Intr-un moment de plictiseala, in jurul orei trei noaptea, m-am decis sa scriu ceva.
Zau ca eram plictisit! Ma gandeam la o crima noua...
Orice comentariu este binevenit.
Enjoy
--------------------------------------------------------------------------------
Eterna Iubire
Usor este totul. Din moment ce asta iti este clar, atunci nimic nu-ti mai sta in cale. Totul este posibil. Gandurile imi erau indreptate tocmai spre aceste cuvinte care candva nu rasunau deloc in mintea mea.
Era intr-o vineri racoroasa de decembrie. Tocmai ce terminasem cea de-a treia sticla de votca si ultima mea tigara din pachet incepea a avea forme neverosimil de diferite comparativ cu ceva ore in urma. Gandul imi era indreptat intr-un singur loc: ea. Tocmai faptul ca nu puteam a trece peste lucruri m-a impins spre acest lucru, caci de regula, nu prea beam, nici sa fumez nu-mi facea mare placere. Ea era cea pe care o vedeam in fiecare noapte, soptindu-mi cuvinte dulci, eu ascultand tot timpul cu acelasi entuziasm fiecare cuvintel al ei, lasand ca mireasma camerei in care locuiam sa ma acopere. Eram de nedespartit, eu si ea, mai tot timpul stand unul langa altul, minunandu-ne continuu de frumusetile universului si....de noi. Cu toate astea, nu obisnuiam sa vorbim prea des. De multe ori nu scoteam un cuvant toata ziua, insa cand incepea o discutie, ea era cea care dadea startul. Faptul ca imi vorbea, era cea mai mare binecuvantare. De-a lungul timpului nu am cunoscut multe fete, iar singura care ma aprecia pentru ceea ce sunt si ma trata asa cum doream, era ea, Oana. Tot timpul imi soptea cuvinte duioase, cuvinte ce ma faceau sa fiu cuprins de beatitudine. Avea un mod special de a vorbi. Era placut sa o ascult vorbindu-mi.
Lucrul ciudat era ca de fiecare data dupa ce termina de vorbit, era ca si cum tot ceea ce-mi spusase nu avea sens. Insa eu stiam ceea ce simtisem in momentul discutiei, asa ca nu-mi faceam griji in aceasta privinta. Era doar o chestiune de importanta minora ce trebuia „reparata”.
Vorbele ei, ulterior, n-aveau nici un fel de semnificatie logica pentru mine, asta stiam, insa nu oboseam gandul prea mult pe aceasta chestiune, dat fiind faptul ca stiam ce simtisem atunci cand imi vorbise. Uneori, cand plecam si ea ramanea singura, incercam sa gandesc din nou ceea ce imi vorbise. Nu avea absolut nici un sens, insa tot incercam pana cand oboseam de atata gandit.
Eram iubiti foarte inversunati, motivul acesta fiind dat de punerea inimii mele inaintea tuturor, inclusiv a judecatii. Nu, stiam ca nu e ceva gresit, asa cum imi spuneau multe persoane.
Nimeni nu vede nobletea din tine atunci cand n-ai statut social, cand nu poti dovedi printr-o diploma calitatile tale. Calitatile mele erau multe, insa soarta facuse ca nici una dintre ele sa nu-mi fie recunoscute, cu exceptia uneia, iubirea, ce o pretuiam cu fiecare ora, minut, fiecare secunda in parte.
Iubirea, acea utopie a fericitilor si fantezie a celor bolnavi, Aceasta m-a salvat, caci ea este singura care poate tamadui peste orice, absolut orice! Si cand gandeam ca un copil mic si neghiob ca iubirea constituia o slabiciune patetica...ce mai gand.. Poate ca putin mai multa gandire nu mi-ar fi stricat in acea vreme.
In iubirea noasta nemarginita, Oana reusea sa impuna reguli destul de rigide, pe care, bineinteles, le indeplineam fara a clinti. Nu imi permiteam a o necaji sau a nu-i respecta dorinta. Era febletea mea si doream tot timpul sa-i fiu alaturi, satisfacandu-i orice nevoi. Insasi faptul ca ne cunosteam de aproape o jumatate de an impunea acest lucru. Faptul ca o cunosteam si ca eram iubiti era ceea ce pentru mine semnifica mai mult si era mai de nepretuit decat orice altceva din aceasta lume.
