O poezie pe zi

PIERDUSEM  NOAPTEA

Izabellei

Pierdusem noaptea lunecând ușor
În golul mării bântuit de sare,
Foșnea pe tine rochia de ninsoare
Și pulsul cald foșnea și era soare.

Pierdusem noaptea undeva în spate
Ca pe o frunză galbenă și clară,
Băusem mult amurguri retezate,
Pășeam pe chei încet și era vară.

O, ce departe. Totul ca nimic.
Sunt îngropate, mute, în vechime.
Pierdusem noaptea lunecând pe mare
Și noi eram argint și-ntunecime.

(Bujor Voinea, Ultimele scrisori, Editura Cartea Românească, 1976)

POSTFAȚĂ

Praful ca o grație neagră, ne înconjoară
și ultima fărâmă de orgoliu,
și rămânem cu o băltoacă în palmă
sau cu ce rămânem.

Despre una și alta
ar fi multe de spus.
Eterna lizieră a visului se estompează însă,
și pentru a fi prezent dedesubt și deasupra
aerul devine stânjenitor.

Ultimele bule,
captate din plămânii poeților,
salutate sunt totuși cu bunăvoință.

(Vasile Vlad, Omul fără voie, Editura Cartea Românească, 1970)

JOCUL

În jocul luminii, în aer, aproape
Numai tu desfășori o nebună finețe
Ca o explozie care poate să-nghețe
Umbrele în lentile mioape.

Apropo, ce frumos ninge pe stradă
Cu lumină vie de mai –
Ne urcăm într-o barcă și hai
Să plecăm și să nu ne mai vadă
Nici secundul tramvai.

Să plecăm într-un miez ireal
În jocul luminii, în aerul pal
Al unui amurg de mansardă,
Să lăsăm mecanismul să ardă.

Să lăsăm polenul să zboare
Miraculos către clase primare
Și tot timpul să curgă
Înmiresmat, înapoi la izvoare.

(Bujor Voinea, Cogitatum, Editura Eminescu, 1984)

... Din cînd în cînd
Un pocnet înfundat
Ca la căderea
Unui fruct în iarbă.
Cum trece timpul!
S-au copt și-au început să cadă
Îngerii...
S-a făcut toamnă și-n cer...

La cules ingeri - Ana Blandiana



ingerului meu...

AMINTIREA PARADISULUI

de  Cezar Ivănescu

Când eram mai tânăr și la trup curat
Într-o noapte floarea mea eu te-am visat.
Înfloreai fără păcat
Într-un pom adevărat.

Când eram mai tânăr și la trup curat
Nu știam că ești femeie, eu bărbat.
Lângă tine cu sfială m-am culcat
Și dormind eu am visat
Tu visând ai lăcrimat,

Când eram mai tânăr și la trup curat.
E trecută vremea-aceea de acum
Carnea noastră doar mai ști-al ei parfum.
Poamele ce-n pomi azi stau
Gustul cărnii tale-l au
Și cad toate, mâine, putrede pe drum.
Fă-l să fie, Doamne sfinte, numai om,
Pe acel care ne-a ispitit sub pom
Și când pomul flori va da
Fă să-i cada carnea grea
Cum cădea-va, după cântec, mâna mea.

Mihai Eminescu  - Lasă-ți lumea...

Lasă-ți lumea ta uitată,
Mi te dă cu totul mie,
De ți-ai da viața toată,
Nime-n lume nu ne știe.

Vin' cu mine, rătăcește
Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezește
Glasul vechilor păduri.

Printre crengi scânteie stele,
Farmec dând cărării strâmte,
Și afară doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.

Părul tău ți se desprinde
Și frumos ți se mai șede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.

Tânguiosul bucium sună,
L-ascultăm cu-atâta drag,
Pe când iese dulcea lună
Dintr-o rariște de fag.

Îi răspunde codrul verde
Fermecat și dureros,
Iară sufletu-mi se pierde
După chipul tău frumos.

Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei și mai te lași,
Ochii tăi sunt plini de milă,
Chip de înger drăgălaș.

Iată lacul. Luna plină,
Poleindu-l, îl străbate;
El, aprins de-a ei lumină,
Simte-a lui singurătate.

Tremurând cu unde-n spume,
Între trestie le farmă
Și visând o-ntreagă lume
Tot nu poate să adoarmă.

De-al tău chip el se pătrunde,
Ca oglinda îl alege -
Ce privești zâmbind în unde?
Ești frumoasă, se-nțelege.

Înălțimile albastre
Pleacă zarea lor pe dealuri,
Arătând privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.

E-un miros de tei în crânguri,
Dulce-i umbra de răchiți
Și suntem atât de singuri
Și atât de fericiți!

Numai luna printre ceață
Varsă apelor văpaie,
Și te află strânsă-n brațe,
Dulce dragoste bălaie.

Oacky_Dudu, on Oct 18 2007, 22:19, said:

Oacky Dudu... suna asa "gay"...

Cad frunzele, cad ca de departe, parcă
s-ar veșteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Și cade-n nopți adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.

Noi toți cădem. Mâna de acolo cade.
Și altele, și toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ține-n mână
căderea asta nesfârșit de blând.

--
(R.M.Rilke, Toamna/ trad. A. Philippide)

mâncau la o masă lungă și bogată

de Virgil Mazilescu

mâncau la o masă lungă și bogată
așa după cum este
obiceiul prin părțile noastre răsăritene și
pot să spun că m-au
   întâmpinat cu un tulbure salut
cum să nu mă întâmpine cu un tulbure salut
mâncau
ce să facă
dar mai târziu m-au pierdut pe mare
ce să facă și ei
visaseră trei zile și patru nopți
insule cu neveste frumoase
și nevestele se știe sunt ca sufletul
dar mai târziu m-au găsit în burta peștelui
despicau burțile peștilor pe rând căutându-mă
ce să facă și ei
prietenii

(Versuri, Editura pentru Literatură, 1968)

Mihai Eminescu
--------------------------------------------------------------------------------
Trecut-au anii...

Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri
Și niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară
Povești și doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nțelese, pline de-nțelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfințit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieții,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereții
Și mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec!

si inca una (nu am mai postat de ceva timp )



    Mihai Eminescu
--------------------------------------------------------------------------------
Despărțire

Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aș cere doar pe tine, dar nu mai ești a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simțirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?

Tot alte unde-i sună aceluiași pârău:
La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre și umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porți?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morți?

Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi să uiți norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
Să fie neagră umbra în care-oi fi pierit,
Ca și când niciodată noi nu ne-am fi găsit,

Ca și când anii mândri de dor ar fi deșerți -
Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierți?
Cu fața spre perete, mă lasă prin străini,
Să-nghețe sub pleoape a ochilor lumini,
Și când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să știe de unde-s, cine sunt?

Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerși-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aș vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum...
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.

Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Răsar-o vijelie din margini de pământ,
Dând pulberea-mi țărânii și inima-mi la vânt...

Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari și umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât ești de copilă să-ntinerești mereu,
Și nu mai ști de mine, că nu m-oi ști nici eu.

Ion Minulescu - Trei lacrimi reci de călătoare

Și-ai să mă uiți -
Că prea departe
Și prea pentru mult timp pornești!
Și-am să te uit -
Că și uitarea e scrisă-n legile-omenești.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei țărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Și ochii-ți lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe țărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Și-nțelegând că mi-ești pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Și versul meu
L-o duce poate vreun cântăreț până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca și dânsul,
Plângându-l, poate, ca și mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Și-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Și când din ochi lăsai să-ți pice
Trei lacrimi reci de călătoare!

Shakespeare

de Marin Sorescu

Shakespeare a creat lumea în șapte zile.

