Economia romaneasca evolueaza fantastic.
Pages: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7

Basarab
Leul, cea mai puternica moneda din lume in 2006
Catalin Stefancu, 12 Decembrie 2006

Moneda autohtona a eclipsat in acest an toate monedele europene,

inregistrand cea mai mare crestere la nivel mondial in raport cu dolarul american, analistii asteptandu-se la un 2007 in aceeasi nota pe fondul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana.

Leul a castigata in 2006 fata de dolar 20 de procente, scrie Bloomberg, cresterea fiind impulsionata de investitiile straine record din acest an.

Potrivit estimarilor, investitiile straine in Romania se vor ridica in 2006 la valoarea de opt miliarde de euro (10,7 miliarde de dolari),

oficialii estimand un nivel de 10 miliarde de euro pentru anul urmator, aproape dublu fata de cele 5,2 miliarde euro inregistrate in 2005.

Cresterea investitiilor straine si intarirea leului a atras si atentia investitorilor pentru obligatiunile in lei listate pe pietele internationale. Acestea sunt mai rentabile comparativ cu cele emise in euro sau dolari, dobanda de referinta pentru leu fiind de 8,75%, comparativ cu 5,25% pentru dolari si 3,5% pentru euro.

Intarirea leului va continua si in 2007, apreciaza analistii, integrarea Romaniei in UE fiind un factor catalizator pentru cursul monedei nationale in raport cu celelalte monede. “Ne asteptam ca aprecierea leului sa continue”, a declarat Oliver Kastner, care administreaza obligatiuni in valoare de sapte miliarde de. dolari la Deka Investments in Frankfurt, 5% din acestea fiind emise in lei.

Leul a inregistrat prima sa scadere din ultimele cinci saptamani in raport cu dolarul, fiind in scadere cu 0,3%. Cu toate acestea, Beat Siegenthaler, analist financiar la TD Securities in Londra, considera ca leul ar mai putea castiga inca patru procente in raport cu dolarul pana la finalul acestui an, estimand un curs de 2,48 lei pentru un dolari la finele anului.

Sursa: Wall-Street.ro

___________________

Economia Romaniei a crescut cu 7,8%, in primele noua luni

12 Decembrie 2006

Produsul intern brut (PIB) in primele noua luni ale anului a fost de 229,5 miliarde de lei, in crestere cu 7,8% fata de perioada similara a anului precedent, datorita evolutiei foarte bune a constructiilor si serviciilor, indica datele publicate de Institutul National de Statistica (INS).
Cresterea economica pe trimestrul trei a fost de 8,3%, comparativ cu perioada similara a anului trecut, dupa ce, in primele trei luni ale anului curent, ritmul a fost de 6,9%, iar in al doilea trimestru de 7,8%.

Rezultatul foarte bun inregistrat in primele noua luni se datoraza constructiilor, care au avut un salt de 17,7%, comparativ cu anul trecut, dar si revenirii agriculturii, care si-a majorat volumul de activitate cu 3,5%, conform INS. Industria a crescut, in primele noua luni, cu 7,1%, iar serviciile cu 7,8%. Constructiile, serviciile si industria au avut o contributie de 80,8% la produsul intern brut.

Pe partea de cerere, consumul final ramane principalul motor de crestere economica, in primele noua luni ale anului acesta avansand cu 11%. Cresterea consumului final individual al gospodariilor populatiei (cu 12%) a fost determinata, cu preponderenta, de majorarea volumului de marfuri din comertul cu amanuntul (22,7%).

De asemenea, investitiile au jucat un rol semnificativ in cresterea economica pe partea de cerere, formarea bruta de capital fix majorandu-se cu 13,7%. in cadrul formarii de capital, investitiile reprezinta 90,2% din valoarea totala. Anul trecut investitiile au crescut cu 13%, iar in 2004 cu 10,8%.

Din investitiile realizate in primele noua luni ale anului, investitiile in lucrari de constructii noi s-au majorat cu 17,7%, iar investitiile in utilaje si mijloace de transport au crescut cu 9,6%, comparativ cu perioada similara a anului trecut. in primele trei trimestre ale anului au fost terminate 20.730 de locuinte, cu 2.544 de locuinte mai mult fata de perioada corespunzatoare a anului precedent, aproximativ 90% dintre ele fiind realizate de populatie. La sfarsitul lunii septembrie, peste 100.000 de locuinte se aflau in diferite stadii de executie, din care 11,8% se realizeaza cu fonduri bugetare.

