pekinului înteleg greu pe cei din Kanton, iar un indian de pe coasta Malabar nu întelege pe un indian din Benares. De altfel, populatia pamântului n-a avut habar de minunea cu «turnul Babel»; ea a fost cunoscuta doar de scriitorii evrei antici".
Stârneste cea mai mare mirare faptul ca importantele evenimente istorice, pe care Biblia le pune la baza nasterii omenirii, nu sunt de loc cunoscute de nici unul dintre celelalte popoare. Ar fi de înteles ca grecii, romanii, egiptenii, caldeenii, persii, indienii, chinezii, sa nu fi stiut nimic de Ghedeon, Samson, sau despre vreun alt erou al unui trib evreiesc. Dar, daca acestor popoare le sunt necunoscute pâna si numele lui Adam si Noe, asta e cu totul altceva.
De vreme ce potopul a nimicit tot ce era pe pamânt si Noe a perpetuat semintia omeneasca, acest patriarh ar fi trebuit sa fie cunoscut de istoricii tuturor popoarelor. Cum se face ca numele lui Adam si al Evei, al lui Cain si Abel, al lui Enoh si Matusalem, al lui Lameh, Noe, Sem, Ham si Iafet nu au fost înscrise pe toate pergamentele, ci figureaza numai în cartile micului popor evreu ? Când veteranii marii navigatii din timpul potopului s-au împrastiat în diferitele colturi ale pamântului si au dat nastere unor noi popoare, ei au uitat, într-un mod ciudat, absolut totul: si cum a facut Dumnezeu "cerul si pamântul", si cum au trait în rai primii oameni. Mai mult chiar, au uitat pâna si numele primilor oameni. Numai evreii au tinut minte totul, iar de la ei povestile biblice s-au transmis si celorlalte popoare. Nici meritul de a fi cultivat vita de vie nu l-a putut salva pe Noe de uitarea generala, caci un numar urias de oameni îl cinstesc pe Bachus ca parinte al vinului.
In ce priveste potopul, criticii sunt de acord ca a fost o calamitate locala cât se poate de fireasca. Ei afirma ca au existat probabil multe alte inundatii de acest gen, dovada mitul lui Deucalion la grecii antici.
Daca potopul ar fi fost o catastrofa de proportii mondiale, cuteaza sa afirme criticii, numele lui Noe ar fi fost si el cunoscut în toata lumea, pe când numele lui Deucalion si Utnapistim - eroul unei legende caldeene - ar fi fost date uitarii. Este de asemenea curios ca Hesiod si Homer nu pomenesc nici un cuvânt nici despre Adam, nici despre Noe, desi unul a fost parintele, iar celalalt salvatorul neamului omenesc.
Aceasta rezerva este mai mult decât uluitoare, caci, pe buna dreptate, nu se poate admite ca "porumbelul divin" sa fi mers cu mistificarea pâna acolo incât sa dea primului om, precum si salvatorului omenirii de la înec, nume cu totul întâmplatoare, nascocite, care au devenit cunoscute numai din Biblie.
VA URMA
de Leo Taxil
(continuare)
CAPITOLUL AL SASELEA
PREADREPTUL NOE SI URMASII LUI BLAGOSLOVITI DE DUMNEZEU
Istoria potopului este completata cu doua episoade interesante: betia lui Noe si "turnul Babel". "Si a început Noe sa munceasca pamântul si a sadit vie. Si a baut vin si s-a îmbatat si s-a dezvelit în cortul sau. Si a vazut Ham, tatal lui Canaan, goliciunea parintelui sau si s-a dus sa le spuna celor doi frati ai sai, care erau afara. Atunci au luat Sem si Iafet o mantie si, punând-o amândoi pe umerii lor, au mers de-a-ndaratelea si au acoperit goliciunea parintelui lor, iar fetele lor erau întoarse, asa incât n-au vazut goliciunea parintelui lor" (Geneza, IX, 20-23).
Asadar, Sem si Iafet s-au purtat respectuos, asa cum se cuvine sa se poarte niste fii de treaba care si-au vazut tatal beat. Ham, dimpotriva, s-a purtat ca un mitocan. Si, bineînteles, blestemul nu s-a lasat mult asteptat; dar sa vedeti asupra cui a cazut. "Si s-a trezit Noe din betia lui si a aflat ceea ce îi facuse lui feciorul sau cel mai tânar. Si atunci Noe a zis: «Blestemat sa fie Canaan ! Sa fie robul robilor fratilor sai !» Si a adaugat: «Binecuvântat sa fie domnul, Dumnezeul lui Sem, si Canaan sa fie robul lui ! Dumnezeu sa dea întindere lui Iafet si sa locuiasca în corturile lui Sem, iar Canaan sa fie robul lui !»" (Geneza, IX, 24-27).
Asa a fost blestemat tânarul Canaan, cu toate ca el nu-si batuse de loc joc de bunicul sau. E de presupus ca Noe înca nu se trezise complet din betia lui când a rostit blestemul. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a confirmat. Teologii sustin ca Noe a dat Asia lui Sem, Europa lui Iafet, iar Africa lui Ham. Canaan si Ham au dat nastere negrilor si negroizilor. Tocmai de aceea, zice-se, urmasii lor au trebuit sa devina robi ai europenilor. Se pune întrebarea: în ce fel cei trei fii ai lui Noe, nascuti din acelasi tata si din aceeasi mama, au putut sa devina întemeietorii a trei rase diferite ? Totusi, trebuie sa ne ploconim în fata lui Dumnezeu si în fata "sfintei scripturi" si sa socotim ca din Sem se trag asiaticii cu pielea galbena, din Iafet europenii cu pielea alba, iar din Ham si Canaan africanii cu pielea neagra. Dar atunci din cine se trag pieile rosii din America ? Sau, "sfântul spirit" a uitat sa divulge aceasta autorului cartii "Geneza" sau trebuie sa admitem ca aztecii si mohicanii din America n-au avut tata.
Sa trecem acum la vestitul basm cu turnul Babel. "Si tot pamântul avea un singur grai si aceleasi cuvinte. Si s-a întîmplat ca, pornind oamenii din rasarit, au gasit un ses în tinutul Sinear si s-au salasluit în el. Si si-au zis ei între ei: «Veniti încoace! Sa facem caramizi si sa le ardem în foc!» Si s-au slujit de caramizi în loc de piatra si de catran în loc de muruiala. Si au zis: «Haidem sa ne cladim o cetate si un turn al carui vârf sa ajunga pâna la cer...» Atunci s-a pogorît domnul ca sa vaza cetatea si turnul pe care îl zideau fiii oamenilor. Si a zis domnul: «Iata, ei sunt un singur popor si o singura limba au cu totii. Si acesta e numai începutul lucrarilor, dar nimic nu le va ramânea nefacut din toate câte îsi vor pune în minte sa faca. Haidem sa ne pogorîm si sa amestecam pe loc graiul lor, astfel ca sa nu se mai înteleaga în limba unii cu altii!» Si i-a împrastiat Dumnezeu pe ei de acolo pe toata fata pamântului si ei au contenit cu ziditul cetatii. De aceea i s-a pus numele Babel, de vreme ce acolo amestecat-a Dumnezeu graiul a tot pamântul si de acolo i-a risipit Dumnezeu pe fata pamântului întreg" (Geneza, XI, 1-9). Unii teologi afirmau cu tarie si plini de sine ca, în momentul când fusese distrus de Dumnezeu, "turnul Babel" atinsese o înaltime de un kilometru si jumatate, adica ar fi fost de zece ori mai înalt decât cea mai mare piramida din Egipt, piramida lui Keops (147 m). Cu toate acestea, piramidele s-au pastrat, pe când din grandioasa constructie care poarta denumirea de "turnul Babel" nu a ramas nici urma. Pentru o înaltime de 1500 m ar fi fost necesar si un fundament neobisnuit de mare. Se pune întrebarea: cum a putut sa dispara o cladire atât de uriasa ? Autorul cartii "Geneza" a uitat sa dea o explicatie în aceasta privinta.
Si înca ceva: pe atunci, potrivit Bibliei însasi, nu puteau sa existe un numar suficient de oameni care sa înalte o constructie atât de importanta si nici care sa cunoasca mestesugurile necesare acestei lucrari. Aceasta istorisire trebuie privita drept una dintre cele mai mari "minuni" religioase ! O minune tot atât de uluitoare o constituie aparitia pe neasteptate a unui mare numar de limbi si dialecte. "Comentatorii - spunea Voltaire - au cercetat ce limbi s-au nascut în urma acestei dispersari a popoarelor, dar n-au dat niciodata atentie limbilor vechi, vorbite de oamenii de pe teritoriul ce se întinde din India pâna în Japonia. Ar fi foarte interesant sa numaram câte dialecte se vorbesc în prezent pe suprafata globului. In ce priveste America, cunoastem peste 300 de dialecte, iar pe continentul nostru peste 3.000. Fiecare provincie chineza are limba sa proprie. Locuitorii Pekinului înteleg greu pe cei din Kanton, iar un indian de pe coasta Malabar nu întelege pe un indian din Benares. De altfel, populatia pamântului n-a avut habar de minunea cu «turnul Babel»; ea a fost cunoscuta doar de scriitorii evrei antici".
Stârneste cea mai mare mirare faptul ca importantele evenimente istorice, pe care Biblia le pune la baza nasterii omenirii, nu sunt de loc cunoscute de nici unul dintre celelalte popoare. Ar fi de înteles ca grecii, romanii, egiptenii, caldeenii, persii, indienii, chinezii, sa nu fi stiut nimic de Ghedeon, Samson, sau despre vreun alt erou al unui trib evreiesc. Dar, daca acestor popoare le sunt necunoscute pâna si numele lui Adam si Noe, asta e cu totul altceva.
De vreme ce potopul a nimicit tot ce era pe pamânt si Noe a perpetuat semintia omeneasca, acest patriarh ar fi trebuit sa fie cunoscut de istoricii tuturor popoarelor. Cum se face ca numele lui Adam si al Evei, al lui Cain si Abel, al lui Enoh si Matusalem, al lui Lameh, Noe, Sem, Ham si Iafet nu au fost înscrise pe toate pergamentele, ci figureaza numai în cartile micului popor evreu ? Când veteranii marii navigatii din timpul potopului s-au împrastiat în diferitele colturi ale pamântului si au dat nastere unor noi popoare, ei au uitat, într-un mod ciudat, absolut totul: si cum a facut Dumnezeu "cerul si pamântul", si cum au trait în rai primii oameni. Mai mult chiar, au uitat pâna si numele primilor oameni. Numai evreii au tinut minte totul, iar de la ei povestile biblice s-au transmis si celorlalte popoare. Nici meritul de a fi cultivat vita de vie nu l-a putut salva pe Noe de uitarea generala, caci un numar urias de oameni îl cinstesc pe Bachus ca parinte al vinului.
In ce priveste potopul, criticii sunt de acord ca a fost o calamitate locala cât se poate de fireasca. Ei afirma ca au existat probabil multe alte inundatii de acest gen, dovada mitul lui Deucalion la grecii antici.
Daca potopul ar fi fost o catastrofa de proportii mondiale, cuteaza sa afirme criticii, numele lui Noe ar fi fost si el cunoscut în toata lumea, pe când numele lui Deucalion si Utnapistim - eroul unei legende caldeene - ar fi fost date uitarii. Este de asemenea curios ca Hesiod si Homer nu pomenesc nici un cuvânt nici despre Adam, nici despre Noe, desi unul a fost parintele, iar celalalt salvatorul neamului omenesc.
Aceasta rezerva este mai mult decât uluitoare, caci, pe buna dreptate, nu se poate admite ca "porumbelul divin" sa fi mers cu mistificarea pâna acolo incât sa dea primului om, precum si salvatorului omenirii de la înec, nume cu totul întâmplatoare, nascocite, care au devenit cunoscute numai din Biblie.
VA URMA
Grait-ai bine, Rolo, „Margaritas ante porcos“… Mai aruncam câteva margaritare, cu sau voia Prea-Maritilor vostri, in fata voastra…
opa, s-au aliniat trei sectari.
un condamnat, un vorba-goala si un zgarie-branza.
un condamnat, un vorba-goala si un zgarie-branza.
QUOTE(CataPro @ May 3 2006, 14:25) 
opa, s-au aliniat trei sectari.
un condamnat, un vorba-goala si un zgarie-branza.
un condamnat, un vorba-goala si un zgarie-branza.
... si mai lipsea ... gunoiul!!! Hahaha!
Omule, esti ca lupul,.....!
CataPro: grait-ai si tu adevarul – o Sfânta Treime de esenta antitrinitariana…
Nebuchadnetar mârâie „ex-cathedra“: „..si mai lipsea…gunoiul“ (modest, ca-ntotdeauna, “Nebu” se refera la el insusi…)
Nebuchadnetar mârâie „ex-cathedra“: „..si mai lipsea…gunoiul“ (modest, ca-ntotdeauna, “Nebu” se refera la el insusi…)
QUOTE
... si mai lipsea ... gunoiul!!! Hahaha!
Omule, esti ca lupul,.....!
Omule, esti ca lupul,.....!
Mai bine gunoi care rade de el insusi decat un condamnat care râde de altii.
QUOTE(sermold @ May 3 2006, 16:14)
CataPro: grait-ai si tu adevarul o Sfânta Treime de esenta antitrinitariana
Nebuchadnetar mârâie ex-cathedra: ..si mai lipsea gunoiul (modest, ca-ntotdeauna, Nebu se refera la el insusi )
Nebuchadnetar mârâie ex-cathedra: ..si mai lipsea gunoiul (modest, ca-ntotdeauna, Nebu se refera la el insusi )
misionarule sermold, esti simpatic, dar spiritul de gluma nu iti creste potenta mentala asimilata cu copy-paste! Ma amuzi destul de mult, si din cauza asta nu ti-am corectat...inca...deficientele din gandirea copy-paste. (Dar ma gandesc ca nici tu nu esti prea mandru de posturile tale, asa ca alta piatra, mai mare decat posturile tale, chiar nu merita sa se tavaleasca peste tine)
Numai de bine, fratioare!
QUOTE(CataPro @ May 3 2006, 16:20)
Mai bine gunoi care rade de el insusi decat un condamnat care râde de altii.
Rasul din cate se stie lungeste viata, dar provoaca si riduri, important este sa sti sa razi de ce este de ras si sa sti sa plangi de ce este de plans. (este o vreme a rasului si o vreme a plansului - pentru cine citeste sa inteleaga). Pentru postul tau prefer sa rad, decat sa plang (poate te redresezi)! Nu rad de tine - nu o lua prea personal - ci de ineptiile tale!
PS: ce sa fac daca iconita ta se potrivea atat de bine contextului?!
Fratelui bibliofil CRISTIAN 2, cel care doarme cu “Sola Scriptura” sub perna si care viseaza zi si noapte versete hazlii vetero- si neotestamentare…
BIBLIA HAZLIE (7)
de Leo Taxil
(continuare)
CAPITOLUL AL SAPTELEA
CUCERNICA VIATA A SFANTULUI PATRIARH AVRAAM
Cititorul îsi aminteste, desigur, hotarîrea lui Dumnezeu ca viata omului sa nu depaseasca 120 de ani (Geneza, VI, 3). In ciuda acestei hotarîri categorice a Domnului, Sem s-a încapatânat sa traiasca 600 de ani (Geneza, XI, 10-11), Arpacsad 438 de ani (v. 12-13), Selah 433 de ani (v. 14-15), Eber 464 de ani (v. 16- 17), Peleg si Reu fiecare câte 239 de ani (v. 18-21), Serug 230 de ani (v. 22-23), Nahor 148 de ani (v. 24-25), Terah 205 ani (v. 32). Prin acesti opt descendenti ai lui Sem ajungem la Avraam, care are un rol uimitor de mare în legendele despre viata poporului evreu.
Biblia nu arata de ce Dumnezeu-tatal l-a îndragit pe neasteptate pe acest Avraam, care la început se numea, simplu, Avram (cu un singur "a"). Avram ducea o viata linistita în tara Haran, când, într-o buna dimineata, i s-a înfatisat Dumnezeu si i-a poruncit sa-si faca bagajul. "Si Dumnezeu a zis lui Avram: «Iesi din tara ta si din nemetul tau si din casa tatalui tau si du-te în tara pe care ti-o voi arata. Si voi face din tine popor mare si te voi binecuvânta si voi mari numele tau, incât vei fi binecuvântare si pentru altii. Si voi binecuvânta pe cei ce te binecuvânteaza, iar pe cine te blestema îi voi blestema, si se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pamântului" (Geneza, XII, l-3). Desi avea 75 de ani, Avram era atât de credul, incât n-a cerut nici un fel de explicatie în legatura cu aceasta propunere surprinzatoare. Si-a adunat boarfele si a pornit la drum, fara sa stie încotro se duce. Il însoteau sotia sa Sarai, nepotul sau Lot, cu sotia, si câteva slugi. Caravana urma sa faca un drum de câteva sute de kilometri înainte de a ajunge în Tara Canaanului. Aceasta era tara pe care Dumnezeu voia sa i-o arate neaparat lui Avram, ca sa-si împlineasca fagaduiala ca ea va apartine urmasilor lui. Calatorii nostri au umblat multa vreme pe întinderi nisipoase, fara pic de verdeata. Ca sa mai prinda curaj si sa-si întareasca credinta, patriarhul nomad a înaltat un jertfelnic în mijlocul pustiului si a început sa se închine lui Dumnezeu, rugându-l sa-l duca cât mai curând la destinatie, caci picioarele lui batrâne se resimteau, pesemne, destul de tare de pe urma acestui drum lung. Dupa ce a strabatut tinutul Canaanului si alte tinuturi, caravana s-a îndreptat spre miazazi si în cele din urma a ajuns în Egipt. "Iar pe când se apropia ca sa intre în Egipt, zis-a catre Sarai, femeia sa: «Asculta, eu stiu ca tu esti femeie frumoasa la chip. Iar când te-or vedea egiptenii vor spune: "Asta e femeia lui". Si pe mine ma vor omorî, iar pe tine te vor lasa cu viata. Spune deci ca esti sora-mea, ca sa-mi mearga bine, în hatârul tau, si sa scap cu viata multamita tie!». Si, ajungând Avram în Egipt, egiptenii prinsera de veste ca femeia era tare mândra. Si au vazut-o dregatorii lui faraon si au laudat-o înaintea lui si femeia a fost luata în casa lui faraon. Iar pe Avram l-au încarcat de daruri, în hatârul ei, si i-au dat turme si cirezi, asini, robi si roabe, asine si camile" (Geneza, XII, 11-16).
Aceasta este, fireste, o aventura evlavioasa si plina de învataminte: "sfânta scriptura" nu-l condamna de loc pe strabunul întretinut. Unii exegeti au condamnat cu asprime purtarea lui Avram, dar sfântul Augustin l-a luat pe patriarh sub protectia sa. Mentionam în treacat ca Sarai avea pe atunci 65 de ani: nici vârsta înaintata, nici lunga calatorie prin pustiu nu-i stirbisera, bineînteles, câtusi de putin nurii. Aceasta este, fireste, o noua "minune" religioasa. Mai târziu, când Sarai va avea 90 de ani, vom vedea ca ea va mai fi rapita de un rege si din pricina frumusetii ei uimitoare.
