Viata in spital

Iar prin cimitir
Intotdeauna am avut boala pe indivizii care vin prin spital si vand diverse obiecte faurite in scopul cresterii sanselor de supravietuire: iconite, biblii, carticele de rugaciune si altele asemenea. La un moment dat chiar am intrebat o baba care luase un teanc de carticele despre Sfantul Pafnuftie daca atunci cand se duce la biserica sau la vreun priveghi mai prelungit cumpara  Agenda Medicala.
Ce cautam eu azi in Cimitirul Eroilor are mai putina importanta. Aleea mea e in alta parte.(Cica toti doctorii au o aleea in cimitir, unii ? aia de succes- chiar mai multe) Ce conteaza e ca de mult timp nu am mai avut parte de o distractie asa originala.
Am ajuns pe la 11 juma, la timp pentru a participa la instalarea in obiectiv a militarilor cu alamuri din regimentul de muzicanti si a cersetorilor din regimentul de nespalati.    
Cautand un loc cu umbra de unde sa pot avea o vedere buna asupra evenimentelor pe care le intuiam (coroane, vedete, televiziuni ) am ajuns intre 4 babe si 2 jandarmi. Chestia nasoala era ca bradul sub care stateam era cam sighinas si umbra mai mult ipotetica, asa ca stateam destul de inghesuiti. La un moment dat jandarmii au hotarat ca prea ii inghesuiam si ne-au spus sa plecam. Or fi jandarmii smecheri pe la manifestatii dar atacul asta asupra babelor pe terenul lor a fost total neinspirat.
-Ce vrei , mai baietas?Sa ne dam mai deoparte?De ce?
-Aici vor sta oficialii, mamaie!
-Nu ma fa pe mine mamaie,ma ! Si nu ma duc nicaieri ca sunt femeie batrana, am tensiune si ..
-...si io sunt operata !se baga o alta baba
-Dar va trebui sa va dati mai in spate pentru ca pe aici o sa treaca  d-l Iliescu! cred ca greseala tactica mai mare nu putea face individul.
-Vine Iliescu? Ha!Pai ma cunoaste!Mi-a strans mana mai demult! I-auzi doamna Marieta!Vine si D-l Iliescu!I-am vazut ieri o poza in ziar.Ce-a mai imbatranit...saracu?.
-Nu-i nascut in an cu Gile?(nu stiu cine e Gile)
-Cine?
-Cine...Iliescu!
-Aaaa....nu stiu...dar oricum arata mai rau!(deci Gile se tine bine pentru varsta lui )
Vazand jandarmii ca nu o scot cu babele la capat le-a casunat pe mine:
-Domnu? va rog sa va trageti mai in spate!
Ma uit in spate...nu imi convenea...pierdeam si umbra si pierdeam si firul epic ? nu aflasem cine e Gile.
Asa ca imi iau o mutra serioasa si spun, cu mare greutate pentru ca ma temeam sa nu ma buseasca rasul:
-Pai eu sunt oficial!
Se uita jandarmul la mine cu o neincredere motivata perfect de aspectul meu casual spre very casual:
-Adica?
-Reprezint societatea civila!Sa mor ca nu stiu cum mi-a venit pe moment ideea, dar a fost geniala, pe cuvant! In mod frecvent vedem pe la televizor diversi indivizi care spun cu nonsalanta ca reprezinta societatea civila. Ei bine, acum eram unul din ei...! Si ma gandeam ca daca ma intreaba cine sunt sa ii spun ca sunt baiatul lu? Ana Blandiana.Ca pe ea am vazut-o mai des cu eticheta asta de ?reprezentanta a societatii civile?. Oricum, geniul meu  nu a tinut la jandarmi si ala mai mare m-a condus cu mana spre soare. Noroc cu un individ in civil care a venit si le-a soptit ceva si au intins-o toti spre sosea uitand de noi.
Era si timpul pentru ca venise Nea Nelu. Dom?le nu stiam, dar la momente d?astea e un ritual: se da mana cu barbatii, se pupa femeile, se ridica plozii in brate si se mangaie babele pe cap. Se incepe din stanga cum te uiti la monument si se termina pe dreapta. Daca esti iute poti sa te mai asezi o data la rand si sa ii mai spui o data necazu? tau ca sa fii sigur ca nu uita(e si el batran si arata destul de rau!).
In acelasi timp soborul isi ocupase pozitia. La doispe fix incepu si slujba. Nu stiu cati dintre voi ati participat la slujbe depomenire, dar asta a fost epocala. Bref: intonarea imnului, slujba, pomenirea numelor tuturor celor inmormantati acolo, repet :TUTUROR, depunerea de coroane si plecarea ?oficialilor?(mai putin reprezentantu? societatii civile) au durat, si aici va jur ca nu va mint: 25 de minute! Bre, ori popii din Bucuresti stiu o varianta lights ori aia din sat de la mamaia au logoree, cert e ca puteam eu sa imi sparg creierii mult si bine sa aflu raspunsu la intrebare daca nu ma luminau tot babele mele :
-Uite, madam Marieta , uite ce fuga pe astia! Daca nu ii filmeaza nimeni!
Le pierdusem cateva minute din ochi pe colegele mele de brad (eram ca un palc de veverite asa stateam de ingramaditi). Cand ma intorc, am vazut ca ne inmultiseram: mai aparuse o doamna.Ce credeti ca facea? Facea medicina !
-Haideti, doamnelor, sa va iau o tensiune!Daca va duceti la spital va costa si o suta de mii!(I-auzi dom?le care e pretu?...pai la cate tensiuni iau io pe zi ar fi trebuit sa fiu becaloid la ora asta).
Dupa ce le rezolva pe toate se intoarce si spre mine:
-Haideti domnu? si dumneavoastra!
-Doamna, va multumesc, dar nu...
-Sa stii de la mine ca boala de la batranete incepe din tinerete!(profund gand...ce-i drept e drept)
-Zau ca ...
-Bine, bine, va stiu eu pe voi astia tinerii ca am fost asistenta...si cu un gest de lehamite se indrepta spre alt grup de veverite.
Ce s-a discutat p?acolo pe la oficiali pot sa va spun ca e un episod aparte si merita atentie, dar acu ? chiar nu mai am timp de scris