Comisia Nationala de Prognoza a estimat pentru acest an un produs intern brut de 337 miliarde de lei, in crestere cu 7% fata de anul trecut. Recent, analistii bancii italiene UniCredit au estimat un salt al PIB de 7,8%, iar Comisia Europeana a anticipat, in ultima sa estimare, o crestere economica de 7,2%.
maks
Sa fie un efect al politicilor economice liberale?
cap_tepos
Niciodata n-am avut salariul mare. Cu toate astea, observ ca forta mea de cumparare e mai scazuta ca-n 2002-2003 de ex. Atunci daca as fi avut salariul de-acu as fi fost belfer.

In concluzie: Leul s-a intarit, iar preturile se poate considera ca cresc in valuta. Si deci scade forta de cumparare.

Economia creste, iar forta mea de cumpare scade. Pradoxal, nu?
zoro2
QUOTE(maks @ Dec 12 2006, 15:08) *
Sa fie un efect al politicilor economice liberale?

n-am inteles aici,
politica liberala facuta de liberali sau politica liberala a lu'd.a. cel mic ?

si unde se rasfrange fericirea aia de cifre asupra muritorului de rand, ca vad ca pleaca pe capete din tara iar aia de mai sunt o le ghiortaie matele de foame ?

La nivel macro poate stam bine, dar personal pe mine si alte 20.000.000 (milioane) de romani nu ne incalzeste cu nimic
s-a bagat cota unica de impozitare, pe moment e ok (pe moment) dar in 2 ani va tb renuntat la aceasta, bumul de investiti (scontat si partial reusit) se va stinge si atunci - de unde pui mei bani de salarii la bugetari si pensi ?

personal nu ma intere evolutia de mai sus, cand stiu ca salariu meu ramane acelasi iar painea, gazele, etc tot cresc si cresc si iar cresc.
maks
Eu nu prea gasesc o explicatie pentru povestea asta.Si sunt de acord, pana nu o sa simt "cresterea" asta in buzunar toata povestea seamana a poneiul asteptat de optimist dupa ce a primit o balega.

Nu ma prea pricep dar ma gandisem la cota unica de impozitare cand am pomenit de politici liberale.Dar probabil ca nu are nici o legatura.
Mosotti
tocmai mi-am luat ferarri, deci pot sa confirm. anu trecut mergeam pe bicicleta
turbo trabannt
QUOTE(Mosotti @ Dec 13 2006, 02:41) *
tocmai mi-am luat ferarri, deci pot sa confirm. anu trecut mergeam pe bicicleta

a, la tine a ajuns ferrari-ul meu ala vechi? smile.gif

ala nou l-am luat cu un credit cu buletinul. scria pe buletin cu rosu : cetatean UE.

direct de la zurich l-am luat. si l-am facut praf in gropile de la nadlac.
cap_tepos
QUOTE(maks @ Dec 12 2006, 15:40) *
Eu nu prea gasesc o explicatie pentru povestea asta.Si sunt de acord, pana nu o sa simt "cresterea" asta in buzunar toata povestea seamana a poneiul asteptat de optimist dupa ce a primit o balega.

Eu o cred. Ca nu o duc eu mai bine, asta e altceva.

Nu sunt din Bucuresti, insa uita-te ce-i acolo! Ce forfota e, cate masini sunt (nu mai ai loc nici la WC de ele)! Uita-te cu ce disperare se cumpara, ce cozi sunt in supermarketuri! Toti se afiseaza numai cu lucruri de ultima ora! Vedeai asa ceva in urma cu 10 ani?
SDan222
QUOTE
Cresterea consumului final individual al gospodariilor populatiei (cu 12%) a fost determinata, cu preponderenta, de majorarea volumului de marfuri din comertul cu amanuntul (22,7%).

Ce ti-e si cu manipularea asta ...

Comunicat de presa al Institutului National de Statistica nr. 63 din 11.12.2006
Produs Intern Brut
Consum final al gospodariilor populatiei
Realizari - milioane lei preturi curente
perioda 1 ian - 30 sept 2006 : 180425,0
modificare fata de perioada 1 ian - 30 sept 2005 : 112,0

Unde-i VOLUMUL ala de marfuri ? Nu cumva e vorba de PRETURI ?
maks
QUOTE(cap_tepos @ Dec 12 2006, 15:44) *
Eu o cred. Ca nu o duc eu mai bine, asta e altceva.

