http://en.wikipedia.org/wiki/Category:Batt...volving_Romania
http://en.wikipedia.org/wiki/Category:Batt...lving_Wallachia
http://en.wikipedia.org/wiki/Category:Batt...olving_Moldavia
________________
Bătălia de la Podul Înalt
Date January 10, 1475
Location Near Vaslui, Romania
Result Decisive Moldavian victory
Combatants
I. Moldavia II. Ottoman Empire
Commanders
Stephen III of Moldavia Hadân Suleiman Pasha
Strenght
I. 40,000 Moldavians with 5,000 Székely recruited by Stephen;
3,800 allied troops; 20 cannon
II. 60,000 - 80,000
17,000 Wallachians
20,000 Bulgarians
Casualties
I. Unknown II. minimum of 40,000
Armata otomană, care aduna 100.000 de turci și tătari, alături de 17.000 de munteni din Țara Românească (după Cronica moldo-polonă, alte surse indicând un total de 60.000 - 120.000 de oameni), soldați bine pregătiți și înarmați, setoși de sânge și de averi, continuă înaintarea până la hotarele Moldovei. După cum spunea Nicolae Iorga, "în zările albe ale miezului iernii înaintau mulțimile negre, zecile de mii de dușmani, ieniceri, spahii și gloată, ca lupii flămânzi". O armată impresionantă, o oaste uriașă pentru a supune Moldova și pe domnul său.
Ștefan cel Mare trimite soli la Cazimir - Principele Poloniei și lui Matei Corvin - regele Ungariei, cerându-le să-i vină în ajutor și să intervină pe lîngă alți principi creștini pentru a i se alătura. Aflat în pragul iernii, din tabăra sa de la Vaslui, domnitorul Moldovei trimite o scrisoare Papei, în care arată că a dus tratative cu venețienii și îi cerea ca să-i îndemne pe alți principi ca să se pregătească "împotriva Otomanului și puterii înspăimântătoare a acestuia", Moldova fiind "gata întru totul, cu tot sufletul și cu toată puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, să luptăm pentru creștinătate, cu toate forțele noastre". Totuși nimeni nu a trimis ajutor, nici în bani și nici în oameni, cu excepția a aproximativ 5.000 de secui (supuși de Ștefan, rupți din Regatul Ungariei conform lui Jan Dlugosz), 1.800 de unguri (de la Matei Corvin) și 2.000 poloni (trimiși de Cazimir sub conducerea lui Buciațchii). În Cronica Lituaniană se scrie și de prezența alături de Ștefan a 10.000 de lituanieni, dar este posibil ca cronicarul să-i fi asimilat pe aliații lui Ștefan ca lituanieni, deoarece alți cronicari nu amintesc de ei.
Oastea Moldovei și puținele ajutoare care au sosit au ridicat taberele la Vaslui, alături de domn fiind comasați cca. 40.000 de luptători moldoveni, la care s-au adăugat cei 8.800 de oameni veniți în ajutor și beneficiind de cca. 20 de tunuri.
Raportul de trupe era mult în favoarea otomanilor, astfel că Ștefan a adoptat o tactică de hărțuire și înfometare iar planurile de luptă a domnitorului foloseau toate avantajele terenului. El a dat poruncă să fie părăsite toate așezările omenești care puteau nimeri în calea dușmanilor, să fie tăinuite proviziile.
Ștefan a repezit în calea dușmanului călărime care să supravegheze deplasarea oastei otomane, să o hărțuiască și să nu îngăduie cetelor prădalnice să se desprindă de grosul oștirii ca să meargă după hrană și să jefuiască.
Locul ales pentru bătălie se afla în preajma târgului Vaslui,
pe valea Bârladului, la vărsarea râului Racova,
într-o zonă mlăștinoasă prinsă între păduri, care îngreuna desfășurarea forțelor dușmane și manevrările de armată.
Există discuții în continuare în privința plasării acestui loc, considerat de cei mai mulți ca plasat în zona actualei comune Băcăuani, în sudul orașului Vaslui, loc care a căpătat numele de Podul Înalt după conformația locului, iar celebra bătălie a rămas în istorie ca Bătălia de la Podul Înalt. O altă ipoteză plasează locul bătăliei pe raza actualei localități Ștefan cel Mare, în nordul actualului oraș Vaslui, bazându-se pe interpretarea unor documente.
Harta desfășurării bătăliei de la Podul ÎnaltÎn dimineața zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o ceață care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câțiva pași.
Era moină și zăpada începuse să se topească, încât toată lunca Bârladului era plină de băltoace. Faptul că mii de oameni și cai treceau prin același loc, transforma valea într-o mocirlă prin care se înainta foarte greu.Vremea și terenul au constituit avantaje pentru Ștefan, de care domnitorul a știut să se folosească. Deoarece turcii nu puteau să-și dea seama ce oaste au în față, Ștefan a așezat de-a curmezișul văii câteva mii de oameni. Aceștia trebuiau să-i oprească pe otomani și să înceapă lupta.
Dușmanul era foarte numeros și putea să aducă mereu oameni odihniți în luptă.
Ștefan calculase ca în momentul în care oamenii lui aveau să dea semne de oboseală, de pe malul drept al Bârladului, din marginea pădurii, mai mulți oșteni trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din trâmbițe și surle. Lucrurile s-au întâmplat ața cum a prevăzut domnul și, când au auzit otomanii trâbițele și surlele, ei au crezut că vor fi atacați din partea aceea, asfel ca marea parte s-au îndreptat în acea direcție, găsind aici doar câțiva oșteni. În schimb pe malul stâng al Bârladului se afla grosul oastei lui Ștefan. Când turcii au întors spatele, atacând spre marginea pădurii, au fost izbiți năpraznic de armata moldovenească. până să se dezmeticească otomanii, până să înțeleagă cine-i atacă și din ce parte, mulți dintre ei au fost uciși, iar cei care au scăpat s-au pus pe fugă, cu toată încercarea disperată a lui Suleiman Pașa de a-i opri. Până la Dunăre au fost urmăriți de moldoveni, hărțuiți și uciși o mare parte din ei.
Cronicarul polonez Ian Dlugosz, contemporan cu evenimentele: "Căci toate șirurile dinainte în care în frunte erau și secui au fost zdrobite de turci, și amenința un mare pericol pînă cînd [Ștefan] personal se aruncă în mijlocul turcilor exaltați de bucuria victoriei, și cu puterea minunată a lui Dumnezeu a nimicit toate grupările turcești avînd abia 40.000 de luptători, între care cea mai mare parte erau țărani." Același cronicar polon a scris că: "foarte puțini turci și-au găsit mântuirea prin fugă, căci chiar și aceia care au fugit și au ajuns la Dunăre au fost uciși acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuți, sau au fost înecați de valuri. Aproape toți prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, au fost trași în țeapă. Cadavrele celor uciși le-a ars, iar câteva grămezi cu oasele lor se văd până astăzi și sînt mărturie veșnică a unei victorii atât de însemnate. toată oastea lui - Ștefan cel Mare - s-a îmbogățit foarte tare din prada luată de la turci, aur, argint, purpură, cai și alte obiecte prețioase".
http://ro.wikipedia.org/wiki/Podul_%C3%8Enalt
__________
Battle
The invading army entered Moldavia in December 1474. In order to fatigue the Ottomans, Stephen had instituted a policy of scorched earth[24] and poisoned waters.[35] Troops who specialised in setting ambushes harassed the advancing Ottomans. The population, and animals, were evacuated to the north of the country, into the mountains.[36]
Ottoman scouts reported to Suleiman that there were untouched villages near Vaslui, and the Ottomans headed for that region. The winter made it difficult to set camp, which forced the Ottomans to move quickly and head for the Moldavian capital, Suceava. In order to reach Vaslui, where the Moldavian army had its main camp, they needed to cross Podul Înalt over the Bârlad River. The bridge was made of wood and not suitable for heavy transportation of troops.[35] Stephen chose that area for the battle ? the same location where his father, Bogdan II, had defeated the Poles in 1450; and where he, at an age of 17,[37] had fought side-by-side with Dracula.[19] The area was ideal for the defenders: the valley was a semi-oval surrounded on all sides by hills covered by forest. Inside the valley, the terrain was marshy, which restricted troop movement.[37] Suleiman had full confidence in his troops and made few efforts to scout the area.
