Despre blazare

Sa vorbim astazi despre blazare. N-o sa-mi intitulez editorialul “Blazarea la tineri”, asa cum ar suna unul din sutele de referate care impanzesc Internetul, tocmai bune de a fi copiate si servite drept creatii proprii unor profesori mult prea naivi sau dezintereasati.
Adolescent fiind, nu cred ca mi-am pus vreodata problema daca sunt sau nu blazat. Eram mult prea preocupat sa traiesc, sa incerc sa-mi construiesc un univers solid, bazat pe oameni si pe valori. Daca m-ar fi intrebat cineva, as fi raspuns cu tarie : “Nu, nu sunt blazat !”. Ma interesau atatea lucruri, zilele mi se pareau prea scurte si noptile prea lungi. N-aveam suficienti ochi sa citesc si suficiente minute sa aflu lucruri noi. Aproape fiecare zi aducea cu ea noi oameni, cu misterele lor, cu frumusetile lor. Trebuiau descoperiti, intelesi, iubiti.
Blazarea e negarea cautarii. E incremenire. E inghet. E indiferenta. Viata e cautare. De la mediul cel mai propice, la filosofia cea mai potrivita acestuia. De la explicatii la intelegerea fenomenelor. De la trasarea drumurilor, la alegerea celui mai bun si, implicit, a partenerilor de calatorie. Viata inseamna miscare. A gandurilor, a sentimentelor. Inseamna framantare si cautarea echilibrului. Dar acela care evolueaza mereu. Nu cel incremenit in automultumirea data de gasirea unui caldut, fie el si mediocru.
La 16, 17 sau 18 ani incepi sa te cauti. Alergi dupa tot felul de Fata Morgana. Te lovesti cu capul de pereti, te impiedici, te ridici si alergi mai departe. Fiecare zi inseamna noi intrebari, noi raspunsuri, noi reevaluari ale raspunsurilor de ieri.
Sigur, poti privi lumea ca pe ceva exterior tie. Ca pe un sat in care cobori de pe varful inalt de munte pe care te-ai refugiat, pentru a cumpara paine sau a munci cate ceva ca sa strangi banii necesari repararii carutei. Poti sa-i privesti pe ceilalti ca pe niste actori, in spatele mastilor carora nu se ascunde nimeni, facand astfel inutil efortul de a privi si intelege. Poti sa te ignori ca om si sa reactionezi la stimulul cel mai puternic. Poti abandona hatisul ideilor si poti adopta ca decor de viata sistemul autoreglabil de instincte. Poti renunta sa-ti mai pui intrebari in favoarea linistii pe care ti-o da absenta raspunsurilor. In momentul in care nimic nu te mai intereseaza, inseamna ca nimic nu mai solicita efortul, ideile, implicarea, responsabilitatea ta. Nimic important de avut, nimic de pierdut, nu-i asa ?
Mirarea face parte din sistemul intelegerii. Absenta ei nu denota intelepciunea ci lipsa oricarui interes pentru a deslusi mecanismele universului din care faci parte. Indiferenta fata de oameni, fata de motivatiile lor, fata de sistemul de trairi si creatii, este cea mai sigura cale de a nu ajunge niciodata “sclavul” relatiilor umane, atat de costisitoare ca timp si afecte.
Viata e prea scurta pentru a ne complica, nu ? Si incepi sa elimini toate acele elemente care ti-o ingreuneaza, care par sa ti-o scurteze. Si te transformi, incet, intr-un organism ale caror unice reactii sunt determinate de elementele care ii asigura supravietuirea.
De atatea ori am spus si eu ca nimic nu ma mai mira. Si, in fiecare zi, descopar cu multa placere ca ma mira o multime de lucruri. Atunci cand ma mir, ma simt viu. Atunci cand incerc sa inteleg, am senzatia ca eu tin haturile vietii si nu invers. In fiecare zi descopar cate vieti ar trebui sa traiesc pentru a vedea tot, a simti tot, a intelege tot. Cati oameni ar trebui sa iubesc si cate ganduri si sentimente ar trebui sa le daruiesc.
Atunci cand esti crescut cu ideea ca nu conteaza in viata decat satisfacerea nevoilor de baza, devii “imun” la orice influenta din partea celorlalte componenete ale acestui miracol care este existenta omului. Pui pe pilot automat si incerci sa rupi, cu manile atarnand pe geam, cat mai multe frunze pe care sa ti le asterni la capatul drumului ca sa poti adormi linistit.
A fi blazat inseamna a nu fi om. Inseamna sa reprimi in tine exact acele impulsuri care deosebesc omul de animal. Inseamna ca iubirea ta sa fie una instinctuala si superficiala. Ideile tale sa fie sablonarde si liniare. Diminetile sa semene cu serile. Inseamna sa te condamni singur la o continua ratacire printr-o padure de copaci impietriti, cu forme umane.
Sa fii blazat inseamna sa te negi. Iar noi suntem construiti pentru a ne afirma. Ca fiinte umane.

ok, foarte frumos, filosofic, artistic si logic in acelasi timp, cu totul ca te-ai folosit de anumite scurtaturi si smecherii in sistemul logic.
nu crezi ca aceasta scurta filosofare asupra sensului vietii si blamarea blazarii ( suna marfa ) ar fi mers mai mult la blogs si nu ca thread ?