Nu sunt din Bucuresti, insa uita-te ce-i acolo! Ce forfota e, cate masini sunt (nu mai ai loc nici la WC de ele)! Uita-te cu ce disperare se cumpara, ce cozi sunt in supermarketuri! Toti se afiseaza numai cu lucruri de ultima ora! Vedeai asa ceva in urma cu 10 ani?

Eu ce sa zic.Sper sa fie mai bine cat mai repede.Si nu ma indoiesc ca e vorba de o realitate dar ma intreb cand o sa pot observa asta si la mine.Cozi la supermarketuri erau si anul trecut.Or fi aceiasi.
SDan222
QUOTE(cap_tepos @ Dec 12 2006, 15:44) *
Toti se afiseaza numai cu lucruri de ultima ora!

Numai mentalitatea nu-i 'de ultima ora', incolo ... da' mai conteaza ?
costaan
Uhhh. ce bine trăiesc ! Şi nu mi-am dat seama ! Nu mai vorbesc de părinţi!...belferi !
Abia aştept pensionarea (în) privată. Trai nineacă !
Liberalismu-i bun, dar pentru cei informaţi...restu'... mai 'e' ţări care 'are' nevoie dă ei.
Io-te ce emisiuni frumoase şi educaţionale avem cu 'realizaţii' noştri prin ioropa...lacrimi...chestii...se rupe inima-n tine, nu alta.
Mosotti
economia nu evoluaza fantastic cind se cumpara engros lucruri importate de la altii, ci cind altii cumpara ca prostii lucruri exportate de noi
turbo trabannt
QUOTE(Mosotti @ Dec 13 2006, 03:40) *
economia nu evoluaza fantastic cind se cumpara engros lucruri importate de la altii, ci cind altii cumpara ca prostii lucruri exportate de noi

ba evolueaza super hiper fantastic.

pana vine nota de plata naughty.gif
tomaso
Economia romaneasca ESTE performanta.
Ma rog, incepe sa fie .

Sunt semne bune si totul va veni ca un bulgare de zapada. La inceput este de marimea unui rahatel ( toata lumea face bancuri ) dar pe masura ce se invarte, creste exponential.

Potentialul tarii noastre este enorm. Pe bune, fara exagerari.

Vin vremuri bune.
Copii, un sfat gratis !
Vine un nou inceput incepand cu 1 ian 2007.
La fel ca in 1990.
Cine il pierde pe asta, a pierdut definitiv.
Nu ratati aceasta sansa !

Nu va pierdeti timpul cu prostii si nu asteptati sa faca altii iar voi sa-i imitati pe cei care au avut succes.
costaan
QUOTE(turbo trabannt @ Dec 12 2006, 16:41) *
ba evolueaza super hiper fantastic.

pana vine nota de plata naughty.gif

Fii pe pace, nu va plăti nimeni nimic. Mai apar ceva taxe și gata, se rezolvă. Avem economiști !...nu ca la alții...trebuiesc importați...
Bitter
Domne ! eu unul sunt de acord ! Economia nationala duduie mai-mai sa eplodeze !
Probabil asta-i cauza pentru care traim din ce in ce mai bine ! Iar aia de la caspis ( www.caspis.ro ) sunt niste boi ! aia de la cnp ( www.cnp.ro ) idem ! death.gif

Probabil ca asta este cauza din care ajutorul social se acorda cu cea mai mare usurintas celor care nu detin: drujbe, bijuterii, casa, teren, masina etc. !

Aia dreacu romanii ce se mai lamenteaza ca nu pot plati gazu si curentu si cauta pricina politicenilor care amaratii de ei castiga si ei acolo un leu la KW sau mc.

La munca trantorilor, ce va tot lamentati ! Sa duduie econemia europeana din Romania, le aratam noi lor americanilor si europenilor ! In curand vom refuza orice ajutor din partea statului si ne vom oferi sa donam tarilor africane subdezvoltate toate surplusurile noastre !

Traiasca si la mai mare ! coolspeak.gif
SDan222
QUOTE(tomaso @ Dec 12 2006, 16:45) *
Vine un nou inceput incepand cu 1 ian 2007.
La fel ca in 1990.
cine il pierde pe asta, a pierdut definitiv.