January 10, on a dark and misty[36] Tuesday morning, the battle began. The weather was frigid, and a dense fog limited vision. The Ottoman troops were exhausted, and the torrent made them look like "plucked chickens."[24] Stephen fortified the bridge, while setting and aiming his cannons at the structure. Peasants and archers were hidden in the forest, together with their Prince and his boyar cavalry.
The Moldavians made the first move by sending musicians to the middle of the valley. The sound of drums and bugles made Suleiman think that the entire Moldavian army awaited him there.[24] Instead, the centre of the valley held the Székely forces and the Moldavian professional army, which were ordered to make a slow retreat when they encountered the enemy. Suleiman ordered his troops to advance and, when they made enough progress, the Moldavian artillery started to fire, followed by archers and handgunners firing from three different directions.[24] The archers could not see the enemy for the fog, and, instead, had to follow the noise of their footsteps. The Moldavian light cavalry then helped to lure the Ottoman troops into the valley by making hit-and-run attacks. Ottoman cavalry tried to cross the wooden bridge, causing it to collapse.[38] Those Ottoman soldiers who had managed to survive the attacks from the artillery and the archers, and who did not get caught in the marshes, had to confront the Moldavian army, together with the Székely soldiers further up the valley. The 5,000 Székely soldiers were successful in repelling the 7,000 Ottoman infantrymen. Thereafter, they made a slow retreat,[36] as instructed by Stephen, but were later routed by the Ottoman sipahi,[38] while the remaining Ottoman infantry attacked the Moldavian flanks.
Suleiman tried to reinforce his offensive, not knowing what had happened in the valley, but then Stephen, with the full support of his boyars, ordered a major attack. All his troops, together with peasants and heavy cavalry, attacked from all sides. Simultaneously, Moldavian buglers concealed behind Ottoman lines started to sound their bugles, and in great confusion some Ottoman units changed direction to face the sound.[39] When the Moldavian army hit, Suleiman lost control of his army.[24] He desperately tried to regain control of the army, but was later forced to signal a retreat. The battle lasted for four days;[40] with the last three days seeing the fleeing Ottoman army being pursued by the Moldavian light cavalry and the 2,000-strong Polish cavalry[24] until they reached the town of Oblucița (now Isaccea, Romania), in Dobruja.
The Wallachians fled the field without joining battle and Laiotă now turned his sword against the Turks, who had hoped for a safe passage in Wallachia; on January 20, he exit his castle and confronted some of the Turks that were lurking on his land. Thereafter, he took one of their flags and sent it to a Hungarian friend as proof of his bravery.[41] The Ottoman casualties were counted as 45,000, including four Pashas killed and a hundred standards taken.[42] Jan Długosz writes that "all but the most eminent of the Turkish prisoners are impaled",[43] and their corpses burned.[24] Only one was spared ? the only son of the Ottoman general Isaac Bey, of the Gazi Evrenos family, whose father had fought with Mircea the Old.[41] Another Polish chronicler reported that on the spot of the battle rested huge piles of bones upon each other, next to three immured crosses.[24]
Cum au fost batuti nobilii poloni --- Bătălia de la Codrii Cosminului 1497
Conflictul polono moldovean
Bătălia a avut loc în nordul Moldovei, la circa 100 km nord de capitala de atunci Suceava
Având circa 60.000 de oameni în oaste, inclusiv între 5 și 10 mii de nobili în armură completă (nobilimea poloneză venită la cruciadă), Ioan Albert a luat cub control partea nemuntoasă a nord-vestului Moldovei, Ștefan închizându-se în Cetatea Suceava, care a început a fi asediată.
Totuși, armata poloneză nu a fost în stare să organizeze un asediu eficient, și după 4 luni bătute pe loc, infecțiile din tabără și ostilitatea localnicilor moldoveni l-au făcut pe Ioan Albert să decidă o retragere, învinuindu-l pe Ștefan de a se fi aliat cu otomanii.
Ștefan s-a folosit cu iscusință de incapacitatea numeroasei armate poloneze de a executa un marș în forță. Retrăgându-se pe pe drumul Suceava-Siret-Cernăuți-Colomeea, armata poloneză trebuia să treacă dealurile înpădurite care despart valea Siretului de valea Prutului. Hărțuind armata în retragere, Ștefan, care dispunea de un total de doar 22.000 de ostași, a dorit să-i provoace pe nobilii polonezi la o răbufnire pripită și nechibzuită.
Astfel, un mic contingent de moldoveni a atacat direct armata poloneză în mișcare excact în momentul când nobilii cavaleri treceau pe lânga pădurea pregătită de oamenii lui Ștefan.
Crezând că este vorba de un mic detașament,
5.000 de nobili în zale, în urmărirea detașamentului de moldoveni au intrat drept în mijlocul capcanei pregătite de Ștefan.
Armura performantă și experiența de luptă a cavalerilor polonezi ar fi fost suficiente pentru a face față la toată oastea lui Ștefan în câmp deschis, dar supraîncrederea în propria invincibilitate, combinată cu un teren împădurit și deluros a jucat un rol nefast nobililor polonezi.
Mai ales că moldovenii au tăiat copaci pe care i-au doborât între cavaleri pentru a împărți oastea poloneză în bucăți mici și pentru ca caii să nu aibă loc pentru avânt.
În loc să-și folosească lăncile și spadele pentru a măcelări o oaste de țărani, mulți dintre care n-aveau nici un fel de zale, cavalerii polonezi s-au pomenit înconjurați de acești țărani între copaci doborâți, dați jos de pe cai cu gheoagele, și până să apuce a întoarce spada, loviți cu bâtele țăranilor și/sau cu spadele vitejilor.
Lupta din pădure a fost extrem de dură și sângeroasă, ducându-se pe viață și moarte, însă odată cavalerii răpuși, restul oștii poloneze nici măcar n-a fost în stare să organizeze un contraatac, câteva mii de moldoveni călare hărțuindu-le retragerea, recapturând prada și luând prizonieri.
Atingând Prutul la Cernăuți, fugarii au trecut râul în grabă fără nici o intenție de a se regrupa, pentru a continua fuga prin Codrii Plonini și apoi prin Pocuția în direcția Stanislau și Lvov.
Conflictul polono moldovean
Bătălia a avut loc în nordul Moldovei, la circa 100 km nord de capitala de atunci Suceava
Având circa 60.000 de oameni în oaste, inclusiv între 5 și 10 mii de nobili în armură completă (nobilimea poloneză venită la cruciadă), Ioan Albert a luat cub control partea nemuntoasă a nord-vestului Moldovei, Ștefan închizându-se în Cetatea Suceava, care a început a fi asediată.
Totuși, armata poloneză nu a fost în stare să organizeze un asediu eficient, și după 4 luni bătute pe loc, infecțiile din tabără și ostilitatea localnicilor moldoveni l-au făcut pe Ioan Albert să decidă o retragere, învinuindu-l pe Ștefan de a se fi aliat cu otomanii.
Ștefan s-a folosit cu iscusință de incapacitatea numeroasei armate poloneze de a executa un marș în forță. Retrăgându-se pe pe drumul Suceava-Siret-Cernăuți-Colomeea, armata poloneză trebuia să treacă dealurile înpădurite care despart valea Siretului de valea Prutului. Hărțuind armata în retragere, Ștefan, care dispunea de un total de doar 22.000 de ostași, a dorit să-i provoace pe nobilii polonezi la o răbufnire pripită și nechibzuită.
