discriminarea rromilor -un adevar?
Pagini: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50

ahmein

Intr-o Romanie in care exista sate fara curent, copiii fiind siliti sa mearga kilometri pana la o alta scoala ca sa invete suntem acuzati (noi romanii,de parca minoritatile n-ar avea responsabilitati) ca nu asiguram, din rautate probabil, conditii pentru ca rromii sa invete si sa munceasca.
Sunt in masura sa spun, ca cetatean al acestei tari dar si ca profesor, ca aceasta acuza e total nefondata.
In primul rand, exista inca un obicei impamantenit la tzigani, de a nu lasa femeile la scoala. E drept ca unele familii de tzigani au renuntat la aceasta practica, e vorba de cei care locuiesc alaturi de romani, adica intr-o comunitate in care tiganii sunt minoritari.
In al doilea rand s-au organizat multe targuri de job speciale pentru etnia respectiva, iar rezultatul a fost elocvent. Tziganii au refuzat sa se angajeze justificandu-se in fel si chip.
In al treilea rand exista destule familii de tigani foarte bogati (sa ne intrebam si cum au ajuns asa) care nu intentioneaza sa-si educe copiii ci doar sa-i invete sa castige bani din afaceri necurate.
Ar mai fi si alte lucruri de mentionat insa eu intreb simplu :pana cand o sa mai suportam minciuna asta care ne dezonoreaza si cand oare presa care se considera libera va trata aceasta problema cu obiectivitate fara a fi timorati de ideea falsa de discriminare.
Va las pe voi sa continuati.
Hadess
QUOTE(ahmein @ Jun 10 2006, 00:13) *

Nu continuam ca e pericol de rasism si xenofobie naughty.gif Romii sunt un subiect sensibil pe agenda UE!
UE vrea ca romii sa devina cetateni responsabili ai Marii Patrii Europene. Deci trebuie integrati rapid in societatea europeana, impreuna cu Romania desigur. E drept ca multi s-au "integrat" deja pe la Paris si la Viena, insa nu cum trebuie rolleyes.gif
In fine ce s-o mai lailaim? Au dreptul si OBLIGATIA la invatatura. Mai ales OBLIGATIA. Sa le faca scoli in romanes si gata. Sunt cateva cazuri de astfel de scoli, insa prea putine. Sa-si invete corect limba si sa-si creeze o cultura scrisa. Poate in felul asta capata constiinta si mandrie de neam si asta le va aduce un plus de respctabilitate. Incet-incet poate se vor socializa si se vor integra. Treaba e ca nu prea avem timp de experimente. Romii sunt un popor ramas in urma din punct de vedere cultural pentru ca au fost pusi intr-o situatie defavorizata timp de sute si sute de ani, iar dupa dezrobire nimanui nu i-a pasat sa le ridice nivelul cultural si social. Cam asa a fost si cu sclavii din USA. Insa aia au avut militanti cu renume care au cautat sa-i scoata din inapoiere si sa-i inregimenteze in diverse miscari pentru emancipare si drepturi. La noi cine sa se ocupe cu asta? Medelin? Gutza? Piticu' Minune? puke.gif
Cand o apare un Martin Luther King de etnie roma, atunci sa te tii! w00t.gif
 
ahmein
QUOTE(Hadess @ Jun 9 2006, 22:42) *

Stai linistit frate HadeSS . Au deja un Martin Luther King.Am asistat acum cateva luni la o adunare pe care o au ei la o "biserica" din zona Damaroaia(Bucuresti).Nu ti-ar fi placut sa auzi ce am auzit eu.
Pe urma, il au pe nemernicul de Iliescu care s-a folosit de ei la sugestia serviciilor sovietice ptr. care lucreaza,castigand alegerile. Istoria semnaleaza o colaborare mai veche intre tiganii de pe teritoriul Romaniei si serviciile secrete ruse( la 1907 conducatorii unor satre tiganesti au fost platiti de rusi sa creeze tensiuni in zona Moldovei)
In timp ce a refuzat retrocedarea pamantului taranilor romani, iliescu i-a imbogatit pe tigani cu aurul din bancile noastre!
matthew
după cum a închis mosotti ultimul post în genul: ţiganii sunt defavorizaţi doar de ei înşişi.
ahmein
QUOTE(matthew @ Jun 10 2006, 03:10) *
după cum a închis mosotti ultimul post în genul: țiganii sunt defavorizați doar de ei înșiși.