Momentul intalnirii noastre a fost unul destul de aranjat. Eram absolvent de liceu, la profilul de biochimie, un profil al carui elev eram de nedepasit. Aveam tot timpul cartea necesara la indemana atunci cand imi aparea vreo intrebare sau incercam pur si simplu sa fac pe cineva sa inteleaga vreo structura a organismului sau. Multi ma considerau ciudat, insa tocmai aceasta ciudatenie era cea care ma facea cel mai bun. Eram singurul din grupul meu al carui tata avea posibilitati mai multe. Aveam pregatire cu cei mai buni profesori, dispunerea la dispozitia mea a diferitor instrumente utilizate in operatii medicale si acces la oase umane colectate prin intermediul unor persoane cunoscute din diferite facultati de medicina. Aveam tot ceea ce-mi doream la dispozitie cu exceptia unui singur lucru...iubirea. Eram pregatit de orice pentru a obtine acest lucru. Lucruri asupra carora esti disperat, dar nu insisti, ajung sa iti roada nervii. Acesta era cazul meu.
Dupa promovarea anului scolar a celei de-a douasprazecea mea clasa terminata, am fost cu toti colegii untr-un loc cunoscut numai noua, un loc in care ne petreceam timpul din cand in cand cu ocazii „speciale”. Era o casa abandonata, loc in care puteam a face destul de multe fara a deranja nici un vecin, casa fiind solitara, singurul loc in care puteau fi gasite alte persoane fiind situat la kilometri distanta.
In acel loc distractia s-a tinut in toi, pana cand in jurul orei unsprezece noaptea, am vazut-o. Tocmai ce intrase pe usa. Se uita tinta spre mine. Era evident ca pentru mine venise, puteam simti. Simteam in fiecare celula a corpului atractia ei fata de mine.
Colegii fiind foarte amabili, se gandisera sa puna o vorba buna pentru mine unei fete, ea urmand sa aiba o intalnire „oarba”. Nu era ceva nou pentru ea. Obisnuia sa aiba astfel de intalniri destul de des, insa niciodata nu cred ca s-ar fi gandit la gasirea persoanei potrivite prin aceasta cale. Nici eu nu credeam acest lucru, insa dupa ceva timp petrecut impreuna cu ea si cu ceva sticle de bautura, ne-am schimbat parerile.
Toata distractia durase in jur de patru ore, astfel incat, in jurul orei cinci dimineata eram in apartamentul meu, cel cumparat de parintii mei inainte ca ei sa plece din tara, in cautarea unor locuri de munca mai bune. Eram noi doi...in semi-intuneric... Lampa de pat si stelele erau singurele ce mai imprastiau o unda de lumina in camera. Eram noi doi...singuri.
Din acea noapte a inceput relatia noasta, relatie care nu si-a gasit sfarsitul.
Era frig, era intr-o vineri racoroasa de decembrie. Priveam spre intunericul ce invaluia orasul si, totodata, camera mea, lasand o umbra imspaimantatoare asupra intregii incaperi si asupra sufletului meu. Nu mai era langa mine. Plecase fara nici o vorba din viata mea si simteam cum sufletul imi era zdrobit si inima incepea a-mi aluneca in spate. Stateam pe scaunul de langa geam cu privirea spre stele, dorindu-mi ca ele sa incerce a-mi raspunde la intrebarea mea: de ce nu e Oana cu mine? Salvarea mea disparuse...cel putin asa credeam.
Aceea a fost poate cea mai deprimanta noapte pentru mine, stiind ca pierdusem ceva drag.
Nici un raspuns nu venea din nici un loc...
Fiind cuprins de oboseala si de intrebari fara raspuns, am decis sa dorm. Patul se afla chiar la trei pasi in spatele meu, fiind unul dintre cele mai mari pe care le-am putut gasi la vanzare.
Privind inapoi spre pat, am ramas socat. Acum intelegeam. Stiam de ce Oana nu imi mai era alaturi si eu nu mai puteam a-mi impartasi simtamintele. Corpul ei putrezit zacea in patul meu de o jumatate de an. Faptul ca ma refuzase ca iubit in momentul patrunderii ei in apartamentul meu, m-a innebunit. Fiind disperat, ea a incercat a scapa. Faptul ca s-a impiedicat, lovindu-se de coltul mesei, a fost un accident complet neintentionat.
Acum intelegeam in sfarsit de ce vorbele pareau de neinteles. Erau tipete ei, repetate zile intregi in timp ce zacea legata de mine in pat cu capul sangerand, emanand unul din cele mai ingrozitoare mirosuri. Aveam imaginea ei clara ca lumina zilei. Acele sunete stridente erau cele mai fine acorduri pentru mintea mea bolnava. Patru zile acele acorduri mi-au incantat urechea, mi-au umplut inima de iubire si sufletul de fericire...apoi au incetat.
Patul era impregnat cu al ei sange. Era moarta...iubirea ucide. Eram indragostit. Intr-adevar, acum imi gasisem iubita. Nu plecase niciodata niciunde, a fost tot timpul alaturi de mine.
Eram in sfarsit impreuna, pentru totdeuna, in relatia care nu si-a gasit sfarsitul.
Cazacu Andrei
9.VIII.2006
05:44