Edited by serie_noire, 05 June 2008 - 19:07.

 serie_noire, on Jun 5 2008, 20:06, said:

Mon vieux, s-avem pardon, insa d-asta-i injura lumea pe doctori... Pai dupa ce ca vine omu'  vai de mama lui, suparat si amarat, abia tarandu-si zilele, voi ii luati pana si tensiunea !!! Lasati-l, nenica, macar cu asta, ca doar atat i-a mai ramas.

E inginera individa cu tensiometrul electronic... si cum se uita, ca si cum ar calcula ceva (desi metoda e mai usoara decat cititul ceasului... cu limbi :)  )

 serie_noire, on Jun 5 2008, 14:36, said:

ala gras dupa statura pare a fi Eugen Plesca, fost primar de sector 3 onor!

Intamplare la Spitalul Fundeni - Gastroenterologie:
Suna pacientul, raspunde D-na Floricica, asistenta - sefa:
- Alo?Buna ziua!
- Buna ziua! zise draguta doamna Floricica.
- Scumpa doamna, va sarut manusitele, asi vrea sa vorbesc cu un doctor dar nu mai stiu cum il cheama...
- Dati-mi un indiciu, continua distinsa doamna.
- Pai sa vedeti... nu mai imi amintesc, eu am 75 de ani, sufar cu ficatul de la 30 de ani, am sotia bolnava...
- ...
- Nu mai imi amintesc decat ca are nume de pasarica..
In acest moment Doamna Floricica rabufneste:
- Dom'le draga, noi avem 4 pasarici : Pitigoi, Ciocirlan, Cocos si Rata, pe care il vreti?

