Masterboy
11th March 2004, 02:27
Preturi mai mult decât accesibile
Vidra este una dintre cele mai pitoresti si mai accesibile statiuni din România. Statiunea este situata la o înaltime de 1370 de metri, însa aerul deosebit de ozonat, datorat padurilor de conifere care acopera peretii muntosi ce o înconjoara, o transforma într-un lacas de recreere ideal. Desi extrem de vizitata în trecut, zvonuri lansate în acest an au "golit-o" semnificativ de turisti. A fost de ajuns ca cineva rau intentionat sa spuna ca Vidra nu mai este functionala, caci neadevarul a devenit realitate pentru o mare parte dintre potentilalii turisti.
Din 1987, obiectivul a fost transferat, prin decret al defunctului Consiliu de Stat, în patrimoniul UGSR (Uniunea Generala a Sindicatelor din România), iar acum este patrimoniu comun al confederatiilor sindicale din România. Din 1994, Cratel Alfa, unul dintre administratorii statiunii, a început sa investeasca în amplasamentele de aici. Din acest an, numai cele trei hoteluri functionale de la Vidra sunt administrate de catre structura sindicala judeteana a Cartel Alfa, iar vilele (în numar de cinci) sunt sub coordonarea financiara a Sind România.
Mai exista în statiune un amplasament lasat în paragina înca din 1989; este vorba despre hotelul de tranzit, cu o capacitate de 400 de locuri, a carui titulatura este ???obiectiv de investitii nefinalizat”. Cele trei hoteluri au, în total, o capacitate de 150 de camere, cu câte doua locuri. Preturile sunt de 280.000 sau 390.000 de lei, pentru o camera de doua locuri fara boiler si, respectiv, cu boiler - fara masa inclusa. Vilele au o capacitate de 20 de locuri, iar costul este de450.000 de lei pentru o persoana - cazare plus mic dejun.
La Vidra...
Vara, de obicei, aici veneau o serie de echipe în cantonamente, pentru a profita de salbaticia si linistea zonei. S-a zvonit ca nu ar fi conditii decente la Vidra. Dimpotriva, lucrurile, în acest sector, stau cât se poate de bine. Mobilierul este nou si se vor face investitii din nou. Este, însa, foarte greu si riscant, pentru ca, nefiind turisti, implicit, nu sunt fonduri, iar sponsorizarile sunt cât se poate de dificil de obtinut.
Iarna, peisajul de aici este ireal. Pârtia de schi din statiune este amenajata si, de câtiva ani, turistii fideli vin aici ca sa schieze. Pârtia va avea statut oficial din acest an, când se vor obtine toate avizele necesare. De asemenea, telescaunul este în satre perfecta de functionare. Ar mai trebui precizat ca pentru pârtia de aici, vin la Vidra o multime de schiori profesionisti sau semiprofesionisti, ca sa spunem asa, întrucât ea prezinta o complexitate medie si nu este accesibila începatorilor. Zapada se mentine în jur de 6 luni pe an, la Vidra.
Totodata, turistii au posibilitatea sa faca si echitatie, caii putând fi adusi din Voineasa, la solicitarea celor interesati sau pasionati. Odata, statiunea era ocupata în proportie de suta la suta si solicitarile depaseau numarul de locuri. Ea a fost lasata, chiar "ajutata", sa moara lent, iar grupurile de turisti au devenit din ce în ce mai putine. Conflictele cu autoritatile, din vara anului trecut, au contribuit si ele la scaderea prestigiului statiunii.
Sunt destui cei care îi terfelesc numele. Pentru acestia nu exista o civilizatie a muntelui, a frumosului. Toti deopotriva, cei ce patrundem în mirifica lume a muntelui, cei ce-l iubim sau ne facem ca-l iubim, ne place sau nu ne place, vrem sau nu vrem, el, muntele, trebuie respectat! Vidra trebuie respectata. Sa o salvam împreuna!
(Georgiana Ionescu - Curierul de Valcea)
Masterboy
11th March 2004, 02:33
Asadar care dintre voi a fost pe la Vidra. Telescaunul si pirtia de schi sint functionabile?
Masterboy
11th March 2004, 02:48
Daca aveti si ceva poze sau informatii despre Vidra nu ezitati sa le postati
K:
johnny bravo
11th March 2004, 09:41
QUOTE
Originally posted by Masterboy
Ea a fost lasata, chiar "ajutata", sa moara lent...