Radu Herjeu, on Aug 31 2005, 13:16, said:

Stim ce inseamna blazarea. Si mai stiu si de ce am fost construiti. Din egoism.

pai cum ai vrea sa fie tinerii in special Radule?
La ce ofera societatea noastra, crezi ca pot fi altfel?
Majoritatea tinerilor, sunt educati de catre parinti ce au trait intr-un sistem comunist, in care competitia, chiar daca exista, nu aducea vreo distinctie sau vreun folos. Astfel ca, multi inca mai asteapta sa le dea statul locuinta/loc de munca/etc.
Pe de alta parte, lipsa de interes a tinerilor, care provine din ignoranta parintilor dar si a profesorilor (prost platiti, la randul lor blazati)duce la blazare. Apoi, mai este si mirajul imbogatirii peste noapte si a luxului.... vezi amploarea luata de manele si numarul mare de muncitori pe plaiuri straine.... Dupa ani petrecuti acolo, si o bruma de bani adunati, intorsi in tara.... sunt fara perspective.
Mai sunt cei ce de bine de rau termina o facultate ca apoi sa fie platiti cam cu cat sunt platiti gunoierii sau mai putin decat un zugrav spre exemplu.
Fiind vorba de stat democratic, el nu ajuta cu  nimic pe cei ce au cu adevarat nevoie... o economie in stare de metastaza,  ce nu mai functioneaza de mult nu poate sustine statul, singura sursa de finantare fiind impozitele si taxele de tot felul...
Cu greu poti sa supravietuiesti cu o firma in tara asta, cand statul te ineaca cu impozite...
Oricum ai incerca sa privesti problema numita Romania, tot spre blazare ajungi.

Edited by Alinux, 31 August 2005 - 14:13.

Zazie, on Aug 31 2005, 15:08, said:

nu suntem construiti din egoism ci asta ne e esenta.
oricum care e legatura dintre blazare si egoism ?  :w00t:

shumilica, on Aug 31 2005, 14:06, said:

eu asa inteleg notiunea de "editorial"... probabil, deformare profesionala... daca gresesc, ii astept pe moderatorii acestei sectiuni sa ma corecteze.
Normal ca am folosit scurtaturi, ca doar nu scriam un tratat despre blazare. E bine daca oamenii le vad.

hmm, ce profesie ai ?
nu trebuie sa-ti zic eu ca scrii bine. eu unu te-am inteles perfect, cu totul ca cred ca blazarea este un efect si nu o cauza dar este un efect care creeaza alte efecte incontrolabile si astfel din efect devine cauza, ceea ce vreau sa zic e ca trebuie rectificat cauza blazarii si nu efectele ei, asta pentru a scapa de ea...

Alinux, on Aug 31 2005, 14:12, said:

Eu cred ca dimpotriva. Nu cred ca stand pe scaun si plangandu-ne de dureri de spate, o sa treaca. Ne ducem asa cum putem si ne cumparam o crema. Si cred ca tocmai intr-o astfel de lume, unde nu ti se ofera totul pe tava, nu prea  loc de blazare. sau daca e... atunci nu poate decat sa-mi para rau pentru cei care uita sa lupte. Viata lor va fi la fel de nemultumitoare si nici nu vor avea satisfactia ca au incercat macar sa schimbe ceva.

Este jurnalist. A realizat si o emisiune la A1, a prezentat stiri etc.


http://images.google...lr=&sa=N&tab=wi

Edited by johnny bravo, 31 August 2005 - 14:24.

shumilica, on Aug 31 2005, 14:21, said:

Da, ai dreptate... dar nici nu putem sa asteptam sa se schimbe de la sine... E un fel de cerc vicios... Blazarea duce la stagnarea societatii si aceasta duce la aparitia blazarii la noile generatii... Cineva trebuie sa rupa cercul.
Sunt jurnalist :)

Radu Herjeu, on Aug 31 2005, 14:26, said:

Si cine crezi tu ca poate rupe cercul?
:huh:

procesul din care a plecat blazarea a fost unul desfasurat in timp, asa ca nu poti sa o faci sa dispara decat tot pe o durata mare de timp, iar puterea unui om nu cred ca e suficienta, so, care-i planul tau? expune-l aici sau pe private, mie.

http://www.racovitan.../node/view/1534
.
Poti sa spui parerea ta in 10 cuvinte?