Numai ce a pus faraonul mâna pe bine conservat babuta, pregatindu-se sa-i puna coarne sotului ei, ca de îndata ochiul atotvazator al lui Dumnezeu a bagat de seama ce se întîmpla în haremul mariei-sale "regele Egiptului". "Dar Dumnezeu a batut cu pedepse grele pe faraon si casa lui, din pricina femeii lui Avram, Sarai. Atunci a chemat faraon pe Avram si i-a zis: «Ce este aceasta ce mi-ai facut ? De ce nu mi-ai spus ca ea este femeia ta ? De ce ai rostit: "Este sora mea" ? Si eu era s-o iau de sotie! Si acum iata-ti femeia ! Ia-o si du-te !». Si i-a dat faraon oameni care sa-l petreaca si l-au petrecut afara din Egipt, pe el si pe femeia lui si toata averea lui" (Geneza, XII, 17-20). Avram al nostru a pornit iarasi la drum. Acum însa "era tare bogat: avea turme, argint si aur" (Geneza, XIII, 2), lucru cât se poate de firesc, deoarece nu înapoiase faraonului nimic din ceea ce primise când îsi pusese la mezat nevasta. "Si a mers din popas în popas, dinspre miazazi pâna la Betel, pâna la locul unde fusese cortul sau la început, între Betel si Ai" (Geneza, XIII, 3). In timpul acestei noi peregrinari a avut loc o cearta între pastorii lui Avram si cei ai lui Lot. Bunicul si nepotul si-au împartit bogatiile, continuînd totusi sa mentina cea mai strînsa prietenie. Avram s-a hotarît sa se aseze în tinutul Canaanului, în timp ce Lot a coborît în valea Iordanului si s-a asezat în Sodoma, unde "si-a întins corturile".
Dupa câtva timp, niste regi, printre care si cel al Sodomei, au pornit razboi între ei. In cursul acestei încaierari Lot a fost luat prizonier. Bunicul Avram, care între timp îsi schimbase înca o data domiciliul, mutîndu-si corturile în Hebron, a aflat aici aceasta veste trista pentru el. Inima i s-a umplut de o sfânta indignare si a hotarît sa-si elibereze ruda. Cu acest prilej a iesit la iveala de ce era în stare patriarhul nostru. Acest nomad, care nu avea nici un petic de pamânt propriu, tinea, pe cât se vede, un mare numar de slugi: în Biblie se spune ca el a înarmat din rândurile lor 318 oameni si cu aceasta mâna de slugi a facut zob "armatele" celor mai puternici patru regi de prin partea locului: Amrafel, regele Sinearului, Arioc, regele Elasarului, Chedarlaomer, regele Elamului, si Tidal, regele din Gutim. Nimic de zis ! Biruinta a fost atât de mare, incât el "a urmarit pe dusmani pâna la Dan (care, în treacat fie spus, pe vremea aceea înca nu exista). Si acolo, dupa ce si-a împartit oamenii în cete, noaptea, el si robii sai, au izbit pe regi si i-au fugarit... Si au luat înapoi toata prada, si au luat înapoi si pe Lot, nepotul sau, si tot avutul lui, asijderea si pe femei si poporul" (Geneza, XIV, 14-16).
Anii se scurgeau si pe Avram îl cuprindea tot mai mult îngrijorarea. El se framânta mereu întrebîndu-se cum ar putea sa aiba urmasi ? Când se va împlini fagaduiala data de Dumnezeu potrivit careia el trebuia sa devina parintele unui popor mare ? "Dupa aceste întîmplari, cuvântul domnului s-a descoperit lui Avram în vedenie si i-a zis: «Nu te teme, Avrame! Eu sunt scutul tau si rasplata ta va fi mare foarte!». Atunci Avram i-a raspuns: «Doamne-Dumnezeule, ce-mi vei da tu mie, fiindca eu ma trec din viata fara copii, iar sluga mea nascuta în casa, Eliezer din Damasc, va fi mostenitorul meu ?». Si a adaugat Avram: «Iata, tu nu mi-ai dat urmas si acum un rob din casa va fi mostenitorul meu !». Dar iata cuvântul domnului catre Avram, si i-a spus: «Nu acesta va fi mostenitorul tau, ci acel ce va iesi din maruntaiele tale, acela va fi mostenitorul tau !». Si l-a scos din cort afara si i-a zis: «Ia uita-te la cer si numara stelele daca poti sa le numeri !» Si a mai zis: «Atât de multi vor fi urmasii tai !»" (Geneza, XV, l-5). Avram i-a dat crezare domnului si s-a hotarît sa mai astepte. "Sarai, femeia lui Avram, nu-i nascuse nici un fiu si avea o roaba egipteanca pe care o chema Agar. Si Sarai i-a zis lui Avram: «Iata, Dumnezeu m-a îngradit ca sa nu nasc; intra deci la roaba mea. Poate ca vei avea copii de la ea». Si Avram a ascultat de îndemnul femeii sale Sarai" (Geneza, XVI, 1-2). Inseamna ca ea avea de gând sa înfieze pe copilul roabei sale. Potrivit unui obicei oriental, tatal sau mama luau copilul respectiv pe genunchi. Actul acesta servea ca ritual al înfierii. "Deci Sarai, femeia lui Avram, a luat pe Agar egipteanca, roaba sa, când se împlinisera zece ani de când Avram locuia în pamântul Canaan, si a dat-o barbatului ei Avram, ca sotie. Si a intrat la Agar si ea a zamislit. Când a vazut ca a ramas grea, stapâna-sa a scazut în cinste în ochii ei. Atunci Sarai a zis catre Avram: «Ocara mea sa cada asupra ta ! Eu însumi am pus pe roaba mea la sânul tau, si daca a vazut ca a ramas grea, eu am ajuns de nimica toata în ochii ei ! Dumnezeu sa fie judecator între mine si tine !». Dar Avram i-a raspuns femeii sale Sarai: «Iata roaba ta e în mâna ta! Fa cu ea cum crezi ca e mai bine!» Si Sarai a strunit-o aspru si ea a fugit din fata ei" (Geneza, XVI, 3-6). Nu-i asa ca-i tare cuvioasa si plina de învataminte viata acestui "sfânt strabun" ? Din fericire, un înger a intâlnit-o pe Agar în pustiu si i-a dat curaj. "Intoarna-te la stapâna ta – i-a spus îngerul domnului - si smereste-te sub mâna ei ! Voi înmulti cu prisos samânta ta, incât sa nu se poata numara de multa ce va fi ! Iata tu porti în sân si vei naste un fiu si-i vei da numele Izmail, fiindca auzit-a domnul necazul tau" (Geneza, XIV, 9-11). "Si când Avram a fost în vârsta de 99 ani i s-a aratat Dumnezeu si i-a grait: «Eu sunt Dumnezeul cel atotputernic; umbla întru lumina fetei mele si fii fara prihana ! Voi statornici legamîntul meu între mine si tine si te voi înmulti din ce în ce mai mult !». Atunci a cazut Avram cu fata la pamânt si domnul a vorbit cu el si i-a spus: «Eu însumi, iata, fac legamîntul meu cu tine: vei fi parintele a multime de popoare. Si de aici înainte nu te va mai chema Avram, ci va fi numele tau Avraam, caci ti-am harazit sa fii parintele a o multime de popoare. Si-ti voi da tie roada trupului numeroasa foarte si voi ridica din tine noroade, si regi vor iesi din coapsele tale. Si voi statornici legamîntul meu între mine si tine si urmasii tai de dupa tine în veacurile lor, spre vesnic legamînt, ca eu sa fiu Dumnezeul tau si al semintiei tale de dupa tine. Si-ti voi da tie si urmasilor tai tara pribegiei tale, tot pamântul Canaan, în stapânire vesnica, si eu voi fi Dumnezeul lor!». Apoi zis-a domnul catre Avraam: «Iar tu pazeste legamîntul meu, tu si urmasii tai, în veacurile lor. Acesta este legamîntul meu între mine si voi si urmasii tai de dupa tine, pe care sa-l pastrati: toata partea barbateasca sa se taie împrejur. Si anume sa taiati împrejur trupul vostru si acesta sa fie semnul legamîntului dintre mine si voi. Când va fi de opt zile, orice prunc de partea barbateasca dintre voi sa fie taiat împrejur în neam de neam, atât robul nascut în casa cât si cel cumparat cu argint din orice neam strain si care nu este din semintia ta: Sa fie taiat împrejur robul nascut în casa ta, ca si cel cumparat cu argintul tau. Astfel semnul legamîntului meu sa fie pe trupul vostru semn al unui legamînt vesnic. Iar barbatul netaiat împrejur, care nu si-a taiat împrejur trupul sau, acest suflet sa fie stârpit din poporul sau, ca unul care a stricat legamîntul meu !». Si a zis iarasi domnul catre Avraam: «Sarai, femeia ta, sa nu se mai cheme Sarai, ci Sara sa fie numele ei. Si eu voi binecuvânta-o, si-ti voi da din ea un fecior; voi binecuvânta-o si va fi matca de noroade si stapânitori de neamuri vor odrasli din ea». Atunci Avraam a cazut cu fata la pamânt, a zîmbit si a zis în inima sa: «Oare cuiva de o suta de ani sa-i mai vina fecior si Sara, la nouazeci de ani, o sa mai fie mama ?». Si a grait Avraam catre domnul: «Fie ca Izmail sa aiba zile în fata ta !». Dar domnul i-a raspuns: «Cu adevarat Sara, femeia ta, îti va naste un fiu si-i vei pune numele Isaac, si eu voi încheia legamîntul meu cu el, legamînt vesnic pentru urmasii lui de dupa el. Si cu Izmail te-am ascultat! Iata, l-am binecuvântat si-i voi da roada trupului, si-l voi înmulti peste masura; si va odrasli doisprezece voievozi si voi face din el un popor mare. Dar legamîntul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ti-l va naste Sara la anul pe vremea aceasta !». Si a sfârsit de vorbit cu el si s-a înaltat domnul de lânga Avraam" (Geneza, XVII, 1-22).
Nu poti citi fara sentimentul celei mai profunde veneratii aceasta descriere a aparitiei Dumnezeului omniprezent în fata lui Avraam. Autorul ei a fost, cu siguranta, inspirat de "sfântul spirit" ! Clericii nu mai trebuie sa se mai straduiasca sa demonstreze acest lucru, caci gândul domnului atinge aici culmi la care nici un muritor de rând nu ar putea visa vreodata. Lui Alexandru Macedon, de pilda, nu i-ar fi trecut niciodata prin minte, atunci când a încheiat alianta cu regii indieni, sa le propuna sa se taie împrejur si sa-i taie împrejur pe toti supusii lor în semn de prietenie vesnica. Iar când Napoleon l-a îmbratisat, la Tilsit, pe tarul Alexandru I, el s-a gândit sa consfinteasca prietenia sa cu Rusia numai prin ura comuna fata de Anglia. Daca maresalul Murat, care îl însotea pe stapânul de atunci al Europei, i-ar fi spus: "Sire, în loc de a-l ruga pe tar sa-si puna semnatura pe tratatul de alianta militara, cereti-i ca mâine el sa savârseasca asupra sa si asupra tuturor membrilor statului sau major ritualul taierii împrejur, caci preputurile lor vor fi cea mai buna chezasie a unei aliante trainice între cele doua imperii", Napoleon ar fi banuit ca Murat si-a iesit din minti si l-ar fi dat în grija celor mai buni medici ai sai. Dar Alexandru Macedon si Napoleon nu erau decât simpli oameni. Numai ratiunea divina poate ca conceapa ideea unei aliante vesnice bazate pe taierea împrejur a organelor sexuale, ritual care sa se transmita din neam în neam.
Dar daca taierea împrejur este de origine divina, atunci de ce crestinii au renuntat totusi la ea ?
In ce-l priveste pe "sfântul" patriarh, el a îndeplinit fara sovaiala cererea "preaînaltului". "Atunci a luat Avraam pe Izmail, fiul sau, si pe toti robii nascuti la el în casa si pe toti cei cumparati cu argintul sau, toata partea barbateasca din gloata casei lui Avraam, si a taiat împrejur trupul lor, chiar în ziua aceea, precum vorbise Dumnezeu cu el. Si Avraam era în vârsta de 99 de ani când a fost taiat împrejur. Iar Izmail, fiul sau, era în vârsta de treisprezece ani când a fost taiat împrejur. In una si aceeasi zi, au fost taiati împrejur Avraam si Izmail, fiul sau. Si toti barbatii casei sale, robi nascuti în casa sau robi cumparati cu argint de prin straini, au fost taiati împrejur împreuna cu el" (Geneza, XVII, 23-27).
Cum mai pot afirma acum crestinii ca religia lor se bazeaza pe religia poporului evreu, daca ei nu îndeplinesc toate prescriptiile sfinte ale acestei religii ? Pâna si Isus a fost supus ritualului taierii împrejur. Preputul lui este venerat ca una dintre cele mai pretioase relicve în catedrala sfântului Ioan de Lateran din Roma. Mai mult chiar: acest preput s-a înmultit printr-o "minune" cât se poate de enigmatica, dar cu atât mai surprinzatoare: în prezent aceeasi relicva se gaseste la Charroux (lânga Poitiers), la Puy-en-Velay, la Coulombes (în apropiere de Chartres), la Châlons-sur-Marne, la Anvers si la Hildesheim; în afara de aceasta, ziua în care domnul a fost "taiat împrejur" este sarbatorita de biserica, potrivit calendarului gregorian, în prima zi a anului: 1 ianuarie.
In critica sa la adresa crestinismului, împaratul Iulian Filozoful (Apostatul) a remarcat ca adeptii noului cult încalca prescriptiile religiei mozaice si, cu toate acestea, se socotesc fii credinciosi ai acestei religii. El a aratat ca exista o deosebire în ritualuri, ca au fost desfiintate jertfele, ca a fost încalcata legea cu privire la consumarea carnii, sarbatorirea sâmbetei a fost mutata pentru ziua urmatoare etc. In legatura cu taierea împrejur, el scrie: "Va întreb, galileeni, de ce nu savârsiti asupra voastra ritualul taierii împrejur ? Nu a poruncit oare Isus ca legea sa fie împlinita întocmai ? «Sa nu socotiti ca am venit sa stric legea sau prorocii; n-am venit sa stric, ci sa împlinesc» (Evanghelia de la Matei, V, 17). Si, în continuare, tot el a spus «Cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, si va învata asa pe oameni, foarte mic se va chema întru împaratia cerurilor» (v. 19). Or, daca Isus a poruncit într-adins sa fie împlinita întocmai legea si a statornicit pedepse pentru cei care încalca cea mai mica cerinta a legii, atunci cu ce va justificati voi, galileeni, care încalcati aceasta lege ? Ori Isus nu a spus adevarul, ori voi încalcati legea". Impotriva acestei observatii a imparatului Iulian a facut obiectii "sfântul" Chiril. Trebuie sa recunoastem ca argumentele acestui "sfânt" sunt slabe si vrednice de mila. "Taierea împrejur este de prisos - spune el - daca-i respingem întelesul spiritual. Daca este nevoie ca oamenii sa se supuna taierii împrejur si daca Dumnezeu blameaza si condamna preputul, de ce nu i-a facut pe oameni chiar de la început asa cum doreste sa-i vada ? La aceasta prima cauza a inutilitatii taierii împrejur adaugam pe a doua: nici un trup omenesc care nu este schilodit de boli sau de o diformitate nu are nimic de prisos si nimic care sa-i lipseasca; natura a facut totul în mod rational, perfect si necesar. Si cred ca trupul omenesc ar suferi daca i s-ar taia vreuna dintre partile sale naturale. Oare creatorul universului nu stia ce este folositor si bine ? Oare nu dupa asta s-a calauzit el atunci când a facut trupul omului de vreme ce toate celelalte fapturi au fost facute perfecte ? Care este folosul taierii împrejur ? Poate ca unii, pentru a lua apararea acestui obicei, vor spune ceea ce spun evreii si unii idolatri: taierea împrejur, zic ei, se face pentru a mentine trupul curat si îngrijit. Eu nu împartasesc aceasta parere. Cred ca ritualul acesta jigneste natura, care nu a creat nimic de prisos si nefolositor. Dimpotriva, tot ce ni se pare în ea vicios si necinstit este necesar si cuviincios, mai ales daca temperam patimile trupesti; trebuie sa suportam toate poverile trupului si sa lasam preputul sa acopere izvorul nasterii; caci mai bine este sa închidem cu totul acest izvor pacatos decât sa pângarim natura prin interventia cutitului. Natura trupului nu tulbura mintea". Asadar, "sfântul" Chiril întreaba la ce foloseste taierea împrejur daca i se respinge sensul mistic. Imparatul Iulian ar fi putut sa-i raspunda cu usurinta episcopului Alexandriei urmatoarele: nu foloseste la nimic, daca doriti, dar nu despre asta-i vorba. Intrebarea este daca a poruncit Dumnezeu patriarhului Avraam sa savârseasca taierea împrejur ca un semn vesnic si trainic al aliantei sale cu el si cu adeptii credintei lui. Din textul "sfintei scripturi" reiese ca aceasta a fost intentia lui Dumnezeu si ca el a exprimat-o cât se poate de precis si de limpede. Mai târziu, Moise, urmînd porunca domnului, a reînnoit legea taierii împrejur. Isus Cristos, care spunea ca a venit pentru a împlini legea si nu pentru a o încalca, n-a afirmat niciodata ca ar fi necesar sa se desfiinteze taierea împrejur. Evanghelistii nu scriu nicaieri ca el s-ar fi pronuntat vreodata pentru desfiintarea acestui ritual. Daca asa stau lucrurile, de ce crestinii s-au socotit scutiti de aceasta lege scurt timp dupa moartea dumnezeiescului lor legiuitor ?
Teologii crestini invoca cele spuse de "sfântul apostol Pavel", si anume ca "taierea împrejur este trebuincioasa numai în inima". Dar Pavel însusi, dupa cum spune în cartea "Faptele apostolilor" (XVI, 3), l-a taiat împrejur pe ucenicul sau grecul Timotei, respectînd întocmai indicatiile legii evreiesti. Asadar, el socotea ca taierea împrejur este necesara si folositoare ? Atunci de ce mai târziu "sfântul" Pavel si-a schimbat parerea ? O fi fost la mijloc o revelatie divina ? Pavel nu ne spune nimic în aceasta privinta. O fi devenit el pe urma mai învatat ? Daca e sa admitem asta, trebuie sa admitem, de asemenea, ca vreme destul de îndelungata el a fost un ignorant, chiar pe când era apostol.
Voltaire spune: "învatatii nu au dat nici un fel de justificari plauzibile taierii împrejur. Unii considera ca acest ritual contribuie la mentinerea curateniei trupesti. Pesemne ca n-au asistat niciodata la acest ritual. Altminteri ar sti cât de neînsemnat este rezultatul operatiei si cât de usor ar putea ea sa fie înlocuita cu o spalatura obisnuita, care este mult mai la îndemâna si mai putin primejdioasa, caci se întîmpla ca copiii sa moara de pe urma acestei operatii. Se mai spune ca, întrucât evreii traiau într-o clima foarte calda, legea voia sa preîntîmpine urmarile caldurii excesive care ar fi putut sa duca la aparitia unor plagi pe organul sexual. Nu este exact! In Palestina nu e mai cald decât în sudul Europei. In Persia e mult mai cald, iar în India sau în Africa e si mai cald si totusi locuitorii acestor tari nu s-au gândit niciodata sa se supuna taierii împrejur din motive de sanatate.