Astfel, un mic contingent de moldoveni a atacat direct armata poloneză în mișcare excact în momentul când nobilii cavaleri treceau pe lânga pădurea pregătită de oamenii lui Ștefan.
Crezând că este vorba de un mic detașament,
5.000 de nobili în zale, în urmărirea detașamentului de moldoveni au intrat drept în mijlocul capcanei pregătite de Ștefan.
Armura performantă și experiența de luptă a cavalerilor polonezi ar fi fost suficiente pentru a face față la toată oastea lui Ștefan în câmp deschis, dar supraîncrederea în propria invincibilitate, combinată cu un teren împădurit și deluros a jucat un rol nefast nobililor polonezi.
Mai ales că moldovenii au tăiat copaci pe care i-au doborât între cavaleri pentru a împărți oastea poloneză în bucăți mici și pentru ca caii să nu aibă loc pentru avânt.
În loc să-și folosească lăncile și spadele pentru a măcelări o oaste de țărani, mulți dintre care n-aveau nici un fel de zale, cavalerii polonezi s-au pomenit înconjurați de acești țărani între copaci doborâți, dați jos de pe cai cu gheoagele, și până să apuce a întoarce spada, loviți cu bâtele țăranilor și/sau cu spadele vitejilor.
Lupta din pădure a fost extrem de dură și sângeroasă, ducându-se pe viață și moarte, însă odată cavalerii răpuși, restul oștii poloneze nici măcar n-a fost în stare să organizeze un contraatac, câteva mii de moldoveni călare hărțuindu-le retragerea, recapturând prada și luând prizonieri.
Atingând Prutul la Cernăuți, fugarii au trecut râul în grabă fără nici o intenție de a se regrupa, pentru a continua fuga prin Codrii Plonini și apoi prin Pocuția în direcția Stanislau și Lvov.
The Battle of Posada (November, 1330)
was fought between Basarab I of Wallachia and Charles I Robert of Hungary.
Date November 1330
Location somewhere near Olt, Romania
Result Major victory for Wallachia
Combatants
I.Kingdom of Hungary II.Wallachia
Commanders
Charles I Robert Basarab I
Strength
30,000 possibly 10,000
Casualties
Almost all killed minimum
The battle resulted in a major Wallachian victory and would become a turning point
in the politics of Hungary, as they had to abandon their hopes of extending their kingdom to the Black Sea.
For Wallachia, the victory meant the continual survival of the young state. Some historians claim that the Cumans aided the Wallachians in the battle, while the Avars aided the Hungarians. The location of the battle is still debated among historians. One theory gives the location of the battle at Loviștea, in some mountain gorges, in the valley of Olt, Transylvania.[1] In 1324, Wallachia was a vassal of Hungary, and Basarab referred to Robert as "our Transalpine Voivode."[1] The war started with encouragement from the Voivode of Transylvania[2] and a certain Dionisie, who later bore the title Ban of Severin.[1] In 1330, Robert captured the Wallachian citadel of Severin and handled it to the Transylvanian Voivode.[2] Basarab sent envoys that asked for the hostilities to cease, and in return offered to pay 7,000 marks in silver, submit the fortress of Severin to Robert, and send his own son as hostage.[2] According to the Viennese Illuminated Chronicle, a contemporary account, Robert would have said about Basarab: "He is the shepherd of my sheep, and I will take him out of his mountains, dragging him off his beard". Another account writes that Robert said "that he will drag the Voivode from his cottage, as would any driver his oxen or shepherd his sheep."[2] The King's councillors begged him to accept the offer or give a milder reply, but he refused and lead his 30,000-strong army deeper into Wallachia "without proper supplies or adequate reconnaissance."[2] Basarab, owing to the poor state of his troops, was unable to hold an open field battle against a large army, and decided to
retreat into the mountains (somewhere in the Transylvanian Alps).
Robert entered the Curtea de Argeș, the main city of the Wallachian realm, and learned that Basarab had fled in the mountains, deciding to give chase.
After many days of difficult marching in the Carpathian Mountains, with his troops beginning to starve, the King made Basarab to agree to an armistice, with the condition that the latter would provide guides who knew the way out of the mountains and would lead the army back to the Hungarian plain by the shortest route.[2]
The guides, however, were ordered to lead the Hungarians into an ambush.
When the army entered a ravine, the Wallachians started attacking them from all sides, shooting arrows and pelting them with stones.[2]
The Wallachian army, led by Basarab himself, probably numbered less than 10,000 men - the miniatures in the mentioned chronicle may indicate that these were mostly shepherds, perhaps locally recruited.
When Robert saw his best knights being killed, without being able to fight back, he gave his royal roves and insignia to one of his captains ? "who dies under a hail of arrows and stones" ? and with a few loyal subjects made a difficult escape to Visegrad "clad in dirty civilian clothes."
[2] Robert later recounted in detail, in a charter of December 13, 1335, how one Nicholas, son of a Radoslav, saved his life by defending him from the swords of five Wallachian warriors, giving him enough time to escape.[1] Most of the Hungarian army ? which included many nobles ? was destroyed;
among the casualties counts the Voivode of Transylvania and the priest that accompanied the King.[2]
was fought between Basarab I of Wallachia and Charles I Robert of Hungary.
Date November 1330
Location somewhere near Olt, Romania
Result Major victory for Wallachia
Combatants
I.Kingdom of Hungary II.Wallachia
Commanders
Charles I Robert Basarab I
Strength
30,000 possibly 10,000
Casualties
Almost all killed minimum
The battle resulted in a major Wallachian victory and would become a turning point
in the politics of Hungary, as they had to abandon their hopes of extending their kingdom to the Black Sea.
For Wallachia, the victory meant the continual survival of the young state. Some historians claim that the Cumans aided the Wallachians in the battle, while the Avars aided the Hungarians. The location of the battle is still debated among historians. One theory gives the location of the battle at Loviștea, in some mountain gorges, in the valley of Olt, Transylvania.[1] In 1324, Wallachia was a vassal of Hungary, and Basarab referred to Robert as "our Transalpine Voivode."[1] The war started with encouragement from the Voivode of Transylvania[2] and a certain Dionisie, who later bore the title Ban of Severin.[1] In 1330, Robert captured the Wallachian citadel of Severin and handled it to the Transylvanian Voivode.[2] Basarab sent envoys that asked for the hostilities to cease, and in return offered to pay 7,000 marks in silver, submit the fortress of Severin to Robert, and send his own son as hostage.[2] According to the Viennese Illuminated Chronicle, a contemporary account, Robert would have said about Basarab: "He is the shepherd of my sheep, and I will take him out of his mountains, dragging him off his beard". Another account writes that Robert said "that he will drag the Voivode from his cottage, as would any driver his oxen or shepherd his sheep."[2] The King's councillors begged him to accept the offer or give a milder reply, but he refused and lead his 30,000-strong army deeper into Wallachia "without proper supplies or adequate reconnaissance."[2] Basarab, owing to the poor state of his troops, was unable to hold an open field battle against a large army, and decided to
retreat into the mountains (somewhere in the Transylvanian Alps).
Robert entered the Curtea de Argeș, the main city of the Wallachian realm, and learned that Basarab had fled in the mountains, deciding to give chase.
After many days of difficult marching in the Carpathian Mountains, with his troops beginning to starve, the King made Basarab to agree to an armistice, with the condition that the latter would provide guides who knew the way out of the mountains and would lead the army back to the Hungarian plain by the shortest route.[2]
The guides, however, were ordered to lead the Hungarians into an ambush.
When the army entered a ravine, the Wallachians started attacking them from all sides, shooting arrows and pelting them with stones.[2]
The Wallachian army, led by Basarab himself, probably numbered less than 10,000 men - the miniatures in the mentioned chronicle may indicate that these were mostly shepherds, perhaps locally recruited.
When Robert saw his best knights being killed, without being able to fight back, he gave his royal roves and insignia to one of his captains ? "who dies under a hail of arrows and stones" ? and with a few loyal subjects made a difficult escape to Visegrad "clad in dirty civilian clothes."