Exact. Asta e cheia. Si de-aia nici nu are vreun rost sa ma bucur ca prostu' in piata Universitatii sau oriunde in alta parte. Ca doar un prost se poate bucura la gandul ca sentinta i-a fost semnata.

QUOTE
ne vom oferi sa donam tarilor africane subdezvoltate toate surplusurile noastre !

Da-le dreaq de tari africane, ca-s de tot rasul. Aia si-ar baga banu' in banci elvetiene in loc sa-l investeasca - ca tot omu' destept - in terenuri, case si masini. Chiar, poate se infiinteaza Fondul Liberta ... asta ... Aderarea.
tomaso
QUOTE(SDan222 @ Dec 12 2006, 16:57) *
Ca doar un prost se poate bucura la gandul ca sentinta i-a fost semnata.

Sentita si-o semneaza fiecare.
Fiecare pentru el, asta este regula.
Wake up !!!!!!!!
SDan222
Treaba asta era valabila si pentru oamenii lui Ilici, in '90.
Dan55
Totul se rezuma la cele 5-6 miliarde (oficial) trimise de cei care traiesc afara dar care cred ca sunt mai multi bani. Acesti bani sunt schimbati rapid in lei pentru ca nimeni nu mai tine valuata. Deci leul este la mare cautare de aceea si a crescut in raport cu valuta.
Si daca tot creste leul toate bancile care au sucursala in romania vand si ele valuta. Se imprumuta la ele in tara cu 3-4% de la populatie, cumpara lei si la final au 20% castig, dau inapoi cei 4% si raman cu 15%.
La o suma de 1 miliard castiga 150 de milioane fara sa faca nimic.
Mai sunt strainii care au cumparat mii de hectare de pamant si asteapta sa creasca pretul dar banii cu care au cumparat sunt inca in romania pentru ca ei nu au vandut inca pamantul deoarece pretul terenurilor inca creste.

Acum intreb si eu. Ce rol are politica liberala in toata treaba asta?
radumiki
QUOTE(turbo trabannt @ Dec 12 2006, 15:44) *
a, la tine a ajuns ferrari-ul meu ala vechi? smile.gif

ala nou l-am luat cu un credit cu buletinul. scria pe buletin cu rosu : cetatean UE.

direct de la zurich l-am luat. si l-am facut praf in gropile de la nadlac.

Unde ai vazut tu gropi la Nadlac? Vorbesc serios, e foarte bun drumul acolo... rolleyes.gif

In rest, pe moment economia noastra creste, salariile cresc ->preturile cresc. Este o chestie de moment, asa inteleg romaniil economia de piata (nu toti... wink.gif ). Perspectiva inseamna preturi aproximativ stabilizate si salarii ascendente, bineinteles cu o justificare pur economica: cresterea productivitatii si o piata a muncii sufocata de cereri. Pentru ca asta se intampla acum, iar la anul situatia va fi si mai dramatica: exista o criza de specialisti si de oameni dornici sa munceasca pe un salariu de cacat in Romania. Stii, vorba aia, cei meseriasi au plecat deja dincolo... e numai o vorba. biggrin.gif

Cuvantul ,,fantastic'' este exagerat in titlul topicului, economia romaneasca evolueaza aproape normal. Se putea si mai bine. ma gandesc la legislatie, in primul rand...
turbo trabannt
QUOTE(radumiki @ Dec 13 2006, 04:21) *
Unde ai vazut tu gropi la Nadlac? Vorbesc serios, e foarte bun drumul acolo... rolleyes.gif

pai dar tu ai vazut ferrari luat cu credit cu buletinul ? rolleyes.gif
radumiki
QUOTE(turbo trabannt @ Dec 12 2006, 17:22) *
pai dar tu ai vazut ferrari luat cu credit cu buletinul ? rolleyes.gif

Nu, dar banuiesc ca Mosotti, ca coleg o sa-mi divulge potul, sa aiba si el sanse sa ajunga in Rai! tongue.gif
maks
QUOTE(Dan55 @ Dec 12 2006, 17:19) *
Acum intreb si eu. Ce rol are politica liberala in toata treaba asta?

