Sambata, 10 martie 2007, premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat, intr-o Declaratie de presa de la Victoria, decizia de a convoca luni, 12 martie 2007, o sedinta de Guvern pentru amanarea alegerilor europarlamentare. Pentru a intelege cat de cat ce se intampla, sunt de luat in considerare doua amanunte:
1) Atat in Declaratia de la Guvern, cat si in cea de dupa reuniunea Delegatiei PNL, Calin Popescu Tariceanu a tinut sa sublinieze ca vorbeste in calitate de prim-ministru.
2) Sedinta de Guvern a fost anuntata nu pentru a discuta daca scrutinul poate fi sau nu amanat, ci pentru a decide amanarea scrutinului.
Cu mult inaintea momentului de sambata, premierul a pus la cale anumite miscari pe care le-am putea considera o pipaire a posibilului raspuns al adversarului: somarea presedintelui si a lui Mircea Geoana de a renunta la referendumuri, consultarea liderilor din ALDE, campania in chestiunea unui scrutin scutit de bruieri politicianiste.
Adversarul – PD si liderul sau, Traian Basescu – au reactionat cu fermitate. Prin vocea, brusc iesita din adormire, a lui Vasile Blaga, PD a anuntat ca ministrii sai din guvern se vor opune. Traian Basescu s-a straduit sa se evidentieze in fata opiniei publice drept un sustinator categoric al scrutinului la termen: a trimis epistolele premierului si liderilor de partide, a invitat pe cei din PPE sa vina in Romania pe 13 mai 2007. Si cu toate acestea, premierul Calin Popescu Tariceanu a decis amanarea scrutinului. Si nu oricum, altfel spus printr-o formula menita a-i da posibilitatea unei razgandiri, ci intr-o maniera de o fermitate evidenta. Ca prim-ministru si nu in calitate de sef de partid, convocand deja sedinta de guvern pentru a hotari amanarea. Ce l-a apucat pe Calin Popescu Tariceanu?
Nu numai condeierii de casa ai presedintelului, dar si unii jurnalisti independenti pun asta pe seama spaimei PNL fata de un posibil rezultat prost al partidului daca scrutinul s-ar tine la 13 mai. Nu credem ca o astfel de ipoteza ar explica prestatia premierului. E vorba de altceva mult mai important. Si anume faptul ca premierul a dibuit planul mesterit de Traian Basescu. Dupa intalnirea de la Cotroceni, Traian Basescu n-a anuntat ca renunta la Referendumul pentru votul uninominal sau ca e dispus sa-l amane la toamna. A declarat ca, la finele lui martie sau inceputul lui aprilie, va evalua stadiul dezbaterilor din Parlament si, daca va vedea ca nu sunt multumitoare, va initia Referendumul. Asta inseamna posibilitatea de a convoca Referendumul pe 13 mai 2007, o data cu europarlamentarele. O intentie pe care a avut-o Traian Basescu chiar din clipa cand a anuntat in Parlament, prin Mesajul prezidential, decizia de a convoca un Referendum.
Prin tinerea Referendumului pentru uninominal o data cu scrutinul pentru Parlamentul European, Traian Basescu ar da o lovitura epocala:
a) S-ar asigura in eventualitatea unei slabe participari. Ar fi pusa pe seama dezinteresului pentru europarlamentare.

S-ar putea implica anticonstitutional in campania pentru cele doua partide prezidentiale, Partidul Democrat si Partidul Liberal Democrat.
Victoria acestor doua partide n-ar afecta atat PSD, cat mai ales PNL. Dibuirea acestui plan cotrocenist explica radicalitatea cu care premierul si-a asumat decizia. Prin aceasta prestatie, Calin Popescu Tariceanu l-a pus pe Traian Basescu intr-o situatie destul de dificila. Din punct de vedere constitutional, presedintele nu poate face nimic impotriva deciziei luate de premier. Desigur, Traian Basescu poate folosi cu brio arma sa din cei doi ani de mandat prezidential: presiunea opiniei publice. Nu numai domnia sa, dar si bratele sale inarmate: asa-zisa societate civila, grupul "baietilor destepti din presa si cultura", vor declansa si sustine un taraboi urias. Greu de presupus ca-l vor face pe premier sa dea inapoi.
Pentru prima data dupa instalarea ca premier Calin Popescu Tariceanu joaca in stilul Traian Basescu: Totul sau nimic! Traian Basescu nu poate evita amanarea alegerilor. Poate in schimb sa impuna PD iesirea de la Guvernare. Daca exista vreun moment prielnic pentru o iesire a PD din Alianta si de la Guvernare, acesta este. Nu mai e nici o justificare pentru a inghiti si galusca asta. Electoratul Aliantei ar intelege gestul PD. PD si Traian Basescu ar putea ataca in forta guvernul minoritar PNL, sprijinit de PSD, PRM si PC. Daca nici acum PD nu va iesi de la guvernare, pentru Traian Basescu va fi pierderea ultimului instrument de santaj la adresa PNL: amenintarea cu ruperea Aliantei.