[2] Robert later recounted in detail, in a charter of December 13, 1335, how one Nicholas, son of a Radoslav, saved his life by defending him from the swords of five Wallachian warriors, giving him enough time to escape.[1] Most of the Hungarian army ? which included many nobles ? was destroyed;
among the casualties counts the Voivode of Transylvania and the priest that accompanied the King.[2]
------ Călugăreni +++++
Data: 23 august 1595
Loc: lângă Călugăreni, județul Giurgiu
Deznodământ: Victoria zdrobitoare a românilor
Combatanți
I. Țara Românească II. Imperiul Otoman
Comandanți
Mihai Viteazul Sinan Pașa
Efective
aproximativ 16.000 70.000-180.000
Pierderi
aproximativ 1.000 10.000-15.000
I.Prima fază a bătăliei
Prima fază a bătăliei s-a petrecut în dimineața zilei de 23 august 1595 și s-a caracterizat
prin atacuri de tatonare ale celor doi adversari. În zori, cavaleria română a atacat prin surprindere cavaleria otomană din fața Călugărenilor, împingând-o peste râul Neajlov. Mihai și-a constituit dispozitivul de luptă din 10.000 de oșteni pe două linii, cu zece tunuri, pe malul nordic al râului. Rezerva de 6.000 de oameni aflați sub comanda lui Albert Király, în rândurile căreia se aflau și oștenii secui trimiși în ajutor de principele Ardealului, a fost amplasată la distanță destul de mare, la nord-vest de Călugăreni. Această amplasare a rezervelor urmărea să facă față unui eventual atac otoman care s-ar fi produs dinspre Singureni. Pericolul s-a dovedit real, într-acolo aveau să acționeze forțele otomane ale lui Hasan Pașa, beilerbeiul Rumeliei.
După ce cavaleria sa a fost respinsă, Sinan Pașa a trimis în luptă o grupare de 12.000 de luptători. După ce i-a lăsat pe turci să treacă peste râu, Mihai Viteazul i-a supus unui puternic bombardament de artilerie, după care i-a atacat în forță, alungându-i la sud de Neajlov. Prima fază a bătăliei s-a încheiat în favoarea românilor.
II. A doua fază a bătăliei
A doua fază a bătăliei a început la prânz. Sinan Pașa a hotărât să angajeze în luptă toate forțele de care dispunea.
Ienicerii au atacat frontal peste pod, în timp ce o grupare comandată de Mehmet Satîrgi Pașa, (cel care trebuia să fie numit beilerbei al Țării Românești), a efectuat o manevră de învăluire prin est. În același timp, beilerbegul Rumeliei, Hasan Pasa a efectuat o manevră largă de învăluire prin vest. Lovitura ienicerilor a fost extrem de puternică. Pentru a lărgi frontul de atac, ienicerii au folosit pe lângă podul deja existent, și bușteni și scânduri așezate peste mlaștină.
Artileria, archebuzierii și infanteria română au reușit să oprească atacul.
În același timp însă, spahii din flancul drept al otomanilor au trecut râul printr-un vad, și au amenințat întreaga întreaga aripă stângă a românilor.
Atacat cu putere frontal și din flanc, Mihai a ordonat retragerea eșalonului întâi către rezervele din spatele Călugărenilor, din cauza presiunii inamicului românii fiind nevoiți să abandoneze tunurile.
După ce s-a terminat retragerea și toate trupele române s-au reunit, înaintarea turcilor a fost oprită..
III. Faza a treia a bătăliei
Ultima fază a bătăliei s-a desfășurat în după-amiaza aceleiași zilei și s-a materializat într-o puternică ofensivă a românilor.
Înaintea de începerea atacului, căpitanul Cocea și oamenii lui s-au reîntors dintr-o misiune de recunoaștere, voievodul român având la dispoziție un număr de soldați odihniți, care nu participaseră încă la luptă.
Mihai Viteazul a hotărât să execute un puternic contraatac, o lovitură combinată frontală și o manevră de învăluire pe flancul stâng al inamicului.
Satîrgi Pașa a fost respins către ieniceri. Otomanii au fost înghesuiți într-un spațiu foarte îngust din nordul Neajlovului, având podul în spate ca singură cale de retragere.
Contraatacul s-a prelungit până la pod, toate tunurile au fost recuperate,
iar focul artileriștilor români și al archebuzierilor a provocat pierderi foarte grele turcilor. Încercând să stabilizeze situația, Sinan Pașa a avansat în fruntea trupelor de elită.
Retragerea turcilor în fața atacurilor continui ale românilor s-a transformat în debandadă în momentul în care detașamentul de 400 de călăreți ai căpitanului Cocea a atacat spatele armatei otomane și tabăra aflată lângă satul Hulubești. În deruta care a cuprins armata otomană, valul fugarilor a antrenat și garda lui Sinan Pașa și pe marele vizir, care a fost aruncat în mlaștină, de unde a fost salvat de un credincios al său. Doar apariția forțelor lui Hasan Pașa în flancul drept al românilor i-a ferit pe otomani de dezastru. Mihai Viteazul a întrerupt urmărirea fugarilor și și-a concentrat atacul cu atâta împetuozitate împotriva noilor intrați în luptă, încât Hasan Pașa, cuprins de panică, a părăsit în fugă, în fruntea călăreților săi câmpul de luptă.
IV. Urmările bătăliei
Un număr de 7.000 de otomani au căzut pe câmpul de luptă, iar tunurile acestora și un steag verde al profetului au căzut în mâinile românilor. Prin victoria obținută la Călugăreni, Mihai reușise să atingă principalele obiective: a provocat pierderi importante dușmanului, l-a demoralizat și întârziat avansarea turcilor, a câștgat timpul necesar pentru concentrarea forțelor antiotomane.
Într-un consiliu de război, Mihai Viteazul a hotărât să se retragă către munți, unde avea să aștepte ajutoare din Transilvania și Moldova. Replierea s-a executat noaptea, aplicându-se o stratagemă care a ținut sub tensiune tot timpul armata otomană. O cronică otomană a consemnat că românii au ?aprins focuri ... și au mânat cu steagurile o cireadă de bivoli cu țipete și zgomote? și de asemenea au provocat explozii. Dimineată, când marele vizir a vrut să reia atacul, a văzut că armata română se retrăsese. După ce s-a retras prin Târgoviște, de unde a luat toate lucrurile de valoare, armata lui Mihai Viteazul s-a oprit în tabăra de la Stoienești, de lângă pasul Bran-Rucăr, unde a ocupat o poziție avantajoasă de apărare.
În acest timp s-a produs intervenția militară a Poloniei în Moldova, domnitorul Ștefan Răzvan, unul dintre cei mai credincioși aliați ai lui Mihai, a fost alungat de pe tron de Ieremia Movilă. Pe parcursul întregului an 1595, situația politică din Moldova a rămas neclară, aici existând de facto doi domnitori: Ieremia Movilă pe tron și Ștefan Răzvan cu oastea lui, retras mai întâi la Trotuș și mai apoi în Muntenia.
După înfrângerea suferită la Călugăreni, reorganizându-și oastea, Sinan Pașa a înaintat prudent către București. Cum intenția lui era să transforme Țara Românească în pașalâc, Satîrgi Mehmed Pașa a fost numit beilerbei și a primit sub comandă o garnizoană puternică de 10.000 de oameni, care trebuia să construiască șanțuri de apărare și valuri din pământ întărit cu bârne și cu căptușeală din lemn. După acest moment, Sinan Pașa s-a îndreptat către Târgoviște, unde a ajuns în primele zile ale lui septembrie. Și aici a ordonat construirea unor întăriri din pământ, apărate de 1.500 de oameni și 30 de tunuri. Grosul armatei turcești s-a îndreptat către Stoienești. Aici otomanii au ocupat o poziție în fața armatei lui Mihai. Din prudența, dar și datorită altor factori, (condițiile foarte grele de teren, pierderile mari suferite până în acel moment, lipsa ajutorului din partea tătarilor, cât și datorită faptului că numeroși otomani s-au împrăștiat după pradă), Sinan Pașa nu a atacat.
