Cu dedicatie pentru Mossoti
Timisoara optimistaIn vestul tarii se nasc mai multi copii, iar salariul mediu e in crestere. Din ce in ce mai des in casele timisorenilor apare al doilea si chiar al treilea copil.
Daca in urma cu cativa ani oamenii se gandeau ca nu pot asigura viitorul decat unui singur urmas, acum gandesc pozitiv si se incumeta sa aduca pe lume mai multi mostenitori.
Asta si pentru ca au inceput sa castige mai bine, zona Timisului fiind una cu cea mai mare valoare a salariului mediu, dupa Capitala.
„Traversam o perioada de maxim optimism banatean”, sustine presedintele Ordinului Arhitectilor Filiala Timis, Adrian Ionasiu. El si organizatia pe care o conduce sunt beneficiari directi ai acestui optimism sporit: oamenii nu mai prididesc cu investitiile in case, parca se intrec care mai de care sa-si cumpere terenuri si sa-si construiasca pe ele casa visurilor.
„Lumea se casatoreste, face copii. Traim intr-o perioada de prosperitate si optimism care ar trebui exploatata pentru anii ce vin. Timisoara a fost un oras optimist in anii ’90, apoi a intrat intr-un picaj, dar dupa deschiderea granitelor optimismul a crescut fantastic”, este de parerre arhitectul Ionasiu.
In ceea ce priveste numarul mare al casatoriilor, in fiecare week-end acestea se apropie de o suta. Pana acum, in cea mai aglomerata zi, ofiterii Starii Civile au oficiat 83 de cununii.
Miracolul economic Pe strazile din Timisoara ti-e greu sa numeri masinile autohtone: orasul detine cel mai mare parc auto dupa Bucuresti, iar mai bine de trei sferturi dintre masini sunt straine.
Asta pentru ca timisorenii isi cumpara autoturisme bune, iar cand aleg nu vor neaparat ceva ieftin, ci o marca de calitate, care, in acest moment nu se produce in tara noastra.
Nicolae Taran, doctor in economie, crede ca optimismul la care asistam e datorat in principal indicilor econimici: somaj aproape inexistent, salarii bune.
„In aceasta zona cu somaj inexistent, exista foarte multe companii multinationale care au creat foarte multe locuri de munca. Timisoara, comparativ cu situatia dinainte de Revolutie, s-a dezvoltat spectaculos, are o superstructura in zona economica, e un miracol aici, iar acest lucru nu se putea sa nu aiba si o influenta asupra oamnilor. Sa ne uitam numai in zona puterii de cumparare, care e imensa: iesi de la supermarket si vezi o sumedenie de oameni care cumpara pe tichete de masa si au multe. Asta inseamna ca au si salarii foarte mari”, explica economistul.
Sociologii sunt de parere ca optimismul din societatea timisoreana apartine in fapt doar unui procent de 30a din populatie, care reprezinta stratul social cel mai bine dezvoltat. Si care fiind dezvoltat actioneaza „la vedere”. Acest strat social cuprinde cel mai mare numar al populatiei comparativ cu situatia din alte orase, in celelate zone din tara variind intre 5 si 10a din totalul polpulatiei.
„Exista in aceasta zona indicatori ce sunt suport subiectiv pentru a masura ordinea sociala (viata economica, disponibilitatea de a invata, speranta de a gasi un loc de munca, faptul ca daca termini o scoala e ceva pozitiv), iar de ani de zile acesti indicatori au valori foarte ridicate in vest. Tot aici avem si un capital social ridicat care se vede in bunastarea economica, intr-o stare de bine psihic, in retele sociale functionale”, spune sociologul Alin Gavreliuc.
Preocupare Atenti la detalii Indirect, faptul ca timisorenii o duc bine in numar mare se vede prin atentia pe care o manifesta din ce in ce mai pregnant, pentru detalii: oamenii isi construiesc case frumoase, daca nu, isi impodobesc cu flori balcoanele, sunt atenti sa-si amenajeze locuintele dupa ultima moda.
Un alt aspect, semnalat de dealerii de masini este ca se cumpara „in draci” masini straine, dar nu „de pe banda” ci cu optiuni inclusiv de design, atent selectate.
EVZ