|
OUG 195/2002 actualizata prevede ca:
" Art. 49. - (1) Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h. (2) Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A și B, și limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteză mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliției rutiere. (3) Pe anumite sectoare de drum, ținând seama de împrejurări și de intensitatea circulației, administratorul drumului, cu avizul poliției rutiere, poate stabili și limite de viteză inferioare, dar nu mai puțin de 10 km/h pentru tramvaie și de 30 km/h pentru toate autovehiculele. (4) Limitele maxime de viteză în afara localităților sunt: a) pe autostrăzi - 130 km/h; b ) pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) - 100 km/h; c) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h. Art. 50. - (1) Vitezele maxime admise în afara localităților pentru categoriile și subcategoriile de autovehicule prevăzute la art. 15 alin. (2) sunt următoarele: a) 130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A și B; b ) 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, D și subcategoria D1; c) 90 km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din subcategoriile A1, B1 și C1; d) 45 km/h, pentru tractoare și mopede. (2) Viteza maximă admisă în afara localităților pentru autovehiculele care tractează remorci sau semiremorci este cu 10 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care face parte autovehiculul trăgător. (3) Viteza maximă admisă pentru autovehicule cu mase și/sau gabarite depășite ori care transportă produse periculoase este de 40 km/h în localități, iar în afara localităților de 70 km/h. (4) Viteza maximă admisă în afara localităților pentru autovehiculele ai căror conducători au mai puțin de un an practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează pregătirea practică în vederea obținerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse."
Acest mesaj a fost modificat de batman: 7th January 2008, 09:42
|