Pe 6 septembrie, principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, a sosit în ajutorul aliatului său cu aproximativ 7.500 de călăreți. Alături de aceștia, s-au adunat la începutul lui octombrie 1.500 de militari din Imperiul Habsburgic și 300 de călăreți din Toscana.
Aceste forțe reunite aveau să începă pe 15 octombrie marșul împotriva otomanilor, care au fost înfrânți la Târgoviște (18 octombrie), București (22 octombrie), și Giurgiu (26 octombrie).
Data: 23 august 1595
Loc: lângă Călugăreni, județul Giurgiu
Deznodământ: Victoria zdrobitoare a românilor
Combatanți
I. Țara Românească II. Imperiul Otoman
Comandanți
Mihai Viteazul Sinan Pașa
Efective
aproximativ 16.000 70.000-180.000
Pierderi
aproximativ 1.000 10.000-15.000
I.Prima fază a bătăliei
Prima fază a bătăliei s-a petrecut în dimineața zilei de 23 august 1595 și s-a caracterizat
prin atacuri de tatonare ale celor doi adversari. În zori, cavaleria română a atacat prin surprindere cavaleria otomană din fața Călugărenilor, împingând-o peste râul Neajlov. Mihai și-a constituit dispozitivul de luptă din 10.000 de oșteni pe două linii, cu zece tunuri, pe malul nordic al râului. Rezerva de 6.000 de oameni aflați sub comanda lui Albert Király, în rândurile căreia se aflau și oștenii secui trimiși în ajutor de principele Ardealului, a fost amplasată la distanță destul de mare, la nord-vest de Călugăreni. Această amplasare a rezervelor urmărea să facă față unui eventual atac otoman care s-ar fi produs dinspre Singureni. Pericolul s-a dovedit real, într-acolo aveau să acționeze forțele otomane ale lui Hasan Pașa, beilerbeiul Rumeliei.
După ce cavaleria sa a fost respinsă, Sinan Pașa a trimis în luptă o grupare de 12.000 de luptători. După ce i-a lăsat pe turci să treacă peste râu, Mihai Viteazul i-a supus unui puternic bombardament de artilerie, după care i-a atacat în forță, alungându-i la sud de Neajlov. Prima fază a bătăliei s-a încheiat în favoarea românilor.
II. A doua fază a bătăliei
A doua fază a bătăliei a început la prânz. Sinan Pașa a hotărât să angajeze în luptă toate forțele de care dispunea.
Ienicerii au atacat frontal peste pod, în timp ce o grupare comandată de Mehmet Satîrgi Pașa, (cel care trebuia să fie numit beilerbei al Țării Românești), a efectuat o manevră de învăluire prin est. În același timp, beilerbegul Rumeliei, Hasan Pasa a efectuat o manevră largă de învăluire prin vest. Lovitura ienicerilor a fost extrem de puternică. Pentru a lărgi frontul de atac, ienicerii au folosit pe lângă podul deja existent, și bușteni și scânduri așezate peste mlaștină.
Artileria, archebuzierii și infanteria română au reușit să oprească atacul.
În același timp însă, spahii din flancul drept al otomanilor au trecut râul printr-un vad, și au amenințat întreaga întreaga aripă stângă a românilor.
Atacat cu putere frontal și din flanc, Mihai a ordonat retragerea eșalonului întâi către rezervele din spatele Călugărenilor, din cauza presiunii inamicului românii fiind nevoiți să abandoneze tunurile.
După ce s-a terminat retragerea și toate trupele române s-au reunit, înaintarea turcilor a fost oprită..
III. Faza a treia a bătăliei
Ultima fază a bătăliei s-a desfășurat în după-amiaza aceleiași zilei și s-a materializat într-o puternică ofensivă a românilor.
Înaintea de începerea atacului, căpitanul Cocea și oamenii lui s-au reîntors dintr-o misiune de recunoaștere, voievodul român având la dispoziție un număr de soldați odihniți, care nu participaseră încă la luptă.
Mihai Viteazul a hotărât să execute un puternic contraatac, o lovitură combinată frontală și o manevră de învăluire pe flancul stâng al inamicului.
Satîrgi Pașa a fost respins către ieniceri. Otomanii au fost înghesuiți într-un spațiu foarte îngust din nordul Neajlovului, având podul în spate ca singură cale de retragere.
Contraatacul s-a prelungit până la pod, toate tunurile au fost recuperate,
iar focul artileriștilor români și al archebuzierilor a provocat pierderi foarte grele turcilor. Încercând să stabilizeze situația, Sinan Pașa a avansat în fruntea trupelor de elită.
Retragerea turcilor în fața atacurilor continui ale românilor s-a transformat în debandadă în momentul în care detașamentul de 400 de călăreți ai căpitanului Cocea a atacat spatele armatei otomane și tabăra aflată lângă satul Hulubești. În deruta care a cuprins armata otomană, valul fugarilor a antrenat și garda lui Sinan Pașa și pe marele vizir, care a fost aruncat în mlaștină, de unde a fost salvat de un credincios al său. Doar apariția forțelor lui Hasan Pașa în flancul drept al românilor i-a ferit pe otomani de dezastru. Mihai Viteazul a întrerupt urmărirea fugarilor și și-a concentrat atacul cu atâta împetuozitate împotriva noilor intrați în luptă, încât Hasan Pașa, cuprins de panică, a părăsit în fugă, în fruntea călăreților săi câmpul de luptă.
IV. Urmările bătăliei
Un număr de 7.000 de otomani au căzut pe câmpul de luptă, iar tunurile acestora și un steag verde al profetului au căzut în mâinile românilor. Prin victoria obținută la Călugăreni, Mihai reușise să atingă principalele obiective: a provocat pierderi importante dușmanului, l-a demoralizat și întârziat avansarea turcilor, a câștgat timpul necesar pentru concentrarea forțelor antiotomane.
Într-un consiliu de război, Mihai Viteazul a hotărât să se retragă către munți, unde avea să aștepte ajutoare din Transilvania și Moldova. Replierea s-a executat noaptea, aplicându-se o stratagemă care a ținut sub tensiune tot timpul armata otomană. O cronică otomană a consemnat că românii au ?aprins focuri ... și au mânat cu steagurile o cireadă de bivoli cu țipete și zgomote? și de asemenea au provocat explozii. Dimineată, când marele vizir a vrut să reia atacul, a văzut că armata română se retrăsese. După ce s-a retras prin Târgoviște, de unde a luat toate lucrurile de valoare, armata lui Mihai Viteazul s-a oprit în tabăra de la Stoienești, de lângă pasul Bran-Rucăr, unde a ocupat o poziție avantajoasă de apărare.
În acest timp s-a produs intervenția militară a Poloniei în Moldova, domnitorul Ștefan Răzvan, unul dintre cei mai credincioși aliați ai lui Mihai, a fost alungat de pe tron de Ieremia Movilă. Pe parcursul întregului an 1595, situația politică din Moldova a rămas neclară, aici existând de facto doi domnitori: Ieremia Movilă pe tron și Ștefan Răzvan cu oastea lui, retras mai întâi la Trotuș și mai apoi în Muntenia.
După înfrângerea suferită la Călugăreni, reorganizându-și oastea, Sinan Pașa a înaintat prudent către București. Cum intenția lui era să transforme Țara Românească în pașalâc, Satîrgi Mehmed Pașa a fost numit beilerbei și a primit sub comandă o garnizoană puternică de 10.000 de oameni, care trebuia să construiască șanțuri de apărare și valuri din pământ întărit cu bârne și cu căptușeală din lemn. După acest moment, Sinan Pașa s-a îndreptat către Târgoviște, unde a ajuns în primele zile ale lui septembrie. Și aici a ordonat construirea unor întăriri din pământ, apărate de 1.500 de oameni și 30 de tunuri. Grosul armatei turcești s-a îndreptat către Stoienești. Aici otomanii au ocupat o poziție în fața armatei lui Mihai. Din prudența, dar și datorită altor factori, (condițiile foarte grele de teren, pierderile mari suferite până în acel moment, lipsa ajutorului din partea tătarilor, cât și datorită faptului că numeroși otomani s-au împrăștiat după pradă), Sinan Pașa nu a atacat.