Resuscitare
Intamplare urmatoare s-a petrecut intr-un oarecare spital si vreme de cativa ani a constituit un caz-scoala de cat de atent trebuie sa fii cand profesezi cu prea mult entuziasm meseria asta.
Operatie grea...emotii de ambele parti. Oricum, una din parti simtea emotia intr-un mod mai deosebit.
Inainte de administrarea preanesteziei chirurgul dimpreuna cu asistenta lui o viziteaza pe tanti cu problema ca sa ii spuna o vorba buna sau sa renegocieze(asta-i rautate pura de internist!)
Din cele povestite chiar de chirurgul in cauza(acum, de multisor iesit la pensie) cucoana statea intr-o rana si gemea incetisor.
-Domnu’ doctor, mi-e frica!
-Doamna draga, v-am mai spus de o mie de ori, orice operatie are un grad de risc, dar operatia la  care urmeaza sa ma ”asistati”(ras afabil, luat mainile victimei intre palmute) va promit ca o sa fie usoara, ca un vis...da, ca un vis, ca oricum va facem anestezie si o sa dormiti ca un prunc.
Sta tipa...se gandeste un pic....si :
-Domnu’ doctor as vrea sa am o vorba cu dumneavoastra singur!
Asistenta isi da seama ca doamna are o rugaminte speciala si paraseste incinta.
Din momentul asta trebuie sa ma bazez doar pe ce a povestit chirurgul celorlati:  
-Domnu’ doctor m-as simti mai bine daca v-as sti pe dumneavoastra mai linistit...
-Da doamna....adica?
Si , aici persoana in cauza se jura ca e adevarul gol-golut(!), ii apuca domnului doctor instrumentul si ii administreaza cea mai adrenalinica(o exista cuvantul asta?) partida de sex oral. Cum s-ar spune ...la botu’ calului.      
Domne’ femeia avea dreptate...asa de linistit nu s-a simtit niciodata chirurgul in cauza. Dar nu avea nici un farmec sa tina povestea doar pentru el asa ca prima masura luata postcoital a fost sa se laude la cei 2 medici care isi faceau stagiul la el, la un student in practica si chiar si asistentei de sala(care probabil ca a rasuflat usurata, prietenii stiu de ce).
Repet, atat de linistit a fost ca a dat gata operatia mult mai repede decat de obicei.
Chirurgul terminandu-si treaba se trage deoparte si se apuca sa isi numere banii sau se spele pe manute de sange sau ce mama naibii or face chirurgii dupa operatie. Anestezistul preia problema din voleu, o detubeaza pe tanti si incepe sa spuna in gand rugaciunea de trezire din morti sau ce formule or recita anestezistii pentru a te convinge sa te intorci pe taramul patriei din drumul firesc spre luminita.
Eh...dar tanti se pare ca avea alte planuri...si facea pe moarta in papusoi. Si facea asta cu atata convingere ca nenea anestezistul a simtit ca mai pierde o partida cu Sfantu Petru. Si pentru ca situatiile disperate cer masuri extreme pana sa ii vina ajutoare a luat situatia pieptis si s-a apucat sa ii faca pacientei respiratie gura-la-gura.
Daca pana in acel moment echipa chirurgicala era trup si suflet langa anestezist  incurajandu-l de pe margine, ei bine, nimeni n-a mai rezistat si i-a busit pe toti un ras cu sughituri.
Momentul kodak era urmatorul: masa de operatie continea 2 persoane cuprinse intr-un sarut cu figuri gen “Pe aripile vantului”, pe margine un grup de sustinatori imbracati in alb cu buline rosii se tavalea de ras, salcamii erau in floare, ingerasi, heruvimi si serafimi zburau in cercuri largi  si faceau pronosticuri.
Neintelegand explozia de bucurie a celor din jur anestezistul isi dezlipeste buzele si striga:
-Ba nenorocitilor, asta moare si voi radeti ca prostii!
Astia,mai dihai, nu mai era nici unul in picioare...
Intr-un final, toate se termina cu bine, doamna in cauza revine din calatoria printre stele si toata lumea se retrage la cafeaua de dupa.
Toti mai putin anestezistul. El s-a retras la baie unde, spune povestea, a vomat indelung si s-a spalat  pe dinti o ora si si-a ars hainele si si-a epilat pe piept si cate si mai cate pentru ca un suflet de mama i-a soptit cat de intim a fost cu chirurgul pe care il cunostea de 30 de ani, dar cu care nu facuse pana in acel moment schimb(unisens) de fluide.