Adevarata cauza a taierii împrejur este ca preotii din diferite tari, în intentia de a aduce jertfa zeilor o anumita parte a trupului, îsi fac pe corp crestaturi, ca, de pilda, preotii Bellonei sau ai lui Marte; altii se scopesc, ca preotii Cibelei; altii îsi bat cuie în dos; fachirii îsi pun inele pe organele sexuale; altii îi biciuiesc pe credinciosi, asa cum facea, de pilda, iezuitul Girard cu Catherine Cadière. Preotii hotentoti îsi taie, în cinstea zeilor lor, unul dintre testicule si pun în locul lui un ghemotoc de ierburi aromate. Egiptenii superstitiosi se multumeau sa aduca jertfa lui Osiris numai o bucata din preput. Evreii, care au preluat de la egipteni foarte multe ritualuri, au introdus ritualul taierii complete împrejur si continua sa-l practice si în ziua de astazi. Arabii si etiopienii au practicat acest lucru în vremuri stravechi. Turcii, învingatorii arabilor, au preluat de la ei obiceiul, în timp ce crestinii obisnuiesc sa cufunde copilul în apa sau sa-l stropeasca. Toate acestea sunt la fel de logice si trebuie sa-i placa foarte mult celui de sus", încheie Voltaire.
Dar sa nu mai insistam. Sa revenim la patriarhul nostru. El trebuie sa fi fost destul de nedumerit de hotarîrea ciudata pe care o luase Dumnezeu de a schimba numele lui si pe-al sotiei sale. Era cu atât mai ciudat, cu cit schimbarea în sine era foarte neînsemnata: Avraam în loc de Avram, Sara în loc de Sarai. Dumnezeul evreilor si al crestinilor este într-adevar sugubat!
Si, într-adevar, din acest moment Biblia devine din ce în ce mai amuzanta.
"Domnul s-a aratat iarasi lui Avraam, la stejarul Mamre, pe când el statea la usa cortului, sub zapuseala zilei.
Si ridicîndu-si ochii si privind, iata trei barbati stateau înaintea lui; si când i-a vazut, a alergat din usa cortului întru întîmpinarea lor si s-a închinat pâna la pamânt" (Geneza, XVIII, 1-2).
Discutia care a urmat dupa aceea este destul de interesanta: e aici un amestec atât de neasteptat al singularului cu pluralul, incât e de presupus ca patriarhul nu-si cunostea bine limba sau într-adevar îi era foarte cald!
"Si a rostit: «Doamne, daca am aflat har în ochii tai, nu trece cu vederea pe robul tau!
Ingaduiti sa va aduca putina apa si spalati-va pe picioare; apoi odihniti-va sub copac.
Iar eu va voi aduce un codru de pâine ca sa va întariti inimile; pe urma vedeti-va de drum. Altfel, de ce v-ati fi abatut pe la robul vostru ?» Iar ei au raspuns: «Asa sa faci precum ai zis»" (Geneza, XVIII, 3-5).
Teologii presupun ca, daca Dumnezeu a venit în ziua aceea la Avraam însotit de doi îngeri, el a facut asta pentru a înfatisa toate cele trei fete ale "sfintei treimi". Avraam nu poseda însa subtilitatea teologilor si nu a înteles acest lucru, dupa cum, de altfel, pâna la teologii crestini nu l-a înteles nici unul dintre prorocii evrei.
"Si Avraam a intrat în sîrg în cort, la Sara, si i-a grait: «Ia degraba trei sea de lamura de faina, framânta si fa turte!»" (Geneza, XVIII, 6).
Unii traducatori contemporani ai Bibliei scriu: "Ia trei masuri de faina". Ei folosesc într-adins aceasta expresie nebuloasa, caci ceea ce "sfântul spirit" i-a dictat autorului cartii "Geneza" e de-a dreptul nemaipomenit. In textul ebraic se spune: "efa", iar efa are peste 25 de litri. Ce cantitate neobisnuita de pâine! Ce-i drept, în Orient exista obiceiul de a ospata pe musafiri cu un singur fel de mâncare, care, în schimb, era servit din belsug; totusi, pe cât se pare, patriarhul i-a luat pe oaspetii sai drept niste mâncai neîntrecuti.
Dar asta înca nu e totul: "Apoi Avraam a alergat la cireada, a luat un vitel tînar si gras si l-a dat slugii ca sa dea zor sa-l pregateasca;
A luat unt si lapte si vitelul pe care-l gatise si le-a pus înaintea drumetilor, iar el a stat în picioare în fata lor, sub copac, pe când ei mâncau.
Ci ei l-au întrebat: «Unde este Sara, femeia ta ?» Si el a raspuns: «Inlauntru, în cort».
Atunci a zis unul: «Voi veni negresit iar la tine, când va fi anul, si iata Sara, femeia ta, va avea un fiu». Dar Sara asculta din usa cortului, în dosul lui.
Si Avraam si Sara erau batrâni, înaintati în vârsta, iar cu Sara contenise rostul zamislirii.
Si Sara a râs în inima ei si a zis: «Dupa ce am ajuns batrâna, sa-mi mai fie a zburda ? Iar stapânul meu e un mosneag!»
Atunci domnul a grait lui Avraam: «Pentru ce a râs Sara si-a zis: "cu adevarat naste-voi eu un fiu asa batrâna cum sunt ?"
Este la Dumnezeu vreun lucru cu neputinta ? Pe vremea aceasta, când se va împlini anul, voi veni iar la tine, si Sara va avea un fiu!»
Sara a tagaduit si a zis: «N-am râs», ca o apucase frica; dar el i-a raspuns: «Ba nu! Ai râs!»" (Geneza, XVIII, 7-15).
E destul de interesant sa urmarim aceasta discutie dintre Dumnezeu si Avraam, caci amanuntele ei pot, într-adevar, sa te înveseleasca prin naivitatea lor. Autorul cartii "Geneza" descrie cu atâta precizie tot ce s-a întîmplat si tot ce s-a spus de parca ar fi fost de fata. E limpede ca a fost inspirat de sus, altminteri ar fi un simplu mincinos.
Unii comentatori contemporani, pe care ridicolul si naivitatea tuturor acestor amanunte i-a pus în mare încurcatura, se straduiesc sa demonstreze ca întreaga povestire are un caracter alegoric; ei propun sa se înteleaga ca Dumnezeu si îngerii care s-au înfatisat lui Avraam ar fi simulat pofta de mâncare, dar ca n-au mâncat nimic, prefacându-se numai ca manânca. Lasati-o balta! Biblia trebuie luata asa cum este, le raspundem noi; caci daca am accepta talmacirile teologilor, carora unele pasaje din Biblie li se par de necrezut, ar trebui sa vedem numai alegorii în întreaga "sfânta scriptura", înseamna atunci ca nimic din ceea ce povesteste "porumbelul" nu s-a petrecut în realitate ? Ca totul nu este decât o aparenta ? Ca Biblia divina este un vis, o nascocire ? Iata, domnilor propovaduitori, unde va duc aceste rationamente! E mult mai simplu sa admitem ca Dumnezeu, despre care stim ca "zideste din tarîna pamântului", "da suflare de viata" si "umbla", are de asemenea obiceiul de a mânca, de a bea, de a mistui hrana etc., ba chiar nu este scutit de suferintele pe care le pricinuieste zapuseala, aidoma prietenului sau Avraam, care, adineauri, îi vorbea atât de încurcat, adresîndu-i-se când la singular, când la plural.
Dupa masa au facut cu totii o mica plimbare:
"Apoi acei oameni se sculara de acolo si-si îndreptara ochii în partea Sodomei, iar Avraam mergea cu ei ca sa-i petreaca.
Si domnul a zis în sine: «Ascunde-voi de Avraam ceea ce sunt pe cale sa fac,
O data ce Avraam va fi negresit un popor mare si vajnic si întru el binecuvânta-se-vor toate popoarele pamântului»" (Geneza, XVIII, 16-18).
Toate popoarele pamântului sunt binecuvântate întru Avraam! Atât comentatorii evrei cât si cei crestini vad în acest text afirmatia ca exista un singur Dumnezeu al întregului pamânt, care, ce-i drept, este Dumnezeul lui Avraam, dar crestinii nu-l cedeaza pe "patriarh" evreilor.
Dar ce anume planuri îsi facuse Dumnezeu-tatal în privinta carora se întreba daca este sau nu este cazul sa i le destainuie patriarhului favorit ? Dupa ce s-a gândit bine si a cumpanit totul, Dumnezeu a hotarît ca nu face sa se joace cu Avraam de-a v-ati ascunselea. Si iata ca atunci Avraam, zice-se, si-ar fi dat seama ca cei trei calatori, care îi înfulecasera un vitel si 80 kg de faina, fara a mai pune la socoteala produsele lactate, erau fiinte supranaturale si ca printre ei se afla si vechiul lui prieten, Dumnezeu în persoana.
"Atunci domnul a grait: «De vreme ce strigatul împotriva Sodomei si Gomorei este mare si pacatul lor grozav de greu,
Ma pogor acum sa vad daca faptele lor sunt întocmai precum arata strigarea ajunsa pâna la mine, iar de nu, voi vedea!»« (Geneza, XVIII, 20-21).
Dumnezeu nu era un administrator de duzina: nu-i placea sa se încreada orbeste în rapoartele politiei sale. Se va spune, poate, ca, în calitate de Dumnezeu atotstiutor, lui nu putea sa-i scape nimic si, prin urmare, stia întotdeauna cum sa procedeze, fara sa mai aiba nevoie de vreo ancheta. Dar sa nu uitam ca toate acestea se petrec la o ora foarte calduroasa a zilei si ca mistuirea mesei copioase care-i fusese servita adineauri sub ochii nostri ar fi putut într-adevar sa întunece întrucîtva mintea lui divina.
"De acolo, ceilalti doi barbati se îndreptara si luara calea spre Sodoma. Dar Avraam mai ramase pe loc în fata domnului.
Si Avraam s-a apropiat si a grait: «Nimici-vei tu pe cel drept o data cu cel pacatos ?
Poate ca se afla cincizeci de drepti înauntrul cetatii; oare prapadi-vei tu si nu vei cruta locul pentru cei cincizeci de drepti dinauntru ?
Departe de tine sa faci un lucru ca acesta... sa-i mearga celui drept la fel cu nelegiuitului! Departe de tine! Judecatorul a tot pamântul oare nu va face dreptate ?»
Atunci domnul a zis: «Daca la Sodoma gasesc cincizeci de drepti înauntrul cetatii, eu voi cruta tot tinutul în hatârul lor!»
Dar Avraam a raspuns si a zis: «Iata am cutezat sa vorbesc cu domnul, desi nu sunt decât pulbere si cenusa!
Poate ca din cei cincizeci de drepti vor lipsi cinci. Pierde-vei tu, pentru lipsa acestor cinci, toata cetatea ?»
Si domnul a grait: «Nu o voi pierde daca gasesc în ea patruzeci si cinci!»" (Geneza, XVIII, 22-28).
Discutia continua pe acelasi ton (v. 29-32). Avraam se straduieste sa smulga noi si noi concesii: de la 45 de drepti el trece la 40, la 30, apoi la 20. In cele din urma, Dumnezeu nu vrea sa mai lase nimic si declara ca nu se face alisverisul cu mai putin de 10 drepti. Acesta este ultimul lui cuvânt!
"Si a purces domnul, dupa ce a sfârsit de vorbit cu Avraam, iar Avraam s-a întors la cortul sau" (Geneza, XVIII, 33).
VA URMA
QUOTE(sermold @ May 4 2006, 09:14)
Fratelui bibliofil CRISTIAN 2, cel care doarme cu “Sola Scriptura” sub perna si care viseaza zi si noapte versete hazlii vetero- si neotestamentare…
dragul meu sermold. ma-ntreb ce te face pe tine sa crezi ca esti mai superior fata de colegii de forum, pe care ii tot jignestii "subtil"? Cred ca "frigiditatea de a recepta divinitatea, te face atat de ostil si plin de tine. sfatul meu sincer este, ca putin respect te-ar face mai placut si poate chiar "ascultat". Ca tare sunt curios cine-ti citeste "munca" ta de copy/paste?
QUOTE(dilema @ May 4 2006, 10:42)
dragul meu sermold. ma-ntreb ce te face pe tine sa crezi ca esti mai superior fata de colegii de forum, pe care ii tot jignestii "subtil"? Cred ca "frigiditatea de a recepta divinitatea, te face atat de ostil si plin de tine. sfatul meu sincer este, ca putin respect te-ar face mai placut si poate chiar "ascultat". Ca tare sunt curios cine-ti citeste "munca" ta de copy/paste?
Acuma nu ca mi-ar face vreo placere sa-i tin isonul acestui sermold, dar daca tu scrii "mai superior", oare nu ii dai prilejul sa isi manifeste din nou superioritatea batjocoritoare caracteristica celor lipsiti de credinta si de dragoste?
Un membru a vrut sa afle continuarea ---
nu exista o continuare ..nu stiu de ce atata discutie pentru ce ....sa ne impartim in 2 tabere unii --ce cred si altii ce nu cred ,,e chiar pueril
nu exista o continuare ..nu stiu de ce atata discutie pentru ce ....sa ne impartim in 2 tabere unii --ce cred si altii ce nu cred ,,e chiar pueril
Lui NEBUCHADNETAR, cel care i-a dus pe evrei in robia babiloniana, cel caruia Verdi i-a dedicat o opera si cel care arde necrestineste câte una peste scafârlia neprietenilor sai. Lui ii inchinam acest capitol (precum si capitolele urmatoare)…
BIBLIA HAZLIE (8)
de Leo Taxil
(continuare)
CAPITOLUL AL OPTULEA
SFANTUL STRABUN LOT
Dumnezeu, care adineauri voise sa vada totul personal, nu s-a dus cu însotitorii sai: din expunerea care urmeaza reiese ca s-a întors "acasa". "Si cei doi îngeri au sosit în Sodoma catre seara. Iar Lot sedea în poarta Sodomei. Cum i-a vazut, Lot s-a sculat ca sa-i întîmpine si s-a închinat pâna la pamânt. Si a grait: «Rogu-va, stapânii mei, abateti-va în casa robului vostru si mâneti noaptea si spalati-va pe picioare, iar mâine sculati-va si mergeti în calea voastra». Dar ei au zis: «Ba nu, ci vom mânea pe ulita». Dar el a staruit mult de ei si s-au abatut la el si au gazduit în casa lui. Si le-a pregatit cina si le-a copt azime, si ei au ospatat. Nu apucasera însa sa se culce, când oamenii din cetate, adica din Sodoma, înconjurara casa de la tînar pâna la batrân, tot poporul, din toate fundurile. Si au chemat pe Lot si i-au spus: «Unde sunt oamenii care au venit la tine în gazda acum noaptea ? Adu-i la noi ca sa-i cunoastem !». Si Lot a iesit la ei la usa si usa a tras-o dupa el. Si a zis Lot: «Va rog, fratilor, nu savârsiti vreo urgie ! Iata, am doua fete care nu stiu de barbat. Pe ele le vom scoate la voi si faceti cu ele ce veti vrea, numai nu pricinuiti acestor oameni nici o suparare, o data ce au venit la umbra acoperisului meu !». Iar ei strigara: «Da-te înapoi !». Si adaugara: «Acesta, singur, care s-a aciuat la noi ca venetic, vrea sa ne fie judecator ! Te vom struni mai zdravan decât pe aceia !». Si dadura buzna peste Lot si se apropiara sa sparga usa.
Atunci cei doi barbati întinsera mâna si bagara pe Lot la ei în casa si închisera usa. Iar pe cei de la usa casei îi lovira cu orbire, de la cel mai mic pâna la cel mai mare, asa incât ei se istovira cautând usa" (Geneza, XIX, 1-11).
A fost necesar sa reproducem în întregime si întocmai tot acest pasaj din cartea "Geneza": sa nu uitam ca aceste rânduri au fost scrise dupa dictarea "sfântului spirit" în persoana ! Pe de alta parte, nu strica sa reproducem si comentariile lui Voltaire: "Acest pasaj din textul biblic pune la încercare mintea omeneasca mai mult decât oricare altul. Daca acesti doi îngeri sau doi dumnezei erau fara trup, înseamna ca ei luasera o înfatisare trupeasca de o frumusete irezistibila, din moment ce au reusit sa inspire unui popor întreg o dorinta atât de oribila. Intr-adevar, gânditi-va numai: batrâni si copii, adolescenti si maturi, toti locuitorii de sex barbatesc, fara exceptie, s-au adunat gramada în jurul casei pentru a savârsi un pacat odios cu cei doi îngeri. Nu este în firea omului sa savârseasca de-a valma aceasta blestematie, pentru care, de obicei, se cauta un loc retras si linistit. Locuitorii Sodomei însa îi cer pe cei doi îngeri asa cum razvratitii cer pâine în timp de foamete. In mitologia pagâna nu exista nimic asemanator cu aceasta ticalosie de neînteles. Teologii care afirma ca cei trei calatori ceresti, dintre care doi au venit în Sodoma, erau Dumnezeu-tatal, Dumnezeu-fiul si Dumnezeu-Sfântul Spirit, fac ca crima locuitorilor Sodomei sa fie si mai respingatoare, iar toata povestea si mai de neînteles".
Propunerea facuta de Lot locuitorilor cetatii de a lua pe cele doua fiice ale sale nevinovate în locul acestor îngeri sau a acestor dumnezei nu este mai putin revoltatoare. Totul dovedeste imoralitatea omului drept si sfânt despre care pâna acum nu vorbeste nici una dintre carti.
Teologii gasesc ca exista ceva comun între aceasta întâmplare si legenda lui Filemon si Baucis. Dar aceasta legenda nu are nimic indecent; ea este mult mai instructiva. Zeus-Jupiter si Hermes-Mercur pedepsesc un oras pentru ca locuitorii nu au fost ospitalieri; legenda ne aminteste ca avem datoria de a fi buni si omenosi; ea nu are nimic rau sau urât.
Unii afirma ca "sfântul" autor a vrut sa scrie ceva mai tare decât legenda lui Filemon si Baucis, pentru a inspira si mai mult dezgust fata de un pacat foarte raspândit în tarile calde. Dar arabii din pustiul Sodomei afirma ca toate caravanele care trec pe acolo le ofera destule fete si ei nu cer niciodata baieti.
Povestea cu cei doi îngeri nu este prezentata aici ca o alegorie; nu, câtusi de putin; totul, absolut totul este precis ! De altfel, nici nu se vede ce alegorie s-ar putea extrage de aici în favoarea Noului Testament, pentru care, potrivit afirmatiilor "parintilor bisericii", Vechiul Testament serveste drept "prototip".
Sa urmarim în continuare textul "sfânt" al cartii divine, pe care suntem datori s-o socotim adevarata, caci altfel am savârsi un pacat de moarte. Vom gasi pasaje si mai teribile decât cel de mai sus !