Pe 6 septembrie, principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, a sosit în ajutorul aliatului său cu aproximativ 7.500 de călăreți. Alături de aceștia, s-au adunat la începutul lui octombrie 1.500 de militari din Imperiul Habsburgic și 300 de călăreți din Toscana.
Aceste forțe reunite aveau să începă pe 15 octombrie marșul împotriva otomanilor, care au fost înfrânți la Târgoviște (18 octombrie), București (22 octombrie), și Giurgiu (26 octombrie).
Smecheri rau stramosii astia. Ii bateau pe turci, polonezi, rusi de le suna apa 'n cap, dar tot le plateau tribut.
Ce istorie fabricata avem.
Ce istorie fabricata avem.
QUOTE
Smecheri rau stramosii astia. Ii bateau pe turci, polonezi, rusi de le suna apa 'n cap, dar tot le plateau tribut.
Ce istorie fabricata avem.
Ce istorie fabricata avem.
Nu e vina nimanui ca tu ai tinut minte doar victoriile. Da romanii au castigat multe razboaie dar au mai si pierdut si in final au acceptat sa cumpere pacea. De fapt s-a ajuns la un compromis, nici pasalac nici independenti. Daca nu ar fi fost victoriile alea eram pasalac.
Avem cu ce ne mandri totusi, sarbii, bulgarii sau ungurii nu au fost la fel de norocosi.
Ce bine ca avem olimpici ca tine Tihomire. Esti foarte inteligent Tihomire. Se vede ca sistemul comunist ti'a priit.
Nu am fost pasalac (sau alte forme de provincie ocupata) pentru ca turcii (sau alte natii) ne cumparau "oamenii politici" de la acea vreme.
Apropo de istorie. Ai vazut cum este scrisa istoria romanilor in cartile de specialitate? Victorie - victorie - victorie - infrangere. Noi ii bateam de 10 ori ei doar o data.
Ei erau intotdeauna de 2-3 ori mai numerosi ca ai noi. Singurul domnitor care nu beneficiaza de stereotipul de mai sus este Vlad Tepes si asta datorita numeroaselor atestari documentare despre viata lui.
Nu am fost pasalac (sau alte forme de provincie ocupata) pentru ca turcii (sau alte natii) ne cumparau "oamenii politici" de la acea vreme.
Apropo de istorie. Ai vazut cum este scrisa istoria romanilor in cartile de specialitate? Victorie - victorie - victorie - infrangere. Noi ii bateam de 10 ori ei doar o data.
Ei erau intotdeauna de 2-3 ori mai numerosi ca ai noi. Singurul domnitor care nu beneficiaza de stereotipul de mai sus este Vlad Tepes si asta datorita numeroaselor atestari documentare despre viata lui.
QUOTE
Nu am fost pasalac (sau alte forme de provincie ocupata) pentru ca turcii (sau alte natii) ne cumparau "oamenii politici" de la acea vreme.
Nu am fost pasalac datorita mai multor factori printre care si rezistenta armata. Oricat se urau intre ele partidele boieresti, atunci cand pericolul de transformare in pasalac devenea un pericol real lasau totul ca sa salveze situatia. Nu stiu cat o faceau din patriotism si cat din interes personal (transformarea in pasalac insemna ori turcirea boierilor ori transformarea lor in tarani).
QUOTE
Apropo de istorie. Ai vazut cum este scrisa istoria romanilor in cartile de specialitate? Victorie - victorie - victorie - infrangere. Noi ii bateam de 10 ori ei doar o data.
Nu, alea sunt cartile de povesti, crede-ma ca in cartile de specialitate nu scrie asa.
Pe de alta parte victoriile lui Mihai sau Stefan sau altii au fost cu adevarat extraordinare avand in vedere contextul de atunci dar da, istoria mai e facuta si din infrangeri nu doar din victorii. Crede-ma ca nu suntem cu nimic mai prosti decat vecinii nostrii, chiar dimpotriva.
Au luptat cat au putut. Dupa aceea au gandit altfel.
Trebuia sa scoatem banii. Nu puteau sa te caftesca bine, dar daca le dadeai banii si ii serveai erai liber.
Tu crezi ca istoria altora este altfel? Crezi ca rusii, turcii, polonezii, ungurii pun in prim-plan infrangerile?
Trebuia sa scoatem banii. Nu puteau sa te caftesca bine, dar daca le dadeai banii si ii serveai erai liber.
QUOTE
Smecheri rau stramosii astia. Ii bateau pe turci, polonezi, rusi de le suna apa 'n cap, dar tot le plateau tribut.
Ce istorie fabricata avem
Ce istorie fabricata avem
Tu crezi ca istoria altora este altfel? Crezi ca rusii, turcii, polonezii, ungurii pun in prim-plan infrangerile?
QUOTE
Tu crezi ca istoria altora este altfel? Crezi ca rusii, turcii, polonezii, ungurii pun in prim-plan infrangerile?
Din cate stiu sarbii sunt singura natiune care de ziua nationala celebreaza o infrangere, cea de la Kosovo din 1389.
http://youtube.com/watch?v=oxw4jaz0LBo
QUOTE(tihomir @ Aug 12 2007, 18:30) 
Daca nu ar fi fost victoriile alea eram pasalac.
Asa, si? Daca eram pasalic,ce? Nu ne mai platea Ceausescu datoriile externe?
Avem cu ce ne mandri totusi, sarbii, bulgarii sau ungurii nu au fost la fel de norocosi.
Ce sa zic, avem cu ce ne mindri...
Asa, si? Daca eram pasalic,ce? Nu ne mai platea Ceausescu datoriile externe?
Avem cu ce ne mandri totusi, sarbii, bulgarii sau ungurii nu au fost la fel de norocosi.
Ce sa zic, avem cu ce ne mindri...
QUOTE
Ce sa zic, avem cu ce ne mindri...
Normal ca avem. Nu e familie de romani ai carei stramosi sa nu fi luptat in WWI sau WWII. Sunt mandru ca 2 frati de-ai bunicului mei au murit in WWII in Rusia iar strabunicii mei au luptat si in WWI, nu cred ca e familie de romani care sa fi facut exceptie. Asta ne da un drept asupra pamantului astuia, un drept pe care l-am platit cu sange. Ce titlu de proprietate poate fi mai puternic decat acela ca stramosii tai sunt ingroptai in pamantul asta?
Eu nu sunt mandru ca al meu strabunic a murit pe front in WWII omorandu'i pe alti. Doar un tampit e mandru de niste criminali.
QUOTE
Doar un tampit e mandru de niste criminali.
Soldatii nostrii nu au fost criminali ci eroi! Mi-e rusine ca suntem din aceeasi specie
http://youtube.com/watch?v=NbqXGoN_TMk
Erou? De ce? Ce ne'au adus bun in Romania cei care au luptat in WWII?
Erou e idiotul care a inventat insulina sau idiotul care a inventat penicilina. Eroi mai pot fi numiti cei care au facut pace de Craciun in 1914 (ca tot am vazut ieri un documentar despre asta).
PS: Mie nu mi'e rusine de persoane ca tine ci mi'e foarte scarba.
Erou e idiotul care a inventat insulina sau idiotul care a inventat penicilina. Eroi mai pot fi numiti cei care au facut pace de Craciun in 1914 (ca tot am vazut ieri un documentar despre asta).
PS: Mie nu mi'e rusine de persoane ca tine ci mi'e foarte scarba.