Hei, am intrebat nu am afirmat.Nu ma pricep la economie.Astept si eu explicatii de la cei care se pricep mai bine.Din ceea ce spui reiese ca nici macar nu este efectul unei politici constiente.Astept pe cineva care se pricepe sa confirme sau sa infirme ce ai spus.Dar din cate stiu liberalismul tocmai cu asta se lauda.Cu neinterventia statului in economie.
turbo trabannt
QUOTE(radumiki @ Dec 13 2006, 04:24) *
Nu, dar banuiesc ca Mosotti, ca coleg o sa-mi divulge potul, sa aiba si el sanse sa ajunga in Rai! tongue.gif

nu ca n-are buletin de rai laugh.gif . i-am pus eu o vorba "buna" .

economia merge bine pt ca :

nevasta se uita la monica si iri. boul de barbat vine praf de la munca acasa si ea incepe sa ii impoaie capul: iote ce bijuuri , ce toale are tzoapa asta! tu nu esti in stare de nimica , uite bosorogul asta e mai tare ca tine. argue.gif

bizonul se duce si face credit ca sa poata intzoli "sifonierul" inlove.gif
zoro2
QUOTE(tomaso @ Dec 12 2006, 16:45) *
Economia romaneasca ESTE performanta.
Ma rog, incepe sa fie .

tomaso stiu ca esti "doctor" in ale economiilor occidentale
care-i baza SANATOASA a economiei romanesti
Ce producem noi ?
NIMIC

Da, se investeste in Romania dar total nesanatos pentru poporul roman. Nu am nici o indoiala in ceea ce zic.
Ne vindem toate resursele - IEFTIN - e un jaf, atat.

Statisticile de mai sus sunt un cac..t cu mot dat sa-l miroase prostimea
tomaso
QUOTE(zoro2 @ Dec 12 2006, 17:30) *

Cacatul atrage mustele.
Important este sa miroasa cat mai apetisant pentru muste.

In cazul nostru, mustele sunt acele mega benga fonduri de investitii care ruleaza bani cat PIB-ul nostru.
Unde vin aceste fonduri, acolo vine si restul lumii.

Vrei mai multe detalii ?
radumiki
Din ce stiu eu, oamenii angajati la companiile multinationale care exploateaza resursele tarii au salarii mult peste media pe economie. Iar preturile practicate nu stiu daca erau mai mici daca patronatul era roman. Ma indoiesc totusi de acest lucru. sleep.gif

Trebuie insa tinut cont de un lucru: companiile care si-au deschis acum portile la noi trebuie sa evolueze si sa se consolideze. In plus nimeni nu opreste un roman sa investeasca in Vest spre exemplu. Cine a oprit Rompetrol sa cumpere un lant de benzinarii, cine-i opreste pe alti romani sa cumpere statiuni si hoteluri afara? E normal sa fie si reciproca. Nu ne fura nimeni tara, nici nu ne-o cumpara, o sa traim tot aici, in aceleasi conditii, sau ceva mai bune. Nu ma bucur! wink.gif
zoro2
QUOTE(tomaso @ Dec 12 2006, 17:33) *
Cacatul atrage mustele.
Important este sa miroasa cat mai apetisant pentru muste.

In cazul nostru, mustele sunt acele mega benga fonduri de investitii care ruleaza bani cat PIB-ul nostru.
Unde vin aceste fonduri, acolo vine si restul lumii.

Vrei mai multe detalii ?

N. Iorga zicea: Capitalul strain e ca o ploaie de vara, hraneste plantele dar o ia soarele inapoi

Corect,
Numai ca "planta" aceea nu mai suntem noi (sau poate doar "legume" mai suntem), pentru ca suntem doar negri pe plantati, intelegi, nimic mai mult.

apropo: ce se mai produce-n orasu tau ? nimic, nu ?
sorin mok
QUOTE(zoro2 @ Dec 12 2006, 17:43) *

Excelent citatul!

N.Iorga... alte timpuri iar ca politician, da-mi voie sa fie sceptic.
tomaso
QUOTE(zoro2 @ Dec 12 2006, 17:43) *
apropo: ce se mai produce-n orasu tau ? nimic, nu ?

In orasul meu ?
Eu stau la tara ( la munte ).

La mine se produc doar bucuresteni beti death.gif .
obnoxious
QUOTE
Rezultatul foarte bun inregistrat in primele noua luni se datoraza constructiilor, care au avut un salt de 17,7%, comparativ cu anul trecut, dar si revenirii agriculturii, care si-a majorat volumul de activitate cu 3,5%, conform INS. Industria a crescut, in primele noua luni, cu 7,1%, iar serviciile cu 7,8%. Constructiile, serviciile si industria au avut o contributie de 80,8% la produsul intern brut.