"Atunci cei doi barbati graira catre Lot: «Daca mai ai pe cineva aici - vreun ginere, fiii tai si fiicele tale si pe câti ai în cetate - scoate-i din acest loc»" (Geneza, XIX, 12). Ce rost aveau aceste întrebari ? Oare îngerii nu stiau din cine era alcatuita familia lui Lot ? "Caci noi vom nimici locul acesta, fiindca strigatul împotriva locuitorilor lui s-a întetit înaintea domnului si domnul ne-a trimis ca sa-l pierdem ! Si a iesit Lot si a început sa vorbeasca cu ginerii sai, care erau sa ia pe fetele sale, si le-a spus: «Sculati ! Iesiti din locul acesta, fiindca domnul e gata sa prapadeasca cetatea». Dar ginerii sai credeau ca Lot glumeste. Ci când s-au revarsat zorile, îngerii dadura zor lui Lot zicând: «Scoala-te ! Ia pe femeia ta si pe cele doua fiice ale tale, care se afla aici, ca sa nu pieri si tu pentru faradelegea cetatii !». Dar Lot zabovind, cei doi barbati îl apucara de mâna pe el si pe femeia lui si pe cele doua fete ale lui caci Dumnezeu voia sa-l crute, si-l scoasera afara si-l lasara în fata cetatii. Iar dupa ce i-au scos afara, a zis unul: «Fugi ca sa scapi cu viata ! Nu te uita îndarat si nu te opri nicaieri în acest timp ! Fugi la munte ca sa nu pieri !». Dar Lot le-a grait: «Nu asa, stapâne ! Iata a aflat robul tau har în ochii tai si tu ai marit milostivirea ta, pe care mi-ai aratat-o mie, scapându-mi viata, dar eu nu voi putea sa fug la munte fara sa nu ma ajunga pierea si sa nu mor. Ci iata ! Cetatea aceasta aproape este ca sa fug în ea si e foarte mica. Ingaduieste-ma sa fug într-însa. Asa e ca e mica ? Si voi scapa cu viata !». Si i-a raspuns: «Iata ca-ti împlinesc si aceasta rugaminte, ca sa nu prapadesc cetatea de care mi-ai grait. Da zor si fugi acolo, fiindca nu pot sa împlinesc porunca pâna când nu vei ajunge tu în cetate !». Pentru aceea s-a numit numele cetatii: Toar. Când soarele a rasarit deasupra pamântului, a intrat si Lot în Toar. Atunci domnul a turnat asupra Sodomei si asupra Gomorei ploaie de pucioasa si de foc de la domnul din cer. Si a prapadit cetatile acelea si tot tinutul si pe toti locuitorii cetatilor si tot ce crestea pe câmpie. Ci femeia lui Lot s-a uitat îndarat si s-a prefacut în stâlp de sare. Si s-a sculat Avraam a doua zi de dimineata si s-a dus la locul unde statuse înaintea domnului. Si a cautat spre Sodoma si Gomora si spre toata câmpia tinutului si a privit, si iata: fum gros se ridica de pe pamânt ca fumul dintr-un cuptor" (Geneza, XIX, 13-28).
In ce priveste Gomora, teologii recurg la argumentele cele mai ciudate, cautând sa demonstreze ca pacatul acestui oras era diametral opus pacatului Sodomei. In Biblie nu exista nicaieri nici cea mai mica aluzie în aceasta privinta. Totul este pur si simplu o nascocire a teologilor. Acum putem întelege ce "strigat" se ridicase din Sodoma si din Gomora pâna la ceruri, cum spusese Dumnezeu-tatal în discutia cu Avraam: în Sodoma se vaitau femeile parasite; în Gomora, dimpotriva, urlau barbatii parasiti. Dar atunci se pune întrebarea: de ce mânia cereasca a prapadit pe femeile din Sodoma si de ce batrânul Dumnezeu nu i-a crutat pe nenorocitii barbati din Gomora, care si asa erau destul de mâhniti din pricina înclinatiilor nefiresti ale nevestelor lor ? In acelasi timp, e limpede ca cei doi domni din Sodoma, care se pregateau sa se casatoreasca cu fiicele lui Lot, nu cazusera în pacatul pederastiei; casatoria lor fusese atât de ferm stabilita, atât de aproape de a fi celebrata, incât "omul sfânt" le si spunea "gineri". "Sfântul" autor nu arata nicaieri ca ginerii lui Lot ar fi cazut macar cât de cât în pacatul rusinos din pricina caruia au pierit sodomitii împreuna cu cetatea lor; ei nu figureaza în gloata care a vrut sa-i siluiasca pe îngeri. Biblia, dimpotriva, ne face sa credem ca ei, ca oameni cumsecade, au stat amândoi acasa, caci Lot s-a dus sa-i trezeasca pentru ca sa-i ia cu el. Totusi, si ei au pierit împreuna cu toti ceilalti. Cât despre femeia lui Lot, trebuie sa recunoastem ca ea a platit scump pornirea ei de compatimire care a facut-o sa se uite îndarat la orasul natal, în care, poate, ramasesera parintii ei. Prefacerea ei într-un stâlp de sare a fost confirmata de unii scriitori evrei si crestini din primele veacuri ale erei noastre. Istoricul evreu Iosif Flaviu ne asigura, în cartea sa "Antichitati iudaice", ca a vazut acest stâlp si ca pe vremea lui stâlpul putea fi vazut de oricine. Scepticii presupun ca evreii din partea locului au cioplit pur si simplu o statuie de sare, lansând versiunea ca este femeia lui Lot. S-au gasit destul de multe sculpturi din sare care au dainuit vreme îndelungata. Pe de alta parte, „sfântul” Irineu a mers prea departe când a afirmat ca "femeia lui Lot nu este un trup pieritor; ci, desi ramâne vesnic în forma de stâlp de sare, ea continua totusi sa aiba periodul obisnuit". Tertulian, un teolog vestit si care se bucura de foarte multa autoritate la catolici, afirma în "Poemul Sodomei" acelasi lucru si cu tot atâta certitudine.
Aceasta minune a ramas însa necunoscuta Romanilor când au venit în Palestina: când au cucerit Ierusalimul, ei nu au manifestat nici cea mai mica dorinta de a merge sa vada miraculosul stâlp de sare, si aceasta din simplul motiv ca un asemenea stâlp nu exista. Nici Pompei, nici Titus, nici Hadrian nu au auzit vreodata despre Lot, despre sotia lui, despre cele doua fiice, despre Avraam, si, în general, despre nici un membru al acestei preacuvioase familii. Iar în prezent pelerinii care se duc sa se închine "relicvelor" biblice nu gasesc în împrejurimile Marii Moarte nici un fel de statuie: nici de sare, nici de bitum. Musulmanilor de prin partea locului nu le-a dat în gând sa fabrice una ca sa le faca pe plac pelerinilor. In schimb, ei le arata stejarul Mamre la a carui umbra Dumnezeu si cei doi îngeri au mâncat un vitel întreg si o imensa cantitate de pâine, brânza, unt si smântâna.
Marele geograf grec Strabon, care a trait în epoca în care crestinii plaseaza legenda nasterii lui Isus, a studiat în amanuntime Asia Mica si îndeosebi Palestina, descriind-o cât se poate de exact. Printre altele, el a studiat regiunea Sodomei si a Marii Moarte. Dar el nu mentioneaza nimic despre stâlpul de sare pe care Iosif Flaviu se zice ca l-ar fi vazut cu câtiva ani mai târziu. Ceea ce descrie nepartinitorul calator Strabon este foarte interesant: "Exista destul de multe temeiuri pentru a trage concluzia ca aceasta regiune a cazut prada focului: stânci arse, numeroase crapaturi, pamânt pârjolit, râuri care raspândesc o miasma respingatoare si pretutindeni, în împrejurimi, ruine de locuinte. Toate acestea te fac sa dai crezare celor ce povestesc locuitorii, si anume ca, pe vremuri, aici au fost 13 orase cu capitala Sodoma. Dar, din pricina unui cutremur, a eruptiei vulcanilor si a unor torente de apa sulfuroasa, lacul a înghitit aceasta tara si au ramas doar stâncile ca martori ai catastrofei. Unele orase au fost înghitite de ape, altele au fost parasite de locuitori, care, cautîndu-si salvarea, s-au împrastiat" (Strabon, "Geografia", cartea a XVI-a, cap. II). Cele de mai sus nu seamana de loc cu povestirea din cartea "Geneza": "Atunci domnul a turnat asupra Sodomei si asupra Gomorei ploaie de pucioasa si de foc de la domnul din cer".
Merita sa fie subliniate cele ce se spun în cap. al XIV-lea al cartii "Geneza": "Dar Valea Sidim era plina cu puturi de smoala. Si au împuns la fuga regii Sodomei si Gomorei si au cazut în ele, iar câti au mai ramas au fugit în munti" (v. 10). Biblia recunoaste ca solul de aici era plin de smoala înca înainte de catastrofa.
Invatatii au prilejul sa constate înca o data ca "porumbelul divin" si-a batut joc rau de tot de autorul "sfânt". Intreaga natura din acest pustiu poarta pecetea unei catastrofe geologice, de pe urma careia trebuie sa fi suferit tot ce era viu, în cazul când acolo traia ceva. Astfel, Marea Moarta, în care se varsa Iordanul, are o suprafata de 920 km2, o lungime de 100 km si masoara 20 km în partea ei cea mai lata. Apele Iordanului sunt înghitite în întregime de Marea Moarta, care nu are nici un fel de scurgere (arabii o numesc Bahr-Lut). Apa aceasta se evapora, caci altfel nu se poate explica unde dispare, având în vedere ca nivelul ei ramâne acelasi. Marea se afla cu 392 m sub nivelul oceanului si are o adâncime maxima de aproape 400 m. Aerul fierbinte si uscat din aceasta depresiune, unica în felul ei (793 m), poate absorbi o cantitate uriasa de vapori de apa. Straturile de pamânt mlastinos din împrejurimi, sisturile bituminoase împrastiate pretutindeni, desele cutremure, toate acestea arata ca regiunea respectiva nu a fost, probabil, locuita niciodata. In Marea Moarta, care este uimitor de sarata (circa 26% sare), nu exista viata organica. Geologii considera ca aceasta e una dintre cele mai adânci depresiuni de pe uscat, o prabusire a scoartei pamântesti cu aproape 1 km fata de regiunea înconjuratoare. Aceasta depresiune nu a fost provocata de o cauza exterioara, ci de una interioara.
Daca tinem neaparat sa credem ca "porumbelul" nu a putut sa-si bata joc de "sfântul" autor al cartii "Geneza", daca vrem cu orice pret sa socotim veridica istoria cu ploaia de foc cazuta din cer pentru a nimici oamenii vinovati, într-un loc, de pederastie si, în celalalt, de lesbianism, trebuie totusi sa recunoastem ca Dumnezeu, desi etern, s-a cam apucat totusi sa însire gogosi. Intr-adevar, oare nu el a jurat lui Noe ca îndurarea lui nu-i va mai îngadui niciodata sa-i nimiceasca pe oameni ? Oare nu el a jurat cu mâna pe curcubeu ca nu va mai trimite vreodata potopul ? Dar a jura ca renunti la potop si pe urma sa înlocuiesti torentele de apa cu torente de foc este oare o politica cinstita din partea lui Dumnezeu ?
Sa urmarim mai departe extraordinara povestire din cartea "Geneza". "Sfântul" autor spune ca Lot, care nu cazuse în pacatul concetatenilor sai, a fost salvat de la pieire, ca si neprihanitele lui fiice-fecioare. Dar tot aici autorul ne da admirabile exemple de virtute pe care le ofera aceasta "sfânta familie". Subliniem ca noul episod biblic nu contine nici un cuvânt de reprobare la adresa celor trei fugari din Sodoma. "Porumbelul divin" are specialitatea sa: el povesteste cele mai respingatoare necuviinte cu atâta seninatate, de parca n-ar exista nimic mai simplu pe lume. Sub pana "sfântului" autor, pâna si incestul pare un obicei patriarhal cât se poate de obisnuit. Sa ne ierte cititorul ca mai reproducem un citat, dar el este necesar, si trebuie sa-l dam în forma cea mai exacta, pentru a demonstra ce este "sfânta scriptura", cea mai sfânta dintre toate cartile, temelia si reazemul celei mai evlavioase credinte si a trei religii: mozaismul, crestinismul si islamismul. "Insa Lot a plecat din Toar si s-a salasluit în munte, împreuna cu cele doua fiice ale sale, caci se temea sa mai locuiasca în Toar. Si s-a asezat într-o pestera cu cele doua fiice ale sale. Atunci fiica cea mai mare a zis catre cea mai mica: «Tatal nostru e batrân si nu e nici un barbat în vecinatate, care sa vie la noi dupa obiceiul a tot pamântul. Haidem sa îmbatam cu vin pe tatal nostru si sa intram la el, ca sa avem de la tatal nostru urmasi !». Si au îmbatat cu vin pe tatal lor în noaptea aceea si a intrat fata cea mare si s-a culcat cu tatal sau si el n-a stiut nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. Apoi, a doua zi, fata cea mare a zis catre mezina ei: «Iata m-am culcat asta-noapte cu tatal meu. Sa-l îmbatam cu vin si la noapte, si intra si tu si culca-te cu el, ca sa avem de la tatal nostru urmasi». Deci ele îmbatara cu vin si în noaptea aceea pe tatal lor si s-a dus fata cea mai mica si s-a culcat cu el, si el n-a stiut nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. Si amândoua fetele lui Lot au ramas însarcinate de la tatal lor. Si cea mai mare a nascut un fiu si i-a pus numele Moab. Acesta este parintele moabitilor de astazi. Iar cea mai mica a nascut si ea un fiu si i-a pus numele Amon. Acesta este parintele amonitilor de astazi" (Geneza, XIX, 30-38).
Chiar daca textul a fost dictat de "sfântul spirit" de sus, asta nu-l împiedica sa fie odios. Aventura lui Lot si a fiicelor lui nu a putut sa scape criticii juste a lui Voltaire. Sa ne retragem si sa-i dam lui cuvântul. Ideile acestui mare om sunt utile si în prezent, deoarece înca mai dainuiesc prejudecatile religioase, dogmele credintei si adeptii activi ai religiei care venereaza Biblia ca pe "cuvântul sfânt al domnului". "Textul biblic - scrie Voltaire - nu spune ce a facut Lot când si-a vazut sotia prefacuta în stâlp de sare; de asemenea el nu mentioneaza numele fiicelor lui Lot. Ideea de a-si îmbata tatal pentru «a se culca cu el» în pestera este destul de originala. Biblia nu arata de unde au gasit ele vin, dar în schimb aflam ca Lot le-a posedat pe amândoua, fara sa fi bagat de seama nici când au venit, nici când au plecat. E foarte greu sa posezi o femeie, îndeosebi o fecioara, fara sa-ti dai seama. Este un caz pe care nu ne încumetam sa-l explicam. E de neînteles, de asemenea, de ce fiicele lui Lot erau atât de îngrijorate de viitorul omenirii, caci lui Avraam i se nascuse deja Izmail de la Agar, popoarele erau împrastiate, iar orasul Toar, din care plecasera cele doua fete, era la o aruncatura de bat". Si de la cine au procurat ele vin daca nu de la cîrciumarii de prin partea locului ? Voltaire atrage atentia asupra asemanarii dintre aceasta istorisire si legenda Myrrhei, care l-a dobândit pe Adonis de la tatal ei Cyniras. "In cazul acesta - spune el - avem de-a face cu o imitatie a legendei antice a lui Cyniras si a Myrrhei". Dar, în timp ce Myrrha a fost pedepsita pentru crima ei, fiicele lui Lot au fost rasplatite cu cea mai mare binecuvântare din punctul de vedere al teologiei: ele au devenit mame ale unei numeroase posteritati.
VA URMA
BIBLIA HAZLIE (8)
de Leo Taxil
(continuare)
CAPITOLUL AL OPTULEA
SFANTUL STRABUN LOT
Dumnezeu, care adineauri voise sa vada totul personal, nu s-a dus cu însotitorii sai: din expunerea care urmeaza reiese ca s-a întors "acasa". "Si cei doi îngeri au sosit în Sodoma catre seara. Iar Lot sedea în poarta Sodomei. Cum i-a vazut, Lot s-a sculat ca sa-i întîmpine si s-a închinat pâna la pamânt. Si a grait: «Rogu-va, stapânii mei, abateti-va în casa robului vostru si mâneti noaptea si spalati-va pe picioare, iar mâine sculati-va si mergeti în calea voastra». Dar ei au zis: «Ba nu, ci vom mânea pe ulita». Dar el a staruit mult de ei si s-au abatut la el si au gazduit în casa lui. Si le-a pregatit cina si le-a copt azime, si ei au ospatat. Nu apucasera însa sa se culce, când oamenii din cetate, adica din Sodoma, înconjurara casa de la tînar pâna la batrân, tot poporul, din toate fundurile. Si au chemat pe Lot si i-au spus: «Unde sunt oamenii care au venit la tine în gazda acum noaptea ? Adu-i la noi ca sa-i cunoastem !». Si Lot a iesit la ei la usa si usa a tras-o dupa el. Si a zis Lot: «Va rog, fratilor, nu savârsiti vreo urgie ! Iata, am doua fete care nu stiu de barbat. Pe ele le vom scoate la voi si faceti cu ele ce veti vrea, numai nu pricinuiti acestor oameni nici o suparare, o data ce au venit la umbra acoperisului meu !». Iar ei strigara: «Da-te înapoi !». Si adaugara: «Acesta, singur, care s-a aciuat la noi ca venetic, vrea sa ne fie judecator ! Te vom struni mai zdravan decât pe aceia !». Si dadura buzna peste Lot si se apropiara sa sparga usa.
Atunci cei doi barbati întinsera mâna si bagara pe Lot la ei în casa si închisera usa. Iar pe cei de la usa casei îi lovira cu orbire, de la cel mai mic pâna la cel mai mare, asa incât ei se istovira cautând usa" (Geneza, XIX, 1-11).
A fost necesar sa reproducem în întregime si întocmai tot acest pasaj din cartea "Geneza": sa nu uitam ca aceste rânduri au fost scrise dupa dictarea "sfântului spirit" în persoana ! Pe de alta parte, nu strica sa reproducem si comentariile lui Voltaire: "Acest pasaj din textul biblic pune la încercare mintea omeneasca mai mult decât oricare altul. Daca acesti doi îngeri sau doi dumnezei erau fara trup, înseamna ca ei luasera o înfatisare trupeasca de o frumusete irezistibila, din moment ce au reusit sa inspire unui popor întreg o dorinta atât de oribila. Intr-adevar, gânditi-va numai: batrâni si copii, adolescenti si maturi, toti locuitorii de sex barbatesc, fara exceptie, s-au adunat gramada în jurul casei pentru a savârsi un pacat odios cu cei doi îngeri. Nu este în firea omului sa savârseasca de-a valma aceasta blestematie, pentru care, de obicei, se cauta un loc retras si linistit. Locuitorii Sodomei însa îi cer pe cei doi îngeri asa cum razvratitii cer pâine în timp de foamete. In mitologia pagâna nu exista nimic asemanator cu aceasta ticalosie de neînteles. Teologii care afirma ca cei trei calatori ceresti, dintre care doi au venit în Sodoma, erau Dumnezeu-tatal, Dumnezeu-fiul si Dumnezeu-Sfântul Spirit, fac ca crima locuitorilor Sodomei sa fie si mai respingatoare, iar toata povestea si mai de neînteles".
Propunerea facuta de Lot locuitorilor cetatii de a lua pe cele doua fiice ale sale nevinovate în locul acestor îngeri sau a acestor dumnezei nu este mai putin revoltatoare. Totul dovedeste imoralitatea omului drept si sfânt despre care pâna acum nu vorbeste nici una dintre carti.