Probabil ca tocmai pentru ca e frumos acolo anumite persoane ineresate au "ajutat-o" sa moara pentru a cumpara ei terenurile si restul mai ieftin. Ce pacat ca exista asemenea oameni.
aztec
16th March 2004, 12:22
am fost astavara pe acolo. peisaj mirific, dar la cazare dezolant, sant cateva "hoteluri" cu geamuri spate si in reparatii, sper sa se mai fi facut ceva de atunci, vre-o 2 moteluri cat de cat, mancare la pachet ca nu prea gasesti nimic, cea mai apropiata e statiunea voineasa, cam 30-40 km, deci ...
sta iarna pe 6 dec. totul pustiu.
dar merita sa te duci pana acolo.
aztec
16th March 2004, 12:26
imagini gasite pe net
aztec
16th March 2004, 12:27
aztec
16th March 2004, 12:38
lac
Masterboy
17th March 2004, 08:39
Statiunea este mirifica si izolata.
Daca nu ma insel nici nu exista semnal Connex/Orange pe o raza de 30 km in jurul stati
Masterboy
17th March 2004, 08:46
Paremise ca doar Zapp are un releu pe Muntele Cozia la vreo 80 km distanta de unde mai razbate semnalul si poti vorbi insa doar daca te urci linga hotelul in constructie.
Pe vremuri acum 5-6 ani cind statiunea era mai ingrijiata exista semnal bun pe NMT/Suntel. Insa acum odata cu turistii a cam disparut si semnalul
aztec
17th March 2004, 10:10
cu siguranta vei avea semnal la voineasa, ce se afla la 30 km distanta .
postez si o harta ca sa vada lumea despre ce vorbim.
sant 2 versiuni , una mai mica iar alta mai mare.
prima e mai mkica
aztec
17th March 2004, 10:11
mai mare
mtest
20th March 2004, 00:04
Ok... am fost pe-acolo in februarie... am stat doar cateva (2) ore: trebuia sa fie serbarile zapezii sau ceva de genul asta, dar teleschi-ul (sau telescaunul, ca nu m-am uitat atent) nu functziona... totul parea oarecum dezolant shi lasat in paragina, asha ca nu mi s-a lipit aparatul de mana.
Peste cateva saptamani, m-am dus la Obarsia Lotrului; nici nu m-am uitat spre Vidra; cand m-am intors inapoi insa, am ramas socat cat de bine ar putea arata statiunea de fapt; din pacate nu mai era lumina, iar eu blocam drumul... asa ca doar atat a iesit.
mtest
20th March 2004, 00:05
Detaliu. Scuzati calitatea, o sa incerc anul asta sa mai trec pe-acolo, sa repar greseala ;-)
aztec
22nd March 2004, 09:25
10 puncte pt vacanta
merita fracut un drum pana acolo.
pacat ca nu este intretinuta.dar la vara sigur mai fac un drum
eu data trecuta cand am fost am mai facut si un drum de catziva km pana la barajul lacului, un baraj de "pamant" si nu unul beronat , chiar daca drumul e cam nashpa merita ajuns pana acolo. sant catziva km.
aztec
22nd March 2004, 09:29
la obarsie cum e ?
merita ajuns?
ca poate fac un drum si pana acolo , vreau sa ma duc cu masina+ cort prin zona.
Masterboy
23rd March 2004, 08:20
De la baraj coboara un drum foarte secret si pazit pina la Voineasa. Drumul nu e asfaltat insa culmea e ca beneficiaza de poduri din beton foarte solide. Also, am vazut si foarte multa paza pe acest drum.
Stie cineva la ce ma refer?
Also, a parcurs cineva drumul pina la Obirsia Lotrului trecind peste baraj ?
I'm telling you, Transalpina si drumurile ce duc spre ea sint foarte strange. Nu prea apar pe harti si sint mereu pazite de jandarmerie? What the hell is going on in there?
aztec
23rd March 2004, 16:05
am ajuns la baraj si l-am intrebat pe jandarmu' ala ce pazea baraju cum e drumul . acum ce sa spuna si el , a zis ca e nasol si ca mai bine o iau pe unde am venit.
dar e normal sa fie pazit pt ca acel baraj e de pamant si le e cam tarsa sa-l lase "nepazit" dar de aparut mai apare pe ceva harti. probabil ca pe acolo mai sant si ceva obiective de interes militar, pt ca e o zona destul de retrasa si pustie.
mtest
23rd March 2004, 23:12
Excursia la Ob. Lotrului a fost pe zapada; drumul era OK, dar am impresia ca nu e astfaltat shi daca se topeste zapada o sa fie nashpa... Oricum, peisajul e meseriash acolo, cabanierul de treaba.