În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile sufletești.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Și celelalte sentimente –
Și le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu, Cleopatrei și Ofeliei,
Lui Othello și altora,
Să le stăpânească, ei și urmașii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns toți oamenii
Și i-a învățat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei și așa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit și niște indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Și le-a spus că nu le rămâne decât să se facă
Critici literari.
Și să-i conteste opera.
Ziua a patra și a cincea le-a rezervat râsului.
A dat drumul clovnilor
Să facă tumbe,
Și i-a lăsat pe regi, pe împărați
Și pe alți nefericiți sa se distreze.
În ziua a șasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtună,
Și l-a învățat pe regele Lear,
Cum trebuie să poarte coroană de paie.
Mai rămăseseră câteva deșeuri de la facerea lumii
Și l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a șaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.
Directorii de teatru și umpluseră pământul cu afișe,
Și Shakespeare s-a gândit că după atâta trudă
Ar merita să vadă și el un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit,
S-a dus să moară puțin.


Fuga

de Marin Sorescu

Într-o zi
Mă voi ridica de la masa de scris
Și voi începe să mă îndepărtez de cuvinte,
De voi
Și de fiecare lucru în parte.

Voi vedea un munte în zare
Și voi merge spre el
Până când muntele va rămâne în urmă.

Apoi mă voi lua după un nor,
Și norul va rămâne în urmă.

Soarele va rămâne și el în urmă
Și stelele și tot universul…

Rame

de Marin Sorescu

Pereții casei îmi sunt plini
De rame
În care prietenii mei
Nu văd nimic.
Cred că le-am pus acolo
Pentru exasperarea lor.

Mai era un loc liber
Deasupra patului,
Și m-am trezit cu senzația
Stranie
Că se uită cineva la mine.

Într-adevăr, pe locul acela
Joacă o lumină
De formă sferică.

Nu este-n jur nici un bec,
Nici un ochi deschis,
Nici o mină de fosfor.

Și cu toate acestea
Deasupra patului
Cineva respiră, respiră.

Cine știe ce stea
Arde undeva departe,
Și-n sistemul de reflectare ciudat
Al lucrurilor,
Sufletul ei bate acum
În peretele meu.

Mâine va trebui să pun
Și-n locul acesta
O ramă.

Edited by CBV, 20 October 2007 - 18:17.

"Sunt un vanat ce-l cauta o sageata,
Un rob fugar cazut sub stanci gramada,
Un prins in lat ce nu poate sa scape
Sunt un pirat care se-neaca-n ape,
Viteaz sfielnic, martor mincinos,
Ostean nevolnic, gospodar slinos,
Un preot care bleasta-ma amvonul,
Legiuitor care-a-ncalcat canonul,
Un clopotar cu clopotul dogit,
Un retor sunt cu graiul balbait,
Sunt spaima pentru ochi, si spurcaciune,
Cu chipul had si inima carbune,
Un zaiafet ce-ncepe in zadar,
Un dar milog, un cilibiu murdar,
Livada pustiita, fara roade,
Secerator de buruieni neroade,
Un gradinar de bozii si urzica,
Un stup in care soarecii se striga,
  Un mos uitat de-ai lui, si huhurez,
Eretic care staruie-n eres,
Flecar desert si mitocan falos,
Avar, spertar, viclean, zavistios,
Sunt lene, ingamfare, necredinta,
Nerusinare, nerecunostiinta,
Un ifos sunt, ros de slugarnicie,
Slugarnicie roasa de mandrie,
Mandrie-ngenuncheata, si darzie,
Darzie vlaguita de tarie.
Vechil talhar, sfatuitor pizmas,
Negutator hot si prieten las,
Vecin harbalnic, bogatan misel,
Toti asteptandu-i moartea intr-un fel,
Un vistier fur, o sluga rea,
Un crainic fals, un tandalau sadea,
Raufacator trecand din vatra-n vatra,
Jacmanitor cu inima de piatra,
Un sol ce vestea buna-o face vina,
Un impaciuitor care dezbina,
Un rege izgonit din tara-n tara,
Un rege fare lege, rege fiara,  
Un carcotas ingalbenit de spaima,
Jude partinitor, domn fara faima,
O capetenie fara-ndrazneala,
O sluga care nu da socoteala,
Un cantec blestemat de autor,
Osanda sunt pentru acuzator.