Si mentionez ca sunt cel putin 4 persoane care o freaca p'acilea si pot confirma ca au auzit povestea din surse "sigure".
Am inceput sa nu mai postez decat intamplari care se pot baza pe poze sau martori ca vad ca lumea e foarte neincrezatoare pe aria asta...ntntnt :peacefingers:

 serie_noire, on Apr 1 2008, 17:02, said:

:)) 1 milion..
Nu-s rezident in Berceni, lucrez de vreun an unde e stalpul ala mare ..
M-a cam socat lumea pestritza de aici, si preturile care aud ca se invart la BIG. Tare-s curios, cati clienti a avut tanti aia!?

Uitati-va sa vedeti cati oameni au bagat in spitale si in morgi ACESTI CRIMINALI.

nu prea are legatura linkul ala, cu ce se discuta aici... ai vazut ca topicul e pus la fun, nu la poiana lui iocan?

 tonks, on Jun 27 2008, 15:31, said:

scuze

Am si io una tare! acum vreo 3-4 zile a luat-o salvarea pe bunica-mea, cu glicemie 400. a internat-o la Sf. spiridon, iasi. a doua zi, suna la usa 2 politai. razand, imi spun ca bunica a fugit de la spital si sa le dau semnalmente. dupa vreo 5 ore o gasesc baietii pe la capatul orasului, in pijamale si cu pungi de gunoaie dupa ea. batrana are si un inceput de alzheimer. val-vartej ma duc la spital sa vad si eu cum a reusit sa scape de sub supraveghere romanca, mai ales ca spitalul are si paznici.  si cand colo sunt luat tare de tot de doctorita Mihaela Sotropa din cadrul Clinicii de Diabet si Boli de Nutritie a Spitalului "Sf. Spiridon" Iasi, cum imi permit eu sa ii acuz pe ei, tot eu eram de vina ca trebuia sa o internez pe bunica la Socola. i-am zis ca in vest, astfel de cazuri sunt supravegheate 1 la 1. a inceput sa ma jigneasca, sa imi tina ea mie lectii de viata, ca asa suntem toti, o tara de oligofreni, mergem si culegem capsuni sau spalam weceurile in vest si dupa aia venim in tara cu pretentii. nu am ripostat, in primul rand din respect pentru femeile din salon, dar cand am intrebat-o de ce i-au facut bunicii foaia de externare inainte sa o gaseasca politia, a luat foc si m-a dat afara (nu cumva incerca sa se spele pe maini?). doamna dr. Mihaela Sotropa, pentru a va satisface curiozitatea, nu am lucrat afara, stau de cand ma stiu in tara asta prafuita, pe de-asupra lucrez si io in sistem, dar fata de matale, io nu am voie sa iau atentii ca DGA-ul e calare pe noi, chiar cum ar fi sa ma duc la un incendiu sau la o descarcerare si sa cer si io "ceva" sa pot sa sting-i focu' sau sa il scot pe om din masina? jenant, parca imi pare rau de cafeaua aia pe care i-am impins-o. si nu-i dai matale diagnostic ce nu tine de competenta dumitale, cred ca mai degraba te concentrezi pe diabetul femeii, ca e prioritar pt sanatatea ei. nu ma mai chinui sa o reclam la CMR, ca oricum nu se ia nici o atitudine, basca s-ar putea sa ia si o prima la salar, dar tre' sa retina ca eu, fata de ea, sunt testat psihologic anual, deci nu prea am cum sa fiu si cu capu' si in sistem in acelasi timp. mai degraba matale esti frustrata, schizofrenica sau cine stie ce pitici mai ai pe cortex. cred ca e timpul sa bagi niste neuroleptice sau o TCE. funny, ha? :coolspeak:   [ http://www.evenimentul.ro/image/articol/1-21248-2-270-400-1.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

fratilor .. ce ati patit? topicul asta e la FUN nu la FUND. Adica e cu glume, anecdote, bancuri, snoave hazlii .. adica de ras, zambit, buna dispozitie, voie buna etc...  Ce cauta un link cu criminali sau problema lu' don' pompier ( daca am inteles bine) aici?? Viata asta e un mare rahat dar aici e prezentata partea frumoasa a acestuia :)

Edited by cheseme, 30 June 2008 - 22:53.

