Nici-nici ori sau-sau:problema este atit de complicata (depinde de unde privesti toata ISTORIA),incit este imposibil sa dai un raspuns transant,fara sa nemultumesti "cealalta jumatate".
Antonescu a fost cum se spune, un om al timpului sau. Si-a iuibit cu patima tara si a incercat intr-o conjunctura ce parea favorabila sa o trasforme cu forta in altceva si s-o scape de ceea ce ideologia nationalista romana considera ca fiind nociv: evreii, tiganii. Din acest motiv i-a transferat pe acestia din urma peste Nistru, din acest motiv, plus acela de a fi colaborat cu sovieticii, i-a prigonit pe evreii basarabeni si bucovineni. Totusi, de evreii din vechiul regat nu s-a prea atins, acestia aveau deja un loc prea important in economia si in societatea tarii pt a putea fi "eliminati' de pe o zi pe alta.
Mai presus de orice indoiala sunt demnitatea si curajul sau. Ca al treilea om al Axei din punct de vedere al fortelor angajate in razboi si probabil primul in ceea ce priveste inteligenta si talentul de comandant militar, el si-a castigat stima si consideratia lui Hitler si a altor generali germani, printre care von Manstein in persoana. Nu s-a impacat deloc cu coruptia si venalitatea ce domnea in armata pe vremea lui Carol al II lea - si s-au vazut "roadele" in 1940 cand armata romana a abandonat teritoriul national fara lupta, umilita si demoralizata, incapabila, din cauza carentelor catastrofale in pregatire si inzestrare, sa reziste unui atac extern. Probabil ca daca ar fi ramas in functie in 1937, la conducerea armatei, ar fi reusit sa o pregatesca de razboi asa cum trebuie si poate ca astazi, cine stie, nu am fi avut de tras consecintele unei guvernari comuniste.
El nu poate fi aruncat la gunoi pt ca i-a prigonit pe evrei. Asta ar insemna sa-i ignoram contributia adusa pt binele neamului sau. Trebuie sa-l vedem asa cum a fost, cu lumini si umbre. Ceea ce, dat fiind caracterul isteric al poporului nostru, este destul de dificil.
Cred ca raminem la "jumate-jumate"!Daca pentru unii a fost erou,pentru altii ramine criminal de razboi:adica ce a fost in realitate,un om al timpului sau,cu bune si cu rele,pe care noi il judecam scotindu-l de multe ori din contextul istoric.
terratec
Jan 31 2006, 00:55
Conteaza pentru voi ce a fost acest om ?
Are vreo importanta ?
Aveti Coca-Cola, aveti MacDonalds si mai ales "Stirile ProTV".
Aveti cultura multa si buna.
Aveti de toate.
Nu va bateti capul cu probleme ale romanilor.
Astea sunt lucruri vechi, nu sunt pentru voi.
Grave Land
Jan 31 2006, 01:32
Antonescu nu e nici un criminal.
Antonescu a incercat sa faca ce-i mai bine pentru Romania.
Antonescu e un om murdarit de actuala putere pro-iudaica. Asta-i tot.
Antonescu, viu in mintea mea. Undeva sus, pe treptele superioare ale nationalismului romanesc.
In Memoriam.
Citat din Ordinul de zi pe armata al lui Antonescu din 22 iunie 1941 :
"V-am fagaduit din prima zi a noii domnii si a luptei mele nationale, sa va duc la biruinta, sa sterg pata de dezonoare din CARTEA NEAMULUI si umbra de umilire de pe fruntea si epoletii vostri.
Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor stramosesti si a bisericii, lupta pentru vetrele si altarele romanesti de totdeauna.