Deci domne pe de o parte de e de bine, dar pe de alta parte...
QUOTE
Pe partea de cerere, consumul final ramane principalul motor de crestere economica, in primele noua luni ale anului acesta avansand cu 11%. Cresterea consumului final individual al gospodariilor populatiei (cu 12%) a fost determinata, cu preponderenta, de majorarea volumului de marfuri din comertul cu amanuntul (22,7%).

...asta nu e a buna. Adica mai exista parca un indicator economic si anume deficitul comercial. Problema e ca e in crestere. Nu ar fi mare chestie daca am importa utilaje industriale, super-echipamente sau super tehnologii dar importam fructe, legume, tot felul de porcarii pentru lumea a treia, masini de spalat "decapotabile", televizoare care nu se mai vand in UE si altele.

tomaso ai dreptate in principiu dar este o problema cu acele fonduri de investitii: sunt foarte instabile si fac investitii pe termen scurt, dupa care marcheaza profitul si se muta la vecini. Adica azi vin pentru ca e crestere economica si isi pot investi banii cu un randament foarte bun pentru clientii lor, maine la prima adiere de vant mai serioasa isi fac bagajele si te lasa cu ochii in soare.

Mai am o curiozitate:care au fost top 100 investitii in domeniul constructiilor. Pentru ca daca astea fost proiecte inceput mai demult si terminate anul asta...
zoro2
QUOTE(tomaso @ Dec 12 2006, 17:47) *
In orasul meu ?
Eu stau la tara ( la munte ).

La mine se produc doar bucuresteni beti death.gif .

mai sunt ceva paduri pe acolo in care sa se ascunda ursu sau le-au dus taiate si-npachetate la export sa faca straini mobila pe care s-o revanda fraierilor de romani (ca de noi am uitat sa facem mobila) vai de mama noastra de natie idioata (ba daca stau sa ma gandesc, de ce pusca mea greci ereau dupa noi in clasamentu ala ?).
tomaso
QUOTE(obnoxious @ Dec 12 2006, 17:51) *
tomaso ai dreptate in principiu dar este o problema cu acele fonduri de investitii: sunt foarte instabile si fac investitii pe termen scurt, dupa care marcheaza profitul si se muta la vecini. Adica azi vin pentru ca e crestere economica si isi pot investi banii cu un randament foarte bun pentru clientii lor, maine la prima adiere de vant mai serioasa isi fac bagajele si te lasa cu ochii in soare.

Da coane, stiu ca ma dreptate. Important este sa ma credeti si voi ( sfaturile moca sunt mai greu de crezut ).
Aceste fonduri zgubilitice sunt doar cireasa.
Grosul vine doar dupa ce aceste fonduri au demonstrat ca au iesit in castig.

De ce credeti voi ca sunt disperati astia din UE sa ne alinieze costurile cu ale lor ?
Orice ban se ruleaza in economie, ne aduce beneficii imediate.

De exemplu.
Factura energetica de anul acesta.
radumiki
QUOTE(tomaso @ Dec 12 2006, 17:56) *

Explica, please... wink.gif
zoro2
Daca as fi un neamt cu bani as veni in romania sa investesc pentru ca:

1. Dau o spaga mai buna la unu si-mi rezolva toate impozitele catre handicapatul de stat roman
2. imi trag 100 de romani si le dau salari dupa pu_a mea asa 100 euro sa le scot ochi si nici nu le-as plati cas, fond de somaj, asig de sanatate - a, ba le-as plati la 3 mil de lei adica 300 RON adica un cac_t pt mine
3. cel care face pe nebunu il arunc in strada asa ca sa vada si ailalti care au copi de crescut SA MA ASCULTE SI SA SE SUPUNA

oricum merita sa investesti in romania, e o tara fara stapan plus ca statu roman te ajuta sa o furi, ce-mi place tara asta
radumiki
QUOTE(zoro2 @ Dec 12 2006, 18:04) *