Candva cand raul nu-mi sta scris pe frunte
Cu laude ma-ntampinau oriunde.
S-au dus acele vremuri mari de fala,
Acum de rele-s spornic faurar -
La unele ajuns-am numai din greseala,
La altele din slabiciune doar."



                  
"Afirm cu varful buzelor
si mint pe dinlauntru
cu dreapta dau,
cu stanga fur de sting!...

Pe dinafra-n inger ma preschimb,
In taina - intr-un diavol;
ma tin drept pe picioare,
in duh, in schimb, ma clatin!

Sunt plin de chipuri mincinoase
si ma insel cu-adevarat;
ma fac ca-s drept,
de fapt - tradez!
  
Sunt asezat in corul celor blanzi
iar eu cu demonii ma-nvart in hora."  

    (Grigore din Narek (Narekathi), "Cartea plangerilor", sec. X-XI, Armenia)

Edited by mahui suri, 20 October 2007 - 19:01.

O, suflete, privește-i! sunt triști și singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine,
Țintind spre nicăierea priviri de umbră pline,
Neștiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe fața lor se stinge a cerului lumină !
Ei ochii și-i îndreaptă spre larga depărtare
Și-așa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu și-o-nclină.

Se pierd prin noaptea soră cu veșnica tăcere…
Tu râzi și cânți, cetate cu lacomă plăcere,
Și voluptatea vieții cu frenezie-o sorbi.

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei,
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu pașii grei :
- De ce-și ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

(Charles Baudelaire, Orbii /  trad. Al. Hodoș)

MULȚUMESC , IUBITĂ MAMĂ

Mulțumesc , iubită mamă
steaua mea din zori de zi
fără tine-mi este teamă
că planeta s-ar răci
Te-am secătuit de vlagă
m-ai născut , m-ai înflorit
pentru tine , mamă dragă
soarele e-n asfințit
Lege tainică a firii
nu pleca fără să-mi lași
zăcămintele iubirii
și secretul nemuririi
mamă , suflet uriaș

Mamă frumoasă , primul meu rai
fă o minune , te rog mai stai
dulce lumină, ram de măslin
încă nu-i vremea, mai stai puțin !...

(Corneliu Vadim Tudor , 101 poezii , Editura Viitorul Românesc , 2004)

Gândeste-te, n-ar fi păcat...  ( Magda Isansos )

Invata-mă cu ce să-ncep intai
si-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai,
si cum, de-atatea lumi luminatori,

pe gura ta surasu-i ca un soare;
ei poate niciodata n-or să stie
din fiecare clipa trecatoare
cum ne-am durat noi cate-o vesnicie

iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas
iti cânt atatea cantece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niste cuvinte simple-ar fi rămas.

Invata-mă cu ce să-ncep si cum
să-i spun aceste-i lumi cat mi-i de draga
ca te-a născut, cu truda ei intreaga,
pe tine, bucuria mea de-acum.

Ea, poate, niciodata n-o să stie
c-a inflorit în flori si-a curs în ape,
ca din pământ si sura vesnicie
să mi te-aduca,-asa cum esti, aproape;

si, fiindca-o să murim si noi odata,
gandeste-te: n-ar fi pacat să moara,
cuprinsa-n noi, atata primavara,
si dragostea cu inima deodata?...

De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,
si eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca dispretuitori de cimitir,
să ne iubim de-a pururea pe lume.

Tudor Arghezi
--------------------------------------------------------------------------------
Melancolie

Am luat ceasul de-ntâlnire
Când se tulbură-n fund lacul
Și-n perdeaua lui subțire
Își petrece steaua acul.

Câtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele și-au împletit
Firul lor cu firul mare.

Și acum c-o văd venind
Pe potecă solitară,
De departe, simt un jind
Și-as voi să mi se pară.