OSTASI,
Va ordon: Treceti Prutul! Zdrobiti vrajmasul din Rasarit si Miazanoapte! Dezrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii vostri cotropiti! Re impliniti in trupul Tarii glia strabuna a Basarabilor si codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre...!" Ostasi! Plecati azi pe drumul biruintei lui Stefan cel Mare, ca sa cuprindeti cu jertfa voastra ceea ce au supus stramosii vostri cu lupta lor. Inainte! Fiti mandri ca veacurile ne-au lasat aici straja dreptatii si zid de aparare crestina. Fiti vrednici de trecutul romanesc! "
alex13romania
Feb 13 2006, 02:24
Am gasit pe un site cateva pareri interesante :
"Fara a fi fascist, el a vazut in ascensiunea ulterioara si-n violenta antisemita a lui Adolf Hitler o modalitate de a lupta impotriva acestei ordini internationale, ale carei reflexe in Romania dadeau apa la moara nationalismului xenofob." Alex Mihai Stoenescu
-----------------------------------------------------------------------------------------
"Maresalul reusise sa readuca Basarabia si Bucovina, rapite prin ultimatumul Moscovei si mai ramânea sa recucereasca Ardealul de Nord, rapit de unguri prin Diktatul de la Viena. In vremurile cat a stat la cârma Tarii, Maresalul Ion Antonescu a realizat multe pentru poporul si Tara sa. In acest sens se înscrie si aceasta Sfânta biserica ctitorita de dansul si sotia sa, martira Maria Antonescu." Prof. Dr. Josif Constantin Dragan
sarkizian
Feb 13 2006, 02:26
Ca tara mica, impinsa dintr-o parte de interesele unguresti, din alta parte de interesele germane si din alta parte de interesele rusesti, Roman ia nu a avut de ales.
Iata ce marturisea intr-un ziar evreesc o romanca ( evreica) nascuta in Oradea:
Doamna Elisabeta Schteiner,avea 6 ani cand hortisti au inceput sa sparga magazinele evreilor din Oradea.Decizia parintilor ei a fost sa fuga cu totii in Moldova, Bacau.
Daca Antonescu dorea sa ii extermine pe ovrei, ii trimetea la gazare in germania, nu ii incuraja sa fuga catre est.
Tot un evreu roman povesteste:
A venit in dupa amiaza zilei un ofiter militar si ia zis lui taicami-o:
- Ne`a misule, iati copii si ascundete ca am ordin sa vin la noapte sa va arestez!
Azi, unul din baietii lui ne-a misu e avocat in nord america.
Sunt multi evrei care ar vorbi despre un asemenea trecut, numai de lauda pentru romani si Antonescu, motivul pentru care nu vor sa o faca?
Se pun rau cu cei care au avut totusi de suferit, desi mai putin au avut de suferit din partea maresalului.
alex13romania
Feb 13 2006, 02:52
Pe winkipedia am gasit o descriere foarte interesanta :
Antonescu și fascismul
S-a spus adeseori că Mareșalul Antonescu a fost un "dictator fascist". Deși asupra dictaturii sale nu există controverse, în ceea ce privește orientarea sa politică lucrurile pot fi discutabile. Antonescu i-a spus lui Hitler că pe el "nu-l interesează ideologiile, ci interesele superioare ale patriei sale". Dacă ar fi fost "fascist", foarte probabil să se fi manifestat obedient în fața ordinelor lui Hitler. În realitate el a avut întotdeauna o ținută demnă în discuțiile cu Fuhrerul. Însuși dr. Goebbels recunoaște în jurnalul său: "Antonescu guvernează cu ajutorul masonilor și al dușmanilor Germaniei. Minoritățile noastre sunt asuprite. Reich-ul și-a dat atâta osteneală pe degeaba" (19 februarie 1941).
Antonescu și Holocaustul
Rolul si responsabilitatea lui Antonescu în Holocaust sunt subiecte controversate. Pe de o parte, în România nu a fost aplicată "soluția finală" de exterminare a evreilor, evreii de pe teritoriul administrat de România nu au fost trimiși în lagăre de exterminare, si chiar evrei străini și-au salvat viața trecând în România. Pe de altă parte, antisemitismul guvernării -- prin exproprieri, deportări, si execuții sumare în Basarabia, Transnistria, și în teritoriile ocupate militar -- nu poate fi negat.