Nu stiu pe ce te bazezi, iti spun sigur ca nu e asa. Poate chestiile astea s-au intamplat acu' 10 ani, cel ce vine acum in Romania cu gandurile aste nu are nici o sansa.
Crede-ma, a evoluat poporul, il platesti cu 500 de Euro pe luna si crede ca lucreaza tot in comunism, Iar daca-i spui ceva, raspunde nonsalant: ,,Am in fisa postului asta?'' laugh.gif
zoro2
QUOTE(radumiki @ Dec 12 2006, 18:08) *
Nu stiu pe ce te bazezi, iti spun sigur ca nu e asa. Poate chestiile astea s-au intamplat acu' 10 ani, cel ce vine acum in Romania cu gandurile aste nu are nici o sansa.
Crede-ma, a evoluat poporul, il platesti cu 500 de Euro pe luna si crede ca lucreaza tot in comunism, Iar daca-i spui ceva, raspunde nonsalant: ,,Am in fisa postului asta?'' laugh.gif

pe bune, tu locuiesti in romania sau ai auzit tu ca ..... de la ......
eu iti zic lucruri reale

verifica daca vrei
gtk
geeeez, din nou aceleasi pareri @#%$%^& nesustinute de absolut nici o dovada... cum ca se fura la greu, se dau spagi, angajatorii straini dau salarii minime pe economie (apropo, un sofer obisnuit cat.B la strabag[austria] are cam 600-700 eur net - asta fiind foar un exemplu), fondurile de investitii "pleaca" biggrin.gif si alte ineptii...

unii dintre voi sunteti plictisiti rau cred... altfel nu se explica... biggrin.gif

economia romaneasca in mod clar a crescut (desi nu chiar "fantastic") si cred ca va creste iar in cele din urma veniturile vor depasi ritmul de creste a preturilor... bine, asta deja s-a intampat intr-o oareceare masura insa multa lume nu percepe caci acum exista cheltuieli care existau in proportie mai mica sau deloc in trecut (internet, mobile "smechere", pc-uri sau upgrade-uri la acestea, benzina pt. masina[daca e cazul - si cam e din ce in ce mai mult], credite accesibile pt. tot felul de lucruri, etc.)...
obnoxious
QUOTE(tomaso @ Dec 12 2006, 17:56) *
Aceste fonduri zgubilitice sunt doar cireasa.
Grosul vine doar dupa ce aceste fonduri au demonstrat ca au iesit in castig.

Problema mare a acestor fonduri este ca pleaca la fel de repede cum vin si te trezesti in brate cu 10.000 de someri pe zi, pentru ca un anumit fond FGSADWIwhatever a decis ca este mai rentabil sa investeasca in Rep. Moldova unde curentul si mana de lucru sunt mai ieftine. Aceste fonduri produc nimic, doar plimba niste bani. Nu fac investitii pe termen lung intr-o economie.

QUOTE
De ce credeti voi ca sunt disperati astia din UE sa ne alinieze costurile cu ale lor ?
Orice ban se ruleaza in economie, ne aduce beneficii imediate.
Pentru ca daca ne integram si dispar taxele la export/import intre noi si ei: si ai lor si ai nostrii sa aiba sanse "egale" pe piata. Asta teoretic. Oricum ai "lor or" sa aiba sanse "mai egale". De asta se si supra-reglementeaza. De asta exista si un aquis (parca...asa ii zice), la care culmea sunt campioane tarile mai nou integrate (Franta si Germania sunt pe ultimile locuri)...

QUOTE
Da coane, stiu ca ma dreptate. Important este sa ma credeti si voi ( sfaturile moca sunt mai greu de crezut ).
Sfaturile tale sunt moka pentru ca "producerea" lor este moka smile.gif. Daca te costa mai mult netul cred ca facturai ceva...
zoro2
singura investitie rentabila pt statu roman e Loganul
nu-i gluma, restu-s glume, BCR, OMV, CEC (o sa fie) si fondurile alea surduale.
Bitter
QUOTE(gtk @ Dec 12 2006, 18:21) *
geeeez, din nou aceleasi pareri @#%$%^& nesustinute de absolut nici o dovada... cum ca se fura la greu, se dau spagi, angajatorii straini dau salarii minime pe economie (apropo, un sofer obisnuit cat.B la strabag[austria] are cam 600-700 eur net - asta fiind foar un exemplu), fondurile de investitii "pleaca" biggrin.gif si alte ineptii...

unii dintre voi sunteti plictisiti rau cred... altfel nu se explica... biggrin.gif

economia romaneasca in mod clar a crescut (desi nu chiar "fantastic") si cred ca va creste iar in cele din urma veniturile vor depasi ritmul de creste a preturilor... bine, asta deja s-a intampat intr-o oareceare masura insa multa lume nu percepe caci acum exista cheltuieli care existau in proportie mai mica sau deloc in trecut (internet, mobile "smechere", pc-uri sau upgrade-uri la acestea, benzina pt. masina[daca e cazul - si cam e din ce in ce mai mult], credite accesibile pt. tot feul de lucruri, etc.)...