Inveseliti-va de aici, cu povestea lui Paulica, chiar daca e oleaca off-topic ....


Daca ar fi stiut ce-l asteapta, Seful l-ar fi ascultat pe Paulica si i-ar fi
acordat acea marire de salariu. Nici nu cerea mult omul, 1 milion de lei vechi
si prapaditi, macar sa-si scoata banii dati pe transportul in comun si, poate,
si ceva din factura de mobil necompensata.

L-am auzit de multe ori pe Paulica spunand cu naduf ca lucram intr-o firma de
cacat. Si ca merita sa ne pisam pe ea si sa ne caram in lumea larga. Dar
n-aveam cum sa-mi inchipui nici in cele mai negre vise ca refularile pasnicului
Paulica aveau sa se adevereasca mai ceva ca abstractiunile lui Nostradamus.

Si se facu o zi de noiembrie oribil, cu o ploaie diluviana, numa' buna sa stai
acasa, cu plapuma-n cap, necum sa vii la scarbici. Un fum alb gros, o duhoare
patrunzatoare patrunsese in tot sediul, in toate ungherele, in toti porii. Nu
atat frica de incendiu ne-a precipitat pe toti afara, in ploaie, ci mirosul
acela lugubru, care parea ca ne exfoliaza esofagul si plamanii. "Ce Dumnezeu o
fi? A luat foc serverul? O fi vreun scurtcircuit?" "De unde, miroase a sobolan
mort, cred ca s-o fi prins unul in fire si asta i-a fost!", ne dadeam noi cu
parerea. Evident ca nimeni n-a avut curajul sa orbecaie prin fumul gros
inauntru nici macar pt a-si salva hainele.

Ne-am numarat intre noi. Lipsea Paulica. "Te pomenesti ca a ramas inauntru,
bai, sariti si scoateti-l, ca asta se asfixiaza acolo si, aitist nebun ce este,
daca nu ii da nimeni un mail ca arde sediul, singur nu-si da seama".
"Nu va duceti, ca muriti degeaba, Paulica a iesit val-vartej acum 10 minute",
ne-a spus o colega. Si dus a fost. Nu si consecintele plecarii sale
intempestive.

Ce am aflat ulterior a fost o palma pe obrazul tuturor domnisoarelor de la
resurse umane care ne invata ca la interviu se merge cu capul in pamant si nu
se intreaba de salariu. Asa facuse si Paulica si a ajuns ca noi toti, doar ca
pragul lui de toleranta era altundeva situat. Ardelean molcom, Paulica se
enerva greu, dar cand ajungea la concluzia ca-i bai, apai bai era!

Dupa a douazecea intrevedere cu Seful, in care i se pusese aceeasi placa
(compania e-n dezvoltare, are cheltuieli mari - normal, Seful isi luase 4x4 si
pasase vechea masina socrilor - ca el, Paulica, este platit oricum regeste pt
munca "de rahat" pe care o face, ca ar trebui sa fie recunoscator ca i s-a dat
sansa de a munci la patron strain si ca este un vierme profitor), Paulica a
ajuns la concluzia ca-i bai.

Restul e istorie. Cand firma e de cacat, iar tu faci - zice Seful - munca de
rahat, nu poti decat sa accepti ca duci o viata de rahat. Dar macar cald sa
fie, sa nu faci amigdalita. Drept pt care Paulica si-a facut nevoile pe platoul
din cuptorul cu microunde. Un rahat mare, incolacit, ca un kurtoskolacs, de
abia a incaput. Dupa care ardeleanul scos din minti, pe care nimeni nu-l auzise
un an ridicand tonul, a rotit temporizatorul pt 10 minute. Si dus a fost.

Domnisoarele de la resurse umane ar trebui sa invete ca un rahat copt lent si
uniform, la peste 300 de grade Celsius, timp de 10 minute, pute nu ingrozitor,
ci este insasi definitia ororii. Pute insidios, pt ca nu te paleste dintr-o
data, ci lent, prin toate lufturile de sub usi si intra pana si-n tencuiala.
Ceea ce s-a si intamplat.