S-a spus că Antonescu nu era de acord cu doctrina rasistă a lui Hitler, ("doctrina rasei superioare"), și că antisemitismul lui ar fi fost alimentat de fapt de naționalismul economic. Ținând cont de documentele ce ne-au rămas de la el, este discutabil dacă antisemitismul lui era de natură economică sau de natură metafizică și prin aceasta bazat pe argumente rasiale.
Poziția lui Antonescu față de evrei pare să fie ambivalentă. Mama sa vitregă, Frida Cuperman, era evreică, la fel ca și Rașela Mendel, cu care s-a căsătorit pe vremea când era atașat militar la Londra.
rakoczy
Feb 13 2006, 13:53
Pozitia oficiala a Presedintiei Romaniei:
@ Un procent semnificativ al comunității evreiești din România a fost distrus în perioada celui de-al doilea război mondial. Deportarea și uciderea sistematică au fost aplicate evreilor din Basarabia, Bucovina și județul Dorohoi. Transnistria, partea din Ucraina ocupată aflată sub administrație românească, a fost folosită ca un imens spațiu pentru uciderea evreilor.
Comisia concluzionează, împreună cu marea majoritate a cercetătorilor de bună credință ai acestui domeniu, că autoritățile române poartă responabilitatea principală, atât pentru planificarea cât și pentru aplicarea Holocaustului. Aceasta include deportarea și exterminarea sistematică a majorității evreilor din Basarabia și Bucovina, precum și a unor evrei din alte zone ale României, în Transnistria; omorârea în masă a evreilor români și a celor locali în Transnistria; execuțiile masive ale evreilor din timpul pogromului de la Iași; discriminarea și degradarea sistematică aplicată tuturor evreilor români în timpul administrației antonesciene – inclusiv exproprierea bunurilor, concedierea de la locurile de muncă, evacuarea forțată din zonele rurale și concentrarea în capitalele de județ și în lagăre și utilizarea masivă a bărbaților de origine evreiască drept mână de lucru forțată sub aceeași administrație. Evreii au fost supuși degradării pentru simplul motiv că erau evrei, au pierdut protecția statului și au devenit victimele lui. O parte a populației Rroma din România a fost de asemenea supusă deportării si morții în Transnistria.
Numărul victimelor
Numărul evreilor români și al evreilor din teritoriile aflate sub administrație românească uciși în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută. Totuși, Comisia concluzionează că între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucrainieni au fost omorâți sau au murit în timpul Holocaustului în România și în teritoriile aflate sub controlul său. Referindu-se la România, Raul Hilberg a concluzionat că nici o țară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară.”
Conștientă de responsabilitatea enormă care i-a fost încredințată, Comisia a decis să nu citeze o unică cifră concluzivă privind numărul evreilor uciși în România și în teritoriile aflate sub controlul său. În schimb, Comisia a ales să definească două limite între care se plasează această cifră, așa cum reiese din cercetările contemporane. Cercetări viitoare vor stabili, să sperăm, numărul exact al victimelor, deși s-ar putea să nu ajungem niciodată la imaginea completă statistică a carnagiului uman cauzat de Holocaustul din România.
Între 45.000 și 60.000 de evrei au fost omorâți în Basarabia și Bucovina de către trupele germane și române în 1941. Între 105.000 și 120.000 de evrei români deportați au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria. În regiunea Transnistriei, între 115.000 și 180.000 de evrei locali au fost lichidați (în special în Odessa și în districtele Golta și Berezovka). Cel puțin 15.000 de evrei din Regat au fost uciși în pogromul de la Iași și ca urmare a altor măsuri anti-evreiești.
Au murit de asemenea o mare parte dintre rromii deportați. Din cei 25.000 de rromi (jumătate din ei copii) trimiși în Transnistria, aproximativ 11.000 au pierit. Comunități rrome nomade vechi de secole au dispărut pentru totdeauna.