QUOTE(kill_them_all1000 @ Aug 12 2007, 21:40)
Erou? De ce? Ce ne'au adus bun in Romania cei care au luptat in WWII?
Erou e idiotul care a inventat insulina sau idiotul care a inventat penicilina. Eroi mai pot fi numiti cei care au facut pace de Craciun in 1914 (ca tot am vazut ieri un documentar despre asta).
PS: Mie nu mi'e rusine de persoane ca tine ci mi'e foarte scarba.
Erou e idiotul care a inventat insulina sau idiotul care a inventat penicilina. Eroi mai pot fi numiti cei care au facut pace de Craciun in 1914 (ca tot am vazut ieri un documentar despre asta).
PS: Mie nu mi'e rusine de persoane ca tine ci mi'e foarte scarba.
Moșiule ! eu sunt mândru că sunt urmaș de criminal care a luptat în WW 1 ȘI 2 !
EȘTI AȘA DE NOBIL ȘI NEPRIHĂNIT SĂ MĂ LAȘI ÎN ȚARA ASTA ÎN CARE AI MEI AU CRĂPAT CA NIȘTE CRIMINALI ? SAU VREI SĂ TE UCID ȘI PE TINE ???
Fara off-topic. Sa discutam doar de batalii. Cauze si efecte. Fara jigniri.
Sa lasam WWI SI WWII la final. Sunt prea recente.
SABIA LUI STEFAN CEL MARE ESTE IN TURCIA?!
Sa lasam WWI SI WWII la final. Sunt prea recente.
SABIA LUI STEFAN CEL MARE ESTE IN TURCIA?!
QUOTE(tihomir @ Aug 12 2007, 21:02)
1) Sunt mandru ca 2 frati de-ai bunicului mei au murit in WWII in Rusia iar strabunicii mei au luptat si in WWI, nu cred ca e familie de romani care sa fi facut exceptie.
2)Asta ne da un drept asupra pamantului astuia, un drept pe care l-am platit cu sange. Ce titlu de proprietate poate fi mai puternic decat acela ca stramosii tai sunt ingroptai in pamantul asta?
2)Asta ne da un drept asupra pamantului astuia, un drept pe care l-am platit cu sange. Ce titlu de proprietate poate fi mai puternic decat acela ca stramosii tai sunt ingroptai in pamantul asta?
1) consider aiurea sa te mandresti cu faptele altora. in plus inamicii trebuie sa fie cei care mor eroic si pierd!
2) daca eu as fi rus(sau de orice alta nationalitate) si as invada Romania, crezi ca mi-ar pasa de titlurile tale de propietate sau de cati membri din familia ta au murit pt neam si tara? ma indoiesc...
QUOTE
Eu nu sunt mandru ca al meu strabunic a murit pe front in WWII omorandu'i pe alti.
preferai sa moara fara sa opuna rezistenta?
QUOTE
Erou? De ce? Ce ne'au adus bun in Romania cei care au luptat in WWII?
multi dusmani morti si 45 de ani de suferinta. daca eliminau toate fortele ostile Romaniei as fi zis ca a meritat!
QUOTE(axxa424 @ Aug 12 2007, 21:59)
Moșiule ! eu sunt mândru că sunt urmaș de criminal care a luptat în WW 1 ȘI 2 !
EȘTI AȘA DE NOBIL ȘI NEPRIHĂNIT SĂ MĂ LAȘI ÎN ȚARA ASTA ÎN CARE AI MEI AU CRĂPAT CA NIȘTE CRIMINALI ? SAU VREI SĂ TE UCID ȘI PE TINE ???
EȘTI AȘA DE NOBIL ȘI NEPRIHĂNIT SĂ MĂ LAȘI ÎN ȚARA ASTA ÎN CARE AI MEI AU CRĂPAT CA NIȘTE CRIMINALI ? SAU VREI SĂ TE UCID ȘI PE TINE ???
Un exemplu de nationalist care ma face sa fiu mandru de Romania.
Mandru ca nationalistii lu' peste au votat cu Iliescu de 3 ori. Mai tineti minte: "Nu ne vindem tara?". La fel de mandru sunt de nationalisti cand i'au ajutat pe comunisti sa ajunga la putere. Sunt mandru de voi. Tineti-o tot asa.
QUOTE(Genjurooo @ Aug 12 2007, 22:21)
preferai sa moara fara sa opuna rezistenta?
Nu, preferam sa moara de batranete.
QUOTE(kill_them_all1000 @ Aug 12 2007, 21:05)
Eu nu sunt mandru ca al meu strabunic a murit pe front in WWII omorandu'i pe alti. Doar un tampit e mandru de niste criminali.
doua intrebari:
1. de ce esti tu mandru, cand esti mandru, daca esti mandru?
2. strabunicul tau a fost un criminal?
QUOTE
SABIA LUI STEFAN CEL MARE ESTE IN TURCIA?!
Da, de pe vremea lui Petru Rares care a mostenit-o de la parintele sau.
Si nu vor sa o dea inapoi? Putem sa le punem piedici mari la UE 
Daca a fost a lui Stefan de ce nu o dau inapoi?! Cam mult tupeu pe turci
___________________
Sabia originala a lui Stefan cel Mare, expusa in tara
Singura sabie despre care se stie cu certitudine ca i-a apartinut voievodului Stefan cel Mare se afla expusa, incepand de ieri, pentru trei saptamani, la Muzeul National de Arta al Romaniei, prin bunavointa autoritatilor din Turcia, tara in patrimoniul careia se afla.
Ceremonia de prezentare a spadei, expusa intr-o vitrina in mijlocul fostei Sufragerii Regale din Corpul Central al muzeului, s-a desfasurat in prezenta presedintelui Republicii Turcia, Ahmet Necdet Sezer, si a presedintelui Romaniei, Ion Iliescu.
„Cunoastem foarte bine locul fara pereche pe care voievodul Stefan cel Mare il joaca in istoria voastra“, a declarat presedintele Turciei, amintind ca domnitorul moldovean a fost contemporan cu unii dintre cei mai mari conducatori ai poporului sau.
„Expunerea, inca o data in Romania, a acestei spade consolideaza si mai mult legaturile dintre tarile noastre“, a mai declarat Ahmet Necdet Sezer.
Ion Iliescu a declarat ca expunerea spadei lui Stefan in Romania face parte dintre manifestarile ocazionate de implinirea a 500 de ani de la moartea fostului domnitor. „Prin ceremonia de prezentare a spadei lui Stefan, celebram un mare om de stat si conducator de osti. Faptele sale au constituit intotdeauna un etalon si un termen de comparatie pentru urmasii lui“, a declarat Iliescu.
Presedintele roman a multumit autoritatilor turce pentru ca au permis aducerea spadei in Romania.
„Disponibilitatea dumneavoastra de a da Romaniei, chiar si temporar, spada lui Stefan, confirma viziunea domnitorului moldovean de a pastra relatii stranse intre cele doua popoare. Gestul dumneavoastra, de a aduce spada sa, a atins inimile tuturor romanilor“, a afirmat Iliescu.
Spada, generatoare de discursuri diplomatice
Cei doi presedinti au evitat sau au vorbit cu diplomatie, citind comunicatele, despre episoadele istorice in care, sub domnia lui Stefan s-au desfasurat mai multe razboaie intre moldoveni si turci.
„Stefan a cerut ajutor turcilor pentru a lupta impotriva lesilor si a luptat uneori impotriva turcilor“, a declarat presedintele turc, precizand ca „relatiile noastre au la baza nu confruntarile, ci sprijinul si intelegerea transmise generatiilor viitoare“.
Ion Iliescu a subliniat ca Stefan cel Mare „reprezinta o figura emblematica a relatiilor noastre comune“, iar aducerea spadei este o „dovada in plus a prieteniei noastre comune“.