- n-am mai putut purta niciodata haina uitata in cuierul de pe holul de langa
biroul sefului, unde era amplasat nefericitul cuptor cu microunde. Nici colegii
mei
- sediul a trebuit sa fie abandonat definitiv. Dupa 2 saptamani de stat cu
usile si ferestrele vraiste, mirosea ca la crematoriu. Nici zugravitul nu a
rezolvat mare lucru, desi a costat mult mai mult decat milionul in plus la
leafa bietului Paulica
- a trebuit schimbat tot mobilierul. Prinsese miros de privata comunala, cu
imbunatatiri de mahon nobil
- cuptorul respectiv n-a mai fost bun nici pt tiganii care treceau prin zona sa
ridice deseurile. "Da' ce-ati facut, manca-v-as, v-ati uscat cainele in cuptor
si l-ati uitat acolo?!", ne-au intrebat ei si au renuntat sa-l mai ia
- Luminita a facut hepatita. De greata. Acum sufera si de constipatie cronica
si colon iritabil, pt ca orice drum la toaleta pt cuvenita usurare ii da
frisoane
- Seful a pierdut un contract banos de publicitate cu o mare agentie. Clientii
au intrat la banuieli vazand ca El Lider Maximo se tot codeste sa-i invite in
sediu si se intalneste cu ei prin restaurante si hoteluri. Probleme de
bonitate, daca nici sediu nu-si permit - si-or fi zis ei si dusi au fost. Pt ca
zgarciobul nici macar n-a vrut sa inchirieze temporar un alt sediu.
- chiar daca lucrez acum altundeva, eu nu mai vin cu mancare de acasa si cu
atat mai putin nu concep sa o mai incalzesc la microunde. Si asta ma costa al
naibii. Unde mai pui ca am fobie la electrocasnice

Ziceti si voi, acum. Nu era mai ieftin sa-i fi dat amaratului blestematul acela
de milion in plus?

Nea Vasile - partea I
In general, in viata ai parte de cateva intamplari fericite, de cateva nefericite, de o multime care pot fi incadrate in egala masura in ambele categorii in functie de circumstante (de genul :sexul oral e misto, dar depinde de care parte a .... te afli) si de una nasoala rau la final. Asta in general, pentru ca mai sunt si exceptii a caror viata e un sir neintrerupt de evenimente de acelasi fel. Cum e cazul celor din top 300 spertani, dar si cazul unui pacient (fost pacient defapt) a carui viata a fost un sir neintrerupt de ghinioane. Adica o inlantuire de necazuri care, oricare luat separat, ar fi dus la depresie profunda sau la tentativa de sinucidere perfect scuzabila, dar pentru simplul motiv ca erau atat de multe si se inlantuiau permanent persoana respectiva nu le mai putea lua in serios si le povestea cu mult umor. Acum, ca s-a stins de ceva timp si pentru ca nu are nici un fel de urmasi pot sa va spun povestea lui, dar nu asa cu am aflat-o, fragmentat, de-a lungul anilor, ci incercand o aranjare cronologica cat mai fidela.
Nu stiu de ce, dar majoritatea pacientilor traiesc cu impresia complet eronata ca viata lor e un roman; de atatea ori am auzit expresia asta ca m-am imunizat demult. De cele mai multe ori daca ar avea pornirea absolut idioata de a scrie un astfel de roman, insusi autorul ar adormi dupa primele randuri. De-aia l-am privit pe nea Vasile cu mare neincredere cand mi-a zis ca viata lui merita sa incapa pe mainile unui scriitor care sa se imbogateasca scriindu-i trecutul zbuciumat si zdruncinat. Nu stiu daca a apucat sa ii povesteasca vreunui scriitor intamplarile de mai jos (citesc regulat ultimele noutati si nu am regasit pe nicaiurea ceva macar asemanator) asa ca pana una-alta o sa ma stradui eu sa fac avere povestind necazurile lui.
Tineretea lui nea Vasile a debutat abrupt, cu o trecere ingrata de la sanul mamei la bocancul sergentului major, care cu cateva atingeri dure in locuri moi, i-a bagat bine in cap ca viata e o provocare. Ca preludiu nici nu putea sa fie unul mai potrivit pentru ca armata facuta la graniceri e un vis. E drept ca e un vis urat din care s-ar putea sa nu te mai trezesti, dar oricum la vremea respectiva i-a trezit lui nea Vasile sentimente contradictorii fata de glia stramoseasca pentru ca, cu toate ca la radio se spunea ca in socialism e mai misto decat in capitalism, grupuri compacte de curiosi incercau zilnic sa verifice daca e adevarat si ii sileau pe bietii graniceri sa foloseasca plumbul din dotare si sa stea minute in sir in genunchi ca sa recupereze tuburile de la cartusele trase.
Pe final de sezon, cand A.M.R.-ul arata foarte, dar foarte promitator,  se petrecu primul eveniment care ar fi trebuit sa ii dea de gandit: un camarad pus pe sotii nevinovate il impinge pe nea Vasile sub rotile unui transportor blindat. Adica doar sub o roata, dar oricum a fost suficient sa ii faca praf piciorul drept si sa il schiodeasca pe viata. Tanarul pensionar nu capoteaza in fata unui astfel de ghinion si se hotaraste sa indeplineasca cele celelalte trei conditii pentru ca un romanas sa se numeasca “barbat”(prima fiind sa faca armata si, pe cat posibil, sa supravietuiasca) si anume: sa isi faca o casa, sa intemeieze o familie si sa planteze un copac.