Pe drumul din dreapta barajului, n-am fost ca era sticla... si asa la intoarcere in statiune de la baraj, am intrat cu botul in zapada de pe margine; noroc ca eram cu nishte zdrahoni in masina si am iesit urgent de-acolo...
Paza: sincer, m-am shocat shi eu ce crizos era paznicul de la baraj; cam peste tot am vazut paza militarizata la baraje (normal dealtfel), dar asta nici nu m-a lasat sa iau cadre cu barajul, numai cu imprejurimile.
Atasat, cabana de la Ob. Lotrului.
Era sa uit: drumul Novaci-Sebes nu se deszapezeste niciodata, iar Ob.Lotrului-Petrosani se deszapeste pe banii cabanierului; eu vroiam sa ma intorc pe la Petrosani, dar cabanierul mi-a zis ca tocmai scosese cu lopata din zapada niste Nissan-uri... dar nici o problema: se pare ca a venit vara.
Masterboy
24th March 2004, 00:15
Prima oara eu am vrut sa trec cu masina peste baraj spre Obirsia lotrului fiind ca nu stiam ca e paza or smth. Numai il vad pe un jandarm amarit cum urla si alearga dupa masina sa opresc
Pe drumul ala eu cred ca e ceva "strategic"
Cine stie poate avem si noi vreo baza de lansare rachete nucleare prin Paring. Just kidding. Ceva e acolo anyway, de nu lasa lumea sa treca peste baraj.
AcidMan
26th March 2004, 09:16
Am fost vara la Vidra. peisajul e superb. Am avut norocul sa ajung atunci cand mai era ceva acolo.
Am facut si drumul de la voineasa pana in petrosani (nerecomandat iarna i pe ploaie - nu e asfaltat)
Superbe.
La vara cand mai ajung la bunici promit sa fac poze si filme. De pe dealurile de acolo se vede parangul.. de la Polovraci, novaci in sus
sabin
1st April 2004, 10:48
Vrau sa fac si eu o excursie in zona si as avea nevoie de cateva sfaturi de la cineva care a fost cat de cat recent (am citit si ce s-a scris pana acum in topic dar sunt curios daca info mai sunt valabile)
In primul rand cum e drumul ? Daca vin dinspre Ramnicu-Valcea e buna soseaua pana la Voineasa ? Mai departe intre Voineasa si Vidra ? Si mai departe ... de la Vidra pot sa ajung pana la lac sau trebuie mers pe jos ?
Unde gasesc o cazare buna ? Merita incercat la vreunu din hoteluri sau mai buna e o pensiune ? Am gasit o multime de pensiuni pe net langa Voineasa dar mai nimic la Vidra. E ceva acolo disponibil sau merita sa ma duc doar in plimbare ?
Multumesc anticipat.
Daca reusesc sa ajung in zona promit ca ma intorc cu un album plin de poze
Masterboy
2nd April 2004, 07:04
Soseaua e foarte buna si e asfaltata integral de la Voineasa pina la Vidra. Lacul e la 2 pasi si poti ajunge cu masina pina la baraj(pe drum betonat de 2 km).
De la Vidra si pina la Obirsiile Lotrului drumul este asfaltat partial( pe fisii, nu ma intreba de ce)
In Vidra sint citeva vile misto si 3 hoteluri marisoare cu pensiune completa daca nu ma insel . Mai este un hotel imens care era in constructie insa nu stiu daca e gata.
In alte cuvinet o zona superba, mai ales ca si Transalpina e in zona.
aztec
6th April 2004, 08:38
la vidra incearca sa faci rost de un telefon si sa suni inainte pt. a afla daca e ceva deschis.
in voineasa sant hoteluri sau mai egzact un hotel si multe moteluri ce apartin de hotel si sant aceptabile dar nu extra.
incearca si aici telefon pt a afla preturi si locuri.
AcidMan
6th April 2004, 08:42
eu am stat la o cabana langa lac.. dar nu mai am numarul de telefon. oricum, acolo se organizau si mini-vacante scolare. elevii de la liceul din horezu mai dadeau o fuga pe acolo in week-enduri. de fapt asa am ajuns si eu acolo.
PS (off topic) ce gagici bune invatau acolo
)
Aceasta este o versiune simplificată a paginii originale. Pentru a vizita versiunea originala
click aici.