Sper ca next time nu deschizi topic-ul cu subiectul asta .


Plange. Discret, ca si cand n-ar fi vrut sa deranjeze pe nimeni. Plange elegant, asa cum e si imbracata. Intr-un colt, cu fata la perete, cautandu-si in geanta, cu miscari grabite, dar fara umbra de brutalitate in ele, o batista. Corpolenta, dar fara sa para masiva, se strange toata si lacrimile ii curg pe obraji. Nu se gandeste sa si le stearga cu dosul palmei. Maini ingrijite. Deja au inceput sa picure pe pielea intinsa a gentii, facandu-i model... Plange incet, fara zgomot, fara tremuraturi... Nu plange pentru cei de pe hol, nu plange ca sa fie vazuta, ca sa fie intrebata cu compatimire, s-a-ntamplat ceva... Probabil s-ar jena enorm daca mi-ar vedea privirea. Nu e batrana. Nici tanara. Oamenilor rotunzi la fata nu stii niciodata ce varsta sa le dai.
Intr-un final si-a gasit batista. Frumos impaturita. Si-a sters obrajii dar nu facea fata. Colturile ochilor nu vor, insa, s-o asculte si trimit noi si noi firisoare sarate spre barbie. In spatele ei, pe perete, dintr-un afis sclipeste dantura unei domnisoare semidezbracate. Nu stiu ce se-ntampla daca iei zilnic nu stiu ce vitamine...
La cativa metri mai incolo, cativa copii se harjoneau. Parintii, ca de obicei, isi rezerva placerea de a le face educatie in public. Nu fugi. Nu te-aseza acolo, casc praf, nu te sprijini de perete, ca si el e plin de praf, nu te juca cu perdeaua... ce sa mai vorbim de praful din ea... Era clar ca mai trecusera prin asta. Si copiii, la fel. Se opresc cateva secunde, se uita la figura usor plictisita a omului mare, si-si reiau nestingheriti jocul. O fi si-asta un joc, s-alergi in cerc, tipand cat de tare poti... Sau poate mai tare? Ce repede uitam cum eram ca ei. Si noi si ei, cu intrebarile noastre. Mai avem mult? Nu, acum intram... Copilul uita repede de nerabdare pentru ca descopera o banca pe care nu se suise de-a busilea. Nu te urca... mama preocupata repeta de multe ori, pe diferite tonalitati, indemnul... uneori suna si a amenintare. Pana isi vede copilul cocotat in picioare pe banca de vinilin. Renunta sa-l mai ameninte. Isi facuse datoria, tot holul stia ca ea nu fusese de acord. Se-ntoarce spre mama din stanga, deosebita de mama din dreapta care pare sa fi adormit din cauza caldurii. Nu stiu ce sa fac... e asa de vioi... Si cand era mic, nici macar nu plangea.
O sa aiba timp... pare sa-i spuna doamna din colt, care, intre timp, si-a bagat la loc batista si-si ridica privirile din pamant. Se-ndreapta cu pasi moi, dar siguri, spre usa care da la scari. Nu pare sa urasca pe nimeni. Nu i se citeste in ochi revolta impotriva universului. Doar niste ape calde, unduitoare, care se revarsa din cand in cand... Ape adanci si triste... Nu-ntoarce capul, ca si cand e sigura ca n-a lasat nimic in urma.
Etajul 3. O dimineata de vara ca oricare alta. Cine-o fi avut ideea sa puna pe acelasi culoar oncologia, pediatria si psihiatria?

Elena2k, on Aug 31 2005, 14:31, said:

Fiecare dintre noi, acolo unde e. Si acolo unde poate ajunge. Si trebuie sa incepem cu constientizarea faptului ca suntem responsabili de viata noastra si ca asteptand solutii miraculoase de la altii, in timp ce ne plangem de amaraciunea vietii noastre, nu se va schimba niciodata nimic.

"Iar noi suntem construiti pentru a ne afirma."
ha asta suna asa a corporate culture. suna a chestie pe care ti-ar spune-o un patron american ca sa nu fii blazat si sa muncesti cu spor. la mine provoaca reactii adverse.  :puke:

Radu Herjeu, on Aug 31 2005, 14:36, said:

Depinde de om si de personalitate.  Nu toti  ne plangem de amaraciune...poate cei care au renuntat sa lupte cu viata . Poate acei oameni care nu mai au speranta .

Radu Herjeu, on Aug 31 2005, 14:22, said:

si daca vrei sa iesi din blazare dar la tot pasul ti se pun piedici, cum procedam?