Doc, asteptam continuarea pe cand ai timp

Nea Vasile - partea a doua
......
Despre copac nu stiu nimic, dar banuiesc ca daca l-ar fi plantat  cu mare probabilitate ar fi murit strivit sub el la prima furtuna itineranta. Deci, presupun ca s-a multumit doar sa fure si el ,ca omu, material lemnos din crangul de langa sat.
A ales o varianta mai economica si anume sa isi tina nevasta si eventualii copii in casa parinteasca. Nu vreau sa anticipez, dar , va rog sa ma credeti, s-a dovedit a fi o mare greseala.
Ce s-a mai intamplat in rastimpul de cand s-a insurat si pana a intrat pe mana doctorilor de pe sectia noastra  (adica vreo 15-20 de anisori) nu a constituit niciodata un subiect animat de conversatie: oricine poate pati sa ii ia foc casa de 2 ori, nevasta sa piarda una dupa alta vreo 8 sarcini de diverse varste si Dacia 1100 cumparata cu tot ce stransese neamul lui de 3 generatii sa ii fie furata din prima seara si niciodata gasita. De fapt, cred ca totusi ma insel, a insistat destul de mult asupra Daciei: se pare ca un cumnat dimpreuna  cu militianul din comuna au manarit agregatul, pentru ca la nici o saptamana dupa tragedie ambii au aparut pe ulita centrala cu cate o Mobra nou-nouta.  Si in plus de asta si matematica e de partea lui: Dacia 4 roti, 2 Mobre – 4 roti...dar asta si-a dat seama mult prea tarziu cand cumna’su si-o turtise pe-a lui int-un pom iar militianul si-o inlocuise cu un Simson la mana a doua.
A venit la internare pe sectia noastra intr-o primavara calda, cu zile insorite care prevesteau o vara frumoasa. Era atat de frumos afara ca picior de pacient nu era prin saloane, toti stateau sub mangaierea soarelui, pe banci, in parculetul spitalului injurandu-i pe doctori si intreband cat se da la asistenta de tura pentru a primi un “nasture de somn”.
Pe Silica al nostru il durea burtica. Nu foarte tare....asa... cat sa ii dea o stare de nepasare fata de binecuvantarile naturii.  Ca sa nu se invarta in jurul cozii, medicul lui curant ii da o gurita de bariu care arata un banal ulceras duodenal si cam atat, oricum nimic din cale-afara de spectaculos.
La momentul respectiv era foarte la moda operatia de ulcer asa ca i se propune acest lucru. Pe motiv de saracie lucie (toa’su Vasile le bea de le stingea si fuma in draci cu toata lucia lui, dar cine suntem noi sa dam cu pietre)  , pacientul refuza gestul si isi face bagajele sa plece acasa. In clipa in care, reintors de la o tigara, da si pe la doctor sa ii dea orvoar, are proasta inspiratie sa scuipe cu sange. Doctorului atat i-a trebuit ca l-a si trimis sa isi faca o poza la plamanasi. De fapt pe a doua, prima aparand a fi perfect normala. Eh...la a doua s-a vazut o ditamai pata pe plamanul drept. Se vede treaba ca era vorba de o forma timida de cancer care nu se lasa vazut de la prima intalnire.


