buna...pb mea este ca sa zic asa putin mai delicata din unele puncte de vedere...sa o iau cu inceputul, eu sunt singura la parinti (care se afla in ploiesti), sotul meu la fel (socrii locuind in bucuresti). Eu sunt extrem de iubita de socrii mei si ma inteleg exceptional de bine cu ei , ca si cum ar fi parintii mei , la fel si sotul meu cu parintii mei....din punctul acesta de vedere ne putem considera o familie f fericita ...eu nu spal, nu calc, nu gatesc, toate acestea fiind facute de soacra mea pt noi ( nu stam impreuna dar vine ea)....nu intelegeti ca nu as vrea eu sa fac ceva, dar mi-a spus f clar ca asta este ceea ce vrea ea sa faca pt noi si ca acesta e modul ei de a ne ajuta sa fim mai mult timp impreuna.......pana aici toate bune si frumoase, toata lumea ne iubeste, ne ajuta , si tot asa....pb ca sa zic asa de abia de acum incepe....de la un timp ne gandim f serios la un copil.... speram sa se intample cat mai repede, noi facem eforturi in sensul asta
:))...... dar....socrii mei se asteapta ca ei sa fie cei care vor da cel mai mare ajutor - mergand pana la ideea ca soacra mea s-a gandit ca ar fi mai bine sa lasam copilul la ei in timpul saptamanii si sa il luam in weekend - de cealalta parte , mama mea - fiind medic pediatru se considera a fi cea mai indreptatita sa imi creasca copilul.....ma cam simt impartita in 2 , si am senzatia ca toata lumea trage de mine , din pacate apeland si la santaje sentimentale de genul - mama : deci sa inteleg ca eu nu sunt buna sa iti cresc copilul si preferi sa ti-l creasca soacra ta? ...asta e , de aia te-am facut ca sa am bucuriile astea....de partea cealalta , soacra mea fiindd casnica , la fel spune, cine ar fi mai priceput sa creasca un copil daca nu eu , plus ca am si timpul necesar pt asta.....nu pot sa spun ca nu voi avea nevoie de ajutor - sunt f c onstienta ca un copil necesita tot ajutorul pe care il poti primi din partea familiei....dar nu stiu cum sa impac si capra si varza , tinand cont de faptul ca nu va fi tocmai confortabil sa plimb un copil ploiesti bucuresti toata ziua buna ziua.....mentionez ca ambele perechi de parinti - ai mei si ai sotului sunt tineri - 50 de ani , deci au capacitatea necesara sa ne acorde ajutor..... plus ca nici cu banii nu stau rau nici unii nici altii asa ca nici partea asta nu e o pb.....sincer sunt intr-o dilema, nu prea stiu cum sa procedez astfel incat toata lumea sa fie fericita si multumita, eu nu suport sa fiu certata cu parintii , nici unii din ei .....nu ma simt bine daca ma cert cu vreunul din ei si de multe ori am preferat sa tac si sa fac compromisuri ca sa fie totul bine......intrebarea e , ce compromis sa fac acum, cand va fi vb de copilul meu? si cum sa procedez cu cat mai mult tact, pt a nu jigni si nu deranja pe nimeni si ca toata lumea sa ma intelega asa cum trebuie? astept sfaturi, sugestii si pareri, eventual daca au mai fost mamici care sa treaca printr-o situatie similara le rog sa imi spuna si mie cum au rezolvat situatia....multumesc
. Cresterea unui copil, desi nu este o treaba usoara este plina de momente magice, unice pe care nu le mai poti retrai. Sa-l vezi cum isi descopera manutele, cum ii iese primul dintisor, primul pas pe care-l face...Toate astea iti aduc satisfactii pe care nu ti le aduce nimic altceva in viata si ar fi pacat sa le ratezi.