Teologii gasesc ca exista ceva comun între aceasta întâmplare si legenda lui Filemon si Baucis. Dar aceasta legenda nu are nimic indecent; ea este mult mai instructiva. Zeus-Jupiter si Hermes-Mercur pedepsesc un oras pentru ca locuitorii nu au fost ospitalieri; legenda ne aminteste ca avem datoria de a fi buni si omenosi; ea nu are nimic rau sau urât.
Unii afirma ca "sfântul" autor a vrut sa scrie ceva mai tare decât legenda lui Filemon si Baucis, pentru a inspira si mai mult dezgust fata de un pacat foarte raspândit în tarile calde. Dar arabii din pustiul Sodomei afirma ca toate caravanele care trec pe acolo le ofera destule fete si ei nu cer niciodata baieti.
Povestea cu cei doi îngeri nu este prezentata aici ca o alegorie; nu, câtusi de putin; totul, absolut totul este precis ! De altfel, nici nu se vede ce alegorie s-ar putea extrage de aici în favoarea Noului Testament, pentru care, potrivit afirmatiilor "parintilor bisericii", Vechiul Testament serveste drept "prototip".
Sa urmarim în continuare textul "sfânt" al cartii divine, pe care suntem datori s-o socotim adevarata, caci altfel am savârsi un pacat de moarte. Vom gasi pasaje si mai teribile decât cel de mai sus !
"Atunci cei doi barbati graira catre Lot: «Daca mai ai pe cineva aici - vreun ginere, fiii tai si fiicele tale si pe câti ai în cetate - scoate-i din acest loc»" (Geneza, XIX, 12). Ce rost aveau aceste întrebari ? Oare îngerii nu stiau din cine era alcatuita familia lui Lot ? "Caci noi vom nimici locul acesta, fiindca strigatul împotriva locuitorilor lui s-a întetit înaintea domnului si domnul ne-a trimis ca sa-l pierdem ! Si a iesit Lot si a început sa vorbeasca cu ginerii sai, care erau sa ia pe fetele sale, si le-a spus: «Sculati ! Iesiti din locul acesta, fiindca domnul e gata sa prapadeasca cetatea». Dar ginerii sai credeau ca Lot glumeste. Ci când s-au revarsat zorile, îngerii dadura zor lui Lot zicând: «Scoala-te ! Ia pe femeia ta si pe cele doua fiice ale tale, care se afla aici, ca sa nu pieri si tu pentru faradelegea cetatii !». Dar Lot zabovind, cei doi barbati îl apucara de mâna pe el si pe femeia lui si pe cele doua fete ale lui caci Dumnezeu voia sa-l crute, si-l scoasera afara si-l lasara în fata cetatii. Iar dupa ce i-au scos afara, a zis unul: «Fugi ca sa scapi cu viata ! Nu te uita îndarat si nu te opri nicaieri în acest timp ! Fugi la munte ca sa nu pieri !». Dar Lot le-a grait: «Nu asa, stapâne ! Iata a aflat robul tau har în ochii tai si tu ai marit milostivirea ta, pe care mi-ai aratat-o mie, scapându-mi viata, dar eu nu voi putea sa fug la munte fara sa nu ma ajunga pierea si sa nu mor. Ci iata ! Cetatea aceasta aproape este ca sa fug în ea si e foarte mica. Ingaduieste-ma sa fug într-însa. Asa e ca e mica ? Si voi scapa cu viata !». Si i-a raspuns: «Iata ca-ti împlinesc si aceasta rugaminte, ca sa nu prapadesc cetatea de care mi-ai grait. Da zor si fugi acolo, fiindca nu pot sa împlinesc porunca pâna când nu vei ajunge tu în cetate !». Pentru aceea s-a numit numele cetatii: Toar. Când soarele a rasarit deasupra pamântului, a intrat si Lot în Toar. Atunci domnul a turnat asupra Sodomei si asupra Gomorei ploaie de pucioasa si de foc de la domnul din cer. Si a prapadit cetatile acelea si tot tinutul si pe toti locuitorii cetatilor si tot ce crestea pe câmpie. Ci femeia lui Lot s-a uitat îndarat si s-a prefacut în stâlp de sare. Si s-a sculat Avraam a doua zi de dimineata si s-a dus la locul unde statuse înaintea domnului. Si a cautat spre Sodoma si Gomora si spre toata câmpia tinutului si a privit, si iata: fum gros se ridica de pe pamânt ca fumul dintr-un cuptor" (Geneza, XIX, 13-28).
In ce priveste Gomora, teologii recurg la argumentele cele mai ciudate, cautând sa demonstreze ca pacatul acestui oras era diametral opus pacatului Sodomei. In Biblie nu exista nicaieri nici cea mai mica aluzie în aceasta privinta. Totul este pur si simplu o nascocire a teologilor. Acum putem întelege ce "strigat" se ridicase din Sodoma si din Gomora pâna la ceruri, cum spusese Dumnezeu-tatal în discutia cu Avraam: în Sodoma se vaitau femeile parasite; în Gomora, dimpotriva, urlau barbatii parasiti. Dar atunci se pune întrebarea: de ce mânia cereasca a prapadit pe femeile din Sodoma si de ce batrânul Dumnezeu nu i-a crutat pe nenorocitii barbati din Gomora, care si asa erau destul de mâhniti din pricina înclinatiilor nefiresti ale nevestelor lor ? In acelasi timp, e limpede ca cei doi domni din Sodoma, care se pregateau sa se casatoreasca cu fiicele lui Lot, nu cazusera în pacatul pederastiei; casatoria lor fusese atât de ferm stabilita, atât de aproape de a fi celebrata, incât "omul sfânt" le si spunea "gineri". "Sfântul" autor nu arata nicaieri ca ginerii lui Lot ar fi cazut macar cât de cât în pacatul rusinos din pricina caruia au pierit sodomitii împreuna cu cetatea lor; ei nu figureaza în gloata care a vrut sa-i siluiasca pe îngeri. Biblia, dimpotriva, ne face sa credem ca ei, ca oameni cumsecade, au stat amândoi acasa, caci Lot s-a dus sa-i trezeasca pentru ca sa-i ia cu el. Totusi, si ei au pierit împreuna cu toti ceilalti. Cât despre femeia lui Lot, trebuie sa recunoastem ca ea a platit scump pornirea ei de compatimire care a facut-o sa se uite îndarat la orasul natal, în care, poate, ramasesera parintii ei. Prefacerea ei într-un stâlp de sare a fost confirmata de unii scriitori evrei si crestini din primele veacuri ale erei noastre. Istoricul evreu Iosif Flaviu ne asigura, în cartea sa "Antichitati iudaice", ca a vazut acest stâlp si ca pe vremea lui stâlpul putea fi vazut de oricine. Scepticii presupun ca evreii din partea locului au cioplit pur si simplu o statuie de sare, lansând versiunea ca este femeia lui Lot. S-au gasit destul de multe sculpturi din sare care au dainuit vreme îndelungata. Pe de alta parte, „sfântul” Irineu a mers prea departe când a afirmat ca "femeia lui Lot nu este un trup pieritor; ci, desi ramâne vesnic în forma de stâlp de sare, ea continua totusi sa aiba periodul obisnuit". Tertulian, un teolog vestit si care se bucura de foarte multa autoritate la catolici, afirma în "Poemul Sodomei" acelasi lucru si cu tot atâta certitudine.
Aceasta minune a ramas însa necunoscuta Romanilor când au venit în Palestina: când au cucerit Ierusalimul, ei nu au manifestat nici cea mai mica dorinta de a merge sa vada miraculosul stâlp de sare, si aceasta din simplul motiv ca un asemenea stâlp nu exista. Nici Pompei, nici Titus, nici Hadrian nu au auzit vreodata despre Lot, despre sotia lui, despre cele doua fiice, despre Avraam, si, în general, despre nici un membru al acestei preacuvioase familii. Iar în prezent pelerinii care se duc sa se închine "relicvelor" biblice nu gasesc în împrejurimile Marii Moarte nici un fel de statuie: nici de sare, nici de bitum. Musulmanilor de prin partea locului nu le-a dat în gând sa fabrice una ca sa le faca pe plac pelerinilor. In schimb, ei le arata stejarul Mamre la a carui umbra Dumnezeu si cei doi îngeri au mâncat un vitel întreg si o imensa cantitate de pâine, brânza, unt si smântâna.
Marele geograf grec Strabon, care a trait în epoca în care crestinii plaseaza legenda nasterii lui Isus, a studiat în amanuntime Asia Mica si îndeosebi Palestina, descriind-o cât se poate de exact. Printre altele, el a studiat regiunea Sodomei si a Marii Moarte. Dar el nu mentioneaza nimic despre stâlpul de sare pe care Iosif Flaviu se zice ca l-ar fi vazut cu câtiva ani mai târziu. Ceea ce descrie nepartinitorul calator Strabon este foarte interesant: "Exista destul de multe temeiuri pentru a trage concluzia ca aceasta regiune a cazut prada focului: stânci arse, numeroase crapaturi, pamânt pârjolit, râuri care raspândesc o miasma respingatoare si pretutindeni, în împrejurimi, ruine de locuinte. Toate acestea te fac sa dai crezare celor ce povestesc locuitorii, si anume ca, pe vremuri, aici au fost 13 orase cu capitala Sodoma. Dar, din pricina unui cutremur, a eruptiei vulcanilor si a unor torente de apa sulfuroasa, lacul a înghitit aceasta tara si au ramas doar stâncile ca martori ai catastrofei. Unele orase au fost înghitite de ape, altele au fost parasite de locuitori, care, cautîndu-si salvarea, s-au împrastiat" (Strabon, "Geografia", cartea a XVI-a, cap. II). Cele de mai sus nu seamana de loc cu povestirea din cartea "Geneza": "Atunci domnul a turnat asupra Sodomei si asupra Gomorei ploaie de pucioasa si de foc de la domnul din cer".
Merita sa fie subliniate cele ce se spun în cap. al XIV-lea al cartii "Geneza": "Dar Valea Sidim era plina cu puturi de smoala. Si au împuns la fuga regii Sodomei si Gomorei si au cazut în ele, iar câti au mai ramas au fugit în munti" (v. 10). Biblia recunoaste ca solul de aici era plin de smoala înca înainte de catastrofa.
Invatatii au prilejul sa constate înca o data ca "porumbelul divin" si-a batut joc rau de tot de autorul "sfânt". Intreaga natura din acest pustiu poarta pecetea unei catastrofe geologice, de pe urma careia trebuie sa fi suferit tot ce era viu, în cazul când acolo traia ceva. Astfel, Marea Moarta, în care se varsa Iordanul, are o suprafata de 920 km2, o lungime de 100 km si masoara 20 km în partea ei cea mai lata. Apele Iordanului sunt înghitite în întregime de Marea Moarta, care nu are nici un fel de scurgere (arabii o numesc Bahr-Lut). Apa aceasta se evapora, caci altfel nu se poate explica unde dispare, având în vedere ca nivelul ei ramâne acelasi. Marea se afla cu 392 m sub nivelul oceanului si are o adâncime maxima de aproape 400 m. Aerul fierbinte si uscat din aceasta depresiune, unica în felul ei (793 m), poate absorbi o cantitate uriasa de vapori de apa. Straturile de pamânt mlastinos din împrejurimi, sisturile bituminoase împrastiate pretutindeni, desele cutremure, toate acestea arata ca regiunea respectiva nu a fost, probabil, locuita niciodata. In Marea Moarta, care este uimitor de sarata (circa 26% sare), nu exista viata organica. Geologii considera ca aceasta e una dintre cele mai adânci depresiuni de pe uscat, o prabusire a scoartei pamântesti cu aproape 1 km fata de regiunea înconjuratoare. Aceasta depresiune nu a fost provocata de o cauza exterioara, ci de una interioara.
Daca tinem neaparat sa credem ca "porumbelul" nu a putut sa-si bata joc de "sfântul" autor al cartii "Geneza", daca vrem cu orice pret sa socotim veridica istoria cu ploaia de foc cazuta din cer pentru a nimici oamenii vinovati, într-un loc, de pederastie si, în celalalt, de lesbianism, trebuie totusi sa recunoastem ca Dumnezeu, desi etern, s-a cam apucat totusi sa însire gogosi. Intr-adevar, oare nu el a jurat lui Noe ca îndurarea lui nu-i va mai îngadui niciodata sa-i nimiceasca pe oameni ? Oare nu el a jurat cu mâna pe curcubeu ca nu va mai trimite vreodata potopul ? Dar a jura ca renunti la potop si pe urma sa înlocuiesti torentele de apa cu torente de foc este oare o politica cinstita din partea lui Dumnezeu ?
Sa urmarim mai departe extraordinara povestire din cartea "Geneza". "Sfântul" autor spune ca Lot, care nu cazuse în pacatul concetatenilor sai, a fost salvat de la pieire, ca si neprihanitele lui fiice-fecioare. Dar tot aici autorul ne da admirabile exemple de virtute pe care le ofera aceasta "sfânta familie". Subliniem ca noul episod biblic nu contine nici un cuvânt de reprobare la adresa celor trei fugari din Sodoma. "Porumbelul divin" are specialitatea sa: el povesteste cele mai respingatoare necuviinte cu atâta seninatate, de parca n-ar exista nimic mai simplu pe lume. Sub pana "sfântului" autor, pâna si incestul pare un obicei patriarhal cât se poate de obisnuit. Sa ne ierte cititorul ca mai reproducem un citat, dar el este necesar, si trebuie sa-l dam în forma cea mai exacta, pentru a demonstra ce este "sfânta scriptura", cea mai sfânta dintre toate cartile, temelia si reazemul celei mai evlavioase credinte si a trei religii: mozaismul, crestinismul si islamismul. "Insa Lot a plecat din Toar si s-a salasluit în munte, împreuna cu cele doua fiice ale sale, caci se temea sa mai locuiasca în Toar. Si s-a asezat într-o pestera cu cele doua fiice ale sale. Atunci fiica cea mai mare a zis catre cea mai mica: «Tatal nostru e batrân si nu e nici un barbat în vecinatate, care sa vie la noi dupa obiceiul a tot pamântul. Haidem sa îmbatam cu vin pe tatal nostru si sa intram la el, ca sa avem de la tatal nostru urmasi !». Si au îmbatat cu vin pe tatal lor în noaptea aceea si a intrat fata cea mare si s-a culcat cu tatal sau si el n-a stiut nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. Apoi, a doua zi, fata cea mare a zis catre mezina ei: «Iata m-am culcat asta-noapte cu tatal meu. Sa-l îmbatam cu vin si la noapte, si intra si tu si culca-te cu el, ca sa avem de la tatal nostru urmasi». Deci ele îmbatara cu vin si în noaptea aceea pe tatal lor si s-a dus fata cea mai mica si s-a culcat cu el, si el n-a stiut nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. Si amândoua fetele lui Lot au ramas însarcinate de la tatal lor. Si cea mai mare a nascut un fiu si i-a pus numele Moab. Acesta este parintele moabitilor de astazi. Iar cea mai mica a nascut si ea un fiu si i-a pus numele Amon. Acesta este parintele amonitilor de astazi" (Geneza, XIX, 30-38).
Chiar daca textul a fost dictat de "sfântul spirit" de sus, asta nu-l împiedica sa fie odios. Aventura lui Lot si a fiicelor lui nu a putut sa scape criticii juste a lui Voltaire. Sa ne retragem si sa-i dam lui cuvântul. Ideile acestui mare om sunt utile si în prezent, deoarece înca mai dainuiesc prejudecatile religioase, dogmele credintei si adeptii activi ai religiei care venereaza Biblia ca pe "cuvântul sfânt al domnului". "Textul biblic - scrie Voltaire - nu spune ce a facut Lot când si-a vazut sotia prefacuta în stâlp de sare; de asemenea el nu mentioneaza numele fiicelor lui Lot. Ideea de a-si îmbata tatal pentru «a se culca cu el» în pestera este destul de originala. Biblia nu arata de unde au gasit ele vin, dar în schimb aflam ca Lot le-a posedat pe amândoua, fara sa fi bagat de seama nici când au venit, nici când au plecat. E foarte greu sa posezi o femeie, îndeosebi o fecioara, fara sa-ti dai seama. Este un caz pe care nu ne încumetam sa-l explicam. E de neînteles, de asemenea, de ce fiicele lui Lot erau atât de îngrijorate de viitorul omenirii, caci lui Avraam i se nascuse deja Izmail de la Agar, popoarele erau împrastiate, iar orasul Toar, din care plecasera cele doua fete, era la o aruncatura de bat". Si de la cine au procurat ele vin daca nu de la cîrciumarii de prin partea locului ? Voltaire atrage atentia asupra asemanarii dintre aceasta istorisire si legenda Myrrhei, care l-a dobândit pe Adonis de la tatal ei Cyniras. "In cazul acesta - spune el - avem de-a face cu o imitatie a legendei antice a lui Cyniras si a Myrrhei". Dar, în timp ce Myrrha a fost pedepsita pentru crima ei, fiicele lui Lot au fost rasplatite cu cea mai mare binecuvântare din punctul de vedere al teologiei: ele au devenit mame ale unei numeroase posteritati.
VA URMA
DEMIURG, un psiholog ar diagnostica ca ai (dupa pseudonimul ales si dupa modul tau de exprimare) un grav complex de inferioritate. Sermold nu-i psiholog, asa ca, hai sa savuram impreuna (fara complexe) capitolul urmator din…
BIBLIA HAZLIE (9)
de Leo Taxil
(continuare)
CAPITOLUL AL NOUALEA
SFARSITUL CUVIOASEI ISTORII A LUI AVRAAM, "SFANTUL PRIETEN AL LUI DUMNEZEU"
Tamâiati ! Intra din nou în scena Avraam, patriarhul întretinut, dispus oricând sa reia procedeul care l-a ajutat sa se îmbogateasca atât de repede în Egipt. "Si a pornit Avraam de acolo spre plaiurile de miazazi si s-a oprit între Cades si Sur si vremelnic si-a întins corturile în Gherar. Ci Avraam zicea despre Sara, femeia sa: «Ea este sora mea !» (caci îi era teama sa spuna ca este sotia lui, ca sa nu-l ucida locuitorii cetatii din pricina ei). Atunci Abimelec, regele Gherarului, a trimis si a luat-o pe Sara.