De fapt se pune problema daca ideea discriminarii tziganilor nu este sustinuta de puteri din afara tarii cu scopul de face deservicii Romaniei.
Un amic plecat in Elvetia mi-a povestit ca a participat la un eveniment organizat de niste ziaristi occidentali care au proiectat un film despre Romania in care erau prezentate blocuri fara geamuri din ghetourile capitalei (zona Zabrauti), iar comentariul era : "Priviti in ce conditii inumane sunt tinuti etnicii rromi in lagarele de concentrare din Romania." Bineinteles, cei care priveau filmul si-au exprimat revolta fata de atrocitatile la care erau supusi bietii tzigani. Degeaba amicul meu a incercat sa explice ca e vorba de cu totul altceva, a fost apostrofat si dat afara din sala.
In acest caz autoritatile romane ar trebui sa se sesizeze si sa dea in judecata astfel de detractori.
Si nu e singurul caz.
Eu de multe ori ma simt strain in tara mea.
Hadess
QUOTE(ahmein @ Jun 10 2006, 01:10) *
Stai linistit frate HadeSS . Au deja un Martin Luther King.Am asistat acum cateva luni la o adunare pe care o au ei la o "biserica" din zona Damaroaia(Bucuresti).Nu ti-ar fi placut sa auzi ce am auzit eu.
Pe urma, il au pe nemernicul de Iliescu care s-a folosit de ei la sugestia serviciilor sovietice ptr. care lucreaza,castigand alegerile. Istoria semnaleaza o colaborare mai veche intre tiganii de pe teritoriul Romaniei si serviciile secrete ruse( la 1907 conducatorii unor satre tiganesti au fost platiti de rusi sa creeze tensiuni in zona Moldovei)
In timp ce a refuzat retrocedarea pamantului taranilor romani, iliescu i-a imbogatit pe tigani cu aurul din bancile noastre!