Asigurare de un euro
Spada lui Stefan cel Mare se afla in patrimoniul Muzeului Topkapi Sarayi din Istanbul, Turcia. In colectia de arme a muzeului se mai afla alte doua spade moldovenesti din secolele XV-XVI, care prezinta caracteristici asemanatoare celei a domnitorului moldovean.
Prezentarea armei lui Stefan cel Mare, in fata membrilor Corpului Diplomatic acreditat la Bucuresti si a oamenilor de cultura, a fost posibila si datorita sprijinului Allianz – Tiriac Asigurari S.A. care a emis polita de asigurare la valoarea simbolica de 1 euro. Publicul poate admira obiectul de arta de astazi, pana in 30 iulie.
Programul de vizitare este de miercuri pana duminica, intre orele 11.00 si 19.00. Intrarea este libera.
__________
Demersuri pentru repatrierea sabiei lui Stefan cel Mare
Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Mirza, intentioneaza sa ii scrie Ministrului Culturii si Cultelor, acad. Razvan Teodorescu, sugerindu-i "sa-l puna in tema" pe presedintele Ion Iliescu, referitor la oportunitatea de a reitera problema restituirii, de catre turci, a sabiei lui Stefan cel Mare.
Demersul ar putea fi facut cu prilejul apropiatei intilniri pe care seful statului roman o va avea cu omologul sau turc.
Sabia, prada de razboi, ar putea fi adusa la manifestarile din iulie 2004, de la Putna, cu prilejul comemorarii a 500 de ani de la trecerea in nefiinta a domnitorului. Aceasta a mai fost expusa la manastirea Putna pe 2 iulie 1992, atunci cind voievodul Stefan cel Mare a fost canonizat. Tot presedintele Iliescu a fost acela care a materializat initiativa de a aduce sabia domnitorului in Romania, fie si numai pentru a fi admirata. (L.D.)
http://www.hotnews.ro/articol_2172-Sabia-o...usa-in-tara.htm
Daca a fost a lui Stefan de ce nu o dau inapoi?! Cam mult tupeu pe turci
___________________
Sabia originala a lui Stefan cel Mare, expusa in tara
Singura sabie despre care se stie cu certitudine ca i-a apartinut voievodului Stefan cel Mare se afla expusa, incepand de ieri, pentru trei saptamani, la Muzeul National de Arta al Romaniei, prin bunavointa autoritatilor din Turcia, tara in patrimoniul careia se afla.
Ceremonia de prezentare a spadei, expusa intr-o vitrina in mijlocul fostei Sufragerii Regale din Corpul Central al muzeului, s-a desfasurat in prezenta presedintelui Republicii Turcia, Ahmet Necdet Sezer, si a presedintelui Romaniei, Ion Iliescu.
„Cunoastem foarte bine locul fara pereche pe care voievodul Stefan cel Mare il joaca in istoria voastra“, a declarat presedintele Turciei, amintind ca domnitorul moldovean a fost contemporan cu unii dintre cei mai mari conducatori ai poporului sau.
„Expunerea, inca o data in Romania, a acestei spade consolideaza si mai mult legaturile dintre tarile noastre“, a mai declarat Ahmet Necdet Sezer.
Ion Iliescu a declarat ca expunerea spadei lui Stefan in Romania face parte dintre manifestarile ocazionate de implinirea a 500 de ani de la moartea fostului domnitor. „Prin ceremonia de prezentare a spadei lui Stefan, celebram un mare om de stat si conducator de osti. Faptele sale au constituit intotdeauna un etalon si un termen de comparatie pentru urmasii lui“, a declarat Iliescu.
Presedintele roman a multumit autoritatilor turce pentru ca au permis aducerea spadei in Romania.
„Disponibilitatea dumneavoastra de a da Romaniei, chiar si temporar, spada lui Stefan, confirma viziunea domnitorului moldovean de a pastra relatii stranse intre cele doua popoare. Gestul dumneavoastra, de a aduce spada sa, a atins inimile tuturor romanilor“, a afirmat Iliescu.
Spada, generatoare de discursuri diplomatice
Cei doi presedinti au evitat sau au vorbit cu diplomatie, citind comunicatele, despre episoadele istorice in care, sub domnia lui Stefan s-au desfasurat mai multe razboaie intre moldoveni si turci.
„Stefan a cerut ajutor turcilor pentru a lupta impotriva lesilor si a luptat uneori impotriva turcilor“, a declarat presedintele turc, precizand ca „relatiile noastre au la baza nu confruntarile, ci sprijinul si intelegerea transmise generatiilor viitoare“.
Ion Iliescu a subliniat ca Stefan cel Mare „reprezinta o figura emblematica a relatiilor noastre comune“, iar aducerea spadei este o „dovada in plus a prieteniei noastre comune“.
Asigurare de un euro
Spada lui Stefan cel Mare se afla in patrimoniul Muzeului Topkapi Sarayi din Istanbul, Turcia. In colectia de arme a muzeului se mai afla alte doua spade moldovenesti din secolele XV-XVI, care prezinta caracteristici asemanatoare celei a domnitorului moldovean.
Prezentarea armei lui Stefan cel Mare, in fata membrilor Corpului Diplomatic acreditat la Bucuresti si a oamenilor de cultura, a fost posibila si datorita sprijinului Allianz – Tiriac Asigurari S.A. care a emis polita de asigurare la valoarea simbolica de 1 euro. Publicul poate admira obiectul de arta de astazi, pana in 30 iulie.
Programul de vizitare este de miercuri pana duminica, intre orele 11.00 si 19.00. Intrarea este libera.
__________
Demersuri pentru repatrierea sabiei lui Stefan cel Mare
Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Mirza, intentioneaza sa ii scrie Ministrului Culturii si Cultelor, acad. Razvan Teodorescu, sugerindu-i "sa-l puna in tema" pe presedintele Ion Iliescu, referitor la oportunitatea de a reitera problema restituirii, de catre turci, a sabiei lui Stefan cel Mare.
Demersul ar putea fi facut cu prilejul apropiatei intilniri pe care seful statului roman o va avea cu omologul sau turc.
Sabia, prada de razboi, ar putea fi adusa la manifestarile din iulie 2004, de la Putna, cu prilejul comemorarii a 500 de ani de la trecerea in nefiinta a domnitorului. Aceasta a mai fost expusa la manastirea Putna pe 2 iulie 1992, atunci cind voievodul Stefan cel Mare a fost canonizat. Tot presedintele Iliescu a fost acela care a materializat initiativa de a aduce sabia domnitorului in Romania, fie si numai pentru a fi admirata. (L.D.)
http://www.hotnews.ro/articol_2172-Sabia-o...usa-in-tara.htm
QUOTE(Basarab @ Aug 12 2007, 22:57)
Daca a fost a lui Stefan de ce nu o dau inapoi?!
... cumva cei 500 de ani de cand o detin, le-o oferi niscaiva motive ?...
Intradevar, batalii am castigat multe. Repet, batalii, pentru ca fatalmente, razboiul niciodata nu am fost destul de puternici sa il castigam...In final, am scos punga si am plecat capul.
putin offtopic: Iar cand, ocazional, am reusit sa ajungem la periferia taberei invingatorilor, ne-am ales drept rasplata cu 45 de ani de comunism
putin offtopic: Iar cand, ocazional, am reusit sa ajungem la periferia taberei invingatorilor, ne-am ales drept rasplata cu 45 de ani de comunism
QUOTE(ego_zenovius @ Aug 12 2007, 22:48)
doua intrebari:
1. de ce esti tu mandru, cand esti mandru, daca esti mandru?
2. strabunicul tau a fost un criminal?
1. de ce esti tu mandru, cand esti mandru, daca esti mandru?
2. strabunicul tau a fost un criminal?
1. Numai tu stii raspunsul la o astfel de intrebare.
2. Da.
Imi spune mie cineva care a fost scopul omorurilor savarsite pe front de bravii soldati romani si ce au realizat ei?
Aceasta este o versiune simplificată a paginii originale. Pentru a vizita versiunea originala click aici.