Dar Dumnezeu a venit la Abimelec noaptea în vis si i-a vorbit: «Iata tu vei muri, din pricina femeii pe care ai luat-o, ca ea este legata cu barbat !» Ci Abimelec nu se apropiase de Sara si a raspuns: «Doamne, oare ucide-vei tu si pe omul cel drept ? Nu mi-a spus chiar el: "ea e sora mea", si ea n-a zis asijderea: "el e fratele meu" ? Fara inima vicleana si cu mâini curate am facut aceasta !». Atunci i-a raspuns Dumnezeu în vis: «Stiu si eu ca fara inima vicleana ai facut-o, de aceea te-am pazit sa nu pacatuiesti împotriva mea si nu te-am lasat sa te atingi de ea. Deci acum da înapoi pe femeie barbatului ei, caci el este proroc si se va ruga pentru tine ca sa ramâi cu viata; iar daca n-o vei da înapoi, sa stii ca vei muri fara gres, tu si toti ai tai». Si Abimelec s-a sculat dis-de-dimineata si a chemat la sine pe toti dregatorii sai si a povestit, în auzul lor, toata aceasta pricina. Iar acesti oameni s-au spaimîntat grozav. Apoi Abimelec a chemat pe Avraam si i-a zis: «Ce treaba ne-ai facut ? Si cu ce am pacatuit eu împotriva ta ca sa aduci asupra mea si asupra stapânirii mele o vina atât de mare? Fapte care nu se fac ai savârsit fata de mine !». Si a mai zis Abimelec lui Avraam: «Ce ai socotit tu când ai facut lucrul acesta ?» Atunci a raspuns Avraam: «M-am gândit asa: de buna seama ca frica de Dumnezeu nimeni nu are în tinutul acesta si ma vor omorî din pricina femeii mele. De alta parte, ea este cu adevarat sora mea, caci este fiica tatalui meu, dar nu si fiica mamei mele; si a putut sa fie femeia mea. Iar când Dumnezeu m-a mînat sa pribegesc din casa tatalui meu, atunci i-am spus ei: «Fa pentru mine aceasta bunatate si, pretutindeni pe unde vom ajunge, sa zici despre mine: el e fratele meu !». Si a luat atunci Abimelec vite mici si vite mari, si robi si roabe si le-a daruit lui Avraam si i-a dat înapoi pe Sara, femeia lui. Si i-a mai zis Abimelec: «Iata, tara mea sta în fata ta; locuieste unde vei socoti ca e mai bine». Iar Sarei i-a spus: «Iata, daruit-am fratelui tau o mie de sicii de argint; aceasta sa-ti fie despagubire pentru toate câte ti s-au întîmplat; si fata de toti te-ai dovedit dreapta !». Atunci Avraam s-a rugat lui Dumnezeu si Dumnezeu a tamaduit pe Abimelec si pe femeia lui si pe roabele lui; si ele au avut copii. Fiindca Dumnezeu oprise de istov orice zamislire în casa lui Abimelec, din pricina Sarei, femeia lui Avraam" (Geneza, XX, 1-18). Sa nu uitam ca pe vremea aceea frumoasa Sara avea 90 de ani batuti pe muche (Geneza, XVII, 17). Se impun câteva observatii: a spus oare Avraam adevarul asigurându-l pe Abimelec ca Sara este în acelasi timp si sotia si sora lui ? Daca da, înseamna ca avem de-a face cu înca un incest "cuvios". Halal "sfânta scriptura" !
Dar mai este ceva: daca în toata afacerea asta Abimelec face impresia unui om cumsecade, Avraam, dimpotriva, indiferent sub ce unghi l-am privi, ne apare ca un individ dubios. Chiar daca e frate de sânge cu Sara, acest amanunt tot nu justifica codoslîcul si minciunile lui. Pentru el, sora-sotie este o sursa de venituri. El a mintit tainuind calitatea sa de sot. Iar explicatia pe care o da când josnicul lui siretlic iese la iveala ni-l arata ca pe un cazuist dibaci, demn de a purta titlul de "candidat" sau chiar de "doctor" în teologie. In ochii oamenilor cinstiti el nu gaseste nici o scuza, chiar daca avea dezlegare de pacat fiind oarecum constrîns de evenimente.
Pe de alta parte, acest patriarh favorit al domnului, acest om norocos ocrotit de însusi Dumnezeu, este el oare într-adevar fratele Sarei, asa cum a declarat deodata ? Toate celelalte pasaje din Biblie par sa dovedeasca contrarul. In episodul cu faraonul din Egipt, Avraam recurge pentru prima data la stratagema care l-a îmbogatit. Dar când faraonul îi arunca în fata ca l-a înselat, lui nu-i dau prin minte justificarile invocate ulterior: cinstea de a le auzi pentru prima data îi revine lui Abimelec. Ai zice ca nu este decât o nascocire neasteptata, cea dintâi idee care i-a trecut prin cap "sfântului proroc" la auzul acuzatiilor aspre pe care i le aducea regele Gherarului. De ce nu s-a justificat în acelasi mod fata de faraon ?
Mai mult, "sfântul spirit" se contrazice categoric. In cap. al XI-lea el ne-a facut cunostinta cu familia lui Terah, tatal lui Avraam: "Terah a avut pe Avraam, pe Nahor si pe Haran; Haran a avut pe Lot. Dar Haran a murit în zilele lui Terah, tatal sau, în patria sa, în cetatea Ur din Caldeea. Iar Avram si Nahor si-au luat sotii. Pe femeia lui Avram o chema Sarai si pe femeia lui Nahor o chema Milca, fiica lui Haran - tatal Milcai si tatal Iscai" (v. 27-29). Cu alte cuvinte, Nahor s-a casatorit cu nepoata sa. Daca Sara ar fi fost fiica lui Terah si sora cu Avraam, Nahor si Haran, autorul n-ar fi pregetat sa ne spuna si acest lucru, enumerând atât de amanuntit legaturile de rudenie din familia lui Terah.
In afara de aceasta, Biblia spune de-a dreptul ca Sara este nora lui Terah: "Si Terah a luat pe Avram, fiul sau, si pe Lot, fiul lui Haran, nepotul sau, si pe Sarai, nora sa, femeia lui Avram, fiul sau si a plecat cu ei din cetatea Ur a caldeilor, ca sa se duca în pamântul Canaan; dar ajungând în Haran, s-au asezat acolo. Iar zilele lui Terah au fost doua sute si cinci ani. Si a murit Terah în Haran" (Geneza, 11, v. 31-32).
Asadar, fara sa se sfiasca câtusi de putin de a aparea ca sot incestuos în ochii lui Abimelec, Avraam a mintit pentru a gasi o justificare aventurii sale. Iar daca el s-a hotarît sa dezvaluie regelui Gherarului adevarul pe care i-l ascunsese faraonului, si toate acestea constituie realitatea, înseamna ca "sfântul spirit", dictînd cartea "Geneza", s-a împotmolit în minciuni si contradictii.
Bineînteles ca toate acestea sunt pura nascocire, iar sfântul autor un cretin stîngaci. In goana dupa mistificari si complacîndu-se în povesti imorale si ambigue, "sfântul spirit" dicteaza tot ce-i trece prin cap, iar prostanacul de autor înregistreaza imperturbabil tot ce aude - mârsavii si basme grotesti -, fara sa-i pese câtusi de putin de contradictiile si confuziile evidente, ba chiar de situatiile imposibile din punct de vedere fizic.
Cum se face ca autorul tuturor acestor rânduri din Biblie nu si-a dat seama ca vicleanul "porumbel" îsi bate joc de el punîndu-l sa numeasca "pamântul Gherar" regat. Potrivit descrierilor facute de geografii din antichitate, Gherarul este o mica vale nisipoasa, fara pic de vegetatie, un pustiu îngrozitor, în care n-a putut trai niciodata un suflet de om. Inseamna deci ca Abimelec era regele unui pustiu ? Si câta vreme a tinut-o el pe Sara în casa lui fara ca doamna Abimelec sa încerce sa-i scoata ochii ?
Iata înca un episod care ilustreaza cât de nerusinate sunt glumele "sfântului spirit". Acest episod a avut loc dupa distrugerea Sodomei si înainte ca Dumnezeu sa-si fi tinut fagaduiala data la stejarul Mamre. Cap. al XXI-lea începe în felul urmator: "Si domnul a cercetat pe Sara, precum a fost vorbit, si a împlinit fata de ea ceea ce fagaduise. Deci ea a zamislit si i-a nascut lui Avraam un fiu, la batrânete, la vremea pe care i-o sorocise Dumnezeu" (v. 1-2). Cum aceasta nastere a avut loc la un an dupa ce Dumnezeu si cei doi îngeri se înfatisasera la stejarul Mamre, înseamna ca Avraam a fost în Gherar în perioada primelor trei luni dupa potopul de foc, daca socotim ca Sara a avut o sarcina normala de noua luni. Si chiar daca admitem ca Avraam a stat în Gherar în tot decursul acestor trei luni, se pune întrebarea cum a fost cu putinta ca sotia si roabele mariei-sale regele Abimelec sa bage de seama, într-un rastimp atât de scurt, ca au devenit sterpe, ca Dumnezeu le "închisese pântecele oprind de istov orice zamislire", ca sa folosim limbajul elegant al autorului "sfânt". Poti oare sa te convingi dintr-o data ca nu mai esti în stare sa faci copii ?
Trebuie sa recunoastem împreuna cu teologii, pe care nu-i mira nici o minune oricât ar fi de dezgustatoare, ca Dumnezeu a facut o gluma destul de sinistra, desi, ce-i drept, foarte originala. Inchipuiti-va ce mutra au facut regele pustiului si supusii lui când au vazut ca nevestele lor au "pântecele închise"! Gluma aceasta trebuie sa li se fi parut foarte rautacioasa. E lesne de înteles de ce Abimelec, pentru a pune capat acestei calamitati, i-a dat lui Avraam tot ce si-a putut el dori si a spus prorocului si sotiei-surorii lui: "Carati-va cât mai repede de-aici!"
Dupa "minunea" cu "pântecele închise", inepuizabila carte "Geneza" ne ofera minunea cu lehuzia Sarei, doamna în vârsta de nouazeci de ani, care de multa vreme pierduse capacitatea de a avea copii. Sugubat mai e porumbelul acesta !
Iar acum alta poveste: Avraam, capatînd un fiu legitim, îl da pe usa afara pe Izmail, pe care îl avusese cu tiitoarea sa. "Si Avraam a pus fiului sau care i se nascuse, pe care Sara i-l nascuse, numele Isaac. Si Avraam a taiat împrejur pe fiul sau Isaac când a fost în vârsta de opt zile, precum i-a fost poruncit Dumnezeu. Iar Avraam era în vârsta de o suta de ani când a avut pe Isaac, fiul sau.
Si Sara a grait: «Dumnezeu m-a facut prilej de petrecere. Oricine va auzi va rîde pe socoteala mea !». Si a mai zis: «Cine ar fi putut sa spuna lui Avraam ca Sara va mai alapta copii ? Si totusi i-am nascut un fecior la batrânete !». Si pruncul a crescut si a fost întarcat. Iar Avraam a facut un ospat mare în ziua când a fost întarcat Isaac. Ci Sara a vazut pe fiul Agarei egiptencei, pe care ea i-l nascuse lui Avraam, cum se zbenguia cu fiul sau Isaac. Si a zis lui Avraam: «Izgoneste pe roaba aceasta si pe fiul ei, caci nu se cuvine ca fiul roabei acesteia sa fie mostenitor împreuna cu fiul meu, cu Isaac !». Si cuvântul acesta i-a cazut foarte greu lui Avraam cu privire la fiul sau. Insa Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam: «Nu te amarî în tine din pricina baiatului si a roabei tale. Tot ceea ce îti va spune Sara, asculta de glasul ei, caci numai cei din Isaac se vor socoti urmasii tai. Dar si pe fiul roabei îl voi face popor, caci este tot samânta ta». Atunci s-a sculat Avraam dis-de-dimineata si a luat pâine si un burduf de apa si i le-a dat Agarei, punîndu-le pe umarul ei o data cu copilul, si a izgonit-o. Iar ea a plecat si s-a ratacit în pustiul Beerseba. Si când s-a sfârsit apa din burduf, a lepadat pe copil sub un stuf de maracini. Si a pornit si s-a asezat în preajma lui, departare ca la o bataie de sageata, fiindca zicea ea: «Sa nu vad cum moare copilul!» Si stînd în preajma lui, a ridicat glasul si a plîns. Si a auzit Dumnezeu durerea copilului si îngerul lui Dumnezeu a strigat pe Agar din cer si i-a zis: «Ce ai, Agar ? Nu te teme! Caci a auzit Dumnezeu durerea copilului acolo unde se afla. Scoala-te, ia copilul si tine-l bine de mîna, caci voi face din el un popor mare !». Si Dumnezeu deschise ochii ei si vazu un izvor de apa. Si ea se duse si umplu burduful cu apa si dadu copilului sa bea. Iar Dumnezeu fu cu acest copil; si el se facu mare si locui în pustie si fu un arcas iscusit. Si a locuit în pustia Paran; iar maica-sa i-a luat lui femeie din tara Egiptului" (Geneza, XXI, 3-21). Izgonirea primului nascut si a mamei sale Agar cu un coltuc de pâine si un burduf de apa - aceasta fapta cu adevarat inumana, josnica - apare ca deosebit de revoltatoare din partea unui domn atât de puternic, care biruise cinci regi cu ajutorul a 318 slugi si care se îmbogatise de pe urma cuvioaselor legaturi ale sotiei sale cu regii Egiptului si Gherarului. Iata cum arata poruncile în legatura cu bunatatea si moralitatea propovaduite de "sfânta scriptura" !.
In continuare, cartea "Geneza" ne relateaza ca marele patriarh a trait vreme îndelungata în tara filistenilor. Dar Avraam, care era atât de fericit dupa ce capatase un fiu de la batrâna si mult iubita lui Sara, nu se astepta la farsa urâta pe care se pregatea sa i-o joace ocrotitorul lui, atotputernicul si atotstiutorul Dumnezeu. "Iti iubesti nespus odrasla, o, prorocul inimii mele ? Ei bine, pentru ca sa-mi fii pe plac, o vei ucide". Iata surpriza neasteptata pe care Dumnezeu i-a rezervat-o alesului sau. E drept, totul fusese o gluma; preaînaltului îi placea sa se mai distreze câte un pic! Mosneagul voia, probabil, sa vada ce mutra va face Avraam, uluit la auzul acestor cuvinte. Sa reproducem textul original, caci prea e frumos ! "Iar dupa acestea, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam si i-a grait: «Avraame!». Iar el a raspuns: «Iata-ma!». Si a rostit domnul: «Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, acela pe care îl iubesti, pe Isaac, si du-te în tinutul Moria si adu-l acolo jertfa, ardere de tot, pe unul din muntii pe care ti-l voi arata». Si s-a sculat Avraam în zorii zilei si a pus samarul pe asinul sau si a luat pe doi robi ai sai si pe Isaac, fiul sau, si a spart lemne pentru arderea de tot si a pornit si a venit la locul pe care i l-a aratat Dumnezeu. Iar a treia zi, Avraam, ridicîndu-si ochii, a vazut locul de departe.
Si a zis Avraam catre oamenii sai: «Stati voi aici, lânga asin, iar eu si baiatul vom merge pâna acolo si ne vom închina, apoi ne vom întoarce la voi !». Si a luat Avraam lemnele pentru jertfa si le-a pus în cîrca fiului sau si a luat în mâna sa focul si cutitul si au pornit amîndoi împreuna. Atunci Isaac a deschis gura catre Avraam, tatal sau, si a zis: «Tata! ». Si el i-a raspuns: «Da, fiul meu ?». Apoi a zis Isaac: „Vad focul si lemnele, dar unde este oaia pentru jertfa ?”. Raspuns-a Avraam: «Dumnezeu va avea grija de oaia pentru jertfa, copilul meu!». Si au mers înainte, amîndoi, împreuna. Si a ajuns la locul pe care i l-a aratat Dumnezeu; si a cladit Avraam acolo jertfelnic si a asezat lemnele; apoi a legat pe Isaac, fiul sau, si l-a pus pe jertfelnic deasupra lemnelor. Apoi Avraam si-a întins mâna si a apucat cutitul ca sa junghie pe fiul sau. Dar atunci îngerul domnului a strigat catre el din cer si i-a zis: «Avraame! Avraame!». Si el a raspuns: «Iata-ma !». Si i-a grait: «Nu întinde mâna ta asupra copilului si nu-i face nici un rau! Caci acum stiu ca te temi de Dumnezeu si n-ai crutat, pentru mine, pe fiul tau, pe singurul tau fiu !». Atunci Avraam, ridicîndu-si ochii, s-a uitat si iata în dosul sau un berbec, care se prinsese cu coarnele într-o leasa de maracini; si s-a dus Avraam si a luat berbecul si l-a adus ardere de tot în locul fiului sau. Si a numit Avraam locul acela: Iahvehire, de unde se zice si astazi: «In muntele unde domnul se arata». Si a strigat îngerul domnului, din cer, pe Avraam a doua oara.
Si i-a zis: «Ma jur pe mine însumi - grait-a domnul -, de vreme ce tu ai facut lucrul acesta si n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu: Te voi binecuvânta cu prisosinta... Si se vor binecuvânta întru semintia ta toate popoarele pamântului, pentru cuvântul ca ai ascultat de glasul meu !». Apoi s-a întors Avraam la oamenii sai si s-au sculat si au plecat cu totii pâna la Beerseba. Si a locuit Avraam în Beerseba" (Geneza, XXII, 1-19).
Criticii subliniaza ca Avraam, care îl implorase pe Dumnezeu sa crute pe locuitorii Sodomei si ai Gomorei ce-i erau straini, nu i-a înaltat nici o ruga ca sa-i ceara îndurare si ocrotire pentru fiul sau. Ei îl învinuiesc pe patriarh ca ar fi mintit din nou când a zis catre oamenii sai: "eu si baiatul vom merge pâna acolo si ne vom închina, apoi ne vom întoarce la voi!". De vreme ce Avraam se pregatea sa urce pe munte pentru a-l înjunghia si a-l arde pe Isaac, nu putea sa aiba în acelasi timp intentia de a se întoarce cu el. Era o minciuna a unui barbar, în timp ce în cazurile anterioare am avut de-a face cu minciunile unui codos nesatios care-si dadea nevasta pe bani.
Pe de alta parte, aflam cu mirare ca, înainte de a porni la drum, batrânul de o suta de ani sparge singur o cantitate de lemne suficienta pentru un rug: ca sa arzi un om pe rug, e nevoie nu de un brat de lemne ude, ci de cel putin un car de lemne uscate. Inseamna deci ca lemnele necesare care fusesera sparte de Avraam au fost mai intâi încarcate pe asin si pe cele doua slugi, care au carat aceasta povara mai bine de doua zile. Si chiar daca lemnele au fost încarcate numai pe asin, se pune întrebarea: cum a putut, dupa aceea, Isaac, un baiat de 13 ani, sa ia în cîrca o asemenea povara si s-o duca singur ? Se mai spune ca "focul" - un mangal oarecare - pe care Avraam l-a luat cu sine pentru a aprinde rugul nu putea, bineînteles, sa cuprinda atâtia carbuni incât sa nu se stinga pâna în momentul când aveau ei sa ajunga la locul arderii-de-tot, caci în clipa când patriarhul si fiul sau si-au luat ramas bun de la slugi muntele Moria abia se zarea în departare. In sfârsit, se mai face observatia ca acest vestit munte Moria, pe care mai târziu a fost construit templul din Ierusalim, nu este decât o stînca golasa; pe ea n-a crescut niciodata nici cea mai mica tufa, iar tot tinutul din jurul Iersualimului era plin de bolovani si întotdeauna lemnele se aduceau acolo din alte parti.
Insa toate acestea nu l-au împiedicat pe Dumnezeu sa puna la încercare credinta lui Avraam, iar pe Avraam sa câstige, prin ascultarea sa, o bunavointa deosebita din partea lui Dumnezeu.
Vom vedea mai departe ca, atunci când judecatorul Ieftae va aduce jertfa pe fiica sa, nici un înger nu va interveni. Ce-i drept, Ieftae nu se îndeletnicea cu codoslîcul si, probabil, din aceasta pricina nu a fost vrednic sa dobîndeasca "sfintenia" aceea deosebita prin care se remarca în religia crestina, mozaica si musulmana Avraam, "prietenul lui Dumnezeu".