Bine spui ! Te sustin 100% coolspeak.gif
Nu pricep ce dracu or fi avut in cap idiotii aia din guvern cand au alocat fonduri pentru ajutor la plata intretinerii pe timp de iarna. Cine mai are doar 500 RON pe luna de trait, ce cred astia ca suntem in Somalia ?

O fi vreo greseala la mijloc, huh.gif ori cineva a vrut sa-si bata joc de sefii lui din minister peacefingers.gif

La munca bai ! ce va tot lamentati atat ca niste babe sifilitice ! death.gif
tomaso
QUOTE(obnoxious @ Dec 12 2006, 18:21) *
Sfaturile tale sunt moka pentru ca "producerea" lor este moka smile.gif. Daca te costa mai mult netul cred ca facturai ceva...

Se apropie Craciunul ....

Radu,
Factura energetica este mai mica pentru ca importurile sunt mai ieftine, datorita unui leu puternic.
Ieftinirea este egala cu diferenta de curs.

Singura problema ar fi ca este un delay intre macroeconomic si nivelul de trai.
Dar asa este normal sa fie.
Bitter
QUOTE(tomaso @ Dec 12 2006, 18:35) *

Toate acestea sunt cele mai evidente semne ca "dudie" economia ! wink.gif
Evoleaza economia asta nationala extraordinar, ma enerveaza astia care-s tot timpu`Gica Contra ! death.gif
zoro2
QUOTE(tomaso @ Dec 12 2006, 18:35) *
Se apropie Craciunul ....

Radu,
Factura energetica este mai mica pentru ca importurile sunt mai ieftine, datorita unui leu puternic.
Ieftinirea este egala cu diferenta de curs.

Singura problema ar fi ca este un delay intre macroeconomic si nivelul de trai.
Dar asa este normal sa fie.

iep, si un alt delay intre citirea contorului tau la energie energetica si plata.
plus ca mai e si regularea regularizari.
gtk
bitter, eu nu am spus ca nu exista si romani nevoiasi... dar la modul general nivelul de trai a crescut iar economia este in continua crestere, iar odata cu aceasta creste se reduce si numarul celor care au nevoie de ajutor de la stat... incet, dar sigur...
SDan222
QUOTE(gtk @ Dec 12 2006, 18:21) *
(apropo, un sofer obisnuit cat.B la strabag[austria] are cam 600-700 eur net - asta fiind foar un exemplu),

Conform INS, salariul mediu brut pe economie in luna octombrie era de 1155 RON. Ceea ce inseamna 866 RON net.
Defalcat (exemple) :
- transporturi rutiere si feroviare - 836 RON net
- constructii - 748 RON net
- comert 678 RON net
- invatamant 942 RON net
- sanatate 794 RON net
- administratie publica 1478 RON net
- textile 598 RON net
- industrie alimentra 665 RON net
- intermedieri financiare 2262 RON net
- asigurari 1536 RON net
p.s : aceste sume includ - fireste - si megasalariile stabilor.

Ma intreb cam cat castiga majoritatea prostimii daca la multinationale se plateste atat de bine ... Ca sa iasa media, nu de altceva ...
turbo trabannt
QUOTE(SDan222 @ Dec 13 2006, 05:55) *
Conform INS, salariul mediu brut pe economie in luna octombrie era de 1155 RON. Ceea ce inseamna 866 RON net.
Defalcat (exemple) :
- transporturi rutiere si feroviare - 836 RON net
- constructii - 748 RON net
- comert 678 RON net
- invatamant 942 RON net
- sanatate 794 RON net
- administratie publica 1478 RON net
- textile 598 RON net
- industrie alimentra 665 RON net
- intermedieri financiare 2262 RON net
- asigurari 1536 RON net
p.s : aceste sume includ - fireste - si megasalariile stabilor.

Ma intreb cam cat castiga majoritatea prostimii daca la multinationale se plateste atat de bine ...

vezi cat era salariul mediu acum 2-3 ani. do the math smile.gif
Pages: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.