Evoluția distrugerii
Istoria exterminării evreilor români din perioada celui de-al doilea război mondial este plină de paradoxuri. În anii 1920 și 1930, propaganda antisemită, instigarea și violențele de stradă ale Gărzii de Fier au otrăvit atmosfera politică și au trezit animozitatea românilor împotriva populației evreiești a țării. În perioada cât s-a aflat la guvernare, de la mijlocul anului 1940 și până în ianuarie 1941, Garda a fost vârful de lance al aplicării unor legi și decrete antisemite care au adus daune imense evreilor și au pavat drumul pentru distrugerea lor prin înjosire și privarea de drepturi, proprietăți, demnitate și, mai ales, de mijloacele organizaționale și materiale pentru a se apăra. Victimele pogromurilor legionare din ianuarie 1941 au fost puține comparativ cu numărul celor care au pierit ulterior de mâna guvernului, armatei și jandarmeriei române. Deși Garda de Fier propovăduia acțiunea violentă împotriva evreilor, și este adesea învinovățită pentru Holocaustul din România, și deși mulți foști membri ai Gărzii de Fier și mulți simpatizanți ai săi au luat parte la politica sistematică de deportare forțată și ucidere a evreilor care a început în 1941, Garda de Fier fusese interzisă ca organizație la momentul când au avut loc majoritatea crimelor, iar conducerea ei (majoritatea fugiți în Germania nazistă sub protecția SS) nu a jucat nici un rol în guvernarea țării. Responsabilitatea directă pentru Holocaustul din România aparține exclusiv statului român condus de Antonescu.
Precum în Ungaria, în 1941, și Bulgaria, în 1942, și în România discriminarea antievreiască a avut o dominantă geografică. Evreii au fost omorâți – mai întâi și mai ales – în teritoriile disputate care au fost ulterior anexate acestor țări. În România, au fost deportați și omorâți evrei din Bucovina și Basarabia, teritorii care au fost pierdute și ulterior recucerite de la URSS, în timp ce, paradoxal, în București, chiar și în momentele de maximă disperare, continua un dialog straniu între oficialii români și liderii comunității evreiești pentru salvarea lor. Declarați inamici ai națiunii române împreună cu neamurile lor de către o teribilă propagandă oficială, acești lideri au demonstrat capacitatea lor de a menține deschise canale de comunicare cu oficialii români.
Autoritățile si birocrația româna care împărtășeau interesul german de a lichida evreii, și-au coordonat acțiunile cu Germania cu dificultate și numai pentru perioade scurte de timp. Divergențele privind aspectele de abordare, planificare și metodologie au condus la reacții negative din partea germanilor, foarte frecvent fiind învinuite tehnicile“ ineficiente ale pogromurilor din România, natura improvizată a ???marșurilor morții“, graba oficialilor români de a trimite lungi coloane de deportați peste Nistru, în 1941, și peste Bug, în 1942, precum și faptul că românii au acționat foarte frecvent fără un plan clar în legătură cu ce aveau să facă cu evreii odată ajunși la destinație, sau chiar se așteptau ca germani să le rezolve problemele. În plus, la începutlui anului 1943, politica românească fost influențată de Realpolitik. Presiunea germană pentru predarea evreilor din Vechiul Regat a produs un efect contrar: nici o putere străina nu le putea dicta naționaliștilor români ce să facă cu evreii lor.
În vara lui 1942, regimul Antonescu a acceptat în scris să-i deporteze pe evreii din Regat și sudul Transilvaniei în lagărul nazist de la Belzec, din Polonia, și plănuia noi deportări în Transnistria. Totuși, doar câteva luni mai târziu, aceiași oficiali români rezistau presiunii germane de a deporta evreii din țară în lagărele morții din Polonia. Inițial, România a aprobat si deportarea de către nemți a evreilor români aflați în Germania și în teritoriile ocupate de germani. Rezultatul a fost moartea a circa 5.000 de cetățeni români. În momentul în care evoluția schimbătoare a războiului a influențat gândirea celor de la București, mii de evrei români care trăiau în străinătate au avut șansa să supraviețuiască mulțumită reînnoitei protecții diplomatice românești. Deși evreii români au fost deportați în masă în Transnistria, mii dintre ei au fost ulterior repatriați (chiar dacă în mod selectiv). În mod ironic, cu cât sistemul de concentrare german își dezvolta potențialul terifiant, cu atât numărul de omoruri comise de români descreștea, la fel ca și hotărârea lor de a aplica legislația antisemită din țară. Aceste contradicții explică în mare măsură supraviețuirea unei mari părți din evreii aflați sub autoritate românească.