Cap. al XXIII-lea ne istoriseste ca Sara a murit în vârsta de 127 de ani în Hebron, în tara Canaan. Ca s-o poata înmormînta, Avraam a cumparat de la un oarecare domn Efron pestera Macpela si a platit scump pentru ea. Efron i-a spus: "O tarina care pretuieste patru sute de sicii de argint, ce poate ea sa însemneze pentru noi amîndoi ? Deci îngroapa pe moarta ta! Atunci Avraam a ascultat de Efron si a cântarit lui Efron câtimea de argint pe care o spusese în auzul fiilor lui Het, adica patru sute de sicii de argint, dupa pretuirea negutatoreasca" (Geneza, XXIII, 15-16).
Stârneste mirare ca Avraam, despre care Biblia spune în repetate rânduri ca era un om foarte bogat, nu are nici un petic de pamânt propriu. Criticii remarca, de asemenea, ca destul de ciudat faptul ca se pomeneste de o moneda batuta, care are "pretuire negutatoreasca". Nu numai pe vremea biblicului Avraam nu a existat moneda în tara Canaan, dar în genere evreii din antichitate n-au batut niciodata monede.
Din capitolul al XXV-lea vedem ca strabunul nostru împovarat de ani a hotarît sa se consoleze, luîndu-si o noua soata, pe Chetura. Patriarhul avea pe atunci cel putin 140 de ani. Nu strica sa amintim ca Sara îl socotise de mult pe Avraam prea batrân pentru a mai fi în stare sa faca copii, chiar si atunci când el avea "numai" 100 de ani, si ca a fost nevoie de un miracol ceresc pentru ca el sa devina tata. Si, totusi, cu aceasta Chetura Avraam a avut, fara nici un fel de interventie "divina", înca sase fii: Zimran, Iocsan, Medan, Midian, Isbac si Suah.
In sfârsit, într-o buna seara, în cel de-al 175-lea an al vietii (Geneza, XXV, 7), patriarhul si-a dat obstescul sfârsit, lasând toata avutia lui Isaac. Celorlalti copii le-a facut numai unele daruri. "Sfântul" codos a fost înmormântat alaturi de Sara, în pestera Machpela.
VA URMA
BIBLIA HAZLIE (9)
de Leo Taxil
(continuare)
CAPITOLUL AL NOUALEA
SFARSITUL CUVIOASEI ISTORII A LUI AVRAAM, "SFANTUL PRIETEN AL LUI DUMNEZEU"
Tamâiati ! Intra din nou în scena Avraam, patriarhul întretinut, dispus oricând sa reia procedeul care l-a ajutat sa se îmbogateasca atât de repede în Egipt. "Si a pornit Avraam de acolo spre plaiurile de miazazi si s-a oprit între Cades si Sur si vremelnic si-a întins corturile în Gherar. Ci Avraam zicea despre Sara, femeia sa: «Ea este sora mea !» (caci îi era teama sa spuna ca este sotia lui, ca sa nu-l ucida locuitorii cetatii din pricina ei). Atunci Abimelec, regele Gherarului, a trimis si a luat-o pe Sara.
Dar Dumnezeu a venit la Abimelec noaptea în vis si i-a vorbit: «Iata tu vei muri, din pricina femeii pe care ai luat-o, ca ea este legata cu barbat !» Ci Abimelec nu se apropiase de Sara si a raspuns: «Doamne, oare ucide-vei tu si pe omul cel drept ? Nu mi-a spus chiar el: "ea e sora mea", si ea n-a zis asijderea: "el e fratele meu" ? Fara inima vicleana si cu mâini curate am facut aceasta !». Atunci i-a raspuns Dumnezeu în vis: «Stiu si eu ca fara inima vicleana ai facut-o, de aceea te-am pazit sa nu pacatuiesti împotriva mea si nu te-am lasat sa te atingi de ea. Deci acum da înapoi pe femeie barbatului ei, caci el este proroc si se va ruga pentru tine ca sa ramâi cu viata; iar daca n-o vei da înapoi, sa stii ca vei muri fara gres, tu si toti ai tai». Si Abimelec s-a sculat dis-de-dimineata si a chemat la sine pe toti dregatorii sai si a povestit, în auzul lor, toata aceasta pricina. Iar acesti oameni s-au spaimîntat grozav. Apoi Abimelec a chemat pe Avraam si i-a zis: «Ce treaba ne-ai facut ? Si cu ce am pacatuit eu împotriva ta ca sa aduci asupra mea si asupra stapânirii mele o vina atât de mare? Fapte care nu se fac ai savârsit fata de mine !». Si a mai zis Abimelec lui Avraam: «Ce ai socotit tu când ai facut lucrul acesta ?» Atunci a raspuns Avraam: «M-am gândit asa: de buna seama ca frica de Dumnezeu nimeni nu are în tinutul acesta si ma vor omorî din pricina femeii mele. De alta parte, ea este cu adevarat sora mea, caci este fiica tatalui meu, dar nu si fiica mamei mele; si a putut sa fie femeia mea. Iar când Dumnezeu m-a mînat sa pribegesc din casa tatalui meu, atunci i-am spus ei: «Fa pentru mine aceasta bunatate si, pretutindeni pe unde vom ajunge, sa zici despre mine: el e fratele meu !». Si a luat atunci Abimelec vite mici si vite mari, si robi si roabe si le-a daruit lui Avraam si i-a dat înapoi pe Sara, femeia lui. Si i-a mai zis Abimelec: «Iata, tara mea sta în fata ta; locuieste unde vei socoti ca e mai bine». Iar Sarei i-a spus: «Iata, daruit-am fratelui tau o mie de sicii de argint; aceasta sa-ti fie despagubire pentru toate câte ti s-au întîmplat; si fata de toti te-ai dovedit dreapta !». Atunci Avraam s-a rugat lui Dumnezeu si Dumnezeu a tamaduit pe Abimelec si pe femeia lui si pe roabele lui; si ele au avut copii. Fiindca Dumnezeu oprise de istov orice zamislire în casa lui Abimelec, din pricina Sarei, femeia lui Avraam" (Geneza, XX, 1-18). Sa nu uitam ca pe vremea aceea frumoasa Sara avea 90 de ani batuti pe muche (Geneza, XVII, 17). Se impun câteva observatii: a spus oare Avraam adevarul asigurându-l pe Abimelec ca Sara este în acelasi timp si sotia si sora lui ? Daca da, înseamna ca avem de-a face cu înca un incest "cuvios". Halal "sfânta scriptura" !
Dar mai este ceva: daca în toata afacerea asta Abimelec face impresia unui om cumsecade, Avraam, dimpotriva, indiferent sub ce unghi l-am privi, ne apare ca un individ dubios. Chiar daca e frate de sânge cu Sara, acest amanunt tot nu justifica codoslîcul si minciunile lui. Pentru el, sora-sotie este o sursa de venituri. El a mintit tainuind calitatea sa de sot. Iar explicatia pe care o da când josnicul lui siretlic iese la iveala ni-l arata ca pe un cazuist dibaci, demn de a purta titlul de "candidat" sau chiar de "doctor" în teologie. In ochii oamenilor cinstiti el nu gaseste nici o scuza, chiar daca avea dezlegare de pacat fiind oarecum constrîns de evenimente.
Pe de alta parte, acest patriarh favorit al domnului, acest om norocos ocrotit de însusi Dumnezeu, este el oare într-adevar fratele Sarei, asa cum a declarat deodata ? Toate celelalte pasaje din Biblie par sa dovedeasca contrarul. In episodul cu faraonul din Egipt, Avraam recurge pentru prima data la stratagema care l-a îmbogatit. Dar când faraonul îi arunca în fata ca l-a înselat, lui nu-i dau prin minte justificarile invocate ulterior: cinstea de a le auzi pentru prima data îi revine lui Abimelec. Ai zice ca nu este decât o nascocire neasteptata, cea dintâi idee care i-a trecut prin cap "sfântului proroc" la auzul acuzatiilor aspre pe care i le aducea regele Gherarului. De ce nu s-a justificat în acelasi mod fata de faraon ?
Mai mult, "sfântul spirit" se contrazice categoric. In cap. al XI-lea el ne-a facut cunostinta cu familia lui Terah, tatal lui Avraam: "Terah a avut pe Avraam, pe Nahor si pe Haran; Haran a avut pe Lot. Dar Haran a murit în zilele lui Terah, tatal sau, în patria sa, în cetatea Ur din Caldeea. Iar Avram si Nahor si-au luat sotii. Pe femeia lui Avram o chema Sarai si pe femeia lui Nahor o chema Milca, fiica lui Haran - tatal Milcai si tatal Iscai" (v. 27-29). Cu alte cuvinte, Nahor s-a casatorit cu nepoata sa. Daca Sara ar fi fost fiica lui Terah si sora cu Avraam, Nahor si Haran, autorul n-ar fi pregetat sa ne spuna si acest lucru, enumerând atât de amanuntit legaturile de rudenie din familia lui Terah.
In afara de aceasta, Biblia spune de-a dreptul ca Sara este nora lui Terah: "Si Terah a luat pe Avram, fiul sau, si pe Lot, fiul lui Haran, nepotul sau, si pe Sarai, nora sa, femeia lui Avram, fiul sau si a plecat cu ei din cetatea Ur a caldeilor, ca sa se duca în pamântul Canaan; dar ajungând în Haran, s-au asezat acolo. Iar zilele lui Terah au fost doua sute si cinci ani. Si a murit Terah în Haran" (Geneza, 11, v. 31-32).
Asadar, fara sa se sfiasca câtusi de putin de a aparea ca sot incestuos în ochii lui Abimelec, Avraam a mintit pentru a gasi o justificare aventurii sale. Iar daca el s-a hotarît sa dezvaluie regelui Gherarului adevarul pe care i-l ascunsese faraonului, si toate acestea constituie realitatea, înseamna ca "sfântul spirit", dictînd cartea "Geneza", s-a împotmolit în minciuni si contradictii.
Bineînteles ca toate acestea sunt pura nascocire, iar sfântul autor un cretin stîngaci. In goana dupa mistificari si complacîndu-se în povesti imorale si ambigue, "sfântul spirit" dicteaza tot ce-i trece prin cap, iar prostanacul de autor înregistreaza imperturbabil tot ce aude - mârsavii si basme grotesti -, fara sa-i pese câtusi de putin de contradictiile si confuziile evidente, ba chiar de situatiile imposibile din punct de vedere fizic.
Cum se face ca autorul tuturor acestor rânduri din Biblie nu si-a dat seama ca vicleanul "porumbel" îsi bate joc de el punîndu-l sa numeasca "pamântul Gherar" regat. Potrivit descrierilor facute de geografii din antichitate, Gherarul este o mica vale nisipoasa, fara pic de vegetatie, un pustiu îngrozitor, în care n-a putut trai niciodata un suflet de om. Inseamna deci ca Abimelec era regele unui pustiu ? Si câta vreme a tinut-o el pe Sara în casa lui fara ca doamna Abimelec sa încerce sa-i scoata ochii ?
Iata înca un episod care ilustreaza cât de nerusinate sunt glumele "sfântului spirit". Acest episod a avut loc dupa distrugerea Sodomei si înainte ca Dumnezeu sa-si fi tinut fagaduiala data la stejarul Mamre. Cap. al XXI-lea începe în felul urmator: "Si domnul a cercetat pe Sara, precum a fost vorbit, si a împlinit fata de ea ceea ce fagaduise. Deci ea a zamislit si i-a nascut lui Avraam un fiu, la batrânete, la vremea pe care i-o sorocise Dumnezeu" (v. 1-2). Cum aceasta nastere a avut loc la un an dupa ce Dumnezeu si cei doi îngeri se înfatisasera la stejarul Mamre, înseamna ca Avraam a fost în Gherar în perioada primelor trei luni dupa potopul de foc, daca socotim ca Sara a avut o sarcina normala de noua luni. Si chiar daca admitem ca Avraam a stat în Gherar în tot decursul acestor trei luni, se pune întrebarea cum a fost cu putinta ca sotia si roabele mariei-sale regele Abimelec sa bage de seama, într-un rastimp atât de scurt, ca au devenit sterpe, ca Dumnezeu le "închisese pântecele oprind de istov orice zamislire", ca sa folosim limbajul elegant al autorului "sfânt". Poti oare sa te convingi dintr-o data ca nu mai esti în stare sa faci copii ?
Trebuie sa recunoastem împreuna cu teologii, pe care nu-i mira nici o minune oricât ar fi de dezgustatoare, ca Dumnezeu a facut o gluma destul de sinistra, desi, ce-i drept, foarte originala. Inchipuiti-va ce mutra au facut regele pustiului si supusii lui când au vazut ca nevestele lor au "pântecele închise"! Gluma aceasta trebuie sa li se fi parut foarte rautacioasa. E lesne de înteles de ce Abimelec, pentru a pune capat acestei calamitati, i-a dat lui Avraam tot ce si-a putut el dori si a spus prorocului si sotiei-surorii lui: "Carati-va cât mai repede de-aici!"
Dupa "minunea" cu "pântecele închise", inepuizabila carte "Geneza" ne ofera minunea cu lehuzia Sarei, doamna în vârsta de nouazeci de ani, care de multa vreme pierduse capacitatea de a avea copii. Sugubat mai e porumbelul acesta !
Iar acum alta poveste: Avraam, capatînd un fiu legitim, îl da pe usa afara pe Izmail, pe care îl avusese cu tiitoarea sa. "Si Avraam a pus fiului sau care i se nascuse, pe care Sara i-l nascuse, numele Isaac. Si Avraam a taiat împrejur pe fiul sau Isaac când a fost în vârsta de opt zile, precum i-a fost poruncit Dumnezeu. Iar Avraam era în vârsta de o suta de ani când a avut pe Isaac, fiul sau.
Si Sara a grait: «Dumnezeu m-a facut prilej de petrecere. Oricine va auzi va rîde pe socoteala mea !». Si a mai zis: «Cine ar fi putut sa spuna lui Avraam ca Sara va mai alapta copii ? Si totusi i-am nascut un fecior la batrânete !». Si pruncul a crescut si a fost întarcat. Iar Avraam a facut un ospat mare în ziua când a fost întarcat Isaac. Ci Sara a vazut pe fiul Agarei egiptencei, pe care ea i-l nascuse lui Avraam, cum se zbenguia cu fiul sau Isaac. Si a zis lui Avraam: «Izgoneste pe roaba aceasta si pe fiul ei, caci nu se cuvine ca fiul roabei acesteia sa fie mostenitor împreuna cu fiul meu, cu Isaac !». Si cuvântul acesta i-a cazut foarte greu lui Avraam cu privire la fiul sau. Insa Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam: «Nu te amarî în tine din pricina baiatului si a roabei tale. Tot ceea ce îti va spune Sara, asculta de glasul ei, caci numai cei din Isaac se vor socoti urmasii tai. Dar si pe fiul roabei îl voi face popor, caci este tot samânta ta». Atunci s-a sculat Avraam dis-de-dimineata si a luat pâine si un burduf de apa si i le-a dat Agarei, punîndu-le pe umarul ei o data cu copilul, si a izgonit-o. Iar ea a plecat si s-a ratacit în pustiul Beerseba. Si când s-a sfârsit apa din burduf, a lepadat pe copil sub un stuf de maracini. Si a pornit si s-a asezat în preajma lui, departare ca la o bataie de sageata, fiindca zicea ea: «Sa nu vad cum moare copilul!» Si stînd în preajma lui, a ridicat glasul si a plîns. Si a auzit Dumnezeu durerea copilului si îngerul lui Dumnezeu a strigat pe Agar din cer si i-a zis: «Ce ai, Agar ? Nu te teme! Caci a auzit Dumnezeu durerea copilului acolo unde se afla. Scoala-te, ia copilul si tine-l bine de mîna, caci voi face din el un popor mare !». Si Dumnezeu deschise ochii ei si vazu un izvor de apa. Si ea se duse si umplu burduful cu apa si dadu copilului sa bea. Iar Dumnezeu fu cu acest copil; si el se facu mare si locui în pustie si fu un arcas iscusit. Si a locuit în pustia Paran; iar maica-sa i-a luat lui femeie din tara Egiptului" (Geneza, XXI, 3-21). Izgonirea primului nascut si a mamei sale Agar cu un coltuc de pâine si un burduf de apa - aceasta fapta cu adevarat inumana, josnica - apare ca deosebit de revoltatoare din partea unui domn atât de puternic, care biruise cinci regi cu ajutorul a 318 slugi si care se îmbogatise de pe urma cuvioaselor legaturi ale sotiei sale cu regii Egiptului si Gherarului. Iata cum arata poruncile în legatura cu bunatatea si moralitatea propovaduite de "sfânta scriptura" !.
In continuare, cartea "Geneza" ne relateaza ca marele patriarh a trait vreme îndelungata în tara filistenilor. Dar Avraam, care era atât de fericit dupa ce capatase un fiu de la batrâna si mult iubita lui Sara, nu se astepta la farsa urâta pe care se pregatea sa i-o joace ocrotitorul lui, atotputernicul si atotstiutorul Dumnezeu. "Iti iubesti nespus odrasla, o, prorocul inimii mele ? Ei bine, pentru ca sa-mi fii pe plac, o vei ucide". Iata surpriza neasteptata pe care Dumnezeu i-a rezervat-o alesului sau. E drept, totul fusese o gluma; preaînaltului îi placea sa se mai distreze câte un pic! Mosneagul voia, probabil, sa vada ce mutra va face Avraam, uluit la auzul acestor cuvinte. Sa reproducem textul original, caci prea e frumos ! "Iar dupa acestea, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam si i-a grait: «Avraame!». Iar el a raspuns: «Iata-ma!». Si a rostit domnul: «Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, acela pe care îl iubesti, pe Isaac, si du-te în tinutul Moria si adu-l acolo jertfa, ardere de tot, pe unul din muntii pe care ti-l voi arata». Si s-a sculat Avraam în zorii zilei si a pus samarul pe asinul sau si a luat pe doi robi ai sai si pe Isaac, fiul sau, si a spart lemne pentru arderea de tot si a pornit si a venit la locul pe care i l-a aratat Dumnezeu. Iar a treia zi, Avraam, ridicîndu-si ochii, a vazut locul de departe.
Si a zis Avraam catre oamenii sai: «Stati voi aici, lânga asin, iar eu si baiatul vom merge pâna acolo si ne vom închina, apoi ne vom întoarce la voi !». Si a luat Avraam lemnele pentru jertfa si le-a pus în cîrca fiului sau si a luat în mâna sa focul si cutitul si au pornit amîndoi împreuna. Atunci Isaac a deschis gura catre Avraam, tatal sau, si a zis: «Tata! ». Si el i-a raspuns: «Da, fiul meu ?». Apoi a zis Isaac: „Vad focul si lemnele, dar unde este oaia pentru jertfa ?”. Raspuns-a Avraam: «Dumnezeu va avea grija de oaia pentru jertfa, copilul meu!». Si au mers înainte, amîndoi, împreuna. Si a ajuns la locul pe care i l-a aratat Dumnezeu; si a cladit Avraam acolo jertfelnic si a asezat lemnele; apoi a legat pe Isaac, fiul sau, si l-a pus pe jertfelnic deasupra lemnelor. Apoi Avraam si-a întins mâna si a apucat cutitul ca sa junghie pe fiul sau. Dar atunci îngerul domnului a strigat catre el din cer si i-a zis: «Avraame! Avraame!». Si el a raspuns: «Iata-ma !». Si i-a grait: «Nu întinde mâna ta asupra copilului si nu-i face nici un rau! Caci acum stiu ca te temi de Dumnezeu si n-ai crutat, pentru mine, pe fiul tau, pe singurul tau fiu !». Atunci Avraam, ridicîndu-si ochii, s-a uitat si iata în dosul sau un berbec, care se prinsese cu coarnele într-o leasa de maracini; si s-a dus Avraam si a luat berbecul si l-a adus ardere de tot în locul fiului sau. Si a numit Avraam locul acela: Iahvehire, de unde se zice si astazi: «In muntele unde domnul se arata». Si a strigat îngerul domnului, din cer, pe Avraam a doua oara.