Trebuie sa avem grija sa nu cadem in rasism si chestii din astea. Eu de exemplu am fost suspendat 3 zile ca am fost prea "acid" la adresa homosexualilor asa ca am sa fiu foarte moderat in cele scrise aici...
In ce zona din Damaroaia ziceai ca ai asistat la miting? Eu stiu doar biserica ortodoxa de la capatul lui 24... Iar daca au deja lideri asta e un lucru bun.
Cum spuneam, romii sunt un popor ramas in urma din punct de vedere cultural pentru ca au fost pusi intr-o situatie defavorizata timp de sute si sute de ani, iar dupa dezrobire nimanui nu i-a pasat sa le ridice nivelul cultural si social. Cam asa a fost si cu sclavii din USA. Insa aia au avut militanti cu renume care au cautat sa-i scoata din inapoiere si sa-i inregimenteze in diverse miscari pentru emancipare si drepturi. La noi cine sa se ocupe cu asta? Medelin? Gutza? Piticu' Minune, Vijelie?
Sper sa apara acei lideri care sa-i convinga de beneficiile culturii si civilizatiei. Stiu ca s-au tiparit manuale in limba lor si exista cateva programe educationale si alte asemenea manifestari. Cred ca e putin totusi. Un popor nu e un popor modern decat daca are elite intelectuale si tot ce inseamna asta.
Despre conspiratia mondiala impotriva Romaniei nici nu poate fi vorba. Ne-o facem singuri cu mana noastra , nu e nevoie de strainii cei "dusmanosi". Stai linistit, frate, mai rau ca noi.... nu ne vrea nimeni raul!
Intotdeauna vor fi probleme acolo unde sunt amestecate doua etnii, doua culturi, doua niveluri de civilizatie. Insa e rolul autoritatilor si a societatii civile ca sa vegheze si sa se implice ca sa existe o convietuire armonioasa si nu o confruntare. Aici unde stau acum, hispanicii si altii reprezinta peste 30% din populatia oraselului. Stiu ca in trecut au fost unele probleme. Cei de origine "europeana caucaziana" ii cam considerau pe "latinos" ca fiind cam second-hand. Nespalati, puturosi, betivi, scandalagii, violenti, anti-sociali, venetici, etc. Numai ca multi din acesti "latinos" sunt urmasii amestecului intre spanioli si bastinasii pueblo si sunt in aceste locuri de dinainte ca vreun gringo sa puna piciorul acolo. Candva toate statele astea au apartinut Viceregatului Mexic, multa lume habar nu are astazi de asta.
Insa acesti hispanici au stiut sa se organizeze. Au lideri. Elementele antisociale au fost marginalizate si s-a cooperat cu autoritatile in sensul reducerii infractionalitatii. Cativa etnici latino sunt alesi in Consiliul orasenesc si contribuie la gestionarea treburilor in oras, etc.
Acum 2 luni cand a fost marea miscare nationala a hispanicilor, toti au incetat lucrul timp de o zi, pe intreg teritoriul Federatiei! Si revendicarile strigate in limba spaniola au fost luate in seama. Si anglo-saxonii au realizat ca fara acesti "minoritari" nu pot face nimic in state. Nu stiu exact datele insa se pare ca 10% din populatie este de origine hispanica, fie nativi, fie emigranti din America Centrala si de Sud. In unele state procentul este cu mult mai mare.
Ce vreau sa spun, de fapt? Ca se poate ajunge la o intelegere indiferent de problemele interetnice. Suntem oameni si putem sa traim si sa muncim impreuna.
mihaibo
Romania e in plina tiganizare
Unde vedeti voi discriminare peacefingers.gif

death.gif death.gif death.gif death.gif death.gif death.gif
 
Basarab
Daca se spala la 2 saptamani nu ma supar. Totul e ok.
ahmein
QUOTE(Hadess @ Jun 10 2006, 08:35) *

Sunt de acord ca teoretic putem trai impreuna.Am colegi de scoala tzigani care s-au integrat in societate si mi-ar fi rusine sa-i bag in aceeasi oala cu majoritatea.Insa cine cunoaste bine problema,stie ca ei traiesc enclavizati si ca nu renunta la "traditiile" lor. Insasi faptul ca au structuri paralele cu structurile statului de drept indica faptul ca nu isi doresc integrarea. De altfel autoritatile sustin practicile etniei (vezi casatoriile la varste fragede,tolerarea staborului) in loc sa actoioneze in spiritul legii.
Nu-i vorba de rasism,pentru ca nu am facut nici o referire la superioritatea rasei caucaziene,e vorba de un lucru care ne deranjeaza pe toti:caracterul antisocial reflectat de "traditiile" acestei etnii.
Situatia nu seamana deloc cu cea din America,unde negrii au fost tinuti in crunta sclavie.La noi, taranii iobagi
erau siliti sa munceasca din greu in conditii infernale,in timp ce"robii"tzigani erau nomazi, obligativitatea lor era sa plateasca dari la sfarsitul anului boierului pe mosia caruia erau cazati iarna.
Taranul roman a fost mult mai chinuit decat robul tzigan.
Ti-as recomanda sa citesti in "Istoria culturii si civilizatiei"-Ovidiu Dramba cateva referiri in documente medievale si moderne la contactul etniei rrome cu alte natiuni.
Iti multumesc pentru atentionare, dar cred ca am dreptul sa-mi spun parerea in mod civilizat.
As mai face o referire la America de sud. In evul mediu,cateva tari europene au deportat in masa tziganii de pe teritoriul lor (satui de actele antisociale) in Brazilia,Argentina si alte tari ale Americii latine. Asa zisul spirit latin al unor popoare europene si nu numai, este de fapt un spirit oriental (sarazinii in Italia de sud, maurii in Spania, turcii in Balcani).Latinii erau ordonati, ordine pe care au preluat-o mai tarziu popoarele germane,odata cu colonizarea romana.
De aceea cred ca tziganii se simt excelent in mediul "latin, cu telenovele,manele,seminte la poarta casei si multa multa lene...(parca-i vad pe mexicani;nu-i asa ca seamana?) Ba chiar,"regele" cioaba intr-un articol al revistei fundatiei Aven amenza,spunea ca rromi au ocupat teritoriul actual al romaniei cu mult inaintea romanilor. Tare gagiu' !
Salazar