Pentru urmare va rog pacienta pt. ca finca voi lipsi vreo 10 zile.
Stati linistiti ca se termina prost, dar optimist.

Vacanta placuta (! sau ?)

Acum ca voia, ca nu voia, era musai sa ajunga pe mana chirurgului si, cum scoaterea unui plaman e cotata ceva mai bine decat un ulceras si cum, mai ales, se stia cat de spagar era chirurgul toracic in cauza, nu i se acordau prea multe sanse lui Silica sa ajunga nici in preoperator dar’mite pe masa(de operatie, se intelege ). Dar iata ca nea Vasi e operat....cum a reusit? asta nu a putut nimeni sa spuna...s-au facut multe presupuneri de la :”O fi nimerit in Ziua Portilor Dechise?”; o fi fost chirurgul pe ”curba de invatare” si avea nevoie de cazuri?; isi facuse planul pe luna aia? N-are importanta ... principalul era ca Nea Vasile scapase teafar si, dupa aproape 2 luni se intorcea acasa.
Dar, din cauza entuziasmului probabil, s-a luat cu una-alta si dand dovada de o proasta crestere iesita din comun, a uitat sa-si sune nevasta ca vine . Asa ca nu e de inteles mania care l-a cuprins cand l-a gasit pe taica’su in pat cu nevasta’sa intr-un postcoital tandru. Putea sa isi ceara scuze si sa plece – practic era vina lui- dar nu, ia un scaun, ii rupe metodic picioarele si ii ia la caft pe amorezi. El mi s-a laudat ca in juma de ora , daca nu sareau vecinii speriati de tipete, ii termina definitiv. Asa doar i-a bagat in spital. Iar el a ajuns nitel la parnaie.
Cum a petrecut el 1 an la pastru nu pot a va povesti acum, dar de cate ori isi aducea aminte avea un zambet pierdut.... o fi lasat in urma o inima ranita(adica un inim)...cine stie?(adica stie, dar e antipatic si nu va spune).   Ce pot sa va spun e ca atunci s-a ales cu o mandrete de tuberculoza pe plamanul care ii ramasese, TBC care i-a dat de furca pana in ultima clipa.Si lui dar si noua.
Cand l-am cunoscut eu, era un batranel simpatic de vreo 40 de ani, cantarea vreo 40 de kile si avea  40 de grade febra. In rest arata bine, era chiar optimist, isi facea planuri pentru anul urmator.Pe care l-a si apucat...ba chiar si pe urmatorul...cand a trantit iar o flegma cu sange si a zis ca “e groasa!”
Credea ca scapa si de data asta...vorba lui, pana la varsta lui facuse de toate:”Am facut dom’ doctor si cancer si tebece si puscarie...si-am scapat de fiecare data!Ce sa mai fac?”
Dupa aproape o saptamana de investigatii i s-a dat vestea proasta ca i s-a infundat si ca acum are un cancer care ii prinsese plamanul care ii mai ramasese, pateul si inca vreo 2-3 maruntisuri...adica era plin de metastaze.  Dupa ce primeste vestea ca e pe duca si ca nu se mai poate face nimic, inainte de iesirea din spital, dupa o noapte nedormita, fiind chinuit si de ganduri si de o tuse nenorocita, imi spune :
-Auziti cum tusesc, dom’ doctor...iar fac tebece....dom’ doctor, cancer am... ce-mi lipseste acum e nitica parnaie, nu?