Si i-a zis: «Ma jur pe mine însumi - grait-a domnul -, de vreme ce tu ai facut lucrul acesta si n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu: Te voi binecuvânta cu prisosinta... Si se vor binecuvânta întru semintia ta toate popoarele pamântului, pentru cuvântul ca ai ascultat de glasul meu !». Apoi s-a întors Avraam la oamenii sai si s-au sculat si au plecat cu totii pâna la Beerseba. Si a locuit Avraam în Beerseba" (Geneza, XXII, 1-19).
Criticii subliniaza ca Avraam, care îl implorase pe Dumnezeu sa crute pe locuitorii Sodomei si ai Gomorei ce-i erau straini, nu i-a înaltat nici o ruga ca sa-i ceara îndurare si ocrotire pentru fiul sau. Ei îl învinuiesc pe patriarh ca ar fi mintit din nou când a zis catre oamenii sai: "eu si baiatul vom merge pâna acolo si ne vom închina, apoi ne vom întoarce la voi!". De vreme ce Avraam se pregatea sa urce pe munte pentru a-l înjunghia si a-l arde pe Isaac, nu putea sa aiba în acelasi timp intentia de a se întoarce cu el. Era o minciuna a unui barbar, în timp ce în cazurile anterioare am avut de-a face cu minciunile unui codos nesatios care-si dadea nevasta pe bani.
Pe de alta parte, aflam cu mirare ca, înainte de a porni la drum, batrânul de o suta de ani sparge singur o cantitate de lemne suficienta pentru un rug: ca sa arzi un om pe rug, e nevoie nu de un brat de lemne ude, ci de cel putin un car de lemne uscate. Inseamna deci ca lemnele necesare care fusesera sparte de Avraam au fost mai intâi încarcate pe asin si pe cele doua slugi, care au carat aceasta povara mai bine de doua zile. Si chiar daca lemnele au fost încarcate numai pe asin, se pune întrebarea: cum a putut, dupa aceea, Isaac, un baiat de 13 ani, sa ia în cîrca o asemenea povara si s-o duca singur ? Se mai spune ca "focul" - un mangal oarecare - pe care Avraam l-a luat cu sine pentru a aprinde rugul nu putea, bineînteles, sa cuprinda atâtia carbuni incât sa nu se stinga pâna în momentul când aveau ei sa ajunga la locul arderii-de-tot, caci în clipa când patriarhul si fiul sau si-au luat ramas bun de la slugi muntele Moria abia se zarea în departare. In sfârsit, se mai face observatia ca acest vestit munte Moria, pe care mai târziu a fost construit templul din Ierusalim, nu este decât o stînca golasa; pe ea n-a crescut niciodata nici cea mai mica tufa, iar tot tinutul din jurul Iersualimului era plin de bolovani si întotdeauna lemnele se aduceau acolo din alte parti.
Insa toate acestea nu l-au împiedicat pe Dumnezeu sa puna la încercare credinta lui Avraam, iar pe Avraam sa câstige, prin ascultarea sa, o bunavointa deosebita din partea lui Dumnezeu.
Vom vedea mai departe ca, atunci când judecatorul Ieftae va aduce jertfa pe fiica sa, nici un înger nu va interveni. Ce-i drept, Ieftae nu se îndeletnicea cu codoslîcul si, probabil, din aceasta pricina nu a fost vrednic sa dobîndeasca "sfintenia" aceea deosebita prin care se remarca în religia crestina, mozaica si musulmana Avraam, "prietenul lui Dumnezeu".
Cap. al XXIII-lea ne istoriseste ca Sara a murit în vârsta de 127 de ani în Hebron, în tara Canaan. Ca s-o poata înmormînta, Avraam a cumparat de la un oarecare domn Efron pestera Macpela si a platit scump pentru ea. Efron i-a spus: "O tarina care pretuieste patru sute de sicii de argint, ce poate ea sa însemneze pentru noi amîndoi ? Deci îngroapa pe moarta ta! Atunci Avraam a ascultat de Efron si a cântarit lui Efron câtimea de argint pe care o spusese în auzul fiilor lui Het, adica patru sute de sicii de argint, dupa pretuirea negutatoreasca" (Geneza, XXIII, 15-16).
Stârneste mirare ca Avraam, despre care Biblia spune în repetate rânduri ca era un om foarte bogat, nu are nici un petic de pamânt propriu. Criticii remarca, de asemenea, ca destul de ciudat faptul ca se pomeneste de o moneda batuta, care are "pretuire negutatoreasca". Nu numai pe vremea biblicului Avraam nu a existat moneda în tara Canaan, dar în genere evreii din antichitate n-au batut niciodata monede.
Din capitolul al XXV-lea vedem ca strabunul nostru împovarat de ani a hotarît sa se consoleze, luîndu-si o noua soata, pe Chetura. Patriarhul avea pe atunci cel putin 140 de ani. Nu strica sa amintim ca Sara îl socotise de mult pe Avraam prea batrân pentru a mai fi în stare sa faca copii, chiar si atunci când el avea "numai" 100 de ani, si ca a fost nevoie de un miracol ceresc pentru ca el sa devina tata. Si, totusi, cu aceasta Chetura Avraam a avut, fara nici un fel de interventie "divina", înca sase fii: Zimran, Iocsan, Medan, Midian, Isbac si Suah.
In sfârsit, într-o buna seara, în cel de-al 175-lea an al vietii (Geneza, XXV, 7), patriarhul si-a dat obstescul sfârsit, lasând toata avutia lui Isaac. Celorlalti copii le-a facut numai unele daruri. "Sfântul" codos a fost înmormântat alaturi de Sara, în pestera Machpela.
VA URMA
QUOTE(dilema @ May 4 2006, 19:42)
Ca tare sunt curios cine-ti citeste "munca" ta de copy/paste?
Eu.
QUOTE(dilema @ May 4 2006, 19:42)
Ca tare sunt curios cine-ti citeste "munca" ta de copy/paste?
Eu.
bah, voi atzi uitat de titlu (topic), intrebarea era daca DA sau NU.
eu shtiu ca DAAA!
eu shtiu ca DAAA!
QUOTE(bogujoy @ May 4 2006, 13:00)
bah, voi atzi uitat de titlu (topic), intrebarea era daca DA sau NU.
eu shtiu ca DAAA!
eu shtiu ca DAAA!
Bine bah. Apropos, din Biblie ai luat apelativul "bah" ?
QUOTE(sermold @ May 4 2006, 11:28)
Lui NEBUCHADNETAR, cel care i-a dus pe evrei in robia babiloniana, cel caruia Verdi i-a dedicat o opera si cel care arde necrestineste câte una peste scafârlia neprietenilor sai. Lui ii inchinam acest capitol (precum si capitolele urmatoare)
...
VA URMA
...
VA URMA
Nebuchadnetar, care este, sa nu uiti ca iti ureaza intotdeauna de bine, chiar daca binele acesta nu-l intelegi la vreme, intotdeauna!
Dupa atatea dedicatii, poate in curand o sa ne pui sa citim si cu voce tare (nu ca as avea timp sa citesc, cumva acest interminabil copy-paste, care nu are nici o personalitate sermoldiana).
Ideea de a incerca sa deschidem unora sau altora ochii, pentru a vedea ceva in jurul lor, este una de laudat (chiar daca se realizeaza cu acest interminabil si plicticos copy-paste). Dar din nefericire, "drumul spre iad - ca sa citez un erou necunoscut al poporului - este pavat cu intentii bune!" Desigur, nu vreau sa intru acum in polemica despre existenta sau nu a iadului, deoarece despre acest subiect am mai avut postate mesaje (cei mai vechi poate le-au citit, iar cei noi pot cauta in "arhive", daca sunt curiosi).
Faptul ca sunt multe lucruri care nu sunt dupa priceperea si acceptarea noastra in asa numita "Sfanta Scriptura", nu inseamna ca aceasta nu ramane CEA MAI TRADUSA CARTE DE PE PAMANT (DIN TOATE TIMPURILE, PANA AZI), CEA MAI CITITA SI IN ACELASI TIMP CEA MAI HULITA! Acest lucru nu face din ea decat odata in plus, o CARTE REMARCABILA, poate chiar si doar pe plan beletristic, filozofic, social, medical samd. (Faptul ca sunt multi care se folosesc de aceasta carte pentru a face tot raul posibil, nu vreau sa comentez). Nu vreau acum sa stau si sa despic firul in patru, poate nu este locul si momentul, dar ceea ce pot spune, este ca atunci cand citesti aceasta Carte cu deschidere si incredere, poti gasi invataminte, care nu le vei putea afla din alta parte. Ea nu este unica doar prin traducere, citire samd, ci si prin faptul ca reuseste sa schimbe vieti in bine, sa ridice personalitatile zdrobite de societatea decazuta, aducand in viata fiecaruia un respect de sine si respect pentru tot ceea ce ne inconjoara. Important este sa nu facem pe a toate stiitorii si sa ne privam de anumite intelegeri care ne lumineaza trairea, real, nu inchipuit!
PS: Tare as vrea sa stiu parerea necrestinilor cu privire la Hristos Mantuitorul!!!
DUMNEZEU EXISTA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DUMNEZEU EXISTA!
Nu trebuie sa asteptati de la mine o demonstratie. Ne intalnim DINCOLO!
Si atunci sa va vad!!!
Enjoy cu tot felul de aberatii (nu toti dar marea majoritate)
Nu trebuie sa asteptati de la mine o demonstratie. Ne intalnim DINCOLO!
Si atunci sa va vad!!!Enjoy cu tot felul de aberatii (nu toti dar marea majoritate)
Pun pariu ca urmatorul capitol postat de sermold va fi despre:
Sfantul strabun Isaac...
Apropo, pentru cine nu stie cartea a fost publicata de Editura Politica in 1962
Sermold insa nu va fi in stare sa publice mai mult de 45 de capitole. Asta daca il mai tine Dumnezeu integ la minte.
Sermoalde inca nu ai raspuns la articolul lui Plesu postat mai sus. Si nu cred ca poti ca nu ai de unde da copy + paste. Ca sa raspunzi iti tebuie putin mai multa inteligenta decat pentru copy + paste.
DIXIT!
Sfantul strabun Isaac...
Apropo, pentru cine nu stie cartea a fost publicata de Editura Politica in 1962
Sermold insa nu va fi in stare sa publice mai mult de 45 de capitole. Asta daca il mai tine Dumnezeu integ la minte.
Sermoalde inca nu ai raspuns la articolul lui Plesu postat mai sus. Si nu cred ca poti ca nu ai de unde da copy + paste. Ca sa raspunzi iti tebuie putin mai multa inteligenta decat pentru copy + paste.
DIXIT!
QUOTE(Petrache_Lupu @ May 4 2006, 10:48)
Acuma nu ca mi-ar face vreo placere sa-i tin isonul acestui sermold, dar daca tu scrii "mai superior", oare nu ii dai prilejul sa isi manifeste din nou superioritatea batjocoritoare caracteristica celor lipsiti de credinta si de dragoste?
Fii mai explicit te rog!
QUOTE(dilema @ May 4 2006, 19:48)
Fii mai explicit te rog!
Pai ce sa fiu mai explicit? Superior nu are grade de comparatie, e un exemplu clasic de exprimare incorecta.
Pagini: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, 241, 242, 243, 244, 245, 246, 247, 248, 249, 250, 251, 252, 253, 254, 255, 256, 257, 258, 259, 260, 261, 262, 263, 264, 265, 266, 267, 268, 269, 270, 271, 272, 273, 274, 275, 276, 277, 278, 279, 280, 281, 282, 283, 284, 285, 286, 287, 288, 289, 290, 291, 292, 293, 294, 295, 296, 297, 298, 299, 300, 301, 302, 303, 304, 305, 306, 307, 308, 309, 310, 311, 312, 313, 314, 315, 316, 317, 318, 319, 320, 321, 322, 323, 324, 325, 326, 327, 328, 329, 330, 331, 332, 333, 334, 335, 336, 337, 338, 339, 340, 341, 342, 343, 344, 345, 346, 347, 348, 349, 350, 351, 352, 353, 354, 355, 356, 357, 358, 359, 360, 361, 362, 363, 364, 365, 366, 367, 368, 369, 370, 371, 372, 373, 374, 375, 376, 377, 378, 379, 380, 381, 382, 383, 384, 385, 386, 387, 388, 389, 390, 391, 392, 393, 394, 395, 396, 397, 398, 399, 400, 401, 402, 403, 404, 405, 406, 407, 408, 409, 410, 411, 412, 413, 414, 415, 416, 417, 418, 419, 420, 421, 422, 423, 424, 425, 426, 427, 428, 429, 430, 431, 432, 433, 434, 435, 436, 437, 438, 439, 440, 441, 442, 443, 444, 445, 446, 447, 448, 449, 450, 451, 452, 453, 454, 455, 456, 457, 458, 459, 460, 461, 462, 463, 464, 465, 466, 467, 468, 469, 470, 471, 472, 473, 474, 475, 476, 477, 478, 479, 480, 481, 482, 483, 484, 485, 486, 487, 488, 489, 490, 491, 492, 493, 494, 495, 496, 497, 498, 499, 500, 501, 502, 503, 504, 505, 506, 507, 508, 509, 510, 511, 512, 513, 514, 515, 516, 517, 518, 519, 520, 521, 522, 523, 524, 525, 526, 527, 528, 529, 530, 531, 532, 533, 534, 535, 536, 537, 538, 539, 540, 541, 542, 543, 544, 545, 546, 547, 548, 549, 550, 551, 552, 553, 554, 555, 556, 557, 558, 559, 560, 561, 562, 563, 564, 565, 566, 567, 568, 569, 570, 571, 572, 573, 574, 575, 576, 577, 578, 579, 580, 581, 582, 583, 584, 585, 586, 587, 588, 589, 590, 591, 592, 593, 594, 595, 596, 597, 598, 599, 600, 601, 602, 603, 604, 605, 606, 607, 608, 609, 610, 611, 612, 613, 614, 615, 616, 617, 618, 619, 620, 621, 622, 623, 624, 625, 626, 627, 628, 629, 630, 631, 632, 633, 634, 635, 636, 637, 638, 639, 640, 641, 642, 643, 644, 645, 646, 647, 648, 649, 650, 651, 652, 653, 654, 655, 656, 657, 658, 659, 660, 661, 662, 663, 664, 665, 666, 667, 668, 669, 670, 671, 672, 673, 674, 675, 676, 677, 678, 679, 680, 681, 682, 683, 684, 685, 686, 687, 688, 689, 690, 691, 692, 693, 694, 695, 696, 697, 698, 699, 700, 701, 702, 703, 704, 705, 706, 707, 708, 709, 710, 711, 712, 713, 714, 715, 716, 717, 718, 719, 720, 721, 722, 723, 724, 725, 726, 727, 728, 729, 730, 731, 732, 733, 734, 735, 736, 737, 738, 739, 740, 741, 742, 743, 744, 745, 746, 747, 748, 749, 750, 751, 752, 753, 754, 755, 756, 757, 758, 759, 760, 761, 762, 763, 764, 765, 766, 767, 768, 769, 770, 771, 772, 773, 774, 775, 776, 777, 778, 779, 780, 781, 782, 783, 784, 785, 786, 787, 788, 789, 790, 791, 792, 793, 794, 795, 796, 797, 798, 799, 800, 801, 802, 803, 804, 805, 806, 807, 808, 809, 810, 811, 812, 813, 814, 815, 816, 817, 818, 819, 820, 821, 822, 823, 824, 825, 826, 827, 828, 829, 830, 831, 832, 833, 834, 835, 836, 837, 838, 839, 840, 841, 842, 843, 844, 845, 846, 847, 848, 849, 850, 851, 852, 853, 854, 855, 856, 857, 858, 859, 860, 861, 862, 863, 864, 865, 866, 867, 868, 869, 870, 871, 872, 873, 874, 875, 876, 877, 878, 879, 880, 881, 882, 883, 884, 885, 886, 887, 888, 889, 890, 891, 892, 893, 894, 895, 896, 897, 898, 899, 900, 901, 902, 903, 904, 905, 906, 907, 908, 909, 910, 911, 912, 913, 914, 915, 916, 917, 918, 919, 920, 921, 922, 923, 924, 925, 926, 927, 928, 929, 930, 931, 932, 933, 934, 935, 936, 937, 938, 939, 940, 941, 942, 943, 944, 945, 946, 947, 948, 949, 950, 951, 952, 953, 954, 955, 956, 957, 958, 959, 960, 961, 962, 963, 964, 965, 966, 967, 968, 969, 970, 971, 972, 973, 974, 975, 976, 977, 978, 979, 980, 981, 982, 983, 984, 985, 986, 987, 988, 989, 990, 991, 992, 993, 994, 995, 996, 997, 998, 999, 1000, 1001, 1002, 1003, 1004, 1005, 1006, 1007, 1008, 1009, 1010, 1011, 1012, 1013, 1014, 1015, 1016, 1017, 1018, 1019, 1020, 1021, 1022, 1023, 1024, 1025, 1026, 1027, 1028, 1029, 1030, 1031, 1032, 1033, 1034, 1035, 1036, 1037, 1038, 1039, 1040, 1041, 1042, 1043, 1044, 1045, 1046, 1047, 1048, 1049, 1050, 1051, 1052, 1053, 1054, 1055, 1056, 1057, 1058, 1059, 1060, 1061, 1062, 1063, 1064, 1065, 1066, 1067, 1068, 1069, 1070, 1071, 1072, 1073, 1074, 1075, 1076, 1077, 1078, 1079, 1080, 1081, 1082, 1083, 1084, 1085, 1086, 1087, 1088, 1089, 1090, 1091, 1092, 1093, 1094, 1095, 1096, 1097, 1098, 1099, 1100, 1101, 1102, 1103, 1104, 1105, 1106, 1107, 1108, 1109, 1110, 1111, 1112, 1113, 1114, 1115, 1116, 1117, 1118, 1119, 1120, 1121, 1122, 1123, 1124, 1125, 1126, 1127, 1128, 1129, 1130, 1131, 1132, 1133, 1134, 1135, 1136, 1137, 1138, 1139, 1140, 1141, 1142, 1143, 1144, 1145, 1146, 1147, 1148, 1149, 1150, 1151, 1152, 1153, 1154, 1155, 1156, 1157, 1158, 1159, 1160, 1161, 1162, 1163, 1164, 1165, 1166, 1167, 1168, 1169, 1170, 1171, 1172, 1173, 1174, 1175, 1176, 1177, 1178, 1179, 1180, 1181, 1182, 1183, 1184, 1185, 1186, 1187, 1188, 1189, 1190, 1191, 1192, 1193, 1194, 1195, 1196, 1197
Aceasta este o versiune simplificată a paginii originale. Pentru a vizita versiunea originala click aici.