Salut la toata lumea. Interesant topicul. Ca sa putem vorbi despre situatia rromilor ar trebui sa cunoastem cate ceva din istoria lor. Am cautat pe Google si am gasit cateva siteuri interesante din care am ales un citat:

"Estimez ca intre 50 si 75% din populatia Romaniei nu stie nimic despre sclavie**. Manualele scolare de istoria romanilor abia mentioneaza "dezrobirea", fara insa a da vreo explicatie. Pe de alta parte, toti romanii stiu ca negrii au fost sclavi in America.

Consider ca aceasta situatie este inacceptabila. Intr-un fel, este de inteles ca istoricii romanii au motive sa nu mentioneze acest capitol rusinos din istoria tarii prea des. Tin minte ca toata istoria pe care am facut-o la scoala avea ca moto "romanii au dus numai razboaie de aparare" si "romanii nu au facut rau la nimeni". Chiar termenii folositi cauzeaza uneori confuzie, de natura sa diminueze gravitatea situatiei. Se vorbeste despre "rob" in loc de "sclav" si de "dezrobirea tiganilor" in loc de "abolirea sclaviei in Moldova si Tara Romaneasca". Desi corect din punct de vedere istoric, termenul robie este mai cosmetic si amestecat de unii oamenii cu termeni ca iobag, serb etc. care nu prea stie lumea exact ce inseamna. Desi situatia taranilor iobagi se inrautateste din secolul al XIV-lea pana in secolul al XVIII-lea si ajunge foarte aproape de sclavie, ei nu au fost niciodata sclavi ca rromii, adica fara personalitate juridica, facand parte din bunurile stapanului. In limbajul modern, termenul "sclav" este mai potrivit decat sinonimul sau "rob".

Jumatate de Mileniu de Sclavie*
Primele atestari ale prezentei rromilor in Moldova (1428) si Muntenia (1385) sunt documente in care ei sunt listati ca bunuri ale unor manastiri. Cu alte cuvinte, sclavi. La venirea rromilor, sclavia era deja practicata in principatele romane. In timpul razboaielor cu tatarii, prizonierii tatari au fost transformati in sclavi; rromii au fost vazuti ca straini si tratati exact ca inamicii tatari. Interesant este ca rromii au fost facuti sclavi in mare parte din cauza ca erau mestesugari priceputi si aveau o mare valoare economica. In functie de stapan, existau trei categorii de sclavi: domnesti (ai printului sau statului), boieresti (ai boierilor) si manastiresti (ai manastirilor). La inceput, toti sclavii erau domnesti. Ei ajung in posesia manastirilor si boierilor prin donatii sau vanzare.

Documentele oficiale folosesc termenul "rob" dupa anul 1600, dar in general cuvantul "tigan" insemna automat sclav (un bun motiv pentru a folosi "rom" si nu "tigan" in ziua de astazi). Sclavii se puteau casatori doar cu consimtamantul stapanului. Daca cei doi soti aveau stapani diferiti, consimtamantul ambilor stapani era necesar. Daca robii se casatoreau fara consimtamantul stapanilor, ei erau despartiti si copii lor impartiti intre stapani. Abia in secolul al XVIII-lea (dupa 400 de ani de la inceputul sclaviei), casatoria este declarata indisolubila, iar stapanii nu au dreptul sa desparta familiile, parintii si copii - teoretic vorbind. Un roman care se casatorea cu un tigan devenea si el sclav. Un rob "iertat", in unele cazuri exceptionale, de stapanul sau, devenea "roman" sau om liber. Odata eliberat, fostul sclav avea drepturi ca orice alt om liber. Stefan Razvan, la origine sclav tigan, ajunge boier si apoi domn al Moldovei. Singurul drept al uni sclav era cel la viata. Cu alte cuvinte, stapanul era obligat sa ii dea de mancare si sa-l tina in viata. Totusi, Felix Colson, ziarist francez care a calatorit in Balcani in 1839, mentioneaza in jurnalele sale ca "desi se intampla frecvent, nici un boier nu a fost judecat pentru omorarea unui tigan aflat in posesia sa."