Tratamentul aplicat evreilor din Basarabia, Bucovina și Transnistria a determinat o serie de intervenții interne și externe, care au influențat decizia lui Ion Antonescu de a anula planurile de deportare din Moldova, Muntenia și sudul Transilvaniei. Diplomații elvețieni au încercat să intervină. Întrebarea dacă Nunțiul Papal a intervenit în favoarea evreilor rămâne neelucidată și merită să fie cercetată în continuare. Comitetul American pentru Refugiați de Război, înființat în ianuarie 1944, s-a implicat în salvarea orfanilor din Transnistria. Reprezentanții Crucii Roșii Internaționale au vizitat unele ghetouri din Transnistria în decembrie 1943 și s-au implicat în salvarea orfanilor din această zonă. Agenția Evreiască, Congresul Mondial Evreiesc și Comitetul de Urgență Evreiesc din Statele Unite au adresat un apel guvernului român pentru a opri persecutarea evreilor. În cadrul negocierilor cu Radu Lecca de la sfârșitul lui 1942, Agenția Evreiască a propus ca evreii care supraviețuiseră în Transnistria să fie întâi transferați în România și apoi să li se acorde persmisiunea să plece. S-a luat în considerare un plan de răscumpărare ca posibilitate pentru a convinge guvernul român să-și schimbe politica, sau măcar pentru a se câștiga timp. Pe de altă parte, diverși politicieni români, fie de factură liberală, fie, pur și simplu, oameni integri, precum și personalități publice au intervenit ocazional în favoarea evreilor și a rromilor.
România sub Antonescu a fost un stat totalitar și dictatorial, iar ordinele lui Antonescu au putut condamna la moarte evreii din Basarabia și Bucovina, tot așa cum au putut permite supraviețuirea multor evrei din Moldova și Muntenia. Întregul aparat de represiune militar și juridic a fost mobilizat împotriva evreilor în perioada primei jumătăți a războiului. Propaganda oficială a prezentat cu succes evreii ca fiind cel mai important inamic intern, ca agenți ai Londrei sau ai Moscovei, și ca principala cauză a dificultăților economice ale României. Acceptarea acestor minciuni a cântărit mai mult decât teama, în explicarea lipsei protestului.
Politicile anti-evreiești ale regimului Antonescu își trăgeau seva dintr-o lungă istorie de antisemitism în rândul elitelor politice și intelectuale românești. Ele combinau de asemenea ideologia Gărzii de Fier fasciste și pe cea a Partidului Național Creștin obsedat de antisemitism. Propaganda fundamentală a celor două partide și-a găsit loc în politica lui Antonescu. Mulți funcționari publici de la nivelul mediu al administrației erau foști membri ai Partidului Național Creștin. Legislația antisemită a regimului era tipic fascistă, iar câteodată se inspira direct din legile rasiste naziste, deși primele legi antisemite românești fuseseră deja emise de guvernul Partidului Național Creștin în decembrie 1937, înainte de alianța cu Germania.
Ideea emigrării forțate și-a găsit un sprijin larg în rândul antisemiților fasciști și non-fasciști din multe țări europene din perioada interbelică. Naziștii promovasera o astfel de soluție înainte de 1939. În România, Legiunea Arhanghelului Mihail și Partidul Național Creștin au propulsat această doctrină pe care Antonescu a îmbrățișat-o din toată inima. Unii istorici români au argumentat că emigrația forțată a fost obiectivul programului regimului, însă principalele instrumente folosite de Antonescu și regimul său în planul lor de a-i elimina pe evreii din România au fost execuțiile, deportările, munca forțată și înfometarea.
