Din ciclul "noroc ca nu doare"
http://forum.softpedia.com/index.php?s=&showtopic=817134&view=findpost&p=10922316

Din putul gandirii lui ThinkAbout:
Procesul criminalilor de razboi a fost o panarama de proces care nu a judecat crimele impotriva evreilor, mai mult printr-un decret emis la începutul anului 1950, cei dovediţi că au comis crime de război şi care „în perioada întemniţării au avut un bun comportament, şi-au îndeplinit cu conştiinciozitate obligaţiile şi au dovedit că sunt potriviţi pentru convieţuire socială" au devenit apţi pentru eliberarea imediată[size=3], [/size][size=2]indiferent de duritatea pedepsei primite.
[/size]
[sup]"[/sup]Printre cei care au fost găsiţi „reabilitaţi din punct de vedere social" erau şi câţiva care fuseseră condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva evreilor ( Decret nr. 72 privitor la eliberarea înainte de termen a celor condamnaţi[font="EAIGDFTimesNewRomanTimes New Roman"][font="EAIGDFTimesNewRomanTimes New Roman"][font="Verdana"], „Monitorul Oficial" din 23 martie 1950[/font]). [/font][/font]Mulţi dintre cei eliberaţi se vor alătura partidului. Alţii vor avea de aşteptat amnistiile acordate între 1962 şi 1964, când au fost introduse metodele regimului naţional-comunist, iar PCR avea nevoie de înclinaţiile naţionaliste ale prizonierilor politici şi, mai ales, ale intelectualilor aflaţi printre aceştia" .După căderea regimului comunist, partizanii reabilitării mareşalului Antonescu, au susţinut că procesele au fost motivate politic şi că au executat ordinele ocupantului sovietic. Nu este nici o îndoială că Uniunea Sovietică a avut o influenţă serioasă asupra echităţii procesului, iar unele dintre rechizitorii au avut puţin în comun cu faptele reale. Totuşi, în mod paradoxal, tot Moscovei i-a revenit responsabilitatea pentru neputinţa de a pune sub acuzare pe mulţi dintre cei care figurau iniţial pe lista celor suspectaţi de a fi criminali de război. Unii dintre aceşti suspecţi luptaseră de partea Aliaţilor (de exemplu, generalul Nicolae Stăvrescu, unul dintre organizatorii pogromului de la Iaşi din iunie 1941, care trebuia judecat pentru rolul jucat atunci); alţii erau transfugi protejaţi de Moscova şi, eventual, deveniseră ei înşişi acuzatori (cum a fost maiorul Iorgu Popescu, care ucisese un student evreu în timpul unei investigaţii întreprinse în cadrul fostului regim, şi care acum era numit acuzator public în procesul autorilor pogromului de la Iaşi, iar Ana Pauker însăşi a recomandat ca trecutul lui să nu devină un caz; sau, în fine, Uniunea Sovietică pur şi simplu a neglijat să trimită documentele care atestau atrocităţile comise în teritoriile reanexate acum, în ciuda repetatelor promisiuni că le va trimite „cu următorul avion". Între timp, mulţi dintre suspecţi au reuşit să fugă din ţară.

Deci nu a judecat crimele impotriva evreilor dar erau şi câţiva care fuseseră condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva evreilor

Dupa cum spuneam... bine ca nu doare.