In Transilvania (aflata in Regatul Ungariei), cu exceptia partilor ajunse temporar sub stapanirea voievozilor munteni sau moldoveni, statutul rromilor era prin comparatie deosebit de bun. Ei devin iobagi ai coroanei in anii 1400, si acest statut este in general mentinut si dupa ce Transilvania devine principat autonom sub stapanirea otomana. Practic, ce insemna iobagi ai coroanei? Dreptul de a umbla prin tara si a poposi pe pamanturile coroanei, autonomia interna a cetelor de rromi, toleranta coroanei fata de ne-apartenenta la religia crestina, absenta obligatiilor militare. Romii trebuiau sa plateasca o suma coroanei, mai mica insa decat populatia sedentara. In sec al XVI-lea s-a creat in Transilvania un voievodat al rromilor, o dregatorie in frunte cu un nobil voievod. Cu timpul, rromii care au renuntat la stilul nomad de viata si-au pierdut aceste drepturi. In Transilvania Imperiului Habsburgic se duce o politica de sedentarizare si asimilare a rromilor, care are un succes partial.

Revenind la Moldova si Muntenia, tiganii ocupau treapta cea mai de jos a societatii, dar aveau un rol foarte important in economie. Un calator englez scria la inceputul sec al XIX-lea: "cu toate ca tiganii alcatuiesc o parte atat de insemnata a comunitatii, ei sunt priviti cu cel mai mare dispret de ceilalti locuitori, care, intr-adevar, se poarta cu ei putin mai bine decat cu animalele; si epitetul insultator de 'hot' ar putea fi tolerat mai usor decat acela de 'tigan'." Multi rromi erau fierari. Obiectele de fier folosite in evul mediu in cele doua principate erau in cea mai mare parte facute de rromi. Preturile relativ mari la care se vindeau sclavii demonstreaza valoarea lor economica. Ei erau cea mai ieftina si sigura sursa de munca, oricand la dispozitia stapanului si au fost o importanta sursa de imbogatire pentru boieri si tara. Importanta unui boier crestea cu numarul de sclavi pe care il detinea. Robii domnesti erau in evul mediul lasati sa isi pastreze stilul de viata nomad si sa practice meseria pe care o cunosteau, atata timp cat plateau statului o taxa. Totusi, rutele pe care sclavii aveau voie sa calatoreasca erau strict controlate de autoritati. Pentru a pastra controlul asupra lor, mai multe cete de rromi erau puse de catre stat sub controlul unui bulibasa, si el rom.

Nu de putine ori, rromii fugeau si se ascundeau in munti pentru a trai liber. Acestia au fost descrisi de un observator european in secolul al XIX-lea ca "jumatate salbatici, jumatate dezbracati, mancand carne de caini in lipsa de altceva" si de altcineva ca "un neam de tigani care au reusit sa-si pastreze libertatea fugind in salbaticie si traind ca primitivii, din vanat si jefuind ocazional cate un trecator". Acesti oameni sunt insa adevaratii eroi ai unui popor inrobit, infruntand conditii extraordinar de grele pentru a-si pastra libertatea si avem toate motivele sa ne mandrim cu ei."

