monicamuresanu
7th July 2007, 22:30
Imi pare extrem de rau de deviatia pe care calea forumului o urmeaza. Din aceasta cauza decid sa ma retrag si din acest moment sa nu mai particip la discutiile de pe forum. Intentia mea a fost, cum de la bun inceput s-a observat, de a informa lumea si, intr-adevar, nu doar pe cei ce si-au cumparat apartamente in complexul Jupiter, de abuzurile carora, din necunoastere, cad prada.
Dupa cum stiti (sau nu) profitul in constructii este cel putin dublul sumei investite. Astfel, daca tot iti platesti apartamentul de doua ori, de ce sa nu fii indreptatit sa ai pretentii la calitatea executiei. E drept ca, de multe ori e mai comod sa stai cu urechile in carapace, caci capul plecat sabia nu-l taie. Eu am decis sa n-o fac si sa arat cu degetul acum, cand pentru unii se mai poate face ceva. Dar cum de obicei se-ntampla: "fa bine, sa-ti auzi de rau", repet, nu-mi place unde s-a ajuns. Parerea mea, avizata de experienta practicii, o scoala de 6 ani si un doctorat in domeniu, poate fi contestata pe acest forum de afirmatii facute sub protectia anonimatului. Eu m-am deconspirat, chiar cu riscul asumat de a fi tratat, sa zicem frumos, "mai altfel", de catre developerul complexului. Pentru ca, in momentul in care acesta a aflat de forum si de ce se discuta pe el (inclusiv informatiile furnizate de mine), s-au iscat furtuni. Apelul meu la acest forum a fost facut in incercarea de a nu duce lupta de unul singur. Insa vocile ce s-au arat sa ma sprijine, putine, au fost urgent reduse la tacere cu promisiuni ce incercau sa musamalizeze situatia sau cu diverse prevederi contractuale ce favorizau compromisuri.
Le multumesc celor ce au decis sa ma sprijine si, de ce nu, si celor care desi nu au nimic de-a face cu complexul Jupiter, prin interventiile lor au tinut forumul in viata. Nu am nevoie de avocati si nici de judecatori, insa va multumesc oricum.
Cam atat am avut de spus. Sa ne mutam cu bine!
arh. Florin Muresanu