Dacă politicile și practicile antisemite ale regimului Antonescu erau inspirate de ură, comportamentul funcționarilor era ghidat, în cea mai mare parte, de aspecte pragmatice mărunte, ceea ce ducea, câteodată, la acțiuni întârziate cu iz oportunist. Poate ca Raul Hilberg a descris cel mai bine esența situației atunci când a scris:
Oportunismul a fost practicat în România nu numai la nivel național ci și în relațiile personale... Goana după câștig personal era atât de mare în România încât a făcut posibil ca mulți evrei să-și cumpere salvarea în fața persecuției... Examinând aparatul birocratic, cercetătorul rămâne cu impresia unei mașinării imprecise care nu răspundea adecvat la comenzi ci acționa în manieră imprevizibilă, uneori dușmănos, alteori în contradicție cu ea însăși. Această acțiune zmucită, neplanificată și inegală, sporadică și haotică, era rezultatul unui oportunism amestecat cu un caracter distrugător, o letargie periodic întreruptă de izbucniri violente. Rezultatul acestei combinații a fost o serie de acțiuni anti-evreiești cu adevărat unice.
Apelurile interne și externe, neînțelegerile în relațiile cu Germania, dar mai ales conștientizarea timpurie a lui Mihai Antonescu că razboiul de pe frontul de Est ar putea fi pierdut au împiedicat punerea în aplicare a planurilor de exterminare. În toamna anului 1942, se declanșează o a doua fază în politica românească. Ion Antonescu rămânea un antisemit violent (de fapt, în februarie 1944 și-a exprimat regretul că nu-i deportase pe toți evreii), dar, în timp ce războiul continua, criteriile pragmatice și oportuniste au devenit din ce în ce mai dominante în procesul decizional din România.
Atunci când România s-a aliat cu Germania nazistă în războiul împotriva poporului evreu, regimul Antonescu a pornit de la ideologiile antisemite și fasciste românești pre-naziste pentru a iniția și implementa Holocaustul în România.
În vederea degradării și distrugerii evreilor aflați sub administrația sa, statul român a utilizat armata, jandarmi, polițiști, funcționari publici, jurnaliști, scriitori, studenți, primari, instituții publice și private, precum și companii industriale și comerciale. Ordinele au fost emise la Bucuresti, nu la Berlin.
Atunci când guvernul Antonescu a decis să stopeze exterminarea evreilor, exterminarea a încetat. Schimbarea în politica față de evrei a început în octombrie 1942, înainte de eșecul de la Stalingrad, iar deportările s-au încheiat definitiv în martie-aprilie 1943. Au urmat discuțiile despre repatrierea evreilor deportați. Rezultatul acestei schimbări a fost supraviețuirea a aproximativ 340.000 de evrei români.
Dintre toți aliații Germaniei naziste, România poartă responsabilitatea pentru cea mai mare contribuție la exterminarea evreilor, în afara Germaniei însăși. Omorurile săvârșite în Iași, Odessa, Bogdanovka, Domanevka și Peciora sunt printre cele mai hidoase crime comise împotriva evreilor în timpul Holocaustului. Romania a comis un genocid împotriva evreilor. Supraviețuirea unor evrei în anumite părți ale țării nu schimbă această realitate.
În lumina faptelor rezumate în acest raport al Comisiei eforturile de a reabilita pe cei care au înfăptuit aceste crime sunt cu atât mai aberante și mai îngijorătoare. Nicăieri în Europa un criminal în masă ca Ion Antonescu, aliatul fidel al lui Hitler până în ultima clipă, nu a fost vreodată onorat public ca erou național.
Istoriografia oficială comunistă a încercat adesea să dilueze sau să nege pur și simplu responsabilitatea pentru asasinarea evreilor, aruncând întreaga vină asupra germanilor și elementelor declasate din societatea românească. În România post-comunistă, elitele politice și culturale preferă adesea să ignore și uneori să încurajeze propaganda pro-Antonescu, ceea ce a deschis ușa negării explicite a Holocaustului și reabilitării unor criminali de război condamnați. Puține voci s-au ridicat public împotriva acestui curent dominant.
--------------------------
Acesta a fost Criminalul Ion Antonescu.
Orice incercare de reabilitare intra sub incidenta Ordonantei 31/2003