Va las pe dumneavoastra sa consultati restul la :
http://rroma.siteuri.ro/sclavia-rromilor.php

Va salut.
ahmein
QUOTE(Salazar @ Jun 10 2006, 21:50) *

Eu vorbesc despre prezent.Sa nu uitam ca pe vremea lu' nea Nicu erau obligati sa invete si sa munceasca.Deci vreo 25 de ani au avut posibilitatea sa scape de complexe.Dupa "revolutie" si-au dat arama pe fata.
Ce ar trebui sa facem? Sa platim la nesfarsit ajutoare sociale ptr.romii care nu vor sa munceasca?Pentru sutele de copii pe care ii fac fara sa-si asume responsabilitatea cresterii lor?
Daca erau atat de apreciati pentru munca lor,dupa eliberare de ce nu au continuat sa munceasca cinstit si au preferat sa se ocupe cu furtisaguri,bisnita, ajungand in situatia de azi.
Sa fim seriosi,nu au nici o scuza. nono.gif
gepres
Salazar,
Informațiile sunt de pe un site al rromilor care bineînțeles că au interesul să se victimizeze. În perioada pomenită nici iobagii nu o duceau mai bine existând o lege care le interzicea părăsirea domeniului. Dacă nici legarea de glie nu e o formă de sclavie atunci tăranul român a dus-o "boierește".
Pe de altă parte de la dezrobire a trecut prea mult timp pentru a mai putea fi invocată ca scuză pentru disprețul față de normele societății în care trăiesc.
axxa424
Intr-o tara mare si democrata, AMERICA, indienilor cei nespalati li s-au facut rezervatii...Hmmm, oare de ce nu i-am inchide si noi ? Aud ?
eu nu vad nici o diferenta intre indieni si tigani...cu regretul ca n-am facut si noi la fel ca americanii...intr-o vreme era la moda sa-i impusti...atacau forturile...astia de la noi ataca si acum civilizatia !
matthew
Ajtorul social ar trebui condiţonat de muncă în favoarea comunităţii, nu frecat menta în defavoarea civilizaţiei nono.gif
Ayame
QUOTE
Trebuie sa avem grija sa nu cadem in rasism si chestii din astea

Am cazut deja, cel mai bun exemplu este urmatorul: Cind o fiica de roman se marita cu tigan este renegata de familie, chiar daca tiganul nu este un infractor...

QUOTE
Intr-o tara mare si democrata, AMERICA, indienilor cei nespalati li s-au facut rezervatii...Hmmm, oare de ce nu i-am inchide si noi ?

Nu cred ca avem puterea sa-i punem pe tigani in rezervatii, sint prea multi, de la revolue incoa' nr. lor crescut, asta e un mare pericol pentru viitorul romaniei..
Rákóczi II
QUOTE(axxa424 @ Jun 11 2006, 09:10) *
Intr-o tara mare si democrata, AMERICA, indienilor cei nespalati li s-au facut rezervatii...Hmmm, oare de ce nu i-am inchide si noi ? Aud ?
eu nu vad nici o diferenta intre indieni si tigani...cu regretul ca n-am facut si noi la fel ca americanii...intr-o vreme era la moda sa-i impusti...atacau forturile...astia de la noi ataca si acum civilizatia !

Vai-vai! nono.gif
Trebuie sa traim in pace si intelegere. Ieri seara vedeam stirile la tv si la un moment dat s-a vorbit si despre integrarea romilor, despre discriminare si UE.... Trebuie sa face eforturi intense pentru emanciparea acestei etnii care se pare ca numara peste 2 mil., real. Sunt multe de spus despre trecutul acestui popor, insa trebuie sa privim in viitor CU INCREDERE! peacefingers.gif
landscape10
QUOTE(Rákóczi II @ Jun 11 2006, 19:12) *
Vai-vai! nono.gif
Trebuie sa traim in pace si intelegere. Ieri seara vedeam stirile la tv si la un moment dat s-a vorbit si despre integrarea romilor, despre discriminare si UE.... Trebuie sa face eforturi intense pentru emanciparea acestei etnii care se pare ca numara peste 2 mil., real. Sunt multe de spus despre trecutul acestui popor, insa trebuie sa privim in viitor CU INCREDERE! peacefingers.gif

Am fost in zona voastra si se pare ca i-ati "integrat" destul de bine. Asa de bine incat nu isi permit sa faca figurile pe care le fac aici. Toata stima pentru asta. Insa nu fii ipocrit te rog. Nu iti sta bine.
Rákóczi II
QUOTE(landscape10 @ Jun 11 2006, 20:06) *
Am fost in zona voastra si se pare ca i-ati "integrat" destul de bine. Asa de bine incat nu isi permit sa faca figurile pe care le fac aici. Toata stima pentru asta. Insa nu fii ipocrit te rog. Nu iti sta bine.

Nu sunt ipocrit, domnule. Incerc sa-mi depasesc prejudecatile.
Si rog sa mi se permita sa postez niste linkuri ( nu sunt reclame) catre institutii care se ocupa de problema discriminarii:

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii

Piata Walter Maracineanu nr. 1-3, sector 1 (intrare prin strada Victor Eftimiu)
Bucuresti, cod 010155 email: cncd@cncd.org.ro, tel: 021-312 65 79, fax: 021- 312 65 78
Asztalos Csaba Ferenc
Presedinte, secretar de stat ,

http://www.cncd.org.ro/

Este institutie Guvernamentala. Rog sa cititi cu atentie legislatia anti-discriminare inainte de a posta lucruri mai putin placute.

Si :http://www.intercultural.ro/rom/index.html

Institutul Intercultural Timisoara, partener al Guvernului Romaniei. Veti gasi multe proiecte in derulare, inclusiv pentru Romi.
Acum trebuie sa ma retrag, pana maine. Va doresc sanatate si o mai buna intelegere a societatii complexe in care traim IMPREUNA. peacefingers.gif
gepres
Stiți cum i-au integrat ungurii? Nu le-au permis să formeze comunități unitare. Au primit locuințe în cartiere de majoritari. Și i-au obligat să respecte legile neîngăduindu-le "tradițiile" ce contraveneau normelor.
Simplu și eficient.
Ayame
QUOTE(gepres @ Jun 12 2006, 02:52) *
Stiți cum i-au integrat ungurii? Nu le-au permis să formeze comunități unitare. Au primit locuințe în cartiere de majoritari. Și i-au obligat să respecte legile neîngăduindu-le "tradițiile" ce contraveneau normelor.
Simplu și eficient.

cu tiganii din romania nu cred ca-i asa de simplu.
matthew
QUOTE(gepres @ Jun 11 2006, 20:52) *
Stiți cum i-au integrat ungurii? Nu le-au permis să formeze comunități unitare. Au primit locuințe în cartiere de majoritari. Și i-au obligat să respecte legile neîngăduindu-le "tradițiile" ce contraveneau normelor.
Simplu și eficient.

Păi normal, ei nu acceptă regi și alte rahaturi. Evtl. regi la spălat europubele..
Ayame
QUOTE
Păi normal, ei nu acceptă regi și alte rahaturi. Evtl. regi la spălat europubele..

noi sintem de vina ca prea le-am cantat in struna tiganilor, am fost de acord cu toate cererile lor..
dixy
Nemţii aveau o vorbă pentru probleme de genul ăsta:

Munca te face liber!
Ayame
QUOTE(dixy @ Jun 12 2006, 03:25) *
Nemții aveau o vorbă pentru probleme de genul ăsta:

Munca te face liber!

nemtii seamana foare mutl cu giapanezii in gindire, parca si lor le sta la baza confucianismul...
ahmein
QUOTE(Ayame @ Jun 11 2006, 19:33) *
nemtii seamana foare mutl cu giapanezii in gindire, parca si lor le sta la baza confucianismul...

Ambele popoare s-au nascut pe un teritoriu ostil(geografic) si au fost obligati sa munceasca din greu pentru a compensa. Asta i-a facut probabil mai ordonati.
Pagini: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50
Aceasta este o versiune simplificată a paginii originale. Pentru a vizita versiunea originala click aici.